TABLOUL NAŢIONAL AL ARHITECŢILOR /2014
| Comentarii |
|
TABLOUL NAȚIONAL AL ARHITECȚILOR /2014
Monitorul Oficial nr. 395 bis din 28.05.2014
Numere de înregistrare radiate din TNA
Secțiunea 1: Arhitecți cu drept de semnătură
Secțiunea 2: Conductori arhitecți cu drept de semnătură
Arhitecți cu drept de semnătură suspendat
Conductori arhitecți cu drept de semnătură suspendat
Anexa I: filialele teritoriale ale Ordinului Arhitecților din România
NOTĂ:
Tabloul Național al Arhitecților cuprinde arhitecții și conductorii arhitecți înscriși în Ordinul Arhitecților din România (OAR) până la data de 1 aprilie 2014.
Tabloul Național al Arhitecților se utilizează de către filialele teritoriale ale Ordinului Arhitecților din România în administrarea dreptului de semnătură și de către autoritățile administrației publice pentru promovarea și autorizarea lucrărilor de construcții.
Tabloul teritorial al arhitecților este evidența gestionată de către filialele teritoriale ale OAR. Lista filialelor este inclusă în anexa I.
Conform art. 36 din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrarea într-un tablou teritorial al arhitecților permite exercitarea profesiei în toată țara.
ORDINUL ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA
TABLOUL NAȚIONAL AL ARHITECȚILOR (TNA)
Următoarele numere de înregistrare în TNA sunt radiate în urma pierderii parafei individuale: 11, 85, 342, 373, 374, 400, 408, 419, 587, 609, 617, 869, 1182, 1301, 1575, 1600, 1836, 1922, 1943, 1999, 2488, 2660, 2681, 2883, 2999, 3124, 3141, 3163, 3423, 3634, 3703, 3921, 4032, 4601, 4634, 4841, 4857, 4944, 4953, 5250, 5354, 5973, 6064, 6419, 6546, 6606.
Secțiunea 1: arhitecți cu drept de semnătură
Nume | Prenume | Nr. înreg. TNA | Tabloul teritorial al Arhitecților | Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură | Adresa / Adresele profesionale | Observații cu privire la dreptul de semnătură | |
Ababei | Denis Titus | 2181 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ADT PROIECT DESIGN SRL - Str. Aprodu Arbore, bl.7, ap.45, Roman, jud. Neamț | ||
Abdișa | Abdișa | 1028 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PRO URBA SRL - Bd. Tomis nr.143A, Constanța, jud. Constanța B.I.A. - Bd. Tomis nr.143A, Constanța, jud. Constanța | ||
Abduraman | Redin Tanior | 3622 | Dobrogea | Salariat guvernamental / Ministerul Sănătății | Ministerul Sănătății - UMP APL 2 CONTRACT CIVIL DEPT DE AUTOR OM Birou de Arhitectura, TA Birou de Arhitectura - Str. Cristian Popișteanu nr.1-3, sect.1, București | ||
Abos | Ede | 4870 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ARHIMAR SERV SRL - Blv. 21 Decembrie nr.23-35/74, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Abrudan | Ioan Tudor | 5477 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC POINLINE ARHITECTURA SRL - Str. Nicolae Bolcaș nr.27, Oradea, jud. Bihor | ||
Acai | Oana Maria | 5718 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dunavăț nr. 5, bl. 59, sc. 1, et. 2, ap. 8, Sector 5, București SC CONSULT TOPO PROIECT SRL - Bd. C.A. Rosaetti nr. 7, Pitești, jud Argeș | ||
Acatrinei | Mădălina | 4318 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHI GRUP SRL - Str. Teodor Ștefănescu nr. 4, sect. 3, București | ||
Achim | Emanuel Răzvan | 5648 | Nord-Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. Emanuel Răzvan Achim - Bdul Unirii nr. 10A/5, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Adace | Dan Ștefan | 6276 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Assix SRL - Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 109 SC Arhi Details SRl - Turda, str. Avram Iancu nr. 37/A, ap. 1 B.I.A. - Turda, str. A. Iancu nr. 37A, ap. 1 | ||
Adam | Carmen Emanuela | 2563 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC MATANGI SRL - Str. Prof. Popa Ioan nr.78, Gugești, jud. Vrancea | ||
Adam | Dorin Ștefan | 4441 | București | Asociat / Societate comercială | ARHITECTONIC - bd. Transilvania nr.2A bl.127A sc.A ap.20 Alba Iulia | ||
Adam | Ion | 1846 | București | Salariat / Societate comercială | SC ROMPROIECT IPC SA - Calea Grivitei nr.6, Bucuresti, sector 1, cod: 010701, punct de lucru - Str. Intrarea Sectorului nr.20, Bucuresti, sector 3, cod: 030353 | ||
Adam | Ovidiu Romi | 5782 | Timiș | Titular / Societate comercială | SC BIROU DE ARHITECTURĂ ADAM SRL - Str. M. Eminescu nr.14, Dumbrăvița, jud. Timiș; Str. Gh. Lazăr 5, ap.18, Timișoara, jud. Timiș | ||
Adam | Paul | 4351 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ASIMETRIC SRL - Str. Mihai Viteazu, nr.2, camera 12, Bacău, jud. Bacău SC SANGALEEA SRL - Str. Mioriței nr.80, Bacău, jud. Bacău | ||
Adam | Tania | 1801 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ROMPROIECT IPC SA - Calea Grivitei nr.6, Bucuresti, sector 1, cod: 010701, punct de lucru - Str. Intrarea Sectorului nr.20, Bucuresti, sector 3, cod: 030353 | ||
Adamescu | Florin Nicolae | 1751 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Ion Mihalache nr. 313, S1 | ||
Adler | Sorin | 1688 | București | Asociat / Societate comercială | AMBO PRO DESIGN S.R.L. - Str. Avrig, nr.80, Sector 2 | ||
Adomniței | Bogdan Constantin | 5383 | Nord-Est | Asociat/ Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC MOLD PROIECT ASD SRL - Str. Mărășești nr.7A, Suceava, jud. Suceava SC HIGH PERFORMANCE CONCEPT SRL - Str. George Enescu.12, Suceava, jud. Suceava SC CASA DESIGN SRL - Str. Humorului nr.11, Gura Humorului, jud. Suceava SC TEST PRIMASRL - Str. Petru Rareș nr.56, Suceava, jud. Suceava SC CONCRET CONSTRUCT SRL - Str. Carierei nr.38, Gura Humorului, jud. Suceava | ||
Aelenei | Ruxandra | 4763 | Hunedoara | Titular / Birou individual | "Ruxandra Aelenei - Birou Individual de Arhitectura" - Aleea Florilor, bl.7, sc.A, et. 1, ap.4, Deva, jud. Hunedoara | ||
Afanasenco | Florin Marius | 5542 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos Mihai Bravu, nr. 200, bl. 103, et. 4, ap. 49, sect. 3, București | ||
Agachi | Mihaela Ioana Maria | 3269 | Transilvania | Salariat / UTCN | Cadru Didactic FAU - Cluj-Napoca, str. Observator nr. 23 | ||
Agachi | Ramona | 4372 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Agachi Ramona - str. Paul Iorgovici nr. 6, bl U8, Timișoara, , | ||
Aganencei | Ștefan | 5474 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Lungulețu nr. 6, bl. D14, sc. 8, et. 4, ap. 319, sector 2, București SC EUROPEAN DRINKS SA - Punct de Lucru Str. Fabricii nr. 46B | ||
Ageu | Petrișor Dan | 3673 | Timiș | Titular / Societate comercială | LITHOS GROUP SRL - str. Eugeniu de Savoya, nr. 10 Timișoara | ||
Ahergheligiței | Ioana Cristina | 7070 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Podgoria nr. 82/C, Oradea, jud. Bihor | ||
Ailincăi | Monica Gabriela | 5167 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A.- bd. Dimitrie Cantemir nr.16 bl.6 sc.5 ap.135 sec.4 București SC ALPIN CONSTRUCT VULCAN - Titulescu nr.20 Vulcan, Hunedoara SC ALPROCONS PRISMA SRL - Petroșani SC PROCONIS SRL PETROȘAN SC Elmera SRL - Lupeni SC PHOENIX PROJECT CONSULTING SRL - Petroșani SC MOLDOPROIECT SRL - Petroșani / SC INTEGRAL DESIGN SRL - Bd. M Viteazu bl. 95, sc. 1, ap. 16, Vulcan, Jud. Hunedoara | ||
Ailincăi | Sorin Alexandru | 4621 | București | Asociat / Societate comercială | SC AFRONT.RO SRL - str. Dristorului nr.97 - 119 bl.63 sc.3 ap.624 sec.3 cod 34315 | ||
Al Ayoub | Khaled | 8145 | Satu Mare | ||||
Al Bashtawi | Mohammad | 1951 | București | Asociat / Societate comercială | SC DESIGN GROUP 2000 SRL - Str. Dezrobirii nr. 18 -38, bl. 33, sc. 5, ap. 167, sector 6, București SC EXPERT DESIGN SRL - Calea București nr. 129A, Craiova, Jud. Dolj SC BAM CONSTRUCT DESIGN SRL - Calea București nr. 129A, Craiova, Jud. Dolj | ||
Al Jabbari | Amer Abdulhameed | 1310 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - S5, str. Samuil Vulcan nr.17, bl. S45, sc.3, et. 8, apt. 90 S.C. EDRISS SRL - str. Aleea Botorani nr.6, bl. V83, sc.3, parter, ap. 64, sector 5, București | ||
Al Zubaidi | Oudai | 1257 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Albert | Mariana | 2149 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECTURA SRL - Str. Patinoarului nr.11/B, Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
Albert | Martin | 2148 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ARHITECTURA SRL - Str. Patinoarului nr.11/B, Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
Albert | Sandor | 3086 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC MONTEK DESIGN SRL - Str. Inimii, nr. 14, etaj 3, ap. 12, Miercurea-Ciuc, jud. Harghita | ||
Albert-Homonnai | Martin | 6415 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC KONTUR SRL - Str. Kossuth Lajos nr.26/B, Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
Albescu | Ileana Valeria | 888 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Timotei Popovici nr.4, ap.10, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Albița | Georgiana Maria | 4988 | București | Salariat / Societate comercială | SB ARHITECȚI SRL - bd. Eroilor 26 sec.5 București | ||
Alboi-Șandru | Vasile | 5246 | București | ||||
Albu | Alina Gabriela | 4643 | București | Salariat / Societate comercială | SC TOM FINGERPRINT STUDIO SRL - Str Matei Basarab nr 90 | ||
Albu | Bogdan Cosmin | 4211 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC MODULUS SRL - Timișoara str. Filaret Barbu nr. 8A, sc. A, ap.2 | ||
Albu | Gabriela | 6657 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Nicolae Grigorescu nr. 21, bl. z9, sc. 1, et. 4, ap. 19, Sector 3, București SC BIROU DE ARHITECTURĂ PINTILIE SRL - Str. Spiridon Iorceanu nr. 35, sector 2, București | ||
Albu | Ion Adrian | 4134 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Ștefan cel Mare nr.58, Bl.39, Sc.2, Et.7, Ap.60, S.2 București | ||
Albu | Iulian Alexandru | 4370 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Independeței, nr.9, bl.6F, sc.1, ap18, Craiova, jud. Dolj SC PROSPECT SRL - Str. Unirii nr.64C, Craiova, jud. Dolj | ||
Albu | Ștefan | 5489 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Șerbota nr. 1, sc. 1, et. 1, ap. 161, sector 5, București SC PRYCONSA SRL - Bd Dacia 153 - 155 etj 4 sect 2 Bucuresti | ||
Aldea | Ioana | 5745 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ARHITEMA SRL - Str. Pictor Grigorescu, nr. 4, ap.3, Brașov | ||
Aleca | Bogdan | 5988 | Argeș | Asociat / Societate comercială | S.C. ARHIRO CONCEPT S.R.L. - Str. Carol Davila, nr.2, bl.M7, sc.B, apt.12Pitești, județ Argeș | ||
Alecu | Dan Elian | 1316 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHITREND SRL - Str. Dreptății nr.14, Bl.A2, sc.1, ap. 30, S6 București | ||
Alecu | Nicolae Liviu | 4985 | București | Asociat / Societate comercială | ARH & ENGINEERING SRL - str. Trapezului nr.5 bl.G1A sc.A ap.16 sec.3 | ||
Alexa | Sebastian | 2170 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Valea Cetății nr.16, bl.A, sc.B22, Brașov, jud. Brașov | ||
Alexandrescu | Florin Radu | 1855 | București | Asociat / Societate comercială | SC AVANGARDA SRL - bd Cantemir 23 bl.3 sc. A ap 36 sec.4 | ||
Alexandru | Arina Roxana | 2303 | Alba | Asociat / Societate comercială | SC CONNIC- CONS SRL SC CONNIC DESIGN SRL - Str. Nicolae Titulescu nr.1, bl.280, sc.G, ap.248/246, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Alexandru | Camelia | 2814 | București | ||||
Alexandru | Corina | 5228 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Serghei Vasilievici Rahmaninov nr.2, sc. 2, parter ap.11 sec.2 AGORA PROIECT SRL - str. Mihai Eminescu nr.17 | ||
Alexandru | Ion | 3456 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Rotundă nr.4, Bl.N6, Sc.E, Ap.93, S.3 SC IDM KENNEDY GROUP CO SRL - Splaiul Independenéi 319B, Sector 6, București SC STRANDARD PRO SRL - Str Aleea Rotunda nr 4,bl. H6 ap. 93, sect 3 Bucuresti | ||
Alexandru | Iordan | 4583 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Plevnei, nr. 20, sc.A, ap.15, sectorul 1, București AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE - str. Transilvaniei nr.2, sector 1, București | ||
Alexandru | Monica Rozalia | 7392 | București | Salariat / Societate comercială | SC STANDARD PRO SRL - Aleea Rotundă nr. 4, bl. H6, sc. E, et. 3, ap. 93, Sector 3, București | ||
Alexe | Diana Maria | 2011 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. SABINART S.R.L. - Str. Pictor Ștefan Dumitrescu nr.7, Bl.7, Sc.2, Et.8, Ap.63, S.4, București | ||
Alexe | Mihai | 3205 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BUCUREȘTI SA - Str. Vasile Alecsandri nr. 4, sector 1, București | ||
Alexievici | Ovidiu Dorin | 112 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC AOD-EXIM SRL - Str. N. Bălcescu nr.12, Iași, jud. Iași | ||
Almăjan | Titus Gabriel | 4615 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Almajan T Gabriel - str. Gh. Doja nr.12, ap.1 Timișoara, | ||
Altărescu | Adrian | 2962 | București | ||||
Aluchi | Andreea Ioana | 4523 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ALUCHI ANDREEA IOANA B.I.A. - 120 - Str. Rudului, Nr. 76, Ploiești, Jud. Prahova SC ARHIZANE PLAN SRL - Str. Rudului, Nr. 76, Ploiești, Jud. Prahova SC CASADE SRL - Str. M. Kogălniceanu, Nr. 33A, Sinaia, Jud. Prahova | ||
Amâiei | Constantin | 2428 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC VANEL EXIM SRL - Str. Mihai Viteazu, nr.3, Bacău, jud. Bacău B.I.A. - Str. Mihai Viteazu nr.1, sc. B, Bacău, jud. Bacău | ||
Ambrus-Hlavathy | Zsofia | 6853 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | Sc Arh Service Guttmann &Comp Snc - Sibiu, Piata Mica, nr. 7/3 | ||
Amet | Isan | 4076 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A.- str. Teofil nr.16 ap.3 sec.2 București ; SC ART POLYDECOR SRL - Str Sperantia nr 40 Constanta | ||
Amitroaiei | Mircea | 2259 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC PROARTIS SRL - Str. Hațeg nr.10, bl.N2, ap.10, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Amzu | Lelia Florentina | 812 | Dunărea de Jos | Titular / Cabinet individual | C.I.A. - Str. Dunarea nr.25, bl.D8, ap.12, Galați, jud. Galați | ||
Amzulescu | Andrei | 6570 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Andrei Amzulescu - George Cosbuc nr. 51 Arad, | ||
Anastasiei | Mihai Adrian | 113 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A.- Str. Teodor Vascauteanu nr.26, bl. 3B, sc.A, ap.4, Iași, jud. Iași | ||
Anastasiu | Mihaela | 7332 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Barbu Văcărescu nr. 6, bl. 2, sc. 2, et. 5. ap 54, Sector 2. București 54LIVING SPACE SRL | ||
Anca | Diana Corina | 6930 | Timiș | Salariat / Societate comercială | AMB PROIECT SRL - str. P. Ramneantu nr. 31 Timișoara, jud. Timiș | ||
Anca | Ovidiu Tudorel | 1252 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Anca | Sabin | 7097 | Transilvania | ||||
Andăr | Petruș Maricel | 3860 | București | Asociat / Societate comercială | SC Andar Proiect SRL - str Drumul Murgului nr 38, bl 54a, et 7 , ap 30, sector 3, Bucuresti | ||
Andone | Adriana Viorica | 6582 | București | Asociat / Societate comercială | A & D ARCADA SRL - Str. Toamnei nr. 17, Brașov | ||
Andor | Sabina Ana | 5424 | București | Asociat / Societate comercială de alt profil Salariat / Societate comercială | SC CONCEPT BOX SRL - Str Știrbei Vodă 17, ap. 23 SC CONS.CO SRL - str. Aromei nr.82 sec.2 București | ||
András | Alpár | 4871 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER A2 SRL - Str. Sîncrăieni nr.8, Miercurea-Ciuc, jud. Harghita | ||
Andreca | Ion Vasile | 4577 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Donath nr. 211, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Andreescu | Ioan | 371 | Timiș | Asociat / Societate comercială | ANDREESCU & GAIVORONSKI SRL - Piața Sf. Gheorghe, nr. 4, ap. 10, Timișoara | ||
Andreescu | Vlad | 4310 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Lungulețu nr. 5 bl.V3, sc. 1, et.7 ap.32 sect.2, București | ||
Andrei | Adrian | 6798 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROINTEC ROMANIA SRL - Șos. Iancului nr. 31, sector 2, București | ||
Andrei | Ana Alexandra | 4790 | București | Salariat / Societate comercială | SC AGRESIV ART SRL str. Traian nr.127 sec.2 București | ||
Andrei | Carmen Elena | 2731 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. 9 Mai nr.1, Bl.25, sc.1, et.1, ap. 28, S6 București | ||
Andrei | Claudia | 5100 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC ARHITECTURA SPS SRL - Str. Oprea Crușoveanu nr. 28, loc. Mangalia, jud. Constanța | ||
Andrei | Constantin Manu | 3337 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bld. Unirii, bl.B5, et. 10, ap.37, Buzău, jud, Buzău | ||
Andrei | Cristina | 114 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Piața Unirii nr.5, sc.B, et.2, ap.10, Iași, jud. Iași | ||
Andrei | Dan Radu | 7602 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARCHISIGN STUDIO SRL - str. Iancu Brezeanu 4 bl.V31B sc.2 ap.35 sector 3, București | ||
Andrei | Eugen | 3425 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. Arcada Studio Design S.R.L. - Piata M. Kogalniceanu nr.1, scara A, ap.2, sector 5, București | ||
Andrei | Florin Doru | 2981 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. 9 Mai nr.1, Bl. 25, sc.1, et.7, ap.28, S6 București | ||
Andrei | Ion | 944 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Calea lui Traian nr.88, bl.S5, sc.A, ap.2, loc. Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Andrei | Lucian | 6910 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Anastasie Panu nr.15, bl. Ghica Vodă, sc.2c, et.7, ap.28, Iași | ||
Andrei | Marian Cătălin | 5318 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHIS DESIGN SRL bd. Unirii nr.5 bl.1B et.2 ap.4 sec.5 | ||
Andrei | Radu | 5267 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER MAR SRL - Str. Piața Unirii nr.5, sc.B, et.2, ap.10, Iași, jud. Iași | ||
Andreica | Nicolae Sergiu | 5661 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ARHIPRO SRL - Cluj-Napoca, str. Iașilor nr. 6 bloc C ap. 6 | ||
Andreicuț | Ioan Sabin | 384 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Andreicut Ioan - Timișoara str. Intrarea Munților, nr. 2, ap. 2 | ||
Andreiu | Marius Virgil | 3113 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC AMV-DECO SRL B.I.A. - Bd. C. Brâncuși nr.33/1A, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Andres | Ioana Laura | 5282 | Timiș | Titular / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC DESIGN PROIECT CONSTRUCT SRL B.I.A. Rasnita - Reșița, str. Canalului nr. 46 | ||
Andreșoiu | Bruno Andrei | 1886 | București | Asociat / Societate comercială | SC IGLOO ARCHITECTURE SRL - Str. Ion Brezoianu nr. 4, et. 1, ap. 1, sector 5, București | ||
Andrian | Doina Violeta | 4434 | București | Asociat / Societate comercială | SC URBAN STUDIO SRL - str. Lt.Av. Fuică Vasile nr.42 ap.1 sect.1, București DINOIU - POP ARH - Bd. D-na Ghica nr. 5, bl. 3, et. 6, ap. 26, Sector 2, București PFA II BULICĂ AUREL - Str. T Vladimirescu, Com Bucu, Jud. Ialomița SC NEO - PLATINUM SRL - Str. Anton Bacalbașa nr. 5, sect. 4, Buc | ||
Andriescu | Ioana | 4873 | Transilvania | Titular / Birou individual Salariat / USAMV | B.I.A. - Cluj-Napoca, Str. Aleea Băița nr. 1, ap. 47 USAMV - str. Mănăștur nr. 3-5, loc. Cluj- Napoca, jud. CLUJ | ||
Andrițoiu | Anamaria Ingrid | 6410 | București | Salariat / Societate comercială | D.S. BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Calea Călărașilor 165, bl. 38, sc. 3, et. 8, ap. 33, sect. 3, București | ||
Andriu | Ionuț | 619 | Nord-Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. 6 Noiembrie nr.14, Suceava, jud. Suceava SC WARESO PROD SRL - Str. Calea Obcinilor, nr. 3, parter, Suceava, jud. Suceava SC DESIGN A&T SRL - b-dul George Enescu, nr. 14, et. 4, camera 401, Suceava, jud. Suceava | ||
Andriucă | Paul Liviu | 5779 | București | Salariat / Societate comercială | SPA INOVATIONS SRL - Str. Episcop Radu nr. 45, sector 2, București | ||
Anescu | Monica Elena | 1898 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Anghel | Camelia Octaviana | 5180 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Călărașilor nr.325, bl.D1, ap.170, Brăila, jud. Brăila SC PROVILL SRL - Str. Calea Călărașilor nr.161A, Brăila, jud. Brăila | ||
Anghel | Constantin | 318 | Timiș | Titular / Societate comercială | BIROU ARHITECT ANGHEL SRL, B.I.A. ANGHEL CONSTANTIN animal QUEST SRL COLB. ARMINIUS STRUCTURES SRL - str. Treboniu Laurean, nr. 6, Timișoara | ||
Anghel | Daniel Alexandru | 4940 | București | Salariat / Societate comercială | SC MOTECO SRL - str. Mărăști nr.59 sec.1 București | ||
Anghel | Emil | 592 | Arad | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ANGHEL PROIECT SRL - Bd. Gen. Vasile Milea nr.38, Arad, jud. Arad | ||
Anghel | Grigore Octavian | 5610 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | SC LIGNA PROD COM SRL - Târgoviște, Str. Maior Coravu nr.23, 130092 Jud. Dâmbovița | ||
Anghel | Lidia Cristina | 2305 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC Certa Design SRL - Alba-Iulia str. Ulmului bl. UE 13 SC Evaluar SRL - Alba Iulia, str. N. Titulescu nr. 1, bl. 280, ap. 2 | ||
Anghel | Marian | 99 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Localitatea Tantareni, jud.Gorj | ||
Anghel | Mihaela Adriana | 2439 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială | SC ADRA-EXIM SRL - Str. Energiei, nr.14, Bacău, jud. Bacău | ||
Anghel | Teodor | 2440 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială | SC ADRA-EXIM SRL - Str. Energiei, nr.14, Bacău, jud. Bacău | ||
Anghelescu | Ana Maria | 3339 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC STAGE EXPERT SRL - Șos. Olteniței nr.251, sect.4, București LIVING ARCHITECTURE SRL - Str. Mircea cel Bătrân nr.90bis, Ploiești, jud. Prahova | ||
Anghelescu | Anca Nicolița | 3503 | Timiș | ||||
Anghelescu | Cătălin Bogdan | 226 | Nord-Vest | Admin. / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / PFA | SC A.P.P.STUDIO SRL - Bdul Independentei nr.134, Baia Mare, jud. Maramures SC CUBICON INVEST SRL - str.Oituznr.8/42, Baia Mare, jud.Maramures P.F.A. Anghelescu Catalin - Bdul Independentei nr.134, Baia Mare, jud. Maramures | ||
Anghelescu- Benedek | Bogdan Alexandru | 1786 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Daniel Barcianu, nr. 6 ,parter, ap. 1, Sector 3, București S.C. AGORA PROIECT S.R.L. - Bd. Magheru nr. 7, Sector 1, București | ||
Anghelescu- Benedek | Iuliana | 1788 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. AGORA PROIECT S.R.L. - Bd. Magheru nr. 7, Sector 1, București | ||
Anghelina | Raluca Diana | 5846 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC HASART STYLE SRL - Str. Avrig, nr. 41, bl. 460, sc.1, ap. 22, sector 2, București SC EXE COMPANY.RO - Str. Stelea Spătaru nr.8, et.1, ap.3, sector 3, București | ||
Anițaș | Florin Gheorghe | 227 | Satu Mare | Titular / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROARH SRL - Str. 25 Octombrie, bl.9, Satu Mare, jud. Satu Mare B.I.A. Anitas Florin - B-dul Independentei, bl.UH31/2, jud. Satu Mare | ||
Antal | Alexandra | 4001 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Antemir | Tudor Andrei | 4933 | București | Asociat / Societate comercială | SC REPUBLIC OF ARCHITECTS SRL București - str. Drobeta nr 19, ap 5, sect 2 București | ||
Antochi | Elena Alina | 5254 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | BIA ELENA ALINA ANTOCHI - str. Ana Ipătescu, bl. 11, sc. A, et. 4, ap. 9, mun. Bacău | ||
Antoci | Emanuela | 5999 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. str. P. Caraman nr. 2, bl. tc, tr 3, et. 1, ap. 2, Iași, jud. Iași | ||
Antohi | Daniel Cătălin | 2611 | București | Salariat / Societate comercială | Atelier A+D Arhitectură S.R.L. - Str. Grădinari nr. 12, Sector 3, Bucuresti | ||
Anton | Elisabeta Silvana | 1064 | Dobrogea | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Grigore Antipa nr.4, bl.F1, ap.3, Tulcea, jud. Tulcea SC GERICONS-PROIECT SRL, SC MODERN PROIECT SRL SC ING.PROIECT SRL, DC DANUBIU SERVICE GROUP SRL, SC B.O. GRAFIC PLAN SRL | ||
Anton | Gabriela | 1 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. N.Titulescu nr.47, bl.47, ap.26, Slatina, jud. Olt SC ARHIAL SRL - str. N. Titulescu, bl. 47, sc. A, et.8, ap.23, Slatina, jud. Olt | ||
Anton | Ionuț | 5676 | București | Asociat / Societate comercială | SC IDZ ARHITECTURĂ SRL - str. Viitorului nr.182 bl.49 sc.2 ap.43 sec.2 București | ||
Anton | Isabela | 5909 | Iași | Titular / Birou individual | SC ARHITECT ISABELA ANTON SRL - Str. Dimitrie Bolintineanu nr.432, et.1, Vaslui, jud. Vaslui | ||
Antonescu | Radu Lucian Cosmin | 4719 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC INSIDE/OUT ARHITECTURA SRL - str. Răsăritului nr.1 bl.118 sc.3 et.8 ap.139 sec.6 București | ||
Antonescu | Theodor Șerban | 870 | Timiș | Titular / Societate comercială | MARKANTER THS SRL - str. I.L. Caragiale nr.1, Reșița, jud. Caraș Severin | ||
Antonescu | Viorel | 479 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Libertății nr.19, 135400 Pucioasa, jud. Dâmbovița | ||
Antoniu | Adela | 5521 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | RE-ACT NOW STUDIO SRL - str. Șelari 9-11 sec.3 București SC S&A ARHICAB SRL - Str. V Bideac 14, Chitila, jud Ilfov | ||
Apăteanu | Iuliana | 3291 | Timiș | Titular / Societate comercială | ELITA CONSTRUCT SRL - Timișoara str. Gh Lazăr, nr. 31, ap. 16 | ||
Apetrei | Ioana Raluca | 6534 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială | SC JAY ARHITECT SRL - Str. Buciumului, nr.2, sc. B, et. 1, ap. 27, Onesti, jud. Bacău | ||
Apetrei | Vasile Ovidiu | 3808 | București | Asociat / Societate comercială | SC APETREI SRL - str. HRISTO BOTEV 3, AP. 15, ET. 3, SECTOR 3, BUCURESTI | ||
Apostol | Alexandrina Lidia | 197 | Iași | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHITECT INVEST SRL - Șos. Națională nr.194, bl.D, sc.C, ap.27, Iași, jud. Iași SC O&C SMART CONSTRUCT SRL - Bdul Primăverii nr. 2A, Iași | ||
Apostol | Ozana Maria | 301 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | CADMOS SYSTEM SRL - Timișoara str. Tibiscum, nr.17, bloc B9, ap. 7 | ||
Apostol | Virgil | 1711 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. OPUS-ATELIER DE ARHITECTURA S.R.L. - Calea Vitan, nr. 8, bl. V51, sc.2, et. 1, ap. 42; Muzeul National de Istorie a Romaniei - Calea Victoriei, nr. 12, sector 3, Bucuresti | ||
Apostol | Vlad Ionuț | 6054 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC SCENOMATICA SRL - Com. Tileagd, Nr. 1075, Punct de lucru: Alesd, Str. Bobalna, Nr. 76. jud. Bihor | ||
Apreutesei | Elena | 116 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECT GRUP SRL - Bd. Independentei nr.11, Bl.A1-4, sc.C, et.2, ap.8 | ||
Aprodu | Alexandru | 6652 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială | SC OOPY ARHITECTURA SRL - str. Col. Corneliu Popeia, nr. 4, sect. 5, București | ||
Arboreanu | Ioan | 3268 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Blv. N. Titulescu nr.17, Bl.I.C., ap.4, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Ardelean | Marius | 3742 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Administrator / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC CONTEST CONSTRUCT SRL - Str. Calea Baciului nr.2-4, Cluj-Napoca SC RAGUSE STRATER ARHITECTURA SRL SC Arhiform SRL - Petroșani, str. Livezeni nr 6 SC Modular Housing SRL - com. Gilău, str. Fermei nr. 7 SC RL Construct SRL - str. Septimiu Albini nr. 25-27, Cluj-Napoca SC Eurosteel Consulting SRL - com. Sânpaul nr. 81, jud. Cluj SC Helvconstruct SRL - str. Gh. Doja nr.4/18, Cluj-Napoca SC Omida Epres SRL - Cluj-Napoca, str. Govora nr. 20 SC Hatchback Exe SRL - Zalău, str. Garofiței nr. 34 | ||
Ardelean | Raul Dan | 5872 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Stelea Spătarul nr.17 et.3 ap.15 sec.3, București SC IGLOO DESIGN SRL - str. Mihai Eminescu nr.71 sec.2 București | ||
Ardelean-Muntean | Nicolae | 981 | Hunedoara | Asociat / Societate comercială | SC ARMANI PROIECT SRL - Bd. Decebal, bl.P, Deva, jud. Hunedoara | ||
Ardeu | Călin | 961 | Hunedoara | Asociat / Societate comercială | SC ASAR PRODESIGN SRL - Str. Lucian Blaga, nr.10, Deva, jud. Hunedoara | ||
Arendt | Manuel Adrian | 4868 | București | Titulare / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Delea Veche nr. 24, bl. B, sc. 1, et. 7, ap. 28-7B, Sector 2, București SC DS BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Calea Călărașilor 165 bl.38 sc.3 et.8 ap.33 sec.3 București | ||
