HG nr. 357/2016 - modificarea şi completarea HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. I. — Hotărârea Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 30 septembrie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 4 alineatul (2), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Bugetul maxim al schemei este de 4.070 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 925 milioane euro, astfel:”.

2. La articolul 4, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Bugetul anual maxim al schemei este de 638 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 145 milioane euro.”

3. La articolul 6, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Activele necorporale trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile de eligibilitate prevăzute la alin. (2), precum şi să fie achiziţionate de la terţi care nu au legături cu cumpărătorul.”

4. La articolul 19, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 19. — (1) Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia de a publica pe site-ul său textul integral al prezentei scheme, perioada sesiunilor în care se pot înregistra cereri de acord pentru finanţare, rezultatul procesului de selecţie a cererilor de acord pentru finanţare, lista beneficiarilor, bugetul anual alocat schemei de ajutor de stat, bugetul sesiunii, data epuizării bugetului anual şi a bugetului total alocat schemei, în conformitate cu prevederile legilor bugetare anuale.

(...)

(3) în cazul în care, în urma analizei cererilor de acord pentru finanţare înregistrate, se constată neutilizarea în totalitate a bugetului alocat sesiunii sau bugetul anual al schemei este suplimentat în conformitate cu prevederile legilor bugetare anuale, Ministerul Finanţelor Publice publică pe site-ul său bugetul rămas neutilizat din bugetul anual alocat schemei şi data deschiderii unei noi sesiuni de înregistrare a cererilor de acord pentru finanţare.”

5. La articolul 19, alineatul (2) se abrogă.

6. în anexa nr. 2, la articolul 1, după litera f) se introducere o nouă literă, litera f1), cu următorul cuprins:

,,f1calendarul realizării investiţiei — perioada de realizare a planului de investiţii de la data demarării investiţiei până la data de 31_decembrie a anului în care se finalizează investiţia;”.

7. în anexa nr. 2, la articolul 1, după litera n) se introduce o nouă literă, litera n1), cu următorul cuprins:

„n1grup — societatea-mamă şi toate filialele acesteia;”.

8. în anexa nr. 2, la articolul 1, litera s) se abrogă.

9. în anexa nr. 2, la articolul 1, litera cc) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,cc) proiect unic de investiţii—orice investiţie iniţială demarată de acelaşi beneficiar, la nivel de grup, într-un interval de 3 ani de

la data demarării lucrărilor la o altă investiţie care beneficiază de ajutor în aceeaşi regiune de nivel 3 din Nomenclatorul comun al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS 3), respectiv judeţ;”.

10. în anexa nr. 2, la articolul 1, după litera kk) se introducere o nouă literă, litera kk1), cu următorul cuprins:

„kk1terţi care nu au legături cu cumpărătorul — persoane fizice sau juridice care nu se regăsesc în cel puţin unul dintre următoarele cazuri:

(i) persoane fizice care au calitate de soţ/soţie sau rude până la gradul al lll-lea inclusiv ale personalului sau conducerii cumpărătorului;

(ii) persoane fizice care au calitate de angajat al cumpărătorului;

(iii) persoane fizice sau juridice care au calitate de vânzător şi nu deţin nicio influenţă asupra structurii, voturilor sau deciziilor organelor de conducere ale cumpărătorului;

(iv) persoane fizice sau juridice care au calitate de vânzător şi asupra cărora cumpărătorul nu deţine nicio influenţă asupra structurii, voturilor sau deciziilor organelor sale de conducere.”

11. în anexa nr. 2, la articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare se realizează în sesiuni de 30 de zile lucrătoare. Perioada de înregistrare a cererilor se comunică de către Ministerul Finanţelor Publice pe site-ul său, conform art. 19 alin. (1) din hotărâre, cu cel puţin 45 de zile înainte de data deschiderii acesteia.”

12. în anexa nr. 2, la articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) Cererile de acord pentru finanţare înregistrate în afara sesiunilor se restituie întreprinderilor.”

13. în anexa nr. 2, la articolul 3 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 3. — (1) în cadrul sesiunii de înregistrare, întreprinderea solicitantă transmite la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice o cerere de acord pentru finanţare, potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 1, însoţită de următoarele documente justificative:”.

14. în anexa nr. 2, la articolul 3 alineatul (1), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,g) împuternicire semnată de reprezentantul legal al întreprinderii solicitante, în cazul în care o altă persoană decât acesta semnează cererea de acord pentru finanţare;”.

15. în anexa nr. 2, după articolul 3 se introduc două noi articole, articolele 31 şi 32, cu următorul cuprins:

„Art. 31. — (1) Ministerul Finanţelor Publice calculează, conform prevederilor anexei nr. 31, un punctaj pe baza informaţiilor cuprinse în anexa nr. 1, pentru întreprinderile care transmit cereri de acord pentru finanţare în cadrul sesiunii de înregistrare.

(2) Selectarea întreprinderilor se realizează în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, pe baza ajutorului de stat solicitat în cuprinsul cererilor pentru finanţare, fără a se depăşi bugetul total alocat sesiunii.

Art. 32. — Ministerul Finanţelor Publice finalizează procesul de selecţie a cererilor de acord pentru finanţare în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încheierii sesiunii de depunere şi:

a) publică pe site-ul său rezultatele obţinute;

b) restituie întreprinderilor, prin poştă cu confirmare de primire, cererile de acord pentru finanţare care nu au fost selectate în limita bugetului alocat sesiunii.”

16. în anexa nr. 2, la articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 4. — (1) Ministerul Finanţelor Publice verifică, pentru întreprinderile selectate, conformitatea documentelor transmise prevăzute în anexa nr. 2 şi analizează viabilitatea investiţiei şi eficienţa economică a întreprinderii conform prevederilor anexei nr. 3.”

17. în anexa nr. 2, la articolul 4 alineatul (2) litera c), după punctul (iii) se introduce un nou punct, punctul (iv), cu următorul cuprins:

„(iv) informaţiile cuprinse în anexa nr. 1 care au stat la baza calculării punctajului conform art. 31 alin. (1) nu se confirmă în urma verificării realizate conform art. 4 alin. (1).”

18. în anexa nr. 2, la articolul 5, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 5. — (1) Ministerul Finanţelor Publice solicită informaţii şi/sau documente pentru completarea cererii de acord pentru finanţare, în condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. b), în termen de maximum 45 de zile lucrătoare de la data publicării pe site-ul Ministerului Finanţelor publice a rezultatelor procesului de selecţie, conform art. 32.”

19. în anexa nr. 2, la articolul 7, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Documentele emise de întreprinderea solicitantă în original trebuie să fie datate şi semnate de persoana autorizată să reprezinte legal întreprinderea.”

20. în anexa nr. 2, la articolul 16, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) în cazul în care calendarul realizării investiţiei înregistrează modificări, întreprinderea are obligaţia de a solicita Ministerului Finanţelor Publice aprobarea acestei modificări, în termen de 30 de zile lucrătoare de când a luat la cunoştinţă de respectiva modificare, anexând o fundamentare în acest sens, nu mai mult de două ori pe parcursul implementării investiţiei iniţiale.”

21. în anexa nr. 2, articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 18. —Anexele nr. 1—3, 31, 4a şi 4b fac parte integrantă din prezenta procedură.”

22. Anexa nr. 1 la procedură „Cerere de acord pentru

finanţare” se modifică si se înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

23. Anexa nr. 2 la procedură „Condiţii de conformitate” se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

24. După anexa nr. 3 la procedură „Cerinţe care dovedesc eficienta economică si viabilitatea investiţiei” se introduce o nouă anexă, anexa nr. 31 „Criterii pe baza cărora se calculează punctajul întreprinderilor solicitante”, având cuprinsul anexei nr. 3 la prezenta hotărâre.

25. Anexa nr. 4a la procedură „Cerere de plată a ajutorului de stat” se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 4 la prezenta hotărâre.

Art. II. — (1) Cererile de acord pentru finanţare şi cererile de plată a ajutorului de stat aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se vor supune până la soluţionare dispoziţiilor aplicabile înainte de intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

(2) Acordurile pentru finanţare emise anterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri rămân supuse legislaţiei în vigoare la data încheierii acestora, cu excepţia prevederilor art. I pct. 7 şi 21 din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri,

Costin Grigore Borc

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Vasile Dîncu

Ministrul afacerilor externe,

Lazăr Comănescu

Bucureşti, 11 mai 2016.

Nr. 357.

Anexe

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 357/2016 - modificarea şi completarea HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie