Decizia CCR nr. 183 din 2.04.2014 privind obiecţia de neconstituţionalitate a disp. articolului unic pct. 2 din Legea pt. modificarea şi completarea Legii nr. 41/1994 - organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi...

1. Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, obiecție formulată de Președintele României.

2. Obiecția de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 816 din 27 februarie 2014 și constituie obiectul Dosarului nr. 146A/2014.

3. În motivarea obiecției de neconstituționalitate, se susține că soluția legislativă propusă pentru alin. (1¹) al art. 43 din Legea nr. 41/1994 este lipsită de previzibilitate, întrucât, deși prevede posibilitatea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune de a înființa persoane juridice de drept privat, cu sau fără scop lucrativ, de a dobândi calitatea de asociat în cadrul unor asemenea entități sau, după caz, de a achiziționa acțiunile/părțile sociale ale unei societăți comerciale existente, nu oferă criterii clare de asociere/achiziționare de părți sociale sau acțiuni, cu atât mai mult cu cât finanțarea acestor operațiuni se face din fonduri alocate de la bugetul de stat. Se mai apreciază că, atât timp cât "dobândirea calității de asociat se face prin achiziționare de acțiuni“, nu se poate concluziona decât că ultimele două modalități de asociere prevăzute de textul criticat se suprapun, și anume dobândirea calității de asociat în cadrul unei persoane juridice de drept privat cu achiziționarea acțiunilor/părților sociale ale unei societăți comerciale existente.

4. De asemenea, se mai arată că, în vederea aprobării înființării de persoane juridice de drept privat sau dobândirii calității de asociat de către Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, nu este suficient numai avizul consultativ al comisiilor parlamentare pentru cultură ale Senatului și Camerei Deputaților. O atare susținere se întemeiază pe faptul că asemenea demersuri ar trebui să se raporteze la elemente și criterii specifice activității celor două instituții.

5. În consecință, se apreciază că legea criticată este insuficient de precis formulată, nerespectând criteriile de claritate, precizie și previzibilitate, contrar art. 1 alin. (5) din Constituție.

6. În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, obiecția de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și exprima punctele lor de vedere.

7. Președintele Camerei Deputaților a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 2/1.254 din 13 martie 2014, punctul său de vedere, prin care apreciază că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată.

8. Se arată că susținerile autorului obiecției de neconstituționalitate sunt lipsite de fundament juridic, întrucât acesta nesocotește dispozițiile art. 27 lit. h) din Legea nr. 41/1994 coroborate cu cele ale art. 2 din aceeași lege.

9. De asemenea, se mai arată că aspectele invocate în susținerea obiecției reprezintă "criterii de oportunitate“, care pot constitui obiectul unei cereri de reexaminare, însă "nu pot fi reținute în controlul constituționalității legii“.

10. Președintele Senatului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând obiecția de neconstituționalitate, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și ale art. 1, 10, 15 și 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, să soluționeze obiecția de neconstituționalitate.

12. Obiectul controlului de constituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune. Analizând critica de neconstituționalitate, Curtea constată că, deși autorul ei menționează pe tot parcursul motivării faptul că legea este neconstituțională, în realitate, aceasta vizează, în mod punctual, numai articolul unic pct. 2 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 41/1994, text asupra căruia Curtea urmează să se pronunțe prin prezenta decizie și care are următorul conținut normativ:

"2. În vederea extinderii/dezvoltării activității specifice, în țară sau în străinătate, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune pot înființa, cu avizul consultativ al comisiilor parlamentare pentru cultură ale Senatului și Camerei Deputaților, persoane juridice de drept privat, cu sau fără scop lucrativ, pot dobândi calitatea de asociat în cadrul unor asemenea entități sau, după caz, pot achiziționa acțiunile/părțile sociale ale unei societăți comerciale existente, în condițiile legii.“

13. Textul constituțional invocat în susținerea obiecției de neconstituționalitate este cel al art. 1 alin. (5) referitor la cerința de calitate a legii.

(1)Admisibilitatea obiecției de neconstituționalitate

14. Curtea constată că sesizarea formulată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată și nepromulgată încă, cât și sub aspectul titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind semnată de Președintele României.

(2)Analiza pe fond a obiecției de neconstituționalitate

15. Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că "respectarea legilor este obligatorie, însă nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă și previzibilă, întrucât acesta nu își poate adapta conduita în funcție de ipoteza normativă a legii“. De aceea, "una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative“. Așadar, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, respectiv să fie clar, precis și previzibil (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014).

16. Pentru a stabili dacă articolul unic pct. 2 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 41/1994 respectă exigențele art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea trebuie să determine conținutul normativ al textului supus controlului de constituționalitate. Cu privire la acest aspect, Curtea, mai întâi, observă că textul criticat reglementează posibilitatea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune de a înființa persoane juridice de drept privat cu sau fără scop lucrativ și de a dobândi calitatea de asociat sau acționar, după caz, la aceste entități.

17. Sediul materiei în privința regimului juridic al persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ îl constituie Legea societăților nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit acesteia, în vederea desfășurării de activități cu scop lucrativ, persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia și pot constitui societăți cu personalitate juridică [art. 1 alin. (1) din lege] în una dintre următoarele forme: societate în nume colectiv; societate în comandită simplă; societate pe acțiuni; societate în comandită pe acțiuni și societate cu răspundere limitată (art. 2 din lege).

18. Sediul materiei în privința regimului juridic al persoanelor juridice de drept privat fără scop lucrativ îl reprezintă Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare. În accepțiunea acesteia, persoanele fizice și persoanele juridice care urmăresc desfășurarea unor activități de interes general sau în interesul unor colectivități ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociații ori fundații, care sunt persoane juridice de drept privat fără scop lucrativ [art. 1 alin. (1) și (2) din ordonanță].

19. Prima teză a textului criticat prevede că, în scopul extinderii și dezvoltării activității specifice, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune pot înființa persoane juridice de drept privat, cu sau fără scop lucrativ. Acest lucru înseamnă că cele două entități singure sau împreună cu alte persoane fizice/juridice pot constitui persoane juridice de drept privat, cu sau fără scop lucrativ, în calitate de fondatori.

20. A doua teză a acestui text prevede că pot dobândi calitatea de asociat în cadrul "unor asemenea entități“ sau, după caz, pot achiziționa acțiunile/părțile sociale ale unei societăți comerciale existente, în condițiile legii. Din analiza tezei menționate, se constată că aceasta cuprinde două ipoteze raportat la natura juridică a persoanei juridice de drept privat. Astfel, dobândirea calității de asociat în privința persoanei juridice de drept privat fără scop lucrativ se face prin modificarea actului constitutiv sau a statutului acesteia. În privința persoanei juridice de drept privat cu scop lucrativ preexistente, calitatea de acționar sau asociat este dată de dobândirea, de cele mai multe ori cu titlu oneros, a acțiunilor sau a părților sociale. Chiar dacă sintagma generică "pot dobândi calitatea de asociat“ se poate referi atât la persoana juridică de drept privat fără scop lucrativ, cât și la persoana juridică cu scop lucrativ - desigur cu excluderea societăților pe acțiuni, caz în care nu se dobândește calitatea de asociat, ci cea de acționar - legiuitorul, în realitate, prin prevederea celor două ipoteze, a dorit să delimiteze persoanele juridice fără scop lucrativ de cele cu scop lucrativ și să sublinieze, în acest fel, faptul că Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune pot dobândi și cu titlu oneros acțiuni sau părți sociale ale persoanei juridice de drept privat cu scop lucrativ.

21. Din cele expuse mai sus, Curtea reține că acțiunile sunt specifice societăților pe acțiuni, în timp ce părțile sociale sunt specifice societăților în nume colectiv, societăților în comandită simplă, societăților în comandită pe acțiuni și societăților cu răspundere limitată. În aceste condiții, este evident că autorul obiecției de neconstituționalitate pornește de la o premisă greșită din moment ce consideră că "dobândirea calității de asociat se face prin achiziționarea acțiunilor“. Or, în privința societăților, calitatea de acționar se referă la titularul acțiunilor la societățile pe acțiuni, în timp ce calitatea de asociat vizează titularul părților sociale ale celorlalte forme de societate.

22. Așadar, Curtea constată că nu există nicio suprapunere între cele două ipoteze ale tezei a doua a textului supus analizei Curții; ipotezele sunt diferite, una dintre ele vizând exclusiv situația persoanelor juridice de drept privat fără scop lucrativ, în timp ce cea de-a doua pe cea a celor cu scop lucrativ.

23. Rezultă că ipoteza normativă a articolului unic pct. 2 din legea criticată este clară, sub aspectul caracterului neechivoc al obiectului reglementării, precisă, sub aspectul exactității soluției legislative alese și a limbajului folosit, și previzibilă, sub aspectul scopului și consecințelor pe care le antrenează. În consecință, Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție.

24. Cu privire la avizul consultativ al comisiilor parlamentare pentru cultură ale Senatului și Camerei Deputaților necesar pentru ca Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune să poată înființa persoane juridice de drept privat sau să dobândească, după caz, calitatea de acționar sau asociat, Curtea constată că, potrivit art. 31 alin. (5) din Constituție, serviciile publice de radio și de televiziune sunt sub control parlamentar. Rezultă că avizul menționat, ca cerință constituțională, trebuie să fie dat de un organism de lucru integrat Parlamentului. În cazul de față, Curtea constată că avizul este dat de comisiile parlamentare pentru cultură ale Senatului și Camerei Deputaților. În lipsa vreunei alte condiționări exprese sau implicite rezultate din textul Constituției, Curtea Constituțională nu este competentă să aprecieze asupra oportunității alegerii unei alte entități care ar trebui să aibă un rol de avizare în această procedură. De aceea, aspectele învederate de autorul obiecției de neconstituționalitate ce țin de oportunitatea alegerii uneia sau a altei entități care să controleze/să avizeze solicitările celor două societăți în scopul extinderii/dezvoltării activităților lor, precum și oportunitatea acestor solicitări nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate.

25. De altfel, Curtea reține că, potrivit art. 27 lit. u) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, consiliul de administrație al Societății Române de Radiodifuziune și cel al Societății Române de Televiziune prezintă rapoarte anuale către Parlament și orice alte rapoarte cerute de comisiile permanente de specialitate ale celor două Camere. Având în vedere art. 46 din Legea nr. 41/1994, neluarea în seamă sau ignorarea avizului consultativ de către consiliile de administrație ale celor două societăți poate atrage, la sfârșitul anului, respingerea raportului anual, cu consecința demiterii de drept a acestora.