HG nr. 301/2015 - modificarea şi completarea HG nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRENr. 301/2015
pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare
Monitorul Oficial nr. 315 din 08.05.2015
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I.
Hotărârea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 16 martie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Romsilva este persoană juridică, cu sediul central în municipiul București, str. Petricani nr. 9 A, sectorul 2, și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară."
2. La articolul 3 din regulament, litera k) se modifică și va avea următorul cuprins:
"k) are calitate procesuală activă de a formula plângere împotriva hotărârilor comisiilor județene emise în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere și de a formula acțiuni în constatarea nulității absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor privind retrocedarea terenurilor forestiere din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare."
3. La articolul 6 din regulament, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 6.
(1) Romsilva are o structură centrală de conducere, coordonare, îndrumare și control, organizată pe departamente, direcții, servicii, oficii, birouri și alte compartimente organizatorice și funcționale; denumirea, numărul, organizarea și atribuțiile acestora se stabilesc prin hotărâre a consiliului de administrație."
4. Articolul 8 din regulament se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 8.
(1) Consiliul de administrație al Romsilva este numit, în condițiile prevăzute de lege, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și are un număr de 7 membri.
(2) Președintele consiliului de administrație este unul dintre administratori și este ales prin vot secret de către aceștia.
(3) Președintele consiliului de administrație nu poate fi numit și director general."
5. La articolul 10 din regulament, după litera r) se introduc șase noi litere, literele s)-v), cu următorul cuprins:
"s) aprobă direcțiile principale de activitate și de dezvoltare ale Romsilva;
ș) verifică funcționarea sistemului de control intern/managerial, implementarea politicilor contabile și realizarea planificării financiare;
t) numește și revocă directorul general, căruia îi deleagă atribuțiile conducerii executive, în condițiile legii, și stabilește remunerația acestuia, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
ț) evaluează activitatea directorului general și verifică execuția contractului de mandat al acestuia;
u) elaborează raportul semestrial, prezentat autorității publice tutelare, privitor la activitatea Romsilva, care include și informații referitoare la execuția contractului de mandat al directorului general potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011, cu modificările și completările ulterioare;
v) constituie comitetul de audit format din trei administratori neexecutivi."
6. Articolul 13 din regulament se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 13.
Consiliul de administrație prezintă, potrivit reglementărilor în vigoare, autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, la începutul fiecărui semestru, un raport asupra activității Romsilva desfășurate în semestrul precedent. Totodată, la începutul fiecărui an, prezintă autorității publice centrale care răspunde de silvicultură programul de activitate al Romsilva, pe anul în curs."
7. Articolul 14 din regulament se abrogă.
8. La articolul 15 din regulament, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
"c) selectează și angajează direct, în condițiile legii, personalul din structura centrală, directorii, directorii economici, contabilii șefi și ceilalți directori de la nivelul unităților Romsilva."
9. Anexele nr. 2 și 3 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
10. În tot cuprinsul hotărârii, sintagma "pct. 2-23 din anexa nr. 3" se modifică și se înlocuiește cu sintagma "pct. 1-22 din anexa nr. 3", iar sintagma "pct. 2-24 din anexa nr. 3" se modifică și se înlocuiește cu sintagma "anexa nr. 3".
Art. II.
Hotărârea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 16 martie 2009, cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Grațiela Leocadia Gavrilescu
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Daniel Constantin
Ministrul muncii, familiei, protecției sociale
și persoanelor vârstnice,
Rovana Plumb
Ministrul educației și cercetării științifice,
Sorin Mihai Cîmpeanu