Legea nr. 82/2017 - aprobarea OUG nr. 84/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

LEGE

privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. — Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84 din 16 noiembrie 2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 6 decembrie 2016, cu următoarele modificări și completări:

1. La articolul II, punctul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„11. Articolul 229 se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Precizarea naturii debitului

Art. 229. — (1) în toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu și să se arate natura și cuantumul debitului ce face obiectul executării.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în toate actele de executare silită care privesc poprirea bancară, cu excepţia înştiinţării debitorului privind înfiinţarea popririi, trebuie să se indice doar cuantumul total al obligaţiilor fiscale ce fac obiectul popririi.»”

2. La articolul II punctul 13, alineatul (4) al articolului 236 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(4) Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi la plătitorul venitului numai în condiţiile Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare.”

Această lege a fost adoptată de Parlamentul Românieicu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PETRU-GABRIEL VLASE

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Bucureşti, 27 aprilie 2017.

Nr. 82.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Legea nr. 82/2017 - aprobarea OUG nr. 84/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal