Decizia CCR nr. 143 din 12.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 58 alin. (4) şi art. 167 alin. (3) din C. pr. civ., precum şi ale art. 48 din OUG nr. 80/2013 - taxele judiciare de timbru

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor "art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Legea nr. 134/2010", excepție ridicată de Societatea Comercială "Enel Energie Muntenia" - S.A. din București în Dosarul nr. 22.648/302/2013 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.278D/2014.

2. La apelul nominal răspunde avocatul Mihaela Crăcan, curator desemnat de instanța de judecată pentru partea Dumitru Pilat. Lipsește autoarea excepției de neconstituționalitate, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, sens în care face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

4. Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin deciziile nr. 660/2014 și nr. 661/2014, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 19 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 22.648/302/2013, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor "art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Legea nr. 134/2010". Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de creditoarea Societatea Comercială "Enel Energie Muntenia" - S.A. din București într-o cauză având ca obiect "o cerere de valoare redusă".

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că prevederile de lege criticate sunt contrare drepturilor și intereselor ambelor părți în proces. Aceasta deoarece, pe de o parte, reclamantul care promovează acțiunea pentru recuperarea creanței sale nu are certitudinea recuperării acesteia și a cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și onorariul curatorului, iar, pe de altă parte, pârâtul debitor care, în situația în care cade în pretenții, este obligat să plătească apărări pentru care nu și-a dat consimțământul și care pot fi contrare intereselor acestuia. Astfel, arată că prevederile art. 167 din Codul de procedură civilă, cu excepția alin. (3), garantează, fără discriminare, dreptul la apărare și la un proces echitabil, atât al reclamantului, cât și al pârâtului, însă, sub pretextul dreptului la un proces echitabil și al interzicerii abuzului de drept, se încalcă accesul liber la justiție și este restrânsă exercitarea unor drepturi și libertăți ale părților în litigiu. Autoarea excepției apreciază că, prin introducerea în noul Cod de procedură civilă și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 a prevederilor legale criticate, legiuitorul intervine în favoarea uneia dintre părți - debitorul obligației contractuale, obstrucționând accesul la justiție al celeilalte părți - creditorul, restrângându-i acestuia exercitarea drepturilor rezultând dintr-un raport juridic. Partea care a promovat acțiunea - creditorul - și are interes în continuarea procesului trebuie să plătească pentru apărarea părții adverse - debitorul care, deși legal citat prin publicitate, nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat apărări, nici nu a dovedit că are dreptul să beneficieze de un curator numit de instanță și, pe lângă faptul că i-а produs creditorului un prejudiciu, beneficiază de apărările unui avocat plătit din chiar fondurile creditorului.

7. Arată, totodată, că numirea unui apărător pentru debitorul legal citat prin publicitate este nelegală și abuzivă prin punerea în sarcina creditorului a plății curatorului, de vreme ce creditorul a învederat și a dovedit că a făcut toate demersurile necesare aflării noului sediu/domiciliu al debitorului, respectiv a înaintat adresa în acest sens către autoritățile statului cu atribuții de furnizare de date ale persoanelor fizice/persoane juridice, dar nu a putut afla adresa actuală a debitorului. Pentru îndeplinirea procedurii de citare cu debitorul se apreciază ca fiind suficientă punerea în sarcina creditorului a cheltuielilor pentru citarea prin publicitate în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar central de largă răspândire. În opinia autoarei excepției, punerea în sarcina creditorului a obligației de plată a curatorului pentru continuarea procesului este neconstituțională, raportat la art. 21 și art. 53 din Constituție, limitând accesul liber la justiție și restrângerea exercitării unor drepturi, în condițiile în care, ca urmare a citării debitorului prin publicitate, acesta nu s-a prezentat în fața instanței pentru a dovedi citarea sa cu rea-credință și pentru a formula apărările necesare.

8. În situația în care partea interesată citează cealaltă parte prin publicitate, cu rea-credință, își asumă riscul exercitării acțiunii sale, respectiv își asumă riscul de a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, amenzi și alte sancțiuni prevăzute de lege. În acest sens, face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Decizia din 10 aprilie 2003, pronunțată în Cauza Nunes Dias împotriva Portugaliei.

9. Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepției. În acest sens, arată că, prin desemnarea unui curator pentru pârâtul care nu s-a prezentat la judecarea cauzei și al cărui domiciliu nu se poate identifica, legiuitorul a asigurat premisele unei apărări reale și efective, principiu fundamental al procesului civil, garantat prin prevederile art. 13 din Codul de procedură civilă.

10. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

11. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. Totodată, apreciază că numirea unui curator, în condițiile art. 167 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 58 din Codul de procedură civilă, constituie o măsură legislativă menită să satisfacă exigențele dreptului constituțional, convențional și legal la un proces echitabil, dar și ale principiilor fundamentale ale procesului civil privind dreptul la apărare și contradictorialitate, constituind un mecanism procesual adecvat reprezentării drepturilor și intereselor legitime ale pârâtului cu domiciliu necunoscut.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1) și (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile "art. 167 alin. (3) coroborate cu art. 58 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă". Din examinarea notelor scrise ale autoarei excepției și a cuprinsului încheierii de sesizare, Curtea observă că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate, asupra căruia urmează a se pronunța, îl constituie prevederile art. 58 alin. (4) și art. 167 alin. (3) din codul de procedură civilă - Legea nr. 134/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, precum și art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare. Aceste prevederi au următorul cuprins:

- Art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă:"(3) Odată cu încuviințarea citării prin publicitate, instanța va numi un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.";

- Art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă: "(4) Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanță, prin încheiere, stabilindu-se totodată și modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încetarea calității sale, ținându-se seama de activitatea desfășurată, remunerația va putea fi majorată.";

- Art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013: "(1) Avansarea remunerației curatorului special numit de instanță în condițiile art. 58 și 167 din Codul de procedură civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului.

(2) Instanța poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remunerației curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului.

(3) Sumele avansate cu titlu de remunerație a curatorului special se includ în cheltuielile de judecată și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul."

15. Autoarea excepției susține că prevederile legale criticate aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, invocă și încălcarea prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și celor ale art. 17 referitoare la interzicerea abuzului de drept, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și dispoziții constituționale și convenționale similare. În acest sens, este, spre exemplu, Decizia nr. 364 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 22 iulie 2014, și Decizia nr. 34 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 27 februarie 2015, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 58 alin. (4) și art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum și cele ale art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

17. Prin aceste decizii, Curtea a reținut, în esență, că instituția curatorului special a fost reglementată în art. 44 din Codul de procedură civilă din 1865, cu rolul de a preveni și înlătura anumite abuzuri ce ar fi putut apărea în exercitarea drepturilor procesuale ale persoanelor prevăzute de aceste dispoziții. Ulterior, prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost extinsă instituția curatelei speciale, aceasta fiind reglementată, în prezent, prin art. 58 din acest act normativ. Curtea a statuat că această instituție vine să protejeze interesele celor chemați în judecată și care nu au capacitatea de exercițiu a drepturilor civile, intrând în această categorie nu numai minorii și interzișii - persoane fizice, ci și persoanele juridice ori entitățile prevăzute la art. 56 alin. (2) din Codul de procedură civilă, și anume "(_) asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

18. Curtea a reținut că, potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situația în care reclamantul învederează, motivat, că, deși a făcut tot ce i-а stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanța va putea încuviința citarea acestuia prin publicitate. Ca atare, citarea prin publicitate nu are loc de plano, ci este o acțiune subsecventă demersurilor nereușite efectuate în sensul aflării domiciliului pârâtului ori a unui alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii. Însă în cazul în care instanța încuviințează citarea părții pârâte prin publicitate, este obligată să numească un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58 din același cod, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.

19. Potrivit art. 48 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, avansarea remunerației curatorului special numit de instanță în condițiile art. 58 și 167 din Codul de procedură civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului. Instanța poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remunerației curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului. În mod excepțional, în cazuri urgente, care nu suferă amânare, instanța va încuviința avansarea remunerației cuvenite curatorului special din bugetul statului, iar sumele avansate din bugetul statului cu titlu de remunerație pentru curatorul special constituie cheltuieli judiciare și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul. Partea care avansează sumele cu titlu de remunerație a curatorului special are protecția drepturilor procesuale, nefiindu-i limitat accesul la justiție, întrucât la finalul judecății aceste sume ce reprezintă remunerația curatorului special se includ în cheltuielile de judecată și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul.

20. Așa fiind, Curtea a statuat că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 21 și art. 24 din Constituția României, și nici a celor ale art. 6 și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, având în vedere că nu s-a reținut restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, dispozițiile constituționale ale art. 53 nu au incidență în cauză.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.