Decizia CCR nr. 111 din 6.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33, precum şi ale art. 4 raportate la cele ale art. 31 şi 35 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 raportate la art. 31 și 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Elvira Cătălina, Cosmin Bogdan Cătălina, Roxana Sanda Cătălina și Societatea Comercială "Real Grup Invest“ - S.A. în Dosarul nr. 4.777/3/2012 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 483D/2013.

La apelul nominal, pentru autorii excepției răspunde apărătorul ales, doamna avocat Victoria Prioteșescu, cu împuternicire avocațială la dosar. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 484D/2013 având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Marian Velciu, Elena Velciu, Constantin Florian Bogdan, Laura Ruse și Societatea Comercială "Real Grup Invest“ - S.A. în Dosarul nr. 5.721/3/2012 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

La apelul nominal, pentru autorii excepției, răspunde apărătorul ales, doamna avocat Victoria Prioteșescu, cu împuternicire avocațială la dosar. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 483D/2013 și nr. 484D/2013.

Atât reprezentantul autorilor excepției, cât și cel al Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor.

În temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 484D/2013 la Dosarul nr. 483D/2013, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantei autorilor excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate cu privire la art. 33, 34 și 35 din Legea nr. 165/2013, iar în ceea ce privește neconstituționalitatea art. 4 raportat la art. 33 din aceeași lege, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 88 din 27 februarie 2014.

Se susține că noua reglementare nu a abrogat dispozițiile corespunzătoare din Legea nr. 10/2001, astfel încât în prezent, în ceea ce privește obligativitatea soluționării cererilor de restituire, subzistă atât termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, cât și noile termene prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013.

Se arată că reglementarea Legii nr. 165/2013, în ansamblu, nesocotește întreaga legislație reparatorie adoptată din anul 2001 până în prezent. De asemenea, instituirea unor termene diferite de soluționare a notificărilor aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 16.

Solicită Curții să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate astfel cum ea a fost invocată de autorul excepției, având în vedere că instanța, prin actele de sesizare, nu a menționat toate articolele criticate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013. De asemenea, apreciază că în ceea ce privește celelalte dispoziții criticate, se impune respingerea excepției, ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1.326 din 20 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.777/3/2012, și Sentința civilă nr. 1.327 din 20 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 5.721/3/2012, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 raportate la cele ale art. 31 și 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Excepția a fost ridicată de Elvira Cătălina, Cosmin Bogdan Cătălina, Roxana Sanda Cătălina, Marian Velciu, Elena Velciu, Constantin Florian Bogdan, Laura Ruse și Societatea Comercială "Real Grup Invest“ - S.A. în cauze având ca obiect soluționarea unor cereri formulate în baza Legii nr. 10/2001.

În motivarea excepției autorii susțin că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivității legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție.

Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază că, "din perspectiva încălcării art. 15 și art. 21 din Constituție, dispozițiile legale criticate nu instituie un tratament distinct între persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii care au obținut soluționarea notificărilor pe cale judecătorească înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, și persoanele care nu au obținut până la această dată o hotărâre definitivă, câtă vreme violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.

În speță, reclamanții nu pot invoca un tratament diferențiat înainte de soluționarea notificărilor lor, pe cale administrativă sau judecătorească, în concordanță cu dispozițiile noului act normativ, prin măsurile adoptate prin Legea nr. 165/2013, nu este afectat principiul neretroactivității legii civile câtă vreme nu se aduce atingere dreptului de acces la instanță și nici dreptului la un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.“

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, având în vedere că vechile reglementări în materie s-au dovedit a fi ineficiente, legiuitorul a decis, prin prevederi exprese, ca sfera de aplicare a noii legi să cuprindă cererile nesoluționate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, înlăturând orice potențial conflict al aplicării legii în timp.

Se susține că soluția instituită de legiuitor nu contravine principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, dat fiind că textele de lege criticate se aplică în mod egal, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, tuturor persoanelor ale căror cereri, vizând reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor reparatorii, nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a noii reglementari.

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat, în mod constant, că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, dimpotrivă, unor situații diferite, justificate obiectiv și rațional, trebuie să le corespundă un tratament juridic diferit.

De asemenea, se susține că legea prevede posibilitatea persoanei îndreptățite de a se adresa instanței judecătorești atât în cazul în care este nemulțumită de soluția dată, cât și în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege. Mai mult, în aceste cazuri instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prevăzute de noua reglementare.

Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, prin raportare la dispozițiile art. 31 și 35 din aceeași lege, precizează că instanța de contencios constituțional, în jurisprudența sa, a reținut că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor texte ale legii între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

Avocatul Poporului apreciază ca întemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, întrucât dispozițiile legale criticate se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a legii. Acestea au caracter retroactiv, deoarece acționează asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. În acest sens menționează Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008.

Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu pot fi considerate nici norme tranzitorii, destinate să asigure trecerea de la vechea la noua reglementare și care sunt sustrase de la incidența principiului neretroactivității legii. În acest sens, menționăm că prevederile criticate nu îndeplinesc condițiile impuse de normele de tehnică legislativă, care ar fi trebuit să cuprindă măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ și să fie incluse în capitolul VI Dispoziții tranzitorii și finale al Legii nr. 165/2013.