Argatu | Ion Mircea Laurențiu | 4725 | București | Salariat / Societate comercială | ARXTUDIO BAS SRL | ||
Argintaru | Cristina | 1457 | București | PRIMĂRIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - B-dul Geroge Cosbuc Nr 6-16, Sector 4, București | |||
Arhire | Lucica Luminița Paraschiva | 1065 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială Asociat unic / Societate comercială Colaborari - Subproiectari / Societate comercială | SC TEOD’OR 18 K SRL - Str. Viitorului nr.49, bl.2, sc.A, ap.12, Tulcea, jud. Tulcea SC. EDIFICA L.A. SRL- Str. Viitorului nr.49, bl.2, sc.A, ap.12, Tulcea, jud. Tulcea SC PROED SERV SRL- Tulcea, jud. Tulcea SC GAZ CONTROL SRL- Tulcea, jud. Tulcea SC WORKER X SRL- Tulcea, jud. Tulcea SC MINPROIECT SRL- Tulcea, jud. Tulcea | ||
Arion | Ioana Petruța | 6849 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC Bogart Construct SRL - Cluj-Napoca, blv. 1 Decembrie 1918 nr. 38 SC Aiografic SRL - str. M. Eminescu nr. 173, com. Bontida, jud. Cluj | ||
Arion | Mihai | 5925 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Precupeții Vechi nr.26A, sect. 2, București | ||
Armancu-Julea | Mihaela Liliana | 2825 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Câmpia Libertății nr. 5, Bl. PM60, sc.B, ap. 110, S3 București | ||
Armășescu | Dumitru | 965 | Hunedoara | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC DELTA DUMAR PROIECT SRL - Str. Depozitelor, nr. 2b, Deva, jud. Hunedoara "Armășescu Dumitru - Birou Individual de Arhitectura" - Str. Depozitelor, nr. 2B, Deva, jud. Hunedoara SC VALNEL CONSTRUCT SRL - Luncoiu de Jos, nr. 188 , județ Hunedoara SC PĂDUREANCA PRODPROIECT SRL - str. O. Densusianu, nr. 3, bl. 13EO, ap. 20, parter, Hațeg, județ Hunedoara | ||
Armășescu | Leonard George | 3262 | Hunedoara | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. 1 Decembrie, bl.4, sc.3, et.2, ap.39, Deva, jud. Hunedoara | ||
Armeanu | Răzvan Ioan | 6954 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC PZP ARHITECTURA SRL - Str. Ion Brindei, nr. 11, bl. 1-2, sc. B, et. 7, ap. 55, sector 2, Bucuresti | ||
Armenciu | Daniel Nicolae | 6254 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHI - GEODESIGN SRL - Str. Opanez, nr. 15, sect. 2, București | ||
Arsene | Alexandru Felix | 2559 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC KALINIA PROIECT SRL - Str. Sabinelor nr.23, Constanța, jud. Constanța | ||
Arsene | Mihaela | 6714 | București | ||||
Arsene | Mihai | 1941 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | PROIECT BUCUREȘTI SA - str. V. Alecsandri nr.4 sec.1 București SC EDIF TORSADA SRL - Str. Italiană nr. 9, S2 | ||
Arsene | Olivia Ruxandra | 5032 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC KALINIA PROIECT SRL - Str. Sabinelor nr.23, Constanța, jud. Constanța | ||
Arsene | Vladimir Horia Barbu | 1399 | București | Asociat / Societate comercială | SC WESTFOURTH ARCHITECTURE SRL - Șos Nicolae Titulescu Nr. 4-8, (clădirea America House) intrarea Vest, etaj 7, Sector 1, București | ||
Aruxandei | Ana Maria | 4264 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | Com. BUCIUMENI, Sat Dealu Mare 358A, 137066 jud. Dâmbovița | ||
Asanache | Andreea Mihaela | 3858 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str Cristea Mateescu nr. 8, bl. 42, sc.A, et. 8, ap. 50, sector 2, București | ||
Asandei | Simion | 1363 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Aleea Câmpul cu Flori nr.1 bl.OD2 sc.B et.3 ap.60 sect.6 București | ||
Assenza | Gabriela Eugenia | 746 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Sfânta Vineri, bl.VG1, sc.B, etj.III, ap.15, Pitești, jud. Argeș | ||
Astaluș | Maximilian | 1299 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială Titular / Birou individual | SC MAX MEDIA CONSTRUCT SRL - Str. Mircea cel Bătrân nr.35, ap.1, Brașov, jud. Brașov | ||
Atanasiu | Andrei | 4811 | București | Salariat / Societate comercială | SC AbralArt Product SRL - Str Vulturilor nr 38 sect 3 Bucuresti | ||
Atanasiu | Crișan Viorel | 2038 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Intrarea Spătarului nr. 8, et. 1, ap. 2, Sector 2, București | ||
Atanasiu | Ernest Onuț | 2983 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. Atelier Punct SRL, Bucuresti - Str. arh. Grigore Ionescu nr.92, bl. T7C, ap. 33, sector 2, București | ||
Atzberger | Magdalena | 2177 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC TOP-FORM SRL - Calea București nr.51, sc.C, ap.3, Brașov, jud. Brașov | ||
Auner | Karl Niels | 4090 | București | Asociat / Societate comercială | SC MANISA CONSTRUCT SRL - Aleea Diham, nr.5, bl.M5, sc.A, et.6, ap.30, sector 3, Bucuresti | ||
Aursei | Florin | 6001 | Iași | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC INTACT SRL - Sos. Stefan cel Mare nr.21A, Iași B.I.A. - Sos. Stefan cel Mare nr.21A, Iași | ||
Avram | Adina Ioana | 5637 | București | Acționar / Societate comercială | SC AIA BIROU DE ARHITECTURĂ - Aleea Aleșd nr.12 bl. N20 sc.2 et.4 ap.27 sec.6 | ||
Avram | Andrei Paul | 2874 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - OP 54, CP.57 București | ||
Avram | Irina Maria | 5044 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | IRINA MARIA AVRAM B.I.A. - Nr. 102 - Str. Alexandru Vlahută, Nr. 28, P, Ap. 7, Ploiești, Jud. Prahova SC OMNITEX CONSULT SRL - Str. Lupeni, Nr. 97, Ploiești, Jud. Prahova SC HAUSPLAN STUDIO SRL - Str. Spitalului, Nr. 24A, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Avram | Ruxandra Ioana | 3375 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARHIMEX SERVICE SRL SC CONSARD PROIECTARE SRL - Str. Brașov nr.6, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Avrămică | Diana | 6200 | Timiș | Salariat / Societate comercială | 2 PUNCTE SRL - Timișoara str. Martir I. Miron nr. 36 A | ||
Axente-Stan | Aurelia Iuliana | 1140 | București | Salariat / Societate comercială | SC MAJOR PROIECT 2000 COMSERV SRL str. Ion Brezoianu 47-49 sec.1 București | ||
Axinte | Alexandru | 5374 | Prahova | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC STUDIO BASAR SRL - Str. Nicolae Racoță, Nr. 4, Bl. 69, Sc. A, Et. 4, Ap. 26, Sector 1, București | ||
Axinte | Corneliu | 2388 | Prahova | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC AXEN STUDIO SRL - Str. Cuza Vodă, Nr. 5, Bl. D10, Ap. 7, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Baba | Ioan Mihai | 7256 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Darh SRL - Cluj-Napoca, str. 21 Decembrie 1989 nr. 13-15, ap. 6 | ||
Babătă | Teodora | 7123 | București | Salariat / Societate comercială | WEST GROUP ARCHITECTURE - Calea Floreasca nr. 55, et. 5, sector 1, București | ||
Babescu | Cristina | 7129 | Timiș | Titular / Societate comercială | VEST ARHITECT SRL - Timișoara str Al. Macedonski nr 1 | ||
Babeș | Sebastian | 4983 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Mihail Sadoveanu, nr. 32, Râșnov, jud. Brașov | ||
Babici | Nicolae Vasile | 228 | Satu Mare | Titular / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHING SRL - B-dul I.C. Bratianu, nr.5/53, Satu Mare, jud. Satu Mare SC ECOVISION SRL - Str. Horea, nr.2, Satu Mare, jud. Satu Mare SC L&B SRL - Str. Fântânii, nr.8, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
Babici | Pavel Bogdan | 1519 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. TECON S.R.L. - Bd. Carol I nr.12, Sector 3, București | ||
Bacalu | Mihai Puiu | 791 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Brăilei nr.1, bl.I,sc. 5, ap.2, Galați, jud. Galați | ||
Bacalu-Cerna | Cecilia Rodica | 5878 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Cerna Cecilia Rodica MSR DESIGN SRL BMB CONCEPT SRL - Timișoara, str. Martir Istvan Andrei nr. 16, bl. 65, sc. E | ||
Bacinschi | Monica Gabriela | 2855 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC NORD PROIECT SA - Calea Națională nr.148, Botoșani, jud. Botoșani SC LEO PROIECT SRL - Calea Națională nr. 50, Botoșani, jud. Botoșani | ||
Baciu | Daniel | 1845 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Popescu Gheorghe, Nr. 11, Sect. 5 | ||
Baciu | Gabriel | 6175 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC DAM PROIECT SRL - Str. Cornițelului nr. 9/A, Oradea, jud. Bihor | ||
Baciu | Ioana | 6748 | Hunedoara | ||||
Baciu | Smaranda | 2953 | București | REMON PROIECT SRL - Str. Cristache Stamate nr. 1, sector 4, București SC DARIA CONSTRUCT SRL - Str. Sachelarie Visarion nr. 61, sector 2, București | |||
Badea | Anca Andreea | 6049 | București | Salariat / Societate comercială | SC CORPORATE OFFICE SOLUTIONS SRL - șos. București - Ploiești nr.73-81 clad.2 sec.1 | ||
Badea | Anca Maria | 868 | Timiș | Titular / Societate comercială | VOLUM PROIECT SRL - Timișoara str. Petre Râmneanțu, nr. 31 | ||
Badea | Florin | 2733 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Alunișului, Nr. 1, Bl. 12B, Sc. 2, Et. 2, Ap. 58, Sect. 4 București | ||
Badea | Silviu | 1031 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Tomis 235, ap.33, Constanța, jud. Constanța | ||
Badea | Sînziana Adina | 6422 | București | Salariat Societate comercială | SC Vlad Simionescu si Asociații Arhitecți SRL - str. Carol Davila nr. 40, et. 2, sect. București | ||
Badiu | Mircea Sterică | 792 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Armata Poporului nr.14, bl.L5, Galați, jud. Galați | ||
Badiu | Teodor | 3803 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Lungulețu nr.6, Bl.D14, Sc.1, Et.6, Ap.26, sector 2, București | ||
Bãdulescu | Monika | 7442 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC EDIFICA LA SRL - Str. Muzelor, nr. 8, Tulcea | ||
Baghiu | Antoniu | 4781 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titualar / Birou individual | SC PRODID SRL BUCUREȘTI - Str. Obedenaru nr.33, București B.I.A. - Str. N. Titulescu nr.39, ap.19, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Baia | Dragoș Daniel | 5408 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ATELIERELE ARHITECH SRL 5 UNGHIURI SRL - Timișoara aleea Icar, nr.9 bloc.3, sc.D, ap.5 | ||
Baican | Claudiu | 5351 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | Werkstatt Wien Spiegelfeld Architektur Management, Faulmangasse 4 A-1040WIEN | ||
Bakhache | Alain Wajih | 3597 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Bakó | Lóránt István | 505 | Mureș | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Frunzei nr.5, Tg. Mureș, jud. Mureș SC ARX SRL - Str. Frunzei nr.5, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Bakos | Ferencz | 5747 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Detunata, nr. 11, ap. 22 | ||
Balaban | Diana Alcora | 7458 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC PRO CONS INVEST SRL - Str. Răchiții, nr. 5B, mun. Iași, jud. Iași | ||
Balajti | Robert | 6480 | Bihor | Salariat / Societate Comercială | SC RONO AQUA SRL - Str. Sinaia nr. 12, Oradea, jud. Bihor | ||
Balan | Ioan | 2462 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Caișilor, bl.20, ap.7, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Balauru | Viorel Octavian | 4 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Victoriei, bl.9, sc.C, ap.9, Slatina, jud. Olt SC CORAL SRL - Str. Cazărmii nr.11, Slatina, jud. Olt | ||
Balázs-Bécsi | Judit | 7010 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC VALLUM SRL - Str. Culmei nr.13/8/8 Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
Balea | Victor Gabriel | 6662 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ATELIERUL ARHITEXT SRL ARHI2 SRL - 307200 Ghiroda, jud. Timiș, str. Calea Lugojului nr. 7 | ||
Bâlici | Ștefan | 1710 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. OPUS-ATELIER DE ARHITECTURĂ S.R.L. - Calea Vitan, nr. 8, bl. V51, sc. 2, et. 1, ap. 42, Bucureșt | ||
Balint | Agnes | 6697 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Tektum Arhitectura & Arta SRL - Cluj- Napoca, str. Al. Borza nr. 19 | ||
Balogh | Doriana Gabriela | 607 | Arad | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHITECTONIC SRL - Str. Oituz nr.119A, Arad, jud. Arad SC PRO ARHITECTURA SRL - Str. I. Alexandru, nr.15, Arad, jud. Arad | ||
Baloleanu | Monica Cristiana | 1382 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. SEFROM IMPEX S.R.L. - Str. Maior Ionescu Atanasie nr.3, Sector 2, București | ||
Baloș | Victor Adrian | 6528 | Timiș | Salariat / Societate comercială | WH TM srl - Timișoara str. Ep. I. Ionovici nr.1, ap.5 | ||
Baloșanu | Alina Georgiana | 5505 | București | Salariat / Societate comercială | SC ROMSTAL IMEX SRL - șos. Vitan - Bârzești nr.11A sec.4 București | ||
Balotă | Oana Emilia | 7101 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Prefcon SRL - Zalău, str. Moigradului nr. 32 | ||
Bãluțã | Beatrice | 7271 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC BIROUL DE ARHITECTURA SRL - Str.Av. Stalpeanu, nr. 13, sector 1, Bucuresti | ||
Ban | Ștefan Onoriu | 506 | Mureș | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC PROIECT SRL - Str. Tineretului nr.2, Tg. Mureș, jud. Mureș SC VEBA PLUS SRL - Str. Moldovei nr.14/9, Tg.Mureș, jud.Mureș | ||
Bantuș | Doru | 620 | Nord-Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Rapsodiei nr.2, et.5, ap.21, Botoșani, jud. Botoșani SC KANDEA - EXPERT SRL - str. Armeană nr. 25, Botoșani, jud. Botoșani | ||
Banu | Liviu Marian | 5141 | Dobrogea | Administrator / Societate comercială Salariat / Birou individual Salariat / Societate comercială | SC PLINTHUS PROJECTS SRL - Str. Delfinului, nr. 22, et. 2, Constanța, jud. Constanța B.I.A. - Arh. Turcoianu Florică, SC HIGH CONSTRUCT PROJECT SRL - Str. Frunzelor, nr. 162, cam. 2, jud. Constanta | ||
Bara | Adela Irina | 6560 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Hațeg nr. 28, ap. 24 | ||
Barabaș | Ion | 1578 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dr. Mihai Petrini nr.10, Ap.10, S.5 București | ||
Barba | Octavian Vasile | 1325 | București | Salariat / Societate comercială | SC Topcont Invest srl - Intr. Maguricea Noua , nr. 7 , sector 1, București SC Lora Construct srl - Giurgiu, Fd. Digului, nr. 7, jud. Giurgiu. | ||
Barbeli | George Răzvan | 1662 | București | Asociat / Societate comercială Acționar / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC APEX ARHITECTURA SRL- Str Subcetate nr 11, sect 1, Bucuresti SC GRAPHTECH SRL - Str. Brezoianu 27, sector 1, București SC BOG``ART SRL - Str. Brezoianu 27, sector 1, București | ||
Barbieri | Marius Radu Dorel | 2312 | Alba | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC BARBIERI PROIECT SRL - str. Traian, nr.17A, Alba Iulia, jud. Alba SC CAPITEL PROIECT SRL - blv. Ferdinand nr.8, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Barbu | Bujor | 1945 | București | Titular / Birou individual | B.I.A.- Str. col. Poenaru Bordea nr.18 et.3 ap.12 sec.4 | ||
Barbu | Doinița | 4682 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Al. I. Cuza nr.5, bl. Duplex, ap.35, Brăila, jud. Brăila | ||
Barbu | Dumitru | 449 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | SC ADDA SRL - Str. Alex. Ioan Cuza nr.34, 130007 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Barbu | Florin Tiberiu | 5045 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | FLORIN TIBERIU BARBU B.I.A. - Nr. 109 - Str. Malu Roșu, Nr. 122, Bl. 11B, Sc. A, Et. 3, Ap. 15, Ploiești, Jud. Prahova SC JUSTARCHITECT-STUDIO SRL - Str. Malu Roșu, Nr. 122, Bl. 11B, Sc. A, Et. 3, Ap. 15, Ploiești, jud. Prahova | ||
Barbu | Ionel Vasile | 876 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. ARHITECTURAL CONFORT SRL ARHITECTURAL SHOW SRL - Timișoara 300036, str. D. Paciurea nr.2B, | ||
Barbu | Irina | 4010 | București | Salariat / Societate comercială | SC MEDIEVALUM EXIM SRL - Intr. Av. Teodor Iliescu nr.13, S.1, București | ||
Barbu-Ionescu | Anamaria Valeria | 5609 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | SC A&A SRL - Str. Alex. Ioan Cuza nr.34, 130007 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Barbu-Mocănescu | Ramona | 7275 | București | Salariat / Societate comercială | SC NEURON ARH DESIGN SRL - București | ||
Bârcă | Aritia | 1609 | București | SC GRUBER RO str. Missail nr.66 | |||
Bârgu | Liliana | 2427 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Vișinului nr.8A, Bacău, jud. Bacău | ||
Bârlan | Sorin Puiu | 7 | Oltenia | Funcționar public | |||
Bârlădeanu | Alexandru | 2226 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC SATI PROIECT SRL - Str. Horea nr.76, ap.2, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Bârlădeanu | Cristina | 2227 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC SATI PROIECT SRL - Str. Horea nr.76, ap.2, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC SARD SRL | ||
Bârlădeanu | Ion | 1034 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC PRO URBA SRL - Bd. Tomis 143A, 900591, Constanța, jud. Constanța | ||
Bârlădeanu | Mara | 5853 | București | Salariat / Societate comercială | SARD PROIECT SRL - Str. 13 Septembrie, nr. 3, ap. 2, Cluj - Napoca PSV COMPANY SA BUCUREȘTI - Str. G-ral C-tin. Brădișteanu, nr 11 bis, sector 1, București | ||
Bârleanu | Vasile Dorel | 783 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Independenței, bl.B5, ap.31, Brăila, jud. Brăila | ||
Barna | Daniel Adrian | 6079 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Arhimar SRL - Cluj-Napoca, str. Cuza Voda nr. 1, et. II B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Aurel Suciu nr. 35 | ||
Barna | Nicolae Cristian | 952 | Hunedoara | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. M. Kogălniceanu, bl.F4, sc.3, ap.4, Deva, jud. Hunedoara SC HARD HAT CONSTRUCTIONS SRL - Deva, Bd. M. Kogălniceanu, bl.F4, sc.3, ap.4, județ Hunedoara | ||
Bârnaure | Mihaela Marina | 1569 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - BÂRNAURE MIHAELA MARINA - Ale. Sandu Aldea C-tin, nr. 6, bl. 1, ap. 12, sector 1, București S.C.Hidroconstructia S.A - Calea Dorobanților, nr.103-105, sector 1, cod 010562, București | ||
Baroncea | Ion Justin | 3421 | București | SC ART TEST DESIGN SRL - str. 10 Mese nr.9 | |||
Bârsan | Ioana Lucia | 5556 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC FKM SRL - Str. Caracal nr.14, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Bârsan | Răzvan Florian | 4949 | București | Salariat / Societate comercială | SC Euroest Arhitectura SRL - Str Sirent nr 20 sect 1 Bucuresti | ||
Bartha | László | 6525 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC 1B HOUSE SRL - Str. Morii, nr. 1/B, Od. Secuiesc, jud. Harghita | ||
Bartha | Lorand Karoly | 5658 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ADA S.R.L - B-dul 13 Decembrie nr. 13, bl 7, ap 2, Brașov, Jud. Brașov | ||
Bartolini | Matteo | 7031 | Satu Mare | Asociat / Birouri asociate | B.A.A - Str. Corneliu Coposu,nr.2, ap.22, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
Bașca | Radu Gheorghe Iuliu | 1190 | București | Asociat / Societate comercială | SC 3B ARHIPOINT SRL - str. Liveni nr.30 sec.4 București | ||
Bașca | Robert Mihai | 5091 | București | Salariat / Societate comercială | SC 3B PROSECO SRL str. Liveni nr.30 sec.4 | ||
Batcu | Mircea Gheorghe | 570 | Arad | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC BATCU DESIGN SRL - Str. Nicolae Horga nr.18, Arad, jud. Arad SC BRÂNDAȘ PRO CONS SRL - Str. Înfrățirii, Nr.118, Oraș Chișineu Criș, Jud. Arad | ||
Bâte | Marian | 6174 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Calinului nr. 12, Oradea, jud. Bihor | ||
Bâte | Teodor Mihai | 6654 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | SC. DESIGN STUDIO SRL - Str. Matei Basarab, nr.5, 130168 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Baurda | Laura Ioana | 2318 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - ALBA IULIA str. I C Bratianu | ||
Bazilescu | Sebastian Florin | 2304 | Alba | Asociat / Societate comercială | SC XYZ Proiect SRL - blv. Transilvaniei nr.27, bl.3EFG, ap.51, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Băban | Alexandru Emil | 229 | Nord-Vest | Asociat / Societate comercială | SC ARCHITEL SRL - str.Victoriei nr.36, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Băcilă | Florin Silviu | 907 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Măgura, nr. 23, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Bădănac | George Alexandru | 6163 | București | Salariat / Societate comercială | SC TOTAL GROUP CONEX SRL - Str. Știrbei Vodă, nr. 2, bl.1, sc.1, et 2, ap.7, sect 1, București | ||
Bădilă | Mihaela Adriana | 6903 | Timiș | Titular / Birou individual | BIA Badila Mihaela Adriana - Timișoara str Cozia nr. 66 | ||
Bădiliță | Daniel Teodor | 7314 | Nord-Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Nicolae Costin, nr. 7, Suceava, jud. Suceava SC ART PROIECT SRL - str. Mihai Viteazu nr. 6, Rădăuti, jud. Suceava | ||
Bădiță | Ana Cristina | 5106 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC ARHIFEST CONSULT SRL - Str. Dristorului, nr. 91-95, bl. A, sc. A, ap. 703, București | ||
Bădoiu | Ioana Nicole | 463 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ion Ghica, bloc 7A, ap.31, 130121 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Bădoiu | Manuela | 2616 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Bădulescu | Adina Cristina | 2708 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | |||
Bădulescu | Mihaela Ruxanda | 2037 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Bădulescu | Paul | 2036 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Băiceanu | Ruxandra Oana | 3962 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Bălan | Alexandru | 1015 | Dobrogea | Asociat/ Societate comercială Titular / Birou individual | SC SPAB SRL - Bd. Tomis 143A, cam.704, 900591 Constanța, jud. Constanța; B.I.A. - Bd. Tomis 143A, Constanța, jud. Constanța. | ||
Bălan | Alexandru Cristian | 6576 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ONE DESIGN SRL - P-ta Alba Iulia nr. 8, bl. 17, sc. B, ap. 40, Sector 3, București | ||
Bălan | Cristian | 3789 | București | Asociat / Societate comercială | FBA URBANISM & ARHITECTURA - Valea lui Mihai nr. 3, bl. TD14, ap. 28, sector 6, București | ||
Bălan | Gabriel Dumitru | 3670 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. SC CUB - ART SRL GEEAN GROUP SRL - Timișoara str. O. Goga, bl.2, sc.B, ap.5 | ||
Bălan | Ioana | 5263 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC PERSPECTIVE SRL - Str. Calea Chișinăului nr.17, et.3, Iași, jud. Iași | ||
Bălan | Mircea | 7317 | Argeș | Salariat / Societate comercială | PROARHICONSULT ACM SRL - str. Ion Roata, nr.9, Bucuresti | ||
Bălan | Răzvan Corneliu | 5126 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Balan Razvan Corneliu - Resita, str. Horea nr 7 | ||
Bălan-Bujanca | Remus | 2936 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. REMUS BALAN BUJANCA - Timișoara, str. Tigrului , nr. 42 | ||
Bălașa | Călin Ioan | 1661 | București | Asociat / Societate comercială | SC DUCAND 94 SRL - Str. Drumul Mureșului 13, bl. D 22, sc. 3, ap. 23, sector 4, București | ||
Bălașa | Gina Florentina | 7189 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual | B.I.A. Bălașa Gina- Florentina - Str. Argeșului, nr. 66-72, bl. COLT, sc. A, et.4, ap. 11 Oltenița, jud. Călărași | ||
Bălăneanu | Dan Cătălin | 4593 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Valea Călugărească nr. 3, bl. D4, sc. C, parter, ap. 21, sector 6, București PZP ARHITECTURĂ - str. Petru Poni nr.8 București | ||
Bălășoiu | Andreea - Raluca | 6864 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Poligrafiei nr. 1,Hotel Crown Plaza, Birou nr. 8 Sector 1, București, cod poștal 013704 GLOBAL BUSINESS MANAGEMENT SRL - Str. Letea Gheorghe nr. 10, bl. C 53, sc. 1, ap. 69, sector 6, București | ||
Bălășoiu | Gheorghe | 2651 | București | Titular / Birou Individual | UNATC - Prof. Univ. Dr. Arh. - Str. Cezar Bolliac, Nr. 28, Sect. 3, București | ||
Bălășoiu | Mihaela | 5 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate pe acțiuni | B.I.A. - Str. Sfinții Apostoli nr.89, Craiova, jud. Dolj SC MND PROIECT SRL - Str. Doljului nr.43, bl.A1, sc.2, ap.10, Craiova, jud. Dolj | ||
Bălăucă | Florentina Maria | 6536 | Iași | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ACIV CONINSTAL AG S.R.L. - Str. Izvor nr.12, bl.629, sc.D, ap.32 B.I.A. - str. Gării nr.14, bl.L23, et.3, ap.10, Iași | ||
Băldescu | Irina | 5690 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - șos. Iancului nr.4 bl.113A sc.B ap.48 sec.2, București | ||
Băleanu | Alexandru | 6 | Oltenia | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ROMCONSTRUCT SRL - Str. Traian nr.132, Turnu Severin, jud. Mehedinți B.I.A. - str. Horațiu, nr.29, bl.F20, sc.1,ap.11, Turnu Severin, jud. Mehedinți | ||
Bălinișteanu | Dan Mircea | 2643 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC TEHNOPROIECT SRL - Șos. Pantelimon nr. 92, bl. 211, sc. 2, et. 4, sector 2, București ADD BIROU DE ARHITECTURĂ - Str. Ing. Zabloschi nr. 1, București | ||
Băloi | Victor | 3186 | București | Asociat / Societate comercială | VS PROIECT EXIM SRL - Regina Elisabeta nr.63 sc.B et.3 ap.14 sec.5 București | ||
Băloiu | Laura Cristina | 5353 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC BUILDING DESIGN SRL - str. Matei Basarab nr.94 bl. L120 sc.B et.1 ap.28 sec.3 București | ||
Bălu | Laurențiu Costinel | 6786 | Timiș | Salariat / Societate comercială | B.I.A. Radu Mihaiescu - Timișoara, str. Diaconu Coresi nr. 141 | ||
Băncescu | Mirela | 1084 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC EXPACO SRL- Str. Făgetului nr.163bis, Constanța, jud. Constanța SC CONCRET PROIECT GRUP SRL SC PROMO DESIGN SRL SC DECORATIV DESIGN | ||
Băndărău | Oana Ecaterina | 6388 | București | Asociat / Societate comercială | SC BEYOND DESIGN SRL - Str. Albă nr. 12, Sector 4, București | ||
Bănică | Cristian | 1566 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd.Ion Ionescu de la Brad nr.57-59, scara 1, et.4, ap.14, sector 1 București, ARHITECTONIK 2000 SRL - Bd.Ion Ionescu de la Brad nr.57-59, scara 1, et.4, ap.14, sector 1 | ||
Bănuț | Ion Cristian | 5449 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Între Lacuri nr. 24-26, ap. 21 | ||
Bănuță | Eugen | 4742 | București | Asociat / Societate comercială | SC EST PROIECT SRL - Str. C. Brâncuși nr. 6, bl. A13, ap. 21, sector 3, București | ||
Bărbat | Delia Florina | 2168 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Câmpului, bl.11, sc.A, ap.9, Făgăraș, jud. Brașov | ||
Bărboiu | Dragoș Octavian | 3325 | Iași | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ALTIUS PRO SRL - Str. Lascar Catargi nr. 46 A, camera 6-7, ap.1 Iași, jud. Iași SC ALIPHERA SRL - Str. Lascar Catargi nr. 46 A, camera 6-7, ap.1 Iași, jud. Iași SC NEO-CONS SRL - Str. Zorilor nr. 5 Iași, jud. Iași | ||
Bărbuică | Letiția Georgeta | 4428 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. Abrud. Nr.27 ap.1 sec.1 București | ||
Bărbulescu | Anda Rebeca | 4353 | București | Salariat / Societate comercială | SC CONTUR FILM SRL - str. Băiculescu nr.13 bl.B9 ap.143 București | ||
Bărbulescu | Andreea | 2741 | București | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER ARHITECTURA AXA SRL - Nicolae Iorga nr 13, et, 5, sector 1, București | ||
Bărbulescu | Cantemir | 1848 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ATELIER M.B.Co 2000 SRL - aleea Râmnicu Sărat nr.7, bloc 3C, sc.4, ap.52, sector 3, București | ||
Bărbulescu | Crina | 1869 | București | Salariat / Societate comercială | SC SEARCH CORPORATION SRL - Str. Căderea Bastiliei nr. 65, sector 1, București | ||
Bărbulescu | Paul | 2373 | Prahova | Titular / Birou individual | PAUL BĂRBULESCU B.I.A. - Nr. 39 - Str. Zimbrului, Nr. 12, Câmpina, Jud. Prahova | ||
Bărdănică | Gheorghe | 2076 | Dobrogea | Titular / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ELGI IMPEX SRL - Bd. Tomis nr.143A, et.10, 900591 Constanța, jud. Constanța | ||
Bede | Oana Georgeta | 4089 | București | Salariat / Societate comercială | CETEC ENGINEERING SRL - str. Temișana nr.48 ap.1 sec.1 București | ||
Bedreagă | Adrian | 6080 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Arhimar SRL - Cluj-Napoca, str. Cuza Voda nr. 1, et. II | ||
Bedreagă | Bogdan Gheorghe | 5762 | București | Salariat / Societate comercială | SC STUDIOUL DE ARHITECTURĂ INOVATIONS SRL - șos. Iancului nr.11 bl.108 sc.A ap.52 sec.2 București | ||
Bejan | Elena | 5186 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. 1 Decembrie, bloc 61, sc.C, ap.6, 135200 Găești, jud. Dâmbovița SC BE HOME CONCEPT SRL - bd.Ion Mihalache, nr.166, bl 2/D/116 sect 1, București | ||
Bejan | Marcel | 7833 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială | SC ARHITECT SRL - Str. Ardealului, bl.3, sc D, parter, intrarea Odobescu, Slobozia, jud. Ialomița | ||
Bejan | Mihai Zeno Angelo | 1176 | București | Salariat / Societate civilă | SC PACIC SRL - Str. Xenopol nr. 4, ap. 1, sector 1, București SC ATIC PRODIMPEX 95 SRL - Str. Calea Floreasca 20 - 22, sector 1, București | ||
Bejan | Veronica | 2736 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Valea Ialomiței nr.3, Bl. D22, Sc.E, Et.2, Ap.45, S.6 București | ||
Bejenar | Natalia | 4748 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Intrarea Albinari nr. 5, ap. 11, sector 2, București SC POLO OCCIDENTALE SRL - Știrbei Vodă nr.36 et.2 sec.1 București | ||
Bejenaru | Silvia | 701 | Argeș | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC SIPRO SRL - Bd. C. Brancoveanu, bl.D2, sc.A, apt.4, cod 110036, Pitești, jud. Argeș B.I.A. - Bd. C. Brancoveanu, bl.D2, sc.A, apt.4, cod 110036, Pitești, jud. Argeș | ||
Beldi | Timea Imola | 7297 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Opeion Serv SRL - Cluj-Napoca, str. Septimiu Albini nr. 99/106 | ||
Beldiman | Alexandru | 2019 | București | Asociat / Societate comercială | SC BBM - GRUP SRL - intr. Filioara nr.1 parter ap.151, sector 1, București | ||
Belea | Ioan Daniel | 5958 | Timiș | Asociat / Societate comercială | TOTAL FOREST SRL | ||
Belea | Romeo Ștefan | 1476 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Belenyi | Emil Alexandru | 7213 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | Brașov , Str. Cloșca nr.48, jud. Brașov | ||
Belinschi | Alexandru | 3201 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Elev Ștefănescu nr. 8, bloc 464, sc. 1, et. 2, ap. 17, Sector 2, București | ||
Bell | Marian Laurențiu | 1044 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | SC BELL B.A.U. SRL - Bd. Tomis nr.93, cam 11, Constanța, jud. Constanța | ||
Belu | Constantin | 1059 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | SC ARHIBLU SRL - Bd. Tomis nr.143A, 900591 Constanța, jud. Constanța | ||
Bembea | Ioan Răzvan | 2313 | Alba | Asociat / Societate comercială | SC CONCEPT STUDIO SRL - aleea Detunata nr.4, bl.D2B, ap.10, Alba Iulia, jud. Alba SC ARCHISTUDIO SRL - str. Timișoarei, nr.13, ap.1, Petroșani, jud. Hunedoara | ||
Bendescu | Anca | 6537 | Iași | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | S.C. NUSCO IMOBILIARA S.R.L. - Sos. Pipera nr.48, sector 2, București B.I.A. - str. Piața Unirii nr.2, sc.C, et.5, ap.28, Iași | ||
Benea | Doina | 3664 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Doina Benea - Timișoarastr. Glad, nr. 71 | ||
Benea | Monica Cornelia | 3534 | București | Asociat / Societate comercială | ARCHIS SRL - str. Orzari, nr.3, bl.47, ap.25, sector 2, București | ||
Benedek | Istvan | 5662 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Blipsz SRL - Cluj-Napoca, str. Aurel Suciu nr. 20/10 | ||
Benedek-Andir | Teodora Maria | 7071 | Satu Mare | ||||
Beneș | Mihail | 702 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Bradului (Trivale) bl.40, sc.C, ap.5, cod 110348, Pitești, jud. Argeș | ||
Benga-Velios | Afrodita Daniela | 4224 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC STUDIO 4D SRL - Str. N. Titulescu nr.41, bl.C2, sc.2, ap.18, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Bența | Octavian Ovidiu | 840 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER DE PROIECTARE BENȚA SRL - Str. G-ral Magheru nr.21, Oradea, jud. Bihor | ||
Bera | Ioan Alexandru | 5814 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC DICO & ȚIGĂNAȘ SRL - Str. Calea Turzii nr.134, Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Sibiu, str. Ludoș, nr. 6, ap. 27 | ||
Berariu | Irina | 5244 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Dr. Gh. Iacomi, nr.3, bl. H12, sc. A, ap. 1, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Berariu | Tudor | 900 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC TDV PROJECT SRL - Str. Doljului nr.6, ap.23, Sibiu, jud. Sibiu B.I.A. - Str. Doljului nr.6, ap.23, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Berbec | Constantin | 793 | Dunărea de Jos | Titular / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARBECO SRL - Str. Aleea Teilor nr.2, bl.C1, ap.20, Tecuci, jud. Galați SC ARHIROX SRL - Str. Nicoresti nr.62, bl.E3B, ap.65, Tecuci, jud. Galați SC SIDOLA DRAW SRL - Aleea Trandafirilor, nr.3, bl.C1, ap.42, Tecuci, jud. Galați | ||
Berbeniță | Marțian | 1537 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Stefan cel Mare nr.50, Bl.35B, Et.8, Ap.33, S. 2 București SC IPCMG SA - Calea Griviței nr.8-10 sec.1 București | ||
Bercan | Alexandru | 1407 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Bercan | Daciana Maria | 4288 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Civitas Proiectare SRL Cluj-Napoca, str. Artelor nr. 7, jud. Cluj | ||
Bercea | Ramona Cristina | 5450 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Anina nr. 7, ap. 17A | ||
Berceanu | Ana Gabriela | 5218 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Pictor Dan Mihail nr.4, Bl.62, Sc.B, Et.3, Ap.31, Sector 5 METROUL S.A. - Str. Gutenberg nr.3 bis, Sector 5, București | ||
Berceanu | Lucian Mihai | 976 | Hunedoara | Asociat / Societate comercială | SC H.B.R.O. SRL - localitatea Sângeorgiu de Mureș, str. Agricultorilor, nr. 1107, cod poștal 547530, jud. Mureș | ||
Bercu | Mariana | 1586 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Bercu | Simona Elena | 2091 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Unirii 22C, bl.PA3, sc.A, et.1, ap.7, Constanța, jud. Constanța | ||
Bereczk | Lorand Alexandru | 5064 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC CLASSIC DOME SRL - Av Sanatecu nr.18, București | ||
Berendei | Ion Marcel | 8 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. N. Julea, bl.A12, sc.1, ap.15, Craiova, jud. Dolj | ||
Berevoianu | Alexandru Florin | 703 | Argeș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Negru Vodă, bl.F1, sc.A, et.III, ap.13, cod 110098, Pitești, jud. Argeș SC MODVEST CONSTRUCT 2000 SRL - Str.Ștefan cel Mare, nr.32A, Pitești, jud. Argeș | ||
Berindei | Adrian | 2631 | București | Asociat / Societate comercială | SC 4x4 BIROU DE ARHITECTURA SRL - str. Braziliei nr.24 sec.1 București | ||
Berindei | Marius | 1343 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - șos. Nicolae Titulescu 18 bl. 23 et.5 ap.71 sc.B București S.C. TOP STONE SRL - Bucuresti - str. ing. Zablovschi nr. 80, sector 1; Com. Corbeanca, sos. Unirii nr. 90D, jud. Ilfov | ||
Berindei | Miruna Vanda | 3526 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Nicolae Titulescu nr.18, Bl.23, Sc.B, et.5, Ap.71, sector 1, București | ||
Berindei | Răzvan Dumitru | 6120 | București | Salariat / Societate comercială | SC TOP STONE SRL - Bd Ion Mihalache, nr 106, bl 84, ap 74, sect 1 | ||
Berioli | Assunta | 7030 | Satu Mare | Asociat / Birouri asociate | B.A.A - Str. Corneliu Coposu, nr.2, ap.22, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
Bertleff | Johannes Andreas | 3772 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC BERTLEFF & RUSSO SRL - Str. Vaporului Assan nr.4, sect.2, București | ||
Beșa | Bogdan Mihai | 4243 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Lujerului 6 bl.100 ap.93 sect.6 București | ||
Beșcucă | Andrei | 1026 | Dobrogea | Asociat/ Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC TERȚET SRL - Str. Patriei nr.21, Constanța, jud. Constanța | ||
Beșteleu | Ernest Iulian | 9 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC 3B DESIGN SRL - Str. Infratirii, bl.C10 C, ap.14, Craiova, jud. Dolj SC 3B STUDIO SRL - Str. Infratirii, nr.7, bl. C10C, ap. 14, Craiova, jud. Dolj | ||
Beșteleu | Mihaela | 10 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC 3B STUDIO SRL - Str. Infratirii, bl.C10 C, ap.14, Craiova, jud. Dolj | ||
Beșteleu | Vlad | 6822 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC 3B STUDIO SRL - Str. Infratirii, bl.C10 C, ap.14, Craiova, jud. Dolj | ||
Betea | Claudia Maria | 7298 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Quad Studio SRL - Cluj-Napoca, str. N. Titulescu nr. 14/21 | ||
Beyer | Zsuzsanna | 508 | Mureș | Asociat/ Societate comercială | SC BEYER PROIECT SRL - Str. Strâmbă nr.44, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Biaciu | Virgil Alexandru | 1587 | București | Titular / Birou individual | B.I.A.- Sos. Berceni 19, Bloc 35, Scara 3, Etaj 9, Ap. 125, Sector 4, Bucuresti | ||
Bianco | Ștefan Alberto | 3877 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Soldat Neagu Florea nr.7, sector 2, București SC PROGRAPHIC SRL - str. sld Neagu Florea nr.7 sec.2 București | ||
Bică | Claudiu | 4954 | București | Salariat / Societate comercială | RE-ACT NOW STUDIO - str. Șelari nr.9-11 sec. 3 București | ||
Bichilie | Alexandru Mihnea | 5427 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC KALINIA PROIECT SRL - Str. Sabinelor, nr.23, Constanța, jud. Constanța | ||
Biciușcă | Florin | 1324 | București | Salariat / U.A.U.I.M. | |||
Bidner | Michael | 5914 | Mureș | Titular / Birou individual | B.I.A - Bd. Lucian Blaga, bl.CU16, ap.2, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
Big | Radu | 7160 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Ambient Proiect Ionel Vitoc SRL - Cluj- Napoca, str. Eroilor nr. 16, et 6 | ||
Bilan | Daniel | 3221 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Cal. 13 Septembrie nr. 73, bl. 71, sc.A, et. 4, ap. 12, Sector 5, București SC WESTFOURTH ARCHITECTURE SA - Sos Nicolae Titulescu nr 4 - 8 intr EST etj 2 | ||
Bingől | Claudia | 3872 | București | Salariat / Societate comercială | SC CLADRA ARHITECT S.R.L. - Str Iacob Negruzzi nr 23 Sect 1 Bucuresti | ||
Biosca-Ponce | Alfredo | 6189 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC Biosca & Asoiados SRL - Str Dr Constantin Caracas nr 16, apt 19, sect. 1, București INCOSA INGINERIA SL SPANIA FILIALA SRL - Calea Floreasca 141 -143, sector 1, București | ||
Biro | Andreea | 5641 | București | Salariat / Societate comercială | SC PRODOMUS SA - str. Nicolae Filipescu nr.53 - 55 sec.2 București | ||
Biro | Jozsef | 5062 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Biro Jozsef - Str. Prieteniei, FN, Miercurea Ciuc, jud. Harghita SC ARHITECTURA SRL - Str. Patinoarului nr. 11/B, Miercurea Ciuc, Jud Harghita | ||
Biró | Katalin | 6868 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC VALLUM SRL - Str. Culmei nr.13/8/8 Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
Biro-Halmagyi | Lehel | 5557 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Edita Proiectare Editare SRL - Cluj-Napoca, str. 21 Decembrie 1989 nr. 13-15 | ||
Birsan | George | 5948 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. George Birsan - Ghimbav, str. Fagarasului, nr. 34, bl.1, sc. B, ap.7, jud. Brașov | ||
Birthler | Klaus | 5446 | Mureș | Titular / Birou individual Titular / Societate comercială Titular / Asociație culturală Titular / Asociație | B.I.A. - Str. Duzilor nr.6, Reghin, jud. Mureș SC ATELIER UNDĂVERDE SRL - Str. Gheorghe Doja, nr.43, Tg. Mureș, jud. Mureș ASOCIAȚIA CLTURALĂ REENER LANDCHEN - Str. Duzilor nr.6, Reghin, jud. Mureș ASOCIAȚIA UNDĂVERDE - Str. Gheorghe Doja, nr.43, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Birtum | Beatrice Elena | 6538 | Iași | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC BODO INVEST SRL - Str. Zugravi nr.15, bl.F7, sc.E, et.4, ap.17, Iași B.I.A. - str. Carpați nr.17, bl.654, sc.A, et.2, ap.9, Iași | ||
Bivolaru | Mircea Traian Mușat | 1817 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Giulești nr.35 sect. 6 București | ||
Bizon | Elena | 5659 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - bulevardul Basarabilor, bl.E13, sc.C, etj.III, apt.9, Curtea de Argeș, jud. Argeș | ||
Bînțu | Andreea | 6646 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC CEPROMIN SA - Bd. 22 Decembrie , nr. 37A , Deva, jud. Hunedoara "Andreea Bînțu - Birou Individual de Arhitectura" - Str. Mihai Eminescu, Bl. 48A, sc. 1, parter, ap. 2, Deva, judet Hunedoara | ||
Bîrzeianu | Carmen Cristina | 6905 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Konzol Studio SRL - Cluj-Napoca, str. Mihail Kogălniceanu nr. 6, ap. 6 | ||
Bîsceanu | Andrei Nicolae | 7063 | București | SC TECON SRL - Str. Carol Davila nr. 77, sector 5, București | |||
Bjolla | Augusta Manuela | 2491 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC BULDING SRL - Str. Aprodu Purice nr.20, Tg. Neamț, jud. Neamț | ||
Blaga | Alexandra | 5545 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. N. Bălcescu nr. 5, sc.B, et. 3, ap.12, Bacău, jud. Bacău | ||
Blaga | Claudiu Dorel | 6796 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Transilvaniei nr. 28, bl. 44, ap.2, Oradea. Jud. Bihor | ||
Blaga | Ileana | 6485 | Bihor | Salariat / Societate Comercială | SC GISPRO SRL - P-ta București nr.4/B AP. 21, Oradea, jud. Bihor | ||
Blaga | Marieta | 4507 | Arad | Salariat / Societate comercială | |||
Blaj | Cristina Maria | 1798 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Bleandă | Sorin Alexandru | 5170 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHISTUDIO SBA - Săcele, Jud Brașov | ||
Blei | Ion | 2698 | București | Asociat / Societate comercială | SC COLECTIV BIG SRL - Aleea Slătioara nr.11, Bl.C11, Sc.4, Ap.34, S.4 București | ||
Blendea | Bogdan Constantin | 5729 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC SIT MANAGEMENT SRL - Str. Racoviță nr. 25, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Blidariu | Cristian Tiberiu | 5076 | Timiș | Salariat / Societate comercială | A.C.T. SRL TAB SRL - Timișoara, str. Brâncoveanu nr.93 | ||
Blînda | Elisabeta | 498 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Petre Ispirescu nr. 3, bl. D76, et.3, ap. 56, Oradea, jud. Bihor | ||
Bloju | Cosmin Sandu | 332 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ATELIER TREI SRL - Timișoara str. Florimund Mercy, nr. 7, | ||
Boangăr-Burda | Laura Maria | 7088 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | S.C. Urban Staff Design srl. - str. Măicănești nr.12, sector 1, 013445 București | ||
Boariu | Alexandru | 7243 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC PROEX CONSULT SRL - Str St O Iosir nr.14, Iași | ||
Bob | Horațiu Gabriel | 3033 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Bobe | Alexandru | 4255 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | |||
Bobei | Nicolae Romulus | 4635 | București | Salariat / Societate comercială | SC BEST FORM PROJECT SRL - Sat Ceuru nr. 245, Com. Bălești, Jud. Gorj SC WALTER IMPEX SRL - Sat Urechești, Com. Drăguțești, Jud. Gorj | ||
Boberis | Nicoleta Ramona | 5696 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Săndulești nr. 5, bl. E 15, sc. A, ap. 39, sector 6, București SC ARCHITECT SERVICE SRL - str. Daniel Danielopolu nr.4-6 | ||
Bobescu | Raluca Elena | 7009 | București | Salariat / Societate comercială | SC PECCON INVEST SRL - Str. Știrbei Vodă nr. 152, Sector 1, București | ||
Bobeș | Lucian | 906 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC LUMI&COMP SRL - Str. Dimitrie Cantemir nr.18, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Bobic | Emanuel Bogdan | 1694 | București | Asociat / Societate comercială | SC VIRGINIA DESIGN SRL - șos. Mihai Bravu nr.138 bl.D19 sc.1 ap.3 sec.2 București | ||
Boboc | Adam Cristian Ironim | 4828 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Cristea Mateescu nr.11, Bl.T15C, Sc.A, Et.5, Ap.29, Sector 2 București SC ALPHADOMUS SRL - str. Ceasornicului nr.8 București sec.1 | ||
Boboc | Andrei | 5938 | București | Salariat / Societate comercială | SC 3B PROSECO SRL - str. Liveni nr.30 sec.4 București | ||
Bobonete | Silvia | 1225 | București | Asociat / Societate comercială | SC IDA INTERSECTION DESZIGN & ARHITECTURA SRL - Str. Jean Atanasiu nr.12, Sector 2, București | ||
Boca | Raluca Fabiola | 6941 | București | Salariat / Societate comercială | SC REPUBLIC OF ARCHITECTS SRL - Bd. Eroii Sanitari nr. 27, ap. 1, Sector 5, București | ||
Bocan | Cătălina Maria | 296 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ATELIER CAAD SRL - Timișoara , str. Remus nr 7/a, ap. 5 UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" TIMIȘOARA, FACULTATEA DE CONSTRUCȚII ȘI ARHITECTURA - Timișoara, str. T. Lalescu, nr. 2A | ||
Bocan | Dragoș Petru | 297 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ATELIER CAAD SRL - str. E. de Savoya nr. 24, ap. 7 Timișoara Universitatea "Politehnica" Timișoara, Facultatea de Construcții și Arhitectura - str. Traian Lalescu, nr. 2A | ||
Bocicai | Adina | 309 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Bocicai Adina - Reșița Aleea Pinilor, bloc 5, sc. 1, ap.16 | ||
Bocunescu | Incuda Naruja Gabriela | 1090 | Dobrogea | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. I. Ghe. Duca nr.32bis, 900690 Constanța, jud. Constanța SC ZEN PROIECT CONSULTING SRL - bd. Tomis, nr. 143A, et. 9, cam 905, Constanța, jud. Constanța | ||
Bocuț | Daniel | 6052 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC DOMINO ART SRL - Str. Sucevei nr. 10, ap. 4, Oradea, jud. Bihor | ||
Bod | Arcadie | 232 | Nord-Vest | Admin. / Societate comercială Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | SC ARCON SRL - Str. Avram Iancu nr.10/4, Baia Mare, jud. Maramureș B.I.A. BOD ARCADIE - Str. Avram Iancu nr.10/4, Baia Mare, jud.Maramureș SC DIVCONSTRUCT SRL - Bdul Republicii nr.30A-27, Baia Mare, jud.Maramureș | ||
Bodea | Nicolae | 2571 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | SC LOISIR N. B. SRL - Aleea Lăcrămioarelor nr.9, bl.18bis, sc.A, ap.5, Brașov, jud. Brașov | ||
Bodnar | Cristian Florin | 6913 | Iași | Asociat / Societate comercială | S.C. FAB CASA NOUA S.R.L. - str. Dragoș Vodă nr.76, mun. Pașcani, Iași | ||
Boengiu | Mircea Dan | 4425 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Boeru | Eugen Costin | 3817 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Pictor Th. Aman nr.7, et.3, Ap.7, S.1 SC WESTGROUP ARCHITECTURE SRL bd. Carol I nr.34-36 I.B.C. Modern sec.2 București | ||
Bogdan | Ana | 867 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Ana Bogdan - Timișoara str. Gh. Lazăr, nr. 5 | ||
Bogdan | Anca Daniela | 4772 | București | Asociat / Societate comercială | SC 2B BLOCK STUDIO SRL - Str. Gheorghe Țițeica nr. 8, Sector 2, București | ||
Bogdan | Aurel | 119 | București | Asociat / Societate comercială | ARHITECT BOGDAN AUREL SRL - Str. N. Iorga 82-C-17, Vaslui | ||
Bogdan | Cristina Janina | 2573 | Timiș | Salariat / Societate comercială | METOPA SRL LOCUINȚE CON-PROIECT M.S.CAD SRL - Timișoara, Str. Acad. Sextil Pușcariu nr.9, sc.C, ap.4, Săcălaz, EUROPROIECT 2006 - Str. Principală nr.931, | ||
Bogdan | Iulia Laura | 2182 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC PROARH SRL - Str. Hărmanului nr.25A, bl.22bis, sc.A, ap.10, Brașov, jud. Brașov SC SUPER STRUCTURI SRL SC NEOSERV SRL. | ||
Bogdan | Mariana | 1534 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - SC VANGUARD B.C. SRL SC MARIANA BOGDAN PROIECT SRL - str. Măguricea nr.29 bl.8H sc.1 ap.5 sec.1 București | ||
Bogdan | Ruxandra Ioana | 6329 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Arhitect Construct SRL - Sebes, str. Mihail Kogalniceanu bl. 162A, ap. 10, jud. Alba SC Digital Art SRL | ||
Bogdănescu | Zeno | 1188 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Bogluț | Teodor Octavian | 4216 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC ARCHITM SRL - str. Ep. Mihai Pavel nr. 27, ap. 2/A, Oradea, jud. Bihor | ||
Bogoescu | Bogdan Traian | 1101 | București | Asociat / Societate comercială | SC BOGOESCU ARHITECTURA URBANISM SRL - Intrarea Filioara nr. 2, etaj 1, ap. 2, sector 1, București | ||
Bogoescu | Matei | 5808 | București | Salariat / Societate comercială | 4B CONSULTANȚĂ ARHITECTURA SRL - Pipera Voluntari Ilfov | ||
Bogos | Erno | 2146 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular/ Birou individual | B.I.A. - Str. Revoluția din Decembrie nr.15, ap 20, Miercurea- Ciuc, jud. Harghita | ||
Bogus | Gheorghe Veniamin | 7376 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC GRAPHITECTURA SRL - str. Socola nr.4, bl.O4, sc.C, et.3, ap.16, Iași | ||
Bogza | Ioana Maria | 6132 | București | Salariat / Societate comercială | DASA ARCH SRL -Str Al. Radovici, nr.12, sect 2, Bucure;ti | ||
Boiciuc | Viorel Ștefan | 2426 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC GENERAL TECTONIC SRL - Str. Pictor Theodor Aman, nr. 94C, et. 6, Bacău, jud. Bacău | ||
Boicu | Radu Gheorghe | 3247 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. C. Negri nr.9, bl.C4, ap.7, Iași, jud. Iași | ||
Boieru | Radu Ioan | 7161 | Transilvania | Salariat / societate comercială | SC Proiect Constrex SRL - Cluj-Napoca, str. 13 Septembrie nr. 5 | ||
Boilă | Dorin Iosif | 915 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Avram Iancu nr.21 (mansarda), Sibiu, jud. Sibiu | ||
Boitan | Eduard | 3454 | București | Asociat / Societate comercială | SC ENERGOTERM PLUS SRL - Str Moise Nicoară nr. 34, ap. 2, sector 3, București | ||
Boitan | Tiberiu | 2968 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. TIBERIU BOITAN - ARHITECȚI ASOCIAȚI SRL - sediu social: str. Erou Iancu Nicolae nr. 29 - oras Voluntari - jud. Ilfov punct de lucru: str. Dogarilor nr.19A, sector 2, București | ||
Bojescu | Aurel | 3491 | Bacău-Neamț | Titular / Societate comercială | SC ALINEX SRL - Str. Dimitrie Leonida nr.23, bl.D5, sc.D, ap.57, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Bojescu | Laura Elena | 4922 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC STUDIO AXA SRL - Str. Brateș nr.6, ap.33, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC EXPRESIA SRL | ||
Bojescu | Mircea | 3744 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ALT PLAN SRL - Piața Mihai Viteazu nr.3- 4, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC STUDIO AXIA SRL - Aleea Brateș nr. 6, ap.33 | ||
Bojic | Liviu Carol | 854 | Timiș | Asociat / Societate comercială | COLOANA 1 SRL - Timișoara str. Căpitan Dan, nr.40 | ||
Bojthe-Beyer | Kinga | 5121 | Mureș | Salariat / Societate comercială | SC BEYER PROIECT SRL - Str. Strâmbă nr.44, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Bolboacă | Vlad Ciprian | 3489 | București | Asociat / Societate comercială | SC VBC DESIGN SRL - Str. Cpt. N. Licareț nr.6, Bl.PM43, Sc.2, Ap.62, S.3 | ||
Boldeanu | Dan | 1239 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Boldizsár | Gavril | 6135 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC ARHITECTURAL CONSTRUCT SRL - Str. Gen. H. Berthelot nr. 22, ap. 1, Oradea, jud. Bihor | ||
Bolohan | Ioana | 5229 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Burdujeni nr.14 bl.N12 ap.3 et.1 sec.3 București SC ARCHITECT SERVICE SRL - str. Daniel Danielopolu nr.4-6 et.5 sec.1 București | ||
Boloț | Adelina Maria | 6933 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Soluții Externe în Construcții SRL - loc. Crișeni nr. 214, camera 2, jud. Sălaj | ||
Boltres | Cristian | 403 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. SC BALTHAZAR H SRL Q ARCHITECTS SRL - Timișoara str. F. Mercy, nr. 7, ap. 11 | ||
Bonciu | Georgel | 2412 | Prahova | Asociat / Societate comercială | SC HOME A & I PROIECT SRL - Str. Siret, Nr. 2, (camera 1), Câmpina, Jud. Prahova | ||
Bondor | Horațiu | 5357 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC CONTEST CONSTRUCȚII SRL - Str. Calea Baciului nr. 2-4, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Bondrea | Alexandru Mihai | 5046 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | BONDREA ALEXANDRU B.I.A. - NR. 116, Str. Lupeni, Nr. 48, Ap. A2, Ploiești. Jud. Prahova SC ARCHETYPE SRL - Str. Lupeni, Nr. 48, Cladirea A2, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Bondrea | Andrei Iulian | 6984 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC TOP PAPER SRL - Str. Libertatii, Nr.32, Craiova, Jud. Dolj | ||
Borborici | Micaela Ruxandra | 6676 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Tunari nr 64, bl. 24C, sc. A, et. 6, ap. 27, Sector 2, București SC PROCEMA ENGINEERING SRL - Calea Griviței nr. 136, Sector 1, București | ||
Borca | Vlad Dumitru | 5088 | Hunedoara | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | "Borca Vlad Dumitru - Birou Individual de Arhitectura" - Str. Duiliu Zamfirescu, bl.A6, sc.3, et.3, ap.55, Deva, jud. Hunedoara SC ILCOR CONSULTING SRL - str. 22 Decembrie, bl. D3, sc. B, ap. 15, Deva, jud. Hunedoara | ||
Borcan | Cristian Daniel | 4945 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC STUDIO BASAR SRL - Str. Palaeologu nr. 2, ap. 5, sector 2, București | ||
Borcănescu | Florin Adrian | 1996 | Timiș | ||||
Borda | Adrian Zeno | 2205 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC BAU SRL - Str. D. Gherea nr.12, Cluj- Napoca, jud. Cluj SC AAU SRL - idem | ||
Bordean | Cornelia | 706 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Făgăraș, bl.E1, sc.E, apt.1, cod 110081, Pitești, jud. Argeș | ||
Bordei | Paul Alexandru | 6105 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC ABV TOTAL PROIECT SRL - str. Luca arbore nr.40, Iași | ||
Borla | Mariana | 6176 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str Veronica Micle nr. 22, bl. M 5, sc B, et. 9, ap 101, sector 1, București SC CHAPMAN TAYLOR ROMANIA SRL - Bd Aviatorilor nr. 52, et. 1, ap 5, sect 1, București | ||
Borlodan | Ioan | 2771 | București | Salariat / Societate comercială | SC DRUM CONCEPT SRL - Str. Chiciurei 39- 45, sector 3, București | ||
Borontea | Carmen Gabriela | 12 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC CREATUNI SRL - Str. Filip Lazăr, bl.F3, sc.2, ap.9, Craiova, jud. Dolj | ||
Boros | Emese | 6940 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Comuna Praid nr. 721,jud Harghita | ||
Boroș | Adrian | 6087 | București | Titular / Birou Individual | B.I.A. - Str. Dristorului nr. 1, bl. A 23, sc. B, et. 2, ap. 23, sector 3, București | ||
Boroș | Alexandru Aurel | 2260 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ASIZA SRL - Str. A. Șaguna nr.34-36/64, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Boroș | Radu | 4631 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - RADU BOROȘ - Str. Vlad Dracu nr. 9, bl. C.9, , et. 7, ap. 30, sector 3, București SC ARHIDINAMIK SRL - str. Stamatescu nr.8 sec.1 București | ||
Borsos | Aladár Anton | 510 | Mureș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARCHIPROG SRL - Aleea Carpați nr.3/22, Tg. Mureș, jud. Mureș SC DENEB CONS SRL - Str. Szechenyi Istvan, nr.70, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Borșa | Iuliu Nicolae | 7221 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Arhimar Serv SRL - Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 39 | ||
Borta-Haideciuc | Andreea Maria | 6114 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC TRANSILVANIA PROIECT - Str. Saliste, nr. 1, Sibiu, iud. Sibiu SC MUNTEAN COMPANY SRL - Str. Toporasilor, nr. 3, oraș Alba-Iulia, jud. Alba | ||
Bortnowski | Stefan Dominic | 6188 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - 7 bis Rue Du Colonel Ou Dot 75012 Paris | ||
Borțun | Marcel | 3601 | București | Asociat / Societate comercială | SC STUDIO BORTUN SRL - Bd. Lascăr Catargiu nr.9, Sector.1, București | ||
Borugă | Dan Eugen | 2853 | Oltenia | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | IN-OVO SRL - Str. Principala nr.15, Cazanesti, jud. Mehedinți B.I.A. - str. Eroii de la Cerna, nr.38B, bl.E13, sc.1, ap.5, Turnu Severin, jud. Mehedinti | ||
Borugă | Sonia | 6359 | București | Salariat / Societate comercială | SC Agenția Sârbu Urbana SRL - Str. Ecaterina Varga, nr 4, Brașov | ||
Borza | Sergiu | 7130 | Timiș | Salariat / Societate comercială | |||
Boșman | Tiberiu | 2941 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Boșoteanu | Viorel | 2730 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Boștină | Daniela Ileana | 4582 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHI DOT DESIGN SRL - Str Cotroceni nr. 9, sector 6, București | ||
Bot | Lucian Cosmin | 5075 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Bot Lucian Cosmin - Lugoj, județul Timiș str. Ana Ipătescu nr. 15A | ||
