Legea nr. 106/2015 - aprobarea OG nr. 3/2015 pt. modificarea şi completarea Legii nr. 146/2014 - autorizarea plăţii cotizaţiilor la Forumul Internaţional al Echipelor de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (Forum of Incident Response...
Comentarii |
|
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR, SENATUL
LEGENr. 106/2015
privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 3/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/2014 privind autorizarea plății cotizațiilor la Forumul Internațional al Echipelor de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (Forum of Incident Response and Security Teams - FIRST) și la Forumul TF/CSIRT Trusted Introducer (TI) din cadrul Asociației Transeuropene a Rețelelor din Domeniul Cercetării și al Educației (Transeuropean Researchand Education Network Association - TERENA) în scopul menținerii participării Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT - RO la aceste două organisme neguvernamentale
Monitorul Oficial nr. 341 din 19.05.2015
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I.
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 3 din 21 ianuarie 2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/2014 privind autorizarea plății cotizațiilor la Forumul Internațional al Echipelor de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (Forum of Incident Response and Security Teams - FIRST) și la Forumul TF/CSIRT Trusted Introducer (TI) din cadrul Asociației Transeuropene a Rețelelor din Domeniul Cercetării și al Educației (Transeuropean Research and Education Network Association - TERENA) în scopul menținerii participării Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT - RO la aceste două organisme neguvernamentale, adoptată în temeiul art. I pct. I.10 din Legea nr. 184/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, PARTEA I, nr. 70 din 27 ianuarie 2015, cu următoarea modificare:
- La articolul unic punctul 1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Se aprobă plata cotizației anuale a Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT - RO, instituție aflată în coordonarea Ministerului pentru Societatea Informațională, în calitate de membru cu drepturi depline, la Forumul TF/CSIRT Trusted Introducer (TI) din cadrul Asociației Transeuropene a Rețelelor din Domeniul Cercetării și al Educației (Transeuropean Research and Education Network Association - TERENA), în limita echivalentului în lei al sumei de 1. 200 euro anual, la care se adaugă TVA din statul membru în care este stabilită asociația."
Art. II.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul cotizațiilor anuale la organismele internaționale neguvernamentale la care Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT - RO este parte se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
← Decretul Președintelui nr. 464/2015 - promulgarea Legii -... | Ordinul MDRAP nr. 821/2015 - aprobarea reglementării tehnice... → |
---|