Ordinul Guvernului României ORNISS nr. 34/2014 - aprobarea Catalogului naţional cu pachete, produse şi profile de protecţie INFOSEC, versiunea mai 2014

GUVERNUL ROMÂNIEI OFICIUL REGISTRULUI NAȚIONAL AL INFORMAȚIILOR SECRETE DE STAT

ORDINNr. 34/2014

privind aprobarea Catalogului național cu pachete, produse și profile de protecție INFOSEC, versiunea mai 2014

Monitorul Oficial nr. 348 din 12.05.2014

În temeiul art. 1 alin. (4) lit. b) și art. 3 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, aprobată prin Legea nr. 101/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 55 alin (1) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009,

directorul general al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat emite prezentul ordin.

Art. 1

(1) Se aprobă Catalogul național cu pachete, produse și profile de protecție INFOSEC, versiunea mai 2014, denumit în continuare Catalog.

(2) Catalogul prevăzut la alin. (1) se publică pe site-ul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și se actualizează periodic.

Art. 2

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul directorului general al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat nr. 25/2012 privind aprobarea Catalogului național cu pachete, produse și profile de protecție INFOSEC, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 și 246 bis din 11 aprilie 2012, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 4

Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Directorul general al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat,

Marius Petrescu

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul Guvernului României ORNISS nr. 34/2014 - aprobarea Catalogului naţional cu pachete, produse şi profile de protecţie INFOSEC, versiunea mai 2014