Bota | Sebastian | 2206 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC B STUDIO SRL - Str. Samuil Micu nr.5, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Botea | Claudiu | 2228 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARHIMAR SERV SRL - blv. 21 Decembrie nr.23-35/74, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Botescu | Hortensia | 847 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | BOTESCU M&H ARHITECȚI SRL - str. Episcop Augustin Pacha, nr. 2, ap. 15A Timișoara | ||
Botescu | Mihai | 848 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | BOTESCU M&H ARHITECȚI SRL - Timișoara str. Episcop Augustin Pacha, nr. 2, ap. 15A | ||
Botez | Aurel Ioan Eugen | 2952 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ABRAL ART PRODUCT - Str. Vulturilor nr.38 sec.3 | ||
Botez | Aurelia Carmen | 1483 | București | Salariat / Societate comercială | Birou - Arhitectură Hobby Construct S.R.L. - bd. Gloriei, nr.31, sector 1, București | ||
Botez | Cristina Maria | 3477 | București | ||||
Botez | Dan Octavian | 623 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC CONCEPT SRL - Str. General Avramescu nr.38, Botoșani, jud. Botoșani | ||
Botez | Gabriela Monica | 5680 | București | Salariat / Societate comercială | SC ALTER EGO CONCEPT SRL - Bd. iuliu Maniu nr. 7, Sector 6, București | ||
Botezan | Anca | 983 | Hunedoara | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | "ANCA BOTEZAN - Birou Individual de Arhitectura" - Aleea Crizantemelor, Bl. M2, ap. 52, Deva, judet Hunedoara SC ROM ADRIA PREST CONSTRUCT SRL - str. N. Titulescu, nr. 8A, Hateg, jud. Hunedoara | ||
Botezatu | Dumitru Constantin | 120 | Iași | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC MASTER`S DOMUS SRL - Str. Gr. Ureche nr.3, bl. Gh.Sontu, ap.18, Iași, jud. Iași B.I.A. - Str. Gr. Ureche nr.3, bl. Gh. Sontu, ap.18, Iași, jud. Iași | ||
Botezatu | Gicu | 1146 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECT INVEST SRL str. Viesparilor nr.4 sec.2 București | ||
Botezatu | Viorel | 13 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate pe acțiuni | B.I.A. - Calea București, bl.M18A, et.3, ap.9, Craiova, jud. Dolj SC IDP PROIECT SA - Str. Ion Maiorescu nr.10, Craiova, jud. Dolj | ||
Both | András | 6799 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. BOTH ANDRAS - Str. Korosi Csoma Sandor, nr. 3, ap. 4, Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
Botiș | Manuela Ramona | 7237 | Satu Mare | Salariat / Societate comercială | SC AHI DINAMIC SRL - Str. Corneliu Coposu, nr.5/58, jud. Satu Mare | ||
Botiș | Radu Alexandru | 4219 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Radu Botiș - str.Alea Rachetei, nr.16, bl.65, sc.E, et.4, Timișoara județul Timiș | ||
Botlung- Sandulovici | Codrin | 5412 | Timiș | Salariat / Societate comercială | BAU PROIECT SRL - Timișoara, str. Nemoianu, nr.6A, , ap1 | ||
Botoș | Adalbert | 584 | Arad | Salariat / Societate comercială | SC ARH-DESIGN SRL - Bd. Revoluției nr.104, Apartament 3, Arad, jud. Arad | ||
Botoș | Aida Anelize | 583 | Arad | Salariat / Societate comercială | SC ARH-DESIGN SRL - Bd. Revoluției nr.104, Apartament 3, Arad, jud. Arad | ||
Boulescu | Raluca Liliana | 2156 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. 13 Decembrie, bl.2, sc.C, ap.12, Făgăraș, jud. Brașov | ||
Bozac | Voicu Ioan | 2207 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC MCUB SRL - Str. 13 Septembrie nr.5, ap.1, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Bozin | Emanuela | 6730 | Mureș | Titular / Societate civilă profesională de arhitectură | S.C.P.A - BOZIN SZEKELY ARCHITECTS Str. Crinului, nr.4, Luduș, jud. Mureș | ||
Brad | Ioan | 893 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC BNM ARHITECȚI SRL - Str. Ceferiștilor nr.1, sc. B, ap.4, Sibiu, jud. Sibiu SC SITIO SRL - Str. Malului, nr. 8, Sibiu, jud. Sibiu B.I.A. - str. Scoala de Inot, bl. 4, sc. C, et. IV, apt. 33, loc. Sibiu, jud. Sibiu | ||
Bradu | Cozmin | 5553 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC RESTACO SRL - Sos. Suceava, Fălticeni km 3, Suceava Jud Suceava SC DE FRUMU SRL - Aleea Pinului nr. 5, Suceava, jud. Suceava | ||
Brancu | Ilie | 856 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Brancu Ilie - Caransebeș str. Plaiul Sebesului bl.4, ap.4 jud. Caraș-Severin | ||
Brânda | Pavel Dan | 7250 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC ABRAXAS SRL - Resita str. Libertatii nr. 2 | ||
Brandabur | Liviu | 1168 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Agricultori nr.101-103, S.2 București, ASOCIATIE NONGUV. VICTORIA GRUP Agricultorilor 101-103 S2 București | ||
Brandibur | Dragoș Cristian | 4433 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC D B ATELIER SRL - str. Capidava nr.2 bl.T4 et.10 ap.65 Constanța | ||
Brândușoiu | Mirella Elvira | 14 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea 1 Paltiniș nr.5, Craiova, jud. Dolj | ||
Brândușoiu | Radu Constans | 15 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea 1 Paltiniș nr.5, Craiova, jud. Dolj | ||
Brânzeanu | Laurențiu Corneliu | 1903 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHIMPEX SRL - Bd. Dinicu Golescu nr. 37, Sector 1, București | ||
Brânzei | Horia Constantin | 6710 | Nord- Vest | Admin./ Societate comercială | SC ARCHOR STUDIO SRL- str.Transilvaniei nr.4/54, Baia Mare, jud.Maramureș | ||
Bratiloveanu | Gheorghe | 4463 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Cireșilor nr.28, Suceava, jud. Suceava | ||
Bratiloveanu | Olivian Eleodor | 5413 | Timiș | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | BROLIE SRL - Timișoara 300223 Bd. M. Viteazu nr. 14 B.I.A. Bratilovean - Drobeta Tr. Severin 220016, str. Cicero nr. 48, jud Mehedinți | ||
Bratu | Tiberius | 2229 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARHETIP SRL - Republicii nr.64-66, ap.1, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Brădățeanu | Bogdan | 5504 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Mașina de Pâine, nr 43, bl. T111, sc. A, et.8, ap. 93, sector 2, București SC ADN Birou de Arhitectură SRL - Str Ion Minulescu nr. 46, sector 3, București | ||
Brădățeanu | Corina Georgiana | 5831 | Prahova | Asociat / Societate comercială | SC KORAB DESIGN SRL - Str. Mașina de Pâine, Nr. 43, Bl. T111, Sc. A, Et. 8, Ap. 93, Sector 2, Min. București | ||
Brănescu | Bogdan | 4007 | București | Salariat / Societate comercială | Western Outdoor SRL - Str. Varșovia nr.6, Bucuresti | ||
Brătan | Teodor Costan | 2776 | București | Salariat / Societate comercială | REGIA AUTONOMĂ DE TEHNOLOGII OBIECTIVE I NUCLEARE ( RATEN -) str. Atomiștilor, nr.409, Măgurele, Ilfov | ||
Breazu | Gheorghe | 2575 | Timiș | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | Universitatea "Politehnica" Timișoara, Facultatea de Construcții, Departamentul de Arhitectură - Timișoara str. Traian Lalescu, nr. 2A B.I.A. - Bd. 16 Decembrie nr.47/A, sc.B, et.P, ap.19, jud. Timiș | ||
Brebe | Liviu | 383 | Timiș | Titular / Societate comercială | BIROUL DE PROIECTĂRI BREBE SRL - str. Augustin Pacha, nr. 2, ap. 2A Timișoara | ||
Brezoi | Maria Loredana | 6986 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Sg. Maj. Dorobantu Ctin, Nr.6, Bl.A, Sc.A, Ap.6, Slatina, Jud. Olt SC MAN SAN SRL - Str. Zmeurei, Bl.11C, Sc. B, Ap.3, Slatina, Jud. Olt | ||
Bria | Alina Constanța | 6808 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Ion Brezoianu nr 47-49, sc.B, et. 8, ap. 208, Sector 1, București SC DASEIN BADU SRL - Str. Delea Veche nr. 16-18, sector 3, Bucure;ti | ||
Brihac | Gabriel | 369 | Timiș | Titular / Societate comercială | STUDIO 3D SRL - Timișoara str. Vasile Pârvan, nr. 24, sc. A, | ||
Brihăcescu | Lucian | 298 | Timiș | Asociat / Societate comercială | ATELIER MLG SRL - Timișoara str. Tudor Vladimirescu, nr. 23 | ||
Britz | Corina Diana | 6057 | București | Salariat / Societate comercială | SC CORPORATE OFFICE SOLUTIONS SRL - str. București - Ploiești nr.73-81 Cladirea 2 et.1 | ||
Brîndușescu | Bogdan Narcis | 121 | Iași | Asociat / Societate comercială Voluntar / ONG | SC DUAL CREATIVE SOLUTIONS SRL.- Str. Mușatini nr.23, Iași, jud. Iași ASOCIATIA PENTRU DEZVOLTARE DURABILA VECTOR EUROPEAN - str. Petru Rareș nr.1-2 | ||
Brodschi | Dan | 1408 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Ion Berindei, nr. 3, bloc .OD21A, sc. D, et. 1, ap. 137, Sector 2, București | ||
Bruckner | Antoniu | 2404 | Prahova | Titular / Birou individual | BRUCKNER ANTONIU B.I.A. - NR. 10, B- dul Republicii,Bl. 27C, Ap. 17, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Bruj-Guțiu | Claudiu Vasile | 7162 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Arhistudio SRL - Bistrita, blv. Decebal nr. 26/2 | ||
Brumă | Robertina Laura | 1651 | București | Asociat / Societate comercială | ARCOMEX 94 SRL - str. Avrig, nr. 30, sector 2, București | ||
Buburuz | Diana | 2208 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Societate comercială | SC PROMETIP SRL - Str. Horea nr.72/18, Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Cluj-Napoca, str. N. Titulescu nr. 16, ap. 37 | ||
Bucătaru | Dana Cristina | 7705 | București | Salariat / Societate comercială | SC NOUVEL HABITAT CONSULTING SRL - Bd. Titulescu nr. 12, bl. 21A, sc. B, ap. 56 | ||
Bucescu | Mihail Corneliu | 2446 | Bacău-Neamț | Asociat unic / Societate comercială Titular / Birou individual | SC NEW CITY DESIGN SRL - Str. Dobrogeanu-Gherea, bl.30/12, Roman, jud. Neamț B.I.A. - Str. Dobrogeanu-Gherea, bl.30/5, Roman, jud. Neamț | ||
Buciuman | Florin | 7027 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Henri Coanda nr. 1, bl. PB30, et.3, ap.15, Oradea, jud. Bihor | ||
Buck | Michael | 7925 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC Planwerk SRL - Cluj-Napoca, str. Georges Clemenceau nr. 3 | ||
Bucovici | Mihnea | 6999 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Rahmaninov nr. 17, ap. 1, sector 2, București | ||
Bucșa | Tiberiu Claudiu | 4876 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC STUDIO KIM-BUCȘA-DIACONU SRL - Str. Tipografiei nr. 18, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Bucur | Alexandru Emil | 5588 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Driftorului, nr. 96, bl. 12, ap. 8 București, sector 5 | ||
Bucur | Diana Alice | 2079 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC ARHIGRAF SRL - Str. Mircea cel Bătrân nr.55, bl.MV2, ap.35, Constanța, jud. Constanța | ||
Bucur | Dorin Paul | 2080 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC ARHIGRAF SRL - Str. Mircea cel Bătrân nr.55, bl.MV2, ap.35, Constanța, jud. Constanța | ||
Bucur | Ioan | 930 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. B-dul Corneliu Coposu, bl. 5, sc. E, et. 1, apt. 54, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Bucur | Ionică | 1063 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC FORUM SRL - Str. Luptători, nr. 9, Constanța, jud. Constanța | ||
Bucur | Ionuț Alexandru | 7190 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual | B.I.A. Bucur C. Ionuț Alexandru - str. Cezar Bolliac, nr. 2, bl. 2, sc. 2, et. 4, ap. 17, Focșani, jud. Vrancea | ||
Bucur | Maria Elena | 3888 | București | Asociat / Societate comercială | SC IMO PLAN SRL - Calea Griviței nr. 24, Sector 1, București | ||
Bucur | Simona Gabriela | 2186 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate civilă profes | SC CIBBS PROIECT SRL - Str. M. Kogălniceanu nr.23/C7, Brașov, jud. Brașov | ||
Buda | George | 6773 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | SC. ARHICAD SRL - Str. V. Drăghicescu, bloc.4, sc.C, ap.42, 130065 Târgoviște, Jud. Dâmbovița | ||
Buda | Răzvan | 7257 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Progis Consulting SRL - com. Gilău, str. Principală nr. 542, jud. Cluj | ||
Budăi | Carmen Manuela | 1669 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str Daisoara nr 4, apt 1, sect 5, SC CONCELEX SRL - Aeroportului 120-130 sec.1 | ||
Budu | Daniela | 16 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea București, bl.U4, ap.21, Craiova, jud. Dolj | ||
Budușan | Marius | 6507 | Alba | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Avram Iancu, nr.20, Aiud, jud. Alba | ||
Bugar | Savu | 304 | Timiș | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | ARHIMETROPOLIS SRL - Timișoara str. Paris, nr. 2A B.I.A. - str. Piatra Craiului, nr. 1, sc. C, ap. 4 | ||
Bugnariu | Andrei Lucian | 6841 | București | Salariat / Societate comercială | SC DAVICON GRUP SRL - | ||
Buhociu | Dragoș Horia | 5886 | Dunărea de Jos | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | UAUIM București SC OPPIDUM STUDIO SRL - Str. Brăilei nr.78, bl.BR4A, ap.19, Galați, jud. Galați B.I.A. - Bd.Marasesti, Nr.19, Bucuresti. | ||
Buhociu | Liliana | 794 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC OPPIDUM STUDIO SRL - Str. Brăilei nr.78, bl.BR4A, ap.19, Galați, jud. Galați | ||
Buicescu | Irina Alexandra | 3272 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - bd. Ion Mihalache nr 315, bl. J, sc. A, et. 2, ap. 10, sector 1, București | ||
Bujdei | Vasile | 4158 | Iași | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Stefan cel Mare, Bl. 85, sc. b, et. 2, ap.10, Vaslui SC PLATINIT VASLUI SRL - VASLUI | ||
Bulăreanu | Gheorghe Aurelian | 1605 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Văcărești, Nr.230, Bl.70B, Sc.A, Ap. 23, Et.6, S.4, SC LEARCH RHODES WALKER INTERNATIONAL SRL - Str Henry Coandă nr. 27, sectzor 1, București | ||
Bulborea | Cătălina Gabriela | 4238 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Astronomului nr. 2, sector 1, București SC REDDESIGN STUDIO SRL - str. Astronomului 2, 010179 sect.1București | ||
Bulie | Veturia Marta | 3416 | București | ||||
Buliga | Andreea Alexandra | 7124 | București | Salariat / Societate comercială | ARCHITECTURE & ART STUDIO SRL - Bd. Ghica Tei nr. 112, bl. 41, sc. A, ap. 10, sector 2, București | ||
Buliga | Rodica | 122 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Strugurilor nr.32, Iași, jud. Iași | ||
Bulumac | Lorena Georgeta | 5570 | București | Salariat / Societate comercială | ZEE ARHITECT STUDIO - P-ta. Pache Protopopescu nr. 10, sector 2, București | ||
Bumbulici | Mihai | 859 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Mihai Bumbulici - Timișoara str. Milcovul, nr. 7 | ||
Bunescu | Mihai | 4649 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Intrarea Guliver nr.8, Sector 6 | ||
Bungărdean | Cristina | 2347 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC Ofertcom SRL - Bistrița SC Cons Vascoliv SRL - Str. Fezdru nr.124, Bistrița SC Stadim Proiect SRL - str. Principală nr. 32, loc. Tiha-Bârgăului, jud. BN SC Laurana Proiect SRL - Satu Mare | ||
Bunta | Tiberiu | 4685 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Traian Lalescu nr. 10, Oradea, jud. Bihor | ||
Bunta-Stoica | Giorgiana Dorinela | 7100 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Helvconstruct SRL - Cluj-Napoca, str. Traiana Mosoiu nr. 6, ap. 20 | ||
Bunu | Adriana | 1631 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Bunu | Emanuel | 6178 | București | Asociat / Societate comercială | AQUA DESIGN SRL - Str Dezrobirii nr 4, bl M 25, sect 6, București | ||
Bunu | Mihaela | 1427 | București | Asociat / Societate comercială | SC CITY PRO DESIGN SRL - Str. Băiculesti NR.5, BL.a 3, SC.b, ET.2.AP.49, sector 1, București SC NOVA POJECT & KONSTRUCT GRUP SRL SC MEMENTO ARHITECTURE SRL | ||
Bura | Mihai | 6539 | Iași | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Eternitate nr.2, bl. C6, sc.A, et.1, ap2 Iași, mun. Iași, | ||
Burbea-Milescu | Emil | 4832 | București | Titular / Societate civilă profesională Salariat / Societate comercială | S.C.P. - RADICAL - Știrbei Vodă nr.105 bl.24B sc.1 et.1 ap.4 sec.1 SC DC BIROU DE ARHITECTURA SRL - Calea Călărașilor nr.165 bl.38 sc.C et.8 ap.33 București | ||
Burghiu-Hobeanu | George | 4822 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Doamna Ghica nr. 10, bl. 62, sc. A, et. 4, ap. 19, sect. 2, București SC MARK-CON SA - bd. Pache Protopopescu nr.109 sec.2 București | ||
Burileanu-Tellman | Daniel Johannes | 4614 | Timiș | Salariat / Societate comercială | PLANCONTROL SRL - 300575 Timișoara str. Ripensia 7A | ||
Burkhárdt | Árpád | 3519 | Mureș | Titular / Birou individual de arhitectură și urbanism | B.I.A.U. - Str. Avram Iancu nr.25, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Burlacu | Laura Andreea | 4349 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Mihail Sebastian nr. 116, bloc 1, sc. 1, et. 7, ap. 45, Sector 5, București UAIUIM - Str Academiei 18-20 S.C. MINA - M - COM S.R.L. - Bd. Carol nr.65, Bl.2bis, Sc.A, Et.1, Ap.4, Sector 2, București | ||
Burnea-Georgescu | Rozela | 2435 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC RESMIN SRL - Str. Mioriței nr.68, bl.68, sc.C, parter, ap.3, Bacău, jud. Bacău SC MAPAMOND SRL - Str. Energiei nr.35, sc.D, ap.6, Bacău, jud. Bacău SC ARTNOVA SRL - Str. Mărășești nr.116, sc.A, ap.12, Bacău, jud. Bacău SC STAR PROIECT SRL - Str. N. Bălcescu nr.5, bl.5, sc.E, ap.31, Bacău, jud. Bacău SC AMA-ZING SRL - Str. Cornișa Bistriței nr.19, ap.17, Bacău, jud. Bacău SC STYLE PROIECT SRL - Str. Tecuciului, nr. 67 B, Bacău, jud. Bacău | ||
Bursuc | Dorel | 624 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC ACS DESIGN PROIECT SRL - Șoseaua Iasiului nr. 11, Botoșani, jud. Botoșani | ||
Burtea | Dana Gabriela | 3189 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Perișor, Nr.5, Bl.H36, Ap.30, Sc.C, Et.4, S.3 București | ||
Buruiană | Cristina Antonia | 512 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC CHRIS ART SRL - Str. Cuza Vodă nr.10, ap. 12 Oradea, jud. Bihor | ||
Buruiană | Marius | 4164 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | MARIUS BURUIANĂ B.I.A. - Nr. 72 - Str. Fântânii, Nr. 5B,Bl. M2, Et. 2 Ap. 6, Bușteni, Jud. Prahova SC MABU PROIECT SRL - Str. Fântânii, Nr. 5B, Bl. M2, Et. 2, Ap. 6, Bușteni, Jud. Prahova | ||
Bus | Zoltan Andrei | 599 | Arad | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT LINIA B SRL - Bd. Decebal nr.12, Ap.3, Arad, jud. Arad | ||
Bustescu | Anca Monica | 398 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Anca Bustescu - Timișoara, str. Izvorului, nr. 1 | ||
Bușilă | Ligia | 5495 | Timiș | Salariat / Societate comercială | 3A STUDIO SRL DISPLAY STATION SRL - Timișoara, str.Brazilor nr.10 | ||
Bușilă | Niculae | 875 | Timiș | Titular / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ARHITECT BUȘILĂ SRL BENSCORPORATION SRL - Timișoara, str. Brazilor nr.10 | ||
Buta | Andreea | 6893 | București | Salariat / Societate comercială | IGLOO ARCHITECTURE SRL - Str. Sachelarie Visarion nr. 14, bl 117C, sector 2, București | ||
Butică | Dan | 1862 | București | Salariat / Societate comercială | BBM-GRUP S.R.L. - intrarea FILIOARA nr. 1, parter, sector 1, București | ||
Butică | Doina | 1861 | București | Asociat / Societate comercială | SC BBM - GRUP SRL - intr. Filioara nr.1 parter ap.151, sector 1, București | ||
Butnariu | Simona Marilena | 1558 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Pantelimon nr. 110, bl. 209, sc. A, et. 8, ap. 31, sector 2, București | ||
Butnaru | Monica | 5578 | București | Salariat / Societate comercială | SC Tecon SRL - Str Carol Davila nr 77 sect 5 Bucuresti | ||
Butnărescu | Corneliu Vladimir | 387 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | INTERAX BB SRL - Str. Gh. Lazar nr. 18-20 Facultatea de Arhitectura din cadrul “Universitatii de Vest" Timișoara - Timișoara, Str. H. Heine nr.5 ap. 2 | ||
Butnărescu | Georgeta | 3494 | Timiș | Asociat / Societate comercială | INTERAX BB SRL - Timișoara,str.Heine, nr.5, ap.2 | ||
Butuman | Adrian | 1094 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC SPAB SRL - Bd. Tomis 143A, et.7, cam.704, 900591 Constanța, jud. Constanța | ||
Buzatu | Florin | 4410 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. Boteanu, nr. 3A, et.7, ap.44, sect.1 Bucuresti SC FB DESIGN Arhitectura Inginerie Constructii SRl - str. Boteanu, nr. 3A, et.7, ap.44, sect.1 Bucuresti | ||
Buzdugan | Bianca | 5277 | București | Asociat / Societate comercială | SC OFF BA DESIGN SRL - Bd Dinicu Golescu nr. 39, sc. 5, ap. 16, Sector 1, București | ||
Buzdugan | Raluca | 1398 | București | Asociat / Societate comercială | Vlad Simionescu & Asociații Arhitecți - Str. Dr. Carol Davila 40, București 050451 | ||
Buzdun | Carmen | 1860 | București | Asociat / Societate comercială | SC DECO ART STUDIO SRL - Str. Pieții nr. 36-42, bl. A8, sc. A, et. 5, ap. 22, sector 1, București | ||
Buzea | Adina | 4654 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Pantelimon nr. 92, bl. 211, sc B,et. 6, ap. 46, Sector 2, București SC CO-OPERATIVA B.A. SRL str. | ||
Buzec | Liviu Dorel | 18 | Oltenia | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC GENERAL PROJECT SRL - Str. Decebal 36, bl.P1, ap.5-6, Dr.Tr.Severin, jud. Mehedinți SC PROIECTARE SRL - Str. Decebal nr.36, bl.P1, ap.6, Dr.Tr.Severin, jud. Mehedinți | ||
Buzec | Mihaela | 19 | Oltenia | Salariat / Insp. Stat Construcții | |||
Buzilă | Mihaela Eliza | 707 | Argeș | Asociat / Societate comercială | SC ZOOM INTERIOR DESIGN PLUS SRL - Calea Bascov, bl.B1, et.VIII, ap.43, 110124, Pitești, jud. Argeș | ||
Buzinschi | Sorana | 5030 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | COOPERATIVA BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Str. Academiei Nr.7, Sect 1 , București | ||
Buzoianu | Sorin | 4094 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Buzuloiu | Aurelian | 2209 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC METOPA ARHITECT SRL - Str. Iașilor nr.8/10, bl.G, sc.3, ap.34, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC SML CONSTRUCT SRL | ||
Caba-Gheorghiu | Nicoleta | 6005 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Vasile Lupu nr.94, bl.C8, sc.B, ap.14, Iași, jud. Iași | ||
Cacescu | Valentina | 3441 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC TURN ARHITECTURA & DESIGN SRL - Str. Toamnei nr. 28, sector 2, București ARF 99 STUDIO SRL - Str. Toamnei nr. 28, sector 2, București | ||
Caia | Ștefan Claudiu | 3729 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ORCA SRL - Str. Herculane nr.6, sc.2, ap.47, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC HYPAR PROIECT SRL - Str. Agricultorilor nr.3/6, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Attituse Plus SRL - Cluj-Napoca, str. Motilot nt. 112, ap. 3/1 | ||
Calcatinge | Alexandru | 5730 | București | U.A.U.I.M. BUCUREȘTI | |||
Calciu | Brigite Alexandra | 7245 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC TECTONICS ART SRL - Timișoara str. Eroilor de la Tisa nr. 10-12 sc. A, ap. 1 | ||
Calciu | Dan | 4277 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Ale. Arinii Dornei nr. 6, bl. I 3, sc. B, et. 2, ap. 22, sector 6, București S.C. CALCIU DESIGN S.R.L. - Aleea Arinii Dornei 6 bl.I3, sc.B et.2 ap.22 sect.6, București | ||
Calciu | Daniela | 8047 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Avrig nr.16, bl. P30, sc.A, ET. 2, ap.25, secor 2, București | ||
Calea | Dana Cătălina | 1674 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. GENERAL PROIECT 2000 S.R.L. - Str. Țiglina nr.16, S.3, București | ||
Calmanovici | Ina Maria | 5708 | București | Salariat / Societate comercială | SC SACO CONSTRUCT SRL - str. Piața Amzei nr.10-22 sc.B sec.1 București | ||
Calmuc | Genoveva | 2099 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ACCEDO SRL - Str. Apollo nr.9, sc.B, ap.7, Brașov, jud. Brașov | ||
Calotã | Cristina Teodora | 6467 | Dobrogea | Titular / Birou individual | BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - CALOTA CRISTINA | ||
Calotă | Dumitru | 2086 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC MBV GROUP SRL - Bd. Tomis 238, bl.TD17, Parter, Constanța, jud. Constanța | ||
Calotă | Mihai | 1238 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - MIHAI CALOTĂ - Bd. Basarabia, nr. 186, bl. G. 9, sc. A, et. 1, ap. 3, sector 2, București | ||
Calotă | Radu | 1334 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Calotă | Silviu Eugen | 2957 | București | Asociat / Societate comercială | SC CS BIROU DE PROIECTARE SRL - Str. Ilioara nr. 20E, sector 3, București | ||
Câlția | Livia Mândruța Eugenia | 4401 | București | Asociat / Societate comercială | SC MAGIMEX SRL - str Spătarului nr.22B sec.2 București | ||
Câmpan | Andronica | 589 | Arad | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC AM ATELIER SRL - Str. Iustin Marșieu, nr.14, ap.3, Arad, Jud. Arad B.I.A. - Str. Iustin Marșieu nr.14, ap.3, Jud. Arad | ||
Câmpean | Smaranda Viorica | 927 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Dealului nr.12, et.2, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Câmpean | Vlad Ovidiu | 4500 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC 3F STUDIO SRL - Str. Al. Borza nr.1, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Câmpeanu | Liviu Antoniu | 3642 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC INST PROIECT SA B.I.A. - Str. Moților nr.6-8, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Câmpeanu | Mihaela Aurelia | 5166 | Prahova | Titular / Birou individual | MIHAELA CÂMPEANU B.I.A. - Nr. 99 - Str. Mărășesti, Nr. 52, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Câmpeanu | Pompiliu Fănel | 990 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual Salariat/societate comercială | B.I.A. - Str. Cuza Vodă, bl.A7,ap.3, et.2, Buzău, jud. Buzău SC ACI 2002 SRL- Str. Cuza Vodă, bl.A7,ap.3, et.2, Buzău, jud. Buzău | ||
Canceal | Marius | 4374 | Timiș | Salariat / Societate comercială | CD VILA DESIGN SRL - Timișoara str. Victor Babeș, nr. 32 | ||
Cancer | Adrian Șerban | 1811 | București | Asociat / Societate comercială | SC Square One SRL - Str. Tudor Vianu 29, Sector 1, Bucuresti, ap 4, et 4, București | ||
Canciovici | Radu Marin | 2009 | București | Asociat / Societate comercială | Cardo Plan - str. Pop de Băsești nr. 4A, sector 2, București | ||
Cantor | Cristian Vasile | 7258 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Progis Consulting SRL - com. Gilău, str. Principală nr. 542, jud. Cluj | ||
Cantoriu | Petrișor | 949 | Iași | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Al. Cel Bun nr.15, bl.E3, ap.16, Iași, jud. Iași SC ARH LINE STUDIO SRL - Str. Zimbrului nr.17, Iași, jud. Iași | ||
Capelle | Teodora Ruxandra | 5330 | București | ||||
Capotă | Grigoraș | 2586 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Iordache Golescu nr.3A, S.1, Cod 011301 București | ||
Capotă | Maria Alexandra | 6277 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Dico&Tiganas SRL - Cluj-Napoca, Calea Turzii nr. 134, et. 1 | ||
Cappucci | Fulvio | 6578 | Nord-Vest | Admin. / Societate comercială | SC APOLLO TERRITORIUM SRL - Bdul București nr.5/9, Baia Mare, jud.Maramureș | ||
Captari | Lilian | 4612 | București | Asociat / Societate comercială | URBAN OFFICE - str. C.A. Rosetti nr.14 ap.38 sec.1 București | ||
Caraba | Corina Maria | 6367 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC PREFCON SRL - Str Moigradului nr.32, Zalău | ||
Caracaș | Corina | 3433 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Caraciugiuc | Corina | 3569 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Nicolae Sebe nr.5 bl.S24 sc.A ap.35 sect.3 | ||
Caraene | Constantin | 2701 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Caragea | Oriana Herminie | 6383 | Satu Mare | Titular / Societate comercială Admin. / Societate comercială | SC PROCAD ARHITECTURA SRL - str. M. Viteazu, nr. 20 ,ap. 14 ,Satu Mare, jud. Satu Mare SC KREATIV ARHI GROUP SRL - Str. Corneliu Coposu, nr. 2 ,ap. 11 ,Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
Caragioiu | Dragoș | 1111 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. GREEN DRAGON S.R.L. - Bd. Iuliu Maniu nr.184, Bl.G, Sc.1, Et.9, Ap.72, S.6 | ||
Caramatescu | Maria Cristina | 796 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Alexandru Moruzzi nr.56A, Galați, jud. Galați SC PLASMA SA - Str. Alexandru Moruzzi, nr.56A, Galați, jud. Galați | ||
Carapanu | George | 124 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC PRO&CONS INVEST SRL - Str. Rachiti nr. 5B , jud. Iași | ||
Cârciumărescu | Alina Ioana | 4833 | București | Salariat / Societate comercială | SC BATES INTERNATIONAL SRL - Intr. Difuzorului nr. 3, et. 2, ap. 3, sector 1, București | ||
