Anexa 2 - ASPECTE PROCEDURALE. - Ordinul ANAF MFP nr. 17/2013 - aprobarea Procedurii de înregistrare a acordurilor - declararea şi plata contribuţiilor sociale, încheiate de angajatorii nerezidenţi cu persoane fizice rezidente sau nerezidente care îşi desfăşoară activitatea...
ASPECTE PROCEDURALE
privind aplicarea prevederilor art. 29619 alin. (112) din Codul fiscal
1. Angajatorii nerezidenți care nu au sediul social sau reprezentanță în România, care datorează contribuțiile sociale obligatorii pentru salariații lor, potrivit instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, și care nu au încheiate acorduri cu persoanele prevăzute la art. 2963lit. a) și b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația achitării contribuțiilor sociale datorate de angajatori, a reținerii și virării contribuțiilor sociale individuale, precum și a depunerii lunare a formularului 112 "Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate“.
2. Angajatorii au obligația de înregistrare fiscală, potrivit art. 72 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
3.
a) Angajatorii care, potrivit reglementărilor comunitare, datorează în România contribuțiile pentru salariații lor cărora le este aplicabilă legislația de asigurări sociale din România se înregistrează fiscal direct sau prin împuternicit.
b) Angajatorii, alții decât cei prevăzuți la lit. a), se înregistrează fiscal prin împuternicit.
4.
a) Angajatorii care se înregistrează prin împuternicit au obligația desemnării unui împuternicit potrivit art. 18 din Codul de procedură fiscală, care depune declarația de înregistrare fiscală la organul fiscal competent, având completată secțiunea "Date privind vectorul fiscal“ cu obligațiile declarative privind contribuțiile sociale.
b) Organul fiscal competent pentru administrarea angajatorilor prevăzuți la lit. a) este organul fiscal în a cărui rază teritorială se desfășoară activitatea care constituie sursa de venit.
5.
a) Angajatorii care se înregistrează direct depun la organul fiscal competent formularul (090) "Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru contribuabilii nerezidenți stabiliți în spațiul comunitar care se înregistrează direct“, cod MFP 14.13.01.10.11/n, având completată secțiunea "Date privind vectorul fiscal“ cu obligațiile declarative privind contribuțiile sociale.
b) Organul fiscal competent pentru administrarea angajatorilor prevăzuți la lit. a) este serviciul de specialitate din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.
6. La încetarea obligației de declarare a contribuțiilor sociale, angajatorii depun declarația de mențiuni pentru eliminarea din vectorul fiscal a obligației declarative privind contribuțiile sociale sau pentru anularea înregistrării fiscale, dacă nu au alte obligații declarative în România.