Ordinul MJ nr. 29/C/2020 - aprobarea procedurilor prevăzute de art. 41 din Legea nr. 297/2018 privind RNPM și pt. abrogarea OG nr. 89/2000 privind unele măsuri pt. autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale
Comentarii |
|
MINISTERUL JUSTIȚIEI
ORDIN
pentru aprobarea procedurilor prevăzute de art. 41 din Legea nr. 297/2018 privind Registrul Național de Publicitate Mobiliară și pentru abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare
Având în vedere dispozițiile art. 41 din Legea nr. 297/2018 privind Registrul Național de Publicitate Mobiliară și pentru abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare,
ținând seama de propunerile formulate de Corpul operatorilor Registrului Național de Publicitate Mobiliară prin Adresa nr. 96 din 9.09.2019, înregistrată la Ministerul Justiției cu nr. 75.891/9.09.2019,
În temeiul art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul justiției emite următorul ordin:
Art. 1. — Se aprobă Procedura îndreptării erorilor materiale din culpa operatorului/agentului conținute în avizele de înscriere, întemeiată pe principiul dreptului la îndreptarea gratuită a erorilor cauzate neintenționat în furnizarea serviciului de înscriere în Registrul Național de Publicitate Mobiliară, cu respectarea drepturilor înscrise de terții de bună-credință, prevăzută în anexa nr. 1.
Art. 2. — Se aprobă Procedura reactivării avizelor a căror stingere a fost efectuată eronat în Registrul Național de Publicitate Mobiliară, întemeiată pe principiul dreptului la îndreptarea gratuită a erorilor cauzate neintenționat în furnizarea serviciului de înscriere în Registrul Național de Publicitate Mobiliară, cu respectarea drepturilor înscrise de terții de bună-credință, prevăzută în anexa nr. 2.
Art. 3. — Se aprobă Procedura eliberării proceselor-verbale de căutare în Registrul Național de Publicitate Mobiliară și de certificare a proceselor-verbale de căutare întocmite de către operatori și agenții împuterniciți ai operatorilor, prevăzută în anexa nr. 3.
Art. 4. — Se aprobă Procedura eliberării copiilor și/sau copieri' informațiilor conținute în înscrierile efectuate în Registrul Național de Publicitate Mobiliară prin accesarea interfeței publice a Registrului (portalul internet), cu respectarea dreptului oricărei persoane de a consulta și de a tipări în mod liber informațiile disponibile în interfața publică, prevăzută în anexa nr. 4.
Art. 5. —Anexele nr. 1—4 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 6. — Serviciul profesii juridice conexe și Corpul operatorilor Registrului Național de Publicitate Mobiliară vor lua măsurile necesare în vederea aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Art. 7. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul justiției,
Marian Cătălin Predoiu
București, 7 ianuarie 2020.
Nr. 29/C.
ANEXA Nr. 1
PROCEDURA
îndreptării erorilor materiale din culpa operatorului/agentului
conținute în avizele de înscriere
Art. 1. — Procedura îndreptării erorilor materiale din culpa operatorului/agentului conținute în avizele de înscriere este întemeiată pe principiul dreptului la îndreptarea gratuită a erorilor cauzate neintenționat în furnizarea serviciului de înscriere în Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM), cu respectarea drepturilor înscrise de terții de bună-credință.
Art. 2. —îndată ce constată existența unei erori materiale în cuprinsul formularului înregistrat în RNPM sau la sesizarea solicitantului înscrierii, operatorul/agentul completează și înscrie un formular de aviz de îndreptare a erorii materiale din culpa operatorului/agentului conținute în avizele de înscriere.
Art. 3. — Imediat după efectuarea înregistrării în RNPM a avizului de îndreptare a erorii materiale, operatorul/agentul are obligația de a transmite solicitantului avizului ce conținea eroarea materială, o înștiințare referitoare la eroarea materială constatată, precum și o copie a avizului de îndreptare a erorii materiale din culpa operatorului/agentului, care a fost înregistrat în RNPM.
Art. 4. — Operatorul are obligația să transmită Autorității de supraveghere, lunar, un raport cuprinzând avizele de îndreptare a erorii materiale din culpa operatorului/agentului, efectuate de el sau de agenții împuterniciți, detaliind motivele care au stat la baza înscrierii avizului de îndreptare a erorii materiale.
ANEXA Nr. 2
PROCEDURA
reactivării avizelor a căror stingere a fost efectuată eronat
în Registrul Național de Publicitate Mobiliară
Art. 1. — Procedura reactivării avizelor a căror stingere a fost efectuată eronat în Registrul Național de Publicitate Mobiliară, denumit în continuare Registrul sau RNMP, este întemeiată pe principiul dreptului la îndreptarea gratuită a erorilor cauzate neintenționat în furnizarea serviciului de înscriere în Registrul Național de Publicitate Mobiliară, cu respectarea drepturilor înscrise de terții de bună-credință.
Art. 2. — În cazul înscrierii în mod eronat a unui aviz de stingere, operatorul/agentul care a înregistrat în RNPM avizul respectiv, de îndată ce constată eroarea făcută ori este sesizat de către una dintre persoanele interesate, este obligat să completeze și să înscrie în RNPM un formular de aviz de îndreptare a erorii materiale din culpa operatorului/agentului conținute în avizele de înscriere, selectându-se tipul „Stingerea eronată a unui aviz”.
Art. 3. — În termen de o zi lucrătoare de la data efectuării înregistrării în RNPM a avizului de îndreptare a erorii materiale de tipul „Stingerea eronată a unui aviz”, operatorul/agentul va transmite Corpului operatorilor o solicitare de înscriere a unui aviz de reactivare a avizului stins din eroare.
Art. 4. — (1) Solicitarea de înscriere a unui aviz de reactivare a unui aviz stins din eroare adresată Corpului operatorilor va fi însoțită de următoarele documente:
a) cerere adresată Corpului operatorilor, prin care se solicită reactivarea avizului stins din eroare și se explică împrejurările în care s-a produs stingerea din eroare din culpa operatorului/ agentului;
b) formularul de aviz de înscriere care a stat la baza înscrierii eronate a avizului de stingere;
c) formularul de aviz de îndreptare a erorii materiale de lipul „Stingere eronată a unui aviz”, semnat și înregistrat de operator/agent în Registru, completat inclusiv cu date privind numărul de identificare, precum și data, ora, minutul și secunda înregistrării;
d) formularul de aviz de reactivare completat și semnat de operator/agent, fără completarea rubricilor cuprinse în câmpul „Actul juridic care stă la baza înscrierii” (tip, număr, data încheierii), fiind bifat tipul de reactivare „Reactivare aviz stins eronat din culpa operatorului/agentului”.
(2) Documentele menționate pot fi înaintate pe suport hârtie, semnate de operator/agent, sau în format electronic, cu semnătura electronică calificată, bazată pe un certificat calificat valabil.
(3) Operatorul/Agentul transmite persoanei/persoanelor care a/au solicitat înregistrarea formularului de aviz de înscriere stins din eroare o înștiințare referitoare la eroarea materială constatată, precum și o copie a avizului de îndreptare a erorii materiale din culpa operatorului/agentului, care a fost înregistrat în RNPM.
Art. 5. — (1) înregistrarea în RNPM, de către operator/agent, a unui aviz de ipotecă mobiliară de îndreptare a erorii materiale de tipul „Stingerea eronată a unui aviz” determină afișarea unui mesaj de avertizare ,,ATENȚIE — Există bunuri indisponibilizate” atât pe site-urile oficiale ale Registrului, cât și în aplicația software utilizată de operatorii/agenții autorizați.
(2) Mesajul de avertizare va apărea după efectuarea unei căutări, atât în pagina cuprinzând rezultatele căutării, cât și la vizualizarea oricărui aviz de înscriere, fiind însoțit de un link denumit „Lista avizelor ce conțin bunuri indisponibilizate” către o pagină în care pot fi vizualizate toate bunurile preluate din avizele stinse din eroare.
(3) Pentru celelalte categorii de avize de înscriere: avize de fiducie, avize specifice, avize de ipotecă — creanțe securitizate, avize de ipotecă — obligațiuni ipotecare, la înscrierea unui aviz de îndreptare a erorii materiale de tipul „Stingerea eronată a unui aviz” nu se mai afișează mesajul de avertizare referitor la avizele de înscriere ce conțin bunuri indisponibilizate și nici „Lista avizelor ce conțin bunuri indisponibilizate”.
Art. 6. — În termen de 2 zile lucrătoare de la data primirii solicitării de înscriere a unui aviz de reactivare a avizului stins din eroare, Corpul operatorilor transmite Autorității de supraveghere, în vederea aprobării reactivării, documentele menționate la art. 4 alin. (1) lit. a)—d), însoțite de punctul de vedere al Corpului operatorilor.
