Decizia CCR nr. 151 din 18.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. II art. 6 din OUG nr. 80/2010 pt. completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 - reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pt....

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepție ridicată de Maria-Cătălina Marcu în Dosarul nr. 2.348/2/2013 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 744D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 29/2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2.569 din 13 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2.348/2/2013, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar. Excepția a fost ridicată de reclamanta Maria-Cătălina Marcu în cadrul unui litigiu având ca obiect modificarea în parte a Ordinului nr. 4.224/C din 11 decembrie 2012, emis de Ministerul Justiției în sensul stabilirii - începând cu 1 octombrie 2012 - în favoarea reclamantei a unor drepturi salariate egale cu cele ale unui judecător încadrat la aceeași instanță, gradație și clasă de salarizare, anterior datei de 1 ianuarie 2011.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 16,art. 11 și art. 20 din Constituție, raportate la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceasta. Astfel, susține că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale "în măsura în care se interpretează în sensul că salariul/indemnizația de bază calculată potrivit acestuia pentru un salariat bugetar care avansează într-o altă treaptă de vechime în muncă poate fi mai mică decât cea a unui alt salariat bugetar încadrat în aceeași funcție, grad/treaptă profesională și treaptă de vechime“.

În acest sens, invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul nediscriminării, și anume Hotărârea din 22 decembrie 2012, pronunțată în Cauza Sejdic și Finei împotriva Bosniei și Herțegovinei, Hotărârea din 9 martie 2011, pronunțată în Cauza Savez Crkava "Riječ Života“ și alții împotriva Croației, Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marcks împotriva Belgiei, Hotărârea din 21 februarie 2008, pronunțată în Cauza Driha împotriva României.

Mai arată că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale prin efectul pe care îl produc, respectiv "plata unei remunerații mai mici pentru salariați aflați în situații comparabile, în speță, la aceeași instanță, cu aceeași funcție și aceeași gradație corespunzătoare tranșei de vechime“. Susține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, nu conține o justificare a acestei măsuri. Este real faptul că acest text se aplică tuturor bugetarilor aflați în situații identice, respectiv cei care avansează într-o altă treaptă de vechime în anul 2012, însă aceștia se află în situații comparabile cu cei aflați deja în aceeași treaptă de vechime și atunci diferența de tratament (un cuantum diferit al salariului/indemnizației) trebuie să aibă o justificare obiectivă și rezonabilă. Diferențierea între persoane aflate la un moment dat în aceeași funcție și treaptă de vechime (creată prin textul de lege criticat) în exercitarea unui drept prevăzut de lege (plata unui salariu egal pentru muncă egală) nu are o justificare, respectiv nu există un alt criteriu obiectiv care să diferențieze cele două categorii de salariați bugetari (cei care au trecut în treapta de vechime anterior anului 2011 și cei care au trecut în aceeași treaptă de vechime în 2011 și în 2012). Simplul fapt că trecerea în treapta de vechime s-a făcut în perioade diferite nu înseamnă că cele două categorii de salariați se află în situații diferite. Chiar dacă s-ar aprecia că momentul trecerii în treapta superioară de vechime este un criteriu pentru aplicarea unui tratament juridic diferit, de observat este faptul că nu există un scop legitim urmărit prin această diferențiere. Sigur că legiuitorul are o largă marjă de apreciere în ce privește politica salarială, dar, așa cum reține Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.615/2011, "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice“. Or, în ceea ce privește remunerarea diferită a salariaților bugetari care au aceeași funcție, grad profesional, sunt încadrați în aceeași treaptă de vechime în muncă, dar au avansat în aceeași treaptă de vechime la momente diferite, ea nu este justificată rațional, rezonabil. Practic, prin această reglementare, legiuitorul își încalcă propriul principiu din art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și anume "remunerație egală pentru muncă de valoare egală“. De observat este faptul că legiuitorul a respectat acest principiu în ceea ce privește personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, astfel cum rezultă din art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, precum și faptul că din dispozițiile Legii-cadru nr. 284/2010 rezultă că diferențierea între salariul de bază/indemnizația de încadrare brută lunară se face în cadrul aceleiași funcții doar în raport cu gradul profesional, iar, în cazul salariaților cu același grad profesional, în funcție de gradația corespunzătoare tranșei de vechime, neexistând niciun criteriu de diferențiere între persoanele care au aceeași funcție, grad profesional, gradație corespunzătoare treptei de vechime și clasă de salarizare.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, situația personalului care avansează în anul 2012 în gradația corespunzătoare unei noi tranșe de vechime în muncă este reglementată expres de prevederile art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, în mod identic cu modul în care a fost reglementată situația acestui personal în anul 2011, prin art. 6 din Legea nr. 285/2010.

