Legea nr. 89/2017 - completarea art. 9 al titlului XI — Renta viageră agricolă din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
Comentarii |
|
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
SENATUL
LEGE
pentru completarea art. 9 al titlului XI — Renta viageră agricolă din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. — După alineatul (3) al articolului 9 al titlului XI — Renta viageră agricolă din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat alineatul (4), cu următorul cuprins:
„(4) Rentier agricol este şi persoana aflată în situaţia prevăzută la alin. (3) şi a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârsta de pensionare."
Art. II. — Se anulează debitele, inclusiv obligaţiile fiscale accesorii acestora, constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere, stabilite de organul fiscal competent prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a retragerii, la data emiterii deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, a calităţii de rentier agricol, dobândită în temeiul prevederilor art. 9 alin. (3) din titlul XI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. III. — În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale vor aproba prin ordin comun normele metodologice de aplicare a acesteia.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
PETRU-GABRIEL VLASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 28 aprilie 2017.
Nr. 89.
← Decizia Prim-Ministrului nr. 380/2017 - numirea d-nei Ana-Maria... |
---|