Cârcoană | Elena Rodica | 3635 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC CASACITTA SRL - Str. Tarnița nr.5, ap.26, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Cardoș | Nicoleta Cristina | 6850 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Arhidom SRL - Cluj-Napoca, str. 13 Septembrie nr. 5/1 | ||
Carp | Ana | 6006 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Intr. Louis Pasteur nr. 12A, sector 5, București | ||
Carp | Claudiu Andrei | 3274 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARHE-SIT SRL - Str. Lunii nr.18/33, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Carp | Constanța Cerna | 2954 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Cârstea | Diana Casandra | 1591 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. DESIGN UNIT S.R.L. - Piata Sf. Stefan nr. 5, et 3, ap. 5-6, sector 2, Bucuresti | ||
Cârstea | Gabriel Alexandru | 1590 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. DESIGN UNIT S.R.L. - Piata Sf. Stefan nr. 5, et 3, ap. 5-6, sector 2, Bucuresti | ||
Cârstea | Viorel | 898 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC HENDOR SRL - str. Calea Poplăcii, nr. 22, loc. Sibiu, jud. Sibiu | ||
Cârstoiu | Mariana | 5531 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHIMAGE SRL - str. Temișana nr.20 sec.1 București | ||
Cataraga | Vitalie | 6403 | București | Salariat / Societate comercială | Point 4 Space - Str. 10 Mese nr. 9 București | ||
Cavarnali | Vlad | 1219 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Cazacu | Liliana Daniela | 5248 | Iași | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC NERIA MEDIA SHOP SRL - sos. Arcu nr.25, bl.CL2, sc.A, ap.24, Iași, jud. Iași B.I.A. - sos. Arcu nr.25, bl.CL2, sc.A, ap.24, Iași, jud. Iași | ||
Cazacu | Mircea | 5717 | București | Salariat / Societate comercială | SC ART PROIECT ION SRL - Str Calea Serban Voda nr 209 bl BCR ap 25 sect 4 Bucuresti | ||
Cazacu- Minculescu | Cătălin | 2949 | București | Salariat / Societate comercială | MONTE CARLO PALACE HOTEL - str.Băiculești 29, Ap.27, sector 1, București | ||
Cazan | Dorin Gabriel | 6312 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC M & M Consult SRL | ||
Cazan | Mihai | 513 | Mureș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Plopilor nr.8, ap.12, Sighișoara, jud. Mureș | ||
Căjvăneanu | Irina | 6732 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Cernișoara nr. 49, bl/ P 20, sc. 1, et. 7, ap. 43, sector 6, București SC HAX SRL - Calea Floreasca nr, 208A, sector 1, București | ||
Căliman | Călin | 625 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC ROCADA ARHITECTS SRL - Bd. Tudor Vladimirescu nr.60, Iași, jud. Iași | ||
Călin | Alexandru | 4815 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Lt. Nicolae Pascu nr.6 bl.4 sc.4 ap.96 sec.3 București SC ZEBRA 3 SRL - Str. Panait Istrati nr 88 sect 1 Bucuresti | ||
Călin | Dumitru | 1729 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Olimpului nr.10, corp A, S.4, București | ||
Călin | Hedviga | 2314 | Alba | Funcționar public | |||
Călin | Simona Marina | 3155 | București | Asociat / Societate comercială | S & R ARHITECTURA SI DESIGN S.R.L. - Str. Viorele, Nr.4, Bl.22, Sc.4, Et.5, Ap.128, S.4, BUCUREȘTI | ||
Călina | Anton Costin | 5348 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | EXTENDED AD CONCEPT - șos. Ștefan cel Mare nr.32 bl.26A sc.1 et.5 ap.37 sec.2, București | ||
Călinescu | Irina Oana | 3795 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Irina Călinescu - str. Mașina de pâine nr. 6, bl. R 31, ap. 7, sector 2 | ||
Călugaru | Sebastian Ciprian | 5047 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | CALUGĂRU SEBASTIAN B.I.A. - Nr. 110 - Str. Câmpului,Nr. 12C, Câmpina, Jud. Prahova SC REAL DESIGN PROIECT SRL - Str. Dante Aligheri, Nr. 2-4, Demisol, Ap. 1, Sector 1, București | ||
Cămui | Adina Elena | 7281 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC CARDUM 7 SRL - Bd. C.tin Brâncuși, bl.51, sc.1, ap.2, Tg.Jiu, jud. Gorj | ||
Cămui | Iulian | 21 | Oltenia | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. C.tin Brâncuși, bl.51, sc.1, ap.2, Tg.Jiu, jud. Gorj SC CARDUM 7 SRL - Bd. C.tin Brâncuși, bl.51, sc.1, ap.2, Tg.Jiu, jud. Gorj | ||
Căpățână | Mircea | 7105 | București | Salariat / Societate comercială | SC POLARH DESIGN SRL - Bd. Tineretului nr. 1, bl. 5, sc. C, ap. 61, București | ||
Căpîlnean | Ana | 3331 | Nord-Vest | Titular / Birou Individual | B.I.A.SASKI PROIECTARE ȘI DESIGN - Str. George Coșbuc nr.14, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Căpîlnean | Corneliu | 699 | Nord-Vest | Asociat / Birouri asociate | SASKI PROIECTARE ȘI DESIGN BIROURI ASOCIATE DE ARHITECTURĂ - Str. George Coșbuc nr.14, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Căplescu | Oana Andreea | 5242 | București | Salariat / Societate comercială | SC LA CONS 43 STUDIO SRL - Str. Hagi Ghiță 43 SRL, București | ||
Căpruciu | Olivia Angela | 22 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Madona Dudu, bl.1-3-5, sc.5, parter, Craiova, jud. Dolj SC ARTADGRUP SRL - str. Madona Dudu, nr. 1, bl. 1-3-5, sc. 1 - Craiova, jud. Dolj | ||
Căpușan | Mihaela Diana | 5752 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC MTPH SRL - str. Zorilor nr. 38, ap. 36, Cluj Napoca, jud. Cluj | ||
Cărăbaș | Paul Lucian | 6201 | Timiș | Asociat / Societate comercială | SC HIPERFORM SRL - ap.10, str. Cuza Voda bl. 16, sc. A, apt. 3 | ||
Cătană | Marius Bogdan | 380 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | CATARH SRL - Timișoara str. 1 Decembrie, nr. 86, sc. A, | ||
Cătană | Victor | 578 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Vasile Milea nr.5-7, ap. 9, Arad, jud. Arad | ||
Cătălin | Ștefan | 4777 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Cătălinoiu | Anca Monica | 1197 | București | Asociat / Societate comercială | SC STEMCO DESIGN SRL - șos. Virtutii nr. 13 bl. R5b sc.B et.4 ap.55 cod postal: 060782 sector 6 | ||
Cătănescu | Rodica Daniela | 1880 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. C-tin. Titel Petrescu nr.14, Bl.C30, Et.2, Ap.14 București, sector 6, Bucuresti | ||
Cătinaș | Mihaela Ioana Alina | 5152 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC NEXT DESIGN SRL - Str. Predeal nr.4 Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Cătuneanu | Marian | 2447 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC PRODOMUS SRL - Str. N. Bălcescu nr.12, sc.E, ap. 27, Bacău, jud. Bacău SC ARHIPROIECT SRL - Str. Martir Horia nr.15/A/1, Bacău, jud. Bacău | ||
Ceaușescu | Magdalena | 3933 | București | Asociat / Societate comercială | s.c. a-3-a proiect s.r.l. - Str. Logofătul Luca Stroici nr.11, ap.3, București | ||
Cenușă | Teodor Adrian | 23 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Trandafirilor nr.11, bl.11, sc.B, ap.6, Slatina, jud. Olt | ||
Cerăceanu | Nicolae | 3784 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT SA - Str. Navelor nr.3, Galați, jud. Galați SC BEST PROJECT SRL - Str. Calugăreni nr.10, bl.P4, ap.28 SC SUPER PROJECT SRL - Str. Călărași nr.6 | ||
Cerăceanu | Teodora | 3783 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | SC SUPERCONSULT SRL - Str. Clabuct nr.2, Galați, jud. Galați SC SUPERCON SRL - Str. Siderurgiștilor nr.10, bl.I3, ap.62, Galați, jud. Galați SC SUPERCON PROIECT SRL - Str. Brăilei nr.163, bl.A4, ap.8, Galați, jud. Galați | ||
Cernătescu | Dumitru Marin | 24 | Oltenia | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC GRUP INTERNATIONAL SRL - Bd. Carol I, nr.6, Craiova, jud. Dolj SC ARHIPREST SRL - str. A.I. Cuza, nr.42, bl.6A, ap.2, Craiova, jud.Dolj | ||
Cernătescu | Răzvan | 936 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC SOLO INDUSTRIES SRL - Str. Crișanei nr.1, Sibiu, jud. Sibiu SC R&F MANAGER SRL - Str. Islazului, nr.2 C, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Cernescu | Mugur | 427 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. M. Cernescu SC MEMORIAL CONSTRUCT SRL - Reșița str. Muzicescu, nr. 2, ap. 2 jud. Caraș Severin | ||
Ceșa | Lucian Iustin | 3732 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC FLORA SANEXIM SRL - Str. Bucium nr.5, ap.36, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Chelbea | Mărgărit | 2122 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROIECT MARGO SRL - Str. Petru Maior nr.3, ap.6, Brașov, jud. Brașov | ||
Chelsoi | Gabriela Raluca | 6823 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHIMAGE SRL - Str. Temișeana nr. 20, sector 1, București | ||
Chemays | Nasser | 5834 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Săpunari nr. 10, Sector 5, București | ||
Cherciu | Oana Profira | 4632 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Aleea Valea Bujorului nr.1 bl.D9 ap.6 sector 6, București SC WED ARCH WORLD SRL - Valea Bujorului nr. 1, bl. D9, ap. 6, sector ..., București | ||
Cherim | Sevghin | 1759 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Al. Vlahuță nr. 1,bl. M49, sc. 1, et. 6, ap. 26, Sector 3, București DASSA ARCH - Str. G-ral. Alexandru Radovici nr. 12, sector 2, București | ||
Chernbach | Radu | 785 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Abrud nr.9, bl.R2, ap.49, Brăila, jud. Brăila | ||
Chețan | Anamaria-Andrea | 6621 | Transilvania | Salariat / societate comercială | SC Conproex Construct SRL - Cluj-Napoca, str. Rasinari nr. 3, ap. 4 | ||
Chețea | Dana | 3158 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Chiaburu | Elisabeta Liliana | 3445 | București | Salariat / Societate comercială | Calea Griviței nr.146, Bl.146, Et.2, Ap.16, București | ||
Chiciudean | Claudiu Teodor | 6455 | Timiș | Salariat / Societate comercială | URBATECTURA SRL - Timișoara, str. Avram Imbroane nr. 19, | ||
Chiculiță | Marioara Cătălina | 2859 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual Titular / Societate comercială | B.I.A. - Str. Anghel Saligny nr.114, bl.1B, ap.64, Galați, jud. Galați SC KM PROIECT SRL - Str. Anghel Saligny nr.114, bl.1B, ap.64, Galați, jud. Galați SC RAR PROIECT SRL - Str. Anghel Saligny nr.114, bl.1B, ap.64, Galați, jud. Galați | ||
Chifăr | Nicolae Călin | 6166 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC INTERPROIECT SRL - Cluj-Napoca, str. Brâncoveanu nr. 15 B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Alverna nr. 77, ap. 14 | ||
Chiliman-Juvara | Alexandra | 1624 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. C. Columb, Nr.4 sect.1 | ||
Chinciu | Alexandru | 7208 | București | Salariat / Birou individual | B.I.A. - CHINCIU D. DANIEL GHEORGHE - Str. Sf. Elefterie nr. 58, Sector 5, București | ||
Chinciu | Daniel Gheorghe | 2996 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Sf. Elefterie, Nr.58, Ap.2, S.5 | ||
Chiorean | Alexandra Ramona | 5359 | Alba | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROIECT ALBA SA - blv. 1 Decembrie 1918 nr.69, Alba Iulia, jud. Alba B.I.A. - str. Toporasilor, nr.5, bl.CV1, sc.I. ap.14, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Chiorean | Ana Dorina Ianina | 233 | Nord-Vest | Asociat / Societate comercială | SC A&S ARCADE SRL - Str. Petre Dulfu nr.6/34, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Chiorean | Andrei | 6884 | Alba | Salariat / Societate comercială | S.C. SABIMO PROIECT SRL - str. M. Kogalniceanu, nr.23, bl. MK 23, ap.4, Constanța | ||
Chiorean | Maria Alexandra | 6368 | Sibiu-Vâlcea | Salariata / Societate comercială | SC POLISANO SRL - Str. Moldoveanu, nr. 25, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Chira | Cristina Maria | 7365 | București | Asociat / Societate comercială | SC SOMI DESIGN SRL - Str. Ialomicioarei nr. 2, sector 1, București | ||
Chira | Mircea Silviu | 1454 | București | Asociat / Societate comercială | UAUIM - str. Academiei nr.18-20 sec.1, SOMIDESIGN SRL str. Ialomicioarei nr.2 sec.1 | ||
Chircu | Valeriu | 7542 | București | ||||
Chirescu | Ion | 1833 | București | Asociat / Societate comercială | SC RE START SRL - Str. Vulturilor 12 - 14 SC ART GROUP INT SRL - Str. Caramfil nr. 71 - 73, sector 1, București | ||
Chiriac | Corneliu | 3340 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială | SC ARHICON PROIECT SRL FOCȘANI SI SC ARHICON BUILDING SRL - Str. Brăilei nr.6, bl.20, parter, ap.21, Focșani, jud. Vrancea | ||
Chiriac | Dinu Liviu | 5133 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC ARHICON PROIECT SRL - Str. Petre Tutea nr. 19,bl 913, tronson 1, et.3, ap. 11 Iași, jud. Iași | ||
Chiriac | Monica | 2048 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHexpert SRL - str. Erou Iancu Nicolae nr.69-71-18A Oraș Voluntari Pipera jud. Ilfov | ||
Chiriacescu | Maria | 1552 | București | ||||
Chirică | Elena | 626 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC ARSIS SRL - Str. Ciprian Porumbescu nr.3, ap.2, Suceava, jud. Suceava | ||
Chiricuță | Elena Cătălina | 1349 | București | Asociat / Societate comercială | C.C. DESIGN 2001 SRL - str. Ion Campineanu, nr.20A, bl.18A , sc.B , et.1 , ap.29, sector 1, București | ||
Chirilă | Gheorghe Nicolae | 627 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC TON IMPEX SRL - Str. Luca Arbore nr.12, Suceava, jud. Suceava | ||
Chirilă | Ionel Ionuț | 1765 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Chirilă | Titus | 2131 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | SC TC 3 SRL - Str. 1 Decembrie nr.M18, bl.18, sc.M, ap.12, Sfântu Gheorghe, jud. Covasna | ||
Chiriloi | Alina Georgiana | 2016 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Chiriță | Marian Jan | 3752 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Piața Voievozilor nr.9, Iași, jud. Iași | ||
Chiriță | Nelu | 989 | Muntenia Sud Est | Titular / Societate comercială | SC DESIGN GROUP SRL - Str. Nisipuri, bl.47, sc.C, et.1, ap.6, Slobozia, jud. Ialomița | ||
Chiriță | Ruxandra Maria | 3787 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Olanesti 6, bl. 38, sc. 2, apt. 86, sector 6, cod 060401 BRITAIN HADLEY SRL - Union International Center, et. 6, Str. I Câmpineanu, sector 1, București | ||
Chirițoiu | Mircea | 2532 | Prahova | Titular / Birou individual | CHIRIȚOIU MIRCEA B.I.A. - Nr. 55 - Str. Laurilor, Nr. 3, Bl. 37, Sc. F, Et. 1, Ap. 105, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Chiroșca | Răzvan | 5731 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC TERMITA SRL - Str. Madach nr.55, Cluj- Napoca, jud. Cluj SC VERTICAL STUDIO SRL - Str. Pasteur nr.59, ap.37, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Chirulescu | Sorin Gabriel | 3610 | București | Salariat / Societate comercială | SC CARIMA SRL - str. Sirenelor nr.77sec.5 București | ||
Chirvai | Dana Ileana Graciella | 1253 | București | Asociat / Societate comercială | S.C.A.L.D.CONSTRUCT s.r.l. - str.Drumea Radulescu nr.4,sector 4, Bucuresti | ||
Chirvasie | Cosmin Mihai Ioan | 1472 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC CASANOVA SA - bd. Ion Mihalache nr.142 sc.A ap.3 sec.1 București | ||
Chirvăsuță | Dan Cristian | 3040 | București | Asociat / Societate comercială | SC J S TRADING SRL - Str. Romulus nr. 43, Sector 3, București | ||
Chișbora | Doru Gavril | 606 | Arad | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC LINIA SRL - Str. Blanduziei nr.8, Arad, jud. Arad B.I.A. - Str. Blanduziei nr.8, Arad, jud. Arad | ||
Chișu | Cosmin | 4230 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARCHI - TECH DESIGN SRL - Str. Gârbău nr.10, sc.3, ap.56, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Auto Gav 2006 SRL - Sîngeorz-Băi, str. Republicii nr. 62 | ||
Chișu | Doina | 4438 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bld Camil Ressu nr. 26, Bl A7, Ap. 34 / SC ISO PROIECT - Str. Cetatea Istria nr. 4 | ||
Chițimuș | Ștefan | 4613 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială | SC GLOBAL PROIECT SRL - Str. 1 Decembrie 1918, nr.17, bl.17, ap.2, Focșani, jud. Vrancea | ||
Chițonu | Gabriela Cristina | 3509 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Nicolae Iorga nr.12, Săcele, jud. Brașov | ||
Ciampuru | Octavian Ilarion | 1614 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Pictor Ion Țuculescu, nr.40, bl.G8, sc A, ap. 4, sector 3, București SC Exelectro Engineering S.A. - Calea Moșilor 158, București | ||
Ciani | Claudiu Mihai | 4823 | București | Salariat / Societate comercială | SC RF AMIS SRL - Str. Știrbei Vodă nr. 5, bl.P 1, sc. 3, ap. 3, Râmnicu - Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Ciaușu | Gheorghe | 402 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Ciaușu Gheorghe - Timișoara Calea Aradului, nr. 12, ap. 28 SC CG ARHIT SRL - Timișoara str. Gh Lazăr, nr. 18-20 | ||
Cibu - Deaconu | Alexandru | 6607 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC SIC ARCHITECTURE SRL - str. Lanii, nr. 16, loc. Sibiu | ||
Cilea | Șerban Ioan | 6266 | București | Salariat / Societate comercială | GLOBERNICA SRL - Str Gradinilor Nr 38A Caransebes Jud. Caras - Severin | ||
Cincu | Dan Claudiu | 425 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Dan Cincu - Reșița 320136 Bd. Muncii , Bl.5, sc. 1, ap. 7 jud. Caraș Severin | ||
Cincu | Daniel Emanoil | 2171 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Carierei nr.48, Brașov, jud. Brașov | ||
Cioacă | Dan Alexandru Ionuț | 4102 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. AXIS PROJECT S.R.L. -Calea Moșilor nr. 145, et. 3, ap. 5, sector 2, București | ||
Cioacă | Viorel | 3055 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Cal. Moșilor, Nr.145, bl.1, sc. 1, Et.3, Ap.5, sector 2, București SC CEPROCIM SA - buc. sec.6 bd. Preciziei 6 SC AXIS PROJECT SRL - buc. sec2 Calea Mosilor 145 | ||
Cioară | Lucian Ovidiu | 5573 | Arad | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | SC L&C TOTAL PROIECT - Str. Stan Dragu, Nr.29, Arad, Jud. Arad B.I.A. - Str. Stan Dragu, Nr.29, Jud. Arad SC SILV ANDRAZ SRL - Lipova, Str. Împăratul Traian, Nr.277, Județul Arad | ||
Ciobanu | Alexandru | 5049 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat unic / Societate comercială | CIOBANU ALEXANDRU B.I.A. - NR. 117 - Str. Principală, Nr. 890, Filipeștii de Pădure, Jud. Prahova SC ARCHIPRO DESIGN SRL - Str. Principală, Nr. 890, Com. Filipești de Pădure, Sat Filipești de Pădure, Jud. Prahova | ||
Ciobanu | Dana | 1277 | București | Salariat / Societate comercială | Institutul de Studii si Proiectari Energetice S.A. - bdul. Lacul Tei nr. 1-3, sector 2, C.P.30-33, Bucuresti 020371 | ||
Ciobanu | Oana Călina | 2210 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER A & D SRL - Str. Brașov nr.23, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Ciobanu | Roxana Livia | 25 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Alexandru Vlahuță 2 bl.M50 sc.1 et.7 ap.24 sect.3 București | ||
Ciobănașu | Corneliu | 126 | Iași | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARC DESIGN SRL - Str. T. Cozma nr.83, bl.572, Iași, jud. Iași B.I.A. - sat Vorovesti, sos. Iași-Voinesti nr.4, com. Miroslava, Jud. Iași | ||
Ciobănașu | Paul Filip | 6007 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC ARC DESIGN SRL - Str. T. Cozma nr.83, bl.572, Iași, jud. Iași | ||
Ciobotaru | Gheorghe | 3223 | București | Asociat / Societate comercială | SC CASAGI - Birou arhitectura S.R.L - str.Viitorului nr.84, ap.6, sector 2, București | ||
Ciobotărașu | Dana Gilda | 1517 | București | Asociat / Societate comercială | SC ASTRAGAL SRL - Str. Transilvaniei nr. 35, Sector 1, București SC BAUHAUS ART DESIGN SRL - Aleea Pravaț nr. 1, bl. M 3, ap. 14, sector 6, București SC ORO PROIECT SRL - Intr. Bitolia nr 59, sector 1, București | ||
Cioca | Gabriela Teodora | 5451 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC STUDIO AXA SRL - Str. Al Vaida Voievod nr.2, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Cioca-Grecu | Atena | 2211 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A - Str. Godeanu nr.5/35, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Ciocan | Constantin | 3660 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ACHITECTURE DESIGN SRL - Timișoara str. Mareșal Constantin Prezan, nr. 67, sc. C, ap. 5 | ||
Ciocănău | Adrian | 436 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC ARHIGRUP SRL - Str. General Magheru, nr.25, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Ciocănău | Radu | 5144 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC ARHIGRUP SRL - Str. General Magheru 25, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Ciocănea | Marilena Doina | 1315 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Lujerului, Nr.2, Bl.22C, Sc.A, Et.5, Ap.24, S.6 | ||
Ciocănescu | Tudor Alexandru | 4611 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARCHITECTURE UNITED SRL - Aleea Lungulețu nr. 6, bl. D 14, sc. 2, ap. 81, București | ||
Ciocăzanu | Daniel | 4398 | București | Asociat / Societate comercială | DOOI STUDIO SRL - P-ța. Spaniei nr. 11, ap. 1, sector 2, București | ||
Ciocăzanu | Ion Adrian | 1885 | București | Asociat / Societate comercială | Igloo architecture - Str. Brezoianu, nr.4, et.1, ap.1, Sector 5, București | ||
Ciochia | Mihai | 2520 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Ciocîrlan | Eugeniu Alin | 5149 | București | Salariat / Societate comercială | SC A.E. STUDIO LINE SRL - Str. Lucrețiu Pătrășcanu nr. 3, bl. Y 1, sc. 1, ap. 19, sector 3, București | ||
Ciofu | Măculina Doina | 821 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Brăilei nr.189, bl.J, ap.59, Galați, jud. Galați | ||
Ciolacu-Miron | Emil Dragoș | 127 | Iași | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC AXA SRL - Sos. Păcurari nr.64, bl.551, sc.D, ap.6, Iași, jud. Iași B.I.A. - Șos. Păcurari nr.64, bl.551, sc.D, ap.6, Iași, jud. Iași | ||
Ciomaga | Raluca | 4689 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC BIROU DE ARHITECTURĂ PROIECTARE SRL - Str. Butovăț nr.7, Reșița, jud. Caraș Severin | ||
Ciomârtan | Sorin Doru | 2021 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | OMNICON PROIECT SRL - Str. Viorele nr 34, bl.15, sc D, et 3, ap 119, sector 4, București 040429 | ||
Ciomu | Mihail Cristian Petre | 26 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC PROSPECT SRL - Calea Unirii nr.64C, Craiova, jud. Dolj | ||
Ciontu | Tiberiu | 3415 | București | Titular / Birou indiual | B.I.A. - Bd. Hristo Botev nr. 8, sc. 1, et. 4, ap. 9, Sector 3, București | ||
Cioponea | Daniela | 4571 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Nicolae Constantinescu nr.13 bl.13 sc.B et.1 ap.19 sec.1 București | ||
Cioponea | Florin | 3793 | București | Asociat / Societate comercială | SC REFPROIECT SRL - Str. Pădurea Pustnicu nr. 141B, bl. RU 37, et. 2, ap. 6, sector 1, București | ||
Ciorapciu | Dana Maria | 2788 | București | Asociat / Societate comercială | SC BABYLON SRL str. MATEI BASARAB nr.71 bl.L111A sc.2 et.4 ap.24 sec.3 București | ||
Ciorcilă | Ligia Voichița | 3914 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Pr. Dr. Ștefan S. Nicolau nr.4, Bl.S1, Sc.2, Et.5, Ap.74, Sector 3 București CENTRU PLANIFICARE URBANA SI METROPOLITANA Bucuresti - Str Academiei nr 3 - 5 Bucuresti | ||
Ciornei-Foia | Floricica | 5253 | Iași | Salariat / Societate comercială | S.C. MIHUL S.R.L. -Str. Stroici nr.8B | ||
Ciorobâtcă | Mihai Dragoș | 4877 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC BIROU DE ARHITECTURA CIOROBÂTCĂ SRL - Str. Gemina nr.10, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Ciorobâtcă | Mioara Florica | 2305 | Alba | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC BIROU PROIECTARE CIOROBÂTCĂ SRL B.I.A. - str. Gemina nr.10, bl.ACI-3B, ap.15, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Ciotlăuș | Ioan Octavian | 5559 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Estudio SRL - blv. 21 Decembrie 1918 nr. 124 ap. 68, Cluj-Napoca | ||
Ciplea | Andreea Ioana | 5396 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT COM SRL - bd. Pache Protopopescu nr.14 | ||
Circa | Horea | 294 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | WH PROJECT SRL - Timișoara str. Mendeleev, nr. 29B | ||
Cismaru | Adriana | 28 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC SOFTPROIECT SRL - Str. Simion Stoilov, bl.E15, ap.9, Craiova, jud. Dolj | ||
Ciubotariu | Daniela | 7121 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC DOM STUDIO SRL - Str. Fulger nr.2C, Iași | ||
Ciubotaru | Anca Daniela | 5695 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Anca - Daniela Ciubotaru - str. Gala Galaction nr.14 sec.1, București - punct de lucru - Str. Teodosie Rudeanu nr. 3, bl. 1C, sc. 2, et. 9, sector 1, București SC SQUARE BAU SRL - Str. Șelari nr. 14, Sector 3, București | ||
Ciubotaru | Andrei | 3514 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC 3C PROIECT SRL - Str. D. Ernici nr.5B, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Ciubotaru | Iosif | 2463 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Verde nr.4, Tg. Neamț, jud. Neamț | ||
Ciucă | Simona Maria | 1803 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str Str. Dr. Ottoi Călin nr.27, S.2 | ||
Ciugudean-Toma | Radu | 7592 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARH GEO CONSTRUCT SRL - str. Roșia Montană nr.4 bl.5 sc.A AP.32 Sector 6 | ||
Ciuhandu | George Cristian | 327 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | MG BUILDING DESIGN SRL - Timișoara, str. Ion Ionescu de la Brad nr.1 | ||
Ciuhodaru | Andrei Radu | 5250 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC ROMDESIGN SRL Str. Nicolae Iorga nr. 30, bl Z4, sc A, ap. 5 | ||
Ciungan | Lucian Nicolae | 2623 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. VOLUM PLAN ARHITECT SRL - Str. Aurel Perșu nr. 140 B, ap. 4 și 5,Sector 4, București | ||
Ciupitu | Cristian | 5890 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | SC Dico si Tiganas B.P. SRL - Str. Nae Leonard nr.2, bl.C4, ap.28, Galați, jud. Galați | ||
Ciupitu | Elena Cătălina | 4389 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Lemnarilor nr. 84-86, sector 1, București | ||
Ciurea | Constantin | 4117 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Mendeleev 7 -15, sc. B, et. 6, ap. 32, Sector 1, București SC ARCHITECT SERVICE SRL - str. Daniel Danielopolu nr.4-6 sec.1 București | ||
Ciurea | Ionel | 4284 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHITECT 3D SRL - Str. Liliacului nr.52, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Ciurea | Roxana | 2074 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Tomis nr.143A, et.8, Constanța, jud. Constanța | ||
Ciurea | Simona | 4116 | București | Salariat / Societate comercială | Architect Service S.R.L. - Bd. Dimitrie Pompeiu nr.10, Sector 1, București | ||
Ciureanu | Gheorghe Viorel | 3591 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Aleea Parva nr.10, Bl.D23, Sc.D, Et.3, Ap.38, S.6 București | ||
Ciurescu | Valeriu Octavian | 1914 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Sos. Mihai Bravu, Nr.6, Bl.P23-24, Sc.B, Et.8, Ap.59, S.2 București SC ASCO CONSTRUCȚII SRL - Bd. Lacul tei nr. 80, sector 2, București | ||
Ciuruș | Horia Ioan | 432 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | HORIA CIURUȘ BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Str. General Magheru, nr. 25, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Cividino | Diana Alexandra | 1739 | București | Asociat / Societate comercială | SC CIVIDINI PROIECT SRL - Str. Ritmului nr. 4, bl. 438, sc. 2, ap. 52, sector 2, București | ||
Cividino | Petre Dinu | 1740 | București | Asociat / Societate comercială | SC CIVIDINI PROIECT SRL - Str. Ritmului nr. 4, bl. 438, sc. 2, ap. 48, sector 2, București SC EBONY`94 IMPEX SRL - Str. Ritmului nr. 4, bl. 438, ap. 48, sector 2, București | ||
Cîmpeanu | Cătălina | 483 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Sld. Petre M.Tina nr.9, bl.38, sc.1, ap.5, sect.3, 030403 București | ||
Cîndea | Diana Gabriela | 30 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | STUDIO DE ARHITECTURA CINDEA DIANA SRL - Bd. Dacia nr.97, bl.U1, sc.1, ap.5, Craiova. Jud. Dolj | ||
Cînduleț | Cristian Gabriel | 4233 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARCHIDEA STUDIO SRL - intr. Ion Călin nr.8 sec.2 București | ||
Cîrciumaru | Marinel Narcis | 6774 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | SC. STIL AXA PROIECT SRL - B-dul Unirii, bloc 40, sc.B,ap.45, Micro VI, 130073 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Cîrcu | Ionuț-Bogdan | 6699 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC Arh Service Guttmann & CO SRL Cluj-Napoca, str. Sigismund Toduță nr. 13 SC B.C. Arhitectura SRL - drumul Dumitrei Vechi nr. 7, Bistrita | ||