De asemenea, se apreciază că art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduce atingere și accesului liber la justiție, deoarece impune ca procesele aflate pe rolul instanțelor să fie întrerupte, prin respingerea cererilor de chemare în judecată.

Faptul că noile reglementări se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare l-a determinat pe judecător, ca, în virtutea rolului său activ, să invoce din oficiu excepția de prematuritate. Este evident că legiuitorul, prin adoptarea unor astfel de norme, a intervenit în procesul de realizare a justiției, întrucât excepția de prematuritate este o excepție de fond, peremptorie și absolută, care, odată admisă, face ca acțiunea să fie respinsă.

Se susține că Legea nr. 165/2013 nu aduce în plan legislativ o problemă care până în acest moment nu a mai fost reglementată, ci, dimpotrivă, a modificat acte normative vechi, în speță din anul 2001. Pentru acest motiv, se apreciază că noile termene în care legiuitorul a impus să fie soluționate cererile depuse în urmă cu 12 ani nu sunt rezonabile, întrucât se mărește, în mod nejustificat, fără criterii obiective, perspectiva rezolvării conflictelor ivite în materia restituirii imobilelor.

Referitor la celelalte critici de neconstituționalitate ale art. 31 și 35 din Legea nr. 165/2013, apreciază că acestea nu pot fi reținute, normele indicate fiind în concordanță cu principiile constituționale invocate de autori.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îi constituie, potrivit dispozitivului actelor de sesizare, prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 31 și 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Însă, din analiza susținerilor părților și a considerentelor actelor de sesizare, Curtea constată că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează și teza a doua a art. 4 din Legea nr. 165/2013 raportată la termenele prevăzute de art. 33 din aceeași lege. Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33, precum și art. 4 raportat la art. 31 și 35 din Legea nr. 165/2013, care au următorul conținut:

- Art. 4:"Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

- Art. 31:"(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deținătorul poate opta pentru valorificarea punctelor și în numerar.

(2) În aplicarea alin. (1), deținătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare și nevalorificate în cadrul licitațiilor naționale de imobile. Ultima tranșă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.

(3) Sumele cuprinse în titlurile prevăzute la alin. (2) se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(4) Punctele netransformate în numerar se pot valorifica în continuare în cadrul licitațiilor naționale de imobile.

(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabilește prin normele de aplicare a prezentei legi.“

- Art. 33:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).“;

- Art. 35:"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.“

În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivității legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

În jurisprudența sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Decizia nr. 646 din 17 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Decizia nr. 1.116 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 9 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a conturat o anumită structură inerentă și intrinsecă oricărei excepții de neconstituționalitate. Aceasta cuprinde trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte.

Indiscutabil primul element al excepției se circumscrie fie simplei indicări a textului pretins neconstituțional, fie menționării conținutului său normativ, iar cel de-al doilea, indicării textului sau principiului constituțional pretins încălcat. În condițiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepției, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepției nu este o condiție sine qua non a existenței acesteia.

În aceste condiții, Curtea constată că în situația în care textul de referință invocat este suficient de precis și clar, astfel încât instanța constituțională să poată reține în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate și să considere, deci, că autorul acesteia a respectat și a cuprins în excepția ridicată cele trei elemente menționate.

În situația în care excepția de neconstituționalitate cuprinde în structura sa primele două elemente anterior menționate, numai Curtea este cea chemată să se pronunțe asupra acestei probleme, respectiv dacă aceasta este sau nu motivată, întrucât ea singură își stabilește competența, conform dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Curtea observă că, deși în cauza de față autorii excepției se limitează la a indica doar textele legale criticate și cele de referință, Curtea va analiza pe fond excepția ridicată, având în vedere faptul că, în mod rezonabil, se poate determina critica de neconstituționalitate vizată de autorii excepției, întrucât în aceste cauze instanțele de judecată au ridicat problema incidenței dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, respectiv neepuizarea termenelor prevăzute de aceste norme, au invocat excepția prematurității și, în consecință, au respins aceste acțiuni ca fiind prematur formulate.

Pe fondul excepției, Curtea observă că:

1. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunțării prezentei decizii, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

În aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“.

Reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după sesizarea Curții, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 raportate la cele ale art. 33 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, și Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituționalității reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

2. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 raportate la cele ale art. 31 și 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că litigiul aflat pe rolul instanței de judecată, în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, s-a născut ca urmare a refuzului nejustificat al entității prevăzute de lege de a răspunde în termen de 60 de zile notificării depuse de persoana interesată potrivit Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

Or, Curtea constată că dispozițiile art. 31 din Legea nr. 165/2013 se referă la valorificarea punctelor obținute prin emiterea deciziei de compensare prin puncte. Măsură compensării prin puncte se dispune, potrivit capitolului III din Legea nr. 165/2013 intitulat "Acordarea de măsuri compensatorii“, atunci când cererile de restituire nu mai pot fi soluționate prin restituirea în natură la nivelul entităților învestite de lege.

Totodată, Curtea constată că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, prevederi care instituie termene de 12, 24 și 36 de luni în sarcina entităților învestite de lege pentru a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/213, și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, precum și termenul de 60 de luni în care trebuie soluționate atât dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cât și dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a legii menționate.

Având în vedere reglementările criticate raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În aceste condiții, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 raportate la cele ale art. 31 și 35 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.