Art. 7. — (1) în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea solicitării de reactivare a unui aviz stins în mod eronat din culpa operatorului/agentuiui, primită de la Corpul operatorilor, Autoritatea de supraveghere își exprimă acordul/dezacordul la reactivare.
(2) În cadrul acestui termen, Autoritatea de supraveghere poate solicita informații sau documente suplimentare Corpului operatorilor sau operatorului/agentului în cauză, care vor fi transmise de îndată.
(3) Autoritatea de supraveghere își exprimă acordul/dezacordul la reactivare prin decizie a ministrului justiției, dar și utilizând aplicația software, prin selectarea numărului de identificare a avizului de îndreptare a erorii materiale de tipul „Stingere eronată a unui aviz” corespunzător și acționarea unei comenzi fie de aprobare, fie de respingere; dacă nu se acționează nicio comandă sau comanda acționată este de respingere, sistemul informatic nu permite înscrierea ulterioară a unui aviz de reactivare pentru avizul menționat în cererea de reactivare.
(4) Autoritatea de supraveghere transmite Corpului operatorilor RNPM decizia prin care își exprimă acordul/ dezacordul la reactivare și confirmarea acționării comenzii de aprobare sau, după caz, de respingere în aplicația software.
Art. 8. — (1) îndată ce Corpul operatorilor RNPM primește decizia cuprinzând acordul Autorității de supraveghere pentru reactivare, completează numărul și data deciziei de aprobare emise de Autoritatea de supraveghere în câmpurile rubricii „Actul juridic care stă la baza înscrierii” și înscrie avizul de reactivare.
(2) După înscrierea avizului de reactivare, Corpul operatorilor RNPM transmite operatorului/agentului o copie a formularului de aviz de reactivare, având toate rubricile completate, inclusiv numărul de identificare a avizului și data, ora, minutul, secunda înscrierii.
(3) în sistemul informatic al RNPM, după înscrierea avizului de reactivare, lanțul de înscrieri în care ultima înscriere era avizul de îndreptare a erorii materiale de tipul „Stingere eronată a unui aviz” devine activ; în cazul ipotecilor mobiliare, acest aviz de ipotecă este șters automat din lista avizelor ce conțin bunuri indisponibilizate.
(4) După înscrierea avizului de reactivare, operatorul/agentul transmite persoanei/persoanelor care a/au solicitat înregistrarea avizului de înscriere stins din eroare o adresă de înștiințare referitoare la înscrierea avizului de reactivare.
Art. 9. — (1) în cazul în care cererea de reactivare nu este aprobată, Autoritatea de supraveghere acționează comanda de respingere în aplicația software pentru avizul de îndreptare a erorii materiale de tipul „Stingere eronată a unui aviz", selectând numărul de identificare respectiv, iar sistemul informatic adaugă automat mențiunea „NU a fost aprobată reactivarea” la vizualizarea acelui aviz atât pe site-urile publice, cât și în aplicația software utilizată de operatori/agenți.
(2) în sistemul informatic al RNPM, după acționarea comenzii de respingere, lanțul de înscrieri în care ultima înscriere era avizul de îndreptare a erorii materiale de tipul „Stingere eronată a unui aviz” rămâne inactiv; în cazul ipotecilor mobiliare, acest aviz de ipotecă este șters automat din lista avizelor ce conțin bunuri indisponibilizate.
(3) Corpul operatorilor RNPM transmite operatorului/ agentului decizia, motivată, a Autorității de supraveghere cuprinzând dezacordul la reactivare.
(4) Operatorul/Agentul transmite persoanei/persoanelor care a/au solicitat înregistrarea avizului de înscriere stins din eroare o adresă de înștiințare referitoare la respingerea înscrierii avizului de reactivare.
ANEXA Nr. 3
PROCEDURA
eliberării proceselor-verbale de căutare în Registrul Național de Publicitate Mobiliară și de certificare a proceselor-verbale de căutare întocmite de către operatori și agenții împuterniciți ai operatorilor
Art. 1. — Procedura se aplică în cazul serviciilor de căutare și copiere a informațiilor cuprinse în Registrul Național de Publicitate Mobiliară, denumit în continuare Registru sau RNPM, prestate contra cost de către operatorii/agenții autorizați și de eliberare a proceselor-verbale de căutare și a copiilor certificate ale avizelor de înscriere.