Cîrstian | Andrei Daniel | 4716 | București | Asociat / Societate comercială | SC ENERGIS PROIECT SRL - Aleea Leorda nr.8 bl.N20 sc.A et.2 ap.8 sec.3, București | ||
Cîță-Țibrea | Alina | 5772 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Traian nr.1 bl. E5, sc.2, et. 4, ap.27 sector 3, București STUDIO DOMUS SRL - str. Serdarului nr.11 bl.47 ap.38, sector 1, București | ||
Cîță-Țibrea | Andrei | 5969 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Traian nr. 1, bl. E5, sc. 2, et. 4, ap. 27, Sector 3, București SC DOMUS STUDIO SRL - str. Serdarului nr.11 sc.A ap.38 sec.1 București | ||
Clem | Cristina Elena | 5025 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC OUR TEAM SRL - Str. Mica nr.6, Brașov | ||
Clinci | Sorin Dan | 2230 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC TRIEDRUM SRL str. Fantanele nr. 55/5 Cluj-Napoca | ||
Clipea | Roxana Ștefana | 5027 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ADA SRL - B-dul 13 Decembrie nr. 13, bl 7, ap 2, Brașov, Jud. Brașov B.I.A.- Brașov, str. Jepilor nr. 2, bl.A8, sc.D, ap.28, jud. Brașov | ||
Clonda | Marius Pompei | 2266 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Bucura nr.3A, et.1, ap.34, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Coarfă | Oana Gabriela | 5050 | Prahova | Asociat / Societate comercială | SC REPUBLIC ARCHITECTS SRL - B-dul Eroii Sanitari, Nr. 27, Parter, Ap. 1, Sector 5, București | ||
Cobe | Aurel Ioan | 833 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Aluminei nr.7, bl.D34, Oradea, jud. Bihor | ||
Coceangă | Laurențiu Adrian | 5511 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Mihai Bravu nr.42-62 bl.P8 sc.1, et.3 ap.13 sector 2, București RE-ACT NOW STUDIO SRL - str. Șelari nr.9- 11 sec.3 București | ||
Cocheci | Adriana | 2231 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC COCHECI BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Str. Cetății nr.17, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Cocheci | Radu Viorel | 2232 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC COCHECI BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Str. Cetății nr.17, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Cocheci | Vlad Nicolae | 6934 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Cocheci Birou de Arhitectură SRL - Cluj- Napoca, str. Cetății nr. 17 | ||
Cochină | Lavinia | 3029 | București | Salariat / Societate comercială | STUDIO T 94 IMPEX - str. General Alexandru Radovici nr.12 București | ||
Cocioabă | Maria | 4395 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | I.S.P.C.F. SA BUCUREȘTI - bd. Dinicu Golescu nr.38 sec.1 | ||
Cocioba | Florina Maria | 4272 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Topoloveni 1 bl.Td6 et.3 ap.23 sec.6 | ||
Cociorvă | Valentin | 5022 | Bacău-Neamț | Asociat unic / Societate comercială | SC AG PROIECT SRL - Str. Castanilor nr.1, sc.A, ap.36, Bacău, jud. Bacău | ||
Cocoroiu | Sevastian | 31 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC PROFORMA SRL - Str. Calomfirescu nr.157, bl.E17, sc.2, ap.1, Dr. Tr. Severin, jud. Mehedinți | ||
Cocoș | Alexandra | 7144 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC ARHIS DESIGN SRL - Str.. Sfanta Maria, nr. 31, parter, sect 1, București | ||
Cocuz | Alexandru Adrian | 5098 | București | Salariat / Societate comercială | SC ZUCOC ARCHITECTS SRL - Str Lacul Tei 126 - 128 sect 2 Bucuresti | ||
Codoreanu | Rodica Elena | 2267 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC SIT BIROU DE ARHITECTURA SRL - Str. E. Racoviță nr.25, Cluj-Napoca | ||
Codreanu | Mihai Eugen | 128 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Peneș Curcanu nr.9, ap.2, Iași, jud. Iași | ||
Cojocariu | Mirela | 129 | Iași | Asociat / Societate comercială | GRUP CONSTRUCTII EST SA - str. Petre Tutea nr.35, Iași, jud Iași | ||
Cojocariu | Romeo Nicușor | 3250 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC RM ATELIER 2005 SRL - Str. Erou Ciprian Pintea, bl.2, sc.A, et.2, ap.7, Bacău, jud. Bacău | ||
Cojocariu | Virginia Monica | 3249 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC RM ATELIER 2005 SRL - Str. Erou Ciprian Pintea, bl.2, sc.A, et.2, ap.7, Bacău, jud. Bacău SC CONEXTRUST SA - Str. I.S. Sturza, nr. 78, Bacău, jud. Bacău | ||
Cojocaru | Mariana Carmen Constanța | 954 | Hunedoara | Funcționar public - Arhitect Sef Salariat / Societate comercială | PRIMARIA MUNICIPIULUI ORASTIE - str. Aurel Vlaicu, nr. 3, Orastie, jud Hunedoara SC PROIECT COMEX SRL - str. Plantelor, nr. 18, Orăștie, jud. Hunedoara | ||
Cojocaru | Mihai | 32 | Oltenia | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Calea București, bl.A5, sc.4, ap.3, Craiova, jud. Dolj SC ARHIGROUP PROCON SRL - Calea București, bl.A5, sc.4, ap.3, Craiova, jud. Dolj | ||
Colac | Alexandru Sorin | 2866 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - sat Sărata, com. Sărata, jud. Bacău GRUP CONSULT PROIECT - Str. Cpt. Zăgănescu, nr. 43, Moinesti, jud. Bacău | ||
Colica | Marcela | 6063 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Vidin nr. 6, bl. 54, sc. 2, parter, ap. 22, Sector 2, București SC AVANGARDA SRL - bd. Dimitrie cantemir nr.23 bl.3 sc.A et.1 ap.36 București | ||
Colobățiu | Gabriel Cătălin | 6935 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Cocheci Birou de Arhitectură SRL - Cluj- Napoca, str. Cetății nr. 17 | ||
Columban | Călin Tudor | 6991 | Oltenia | Salariat / Birou individual Salariat / Societate comercială | BIROU ARHITECTURĂ "34" - Bd. A. I. Cuza nr.3, bl.Union, sc.B, ap.6, Slatina, jud. Olt SC COMNORD SA - Calea Grivitei, nr. 136 București | ||
Columban | Crăița Fiametta Miruna | 34 | Oltenia | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | BIROU ARHITECTURĂ "34" - Bd. A. I. Cuza nr.3, bl.Union, sc.B, ap.6, Slatina, jud. Olt SC GRUP PRIMACONS SRL - str. Pitesti, nr. 213 - Slatina, jud. Olt | ||
Coman | Marian | 3060 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str Turnu Măgurele nr.13 bl.S2 sc.2 et.2 ap.353 cod. 041705 sec.4 București SC VERTEX PROIECT SRL - Str. Turnu Măgurele nr. 13, bl. S2, ap. 353, sector 4, București | ||
Coman | Mihai | 4859 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Sibiului nr.16 bl.E33 ap.52 sec.6, București SC IPTANA SA - Bld.Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, București | ||
Coman | Natalia | 3947 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | |||
Coman | Voichița Maria | 3129 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC ACTUAL SRL - B-dul Revoluției 1989, nr.79, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Comănac | Andrei Păstorel | 4770 | București | Salariat / Societate comercială | SC GD&C Fabrica de Arhitectura SRL - Str Lacramioarei 35 - 37 bl 3-4 ap 56 sect 3 Bucuresti | ||
Comănescu | Alin | 4161 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | ALIN COMANESCU B.I.A. - Nr. 103 - Com. Blejoi, Sat Ploiestiori, Nr. 552, Jud. Prahova SC AXEN STUDIO SRL - Str. Cuza Voda, Nr. 5, Bl. D10, Ap. 7, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Comănici | Adriana | 7460 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC MASLEV CONSULTING SRL - Str. Țepeș Vodă, nr. 52, sector 2, București | ||
Comănoaea | Constantin | 315 | Timiș | Salariat / Societate comercială | I&C DESIGN SRL - Timișoara, str. Sorin Titel, nr. 4, ap.11 | ||
Comșa | Daniel | 4335 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Pe Tocile nr.3A, Brașov, jud. Brașov | ||
Condac | Felicia | 6543 | București | ||||
Constantin | Adriana | 2384 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | ADRIANA CONSTANTIN B.I.A. - Nr. 7 - Str. Zefirului, Nr. 21, Ploiești, Jud. Prahova SC ARHIPROIECT SRL - Str. Zefirului, Nr. 21, Ploiești, Jud. Prahova SC ARHIPROIECT 2007 SRL - Str. Zefirului, Nr. 21, Ploiești, Jud. Prahova SC IAC ARHIPROIECT SRL - Str. Zefirului, Nr. 21, Ploiești, Jud. Prahova SC RIVIO PROIECT DESIGN SRL - Str. Zefirului, Nr. 21, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Constantin | Aida | 1294 | București | Salariat / Societate comercială | BRD GROUPE SOCIETE GENERALE - bd. Ion Mihalache nr.1-7 CP 011171 | ||
Constantin | Anca Mihaela | 6292 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC TOTAL AMI DESIGN SRL - Str. Vasile Gherghel nr.70, sector 1, Bucuresti | ||
Constantin | Andrei Gabriel | 4834 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. sg. Postolache Alexandru nr.20 sec.6 București | ||
Constantin | Corneliu | 3558 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Vitejiei nr.2, Bl.1, Sc.A, Ap.32, S.2 București | ||
Constantin | Cristina | 5660 | București | Asociat / Societate comercială | SC ABRUPT ARHITECTURA SRL - str. Belizarie nr.10 bl.11/2B sc.1 et.1 ap.3, Sector 1, București | ||
Constantin | Dragoș Mircea | 4668 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Odobești, nr.11, bl.T1, sc.B, et.12 , ap.155, sec.3, București ARHICON, ARHITECTURĂ, INGINERIE, CONSULTING SRL - Calea Plevnei nr.26 sec.1 București | ||
Constantin | Gabriela Florentina | 4771 | București | Salariat / Societate comercială | Carpet&More - Victor Babes, Nr 14 , Ap 3 , Sec 1 | ||
Constantin | Gheorghe | 1499 | București | Asociat / Societate comercială | SC NOUVEL HABITAT CONSULTING SRL - Bd. Nicoale Titulescu nr 12, bloc 21A, sc. B, ap. 56, sector 1, București | ||
Constantin | Ionuț | 4574 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC ALFA INVEST - Str. Ec. Teodoriu nr.6A, Slatina, jud. Olt | ||
Constantin | Marieta | 1458 | București | MINISTERUL COMERȚULUI ECONOMIEI ȘI MEDIULUI DE AFACERI - Calea Victoriei 152, București | |||
Constantin | Monica Elena | 4747 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Aleea Reșița D nr.5 bl.A8 ap.8 sec.4 București ITS PROPERTIES DEVELOPMENT SRL - str. Sabinelor nr.123 bl.119 sc.1 ap.3 sec.5 București | ||
Constantin | Monica Elisabeta | 5132 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - aleea Decebal nr.2, Iași, jud. Iași | ||
Constantina | Monica Marilena | 7153 | București | Salariat / Societate comercială | SC CONMAR PRODCOM `93 SRL - Str. Cap.Mișcă Petre nr. 1, bl. M 82, sc. 1, et. 6, ap. 37, sector 5, București | ||
Constantinescu | Adrian Radu | 1948 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Ion Țuculescu, nr.36, bl.21A, ap.9, sector 3, București; | ||
Constantinescu | Alexandru | 3585 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Știrbei Vodă nr.68, Sc.B, Et.7, Ap.1, S.1 | ||
Constantinescu | Claudia | 1576 | București | Salariat / Societate comercială | SC PRODOMUS SA - str. Nicolae Filipescu 53- 55 sec.3 Bucuresti | ||
Constantinescu | Constantin Viorel | 1939 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BUCUREȘTI SA - Str. Vasile Alexandri nr. 4, sector 1, București | ||
Constantinescu | Cristian | 1910 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Constantinescu | Doina Emilia | 4119 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Caraiman 137 sect.1București | ||
Constantinescu | Dragoș Olt | 4558 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. 2MTDV S.R.L. - str. Andrei Mureșanu nr.2 sector 1, București; | ||
Constantinescu | Ilinca | 5841 | București | Titular /.Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Caragiani Elena nr. 13, bl. 2H, ap. 2, et. 3, ap. 31, Sector 1, București SC PAAN IMPEX COMPROD SRL - Str. Gherghiței nr. 7, 022512, București | ||
Constantinescu | Oana | 1227 | București | Titular / Birou indvidual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Sfinților nr. 5, parter, ap. 5, Sector 2, București S.C. Go Proiect SRL - str. Căderea Bastiliei, nr.68, sector 1, cod010616, București | ||
Constantinescu | Ovidiu | 7089 | Timiș | Titular / Societate comercială | ARHITECT OVIDIU CONSTANTINESCU SRL - Timișoara str. Tigrului nr. 40 | ||
Constantinescu | Sabina | 3972 | București | ||||
Constantinescu | Sorin Cristian | 2890 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Chilia Veche, Nr.6, Bl.A8, Ap.64, Sect.6 București | ||
Constantinescu | Stelian Alexandru | 4118 | București | PMB str. Academiei București | |||
Constantinescu | Șerban | 709 | Argeș | Titular / Societate comercială | SC CON’S DESIGN SRL - Bibescu Vodă, bl.P2, sc.6,apt.5, cod 110222, Pitești, jud. Argeș | ||
Constantinescu | Ștefania | 5447 | București | Asociat / Societate comercială | SC STEFPROIECT SRL - Calea Călărașilor 300, bl. S20, sector 3, București | ||
Constantinescu Strihan | Horia Cezar | 3564 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. Radu Boiangiu nr.8, Sector 1, București | ||
Constantiniu | Dan | 132 | Iași | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC AXIS B&D SERV COM SRL - Str. Petre Tutea nr.7, Iași, jud. Iași SC GREEN PROJECT SRL - Sos Păcurari nr. 59, bl. 549, sc. A, et. 8, ap. 31, Iași | ||
Conta | Mihaela Cristina | 1495 | București | Salariat / Societate comercială | SC IOAN CO SRL - Calea Moșilor nr. 227, Sector 2, București SC CECAS PROIECT SRL - Bd. 1 Mai, bloc A11-D-18, Călărași, Jud. Călărași SC COMOPREST SRL - Str. Argeșului 106, Oltenița, jud Călărași | ||
Copacenschi | Irinel | 5251 | Iași | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC COMPANIA EMO SRL - Str. Toma Caragiu nr. 2, Vaslui SC ARHIPROIECT SRL - Str. Spiru Haret nr. 273, Vaslui | ||
Copaci | Elena Doina | 4461 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ioan Alexandru nr.2, bl.15, sc.B, Et.2, ap.8, Arad, jud. Arad | ||
Copăcean | Cristina Ioana | 7364 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC NOVA PROIECT SRL - Str. Schubert nr. 19, Oradea, jud. Bihor | ||
Copăcel | Mihail Adrian | 3327 | Iași | ||||
Copia | Mihaela | 7011 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Cluj-Napoca, Aleea Gârbău nr. 18, ap. 36 | ||
Corbu | Adrian Fernando | 2213 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC STUDIO EST SRL - Str. G Alexandrescu nr.47, bl.D28, ap.15, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Corbu | Ioana | 6355 | București | SC INTERNATIONAL SERVICE C&C SRL - Str. gh. Țițeica nr. 162-164, sector 2, București | |||
Corciova | Ioana Alexandrina | 2647 | București | Asociat / Societate comercială | SC AS FILM INTERNSATIONAL SRL - Str Iancului nr 11 bl 108 ap 50 sect 2 Bucresti | ||
Corcodel | Mircea | 1175 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC CAT -DESIGN SRL - bd. Ion Mihalache nr.317 Vila D sc.B et.2 ap.23 sec.1 București | ||
Cordoș | Cristina Elena | 4881 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC STUDIO AKS SRL | ||
Cordoș | Dorel | 4309 | Nord-Vest | Administrator / Societate comercială | SC CUPOLA PROIECT SRL - Str. Zimbrului nr.59, Sighetu Marmației, jud. Maramureș | ||
Cordoș | Tudor Emilian | 5209 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC General Game SRL - Sintimbru , str. Garii nr. 3, Alba Iulia B.I.A. - Alba-Iulia, str. Gladiolelor nr. 5, ap. 17 | ||
Corduban | Carmen Simona | 939 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Măgurii nr.29, Loc. Cisnădie, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Corduneanu | Lucian | 3870 | București | Asociat / Societate comercială | Area 28B Atelier Arhitectura S.R.L. Str Stefan Mihaileanu 28B Ap 1 Sector 2 Bucuresti | ||
Corina | Corina Maria | 3836 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dr. Lister nr.44B, S.5 | ||
Cornea | Alexandra | 2571 | Arad | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PRO ARHITECTURA - Str. Ioan Alexandru, Nr.15, Arad, Jud. Arad B.I.A. - Str. Crasna, Nr.34, Arad, Jud.Arad | ||
Cornea | Ileana Maria | 35 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Horia nr.2, bl.E7, sc.1, et.1, ap.6, Craiova, jud. Dolj SC PROINSTED SRL: str. A.I. Cuza, nr.4, bl.150apt, sc.D1, ap.10, Craiova, jud. Dolj | ||
Cornea-Ștefănescu | Denise | 4276 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Cornescu | Radu Ștefan | 1030 | Dobrogea | Titular / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHISOFT SRL - Bd. Elisabeta, nr. 13, Constanța, jud. Constanța | ||
Corniciuc | Mircea | 3081 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT SA - Bd. Iuliu Maniu nr.43, Brașov, jud. Brașov | ||
Corobcov | Eugeniu | 6872 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC AIBA PROIECT SRL - Str. Dobrogeanu Gherea, nr. 2, Brașov, Jud. Brașov | ||
Corodan | Mircea Octavian | 5642 | Satu Mare | Titular / Societate comercială Titular / Birou individual | SC NIRVANA STUDIO SRL - Bd. I.C. Bratianu 5/45, Satu Mare, jud. Satu Mare B.A.U. - Str. B-dul I.C. Bratianu, nr.5/45, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
Coroiu | Octavian | 5452 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC CONTUR DESIGN SRL - Str. Zorilor nr.39, ap.21, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Corpaci- Teodorescu | Matilda Simona | 1082 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ARHAUS SRL - Str. General Aviator Andrei Popovici, nr. 69, sect. 1, Bucuresti; SC RETTER PLAN SRL | ||
Cortez | Gheorghiță Silvian | 2502 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Alba Iulia, nr. 1, Băcau, jud. Bacău | ||
Cortez | Lucian | 2472 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Lucrețiu Pătrășcanu, bl.2, sc.A, ap.11, Bacău, jud. Bacău | ||
Cosîmbescu | Ana | 1749 | București | Asociat / Societate comercială | HOME DESIGN & CONSULTING - Str. Drumul Valea Furcii nr. 121, sector 6, București | ||
Cosîmbescu | Tiberiu | 2848 | Prahova | Titular / Birou individual | TIBERIU COSÎMBESCU B.I.A. - Nr. 31 - Itr. Castor, Nr. 4, Bl. G3, Ap. 25, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Cosma | Cosmin Virgil | 943 | București | S.C. Proiect Com S.R.L. - Str. Petru Maior nr.2A, Mediaș, Jud Sibiu | |||
Cosma | Elisabeta | 585 | Arad | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROIECT ARAD SA - Bd. Decebal nr.2, Arad, jud. Arad B.I.A. - Bd. Iuliu Maniu nr.12-18, bl.A, sc.C, ap.5, Arad, jud. Arad | ||
Cosma | Ovidiu | 5406 | Timiș | Salariat / Societate comercială | BALTHASARH SRL - Timișoara, str, Mercy, nr.7, ap.11 | ||
Cosmatu | Patriciu | 1125 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Victoriei, Nr.81-83, Bl.81C, Sc.A, Et.7, Ap.28, S.1 București | ||
Cosmovici | Raluca Ada | 2806 | București | B.I.A. - Str. Grigore Ionescu | |||
Cosnean | Letiția | 5500 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - bd. Dimitrie Cantemir nr.18, bl.7, sc.2, ap.55, secor 4, București | ||
Cosor | Sergiu Dan | 389 | Timiș | Salariat / Societate comercială | K & S GROUP SRL - Timișoara, str. Barbu Iscovescu, nr. 13, sc. A, ap. 3 | ||
Costa | Ioan Dan | 496 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER DAN COSTA SRL - Str. Ghe. Dima nr.6, Oradea, jud. Bihor | ||
Costache | Crilgia Maria | 6484 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC ATR SERBAN SRL - Str. Jupiter, nr. 2, bl. 24, sc. A, ap. 1, Brașov, județul Brașov | ||
Costache | Cristian Sorin | 328 | Timiș | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | MG BUILDING DESIGN SRL B.I.A. C. S. Costache - Timișoara, str. Ion Ionescu de la Brad nr.1, | ||
Costache | Sorina | 7234 | București | Salariat / Societate comercială | SC AD STIL PROIECT SRL - Str. Octavian nr. 30A, Sector 3, București | ||
Costache | Sorina | 7234 | București | Salariat / Societate comercială | SC AD STIL PROIECT SRL - Str. Octavian nr. 30A, Sector 3, București | ||
Costache | Teodor | 2368 | Prahova | Titular / Birou individual | TEODOR COSTACHE B.I.A. - Nr. 35 - Str. Sitarului, Nr. 2, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Costandache | Alexandru Mihai | 1092 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | B.I.A - Bd. Tomis nr.143A, Constanța, jud. Constanța | ||
Costăchescu | Gabriel | 1183 | București | Asociat / Societate comercială | SC PROSPECT SRL - Bd. Ion Mihalache, Nr.106, Bl.84, Sc.B, Ap.60, S.1, București | ||
Costăchescu | Maria Daniela | 1366 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROCONS XXI SRL - Calea Floreasca nr. 169, et. 2, ap. 2, sector 2, București | ||
Costea | Bogdan Dorin | 5512 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC VERTICAL STUDIO SRL - str. Principatelor Unite nr. 50, Oradea, jud.Bihor | ||
Costea | Cornelia | 1149 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Spătarului nr.35, S.2 București | ||
Costea | Darius Sebastian | 6343 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC CON ART DECO SRL - str. A. Saguna, nr. 515, Loc. Sura Mare, jud Sibiu | ||
Costeleanu | Viorel Ioan | 3856 | București | Asociat / Societate comercială | SC CONCEPT ARHITECT SRL str. Brașov nr.22 bl.Z132 ap.47 | ||
Costescu | Adrian | 464 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ion Ghica, bl.7B/A, ap.16, 130121 Târgoviște, jud. Dâmbovița. | ||
Costescu | Silvia | 1732 | București | Asociat / Societate comercială | SC AS FORMA SRL, str. Zborului, nr. 6, București SC ARH - DECO SRL - str. Zborului, nr. 6, București | ||
Costin | Alexandru | 6386 | Nord-Vest | Salariat / Societate comercială | SC COSTIN&COSTIN ARHITECTURA SRL - Bdul Bucuresti nr.31/7, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Costin | Emil | 234 | Nord-Vest | Admin. / Societate comercială | SC COSTIN&COSTIN ARHITECTURA SRL - Bdul Bucuresti nr.31/7, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Coșa | Adrian | 710 | Argeș | Asociat / Societate comercială | SC ARTCONTUR DESIGN SRL - Str. Negru Vodă nr.216, cod 510081, Câmpulung, jud. Argeș | ||
Coșa | Anca Mihaela | 711 | Argeș | Suspendat pt. neplata cotizației | |||
Coșa | Irina Carmen | 3979 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. VERSO DESIGN S.R.L. - Str. Bâlciului nr.1, S.2 | ||
Coșocariu | Roxana - Irina | 5918 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Prasilei nr 23, parter, ap. 1, Sector 4, București SC ARA PROJECT CONCEPT SRL - București SC KONKRET PROIECT DESIGN SRL - București | ||
Coșoveanu | Sorin Mircea | 2233 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC DAST COMSERV SRL SC PROINTAB SRL SC Conproex Construct SRL - Cluj-Napoca, str. L. Rebreanu nr. 4 B.I.A. - Str. Marinescu nr.7, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Coșurbă | Mihai Dan | 1290 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Șerbota nr.7, Bl. V9, Et.2, Ap.8, Sector 5, București S.C. Alba Project Management Romania S.R.L. - Șos. Nordului nr.62A, Ap.10J, Sector 1, București | ||
Cotârlea | Codruța | 5314 | București | Salariat / Societate comercială | SC LAUSTER&RADU ARHITECȚI- Str Vasile Lascăr, nr 46 | ||
Cotișel-Negreanu | Ramona | 5198 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Siretului nr.20, sc.B, et.VII, ap.75, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Cotoros | Irina Clara | 4570 | București | Asociat / Societate comarcială Salariat / Societate comarcială | SC PUBLIC DESIGN SRL - Calea Dorobanților nr. 134 - 138, bl. 11, sc. C ap. 99, Sector 1, București | ||
Cotruț | Mugurel Ștefan | 1764 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHITEQ COM SRL - Aleea Vasile Godiș nr.2A, bl. !T, sc,. 2, ap. 35, sector 3, București | ||
Cotuna | Răzvan | 2831 | București | Asociat / Societate comercială | SC SECȚIUNEA SRL Str. Drumul Taberei nr.10 bl.D1 sc.B et.2 ap.26 sec.6 | ||
Coțofană | Carmen Valeria | 2246 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC. COTOFANA CONCEPT SRL - Bd. Tomis nr.143A, et.10, Constanța, jud. Constanța B.I.A. - Str. Nicolae Iorga, nr.20 BIS, bl.J4, SC. A, et.P, ap. 2 | ||
Covaci | Ionel | 992 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Cosminului, bl.BN, parter, Slobozia, jud. Ialomița | ||
Covaci Putna | Ileana | 1285 | București | Salariat / Societate comercială | Institutul de Studii si Proiectări Energetice S.A. bdul. Lacul Tei nr. 1-3, sector 2, C.P. 30-33, București 020371 | ||
Covaci-Preda | Camelia | 849 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ATELIER UAD SRL - Timișoara cod 300707 StrAștrilor, nr. 20,ap.10 | ||
Covaci-Preda | Nicolae | 850 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ATELIER UAD SRL - Timișoara cod 300707 Str. Aștrilor, nr. 20, | ||
Covaciu | Gheorghe Claudiu | 4544 | Bihor | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Făcliei nr.12/R, Oradea, jud. Bihor SC ARHIFORMA SRL - B-dul Magheru nr. 15, ap. 5, Oradea, jud. Bihor | ||
Covali | Dan | 2184 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | SC DAN COVALI CONSULT SRL - Str. Sf. Ioan nr.11, Brașov, jud. Brașov | ||
Covăcescu | Elena Anca Raluca | 2538 | Bihor | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ROCADA CONCEPT SRL - Str. Republicii nr. 79, ap.2, Oradea, jud. Bihor SC CONEPT CENTER SRL - Str. Republicii nr. 79, ap.2, Oradea, jud. Bihor B.I.A. - Str. Cometei nr. 2, Oradea, jud. Bihor | ||
Covrig | Andrei Dumitru | 133 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ciric nr.6, bl.Z1, sc.E, et.2, ap.7, Iași, jud. Iași | ||
Covrig-Ortopelea | Victoria | 2755 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC MEDIMO SRL - Aleea Sulfinei nr.2, bl.G5, Oradea, jud. Bihor | ||
Cozac | Mihaela | 5230 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC ARCHITM SRL - str. Ep. Mihai Pavel nr. 27, ap. 2/A, Oradea, jud. Bihor | ||
Cozma | Alexandru Marian | 7131 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Sc Atelier Trei srl - Timișoara str. Mercy nr. 7 | ||
Cozma | Cătălin Paul | 712 | Argeș | Asociat / Societate comercială | SC ZOOM INTERIOR DESIGN PLUS SRL - Calea Bascov, bl.B1, et.VIII, ap.43, 110124 Pitești, jud. Argeș | ||
Cozma | Cezarian | 1728 | București | Asociat / Societate comercială | SC SACO PROIECT SRL - Sos. Mihai Bravu, Nr.317, Bl.SA, Sc.A, Ap.43, Sector 3, București | ||
Cozma | Corneliu Eduard | 134 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ARHICON SRL - Str. Toma Cozma nr.113, bl.568, sc.B, parter, Iași, jud. Iași | ||
Crainic | Doina | 3904 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Carol I nr.65, Sc.A, Ap.43, S.2 București | ||
Crainic | Dorin Paul | 4508 | Arad | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Grigore Alexandrescu nr.20, Arad, jud. Arad SC PRO AMEN - CONFORT SRL - Str. Vasile Ureche, Nr.30, Arad, Jud.Arad | ||
Craiovan | Larisa Beatrice | 2352 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC TEST SRL - Str. Garibaldi nr.5, Cluj- Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Str. Jupiter nr.1/21 Cluj-Napoca | ||
Craioveanu | Cristian Ștefan | 3225 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Sfinții Apostoli, Nr.41, Ap.6, S.5 București | ||
Craiu | Florin Iulian | 973 | București | Asociat / Societate comercială | SC COLOANA IMPEX SRL - str. Precupeții Vechi nr.54 sec.2 București | ||
Craiu | Jenică | 6304 | București | Salariat / Societate comercială | SC 3G STUDIO SRL - Str. Papiu Ilarian nr . 24, bl. 43, ap. 147, sect. 3 Bucuresti | ||
Cramarenco | Irina Simona | 3227 | București | Asociat / Societate comercială | SC POINT STUDIO SRL - Str. Chiparosului, Nr.30, S.3 București | ||
Crâșmaru | Vasile Răzvan | 5951 | București | Salariat / Societate comercială | SC AGORA PROIECT SRL - bd. Magheru nr.7 ap.4 București | ||
Crașovan | Marius | 6458 | Timiș | Salariat / Societate comercială | BAU PROIECT PROIECT BA SRL CONS TREI SRL - Timișoara str. Iosif Nemoianu 6A | ||
Crăcană | Călin Florin | 6968 | Bihor | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ATRIUM PROJECT SRL - Str. M. Eminescu nr. 25 , Oradea, jud. Bihor B.I.A. - Comuna Oșorhei, Sat Felcheriu nr. 11/A, jud. Bihor | ||
Crăciun | Anda Roxana | 6709 | Hunedoara | Titular / Birou individual | "ANDA CRĂCIUN - Birou Individual de Arhitectura" - str. Pricazului, bl. 70, sc. C, et. 3, ap. 34, mun. Orăștie, judet Hunedoara | ||
Crăciun | Bogdan | 5309 | București | Salariatt / Societate comercială | SC TEBODIN CONSULTANTS & ENGINEERS - Swan Building Voluntari, Ilfov | ||
Crăciun | Cerasella | 1473 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A.- Str. Matei Basarab, Nr.65, Bl.L109, Sc.4, Ap.69, S.2 București S.C. GRAPHIS SPOT IMPEX S.R.L. - Str. Matei Basarab, Nr.65, Bl.L109, Sc.4, Ap.69, S.2, București | ||
Crăciun | Dragoș Coriolan | 5016 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ART SHED SRL - Str. CArpatilor, nr. 6, bl. e 38, ap. 35, Brașov, jud. Brașov | ||
Crăciun | Gențiana | 2561 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC MASSPLAN SRL - Str. Iuliu Maniu 47, Brașov, Jud. Brașov | ||
