Decizia ICCJ nr. 3 din 16.02.2015 Completul pt. dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penalăCompletul pt. dezlegarea unor chestiuni de drept

Dosar nr. 31/1/2014/HP/P

Mirela Sorina Popescu - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului

Francisca Vasile - judecător la Secția penală - judecător-raportor

Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secția penală

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secția penală

Simona Daniela Encean - judecător la Secția penală

Silvia Cerbu - judecător la Secția penală

Luminița Zglimbea - judecător la Secția penală

Ana Maria Dascălu - judecător la Secția penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secția penală

Mădălin Marian Pușcă - magistrat-asistent

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iași - Secția penală prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în sensul de a se stabili dacă, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralități de infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal, condițiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și art. 27⁴din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La ședința de judecată a participat domnul Mădălin Marian Pușcă, magistrat-asistent în cadrul secției penale, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27⁶din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamnaprocuror Iuliana Nedelcu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea unor curți de apel, tribunale și judecătorii. În acest context, a arătat că la nivelul instanțelor naționale s-au conturat trei opinii, dintre care două majoritare:

1. În prima opinie majoritară exprimată s-a susținut că în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei în cazul unei pluralități de infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie și revocarea suspendării condiționate a pedepsei anterioare, iar, potrivit Codului penal actual condițiile art. 41 nu mai sunt întrunite sub aspectul primului termen al recidivei, se ia în considerare pedeapsa stabilită conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, respectiv cumulul aritmetic.

2. În cea de-a doua opinie majoritară exprimată s-a susținut că în ipoteza în discuție sunt incidente dispozițiile art. 44 raportat la art. 39 din noul Cod penal, regimul sancționator fiind cel prevăzut pentru pluralitatea intermediară.

3. În cea de-a treia opinie s-a susținut că la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit legii noi în cazul unei pluralități de infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal, condițiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, deoarece starea de recidivă postcondamnatorie intrată în puterea lucrului judecat și reflectată în pedeapsa definitiv aplicată nu poate fi înlăturată, ea nemaiputând fi pusă în discuție.

În continuare, a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul raportor care a fost comunicat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

A mai referat că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus concluzii scrise prin care a solicitat pronunțarea unei decizii prin care chestiunea de drept supusă dezlegării să primească următoarea rezolvare: "în aplicarea art. 6 din Codul penal, stabilirea pedepsei potrivit legii noi în cazul pluralității de infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969 presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiționate, iar, potrivit Codului penal actual, condițiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal“.

Doamna judecător-raportor Francisca Vasile a precizat că ceea ce trebuie stabilit în prezenta cauză este dacă sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a acordat cuvântul asupra eventualelor cereri sau chestiuni prealabile și, constatând că nu sunt alte cereri sau excepții de formulat, a solicitat procurorului să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept supusă dezbaterii.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că obiectul prezentei sesizări îl reprezintă aplicarea art. 6 din Codul penal în ipoteza unei recidive postcondamnatorii sancționate definitiv pe legea veche și configurată prin aplicarea unei pedepse de șapte ani închisoare pentru o infracțiune de tâlhărie în formă calificată, care, fiind săvârșită în termenul suspendării condiționate a executării unei pedepse de nouă luni, a impus revocarea suspendării și executarea pedepsei alături de pedeapsa a cărei executare a fost suspendată, astfel încât pedeapsa rezultantă de executat este aceea de șapte ani și nouă luni.

A susținut că, potrivit legii noi, art. 41 alin. (1) din Codul penal, acestei forme de pluralitate pe legea veche nu îi mai corespunde aceeași formă de pluralitate, ci aceea a pluralității intermediare.

S-a mai precizat că aplicarea art. 6 din Codul penal în cazul pedepselor definitive are drept rațiune asigurarea principiului legalității în cazul acestor pedepse, respectiv oferirea unui suport legal, nefiind permisă executarea unor pedepse care nu își mai au corespondent în legea nouă.

