Decizia CCR nr. 156 din 18.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. OUG nr. 84/2012 - stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, excepție ridicată de Florica Luminița Zaharia în Dosarul nr. 2.158/87/2013 al Tribunalului Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 823D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, deoarece Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 a fost adoptată cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2.158/87/2013, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. Excepția a fost ridicată de reclamanta Florica Luminița Zaharia în cadrul unui litigiu având ca obiect soluționarea cererii de acordare a indemnizației potrivit Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 contravin dispozițiilor art. 15 alin. (1) și art. 115 din Constituție.

În acest sens, arată, în primul rând, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 a fost adoptată fără respectarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 127/2012 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, adică până la începerea sesiunii de toamnă a Parlamentului. Or, la momentul adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012, efectele Legii nr. 127/2012 erau încetate.

În al doilea rând, arată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 a fost emisă cu încălcarea art. 4 din Legea nr. 52/2003, întrucât proiectul de ordonanță a fost publicat pe site-ul www.mfinante.ro la data de 12 decembrie 2012, în vederea dezbaterii publice. La aceeași dată, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 a fost adoptată, cu motivarea că prevederile acesteia vizează interesul general public și constituie situații de urgență, extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, invocându-se legalitatea actului normativ potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 52/2003.

Precizează că starea de urgență invocată de Ministerul de Finanțe nu a fost reglementată legal, potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999. Procedura de instituire a unei situații de urgență este clar reglementată de art. 10 si următoarele din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, care prevede că starea de urgență se instituie de Președintele României prin decret, contrasemnat de primul ministru și publicat de îndată în Monitorul Oficial al Românei.

Or, în condițiile în care proiectul de ordonanță de urgență nu se încadrează în prevederile art. 5 din Legea nr. 52/2003, consideră că procedura legală de participare la procesul de elaborare a actelor normative, potrivit căreia în toate cazurile trebuie să se organizeze dezbateri publice, nu a fost respectată.

În final, arată că neplata în anul 2013 a indemnizației cuvenite potrivit Legii nr. 341/2004 constituie un abuz.

Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal consideră că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 este constituțională.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 sunt constituționale. În acest sens, arată, în esență, că, raportat la jurisprudența Curții Constituționale în materia determinării cerințelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție, în preambulul și nota de fundamentare ale ordonanței de urgență existența unei situații extraordinare și urgența emiterii actului normativ criticat sunt motivate de Guvern prin trei elemente independente de voința sa, și anume: riscul ca la 1 ianuarie 2013 să nu existe politici fiscale și bugetare asumate prin Programul de guvernare de către noul Guvern învestit în urma alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie 2012; încetarea aplicabilității, la data de 31 decembrie 2012, a măsurilor financiare în domeniul bugetar instituite prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar; neadoptarea măsurilor și pentru anul 2013 ar fi determinat afectarea semnificativă a sustenabilității finanțelor publice, generând un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare și, respectiv, asupra deficitului bugetar de 6,8% din produsul intern brut.

Totodată, menționează că proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 a fost înregistrată la Senat, pentru dezbatere, cu nr. b409 din data de 13 decembrie 2012 (Adresa nr. E 169/13-12-2012) și a fost prezentat în Biroul permanent cu nr. 436 din 21 decembrie 2012, fiind adoptat de Senat în 11 martie 2013.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012.

Prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate temporară, în cursul anului 2013, însă, cu toate acestea, continuă să își producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), urmează a se analiza constituționalitatea acestora.

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 privind universalitatea și ale art. 115 privind delegarea legislativă.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că asupra dispozițiilor art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, criticate prin raportare la art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 554 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 7 februarie 2014, statuând următoarele:

1. Prin art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 legiuitorul delegat dispune că anumite prevederi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.