Crăciun | Oxana Nicoleta | 239 | Nord-Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. CRĂCIUN OXANA NICOLETA- Str. Aviatorilor 1/36, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Crăciun | Vasilică | 764 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Dunărea nr.4, bl.C1, ap.27, Galați, jud. Galați SC NOVA PREST CONSULTING SRL - Str. Sevastopol nr.26, sect.1, București | ||
Crăciun | Viorel | 5315 | București | Titular / Birou individual | B.I.A.- str. Dianei nr.10 ap.2 sec.2 București | ||
Crăciun | Virginia Ioana | 713 | Argeș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea București, bl.20, sc.B, apt.7, cod 110128, Pitești, jud. Argeș SC PROIECT INFRA 2005 SRL - Str. Victoriei, nr.6, bl.A3, apt.1, Pitești, jud. Argeș | ||
Crăciunescu | Adrian | 2823 | București | ||||
Crăciunoiu | Daniela Cristina | 7135 | București | Salariat / Societate comercială | SC RE-ACT NOW ARCHITECTURE SRL - Calea Griviței nr 8-10, et. 7, cam. 5, Sector 1, București | ||
Crăculeac | Mircea | 388 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ARH ROM SRL - Timișoara, str. Vasile Alexandri nr. 9 ap. 1 | ||
Creangă | Andrei | 6638 | București | Salariat / Societate comercială | IGLOO ARCHITECTURE SRL - Str. Sachelarie Visarion nr. 14, bl. 117C, sector 2, București | ||
Creangă | Emil | 1338 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. ing. Zablovschi 51 București | ||
Creangă | Sultana | 2997 | București | Asociat / Societate comercială | S’ARH S.R.L. - str. Apusului nr.96, bl.F, ap.132, sector 6, București | ||
Creoștean | Vlad | 6851 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC PLANWERK SRL - Cluj-Napoca, str. Georges Clemenceau nr. 3 | ||
Creoșteanu | Liviu | 6412 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC DIIC INFORMAȚII PROFESIONALE SRL Str .Tudor Arghezi nr.11/21, sect 1 București | ||
Crețu | Cătălin Bogdan | 6216 | Bacău-Neamț | Asociat unic / Societate comercială | SC ARHCĂTĂ-DESIGN SRL - Str. Ardealului, nr. 3, sc.B, ap. 7, Bacău, jud. Bacău | ||
Crețu | Emanuel | 3301 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | TACT IMPEX. SRL - Timișoara, str. C Brediceanu, nr 2, | ||
Crețu | Nicolae | 2757 | Bihor | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Doina nr.7, bl.PB78, Oradea, jud. Bihor SC DAMISIO SRL - Satu Mare | ||
Cristache | Mihaela | 4638 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. EXPRESS DESIGN COMPANY S.R.L. - Șos. Pantelimon nr.255, Bl.43, Sc.K, Sector 2, București | ||
Cristea | Bogdan Florin | 3311 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARCA CONCEPT & DESIGN SRL - șos. Iancului 19 bl.106B sc.A str.7 sec.2 București | ||
Cristea | Carmen Andreea | 7165 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC N&D Internațional SRL- Cluj-Napoca, str. Viilor nr. 20C | ||
Cristea | Constantin | 6335 | București | ARHITECT SERVICE SRL | |||
Cristea | Cristian | 5289 | București | Salariat / Societate comercială | SC BABYLON SRL - Str. Matei Basarab nr. 72, bl. L111A, sc. 2, ap. 24, Sector 3, București SC REDDY TATE STEVENSON SRL | ||
Cristea | Cristina Laurenția | 3437 | București | Salariat / Societate comercială | SC ROSTRADA SA - str. Speranței nr.42 sec.2 București | ||
Cristea | Georgia Ioana | 3943 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC FABRICA0110 SRL str. Piscului nr.5 bl.81 sc.a et.8 ap.57 sec.4 București | ||
Cristea | Ioan | 1037 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | SC AMATOUR SRL - Str. 1848, bl.6, sc.D, ap.12, Tulcea, jud. Tulcea | ||
Cristea | Iulius | 1670 | București | Asociat / Societate comercială | Cristea Arhitectura srl - Calea Victoriei nr. 12 C, bl 1, sc A, ap.22, sector 3, Bucuresti Turn Studio srl - Str. Pancota nr. 3, bl. 15, sc. 4, ap. 112, sector 2, București | ||
Cristea | Laurențiu | 36 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC BPA SRL - Str. Unirii, bl.FA16, sc.B, ap.1, Slatina, jud. Olt | ||
Cristea | Nicoleta | 1955 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Producției nr.18 sec.1 București | ||
Cristea | Victor | 4138 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Tomis nr.6, Bl.H4, Ap.8, S.3 București | ||
Cristescu | Adrian | 2023 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | |||
Cristescu | Bogdan Alexandru | 2155 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC TEKART PROJECT SRL - Str. Cantacuzino, nr. 20, jud. Brașov | ||
Cristescu | Cristina Delia | 5139 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Sabinelor nr. 108, bl. 113, sc. A, et. 3, ap. 10, sector 5, București SC MIDANNE INVEST GRUP SRL - Șos. București - Ploiești nr. 42 - 44, sector 1, București | ||
Cristescu | Liviu | 1040 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. I.G. Duca nr.79, bl.L47, et.6, ap.28, Constanța, jud. Constanța | ||
Cristescu | Mihaela | 3172 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Cristescu | Ramona | 5613 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Iancului nr. 59. bl. 101A, , sc. B, et. 2, aop. 48, Sector 2, București SC PROGRAPHIC SRL - str. Neagu Florea nr.7 sec.1 București | ||
Cristescu | Ștefan | 6283 | Prahova | Salariat / Societate comercială | ENE+ENE ARHITECTURA SRL - Str. Lt. Av. Caranda, Nr.17, Ap. 2, Sector 6, București STEFAN CRISTESCU B.I.A. - NR. 135, Str. Minerva, Nr. 7, Bl..70, Sc.A, Et.9, Ap. 38, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Cristescu | Vasile George | 5721 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC DECO STUDIO SRL - Str. Popa Sapca nr. 1, bl. 1, ap. 7, Focșani, jud vrancea | ||
Cristian | Camelia | 1935 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. CARDINAL DARCH S.R.L. - Calea Victoriei nr.134, Sector 1, București | ||
Cristian | Ioana Vanda | 5493 | București | Salariat / Societate comercială | SC ISPAS ARHITECȚI ASOCIATI SRL - Miron Costin nr.15 Sibiu | ||
Cristu | Smaranda | 6366 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Deleni nr. 6, bl. T64, sc. 1, et. 4, ap. 17, sector 2, București SC Format Arhitectura și Design - Str Cântăreț Macarie nr. 6, sector 1, București | ||
Crișan | Ana - Maria | 4955 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Crișan Architecture & Engineering S.R.L., Calea Moșilor nr.280 bl.20 sc.B ap.38 sec.2 | ||
Crișan | Ana Maria | 514 | Mureș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Moldovei nr.13A/6, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Crișan | Andreea | 4883 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC AMBIENT PROIECT SRL - bdul Eroilor, nr.16, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Crișan | Darie | 5625 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC HORUS SRL - Sânmartin nr. 104/E, jud Bihor | ||
Crișan | Emil Aurelian | 935 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC PRO&DES SRL - Str. Negoi nr.84, Sibiu, jud. Sibiu CONSISTORIUL SUPERIOR EVANGHELIC - Str. G-ral Magheru, nr. 4, Sibiu, jud. Sibiu SC AQUA CON PROIECT SA - str. Ștefan cel Mare, nr. 18, loc. Sibiu, jud. Sibiu | ||
Crișan | Marcel Dan | 2285 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECTONICA SRL - Str. Budai Deleanu nr.22, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Crișan | Oana Cătălina | 3565 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Crișan | Valer | 2603 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. MINA - M - COM S.R.L. - Bd. Carol nr.65, Bl.2bis, Sc.A, Et.1, Ap.4, Sector 2, București; CRIȘAN & CRIȘAN ARHITECTURE, URBAN PLANNING & DESIGN S.R.L.- Șos. Iancului nr.128, Bl.G, Sc.A, Et.5, Ap.22, S.2, București | ||
Crîng | Cornel | 3264 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC VILEX PROIECT EXPERT SRL - Str. Stejarilor, nr.77, Hunedoara, jud. Hunedoara SC C&M GEPROTIM SRL - str. Moților nr.6, Brad, jud. Hunedoara SC CRISLUK PROIECT SRL - Str. Ioan Corvin, bl.M, sc.B, ap.19, Deva, jud. Hunedoara SC M3 CONDESIGN SRL - Str. Petofi Sandor, nr. 15, Hunedoara, jud. Hunedoara | ||
Crîsta | Daniel | 616 | Arad | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC VEGAS CENTER WOOD HOUSE - Str. Șiriei, Nr.8, Arad, jud. Arad B.I.A - Str. Vasile Goldiș, Nr.14, Arad | ||
Croitoru | Corina | 4836 | București | Asociat / Societate comercială | SC TAILORS & CO. SRL - str. Dr. Iuliu Teodori nr.5 et.2 ap.5 sec.5, București | ||
Croitoru | Mariana | 3043 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. IONA C. - arte și meserii S.R.L. - Șos. N. Titulescu nr. 1, bl. A7,sc. A, ap. 25, et. 9, Sector 1, București | ||
Croitoru | Victor | 1214 | București | Salariat / Societate comercială | Heurtey Petrochem Romania SRL - Șoseaua Iancului 48, sector 2, București | ||
Cruceanu | Ioana Elena | 3811 | București | Salariat / Societate comercială | SC EUROMEDIA GRUP SA - Bd. Iuliu Maniu nr. 7 sector 6, București SC ARHI-TER MEDIA SRL - Intr, Av. Caranda Gheorghe nr. 10 | ||
Crudu | Gheorghe | 2506 | Dobrogea | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Oleg Danovski nr.40, bl.BM2, sc.B, ap.36, Constanța, jud. Constanța SC ADLES PROIECT CONSTRUCT SRL - Str. Oleg Danovski nr.40, bl.BM2, sc.B, ap.36, Constanța, jud. Constanța SC HAMANGIA SRL- Str. Oleg Danovski nr.40, bl.BM2, sc.B, ap.36, Constanța, jud. Constanța | ||
Crudu | Irina Cristina | 4297 | București | Salariat / Societate comercială | SC EUROMEDIA GROUP SA - Bd. Iuliu Maniu nr. 7, sector 6, București SC JURACHE PROIECT SRL - Str. Nucșoarei nr. 25, București | ||
Cruțescu- Gherasim | Ruxandra | 1323 | București | Asociat / Societate comercială | SC PASIVHOUSE INSTITUT SRL - Șos. Alexandriei 292, et. 1, birou 5, Bragadiru, Ilfov | ||
Cseke | Sandor | 501 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. D. Zamfirescu nr.10, ap.1, Oradea, jud. Bihor | ||
Csibi | Lorand Ede | 6478 | Mureș | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARA ARCHITECTS SRL - Bd. 1 Decembrie 1918 nr.45/19, Tg.Mureș, jud. Mureș B.I.A. - Str. Mihai Viteazul nr.71, Reghin, jud. Mureș | ||
Csikortas | Flavius Nicolae | 5633 | Bihor | Asociat/ Societate comercială | SC ARH & URB DESIGN SRL - Str. Ghe. Doja nr.99/C, Oradea, jud. Bihor | ||
Csukor | Ana Maria | 2909 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Bodesti nr.9, bl. 29A, sc. A, et.6, ap.27, sector 2 SC IPROCHIM SA - Str. Mihai Eminescu 19-21 Sector 1, București | ||
Cucoș | Roxana Corina | 2887 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC FUTURE ARCHITECT STUDIO SRL - Bd. Prelungirea Ghencea 94 -100, bl. C, et. 2, ap. 21, sector 6, București | ||
Cucu | Ioana | 2464 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Decebal 14, bl.P10, ap.20, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Cucu-Costeanu | Lucian | 6288 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | S.C. BAU GLOBAL SRL - Str. SoareluI 36 130003 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Culiciu | Gelu | 5830 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Vasile Alecsandri nr. 9, ap. 22/B, Oradea, jud. Bihor | ||
Cumpănașu | Dragoș | 6925 | București | Salariat / Societate comercială | SC GRANAT COMTRANS PROIECT SRL - Str. 9 Mai, nr. 2, ap. 9, et. 3, sector 6, București | ||
Curea | Spiridon Ștefan | 2316 | Alba | Asociat / Societate comercială | SC LIST STAR SRL - str. Simion Bărnuțiu nr.17A, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Curelariu | Marian-Bogdan | 6544 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Vicol nr.6, bl.2, sc.A, et.1, ap.3, Iași, jud. Iași | ||
Curelea | Alexandru Bogdan | 5418 | București | Salariat / Societate comercială | SC CONS.CO SRL - str. Aromei nr.82 sec.2 București | ||
Curteanu | Mircea | 629 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC" NEO-STYLE" SRL - str. Unirii, nr.11, sc.A, parter, ap.1, Botoșani, jud Botoșani | ||
Cutelecu | Alexandru | 6048 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A - Rm. Valcea, str. Nicolae Titulescu, nr. 17, bl. H3, etaj 2, ap. 12, jud. Valcea | ||
Cutova | Iulia Andreea | 5380 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC EXTRUDE STUDIO SRL - Str. Ecaterina Varga, Nr. 13, Techirghiol, jud. Constanța | ||
Cuznețov | Monica | 588 | Arad | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROIECT SA - Bd. Decebal nr.2, Arad, jud. Arad B.I.A. - Str. Simion Bărnuțiu nr.6, Arad, jud. Arad | ||
Cuzuc | Gabriel | 3341 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială | SC PRODECON SRL - Bd. Unirii, bl.S2, sc.A, ap.13,et.5, Buzău, jud. Buzău | ||
Czika-Oancea | Nicolet Camelia | 5640 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Colentina nr. 16, bloc A4, et. 5, ap. 47, Sector 2, București ZIP STUDIO SRL - str. Nicolae Filipescu 53-55 sec.2 București | ||
Czinczer | Gavril Csaba | 3069 | Arad | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Salariat / Întreprindere individuală | B.I.A. - Str. Mărgăritar nr.5, Arad, jud. Arad SC ALEGENA SRL - P-ta M. Viteazul, Nr.14, Jud. Arad I.I. Creț Adrian - Oraș Sântana, Județul Arad | ||
Czirjak | Jozsef Levente | 4498 | Bihor | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Dacia nr.2, bl.A1, Oradea, jud. Bihor SC PANNON PROIECT SRL - Str. Szigligety Ede nr. 4, ap. 10, Oradea, jud. Bihor | ||
Daia | Bogdan | 5524 | București | Asociat / Societate comercială | s.c. AGRESIV ART srl - str. Traian, nr. 127, sector 2, str. Macedoniei, nr.3, sector 1 S.C. Atelier X S.R.L. - Str. Clopotarii Vechi nr.10, Sector 1, București S.C. Proiect Unique S.R.L. - Com. Fântânele, Str. Basarabia nr.29, jud. Constanța S.C. Acron Act S.R.L. - Bd. Ferdinand nr.141, Sector 2, București | ||
Dalbozi | Amir | 5582 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Dorobanților nr.135-145 bl.10 sc.2 ap.131 București | ||
Dalimon | Andreea | 3892 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Lavandei nr.8 bl.P30 sc.4 ap.48 sec.6 București | ||
Dalya | Coloman | 5491 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BIHOR SA - Bd. G-ral. Magheru nr.23, Oradea, jud. Bihor | ||
Damaschin-Stoica | Anca Elena | 2517 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC FORUM ART SRL BUCUREȘTI sec.4 str. Mitropolit Filaret nr.34 | ||
Dâmboianu | Cristiana | 2058 | București | Salariat / Societate comercială | SC INTEGRAL CONSULTING R&D - str. Calea Moșilor nr.229 bl.39 ap.42 sec.2 București | ||
Damian | Cornelia Andreea | 5919 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Brașov nr. 20, bl. OD1, sc. B, et. 2, ap. 52, Sector 6, București KRAUTZ DESIGN SRL - str. Bâlciului 1A sec.2 București | ||
Damian | Maria | 2408 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | MARIA DAMIAN B.I.A. - Nr. 15 - Str. Mihai Eminescu, Nr. 22, Bl. 10, Sc. A, Ap. 5, Ploiești, Jud. Prahova SC CONSPROIECT SA - Str. Maramureș, Nr. 12, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Damian | Matei | 7360 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Tudor Vianu nr. 40, Sector 1, București | ||
Damian-Pîntea | Ana Georgiana | 4627 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | AGE DESIGNSRL - str. Erou Colonel Doctor Popovici nr.8 jud. Prahova Breaza | ||
Dan | Codruț Andrei | 7139 | București | B.I.A. - BOGDAN GAVRILĂ IULIAN - Str. Vânători nr. 17, et. 3, ap. 4, Sector 5, București | |||
Dan | Cristian | 293 | Nord-Vest | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A.DAN CRISTIAN - Str. Cuza Vodă 14/5, Baia Mare, jud. Maramureș SC ARHIHOME SRL - str. Grivitei nr.127, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Dan | Maria Ileana | 310 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Maria Dan - Piața 1Decembrie 1918, nr.Bl. 27, ap.33 | ||
Dan | Roxana Artemisia | 6328 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Consard Proiectare SRL - Cluj-Napoca, str. N. Titulescu nr. 147/52 | ||
Danciu | Ioan Alexandru | 1095 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Vântului nr.9, Constanța, jud. Constanța | ||
Danciu | Marius | 4885 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC PRO HESTIA SRL - Str. 21 Decembrie 1989 nr. 23-25 sc.4 loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj SC PRO ATRIUM SRL - Str. Fântânele nr.63, ap.328, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Danciu | Marius Florin | 6405 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SANTECOM PROMO SYSTEM SRL - 300218 Timișoara, str. 16 Decembrie 1989 nr.29, et.I, ap. 4 | ||
Dane | Ana | 3941 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Dangubic | Snezâna Manuela | 4338 | București | Asociat / Societate comercială | SC RS STUDIO SRL - str. Tudor Ștefan nr. 31A sec.1 București | ||
Daniel | Eugenia | 276 | Nord-Vest | Funcționar public | Arhitect Șef al Orașului Târgu Lăpuș, jud. Maramureș | ||
Daniel | Ioana | 6490 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | SC STONE ARCHITECTURE SRL - Str. Iuliu Maniu, nr. 32, ap. 19 | ||
Danielescu | Răzvan Ovidiu | 3583 | București | Salariat / Societate comercială | SC CYBERNET SRL - Nicolae Constantinescu nr. 13, sector 1, București | ||
Daniliuc | Marius | 2104 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | SC DANMAR SRL - Str. Neptun nr.1, bl.110, sc.B, ap.29, Brașov, jud. Brașov B.I.A.- Marius Daniliuc - Str. Al. Vlahuta, nr. 6, bl. 6, ap. 12, jud. Brașov | ||
Daraban | Daciana | 1150 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Vitan, Nr.8, Bl.V51, Sc.2, Ap.70, S.3 București | ||
Darac | Gh. Petrișor Didi | 695 | Satu Mare | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Stefan cel Mare 22/27, Satu Mare, jud. Satu Mare SC COSMA SI ASOCIATII SRL - loc. Craidorolt nr.479, jud.Satu Mare SC HOME PROIECT SRL - Str. Petru Maior, nr.5/A, Carei, jud. Satu Mare SC STUDIO BB SRL - Str. Ana Ipatescu, nr.30, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
Daradics | Nandor | 4478 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Daradics Nandor - Timișoara 300028, bd. Mihail Eminescu, nr. 9A, etaj. I, ap.12 | ||
Darida | Ioan | 600 | Arad | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Praporgescu nr.25, bl.18, et.3, ap.22, Arad, jud. Arad SC STACONS SRL - B-dul Decebal, Nr.6, Arad, Jud.Arad | ||
Darie | Cristiana | 438 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Grigore Procopiu, nr. 4, bl. 18, sc. A, et. II, ap. 5, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Darii | Vladimir | 7288 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Sc Bevonna Consulting srl Timișoara str. Craiova nr. 8 | ||
Dascăl | Nicolae Florin | 6430 | Mureș | Salariat / Societate comercială | SC ARHIMOBIL SRL - Str. Secerătorilor, nr.5 A, Cluj Napoca, jud. Cluj | ||
Dascălu | Alexandra | 5501 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC BELL B.A.U. SRL - Bd. Tomis nr.93, ap.28, 900605 Constanța, jud. Constanța | ||
Dascălu | Florin | 6290 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | SC DASCĂLU ȘI ASOCIAȚII SRL SC STUDIO D SRL - Str. Mircea cel Bătrân, bl.X2, B, ap.13, 130023 Târgoviște, jud. Dâmbovița. | ||
Dascălu | Ileana Monica | 6289 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | S.C. DASCĂLU ȘI ASOCIAȚII SRL - Str. Mircea cel Bătrân, bl.X2, B, ap.13, 130023 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Dascălu | Ioan Alexandru | 5775 | Argeș | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ARHIDOM PROIECT PRODCOM SRL- Str. I.C. Brătianu, bl.C1, sc.A, apt.24, Pitești, jud. Argeș SC CONSULTING URBAN PROIECT GRUP SRL - Str. I.C. Brătianu, bl.C1, sc.A, apt.24, cam.2, Pitești, jud Argeș | ||
Dascălu | Mariana | 714 | Argeș | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. I.C. Bratianu, bl.C1, sc.A, apt.24, cod 110003, Pitești, jud. Argeș SC CONSULTING URBAN PROIECT GRUP SRL - Str. I.C. Brătianu, bl.C1, sc.A, apt.24, cam.2, Pitești, jud Argeș SC RO VER PROIECT 2006 SRL - Str. Smeurei, nr.22, Pitești, jud.Arges | ||
Datcu | Alina Virginia | 2799 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Doamna Ghica, Nr.7, Bl.4, Sc.B, Ap.65, S.2 | ||
Datcu | Ariadna | 6138 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - ARIADNA DATCU - Str Sighișoara nr. 2, sector 2, București SC Architecture Concept Studio 007 SRL - Calea Calea Călărașilor nr. 249, sect. 3, București | ||
Datcu | Daniela Gabriela Ioana | 1656 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Arieșil Mare nr. 3, bl. 33, sc. 8, et. 1, ap. 14, Sector 6, București SC Europroiect Arh SRL - Str. Jiului nr. 67, et.2, cam. 1, sector 1, București | ||
Datcu | Dobrin Laurențiu | 1657 | București | Asociat / Societate comercială | SC Xline Atelier de Arhitectură SRL - Aleea Arieșul Mare nr. 3, Bl. 33, Sc. B, et. 1, ap. 14, sector 6, București SC EUROPROIECT ARH SRL SC PROCIVIL SRL SLOBOZIA | ||
Datcu | Florea | 2797 | București | Salariat / Societate comercială | SC AXIA PROIECT SRL - Str. Milcov, Nr.10, S.1 București | ||
David | Bogdan Florin | 4694 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Lunca Moldovei nr. 1, bl. B 4, sc. 1, et. 6, ap.28, sector 3, București SC ZOOM DESIGN SOLUTIONS SRL - Calea Calarasi nr 321 sect 3 Bucresti | ||
David | Mihaela | 2817 | București | Tiular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Constructorilor, Nr.31, Bl.31, Sc.B, Ap.24, S.6 București SC ALM DESIGN 2000 SRL - București, Intrarea Căpitan Preotescu nr.5, Sector 4 | ||
David | Tiberiu | 5440 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARCHIBAU SRL - bd. Unirii nr.19 bl. 4B sc.1 ap.21 sec.5 București | ||
Davidenco | Gabriel | 3106 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Carpați nr.7, bl.358, sc.A, ap.9, Alexandria, jud. Teleorman SC LIDO CONSTRUCT SRL - str. Stelian Popescu, nr.4, Roșiorii de Vede, jud. Teleorman SC PROIECT PRIMA CONSTRUCT - str. Dunării, bl.L3, ap.1, Roșiorii de Vede, jud. Teleorman | ||
Davidescu | Elena Simona | 4036 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Trestiana nr.1, Bl.32, Sc.A, Ap.18 București, | ||
Davidescu | Ioana Alexandra | 6225 | București | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER DE ARHITECTURĂ BĂDULESCU SRL - Intrarea Popa Nan, sector 2, București | ||
Davidov | Nelu | 6483 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Ale. Rogerius nr. 4, bl. L3, sc. A, et. 3, ap.23, Oradea, jud. Bihor | ||
Davidzon | Rosana | 4267 | București | ||||
Dawed | Marcel | 4678 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | Str.Dobrogeanu Gherea nr.78, bl.B9, ap 5, Brașov, Jud Brașov | ||
Dawidowicz | Iulia Traute | 2850 | Prahova | Asociat / Societate comercială | SC PETRARH SRL - B-dul Republicii, Nr. 112, Bl. 14C, Ap. 38, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Dăescu | Liviu Cornel | 5845 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Baltița nr. 2, bloc B18, sc. 3, et. 6, ap. 90, Sectior 4, București SC EPSTEIN SRL - Str Dr Felix nr 63 - 69 sect 1 Bucuresti | ||
Dănăiță-Ionescu | Gabriela | 137 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECT GRUP SRL - Bd. Independentei nr. 11, Bl. A1-4, sc.C, et 2, ap8 | ||
Dănciulescu | Ion | 38 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Oituz nr.16, Craiova, jud. Dolj | ||
Dănilă | Andreea | 6425 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. 2000 LCH S.R.L. - Calea Călărașilor nr. 167, Bl.39, Sc.1, Et.8, Ap.34, Sector 3, București | ||
Dănilă | Teodora Diana | 6756 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Dico & Tiganas SRL - Cluj-Napoca, str. Calea Turzii nr. 134, et. 1 | ||
Dărăban | Flavia Laura | 5238 | Nord Vest | Salariat / Societate comercială | SC Atelier A&D SRL - str. Gh. Bilașcu nr.25, Baia Mare, jud.Maramureș | ||
Dăscălița | Raluca | 6622 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC ARHITECTURE SRL - Șoseaua Fabrica de Glucoză, nr. 17, et. 1, cam. A04, sector 2, București | ||
Deacu | Doru Florin | 3782 | Nord-Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. 22 Decembrie nr.143, Suceava, jud. Suceava SC DOMATIC SRL - str. Aleea Primăverii, nr. 7, bl. 15, sc. A, ap. 13, Rădăuți, jud. Suceava | ||
Deak | Alexandru | 5221 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Banul Manta nr.12 bl.26 sc.B et.8 ap.75 sec.1 București SC DOMUS PROIECTARE SRL - Com. GRUIA Sat SILIȘTEA SNAGOVULUI 468 | ||
Deak | Bogdan Valer | 4666 | București | Salariat / Societate comercială | SC Square Head Design SRL - Str Sg Anghel Gheorghe 5, sector 1 | ||
Decuseară | Diana | 3343 | Muntenia Sud Est | Funcționar public Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FOCȘANI B.I.A. - Str. Lupeni nr.1bis, bl.1bis, ap.8, Focșani, jud. Vrancea SC DEC&DEC SRL - Str. Brăilei nr.131, Focșani, jud. Vrancea | ||
Deleanu | Petre Mihai | 1223 | București | Asociat / Societate comercială | SC DELCASA SRL - str. Vulturilor 98A et.8 sec.3 București | ||
Deleu | Doru | 2317 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC CAPITEL PROIECT SRL - blv. Ferdinand I nr.8, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Delibaș | Ioan | 2567 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială Titular / Birou individual | SC. PASCONMAT CONSULT SRL - Bd. 15 Noiembrie nr.50A, ap.7, Brașov, jud. Brașov B.I.A. - Bd. 15 Noiembrie nr.19, ap.1, Brașov, jud. Brașov | ||
Demeter-Lowe | Silvia Svetlana | 3314 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | SC CONTEXT ARCHITECTURE SRL - Str. Macin, nr. 4A, Brașov, jud. Brașov | ||
Demetrescu | Bogdan Severus | 360 | Timiș | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. Bogdan Demetrescu - Timișoara str. Memorandului, nr. 114 SC D PROIECt SRL - Timișoara P-ța Unirii nr. 5, ap.5 | ||
Demetriu | Alexandra | 6305 | București | Salariat / Societate comercială | SC Q -GROUP PROIECT SRL -Str. Mizil. Nr. 4, bl. G 11, sc. G, ap 61, sect. 3, București | ||
Demetriu | Daniela | 1481 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Sos. Iancului, Nr.29, Bl.105B, Sc.A, Et.11, Ap.47, S.2 SC CARPAȚI SA - str. Știrbei Vodă nr.43 sec.1 București | ||
Demian | Flavius Daniel | 5749 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC INTERPROIECT SRL - Str. C. Brâncusi nr.15, Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Bradutului nr. 37, ap. 7 | ||
Demian | Zsolt Jozsef | 6265 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - P-ța Ion Creangă nr. 1, Oradea, jud. Bihor | ||
Demidov | Sergiu | 5068 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ATELIERUL ARHITEXT SRL CASA HEIMANN SRL VLADAX CONSULTING SRL - Ghiroda calea Lugojului nr 7 | ||
Derer | Anca | 1203 | București | ||||
Despotovics | Roxana Raluca | 5797 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Despotovici Roxana Raluca 3D ARCHI DRAW SRL - Timișoara, str.F.C. Ripensia nr. 13, ap. 20 | ||
Diaconescu | Iulian | 2501 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Petru Rareș nr.62, bl.A4, ap.36, Piatra Neamț, jud. Neamț SC LIUVANA COM SRL - Str. Mărceni, nr. 2, Bicaz, jud. Neamț | ||
Diaconescu | Mircea Iulian | 39 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC CONSARH SRL - Str. Ghe. Barițiu nr.7, Craiova, jud. Dolj | ||
Diaconescu | Mugur | 467 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | S.C. IMPRESSION SRL. - Str. Iancu Jianu nr.15, 130081 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Diaconescu | Oana | 6255 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHI - GEODESIGN SRL - Str. Opanez, nr. 15, sect. 2, București | ||
Diaconescu | Oltea Maria Nicola | 6346 | București | Salariat / Societate comercială | SC PRINT EXPERT SIMACO SRL - Str Costache Aristia nr 13, sector 1, București | ||
Diaconescu | Valeriu Sorin | 4869 | București | Asociat / Societate comercială | SC Outline Architecture Office SRL - Bd. Ferdinand I nr.164, Ap.1, Sector 2, Bucuresti | ||
Diaconu | Doina | 139 | Iași | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A - Str. Alexandru Bașota nr.2 SC CCMI SPA SRL - str. Impacarii nr.14, Com. Valea Lupului, jud. Iași | ||
Diaconu-Mihai | Adriana | 6581 | București | Salariat / M.A.I. | MINISTERUL ADMINISTRAȚIILOR ȘI INTERNELOR - Str. Eforie nr. 3-5, sector 5, București | ||
Diaz-Martinez | Francisco | 6363 | București | Asociat / Societate comercială | Diaz y Sanjuan - Arquitectos - Parc Industrial Imobest Km. 23, Strada Ithaca nr.400, 087015 Bolintin Deal, Județul Giurgiu | ||
Dicu | Bogdan George | 40 | București | Salariat / Societate comercială | SC ART STRUCTURE SRL - sos. București - Ploiești nr.180 lot12 | ||
Diculescu | Alexandru | 5200 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Dumbrava Nouă nr.6 bl.M80 ap.4 sec.5 București SC DARPROMED IMPEX SRL - București sec.3 str. Armeniș nr.10 | ||
Diculescu | Ana Bianca Elena | 6243 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHITECT CONSULT SRL - Str. Chișcani 25, sect. 1, București | ||