A făcut trimitere la Decizia nr. 1/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în care s-a detaliat mecanismul de aplicare a art. 6 din Codul penal în cazul formelor de pluralitate intermediară. S-a arătat că, în cazul concursului de infracțiuni, acest mecanism se va realiza în două etape, verificându-se, în prima etapă, pedepsele componente ale acestei forme de pluralitate și compararea lor cu maximul pedepsei prevăzut de legea nouă, fiind posibilă reducerea acestora în măsura în care depășesc maximul special prevăzut de noua lege.

A arătat că, în a doua etapă, se verifică pedeapsa rezultantă.

De asemenea, doamna procuror a precizat că mecanismul expus este valabil și în cazul formei de pluralitate a recidivei postcondamnatorii conform legii vechi, însă este necesar a fi avute în vedere eventualele consecințe ale unei modificări ale limitelor de pedeapsă ce nu mai permit configurarea unei stări de recidivă.

Doamna procuror a făcut precizări referitoare la cauza în care s-a configurat prezenta chestiune de drept ce face obiectul dezlegării arătând că aplicarea, în două etape, a mecanismului anterior evocat presupune verificarea pedepselor componente ale pluralității de infracțiuni. Acestea, nedepășind maximul special prevăzut de legea nouă, nu impun reducerea pedepsei aplicate. Ulterior, se va proceda la compararea pedepselor cu aplicarea tratamentului sancționator al pluralității intermediare ajungându-se la o pedeapsă de șapte ani și trei luni închisoare.

S-a mai arătat că dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu sunt incidente, întrucât acestea s-ar aplica numai revocărilor sau anulărilor de suspendare condiționată a executării pedepsei ce urmează a fi dispuse după intrarea în vigoare a Codului penal.

În susținerea punctului de vedere, doamna procuror a precizat că în alin. (1) al art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se face referire la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării ce se menține și ulterior intrării în vigoare a noului Cod penal. Alin. (2) al art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se referă la pedeapsa prevăzută la alin. 1, respectiv o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării ce a fost menținută după intrarea în vigoare a noului Cod penal. Or, în speța de față, ipoteza nu este aceeași fiind în prezența unei suspendări condiționate a executării pedepsei care a fost în mod definitiv revocată sub legea nouă.

Procurorul a mai arătat că opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se mai întemeiază și pe doctrina ce a fost relevată în concluziile scrise depuse de către Ministerul Public.

De asemenea, s-a mai invocat și Decizia nr. 648/2014 a Curții Constituționale în care s-a verificat constituționalitatea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

În concluzie, a solicitat admiterea sesizării și aplicarea pedepsei din perspectiva tratamentului sancționator la care se poate ajunge prin incidența dispozițiilor art. 44 alin. (1) raportat la art. 39 din Codul penal.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare asupra sesizării formulate.

După care,

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din data de 10 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 8.624/245/2014, Tribunalul Iași - Secția penală NCPP Fond - Contestații - Cameră preliminară, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă, în aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal, la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralități de infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal, condițiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal.“

II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 8.624/245/2014 al Tribunalului Iași - Secția penală:

Tribunalul Iași - Secția penală NCPP Fond - Contestații - Cameră preliminară a fost sesizat cu judecarea unei contestații îndreptate împotriva Sentinței penale nr. 780/10.04.2014 a Judecătoriei Iași, prin care s-a respins cererea de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de persoana condamnată L.N.I.