Prin Legea nr. 283/2011 s-a urmărit nu doar aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 care modifică dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2008, dar și completarea măsurilor financiare dispuse prin aceste acte normative în sensul adaptării acestora la condițiile economice marcate de traversarea unei perioade de criză, atât la nivel național, cât și mondial, și de imperativul reechilibrării situației economice a țării, care impune, între altele, reducerea ori limitarea unor cheltuieli bugetare destinate plății unor drepturi bănești.

La aceste condiții se circumscriu și prevederile criticate în cauza de față, care nu fac altceva decât să prelungească și pentru anul 2013 aplicarea măsurilor instituite deja prin actele normative menționate și care, la rândul lor, au constituit obiect al controlului de constituționalitate, sens în care este Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 193 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 iulie 2013, prin care instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiate, criticile de neconstituționalitate formulate.

2. În preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 se arată că aceasta a fost adoptată avându-se în vedere încetarea aplicabilității, la data de 31 decembrie 2012, a măsurilor financiare în domeniul bugetar instituite prin Legea nr. 283/2011 si faptul că există riscul ca la 1 ianuarie 2013 să nu existe politici fiscale și bugetare asumate prin Programul de guvernare de către noul Guvern învestit în urma alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Or, neadoptarea acestor măsuri și pentru anul 2013 ar fi determinat afectarea semnificativă a sustenabilității finanțelor publice, generând un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare și, respectiv, asupra deficitului bugetar de 6,8% din produsul intern brut.

Totodată, Curtea observă că prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, instanța de contencios constituțional a reliefat necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor, sens în care este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui “just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (hotărârea din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere si alții împotriva României, paragraful 50).

Având în vedere cele prezentate în expunerea de motive, precum și faptul că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, paragraful 49), Curtea a reținut că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate raportată la art. 115 alin. (4) din Constituție apare ca neîntemeiată.

3. Referitor la susținerea potrivit căreia nu se respectă cerința prevăzută de dispozițiile constituționale ale art. 115 alin. (5), din analiza procesului legislativ, Curtea a observat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 a fost adoptată de Guvern în data de 12 decembrie 2012, înregistrată la Senat pentru dezbatere, ca primă Cameră, cu nr. Bp409 din data de 13 decembrie 2012 (Adresa nr. E 169/13.12.2012), și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012. Așadar, Curtea a reținut că au fost îndeplinite condițiile privind intrarea în vigoare a ordonanțelor de urgență.

De altfel, cele statuate la art. 115 alin. (5) din Constituție nu sunt în sensul că ordonanța de urgență ar putea să intre în vigoare, deci să producă efecte juridice, numai după ce a parcurs dezbaterea parlamentară, ci condiția este să fie depusă la Camera competentă spre dezbatere și să fie publicată în Monitorul Oficial al României.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Cu privire la critica referitoare la inexistența unei abilitări a Guvernului de a adopta ordonanța criticată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 115 din Constituție, cu denumirea marginală "Delegarea legislativă", regimul celor două categorii de ordonanțe ale Guvernului este diferit, după cum urmează:

- ordonanțele emise pe baza unei legi de abilitare sunt reglementate de alin. (1)-(3) ale art. 115 și se pot adopta doar în domeniile stabilite prin legea de abilitare și până la împlinirea termenului de abilitare;

- ordonanțele de urgență sunt reglementate de alin. (4)-(6) ale art. 115 și pot fi emise numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.

Referitor la critica privind inexistența unei stări de urgență, astfel cum este reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, Curtea reține că nici aceasta nu este întemeiată, de vreme ce autorul excepției pornește de la o ipoteză greșită, și anume că pentru aplicarea restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți prevăzute de art. 53 din Constituție ar fi trebuit declarată starea de urgență sau de asediu, instituții prevăzute la art. 93 - "Măsuri excepționale" din Constituție. Or, chiar dacă instituirea stării de urgență sau asediu poate avea drept consecință restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, sfera de aplicare a art. 53 nu se circumscrie numai situațiilor prevăzute de art. 93 din Constituție.