Legea nr. 85/2022 pentru completarea OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, pentru modificarea și completarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea...
Comentarii |
|
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR
SENATUL
LEGE
pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. — Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (31)—(33), cu următorul cuprins:
„(31) Drumurile pentru cicliști sunt căi de comunicație terestră din interiorul sau exteriorul localităților, proiectate și construite special pentru circulația cicliștilor, al căror traseu poate fi identic sau diferit de cel al drumurilor existente în zonă.
(32) După importanța lor, drumurile pentru cicliști pot fi de interes național, județean sau local, vor avea minimum două benzi de circulație, fiecare având o lățime de minimum 1,20 metri.
(33) Proiectarea, execuția și exploatarea drumurilor pentru cicliști, precum și semnalizarea lor vor respecta dispozițiile prezentei ordonanțe.”
2. La articolul 6, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:
„(41) Drumurile pentru cicliști de interes național aparțin proprietății publice a statului și cuprind drumurile pentru cicliști care traversează localități aflate pe raza teritorială a cel puțin două județe.”
3. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 61, cu următorul cuprins:
„Art. 61. — Drumurile pentru cicliști se vor construi în urma unor studii de necesitate și cost-eficiență astfel:
a) în afara localităților pe un traseu diferit de cel al drumurilor publice existente sau paralel cu acestea, în funcție de rezultatul studiului;
b) în interiorul localităților dacă nu există piste pentru cicliști și nu s-a decis că aceasta este soluția cea mai fiabilă.”
4. La articolul 7, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
„(2) Drumurile pentru cicliști de interes județean fac parte din proprietatea publică a județului și cuprind drumurile pentru cicliști care traversează localități aflate pe raza teritorială a aceluiași județ.”
5. La articolul 8 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
„d) drumurile pentru cicliști de interes local.”
Art. II. — Articolul 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. După punctul 14 se introduce un nou punct, punctul 141, cu următorul cuprins:
„141. drum pentru cicliști — sunt căi de comunicație terestră proiectate și construite special pentru circulația cicliștilor;”.
2. Punctul 25 se modifică și va avea următorul cuprins:
„25. pistă pentru biciclete — subdiviziunea părții carosabile, a trotuarului ori a acostamentului, special amenajată, semnalizată și marcată corespunzător;”.
Art. III. — La articolul 2 alineatul (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:
„a1) lucrările de construcție, reabilitare și modernizare de drumuri pentru cicliști de interes național, județean și local;”.
Art. IV. — În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Guvernul adoptă normele metodologice de proiectare și execuție a drumurilor pentru cicliști.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VASILE-DANIEL SUCIU
PREȘEDINTELE SENATULUI
FLORIN-VASILE CÎȚU
București, 12 aprilie 2022.
Nr. 85.
← DECRET pentru promulgarea Legii privind modificarea art. III... | DECRET privind promulgarea Legii pentru completarea OG nr.... → |
---|
Citește mai mult
sănătății, vor constitui centrul atenției autorităților publice și sub influența direcțiilor de acțiune asumate de Uniunea Europeană.în ultimii ani consiliile locale, în calitate de autorități publice aflate la cel mai apropiat nivel de decizie de populație, au sesizat aceste nevoi și au căutat mijloacele de satisfacere a lor. La nivel legislativ de asemenea au existat intervenții - de definire a pistelor pentru biciclete, de stabilire a unei zile a bicicliștilor, de reducere a obstacolelor administrative - astfel ca autoritățile interesate să aibă instrumente legale de înființare a pistelor dedicate și de promovare a mijloacelor alternative de transportul urban și rural.
Cu toate acestea, dezvoltarea unei rețele de drumuri pentru bicicliști dedicate practicării acestui sport sau pentru recreere, pe distanțe mai lungi astfel încât să poată fi parcurse distanțe mai lungi, între localități, nu este posibilă în cadrul legislativ actual.
Propunerea legislativă completează noțiunea de "pistă de bicicletă”, amenajată în ampriza străzilor din localități, cu cea de ”drum pentru cicliști/bicicliști”, drum public special destinat circulației bicicliștilor, urmând traseul drumurilor publice deja existente sau complet separate, pe rute proprii între localități.
Inițiatori,
1. FEJER LASZLO-ODON UDMR
2. BENEDEK ZACHARIE UDMR
(...)