Prin Sentința penală nr. 780 NCPP din 10.04.2014 a Judecătoriei Iași s-a dispus în baza dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2013 privind măsurile necesare pentru funcționarea comisiilor de evaluare din penitenciare, din centrele de reeducare și din centrele de reținere și arestare preventivă, precum și pentru stabilirea unor măsuri în vederea bunei funcționări a instanțelor pe durata desfășurării activității acestor comisii respingerea contestației formulate de contestatorul L.N.I, aflat în prezent în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Iași.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Iași a reținut că, prin cererea adresată acestei instanțe, persoana condamnată, L.N.I., aflată în prezent în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Iași, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere intrarea în vigoare a noului Cod penal și a noului Cod de procedură penală, respectiv dispozițiile prevăzute de art. 6 din noul Cod penal ce arată că atunci când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Totodată, s-a precizat că situația persoanei condamnate se prezintă astfel: prin Sentința penală nr. 3.665/07.12.2012 a Judecătoriei Iași (Dosar nr. 26.552/245/2012), definitivă prin Decizia penala nr. 491/30.04.2013 a Curții de Apel Iași, inculpatul L.N.I. a fost condamnat la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c) și alin. 2¹ lit. a), b) și e) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal.

În temeiul dispozițiilor art. 83 din Codul penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 2.001/03.07.2012 a Judecătoriei Iași (definitivă la 17.07.2012) și s-a dispus executarea acestei pedepse alăturat pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa totală de 7 (șapte) ani și 9 (nouă) luni închisoare.

Față de conținutul acestei situații juridice instanța a arătat că, pentru aplicarea legii penale mai favorabile, trebuie analizate comparativ cu dispozițiile din legea penală veche, dacă modalitatea de stabilire â pedepsei pe noul Cod penal este mai favorabilă față de cea stabilită pe vechiul Cod penal.

Astfel, în baza noului Cod penal, conform art. 6 alin. (1), când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Conform art. 39 alin. (1) lit. b) ce prevede pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni se arată aceea că, în caz de concurs de infracțiuni când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, iar pedeapsa în caz de recidivă se stabilește diferit în funcție de data realizării celui de-al doilea act infracțional, și anume: conform art. 43 alin. (1), dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta, iar, conform art. 43 alin. (5), dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.

Față de aceste considerente instanța a respins contestația formulată de persoana condamnată L.N.I.

Împotriva Sentinței penale nr. 780 NCPP din 10.04.2014 a Judecătoriei Iași a formulat contestație persoana condamnată L.N.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Iași.

La termenul din 10.12.2014, Tribunalul Iași, Secția penală, a pus în discuția părților aplicabilitatea art. 475 din Codul de procedură penală privind chestiunile de drept vizând care dispoziții de drept material pot fi aplicate de către instanță în procedura de analiză a maximului pedepsei prevăzut de legea nouă conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, având în vedere că numitul L.N.I. a fost condamnat ca și recidivist, recidivă care pe noul Cod penal nu mai întrunește condițiile de existență, ci ale unei pluralități intermediare, existând o diferență de tratament juridic între recidiva postcondamnatorie pe noul cod și pluralitatea intermediară.

Punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept, astfel cum au fost exprimate oral în fața Tribunalului Iași, Secția penală, cu ocazia dezbaterilor desfășurate pe acest aspect la termenul de judecată din 10 decembrie 2014:

Contestatorul condamnat a susținut, prin apărătorii aleși, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile noului Cod penal și ale noului Cod de procedură penală. În conformitate cu noile dispoziții a arătat că primul termen al recidivei nu mai există, fiind considerat cel mult o pluralitate intermediară.

De asemenea a apreciat că ar trebui aplicate dispozițiile art. 44 din Codul penal referitoare la pluralitatea intermediară, întrucât nu mai există concurs de infracțiuni și nici recidivă în cauză, precum și dispozițiile art. 40 din Codul penal cu privire la contopirea pedepselor și nu cumularea celor două pedepse.

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la problema de drept ridicată de către instanță, arătând că pedeapsa de 9 luni ce a fost adăugată la pedeapsa de 7 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie nu este un spor de pedeapsă și nu are caracterul unui spor de pedeapsă, ci este doar efectufrevocării suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare. De altfel, prin derogare de la dispozițiile art. 39 alin. (1) din Codul penal anterior care prevedea pedeapsa în cazul recidivei postcondamnatorii, alineatul ultim al art. 83 din Codul penal anterior prevede că "la stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă“.

