Decizia ICCJ nr. 8 din 17.04.2015 Completul pt. dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

Dosar nr. 530/1/2015/HP/P

Completul compus din:

Președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului - judecător Mirela Sorina Popescu

Geanina Cristina Arghir - judecător la Secția penală

Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secția penală

Francisca Maria Vasile - judecător la Secția penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secția penală

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secția penală

Ștefan Pistol - judecător la Secția penală

Ana Maria Dascălu - judecător la Secția penală

Luminița Livia Zglimbea - judecător-raportor la Secția penală

Elena Larisa Pavel - magistrat-asistent

S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea Militară de Apel prin încheierea din data de 21 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 16/81/2014, având ca obiect plângerea formulată de plt. maj. M.M. împotriva Ordonanței dispuse la data de 2 iulie 2014 în Dosarul nr. 24/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția parchetelor militare - prin care, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând "aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispozițiilor art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la constituirea completului de judecată, care prevăd ca, în cazul în care inculpatul este militar activ, președintele completului de judecată și procurorul de ședință să facă parte din aceeași categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) și în cazul soluționării plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în înțelesul garanțiilor acordate de Decizia Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014“.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și art. 275 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința de judecată a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La ședința de judecată a participat doamna Elena Larisa Pavel, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu, procuror șef al Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus la data de 9 martie 2015 raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat intimatului Gavrilă Costel la aceeași dată, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, iar acesta a formulat un punct de vedere la data de 28 martie 2015, prin care a precizat că achiesează la opinia formulată de Curtea de Apel Timișoara și Institutul de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu“ în sensul că dispozițiile art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004 nu sunt aplicabile în cauză.

De asemenea, a precizat că au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept deduse judecății formulate de judecătorii instanțelor judecătorești de la nivelul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel Brașov, Curții de Apel București, Curții de Apel Galați, Curții de Apel Iași, Curții de Apel Oradea, Curții de Apel Suceava, Curții de Apel Pitești, Curții de Apel Târgu Mureș și Curții de Apel Timișoara și specialiști ai Institutului de Cercetări Juridice.

A menționat că, la data de 4 martie 2015, prin Adresa nr. 375/C/378/III-5/2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciară, Serviciul judiciar penal, a comunicat faptul că Secția judiciară a unității de parchet sus-menționate nu are în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept vizând "aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispozițiilor art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la constituirea completului de judecată, care prevăd ca, în cazul în care inculpatul este militar activ, președintele completului de judecată și procurorul de ședință să facă parte din aceeași categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) și în cazul soluționării plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în înțelesul garanțiilor acordate de Decizia Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014“.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea Militară de Apel, întrucât nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv aceea ca de lămurirea respectivei chestiuni de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei.

Fără a mai face trimitere la dispozițiile corespunzătoare altor două instituții cu care se aseamănă procedura sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv recursul în interesul legii și excepția de neconstituționalitate, reprezentantul Ministerului Public a învederat că, prin încheierea prin care Curtea Militară de Apel a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, se face trimitere la două decizii pronunțate de Curtea Constituțională a României, respectiv Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 și Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, însă, în opinia parchetului, aceste două decizii nu au relevanță și nu aduc argumente în susținerea punctului de vedere pe care judecătorul Curții Militare de Apel l-a exprimat.

În opinia parchetului, având în vedere că în cauza ce face obiectul sesizării supuse judecății procurorul nu a pus în mișcare acțiunea penală, judecătorul de cameră preliminară nu poate dispune decât una dintre soluțiile prevăzute la art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, iar Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 pronunțată de instanța de contencios constituțional, prin care s-a identificat, în paragraful 34 din considerentele acestei decizii, a patra modalitate de formulare a unei acuzații în materie penală, respectiv cea prevăzută de dispozițiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, nu își găsește aplicabilitatea în prezenta cauză.