Didă | Liviu | 4537 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC MD PRIM PROIECT SRL - bd. Mamaia, nr. 269, et. 1, ap. 2, Constanța, jud. Constanța B.I.A. | ||
Didă | Mirela | 1068 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC Misoli SRL - Tulcea, Jud. Tulcea | ||
Didea | Delia Alexandra | 4975 | București | Salariat / Societate comercială | SC CORPORATE OFFICE SOLUTIONS SRL str. Sf. Vineri 29 sec.3 București | ||
Dieneș | Gavril | 236 | Nord-Vest | Titular / Birou individual | B.I.A.DIENEȘ GAVRIL - Str. Turbinei nr.37, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Dima | Dumitru Adrian | 2119 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC M2 STUDIO SRL - Str. Herman Oberth nr.29, Brașov, jud. Brașov | ||
Dima | Elena | 3395 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Dima | Georgian Mircea | 6724 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | SC Internațional Invest SRL - Bd. Dorobanților, bl.A55, ap.35, Brăila, jud.Brăila | ||
Dima | Gheorghe | 2793 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. Atelier3 S.R.L. - Str. Sfantul Constantin nr. 4, Sector 1, Bucuresti 010218 | ||
Dima | Mihai Emil | 1727 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. S.I.E.P.C.O.F.A.R. S.A.- Calea Serban Voda nr. 282, Bloc 3B, Ap. 36, Parter, sector 4, Bucuresti | ||
Dima | Neli | 798 | București | Acționar / Societate comercială | SC PROIECT SA GALAȚI - Str. Navelor nr. 3, Galați, jud. Galați | ||
Dima | Răzvan | 4848 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Alba Nr. 10, Sector 4, Bucuresti 040512 | ||
Dima | Roxana | 5835 | București | Salariat / Societate comercială | WEST GROUP ARCHITECTURE SRL - str. Armand Călinescu nr.2-4 sec.2 București | ||
Dimitrie-Leorda | Anca Silvia | 4206 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Ion Berindei nr. 3, bl. OD21A, sc. B, et. 6, ap. 70, Sector 2, București SC NEWS OUTDOR ROMANIA SRL - Str. Marcel Iancu nr. 3 - 5, sector 2, București | ||
Dimitrios | Efthymiadis | 6729 | București | Asociat / Societate comercială | DIMAS MIGDA CONSULT SRL - Str. Barbu Delavrancea 2, sector 1, București | ||
Dimitriu | Elena | 4565 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Spinti nr.8, Iași, jud. Iași | ||
Dimitriu | Florin | 140 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Cloșca nr. 6, bl C1, ap. 12, Iași, jud. Iași | ||
Dimitriu | Octav | 1820 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Elev Ștefănescu Ștefan nr.9 bl.449 sc.A et.4 ap.49 sec.2 București | ||
Dimitriu | Vlad Dan | 2449 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Nordului nr.2, sc.B, ap.4, Bacău, jud. Bacău SC FRONTAL DI SYSTEMS SRL - Str. Energiei nr.32 A, et.7, ap.39, Bacău, jud. Bacău | ||
Dimofte | Anișoara | 2625 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Cpt. Av. Al. Serbănescu, Nr.26, Bl.17B, Et.4, Ap.12, S.1 București | ||
Dina | Costel | 5473 | București | Asociat / Societate comercială | SC PRO ARHIDESIGN SRL - str. Răsăritului nr.1 bl.118 sc.3 et.8 ap.137 sec.6 București | ||
Dina | Mădălina Doriana | 4602 | București | Asociat / Societate comercială | SC MxM ARCHITECTS SRL șos. Ștefan cel Mare nr.33 sec.2 București | ||
Dina | Rodica | 5683 | București | Titular / Birou individual | B.I.A - Str. Bucovina, nr. 1 bis, bl, L 10 A, sc. 1, et. 5, ap. 70, sector 3, București | ||
Dincă | Mihaela | 4024 | București | Salariat / Societate comercială | S.C.EXTREME WORLD CONSTRUCT S.R.L. - Str. Cara Anghel nr.10, Bl.C5, Ap.47, Sector 6, București | ||
Dinculescu | Ana Cristina | 3217 | București | Salariat / Societate comercială | SC LAVALIN ROMANIA SA - Str. Fabrica de Glucoză nr. 11G, sector 2, București | ||
Dinculescu | Mircea | 3730 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ADAMCO GRUP SRL SC ADG PROIECT SRL - Str. Hațeg nr.26, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC ADG ARCHITECTS SRL | ||
Dindăreanu | Corina Elena | 4208 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Dinescu | Adina | 1514 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | TRANSILVANIA SA - str. Nicolae Iorga nr.1 sec.1 București | ||
Dinu | Adrian | 6448 | București | Salariat / Societate comercială | SC HOUSE CONSULT SRL - Str. Fabrica de Cărămidă nr. 1 A, vila 8, sector 1, București | ||
Dinu | Cezar Sebastian | 3109 | Oltenia | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC MODULPROIECT SA - Str. Libertății nr.200A, Alexandria, jud. Teleorman SC UNID DOMUS SRL - Str. Libertății nr.1501, sc.B, et.3, ap.33, Alexandria, jud. Teleorman SC URBAN PLUS SRL - str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 13, sc. B, et. 3, ap. 35, Roșiorii de Vede, jud. Teleorman | ||
Dinu | Cristina Claudia | 6651 | Arad | Salariat / Societate comercială | SC STACONS SRL - Bd. Decebal, Nr.6, Arad, Jud.Arad | ||
Dinu | Liviu Florin | 4784 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC 3D ON OFFICE SRL - Str Petre Ispirescu nr. 8, bl. P 6, sc. 2, ap. 52, sector 6, București | ||
Dinu | Marius | 2085 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC MDA! SRL - Str. Stejarului 5, Ovidiu, jud. Constanța | ||
Dinu | Mihaela Katrinela | 2609 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Băiculești, Nr.15, Bl.B13, Sc.A, Ap.15, S.1 București | ||
Dinu | Nicolae | 1487 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. VB COMP SRL - Str. BRASOV NR.16, Bl. 3S14, Et.4, Ap.55, Sect.6, Bucuresti, cod postal 61446 | ||
Dinulescu | Cristian | 439 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHIGRAF SRL - Aleea Doinei, nr.4, bl. P1, sc. C, ap. 8, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea B.I.A. - Aleea Doinei, nr.4, bl. P1, sc. C, ap. 8, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Dinulescu | Horia | 4665 | București | Salariat / Societate comercială | UAUIM str. Academiei nr.18-20 sec.1 București | ||
Dinulescu | Sandra | 4506 | Arad | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC D&D DESIGN PROIECT SRL - Str. I Marșieu nr.8, Arad, jud. Arad SC 3D PLANNING SRL - Str. Dr. Ioan Suciu, Bl.19, Sc.B, Et.I, Arad, jud. Arad | ||
Dinulescu | Stelian Marian | 576 | Arad | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC D&D DESIGN PROIECT SRL - Str. I Marșieu nr.8, Arad, jud. Arad SC 3D PLANNING SRL - Str. Dr.Ioan Suciu, Bl.19, Sc.B, Et.I, Arad, jud. Arad | ||
Dinulescu-Ioana | Nicoleta Laura | 3067 | Arad | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC GEOMETRICA SRL - Str. Gheorghe Șincai, nr. 2-6, Nr.5, Arad, jud. Arad SC GEOMETRICA CONSTRUCT SRL - Str. Gheorghe Șincai, nr.2-6, ap.5 Arad, Jud. Arad B.I.A. - Str. Blanduziei nr.23, ap.4, Arad, jud. Arad | ||
Dinulescu-Ioana | Sergiu | 3068 | Arad | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC GEOMETRICA SRL - Str. Gheorghe Șincai nr.2-6,ap.5 Arad, jud. Arad SC GEOMETRICA CONSTRUCT SRL - Str. Gheorghe Șincai, nr.2-6, ap.5 Arad, Jud. Arad B.I.A. - Str. Gheorghe Șincai, nr. 2-6, Ap.4, Arad, jud. Arad | ||
Dinu-Popa | Emil Alexandru | 6402 | București | Salariat / Societate comercială | SC DELTA SERVICE 95 CONSULTING SRL - București | ||
Disescu | Oana Maria | 2734 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Frederic Chopin nr. 29, sc. A, et. 2, ap. 6, sector 2, București SC KDBS DESIGN SRL - Str. Pop de Basesti nr. 4, sectro 2, București | ||
Dițoiu | Nina Cristina | 6299 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHIPRO ARHITECTURA SRL - Str. Iașilor nr.6, bl.C, ap.42, Cluj, Jud. Cluj B.I.A. -Str. Pref. Tudoreaș Gavril, Suceava, jud. Suceava | ||
Dițu-Ștefan | Maria Izabela | 6131 | București | Titular / Birou individual Salatiat / Societate comercială | B.I.A. -Str. Vedea nr. 4, bl. 93 A, sc. 1, et. 1, ap. 4, sector 5, București KARDULA SERV SRL - București | ||
Doba-Fodor | Laura | 6203 | Timiș | Salariat / Societate comercială | WHTM SRL - Timișoara str. Mendeleev nr. 29/B | ||
Doboș | Răsvan Vlad | 3176 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. E-Business Consultants S.R.L. - Bd. Camil Ressu, Nr.48, Bl.C15, Sc.3, Ap.24, S.3 | ||
Dobrai | Laszlo | 2190 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC D.SZ. ATELIER SRL - Str. Bethlen G, nr.76, Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita | ||
Dobre | Constantin | 1353 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Pitar Moș nr.25, Et.7, Ap.27, S.1 București | ||
Dobre | Eugeniu Paul | 3484 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | PSV MULTILINE SRL - Str. Gen. Grigore Grecescu nr.12, Câmpulung Muscel | ||
Dobre | Ioan Florin | 3256 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ARHITECTURAL CONFORT ARHITECTURAL SHOW - 307135 Curtea nr. 260, jud. Timiș | ||
Dobre | Rodica | 1981 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Giuseppe Garibaldi nr. 5, sc. A, et. 1, ap. 4, Sector 2, București | ||
Dobreanu | Catinca Cristina | 6541 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Dr. Constantin Istrati, nr. 10, Bacau, jud. Bacău | ||
Dobreanu | Răzvan Teodor | 6010 | Iași | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Nicolae Gane nr.30, bl.C1, ap.07, Iași, jud. Iași SC CONSARTING SRL - Str. Victor Babeș nr. 3B, ap. 3 Iași, jud. Iași | ||
Dobrescu | Alexandra Anca | 1278 | București | Salariat / Societate comercială | Institutul de Studii si Proiectari Energetice S.A. bdul. Lacul Tei nr. 1-3, sector 2, C.P. 30-33, București 020371 | ||
Dobrescu | Carolina Andreea | 2117 | Brașov-Covasna- Harghita | Acționar / Societate comercială | SC DOBRESCU ARH SRL - Str. Mihail Sadoveanu nr.6, Brașov, jud. Brașov | ||
Dobrescu | Gruia Alin | 2118 | Brașov-Covasna- Harghita | Acționar / Societate comercială | SC DOBRESCU ARH SRL - Str. Mihail Sadoveanu nr.6, Brașov, jud. Brașov | ||
Dobrinescu | Ana Maria | 1989 | București | Asociat / Societate comercială | SC German Architects & Partners SRL - str. Emanoil Porumbaru, nr.86, bl. C1, etaj 6, sector 1, cod postal, 011428, București | ||
Dobrinoiu | Oana Marina | 3156 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Hagi Ghiță nr. 48, Sector 1, București B.I.A. - Radu Tănăsescu - Calea Dorobanților nr.36-40, Sc.B, Et.6, Ap.47, S.1 București | ||
Dobrițoiu | Dragoș Daniel | 42 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | DRAGOS DOBRITOIU BIROU DE ARHITECTURA - Str. Grigore Alexandrescu, nr. 1G, biroul nr. 4, Slatina,jud. Olt | ||
Dobrotă | Eugen Nicolae | 4490 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ASQUINI SRL - str. Mihai Eminescu nr. 38A, Radauti, jud. Suceava B.I.A. - Str. Stadionului nr.4, ap.26, Rădăuți, jud. Suceava | ||
Dogar | Daniel | 2656 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC SANDEX SRL - Str. Transilvaniei nr.33, Oradea, jud. Bihor | ||
Dogariu | Tamara Elena | 3551 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ANIMA DESIGN CONSTRUCT S.R.L. - Ștefan cel Mare nr.18, Sector 2, București | ||
Dogaru | Carmen | 7002 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate ciomercială | B.I.A. - Str. Delea Veche nr. 26, Sector 2, București HDC - HDC ARCHITECTS + DESIGNERS - 9 Alekou Zinonas Street Limassol 3035, Cyprus | ||
Dogeanu | Marian | 3193 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Mecet nr.20B, Sector 2, București | ||
Doichița | Corneliu Costel | 880 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | BIA Corneliu Doichita str C Salcianu nr. 10 SC CO-HA INTERNATIONAL SRL - str. Regimentul 10 Timișoara PROVALSOR CONSULT SRL - Calarasi, str. Al. Odobescu nr. 16A | ||
Dolog | Georgeta | 2214 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Condesign SRL - loc. Șelimbăr str. Mihai Viteazu, jud. Sibiu SC Arconex Consulting SRL - Cluj-Napoca, str. Donath nr. 4, ap. 23 B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Arinilor nr. 17, ap. 14 | ||
Dolog | Valentin Andrei | 6931 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC COFIDO SRL - Str. Miron Pompiliu nr. 47, Vașcău, jud. | ||
Domahidi | Ildiko | 3099 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - SF. Gheorghe, str. Godri Ferenc, nr. 19, bl. 5, sc. C, ap.4, jud. Covasna | ||
Domnaru | Ofelia | 3623 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Albăstrelelor nr.14, et.1, cam.119, Constanța, jud. Constanța | ||
Domnișoru | Anda Alecsandra | 716 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. N. Bălcescu, bl.L2, sc.A, apt.9, cod110066, Pitești, jud. Argeș | ||
Domnișoru | Anda Alecsandra | 716 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. N. Bălcescu, bl.L2, sc.A, apt.9, cod110066, Pitești, jud. Argeș | ||
Domnița | Adrian | 2293 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC TEST SRL - Str. Garibaldi nr.5, Cluj- Napoca, jud. Cluj SC Arhtest SRL - str. Garibaldi nr. 5, loc. Cluj- Napoca | ||
Domnița | Marcela Lia | 2288 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC TEST SRL - Str. Garibaldi nr.5, Cluj- Napoca, jud. Cluj SC ARH TEST SRL- Str. Garibaldi nr.5, Cluj- Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Str. Garibaldi nr.5, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Domolescu | Elena | 1088 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | SC ARHICON - DEV SRL - Bd. Al. Lăpușneanu nr.191, bl.10. sc.F, ap.107, Constanța, jud. Constanța | ||
Domșa | Dan Ștefan Feliciu | 4886 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC DDL SRL - Cluj-Napoca, Str. Calea Mănăștur nr.72 | ||
Domuța | Florentina | 3692 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. George Emil Palade nr.33, Oradea, jud. Bihor | ||
Dona | Florian | 5146 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC DD ARCHITECTS SRL - Str. Calea Dumbrăvii, bl. 16, sc. C, ap. 31, Sibiu, jud. Sibiu SC NS PROJECT INVEST SRL - Str. Ialomiței, nr. 15, ap. 2, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC PRIMAVERA DESIGN SRL - Str. 22 Decembrie 1918, Deva, jud. Hunedoara | ||
Donea | Ioan | 7223 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Conpac Arhitect SRL - Cluj-Napoca, str. L. Pasteur nr. 44, ap. 30 | ||
Donici | Luminița Anca | 863 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Donici Luminita - Timișoara, str. Brediceanu nr.11, et.1, ap.7 | ||
Donos-Mitan | Aurelia | 1069 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | SC ARTEC SRL - Str. Babadag nr.5, bl.1, sc.B, ap.2, Tulcea, jud. Tulcea | ||
Donos-Mitan | David | 6224 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | SC ARTEC SRL - Str. Babadag nr.5, bl.1, sc.B, ap.2, Tulcea, jud. Tulcea | ||
Dordea | Dragoș Mihai | 5705 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bdl.Nicolae Grigorescu nr.14 bl.V20sc.F et.1 ap..108 sect.3 SC GRAPHIC STUDIO SRL - str. Moxa nr.19 sec.1 București | ||
Dornescu | Ana Karyna | 141 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mitropolit Varlaam nr.5,bl C4, parter, Iași, jud. Iași | ||
Dornescu | Mircea Călin | 2516 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. ATELIER 3 S.R.L. - Str. Sf. Constantin nr.4, Sector 1, București S.C. CALDOR 94 S.R.L. - Str. Țepeș Vodă nr.46, Sector 2, București | ||
Dorobanțu | Alexandra | 1705 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Radu Popescu nr.17, Bl.24A, Sc.2, Ap.57, S.1 București | ||
Dorobanțu | Ana Alexandra | 6287 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Sabarului nr. 12, Ilfov Bragadiru SC GENERAL CONCEPT SRL - Str. Sf. Nicolae, nr 19, Călărași | ||
Dorobanțu | Carla Mariana | 375 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ARHITEKT STUDIO A SRL - Timișoara, cod 300005 str. Nicolae Paulescu, nr. 1, et. 3, ap. 20 | ||
Dorobanțu | Dinu Mihnea | 1434 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str.Ing Zablovschi 1, sc.A, ap.19, Sector 1, București S.C. Romanian Invest Grup SRL - str. Garibaldi nr.20, ap.24, Sector 2, București | ||
Dorobanțu | Vlad Gabriel | 6360 | București | Salariat / Societate comercială | SC ASCO CONSTRUCȚII SRL - Bd. Tei nr. 80, sect. 2, București | ||
Doroghi | Lavinia Raluca | 6316 | Timiș | Salariat / Societate comercială | B.I.A. Doroghi Carmen Daniela - Timișoara, bv. 16 Decembrie 1989 nr.45 | ||
Doru | Dragoș | 5733 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ana Ipătescu, bl. 7, sc. A, ap. 9, mun. Bacău | ||
Dosinescu | Lucian George | 7066 | Oltenia | Titular / Birou individual | BIA - bvd. Nicolae Titulescu, nr.45, bl.45, sc.A, et.3, ap.4, Slatina, jud.. Olt | ||
Dozsa | Andrei Alexandru | 3032 | București | Asociat / Societate comercială | SC PARALEL SRL - str. Paul Greceanu 7 sec.2 București | ||
Dracea | Răzvan Ion | 2163 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARI CONSULT SRL - Bd. 15 Noiembrie nr.96, bl.C, ap.5, Brașov, jud. Brașov | ||
Dragnea | Dragoș Ștefan | 6055 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Liviu Rebreanu nr. 9, bl. 50, sc. 3, et. 1, ap. 96, Sector 3, București | ||
Dragomir | Carmen | 2619 | București | ||||
Dragomir | Cosmin | 7044 | București | Salariat / Societate comercială | SC ADN BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Str. Ion Minulescu nr. 46, | ||
Dragomir | Diana Irina | 4636 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - șos Iancului nr.29 bl. 105B sc.C et.7 ap.127 sec.2 București | ||
Dragomir | Roxana Corina | 7039 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | SC MIRON COM SRL - Brăila, Sos. Rm. Sarat nr. 51 S.C. Cospro construct S.R.L.- str aleea soarelui 12, bl c6,apt.9, Brăila S.C. Proiect București S.R.L. - str. Dinu Vintilă nr.11, sector 2, București | ||
Dragoș | Cristian | 1539 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Păunescu Ion Paltin, Nr.16, Bl.D13, sc.2, et. 2, ap.30, sector 3, București | ||
Dragoș | Cristiana Mădălina | 4743 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Gheorghe Popescu nr.5 sec.5, București SC PROIECT BUCUREȘTI SA - str. Vasile Alecsandri nr.3 sec.1 | ||
Dragoș | Vlăduț Victor | 6330 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Archi Team Consult SRL - Cluj-Napoca, str. Garibaldi nr. 11, ap. 3 B.I.A. - blv. Muncii nr. 38, bl. H38, Satu Mare | ||
Dragotă | Maria | 515 | Mureș | Asociat / Societate comercială | SC VIA MODUL SRL - Bd. 1 Decembrie 1918 nr.21/4, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Dragu | Elena | 4980 | București | Salariat / Societate comercială | SOARE & YOKINA Arhitecti Asociati SRL - Str Leonida nr 28 sect 1 Bucuresti | ||
Dragu | Sorin | 1568 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Traian Popovici nr. 130, bl. B 4, sc. 1, et. 2, ap. 13, sector 3, București S.C. AUTOGRAPH S.R.L. - Str. Independenței nr.5A, Comuna Glina Sat Cățelu jud. Ilfov | ||
Drașcovici | Laura Alina Simona | 5802 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Drascovici Laura Alina M.C. &D CONSTRUCT - Timișoara, 300086 str. Intrarea Doinei nr. 23, | ||
Drăgan | Alina | 5579 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - ALINA DRĂGAN - Str. Th. Pallady nr. 2, bl. M 2A, sc. B, et. 8, ap. 69, sector 3, București | ||
Drăgan | Daniel Mihai | 6509 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Arhimar Serv SRL - Cluj-Napoca, SC Urba SRL - Cluj-Napoca, str. prof. Tudor Ciortea nr. 9/20 | ||
Drăgan | Dragomir | 4756 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | D - CONTEXT STUDIO SRL - Timișoara, str Caraiman nr.7 Universitatea "Politehnica" Timișoara, Facultatea de Arhitectura - str. Traian Lalescu, nr. 2A | ||
Drăgan | Rareș Viorel | 5750 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER RVD SRL - Str. Paltini nr.9, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Drăgan | Roxana Snezana | 4759 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Dragan Snezana Roxana SDR PROJECT - Dumbrăvița, 307160, Timiș,Fervenția, nr23 | ||
Drăgan | Valeriu Eugen | 3809 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Vitan nr.205, Bl.41, Sc.2, Ap.82 | ||
Drăgănescu | Ioana | 3196 | București | Asociat / Societate comercială | SC REALCOMP DESIGN SRL - str. Sg. Maj. Cara Anghel nr.15 bl.C49 sc.A et.2 ap.13 sec.6 București | ||
Drăgănescu | Mariana | 1608 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Dr. Obedenaru nr.4, Et.1, S.5 | ||
Drăghescu | Eugeniu | 1823 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Drăghescu | Vlad | 4805 | București | Salariat / Societate comercială | SC BUCUREȘTI INTERNAȚIONAL PROIECT SA - str. Thomas Masaryk nr.19 sec.2 București | ||
Drăghici | Ion Liviu | 4311 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A - Str. Principala, nr. 34, com. Păușești Măglași, jud. Valcea SC CONCEPT - INVEST SRL - Calea lui Traian, nr. 114, bl. L - Union, parter, Râmnicu- Vâlcea, jud. Vâlcea SC HYDRO - CARPAȚI SRL - Str. G. Poboran, nr. 20, jud. Olt | ||
Drăghici Șerban | Constantin | 4177 | Prahova | Titular / Birou individual | DRAGHICI N CONSTANTIN B.I.A. Nr. 63- Com. Blejoi, Sat Ploieștiori, Nr.757, Jud. Prahova | ||
Drăghici-Anca | Cristiana Raluca | 6365 | București | Salariat / Societate comercială | SC Frisarom Engineering SA - Str. Hristo Botev, nr. 10, sect. 3, București | ||
Drăghin | Claudia Oana | 2451 | Bacău-Neamț | Admin. / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC CONECTARIO SRL - Str. M. Viteazu nr.4, sc. A, ap. 9, Bacău, jud. Bacău SC OCTAVIA CONSULT SRL - str. Războieni, nr. 30, sc. C, ap. 5, Bacău, jud. Bacău | ||
Drăgoi | Nicoleta-Gina | 4314 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC Neddermax Tehnology SRL - Cluj-Napoca, str. T. Mihaly nr. 31-35, ap. 336 | ||
Drăgoiu | Petru Mihnea | 6971 | București | Salariat / Societate comercială | SC BOGOESCU ARHITECTURA ȘI URBANISM SRL - Str. Vasile Alecsandri nr. 14, sector 1, București | ||
Drăgulin-Dobre | Cornelia | 5386 | Dobrogea | Asociat/ Societate comercială Administrator / Societate comercială | SC ARHISTRUCTURA PROIECT SRL - Mineri, jud. Tulcea. SC DELPHICO PROIECT SRL - Mineri, jud. Tulcea. | ||
Drăgună | Sorin Gabriel | 6820 | Prahova | Titular / Birou individual | SORIN DRAGUNA B.I.A. - Nr. 140 - Str. Crașna, Nr. 12, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Drăgușanu | Traian | 3529 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARCO INVEST SRL str. Mircea Vulcănescu nr.49 sec.1 București | ||
Drăgușin | Lucia Nicolette | 1440 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Șipotul Fântânilor nr. 2, sc. B, et. 7, ap. 75, sector 1, București | ||
Drăgușin | Vlad | 2709 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC DNS ARHITECTURĂ SRL - str. Zambilelor 62-64 Demisol camera 5 sec.2 București | ||
Drig | Bogdan George | 615 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Episcopiei, Nr.3, Ap.2, Arad, jud. Arad | ||
Drișcu | Mariana Gabriela | 800 | Dunărea de Jos | Titular / Societate comercială | SC ATELIER 3D SRL - Str. Ovidiu, Nr.15, Bl.LC5, Ap.5, Str. Domneasca , Nr.60Galați, jud. Galați | ||
Drișcu | Mihai Corneliu | 142 | Iași | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Basota nr.4, Iași, jud. Iași SC ARC EN CIEL SRL - Aleea Basota nr.4, Iași, jud. Iași S.C. IMPEX ROMCATEL S.R.L - Sos. Pacurari nr.2, Iași, jud. Iași | ||
Drișcu | Radu Virgil | 799 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A.- Str. Ovidiu, Nr.15, Bl.LC5, Ap.5, Galați, jud. Galați SC ATELIER 3D SRL - Str .Ovidiu, Nr.15, Bl.LC5, Ap.5 , Str. Domneasca , Nr.60Galați, jud. Galați | ||
Drocan | Doina Maria | 3446 | București | ||||
Drogeanu | Horia Dan | 7363 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | S.C SMART DESIGN ARHITECTURE & CONSULTING S.R.L - Aleea Câmpul cu Flori, Nr. 1, BL. OD2, SC. F, AP. 251, Sector 6, București. S.C MARCIANNA PROJECT 2005 S.R.L - Str. Chitila Pădure, Nr. 80, Com. Mogosoaia, Jud. Ilfov. | ||
Dron | Maria Elena | 1086 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC PROMARH - BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Bd. Tomis nr.143A, cam.504, Constanța, jud. Constanța | ||
Dron | Simina | 4981 | București | Asociat / Societate comercială | UAUIM str. Academiei nr.18-20 sec.1 | ||
Dronca | Gheorghe Dorin | 2658 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Cazaban nr. 42, bl. AN 155, ap. 13 jud. Bihor | ||
Druță | Mihai | 2898 | București | Asociat / Societate comercială | SC YOUNG DESIN SRL - Calea Buzesti 61-69, bl A3, et 5, ap 13 sec.1 | ||
Druță | Nicoleta | 3815 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Gheorghe Șincai nr.11, Bl.4, Sc.3 Ap.74, S.4 | ||
Duca | Irina Savelida | 1825 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | |||
Duda | Emilia Maria | 5911 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mihai Eminescu nr. 142, et. 1, ap. 3, sector 2, București UNIVERSITATAEA SPIRU HARET - FACULTATEA DE ARHITECTURĂ - str. Ghica nr. 13, sector 2. București | ||
Dudaș | Gyüngyi Krisztina | 5803 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Gyüngyi Krisztina - Timișoara, 300020 jud. Timiș, bulv. C.D.Loga nr.40, sc.A, ap.11 | ||
Dudu | Alinda Anamaria | 3539 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Ion Mihalache nr.315D, Ap.10, Sector 1, București | ||
Duduță | Florin | 630 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ADIM PROIECT SRL - str. Alexandru cel Bun, nr 45B, Suceava, jud. Suceava SC ADIM 2012 SRL - str. Slătioarei, nr 1, Suceava, jud. Suceava | ||
Dugan | Alexandra Ioana | 6191 | București | Salariat / Societate comercială | P.C.E.A.T.C. SRL - Al. Valea Călugărească nr. 3, sect. 6, București | ||
Duică | Mariana | 392 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Mariana Duică SC DIADAR EXPERT SRL - Timișoara, Intrarea Mierlei nr.2, sc.B, ap. 7 | ||
Duică | Ștefan Liviu | 3293 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | HL-CONS SRL - Timișoara, str.Infrățirii, nr.2, ap.2-3 | ||
Dulămea | Melania Coralia Maria | 1550 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. 2MTDV S.R.L. - str. Andrei Mureșanu nr.2 sector 1, București | ||
Dulău | Eleonora Olivia | 4878 | Transilvania | Asociat / societate comercială | SC ESTUDIO SRL - Bd. 21 Decembrie 1918 nr.124, ap.68, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Dulcă | Marian | 5103 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC ARHIMARIAN SRL - Str. Carol I, bl. Argeș, sc.B, parter, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Dulman | Ionel | 3750 | Iași | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Ștefan cel Mare nr.8, et.1, Iași, jud. Iași SC RUMCO PROIECT SRL - Str. Cuza Vodă nr. 41 Iași SC BETAPROIECT SRL - Bdul Dimitrie Cantemir nr. 7, Iași SC TDD CONCEPT SRL - Str. Popauti nr.2-4, bl.C1, Iași, jud. Iași | ||
Duma-Porondi | Iulian | 4842 | București | Asociat / Societate comercială | SC GENERAL STUDIO SRL - Str. Mihai Viteazul nr. 1, bl. 1, sc. E, ap. 25, Bacău, Jud. Bacău | ||
Dumbravă | Elena Diana | 6890 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC BULDING SRL - Str. Aprodu Purice nr.20, Tg. Neamț, jud. Neamț | ||
Dumitrache | Daniel | 6590 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHIFRESH SRL - Str Valeri Braniște Nr. 56 Sector 3 București | ||
Dumitrache | Gabriel Georges | 6489 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Intrarea Mihai Eminescu nr. 1, sector 2, București | ||
Dumitrache | Mihaela | 4696 | București | Salariat / Societate comercială | S.C Inovativ MM Proiect S.R.L - Str. Armeneasca , Nr 3 ,Parter , Camera 5 | ||
Dumitrașc | Laurențiu Ionel | 3699 | Bacău-Neamț | Titular / Societate comercială | SC DUMITRAȘC DESIGN SRL - Str. Violetei, bl.O3, sc.E, ap.73, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Dumitrașcu | Alina Iuliana | 1502 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Mihai Bravu nr.33, Bl.P12, Sc.1, Ap.7, S.2 București | ||
Dumitrașcu | Aurora Irina | 5996 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Lăpușneanu, nr.7B, tr.II, et.1, ap.1 | ||
Dumitrașcu | Cosmin Ciprian | 5722 | Timiș | Salariat / Societate comercială | BUILD D- SIGN SRL - Timișoara, str. Bucovinei nr. 40, bl. 75, sc. B, ap. 7, cod postal 300668 | ||
Dumitrașcu | Marius Daniel | 6974 | Timiș | Salariat / Societate comercială | AND BIROU DE ARHITECTURA - Bucuresti, 031216 str. Ion Minulescu nr. 46, sector 3 | ||
Dumitreanu | Daniela | 3986 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Stanislav Cihoschi nr.13 et.2 ap.14 sect.1 SC DANGERA SRL - Șos. Vestului nr. 1, bl. 52, sc. A, ap. 9, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Dumitrescu | Adina | 5409 | Timiș | Salariat / Societate comercială | B.I.A. Murdunescu Ludovic B.I.A. Adina Dumitrescu - Timișoara 300636, jud. Timiș Str. Orșova, nr.8, bl. 103, sc.B, et. 4, ap.9 | ||
Dumitrescu | Adrian Florentin | 2397 | Prahova | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARCHPLAN ATLAS SRL - Str. