Decizia CCR nr. 141 din 13.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1 din Legea nr. 84/2012 - unele măsuri privind veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Vasile Argatu în Dosarul nr. 6.153/110/2012 al Curții de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 812D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 6.153/110/2012, Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Excepția a fost ridicată de recurentul-reclamant Vasile Argatu cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 967 din 12 aprilie 2013 pronunțate de Tribunalul Bacău într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției susține că dispozițiile legale atacate contravin prevederilor constituționale ale art. 16, fiind neconstituționale în măsura în care se aplică doar personalului bugetar, nu și celor care au deținut funcții de demnitate publică, deși au fost plătiți din aceleași fonduri publice.

Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, exprimându-și opinia, apreciază că nu se impune admiterea excepției de neconstituționalitate, susținerile autorului referindu-se la o omisiune de reglementare, care nu aparține competenței Curții Constituționale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat nu aduce atingere art. 16 din Constituție, fiind constituțional.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 din Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 15 iunie 2012, dispoziții cu următorul cuprins:

Art. 1:"Prezenta lege se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza:

a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente;

b) hotărârilor consiliilor locale și județene;

c) contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, în care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau unitățile și instituțiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener.“

Autorul excepției, fost primar al comunei Sărata, susține că în măsura în care dispozițiile de lege criticate se aplică doar personalului bugetar, nu și celor care au deținut funcții de demnitate publică, sunt înfrânte prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 25 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, primarul este ales local, care, în asigurarea liberului exercițiu al mandatului său, îndeplinește o funcție de autoritate publică, utilizată de legiuitorul constituant în sensul funcției de parlamentar, care intră în sfera demnităților publice. În susținerea acestui argument este art. 105 alin. (1) teza întâi din Constituție care stipulează că "Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcții de autoritate, cu excepția celei de deputat sau de senator.“

În continuare, Curtea reține că, potrivit art. 9 alin. (4) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările ulterioare, "Indemnizația lunară pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică este unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial, dacă nu se prevede altfel prin lege.“

În aceste condiții, Curtea constată că textul de lege criticat este redactat suficient de clar, iar limitarea legală a aplicării acestuia nu încalcă prevederile constituționale ale art. 16, întrucât, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 79/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323/1999, acestea vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri indiferent de natura lor. În acest fel se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui.