Legea nr. 108/2017 - modificarea alin. (2) al art. 800 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Comentarii |
|
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
SENATUL
LEGE
pentru modificarea alin. (2) al art. 800 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. —Alineatul (2) al articolului 800 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Persoanele juridice autorizate să elibereze medicamentele către populaţie pot să desfăşoare şi activitate de distribuţie angro de medicamente, cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum şi a legislaţiei naţionale în vigoare.”
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
PETRU-GABRIEL VLASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 19 mai 2017.
Nr. 108.
Ordinul ANRE nr. 34/2017 - modificarea şi completarea Ordinului... → |
---|
Astfel, prin textul de lege menţionat mai sus, se produc grave prejudicii investitorilor privaţi mici şi mijlocii ce acţionează în domeniul comerţului cu produse farmaceutice, fiind sistat dreptul de distribuţie angro al persoanelor juridice autorizate să elibereze medicamente către populaţie în cadrul
Citește mai mult
aceleiaşi societăţi cu activitate de vânzare, cu consecinţa înfiinţării de noi societăţi de distribuţie, pe lângă cea de vânzare directă.Perturbările serviciului public de distribuţie cu medicamente conduc la afectarea interesului public, a pieţei naţionale, prin reducerea masivă a distribuitorilor mici şi mijlocii, aceştia reprezentând o importantă categorie de actori ai pieţei.
Prin promovarea prezentului act normativ se reglementează cu privire la dreptul persoanelor juridice autorizate să elibereze medicamentele către populaţie de a desfăşura Şi activităţi de distribuţie angro de medicamente, cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum şi a legislaţiei naţionale în vigoare.
Totodată, prezenta propunere legislativă urmăreşte armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană, în speţă Directiva 2001/83/CE completată cu Directiva 2012/26/CE.
Mai mult, prin modificările propuse se urmăreşte aplicarea principiilor de legitimă concurenţă, prin cunoaşterea exactă a nevoilor populaţiei Şi reglarea pieţei medicamentelor, atât sub aspectul varietăţii ofertei, adaptabilităţii acesteia, cât și în ceea ce priveşte preţul cel mai competitiv.
Faţă de cele de mai sus, înaintăm spre dezbatere şi adoptare prezenta propunere legislativă.
INIȚIATORI
13 deputati+senatori, din care:
deputati - PSD: Buicu Corneliu-Florin, Ciolacu Ion-Marcel, Mocioalcă Ion, Munteanu Ioan, Nassar Rodica, Nica Nicolae-Ciprian, Rădulescu Cătălin-Marian, Săvoiu Ionuţ-Cristian
deputati - Minoritati: Ibram Iusein, Manolescu Oana, Marocico Ion, Vainer Aurel
senatori - PSD: Chelaru Ioan