În ceea ce privește starea de discriminare, nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și al egalității de tratament, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului fiind constantă în a considera că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, doar atunci când se produc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Invocă în acest sens Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunțată în Cauza Thlimmenos împotriva Greciei.

Instanța consideră că Protocolul nr. 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr. 103/2006, nu are aplicabilitate în cauză, întrucât încadrarea reclamantei s-a făcut corespunzător gradației și clasei de salarizare, așa cum prevede noua lege de salarizare pentru tot personalul bugetar, fiind exclusă orice formă de discriminare.

Instanța consideră că aplicarea textelor de lege menționate produce rezultate injuste pentru personalul care trece într-o altă tranșă de vechime în muncă sau în funcție sub imperiul Legii nr. 285/2010 sau al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010, personal care este retribuit cu un salariu mai mic decât personalul încadrat în aceeași tranșă sub imperiul legii vechi (Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice). Însă aceste rezultate inechitabile nu îmbracă forma unei situații de discriminare, întrucât există un element de diferență care face ca situațiile să nu fie identice, nefiind deci îndeplinite condițiile pentru constatarea unei situații discriminatorii, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Invocă în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 669/2012.

În final, instanța arată că, chiar dacă s-ar aprecia că reclamanta este discriminată prin aplicarea dispozițiilor art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, prin Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale, s-a stabilit că "prevederile art. 1,art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.“ Prin urmare, constatarea discriminării nu poate fi folosită în scopul înlăturării de la aplicare a legii, pentru că s-ar încălca principiul separației puterilor în stat.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 669/2012.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în actul de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011.

În realitate, Curtea reține că Legea nr. 283/2011 aprobă, cu modificări și completări, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011.

Astfel, Legea nr. 283/2011, prin articolul său unic, pe de-o parte, modifică titlul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010, titlu care va avea următorul cuprins: "Ordonanță de urgență pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar“, iar, pe de altă parte, introduce un nou articol, art. II în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, cu următorul conținut:

"Art. II. - Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează:

[_]

Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(2) În anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale «Justiție».

(3) Personalul care, în cursul anului 2012, desfășoară activități noi care presupun, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordarea unor clase de salarizare succesive celei deținute pentru funcția respectivă beneficiază de o majorare a salariului de bază, respectiv a soldei/salariului de funcție, corespunzător numărului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată.“

Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie art. II art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011.

Prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate temporară, pentru anul 2012, însă, cu toate acestea, continuă să își producă efectele juridice în cauzele în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, astfel încât, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează a analiza constituționalitatea acestora.

Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, art. 11 referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la Protocolul nr. 12 la această Convenție, privind interzicerea discriminării.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că soluția legislativă cuprinsă în art. II art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 referitoare la drepturile salariale cuvenite ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime în muncă/funcție se regăsește și în cuprinsul art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010.

Astfel, potrivit alin. (1) al acestui articol, avansarea personalului în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. În temeiul alin. (2) și (3) al aceluiași articol, în anul 2011, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și pentru personalul de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție.

Dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate. În acest sens, prin Decizia nr. 166 din 19 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 18 iunie 2013, Curtea, analizând o excepție de neconstituționalitate cu o motivare similară raportată la încălcarea acelorași dispoziții constituționale, a reținut că aspectele ce țin de aplicarea legii de către organismele abilitate, precum și cele referitoare la pretinsa încălcare de către prevederile de lege criticate a unor alte acte normative decât Legea fundamentală nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Sunt neconstituționale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției“.

De asemenea, Curtea a constatat că, în realitate, autorul excepției solicită modificarea dispozițiilor de lege criticate, fapt ce excedează controlului Curții Constituționale. În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.

Curtea a mai constatat că autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane.

Referitor la aceleași dispoziții criticate, în același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională și prin Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, nepublicată până la data pronunțării prezentei decizii.