HG nr. 296/2014 - trecerea unui imobil aflat în administrarea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă ÎCCJ din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRENr. 296/2014
privind trecerea unui imobil aflat în administrarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării
Monitorul Oficial nr. 297 din 23.04.2014
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 10 alin. (2) și art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă trecerea unui imobil aflat în administrarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia.
Art. 2
Trecerea în domeniul privat al statului a imobilului prevăzut la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcțiune și casării.
Art. 3
După scoaterea din funcțiune și casarea imobilului prevăzut la art. 1, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și împreună cu Ministerul Finanțelor Publice va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 14 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează
Ministrul justiției,
Robert Marius Cazanciuc
Ministrul finanțelor publice,
Ioana-Maria Petrescu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea