Anexa 2.2 - DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE. - HG nr. 8/2014 - aprobarea stemelor comunelor Creţeni şi Sălătrucel, jud. Vâlcea
Index |
---|
HG nr. 8/2014 - aprobarea stemelor comunelor Creţeni şi Sălătrucel, jud. Vâlcea |
Anexa 2.1 - STEMA. |
Anexa 2.2 - DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE. |
DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Crețeni, județul Vâlcea
Descrierea stemei
Potrivit anexei nr. 1.1, stema comunei Crețeni se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat.
În partea superioară, în câmp albastru, se află patru albine de aur.
În vârful scutului, în câmp roșu, se află o viță-de-vie cu șapte frunze și trei ciorchini de struguri, înfășurată pe un arac așezat în pal.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Albinele reprezintă una dintre ocupațiile de bază ale locuitorilor, apicultura, iar suma acestora indică numărul satelor componente ale comunei.
Vița-de-vie simbolizează o altă ocupație a locuitorilor, viticultura.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
STEMA
comunei Sălătrucel, județul Vâlcea
DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Sălătrucel, județul Vâlcea
Descrierea stemei
Potrivit anexei nr. 1.2, stema comunei Sălătrucel se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat.
În partea superioară, în câmp argintiu, se află patru brazi de culoare verde.
În partea inferioară, în câmp albastru, se află două flori-de-colț de argint și, în vârf, două fascii undate subțiri.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Brazii reprezintă bogăția silvică a zonei, iar cifra lor indică numărul satelor componente ale comunei.
Floarea-de-colț face parte din flora localității, care este parte componentă a Parcului Național Cozia.
Fasciile undate reprezintă râul Olt și pârâul Coisca care se varsă în acesta.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
← HG nr. 7/2014 - aprobarea stemei comunei Orlat, jud. Sibiu | HG nr. 9/2014 - aprobarea stemei comunei Vânători, jud. Mureş → |
---|