Art. 2. — Orice persoană poate transmite operatorului/ agentului o solicitare de căutare certificată în Registru sau, după caz, de copii certificate ale avizelor de înscriere identificate în urma căutării, indicând criteriile de căutare și informațiile necesare efectuării căutării.
Art. 3. — Solicitarea de căutare poate fi transmisă pe suport hârtie, semnată de solicitant, sau sub forma unui înscris în formă electronică (document TED), căruia i s-a încorporat, atașat sau asociat o semnătură electronică calificată, bazată pe un certificat calificat valabil, respectând specificațiile tehnice ale documentelor TED afișate pe site-urile oficiale ale RNPM.
Art. 4. — După înregistrarea solicitării de căutare/certificare a informațiilor înscrise în RNPM, operatorul/agentul efectuează căutarea, utilizând aplicația software a RNPM, ținând seama de criteriile indicate de solicitant sau, dacă este cazul, propunând alte criterii de căutare.
Art. 5. — În urma efectuării căutării, operatorul/agentul eliberează, în formatul tipizat generat de aplicata software a Registrului, procesul-verbal de căutare și, după caz, copia certificată a unui aviz de înscriere sau a unui grup de avize de înscriere.
Art. 6. —Operatorul/Agentul transmite solicitantului procesul-verbal de căutare și, după caz, copia certificată a unui aviz de înscriere sau a unui grup de avize de înscriere pe suport hârtie, semnate de operator/agent, sau sub forma unui înscris în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau asociat o semnătură electronică calificată, bazată pe un certificat calificat valabil.
Art. 7. — Procesul-verbal de căutare cuprinde următoarele informații:
a) numărul de înregistrare, precum și data și ora emiterii (generate de aplicația software a RNPM);
b) denumirea operatorului de Registru;
c) denumirea agentului împuternicit;
d) numele și prenumele, precum și semnătura persoanei care eliberează procesul-verbal de căutare, precum și copia certificată a unui aviz de înscriere sau a unui grup de avize de înscriere;
e) numele și prenumele, precum și semnătura solicitantului;
f) criteriile de căutare indicate de beneficiar și cele propuse de către operator/agent;
g) numărul de avize de înscriere identificate;
h) tabel cuprinzând avizele de înscriere identificate, în care se menționează informații referitoare la numărul de identificare, data și tipul înscrierii, operatorul/agentul care a efectuat înscrierea avizului, părțile și bunurile din avizul de înscriere.
Art. 8. — (1) Copia certificată a unui aviz de înscriere sau a unui grup de avize de înscriere cuprinde toate informațiile din avizul respectiv, cu excepția informațiilor privind datele de identificare a persoanelor care au solicitat efectuarea înscrierii.
(2) Operatorul/Agentul certifică, prin semnătură, conformitatea copiei cu avizul/avizele de înscriere existent/ existente în baza de date a RNPM.
ANEXA Nr. 4
PROCEDURA
eliberării copiilor și/sau copierii informațiilor conținute în înscrierile efectuate în Registrul Național de Publicitate Mobiliară prin accesarea interfeței publice a Registrului (portalul internet), cu respectarea dreptului oricărei persoane de a consulta și de a tipări în mod liber informațiile disponibile în interfața publică
Art. 1. — Pentru vizualizarea, copierea și tipărirea informațiilor cuprinse în avizele de înscriere înregistrate în Registrul Național de Publicitate Mobiliară, denumit în continuare Registrul sau RNPM, accesul este direct și gratuit, orice persoană având dreptul de a consulta și de a tipări în mod liber informațiile disponibile pe interfața publică a Registrului numai prin intermediul aplicației software a RNPM de pe site-urile oficiale ale Ministerului Justiției și Corpului operatorilor RNPM.
Art. 2. — Pentru vizualizarea/copierea/tipărirea informațiilor cuprinse în avizele de înscriere înregistrate în RNPM, persoanele interesate pot accesa unul dintre site-urile oficiale ale Registrului, prin intermediul unui browser web (navigator web).
Art. 3. — După accesarea paginii web oficiale a RNPM, utilizatorul va selecta meniul „Căutare aviz” în baza de date a Registrului, furnizat de aplicația software a RNPM.
Art. 4. — Pe pagina web oficială a RNPM sunt publicate „Instrucțiuni de căutare” care pot fi accesate din meniul „Informații utile”.
Art. 5. — Căutarea informațiilor se efectuează, prin selecție, în fiecare categorie de avize de înscriere: avize de ipotecă mobiliară, avize de fiducie, avize specifice, avize de ipotecă mobiliară — creanțe securitizate, avize de ipotecă mobiliară — obligațiuni ipotecare.
Art. 6. — Pentru fiecare categorie de avize de înscriere selectată se afișează o pagină specifică, cu rubrici (câmpuri) de căutare, în care utilizatorul va introduce criteriile de căutare.
Art. 7. —Aplicația software prevede în meniul de căutare o metodă de testare reCAPTCHA pentru a verifica dacă utilizatorul este o persoană sau un program automat de calculator (robot), căutarea fiind permisă numai în cazul în care utilizatorul trece testul.
Art. 8. — Căutarea se finalizează prin afișarea „Rezultatelor căutării”, care constă într-o pagină sau succesiune de pagini, în care sunt cuprinse următoarele informații:
a) criteriile de căutare introduse;
b) numărul de înscrieri identificate;
c) tabel cuprinzând avizele de înscriere identificate, în care se menționează informații referitoare la numărul de identificare, data și tipul înscrierii, operatorul/agentul care a efectuat înscrierea avizului, istoricul înscrierii.
Art. 9. — (1) Avizul de înscriere afișat în urma efectuării căutării pe pagina web oficială a RNPM cuprinde informații structurate în capitole specifice categoriei de avize de înscriere căreia îi aparține.
(2) Avizul de ipotecă mobiliară cuprinde următoarele capitole:
a) Informații generale (Identificatorul înscrierii, Utilizatorul autorizat, Data și ora înscrierii, Data expirării, Tipul înscrierii, Destinația înscrierii, Date generale privind contractul de ipotecă/operațiunile asimilate care stau la baza înscrierii);
b) Creditori (persoane juridice și/sau persoane fizice);
c) Debitori/Constituitori (persoane juridice și/sau persoane fizice);
d) Bunuri ipotecate (Autovehicule, Bunuri mobile ipotecate atașate unor bunuri imobile, Alte tipuri).
(3) Avizul de fiducie cuprinde următoarele capitole:
a) Informații generale privind fiducia (Identificatorul înscrierii, Utilizatorul autorizat, Data și ora înscrierii, Data încetării contractului, Tipul înscrierii, Date privind înregistrarea fiduciei la organul fiscal, Scopul fiduciei, întinderea puterilor de administrare și de dispoziție ale fiduciarului);
b) Constituitori (persoane juridice și/sau persoane fizice);
c) Fiduciar/Administrator provizoriu (persoane juridice);
d) Beneficiari (persoane juridice și/sau persoane fizice);
e) Masa patrimonială fiduciară (Bunuri imobile, Autovehicule, Alte bunuri).
(4) Avizul specific cuprinde următoarele capitole:
a) Informații generale (Identificatorul înscrierii, Utilizatorul autorizat, Data și ora înscrierii, Data expirării, Tipul înscrierii, Destinația înscrierii, Date generale privind actul/faptul juridic supus publicității);
b) Părți (persoane juridice și/sau persoane fizice);
c) Bunuri.
(5) Avizul de ipotecă mobiliară — creanțe securitizate cuprinde următoarele capitole:
a) Informații generate (Identificatorul înscrierii, Utilizatorul autorizat, Data și ora înscrierii, Data expirării, Tipul înscrierii, Date generale privind actul juridic care stă la baza înscrierii);
b) Reprezentanți ai creditorului (persoane juridice);
c) Debitori (persoane juridice și/sau persoane fizice);
d) publicitatea portofoliului/cesiunii de creanțe în vederea securitizării.
(6) Avizul de ipotecă mobiliară — obligațiuni ipotecare cuprinde următoarele capitole:
a) Informații generale (Identificatorul înscrierii, Utilizatorul autorizat, Data și ora înscrierii, Data expirării, Tipul înscrierii, Date generale privind actul juridic care stă la baza înscrierii);
b) Agentul/Reprezentantul deținătorilor de obligațiuni ipotecare (persoane juridice și/sau fizice);
c) Emitentul (persoană juridică);
d) Portofoliul de creanțe.
Art. 10. — Datele din fiecare pagină vizualizată pot fi tipărite sau copiate utilizând facilitățile browser-ului.
← Decizia Prim-Ministrului nr. 53/2020 - numirea doamnei Alexandra... |
---|