Hotărâre CEDO în Cauza Rogojină împotriva României din 19.01.2010

ÎN FAPT

I.Circumstanțele cauzei

4. Primul reclamant s-a născut în 1927 și locuiește în Bârlad. A doua reclamantă era născută în 1930.

5. După mai multe proceduri inițiate de reclamanți cu privire la o cerere adresată autorităților la 6 iunie 2001, în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (Legea nr. 10/2001), printr-o decizie din 7 mai 2004, primarul orașului Bârlad a propus să se acorde persoanelor interesate despăgubiri (titluri nominale sau acțiuni la societăți comerciale) în valoare de 119.275.065 lei românești (ROL) pentru imobilul (casa demolată și terenul aferent) care fusese proprietatea lor. Contestată de persoanele în cauză, această decizie a fost confirmată prin Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Vaslui, hotărâre rămasă definitivă prin neapelare.

6. Reclamanții au inițiat alte câteva acțiuni în justiție, în special cu scopul de a obține despăgubiri pentru desfășurarea și durata procedurii menționate anterior, reglementată de Legea nr. 10/2001, acțiuni respinse de instanțele interne.

7. Prin două scrisori din 14 și 24 aprilie 2009, autoritățile competente pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 au informat Guvernul că plata despăgubirilor nu a fost efectuată, dar că dosarul reclamanților a fost trimis la Fondul "Proprietatea“ în iunie 2007 și că acesta va fi examinat de comisia centrală competentă, în cadrul următoarei reuniuni. Ulterior datei menționate anterior, Guvernul nu a mai furnizat nicio informație cu privire la executarea Hotărârii din 12 octombrie 2004.

II.Dreptul intern relevant

8. Aspectele esențiale ale dispozițiilor legislative și ale jurisprudenței interne relevante, inclusiv extrase din Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente și din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (OUG nr. 81/2007), cu privire la sistemul de despăgubire pentru imobilele naționalizate, sunt descrise în hotărârile Tudor împotriva României (nr. 29.035/05, pct. 15-20, 17 ianuarie 2008) și Viașu împotriva României (nr. 75.951/01, pct. 38-49, 9 decembrie 2008). Textele relevante ale Consiliului Europei, și anume Rezoluția Res(2004)3 privind hotărârile care au identificat existența unor probleme structurale fundamentale și Recomandarea Rec(2004)6 privind îmbunătățirea recursurilor interne, ambele adoptate de Comitetul de Miniștri, sunt de asemenea citate în hotărârea Viașu, menționată anterior (pct. 50-51).

9. Dispozițiile legale (Codul civil, Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor și Decretul nr. 73/1954) și practica judiciară în materie de succesiune prevăd că, pentru a moșteni, persoanele care au vocație succesorală trebuie să accepte succesiunea, în mod expres sau tacit, într-un termen de prescripție extinctivă de 6 luni de la producerea decesului în cauză. Acceptarea tacită trebuie să constea în acte materiale neechivoce privind bunurile succesorale (de exemplu, anumite acte de dispoziție). În cazul unei vacanțe succesorale, al absenței moștenitorilor sau al neacceptării unei succesiuni, bunurile în cauză revin statului, la cererea autorităților competente, prin intermediul unei proceduri notariale (art. 85 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995). Prin Hotărârea definitivă din 18 aprilie 2007, Tribunalul Olt a statuat că, în lipsa procedurii vacanței succesorale inițiate de stat, nimic nu împiedică moștenitorul legal să apeleze la un notar public pentru dezbaterea succesiunii. În plus, dispozițiile citate anterior prevăd o ordine de preferință între categoriile de potențiali moștenitori legali (de exemplu, copiii persoanei decedate au prioritate în raport cu nepoții) care vin în concurență cu soțul supraviețuitor la partajul succesoral.

ÎN DREPT

I.Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1

10. Reclamanții se plâng, în esență, de imposibilitatea de a beneficia de dreptul lor de a fi despăgubiți pentru imobilul naționalizat, în conformitate cu Legea nr. 10/2001 și cu Hotărârea definitivă din 12 octombrie 2004, și invocă, în această privință, art. 1 din Protocolul nr. 1, formulat astfel:

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.“

11. Guvernul contestă acest argument.

A.Cu privire la admisibilitate

12. După decesul celei de-a doua reclamante, primul reclamant consideră că fiul lor, Viorel Rogojină, și fiica acestuia din urmă, doamna Silvia Rogojină, au locus standi pentru a continua examinarea cererii în fața Curții. Acesta susține că, din considerente legate de respectarea memoriei reclamantei defuncte, nu au deschis procedura succesorală în privința sa.

13. Guvernul nu a prezentat observații cu privire la acest aspect.

14. Curtea reamintește că, în mai multe cauze în care un reclamant a decedat în cursul procedurii, a luat în considerare dorința de continuare a procedurii respective, exprimată de un moștenitor, o rudă apropiată și chiar, în lumina circumstanțelor speței, de un potențial moștenitor (legatar universal) care încerca să obțină recunoașterea dreptului său succesoral într-o procedură pendinte [a se vedea Malhous împotriva Republicii Cehe (dec.) (MC), nr. 33.071/96, care privea art. 1 din Protocolul nr. 1, și jurisprudența citată în acestea]. În speță, ținând seama de circumstanțele cauzei și de practica internă (supra, pct. 9), Curtea subliniază că, deși domnul Viorel Rogojină nu a prezentat Curții un certificat de moștenitor, în calitate de fiu al reclamanților și de potențial moștenitor legal al celei de-a doua reclamante, acesta are un interes legitim pentru continuarea examinării prezentei cereri. De altfel, Guvernul nu a contestat acest lucru. În schimb, având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea nu poate considera că doamna Silvia Rogojină, nepoata celei de-a doua reclamante și fiica domnului Viorel Rogojină, ar avea, de asemenea, un interes legitim suficient, material sau chiar moral, care să îi justifice calitatea de victimă și continuarea examinării prezentei cereri după decesul doamnei Aurica Rogojină.

Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, doamna Silvia Rogojină nu se poate pretinde "victimă“, în sensul art. 34 din Convenție, a unei atingeri aduse dreptului la respectarea bunurilor sale. Prin urmare, acest capăt de cerere este incompatibil ratione personae cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 § 3, și trebuie să fie respins în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție.

15. Curtea constată că, în ceea ce îi privește pe primul reclamant și pe domnul Viorel Rogojină, acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Convenție. Pe de altă parte, Curtea subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, poate fi declarat admisibil.

B.Cu privire la fond

16. Reluând, în esență, observațiile sale prezentate în alte cauze similare, Guvernul susține că dreptul de proprietate al reclamanților nu a fost încălcat și că mecanismul de despăgubire prevăzut de legislația românească (Legea nr. 10/2001 și Fondul "Proprietatea“, cu modificările rezumate la pct. 8 de mai sus) îndeplinește cerințele jurisprudenței Curții în materie.

17. Reclamanții reiterează, în esență, argumentele acestora.

18. Curtea constată că, în prezenta cauză, deși reclamanții au obținut, la 12 octombrie 2004, o hotărâre definitivă care a confirmat Decizia din 7 mai 2004 a autorității competente în ceea ce privește acordarea părților interesate a unor despăgubiri în valoare de 119.275.065 ROL pentru imobilul lor naționalizat, această decizie nu a fost executată până în prezent.

19. Curtea a examinat de multe ori cauze care au ridicat probleme similare celei din prezenta speță și a constatat că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 (între altele, Matache și alții împotriva României, nr. 38.113/02, 19 octombrie 2006, și Naghi împotriva României, nr. 31.139/03, 21 iulie 2009).

20. După ce a examinat toate elementele care i-au fost înaintate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt și niciun argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în prezenta cauză.

21. În cele din urmă, reclamanții nu au primit încă suma stabilită prin decizia menționată anterior, confirmată de instanțele interne. În ceea ce privește argumentele Guvernului, Curtea reamintește că a constatat în mai multe cauze, inclusiv în 3 cauze recente, că Fondul "Proprietatea“ nu funcționează în prezent într-un mod ce poate fi considerat echivalent acordării efective a unei despăgubiri (a se vedea, între altele, Matache și alții împotriva României, citată anterior, pct. 42, și Roman împotriva României, nr. 30.453/04, pct. 28 in fine, 7 iulie 2009). Constatând cu mulțumire evoluția recentă care pare să aibă loc în practică în privința mecanismului de plată a despăgubirilor, prevăzut de Legea nr. 247/2005, modificată prin OUG nr. 81/2007, Curtea observă că, până în prezent, Guvernul nu a demonstrat că sistemul de despăgubire instituit prin legea citată anterior, inclusiv fondul menționat mai sus, ar permite titularilor de drepturi, în special reclamanților, să încaseze, conform unei proceduri și unui calendar previzibile, despăgubirile la care au dreptul.

22. Această concluzie nu aduce atingere unei evoluții pozitive pe care ar putea să o cunoască în viitor mecanismele de finanțare prevăzute de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, în vederea despăgubirii persoanelor cărora, asemenea reclamanților, li s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în temeiul legilor reparatorii respective.

23. Ținând seama de jurisprudența sa în materie și de elementele concrete de la dosar, Curtea apreciază că, în speță, faptul că reclamanții nu au putut primi despăgubirile stabilite într-o hotărâre definitivă și că nu au nicio certitudine privind data la care ar putea să le primească le-a cauzat un prejudiciu disproporționat și excesiv, incompatibil cu dreptul acestora la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, în speță, a fost încălcată această dispoziție.

II.Cu privire la celelalte pretinse încălcări

24. Reclamanții se plâng, în esență, de rezultatul procedurii soluționate prin Hotărârea definitivă din 12 octombrie 2004, citată anterior, și al celorlalte proceduri judiciare pe care le-au inițiat, în principal în ceea ce privește cererea lor întemeiată pe Legea nr. 10/2001, precum și de inechitatea și de lipsa de independență și imparțialitate a judecătorilor care le-au examinat acțiunile. Aceștia susțin, de asemenea, lipsa accesului la o instanță și inegalitatea armelor în cadrul ultimelor proceduri menționate anterior. Reclamanții se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1.

25. Ținând seama de toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să soluționeze pretențiile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparentă încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele Convenției sau ale protocoalelor sale.

Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 și §4 din Convenție.

III.Cu privire la aplicarea art. 46 și 41 din Convenție

A.Art. 46 din Convenție

26. În temeiul acestei dispoziții:

"1. Înaltele părți contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții, pronunțate în litigiile în care ele sunt părți.

2. Hotărârea definitivă a Curții este transmisă Comitetului de Miniștri, care supraveghează executarea ei.“

27. Curtea constată că încălcarea dreptului reclamanților la respectarea bunurilor lor, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, are originea într-o problemă răspândită pe scară largă, care a rezultat din funcționarea necorespunzătoare a mecanismului instituit de Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005. Aceasta face trimitere la observațiile făcute cu titlu indicativ în alte cauze similare în ceea ce privește măsurile generale care s-ar impune la nivel național în cadrul executării prezentei hotărâri, pentru ca statul pârât să garanteze exercitarea efectivă și rapidă a dreptului la restituire, indiferent dacă este vorba despre o restituire în natură sau de acordarea unei despăgubiri precum în speță (Viașu împotriva României, citată anterior, pct. 82-83).

B.Art. 41 din Convenție

28. În temeiul art. 41 din Convenție,

"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.“

1.Prejudiciu

29. Cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material, reclamanții solicită suma de 220.000 euro (EUR) pentru valoarea de piață a imobilului demolat de autorități înainte de 1989 și 155.333 EUR pentru beneficiile nerealizate. De asemenea, aceștia solicită 15.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, pentru suferința psihică și incertitudinea cauzate de autorități.

30. Făcând trimitere la jurisprudența Curții (Naghi, citată anterior, pct. 32-33), Guvernul consideră că reclamanții puteau solicita cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material doar valoarea actualizată, calculată în funcție de rata inflației, a despăgubirii stabilite prin Decizia primarului din 7 mai 2004, adică 16.778,42 lei românești noi, reprezentând 3.931,85 EUR. Solicitarea cu titlu de beneficii nerealizate nu este susținută de documente justificative și ar trebui să fie respinsă ca nefondată. Pe de altă parte, consideră că o eventuală hotărâre de condamnare ar putea constitui, în sine, o reparație satisfăcătoare a prejudiciului moral pretins și, în orice caz, face trimitere la sumele acordate cu acest titlu de Curte în alte cauze.

31. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări implică obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a-i înlătura consecințele, astfel încât să se restabilească pe cât posibil situația anterioară acesteia [Iatridis împotriva Greciei (reparație echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 32, CEDO 2000-XI].

32. În prezenta cauză, având în vedere natura încălcării constatate, Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu material și moral. De asemenea, subliniază că valoarea despăgubirii a fost stabilită prin Decizia din 7 mai 2004 a primarului orașului Bârlad și că persoanele în cauză nu au introdus apel împotriva Hotărârii din 12 octombrie 2004, care a confirmat această decizie. Prin urmare, aceasta consideră că plata despăgubirilor respective, reactualizate în funcție de rata inflației și completate cu o sumă acordată cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, ar plasa persoanele interesate într-o situație echivalentă pe cât posibil celei în care s-ar afla dacă nu ar fi fost încălcate cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1.

33. Prin urmare, pe baza elementelor de care dispune și pronunțându-se în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, Curtea le acordă reclamanților, împreună, suma de 10.000 EUR, pentru toate prejudiciile suferite.

2.Cheltuieli de judecată

34. Fără a prezenta documente justificative, reclamanții solicită, de asemenea, suma de 900 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și a Curții.

35. Guvernul evidențiază jurisprudența Curții în materie și absența documentelor justificative.

36. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În speță, având în vedere elementele de care dispune și criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea reclamanților cu acest titlu.

3.Dobânzi moratorii

37. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.