Având în vedere dispozițiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal care menționează faptul că măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal anterior se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal și că regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, a considerat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție având în vedere dispoziția tranzitorie prevăzută la art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor art. 475 din Codul procedură penală, Tribunalul Iași a apreciat că a fost sesizat cu judecarea unei contestații îndreptate împotriva Sentinței penale nr. 780/10.04.2014 a Judecătoriei Iași, prin care s-a respins cererea de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de persoana condamnată L.N.I., soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză fiind definitivă.

În același timp, chestiunea de drept invocată de instanță din oficiu nu a mai făcut obiectul vreunei proceduri similare, iar din verificările efectuate nu există pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție vreo cauză care să aibă același obiect sau instanța supremă să fi fost sesizată cu vreun recurs în interesul legii vizând aceeași problemă juridică.

Totodată, prin prisma situației juridice a persoanei condamnate L.N.I., soluționarea problemei de drept ridicate de instanță urmează a influența hotărâtor soluționarea cererii deduse judecății, soluționarea în fond a cauzei depinzând de problema dacă sunt aplicabile prevederile art. 43 alin. (1) din Codul penal sau cele ale art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal la determinarea maximului de pedeapsă aplicabil conform legii noi faptelor comise de condamnat.

Instanța nu a fost de acord cu opinia reprezentantului Ministerului Public că nu se impune sesizarea instanței supreme, întrucât dispozițiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu sunt aplicabile cauzei și, prin urmare, nu pot oferi soluții la problema de drept invocata. S-a apreciat că din analiza dispozițiilor art. 15 rezultă că legiuitorul a avut în vedere situația condamnării la executarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării în baza legii vechi, prevăzând că regimul de revocare a acestei măsuri este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Or, analiza principiului legii penale mai favorabile presupune ca situația juridică a persoanei condamnate să fie transpusă ipotetic sub imperiul legii noi, nefiind temeiuri pentru o atare analiză din perspectiva unei infracțiuni comise sub legea veche (cea pentru care s-a aplicat pedeapsa de 9 luni închisoare) și a alteia săvârșite sub legea nouă (tâlhăria).

Pe de altă parte, nici instanța și nici părțile nu au susținut că pedeapsa de 9 luni închisoare ar fi un "spor“ și nu o pedeapsă de sine stătătoare, pedeapsă însă ce trebuie verificată din perspectiva caracterului său de prim termen al unei recidive postcondamnatorii reținute sub Codul penal din 1969 și care nu ar mai avea o atare natură dacă ar trebui analizate în procedura de față și condițiile art. 41 din Codul penal în vigoare.

Tribunalul Iași a mai arătat că, potrivit datelor furnizate de probatoriile administrate, contestatorul L.N.I. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 2.001/03.07.2012 a Judecătoriei Iași, definitivă prin nerecurare la 17.07.2012, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din Ordonanța de urgență â Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În termenul de încercare stabilit prin această sentință, contestatorul a comis la data de 28.07.2012 infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. 2 lit. c) și alin. 2¹ lit. a), b) și e) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal din 1969, infracțiune pentru care i-a fost aplicată pedeapsa închisorii de 7 ani prin Sentința penală nr. 3.665/07.12.2012, definitivă la 30.04.2013. Prin aceeași sentință, în baza art. 83 din Codul penal din 1969, a fost revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată anterior, stabilindu-se în sarcina persoanei condamnate o pedeapsă de executat de 7 ani și 9 luni închisoare.

S-a apreciat că, dacă s-ar considera cele două infracțiuni ca fiind comise de persoana condamnată sub imperiul noului Cod penal, ar trebui verificate mai întâi limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare infracțiune și apoi modul de sancționare a pluralității de infracțiuni reținute în sarcina persoanei condamnate, potrivit principiilor desprinse din motivarea Deciziei nr. 1/14.04.2014 a instanței supreme.

Numai că pedeapsa de 9 luni închisoare inițial aplicată, potrivit art. 41 din actualul Cod penal, nu mai poate constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii reținute în sarcina contestatorului sub imperiul legii vechi, putând fi luată în considerare doar ca primul termen al unei pluralități intermediare de infracțiuni. Acest aspect ar contraveni însă autorității de lucru judecat â sentinței penale de condamnare în care s-a reținut starea de recidivă în mod legal în raport cu legea în vigoare.

Or, dacă s-ar considera că recidiva postcondamnatorie produce efecte indiferent de întrunirea sau nu a condițiilor art. 41 din Codul penal în vigoare, din moment ce a fost legal reținută sub imperiul legii vechi, ar rezulta o pedeapsă de 7 ani și 9 luni închisoare pentru pluralitatea de infracțiuni comisă de contestatorul condamnat, prin aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Codul penal.

În situația contrară, în care s-ar considera că faptele comise de persoana condamnată constituie, conform exigențelor legii noi, doar o pluralitate de infracțiuni, ar fi aplicabile la determinarea pedepsei aplicabile prevăzute de art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal, rezultând o pedeapsă de 7 ani și 3 luni închisoare (pedeapsa cea mai grea + 1/3 din 9 luni).

III. Dispoziții legale incidente:

Art. 6 din Codul penal - Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei

(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de lege nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. [_]

Art. 41 din Codul penal - Recidiva

(1) Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare. [_]

Art. 43 din Codul penal - Pedeapsa în caz de recidivă

(1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. [_]

Art. 44 din Codul penal - Pluralitatea intermediară

(1) Există pluralitate intermediară de infracțiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.

(2) În caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracțiune și pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor de la concursul de infracțiuni.

Art. 39 din Codul penal - Pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni

(1) În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detențiune pe viață și una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detențiunii pe viață; b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; c) când s-au stabilit numai pedepse cu amenda, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amenda, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii; e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amenda se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c). [_]

Art. 37 din Codul penal anterior - Recidiva în cazul persoanei fizice

Există recidivă pentru persoana fizică în următoarele cazuri:

a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării pedepsei sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an. [_]

Art. 4 și 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

Art. 4. - Pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Art. 15 alin. (2) - Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.

IV. Punctul de vedere al părții cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Persoana condamnată L.N.I. a depus punctul de vedere scris privind chestiunea de drept supusă judecății, astfel cum prevăd dispozițiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, arătând că trebuie luate în considerare dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal cu referire la art. 6 din noul Cod penal.

V. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele de judecată arondate:

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că la nivelul curților de apel și al instanțelor de judecată arondate s-au conturat următoarele trei opinii, dintre care două majoritare:

1. În prima opinie majoritară exprimată s-a susținut că în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei în cazul unei pluralități de infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie și revocarea suspendării condiționate a pedepsei anterioare, iar potrivit Codului penal actual, condițiile art. 41 nu mai sunt întrunite sub aspectul primului termen al recidivei, se ia în considerare pedeapsa stabilită conform art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, respectiv cumulul aritmetic.

2. În cea de a doua opinie majoritară exprimată s-a susținut că în ipoteza în discuție sunt incidente dispozițiile art. 44 raportat la art. 39 din noul Cod penal, regimul sancționator fiind cel prevăzut pentru pluralitatea intermediară.

3. În cea de a treia opinie s-a susținut că la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit legii noi în cazul unei pluralități de infracțiuni care potrivit Codului penal din 1969 presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal, condițiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, deoarece starea de recidivă postcondamnatorie intrată în puterea lucrului judecat și reflectată în pedeapsa definitiv aplicată nu poate fi înlăturată, ea nemaiputând fi pusă în discuție.

VI. Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (1) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

Dintre specialiști, colectivul de drept penal al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a comunicat următorul punct de vedere:

În ipoteza unei pluralități de infracțiuni, aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 din Codul penal trebuie verificată chiar dacă niciuna dintre pedepsele aplicate sub legea veche pentru infracțiunile din structura pluralității nu întrunește condițiile pentru a fi redusă prin efectul intrării în vigoare a legii noi. În acest caz, ceea ce se verifică este încadrarea pedepsei rezultante (calculată pornind de la pedepsele individuale astfel cum au fost aplicate sub legea veche) în limitele prevăzute de legea nouă.

Problema de drept a cărei dezlegare se cere privește însă modul în care trebuie realizată această verificare. Mai exact, urmează a se decide dacă în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralități de infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal, condițiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal.

În rezolvarea acestei probleme trebuie pornit de la rațiunea dispozițiilor art. 6 din Codul penal. Această rațiune este aceea de a asigura respectarea principiului legalității pedepsei, principiu care presupune ca pedeapsa să aibă o bază legală nu doar în momentul pronunțării ei, ci și pe durata executării. Cu alte cuvinte, în urma aplicării dispozițiilor art. 6 din Codul penal, condamnatul nu trebuie să rămână în executarea unei pedepse mai mari decât maximul care i s-ar putea aplica dacă ar comite faptele sau dacă pedepsele ar fi fost aplicate sub legea nouă. Pentru a ajunge la această finalitate nu se poate face abstracție de forma de pluralitate în care se găsesc infracțiunile reținute în speță. Astfel, dacă sub legea veche faptele întruneau condițiile unei recidive, iar sub legea nouă aceleași fapte întrunesc doar condițiile pluralității intermediare, urmează să avem în vedere maximul pedepsei care se poate aplica potrivit legii noi în situația unei pluralități intermediare în structura căreia se regăsesc cele două pedepse. În consecință, maximul aplicabil nu va fi dat în speță de totalul aritmetic al celor două pedepse (cum s-ar fi întâmplat dacă faptele ar fi fost în stare de recidivă și sub legea nouă), ci de pedeapsa mai grea la care se adaugă 1/3 din cealaltă, potrivit dispozițiilor art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal. În consecință, pedeapsa aplicată urmează a fi redusă la această limită.

A menține în executare pedeapsa aplicată sub legea veche în baza cumulului aritmetic ar însemna executarea în continuare, sub legea nouă, a unei pedepse ce conține o parte care nu ar mai fi putut fi pronunțată sub imperiul acestei legi, ceea ce contravine principiului legalității.

În practica judiciară, unele instanțe, în mod eronat, au refuzat aplicarea art. 6 din Codul penal în ipoteze de genul celei analizate mai sus, cu motivarea că o pedeapsă rezultantă obținută prin cumul aritmetic rămâne aplicabilă în continuare și sub imperiul legii noi, indiferent de forma de pluralitate (recidivă sau pluralitate intermediară), în baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Această soluție are la bază o eroare în interpretarea dispozițiilor legale menționate. Într-adevăr, prevederea din art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal are un domeniu de aplicabilitate clar stabilit și limitat la ipoteza în care, la data intrării în vigoare a noului Cod penal, suspendarea condiționată aplicată sub legea veche era încă în ființă. Această concluzie se desprinde fără echivoc din simpla lectură a textelor. Astfel, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal. Evident, nu se poate menține decât ceea ce există la momentul respectiv. La rândul său, alin. (2) al art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal prevede că regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Prin urmare, doar în cazul suspendărilor condiționate ce erau în ființă la momentul intrării în vigoare a noului Cod penal tratamentul prevăzut în caz de revocare a suspendării va fi cumulul aritmetic.

Așadar, trebuie admis că dispozițiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu își regăsesc în niciun fel aplicare în cazul suspendărilor condiționate care au fost revocate prin hotărâre definitivă sub legea veche.

Nu poate fi primit nici argumentul bazat pe o inegalitate de tratament între cel căruia i s-a revocat suspendarea condiționată sub legea veche și care poate beneficia de dispozițiile art. 6 din Codul penal, așa cum s-a arătat mai sus, și cel căruia i s-ar revoca suspendarea în condițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, căruia i s-ar aplica cumulul aritmetic. În realitate, în acest din urmă caz legiuitorul a ales să mențină beneficiul unei modalități de individualizare care nu mai există în legea nouă și care este mai favorabilă în conținut decât oricare din modalitățile prevăzute în aceasta (nu presupune măsuri de supraveghere și nici obligații, cu excepția celor civile). În schimb, în măsura în care condamnatul nesocotește beneficiul acordat, ajungându-se la revocare, legiuitorul a decis să supună această revocare regimului mai sever prevăzut de legea veche. Este dincolo de orice îndoială nu doar că alegerea este justificată, dar și că rațiunea ei nu are nimic de a face cu suspendările condiționate care au existat cândva și au fost revocate anterior intrării în vigoare a legii noi.

VII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, opinia judecătorului raportor a fost în sensul că, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei potrivit noii legi în cazul unei pluralități de infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiționate, iar, potrivit Codului penal actual, condițiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa stabilită conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, respectiv cumulul aritmetic.

VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea formulată de Tribunalul Iași în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării:

Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea Înaltei Curți, a curții de apel și a tribunalului, învestite cu soluționarea unei cauze în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Astfel, sesizarea completului competent să pronunțe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a fi admisibilă, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerințe, respectiv să fie solicitată într-o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanță pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, obiectul acesteia să vizeze o chestiune de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, iar problema de drept să nu fi fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.

În ceea ce privește îndeplinirea primei condiții, se constată că ne aflăm în prezența unui complet sesizat cu soluționarea în ultimă instanță a cauzei, respectiv este vorba despre învestirea Tribunalului Iași cu soluționarea unei pricini în ultimă instanță, respectiv contestația formulată de persoana condamnată L.N.I. împotriva Sentinței penale nr. 780/10.04.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. 8.624/245/2014.

De asemenea, chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanța supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs.

În ceea ce privește cea de-a treia cerință impusă de art. 475 din Codul de procedură penală, soluționarea problemei de drept supuse analizei urmează a influența soluționarea cererii deduse judecății, soluționarea în fond a cauzei fiind influențată de aplicabilitatea dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Codul penal sau celor ale art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal și determinarea maximului de pedeapsă aplicabil conform legii noi faptelor săvârșite de persoana condamnată.

În concluzie, sesizarea completului competent să pronunțe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept îndeplinește cumulativ cerințele legale pentru admisibilitatea acesteia.

B. Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită:

Pe fondul chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită, Înalta Curte statuează că, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul pluralității de infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiționate, iar, potrivit Codului penal, condițiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal, referitoare la pluralitatea intermediară, având în vedere următoarele argumente:

Modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei este reglementată de dispozițiile art. 6 din Codul penal, potrivit cărora "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim“.

Rațiunea dispozițiilor art. 6 din Codul penal este aceea de a asigura respectarea principiului legalității pedepsei, principiu care presupune ca pedeapsa să aibă o bază legală nu doar în momentul pronunțării ei, ci și pe durata executării. Cu alte cuvinte, în urma aplicării dispozițiilor art. 6 din Codul penal, condamnatul nu trebuie să rămână în executarea unei pedepse mai mari decât maximul care i s-ar putea aplica dacă ar comite faptele sau dacă pedepsele ar fi fost aplicate sub legea nouă.

De asemenea scopul reglementării art. 6 din Codul penal a fost relevat și de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 1/2014 în Dosarul nr. 1/1/2014/HP/P: "de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu noua lege și până la încetarea oricăror efecte ale condamnării ce vor interveni prin reabilitare“, iar în considerentele Deciziei nr. 15/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a arătat că: "principiul legalității pedepselor impunând ca pedeapsa să aibă susținere legală și după aplicarea ei, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea prevăzută de legea nouă mai favorabilă“.

Reglementarea art. 6 din Codul penal oferă suportul legal pentru reducerea pedepsei definitive la maximul prevăzut în noua lege mai favorabilă, excluzând posibilitatea reindividualizării judiciare ori a schimbării încadrării juridice.

Mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive este întărit și de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, potrivit cărora "Pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969 care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi“.

Același mecanism de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive este elucidat și prin Decizia nr. 1/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, C9, în Dosarul nr. 1/1/2014/HP/P, prin care s-a statuat în sensul că: "În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale. În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal. În cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.“

Plecând de la aceste temeiuri și reguli de drept, mecanismul stabilirii legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a unei cauze în care s-a reținut recidiva postcondamnatorie presupune două etape:

1. Compararea limitelor de pedeapsă pentru fiecare dintre cei doi termeni ai recidivei cu pedepsele din noua lege, în cazul depășirii pedeapsa fiind redusă la maximul prevăzut de legea nouă, prin aplicarea art. 6 din Codul penal. În situația analizată cuantumurile pedepselor nu depășesc maximul special din normele de incriminare prevăzute în legea subsecventă.

2. Stabilirea pedepsei pentru pluralitatea de infracțiuni. În situația în care pedeapsa aplicată pentru primul termen al recidivei (conform vechii legi) nu mai corespunde condițiilor de existență a recidivei din actuala reglementare, prevăzute de art. 41 alin. (1) din Codul penal, care impune o pedeapsă cu închisoarea mai mare de un an, pluralitatea de infracțiuni configurează o pluralitate intermediară, conform art. 44 alin. (1) din Codul penal.

Această opinie a fost deja exprimată în doctrină, arătându-se că, în aplicarea art. 6 din Codul penal, în cazul în care pedeapsa care a format primul termen al recidivei postcondamnatorii nu mai satisface condițiile de existență ale recidivei postcondamnatorii prevăzute de art. 41 din Codul penal, pluralitatea de infracțiuni îmbrăcând, potrivit legii noi, forma pluralității intermediare, limita de pedeapsă pentru rezultantă va fi maximul ce poate fi aplicat în condițiile pluralității intermediare¹. Nu se poate face abstracție de forma de pluralitate în care se regăsesc infracțiunile reținute în actuala reglementare, aspect ce nu echivalează însă cu o schimbare de încadrare juridică. Astfel, dacă sub legea veche faptele întruneau condițiile recidivei, iar sub legea nouă aceleași fapte întrunesc condițiile pluralității intermediare, trebuie avut în vedere maximul pedepsei care se poate aplica potrivit noii legi în situația unei pluralități intermediare. În acest sens, maximul aplicabil va fi dat de pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă 1/3 din pedeapsa aplicabilă pentru cealaltă pedeapsă, potrivit dispozițiilor art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal.

În concret, menținerea în executare a pedepsei aplicate sub legea veche, în considerarea tratamentului sancționator specific revocării suspendării condiționate, ar însemna executarea în continuare, sub legea nouă, a unei pedepse ce depășește maximul aplicabil ce exclude cumulul aritmetic și prevede aplicarea unui spor, ceea ce contravine principiului legalității.

În ceea ce privește menținerea regimului suspendării condiționate, respectiv aplicabilitatea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se reține că acestea sunt dispoziții tranzitorii ce se referă la efecte deja produse ale suspendării condiționate, la momentul intrării în vigoare a noului Cod penal, când suspendarea condiționată era în ființă.

Astfel, alin. (1) al art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal prevede că: "Măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal“, pentru ca alin. (2) să prevadă că "regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969“.

Din analiza textelor de lege evocate rezultă faptul că dispozițiile art. 15 alin. (2) vizează revocările sau anulările de suspendare condiționată a executării pedepsei susceptibile de a fi dispuse după intrarea în vigoare a noului Cod penal și nu acele revocări sau suspendări dispuse cu caracter definitiv sub imperiul legii vechi.

În cauza ce a determinat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei a fost dispusă în mod definitiv sub imperiul vechii legi, făcând astfel inaplicabile dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Pentru considerentele expuse, se va admite sesizarea formulată de Tribunalul Iași - Secția penală, în Dosarul nr. 8.624/245/2014, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralități de infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal condițiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal“.

Va statua că, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul pluralității de infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiționate, iar, potrivit Codului penal, condițiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal, referitoare la pluralitatea intermediară.