Decizia ASF nr. 883/2015 - sancţionarea cu amendă şi cu interzicerea temporară a activităţii Societăţii MARSHALY C.E.E. BROKER DE ASIGURARE – S.R.L.

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

DECIZIENr. 883/2015

privind sancționarea cu amendă și cu interzicerea temporară a activității Societății MARSHALY C.E.E. BROKER DE asigurare - S.R.L.

Monitorul Oficial nr. 333 din 15.05.2015

Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Splaiul Independenței nr. 15, sectorul 5, București, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,

în urma hotărârii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară consemnată în extrasul Procesului-verbal al ședinței din data de 4 februarie 2015, în cadrul căreia au fost analizate rezultatele controlului efectuat la Societatea MARSHALY C.E.E. BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. cu sediul social în București, Bd. Unirii nr. 70, bl. J4-J5, cam. 54M, sectorul 3, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu numărul de ordine J40/23699/17.12.2007, cod unic de înregistrare nr. 22941747/17.12.2007, și înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu numărul RBK-460/13.02.2008, ca urmare a solicitării acesteia de aprobare a retragerii autorizației de funcționare, la cerere, în conformitate cu dispozițiile art. 5 lit. g) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, și cu dispozițiile art. 11 din Normele puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, cu modificările și completările ulterioare,

a constatat următoarele:

1. Societatea nu a putut furniza date la zi privind eventualele debite în relația cu asigurătorii, nu există o evidență contabilă ulterioară datei de 1 mai 2014, nu a pus la dispoziția echipei de control documente privind constituirea și virarea taxei de funcționare ulterioare datei de 30 aprilie 2014.

Au fost astfel încălcate prevederile art. 35 alin. (5) lit. e) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce constituie contravenție în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) lit. m2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

2. Pentru situațiile financiare aferente anului 2013 societatea nu a întocmit nota explicativă cu privire la informațiile privind cifra de afaceri, cu prezentarea veniturilor din activitatea de brokeraj defalcate pe segmente de activități și pe categorii de asigurări.

Au fost astfel încălcate prevederile cap. II "Forma și conținutul situațiilor financiare anuale“ secțiunea 1 "Prevederi generale privind situațiile financiare anuale“ pct. 3 alin. (1) și secțiunea 8 "Conținutul notelor explicative la situațiile financiare“ pct. 300 din Reglementările contabile conforme cu directivele europene specifice domeniului asigurărilor, aprobate prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.129/2005, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 6 alin. (1) lit. e) din Norma privind încheierea exercițiului financiar 2013 pentru societățile din domeniul asigurărilor nr. 1/2014, ceea ce constituie contravenție potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

3. Nu au fost emise facturi pentru stornarea comisioanelor returnate asigurătorilor, ca urmare a rezilierii unor contracte de asigurare de viață intermediate, înainte de termenele contractuale, fapt ce a condus la înregistrarea eronată a acestora în contul 462.1 "Creditori - Polițe de asigurare returnate“, în loc de contul 411 "Decontări privind comisioanele cuvenite din activitatea de intermediere“, la neînregistrarea acestora, în roșu, în creditul contului 707 "Venituri din activitatea de intermediere în asigurări“. Prin efectuarea înregistrărilor eronate menționate anterior s-au denaturat rulajele conturilor 462 "Creditori diverși“, 411 "Decontări privind comisioanele cuvenite din activitatea de intermediere“, 707 "Venituri din activitatea de intermediere în asigurări“ și soldul contului 121 "Profit sau pierdere“, iar situațiile financiare anuale întocmite de societate la 31 decembrie 2013 au fost denaturate în consecință.

Au fost astfel încălcate prevederile cap. II "Forma și conținutul situațiilor financiare“ secțiunea 1 "Prevederi generale privind situațiile financiare anuale pct. 4 și 5 alin. (1) și prevederile cap. VIII "Norme metodologice de utilizare a conturilor contabile pentru brokerii de asigurare“ din Reglementările contabile conforme cu directivele europene specifice domeniului asigurărilor aprobate prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.129/2005, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce constituie contravenție potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.

4. Începând cu data de 1 august 2014 societatea nu mai deține sediu social destinat desfășurării activității pentru care a fost autorizată.

Au fost astfel încălcate prevederile art. 2 lit. e) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare și/sau reasigurare, precum și condițiile de menținere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce constituie contravenție potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

5. În perioada verificată societatea a deținut contracte de răspundere civilă profesională cu discontinuități, iar începând cu data de 31 iulie 2014 societatea nu mai deține contract de răspundere civilă profesională, acesta fiind reziliat ca efect al neachitării ratelor de primă.

Au fost astfel încălcate prevederile art. 35 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 lit. c) și art. 13 alin. (5) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, precum și condițiile de menținere a acesteia puse în aplicare prin Ordinul președintelui C.S.A. nr. 15/2010, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce constituie contravenție în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) lit. a) și m2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

6. Societatea nu a pus la dispoziția echipei de control gestiunea documentelor cu regim special.

7. Societatea nu a notificat, în scris, propriii clienți (asigurați) cu privire la hotărârea de încetare a activității de broker, pentru îndrumarea acestora direct către asigurători în vederea gestionării contractelor de asigurare aflate în derulare.

Față de motivele de fapt și de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România,

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiarădecide:

Art. 1

(1) În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. d) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 8 alin. (2) lit. k) și ale art. 39 alin. (3) lit. c) și d) și alin. (4) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, se sancționează cu amendă în cuantum de 5.000 lei (cinci mii lei) și cu interzicerea temporară a exercitării activității Societății MARSHALY C.E.E. BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. cu sediul social în București, Bd. Unirii nr. 70, bl. J4-J5, cam. 54M, sectorul 3, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu numărul de ordine J40/23699/17.12.2007, cod unic de înregistrare 22941747/17.12.2007, și înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu numărul RBK-460/13.02.2008 până la îndeplinirea în integralitate a prevederilor art. 11 din Normele puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Amenda se face venit la bugetul de stat în cota de 50% și se achită în contul corespunzător, iar diferența de 50% se face venit la bugetul Autorității de Supraveghere Financiară și se achită în termen de 15 zile de la primirea deciziei, în contul IBAN nr. RO74 TREZ 70020F350102 XXXX, deschis la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București.

(3) Dovada de plată a amenzii va fi prezentată Autorității de Supraveghere Financiară, imediat după plata acesteia.

(4) În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (3) și (4) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, prezenta decizie constituie titlu de creanță. La data scadenței, titlul de creanță devine titlu executoriu, în baza căruia Autoritatea de Supraveghere Financiară va declanșa procedura silită de recuperare a creanțelor sale.

Art. 2

(1) Pe toată perioada de interzicere temporară a exercitării activității de intermediere, brokerului de asigurare i se interzic desfășurarea activităților de negociere și încheiere de noi contracte de asigurare pentru persoanele fizice sau juridice, acordarea de asistență pe durata derulării contractelor în curs ori în legătură cu regularizarea daunelor, precum și desfășurarea oricăror operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Brokerul de asigurare are obligația să aducă la cunoștința clienților săi interzicerea temporară a exercitării activității de intermediere în asigurări, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurător, rămânând direct răspunzător pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele în vigoare.

Art. 3

Reluarea activității Societății MARSHALY C.E.E. BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. se dispune prin decizie motivată a Autorității de Supraveghere Financiară.

Art. 4

(1) Împotriva prezentei decizii Societatea MARSHALY C.E.E. BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. poate formula plângere prealabilă adresată Autorității de Supraveghere Financiară, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei decizii, și poate sesiza Curtea de Apel București în termen de 6 luni, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Plângerea adresată Curții de Apel București nu suspendă, pe timpul soluționării acesteia, măsura dispusă, în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 5

(1) Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Prezenta decizie produce efecte de la data publicării.

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,

Mișu Negrițoiu

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia ASF nr. 883/2015 - sancţionarea cu amendă şi cu interzicerea temporară a activităţii Societăţii MARSHALY C.E.E. BROKER DE ASIGURARE – S.R.L.