Totodată, parchetul a precizat că, privitor la Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de aceeași instanță de contencios constituțional, la care s-a făcut trimitere de către judecătorul de cameră preliminară al Curții Militare de Apel, aceasta vizează procedura de cameră preliminară după sesizarea instanței prin rechizitoriu, astfel încât argumentele avute în vedere la pronunțarea acestei decizii nu sunt pertinente în raport cu obiectul judecății prezentei cauze.

Așadar, în opinia parchetului, câtă vreme obiectul judecății cauzei îl constituie plângerea împotriva ordonanței de clasare, iar soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală nu este legal posibilă, soluționarea fondului cauzei nu depinde de lămurirea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a chestiunii de drept invocate.

Concluzionând, parchetul a solicitat, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, respingerea ca inadmisibilă a sesizării prin care Curtea Militară de Apel a solicitat dezlegarea chestiunii de drept deduse judecății.

În subsidiar, în ipoteza în care se va considera că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este admisibilă, reprezentantul Ministerului Public a apreciat, în dezacord cu opinia judecătorului-raportor, că normele legale sunt de strictă interpretare, iar în măsura în care legea specială face referire exclusiv la ipoteza calității de inculpat, nu se justifică susținerea potrivit căreia gradul procurorului trebuie să facă parte din aceeași categorie de grade cu cea a intimatului și în cazul soluționării plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 21 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 16/81/2014 al Curții Militare de Apel, ce are ca obiect plângerea formulată de plt. maj. MM împotriva Ordonanței dispuse la data de 2 iulie 2014 în Dosarul nr. 24/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția parchetelor militare -, Curtea Militară de Apel a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: "aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispozițiilor art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la constituirea completului de judecată, care prevăd ca, în cazul în care inculpatul este militar activ, președintele completului de judecată și procurorul de ședință să facă parte din aceeași categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) și în cazul soluționării plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în înțelesul garanțiilor acordate de Decizia Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014“.

II. Expunerea succintă a cauzei

Pe rolul Curții Militare de Apel s-a înregistrat plângerea formulată de petentul plt. maj. MM, în conformitate cu dispozițiile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, având ca obiect Ordonanța de clasare din 2 iulie 2014 dată în Dosarul nr. 24/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția parchetelor militare. Petentul a solicitat admiterea plângerii, desființarea soluției de clasare atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru a începe urmărirea penală împotriva numiților gr. bg. ZB, gr. bg. VO, col. GV, mr. IC, lt.col. MF din cadrul Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 din Codul penal anterior, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. de art. 247 din Codul penal anterior, abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 din Codul penal anterior, neglijență în serviciu, prev. de art. 249 din Codul penal anterior, pentru că au dispus sancționarea și, respectiv, nu au anulat sancțiunea cu "avertisment“ aplicată petentului în data de 19 mai 2009, în timp ce se afla în misiune în Bosnia, de către comandantul detașamentului, maiorul PC pentru "neîndeplinirea misiunii în condiții specifice“ și "sustragere de la îndeplinirea serviciului sau de la desfășurarea activităților specifice“.

III. Opinia instanței care a formulat sesizarea

La data de 21 ianuarie 2015, când s-a judecat plângerea petentului cu privire la soluția de netrimitere în judecată, președintele completului de judecată, domnul judecător general de brigadă MG, a constatat că procurorul de ședință avea gradul de colonel, în timp ce două dintre persoanele împotriva cărora se făcuse plângere aparțineau categoriei de grade a generalilor.

Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea Militară de Apel a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 475 din Codul de procedură penală, având în vedere că hotărârea ce se va pronunța în cauză va fi definitivă, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a mai pronunțat o hotărâre prealabilă pentru soluționarea acestei chestiuni.

