Decizia CCR nr. 173 din 19.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 9 din OUG nr. 84/2012 - stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, excepție ridicată de Vasilică Anița, Marin Anton, Gheorghe Vicențiu Rădulescu și Constantin Popescu în Dosarul nr. 7.279/2/2013 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.057D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 6 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 7.279/2/2013, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Vasilică Anița, Marin Anton, Gheorghe Vicențiu Rădulescu și Constantin Popescu în cadrul soluționării unei acțiuni în contencios administrativ având ca obiect anularea actului normativ Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, recunoașterea dreptului la indemnizația lunară reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 și repararea pagubei create.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile de lege criticate, "care prelungesc numai pentru revoluționari starea de criză economică", sunt neconstituționale și solicită, în esență, ca, pe calea unui reviriment de jurisprudență a Curții Constituționale, să se constate neconstituționalitatea acestora în măsura în care suprimă cu titlu definitiv dreptul la indemnizația reparatorie în cursul anului 2013, cum a fost suprimat și pentru întregul an 2012. Mai arată că prin prevederile criticate se încalcă dispozițiile Constituției și cele ale Convenției referitoare la proprietate, deoarece dreptul la indemnizația reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (4) reprezintă un "bun" aflat sub protecția art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, astfel cum a constatat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 88/2013. De asemenea, arată că, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Stec și alții împotriva Regatului Unit, 2006, paragrafele 53-55, și Andrejeva împotriva Letoniei, 2009, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu vizează un drept de a dobândi proprietatea în sistemul regimului de securitate socială, fiind la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul ori cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste regimuri, singura condiție impusă statului este aceea de a respecta art. 14 din Convenție privind nediscriminarea. Astfel, odată reglementate în legea internă, criteriile și condițiile de acordare a indemnizației constituie o obligație a statului de a acorda indemnizația persoanelor pare îndeplinesc condițiile stabilite în Legea nr. 341/2004. În ce privește art. 16 din Constituție coroborat cu dispozițiile art. 14 din Convenție și cu cele ale Protocolului nr. 12 la Convenție, invocă faptul că norma de lege criticată este discriminatorie în raport cu faptul că, din cele 4 categorii de persoane nominalizate în Legea nr. 341/2004, numai cu privire la o categorie s-a luat măsura în cauză, deși toate categoriile de persoane au fost participante la aceeași revoluție, s-au supus acelorași riscuri în aceleași condiții și au contribuit în egală măsură la victoria Revoluției Române, neexistând un criteriu real de departajare.

6. Referitor la art. 53 din Constituție, coroborat cu art. 1 alin. (5), art. 11,art. 20 și art. 148 din Constituție și cu art. 18 din Convenție, autorii excepției susțin că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acesta în ce privește restrângerea dreptului la prestația socială cu titlu definitiv în anul 2013 și apreciază că dreptul putea fi afectat în baza aspectelor financiar-bugetare invocate în preambulul ordonanței de urgență numai în ce privește reducerea cuantumului, eșalonarea ori amânarea la plată.

7. Autorii excepției consideră că, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, este posibil să se impună restrângeri ale exercițiului drepturilor fundamentale, cu condiția ca aceste restrângeri să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de Comunitate și să nu constituie, în comparație cu scopul urmărit, o intervenție disproporționată și intolerabilă care ar aduce atingere chiar substanței acestor drepturi (Hotărârea din 13 aprilie 2000, Cauza C-292/97). Interesele generale ale Uniunii acoperă atât obiectivele menționate la art. 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), cât și alte interese protejate de dispozițiile specifice din tratate, cum ar fi art. 4 alin. (1) din TUE, art. 35 alin. (3), art. 36 și 346 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

8. Pe de altă parte, autorii excepției consideră că se încalcă și dispozițiile art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 nu este motivată din punctul de vedere al urgenței și nu cuprinde justificarea situației excepționale care a determinat recurgerea la această modalitate de reglementare și nici justificarea rezonabilă a alegerii numai a uneia dintre categoriile de persoane prevăzute de Legea nr. 341/2004 spre a-і fi afectate drepturile.

9. În final, autorii excepției susțin că reglementarea criticată nu respectă normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative cuprinse în Legea nr. 24/2000.

10. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 nu contravin dispozițiilor constituționale, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Guvernul consideră, în esență, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 aprilie 2014, care au următorul cuprins: "Prevederile art. 15, 18, 19 și 20 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013". Din susținerile autorilor excepției de neconstituționalitate reiese că ceea ce se critică este soluția legislativă de prelungire în anul 2013 a suspendării acordării indemnizației prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, soluție cuprinsă în conținutul normativ al art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 cu referire la art. II art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, dispoziții care prevăd că "În anul 2012, indemnizațiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu se acordă." Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 cu referire la art. II art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 283/2011.

16. Prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate temporară, în cursul anului 2013, însă, cu toate acestea, continuă să își producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), urmează a se analiza constituționalitatea acestora.

17. Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind statul de drept, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, art. 108 privind actele Guvernului, art. 115 alin. (4) și (6) privind delegarea legislativă, art. 137 privind sistemul financiar, art. 139 alin. (1) privind stabilirea prin lege a impozitelor și taxelor, art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, art. 153 privind intrarea în vigoare a Constituției și ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată coroborat cu art. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind recunoașterea drepturilor și libertăților de către părțile contractante, și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, referitor la protecția proprietății private. De asemenea, consideră că sunt încălcate și prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării și art. 18 privind restricțiile aduse drepturilor și libertăților din Convenție, precum și ale Protocolului nr. 12 la Convenție. Totodată, autorii excepției susțin încălcarea art. 2 și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), art. 67 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), privind respectarea drepturilor fundamentale în cadrul Uniunii, și a următoarelor articole din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene: art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 privind dreptul de proprietate, art. 20 privind egalitatea în fața legii, art. 21 privind nediscriminarea, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, art. 52 privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că asupra dispozițiilor de lege criticate - prin care s-a prelungit și în anul 2013 măsura neacordării indemnizației prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 - s-a pronunțat în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 244 din 29 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 25 iunie 2014, Decizia nr. 477 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, sau prin Decizia nr. 709 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2015, constatând constituționalitatea acestora.

19. Referitor la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, raportate la art. 115 alin. (4) și (5) din Constituție, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 554 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 96 din 7 februarie 2014, constatând că în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 se arată că aceasta a fost adoptată avându-se în vedere încetarea aplicabilității, la data de 31 decembrie 2012, a măsurilor financiare în domeniul bugetar instituite prin Legea nr. 283/2011 și faptul că exista riscul ca la 1 ianuarie 2013 să nu existe politici fiscale și bugetare asumate prin programul de guvernare de către noul Guvern învestit în urma alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Or, neadoptarea acestor măsuri și pentru anul 2013 ar fi determinat afectarea semnificativă a sustenabilității finanțelor publice, generând un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare și, respectiv, asupra deficitului bugetar de 6,8% din produsul intern brut. Totodată, Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, a reliefat necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor, sens în care este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui "just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României, paragraful 50). Având în vedere cele prezentate în expunerea de motive, precum și faptul că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale și economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, paragraful 49), critica de neconstituționalitate raportată la art. 115 alin. (4) din Constituție este neîntemeiată.

20. Referitor la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, raportate la art. 16,art. 44,art. 47 și art. 53 din Constituție, prin Decizia nr. 244 din 29 aprilie 2014, paragrafele 44-49, Curtea a constatat că acestea sunt neîntemeiate, amintind jurisprudența sa în materie, și anume Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013, Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014. În esență, Curtea a reținut următoarele: persoanele beneficiare ale indemnizației prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 se află într-o situație obiectiv diferită față de celelalte categorii de persoane beneficiare ale Legii nr. 341/2004, astfel că instituirea unui tratament juridic diferit nu poate primi semnificația încălcării principiului egalității în drepturi a cetățenilor; reglementarea legală criticată prevede doar suspendarea plății indemnizațiilor, măsură cu aplicare limitată în timp, fără a afecta însă substanța dreptului; prevederile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituțional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condițiile economico-sociale existente; invocarea prevederilor constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți nu poate fi reținută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituționale care consacră drepturi sau libertăți fundamentale.

21. Cu privire la dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituție privind integrarea în Uniunea Europeană, coroborate cu dispozițiile invocate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea a reținut prin Decizia nr. 244 din 29 aprilie 2014, paragraful 50, că, potrivit jurisprudenței sale, aceste din urmă dispoziții sunt, de principiu, aplicabile în controlul de constituționalitate în măsura în care asigură, garantează și dezvoltă prevederile constituționale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecție este cel puțin la nivelul normelor constituționale în domeniul drepturilor omului (în acest sens fiind și Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010). Prevederile invocate de autorii excepției din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se referă la dreptul de proprietate, egalitatea în fața legii și nediscriminarea, drepturile persoanelor în vârstă, întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor, iar considerentele reținute analizează toate aceste aspecte, fiind, în consecință, valabile și cu privire la aceste dispoziții din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

22. Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudența Curții și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

23. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la art. 15 privind universalitatea, Curtea reține că și aceasta este neîntemeiată, deoarece, așa cum a arătat în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr. 193 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 iulie 2013, indemnizația de revoluționar are un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competență de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acesteia, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală.

24. Referitor la încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție, prin faptul că dispozițiile criticate afectează drepturi și libertăți fundamentale, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece, așa cum s-a reținut mai sus, dispozițiile criticate - prin care se prelungește măsura neplății indemnizațiilor lunare reparatorii prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 și în anul 2013 - nu afectează drepturile sau libertățile fundamentale.

25. Cu privire la criticile de neconstituționalitate raportate la dispozițiile art. 1 alin. (3)-(5), art. 11 și art. 20 din Constituție, nici acestea nu pot fi primite, pentru aceleași argumente ca cele prezentate mai sus.

26. Cât privește dispozițiile art. 1 referitor la demnitatea umană și art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 108 privind actele Guvernului, art. 137 privind sistemul financiar, art. 139 alin. (1) privind stabilirea prin lege a impozitelor și taxelor și art. 153 privind intrarea în vigoare a Constituției, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauza de față.

27. În final, Curtea reține că, prin Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, a precizat că măsura suspendării anuale a plății drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, măsură adoptată deja pentru trei ani consecutivi, 2012, 2013 și 2014, nu poate fi repetată sine die, caz în care ar putea afecta proporționalitatea acesteia. Totodată, Curtea reține că, începând cu luna ianuarie 2015, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 30 decembrie 2014, și Ordonanței Guvernului nr. 1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, s-au modificat prevederile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 341/2004, care stabileau categoriile de titluri ce se pot acorda luptătorilor pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989 și drepturile corespondente deținerii acestor titluri (introducându-se un nou titlu, Luptător cu Rol Determinant), iar noul conținut normativ al art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 prevede acordarea unei indemnizații de gratitudine lunară începând cu anul 2015.