HG nr. 283/2016 - actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar a unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Camerei Deputaţilor
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE
privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar a unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Camerei Deputaţilor
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere dispoziţiile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. — Valoarea de inventar şi datele de identificare ale bunurilor aparţinând domeniului public al statului aflate în administrarea Camerei Deputaţilor, înregistrate la poziţiile MFP 35247 şi 35248 în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. — Camera Deputaţilor împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor actualiza în mod corespunzător inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOȘ
Contrasemnează:
p. Ministrul finanţelor publice,
Daniela Pescaru,
secretar de stat
Secretarul general al Camerei Deputaţilor,
Cristian Adrian Panciu
Bucureşti, 13 aprilie 2016.
Nr. 283.
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE
ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Camerei Deputaţilor,
CUI 4265795, care se actualizează
Nr. crt. | Nr. MFP | Cod de clasificaţie | Denumirea bunului care face obiectul actului normativ | Elementele-cadru de descriere tehnică ale bunului, conform Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.718/2011* | Adresa | Valoarea actualizată — lei — |
0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
1. | 35247 | 8.29.05 | Teren | Suprafaţă = 310.920 mp CF nr. 226904/06.11.2012 | Str. Izvor nr. 2—4, sectorul 5, Bucureşti | 4.048.269.220 |
2. | 35248 | 8.29.05 | Clădire „Palatul Parlamentului” | Suprafaţa construită = 52.477 mp + 46.533 mp construcţii anexă Suprafaţă desfăşurată = 219.744,8 mp (69,647% din total Sd = 315.510 mp; clădirea formată din 4/20 niveluri) CF nr. 226904/06.11.2012 | Str. Izvor nr. 2—4, sectorul 5, Bucureşti | 5.258.356.803 |
* Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
← HG nr. 246/2016 - înscrierea unor bunuri imobile în inventarul... | Ordinul Ministerului Sănătății nr. 409/2016 - aprobarea... → |
---|