Cât privește condiția legăturii chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită cu soluționarea pe fond a cauzei, Curtea Militară de Apel a apreciat că "între dreptul substanțial și cel procedural în materie penală există o atât de strânsă, de naturală legătură, încât ar fi un nonsens să se vorbească de formă fără fond sau de fond fără formă și că dihotomia fond-formă există doar în analizele teoretice pure, strictissim scolastice, în fundamentări profund teoretice ale analizelor și niciodată în afara acestora, adică în procesul penal propriu-zis, care aparține realității, vieții curente, concretului apropiat și foarte aplicat“.

Pe fondul problemei de drept, opinia completului de judecată este în sensul că interpretarea rațională și extensivă a dispozițiilor art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este că acestea ar trebui să se aplice nu numai ședințelor de judecată în care inculpatul are calitatea de militar activ, ci și acelor ședințe de judecată în care sunt soluționate plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, în care persoanele împotriva cărora s-au făcut plângerile au calitatea de militari activi. O atare interpretare este impusă și de considerentele Deciziei nr. 599 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale prin care se subliniază necesitatea respectării tuturor garanțiilor de echitate a procesului, fără a diferenția după fazele lui, fie ele premergătoare judecății, fie făcând parte din judecata propriu-zisă.

IV. Dispozițiile legale supuse interpretării

- Art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

"(2) Când inculpatul este militar activ, președintele completului de judecată, precum și procurorul care participă la judecarea cauzei trebuie să facă parte cel puțin din aceeași categorie de grade.

(3) Când gradul procurorului nu face parte din aceeași categorie cu gradul inculpatului, acesta va fi asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare, numit de conducătorul parchetului la care este înregistrată cauza.“.

- Art. 341 alin. (6)-(9) din Codul de procedură penală.

"(6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una din următoarele soluții:

a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;

b) admite plângerea, desființează soluția atacată și trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară:

1. respinge plângerea ca tardivă sau inadmisibilă;

2. verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancționează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii și:

a) respinge plângerea ca nefondată;

b) admite plângerea, desființează soluția atacată și trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea, desființează soluția atacată și dispune începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimițând dosarul spre repartizare aleatorie;

d) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(8) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1 lit. a), b) și d) este definitivă.

(9) În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul și inculpatul pot face, motivat, contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. Contestația nemotivată este inadmisibilă.“

V. Punctul de vedere al părții cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În urma comunicării raportului întocmit în temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, intimatul G.C. a precizat că achiesează la opinia formulată de către Curtea de Apel Timișoara și Institutul de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu“ în sensul că dispozițiile art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004 nu sunt aplicabile în cauză.

VI. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, invocată în încheierea instanței, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, constatând că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților“ este neconstituțională. În considerentele deciziei, la paragraful 34, indicat în încheierea Curții Militare de Apel, instanța de contencios constituțional identifică, în art. 341 din Codul de procedură penală, a patra modalitate de formulare a unei acuzații penale (pe lângă cele reglementate de art. 307 - referitor la aducerea la cunoștință a calității de suspect, art. 309 - referitor la punerea în mișcare a acțiunii penale și aducerea la cunoștință a calității de inculpat și art. 327 lit. a) - referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului și sesizarea instanței), și anume cea izvorâtă din procedura de soluționare a plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Sunt avute în vedere dispozițiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, conform cărora judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate desființa soluția atacată și dispune începerea judecății, o atare hotărâre având valențele unui rechizitoriu, adică ale unei acuzații în materie penală.

În cuprinsul încheierii din 21 ianuarie 2015, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții Militare de Apel trimite și la considerentele Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) și art. 347 alin. (3) raportat la art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) și art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.

VII. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

În ceea ce privește Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de la Strasbourg nu a analizat, în mod concret, această problemă, referindu-se, în principal, la implicațiile competenței instanțelor militare în faza de judecată și, uneori conex, la implicațiile în faza de urmărire penală.

Relativ la competența instanțelor militare, Curtea a tratat în mod separat problema judecării militarilor de către instanțe astfel constituite și problema judecării civililor de către instanțele militare, în cauzele Incal contra Turciei, Gerger contra Turciei, Ocalan contra Turciei, Bursuc contra României și Maszni contra României.

