HOTĂRÂRE nr. 3/2015 - aprobarea Normelor - organizarea interviului pt. accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare, în filialelor...
Comentarii |
|
COLEGIUL PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA
HOTĂRÂRENr. 3/2015
pentru aprobarea Normelor privind organizarea interviului pentru accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare, în cadrul filialelor teritoriale ale Colegiului Psihologilor din România
Monitorul Oficial nr. 369 din 27.05.2015
Având în vedere dispozițiile art. 24 lit. f) din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare,
în temeiul dispozițiilor art. 51 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2005, cu completările ulterioare,
la solicitarea președinților filialelor teritoriale ale Colegiului Psihologilor din România,
Comitetul director al Colegiului Psihologilor din Româniahotărăște:
Art. 1
Se aprobă Normele privind organizarea interviului pentru accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare, în cadrul filialelor teritoriale ale Colegiului Psihologilor din România, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
(1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) De la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, normele privind organizarea interviului pentru accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare, în cadrul filialelor teritoriale ale Colegiului Psihologilor din România reglementează procedura complementară procedurii generale privind accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică.
Președintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România,
Mihai Aniței