Deși nu există o Jurisprudența a Curții cu privire la statutul și garanțiile oferite de parchetele militare, din analiza hotărârilor pronunțate în cauze privind modalitatea de funcționare a justiției militare în general se poate trage concluzia că, în afara unor situații de excepție, independența și imparțialitatea magistraților pot fi diminuate prin apartenența acestora la sistemul de justiție și, în același timp, la sistemul ierarhic militar.

VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În raport cu organizarea și competența instanței, nu există hotărâri judecătorești în această materie.

IX. Opiniile instanțelor judecătorești

Reținând că problema de drept supusă examinării nu intră în competența instanțelor civile, curțile de apel au transmis opiniile formulate de judecători în această materie.

Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Pitești și Curtea de Apel Târgu Mureș au opinat în sensul că dispozițiile art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și în procedura soluționării plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, deoarece și în această procedură specială trebuie respectate garanțiile procesuale din faza judecății.

Curtea de Apel Timișoara a exprimat un punct de vedere contrar, în sensul că prevederile art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică doar la judecata propriu-zisă, nu și în cazul soluționării plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, conform art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală.

X. Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) a fost solicitată opinia scrisă a unor specialiști.

Singura opinie transmisă a fost din partea Institutului de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu“, în care se arată că, raportat la o plângere împotriva unei ordonanțe de clasare, aflată pe rolul camerei preliminare în procedura prevăzută de art. 341 din Codul de procedură penală, și nu în fața instanței de judecată, și, având în vedere faptul că persoanele împotriva cărora se face plângere nu au calitatea de inculpați, rezultă că nu sunt aplicabile prevederile art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

XI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Parchetul a învederat că instituția procesual penală reglementată prin art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală este vădit mai restrictivă decât cea cuprinsă în art. 471 și următoarele din Codul de procedură penală, conform cărora admisibilitatea recursului în interesul legii se verifică prin raportare la existența unei chestiuni de drept, substanțial sau procesual, soluționată diferit de instanțele judecătorești, dar și decât cea cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, care condiționează invocarea excepției de neconstituționalitate a unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare de legătura acesteia cu soluționarea cauzei, în orice faza a litigiului. De observat că în textul actual al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, condiția relevanței este ușor atenuată față de cea existentă în vechiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 în forma inițială a actului, renumerotat și republicat, care prevedea competența Curții Constituționale de a se pronunța asupra excepțiilor privind "neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe (_) de care depinde soluționarea cauzei“. Acest din urmă text însă a fost preluat, în privința reglementării condiției de pertinență, în art. 475 din Codul de procedură penală, pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, adăugându-i-se cerința soluționării fondului cauzei.

S-a mai precizat că, deși noțiunea de relevanță nu a fost definită în jurisprudența Curții Constituționale, preferându-se o analiză a fiecărei sesizări în parte, fără stabilirea unor reguli general aplicabile, doctrina a identificat elemente care pot influența aprecierea relevanței unei excepții de neconstituționalitate. Astfel, s-a arătat că și în cazul invocării neconstituționalității unor norme procedurale aplicabile procedurii de soluționare a cauzei respective, excepția este relevantă cu condiția, însă, ca invocarea neconstituționalității să privească o normă procedurală aplicabilă acelei faze a procesului ori o normă materială fără aplicarea căreia calea de atac nu ar putea fi soluționată, iar nu o normă aplicabilă unei faze ulterioare a procesului, ipoteză în care excepția devine irelevantă.

În opinia parchetului, chestiunea a cărei dezlegare este supusă examenului Înaltei Curți de Casație și Justiție trebuie să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care să depindă soluționarea pe fond a cauzei, putând doar, ca excepție, viza o problemă de drept procesual, adică doar în măsura în care soluția dată acesteia se repercutează asupra rezolvării date fondului. Prin modul de formulare a textului de lege s-a urmărit excluderea de la această procedură ce vizează asigurarea unei practici judiciare unitare, a problemelor de drept de care nu depinde soluționarea pe fond a litigiilor penale, chestiuni ce rămân a fi supuse interpretării numai pe calea recursului în interesul legii, sub rezerva îndeplinirii și a celorlalte condiții de admisibilitate reglementate de Codul de procedură penală.

S-a mai arătat că pe rolul Curții Militare de Apel se află în curs de judecată, în ultimă instanță, plângerea formulată de plt. maj. MM, în temeiul art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, împotriva Ordonanței din 2 iulie 2014, prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția parchetelor militare -, în Dosarul nr. 24/P/2014, a dispus clasarea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuz în serviciu contra intereselor publice și neglijență în serviciu, prevăzute de art. 246,art. 247,art. 248 și art. 249 din Codul penal anterior. În acest sens s-a menționat că în Dosarul nr. 24/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția parchetelor militare - nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.

Prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, invocată în încheierea instanței, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, constatând că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților“ este neconstituțională. În considerentele deciziei, la paragraful 34, indicat și în încheierea Curții Militare de Apel, instanța de contencios constituțional identifică, în art. 341 din Codul de procedură penală, a patra modalitate de formulare a unei acuzații penale (pe lângă cele reglementate de art. 307 - referitor la aducerea la cunoștință a calității de suspect, art. 309 - referitor la punerea în mișcare a acțiunii penale și la aducerea la cunoștință a calității de inculpat și art. 327 lit. a) - referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului și sesizarea instanței), și anume cea izvorâtă din procedura de soluționare a plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Sunt avute în vedere dispozițiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, conform cărora judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate desființa soluția atacată și dispune începerea judecății, o atare hotărâre având valențele unui rechizitoriu, adică ale unei acuzații în materie penală.

În opinia parchetului, câtă vreme în cauza ce face obiectul prezentei dezlegări procurorul nu a pus în mișcare acțiunea penală, judecătorul de cameră preliminară nu poate dispune decât una dintre soluțiile prevăzute la art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, soluția prevăzută la alin. (7) pct. 2 lit. c) al aceluiași articol fiind exclusă. În consecință, s-a apreciat că nici referirea la textul legal invocat, nici celelalte argumente din decizia instanței de contencios constituțional nu prezintă relevanță pentru soluționarea prezentei cauze.

De asemenea, s-a mai precizat că în cuprinsul încheierii din 21 ianuarie 2015 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții Militare de Apel trimite și la considerentele Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) și art. 347 alin. (3) raportat la art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) și art. 346 alin. (1), toate din Codul de procedură penală, sunt neconstituționale.

Așadar, parchetul a apreciat că, astfel cum textele legale a căror neconstituționalitate a fost constatată vizează procedura de cameră preliminară după sesizarea instanței prin rechizitoriu, este vădit că argumentele invocate în motivarea instanței de contencios constituțional sunt nepertinente în raport cu obiectul cauzei aflate pe rolul Curții Militare de Apel.

Pe de altă parte s-a mai arătat că, prin Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014 pronunțată în Dosarul 11/1/2014/HP/P, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - a statuat în sensul că: "Admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât și atunci când privește o dispoziție de drept procesual, de împrejurarea că interpretarea dată de instanța supremă să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită și soluția dată asupra acțiunii penale și/sau civile de către instanța pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicție trebuie să existe o relație de dependență, în sensul ca decizia Înaltei Curți pronunțată în procedura prevăzută de art. 476 și 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluționării pe fond a litigiului.

În opinia parchetului, prin sintagma «soluționarea pe fond a cauzei» folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării și procesul penal în curs "trebuie să se înțeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relațiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecințelor de natură civilă, și nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanță“.

S-a mai menționat că aspectele din considerentele Deciziei nr. 11/2014 sunt preluate și în Decizia nr. 17 din 1 septembrie 2014 pronunțată în Dosarul 21/1/2014/1IP/P, în Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014 pronunțată în Dosarul 20/1/2014/1 IP/P și în Decizia nr. 24 din 6 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul 26/1/2014/1IP/P ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Totodată, s-a mai arătat că ipoteza avută în vedere prin deciziile anterior amintite este aceea în care instanța are a soluționa pe fond, în ultimă instanță, acțiunea penală ori civilă cu care a fost sesizată, nu însă și ipoteza în care, în ultimă instanță, este învestită doar cu judecarea unui incident procesual (regulator de competență, cerere de strămutare etc.) ori cu verificarea legalității soluției dispuse de procuror întrucât, într-o atare ipoteză, acesta este însuși "fondul“ cererii asupra căruia instanța trebuie să se pronunțe. Sintagma "soluționarea pe fond a cauzei“ trebuie înțeleasă în sensul soluționării pe fond a obiectului judecății cu care este învestită instanța, fiind evident că o instanță care examinează legalitatea soluției de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, de pildă, nu va condamna, achita ori dispune încetarea procesului penal [decât precedat obligatoriu de aplicarea art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală], însă obiectul judecății în respectiva cauză poate depinde de interpretarea unei norme de drept procesual.

S-a susținut că textul art. 475 din Codul de procedură penală impune această concluzie prin însăși terminologia folosită: "de a cărei lămurire depinde rezolvarea pe fond a cauzei respective“.

Drept urmare, s-a apreciat că, deși normele de procedură penală nu pot constitui un fine de neprimire al sesizării întemeiate pe dispozițiile art. 475-477 din Codul de procedură penală, în prezenta cauză, în raport cu măsurile dispuse în faza de cercetare penală, dar și de etapa procesuală în care judecata se află, problema de drept supusă dezlegării Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are aptitudinea de a servi la soluționarea pe fond. Această condiție ar fi putut fi îndeplinită în ipoteza în care în faza cercetării penale s-ar fi dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, devenind astfel posibilă pronunțarea de către judecătorul de cameră preliminară a soluției prevăzute de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală.

Într-o atare situație s-a arătat că dacă în fata instanței învestite cu soluționarea contestației împotriva încheierii pronunțate în temeiul textului mai sus arătat s-ar fi invocat nelegala constituire a completului de judecată, ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, soluționarea pe fond a căii de atac ar fi fost într-adevăr condiționată de dezlegarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi dat-o acestei probleme de drept.

Cum însă obiectul judecății cauzei în fața căreia prezenta problemă de drept s-a ivit îl constituie plângerea împotriva ordonanței de clasare, iar soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală nu este legal posibilă, s-a apreciat că modul de soluționare a fondului cauzei nu depinde de lămurirea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a chestiunii constituirii completului de judecată. Procedura prejudiciară nu este menită a pune în discuție principiul independenței judecătorului și nici indivizibilitatea litigiului cu soluționarea căruia acesta a fost învestit, plenitudinea de jurisdicție rămânând a instanței care sesizează, iar judecata acesteia nu se limitează la aprecierea dată elementelor de fapt. Prin noua instituție procesual penală nu s-a urmărit și exonerarea judecătorului învestit cu soluționarea cauzei în ultimul grad de jurisdicție de obligația legală de rezolvare a pricinii sale, iar în prezenta cauză aceasta presupune fie respingerea plângerii ca tardivă, inadmisibilă ori nefondată, fie admiterea plângerii, desființarea soluției atacate și trimiterea motivată a cauzei la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală, fie admiterea plângerii și schimbarea temeiului de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea. Acestea sunt soluțiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate dispune asupra fondului cauzei, iar între ele și problema de drept cu lămurirea căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată nu există o relație de dependență.

Concluzionând, parchetul a solicitat, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, respingerea ca inadmisibilă a sesizării prin care Curtea Militară de Apel a solicitat dezlegarea chestiunii de drept vizând "Aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispozițiilor art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la constituirea completului de judecată, care prevăd, în cazul în care inculpatul este militar activ, președintele completului de judecată și procurorul de ședință să facă parte din aceeași categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) și în cazul soluționării plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în înțelesul garanțiilor acordate de Decizia Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014“, nefiind îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate a sesizării, respectiv ca de lămurirea respectivei chestiuni de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei.

XII. Opinia judecătorului-raportor

Soluția propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de respingere ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea Militară de Apel în Dosarul nr. 16/81/2014 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd, în cazul în care inculpatul este militar activ, ca președintele completului de judecată și procurorul de ședință să facă parte din aceeași categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) și în cazul soluționării plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală.

S-a constatat că în dosarul în care s-a emis ordonanța atacată prin plângere nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, astfel că soluția prevăzută la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală nu este legal posibilă.

În aceste condiții, modul de soluționare a fondului cauzei nu depinde de lămurirea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a aplicabilității art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în faza camerei preliminare, în procedura prevăzută de art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală.

În consecință, judecătorul-raportor a apreciat că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări neavând niciun efect asupra soluționării pe fond a cauzei.

În subsidiar, în ipoteza în care s-ar aprecia că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, judecătorul-raportor a apreciat că dispozițiile art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și în procedura soluționării plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Cu privire la sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel, prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la "aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispozițiilor art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la constituirea completului de judecată, care prevăd ca, în cazul în care inculpatul este militar activ, președintele completului de judecată și procurorul de ședință să facă parte din aceeași categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) și în cazul soluționării plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în înțelesul garanțiilor acordate de Decizia Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014“, reține următoarele:

Înainte de a proceda la o analiză în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, față de prevederile art. 475 din Codul de procedură penală, pentru considerentele arătate în continuare.

Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea Înaltei Curți, curții de apel și a tribunalului, învestite cu soluționarea unei cauze în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Prin reglementarea prevăzută de legiuitor în cuprinsul textului citat mai sus se instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care se impune a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

a) să existe o cauză în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele enumerate expres de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, curte de apel sau tribunal;

b) chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluționarea în fond a cauzei respective;

c) problema de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Raportând sesizarea privind pronunțarea hotărârii prealabile la condițiile impuse de art. 475 din Codul de procedură penală, se constată că sunt îndeplinite condițiile menționate anterior la lit. a) și c), respectiv există o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a mai pronunțat cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, iar această chestiune nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, nu și cerința ca soluționarea fondului cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Prin urmare, nu există aspecte de inadmisibilitate în ceea ce privește existența unui litigiu și calitatea instituției de sesizare, situație în care se impune analiza admisibilității cererii prin raportare la condițiile legate de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită.

Această condiție de admisibilitate, prin referirea explicită la soluționarea "pe fond“ a cauzei, impune ca dezlegarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acțiunii penale sau a acțiunii civile în procesul penal.

În cauză, obiectul sesizării îl reprezintă problema de drept ce se circumscrie sferei normelor referitoare la aplicabilitatea art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în faza camerei preliminare, în procedura prevăzută de art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală.

Examinând încheierea prin care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că, în dosarul în care s-a emis ordonanța atacată prin plângere, nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, astfel că soluția prevăzută la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală nu este legal posibilă.

În aceste condiții se constată că modul de soluționare a fondului cauzei nu depinde de lămurirea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a aplicabilității art. 58 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în faza camerei preliminare, în procedura prevăzută de art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală.

În consecință, mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală nu poate fi uzitat câtă vreme legiuitorul a limitat, prin condiția restrictivă de admisibilitate analizată, rolul unificator al instituției juridice a hotărârii prealabile, numai chestiunilor de drept care conduc la dezlegarea în fond a cauzei sub aspectul statuării în privința raportului juridic dedus judecății.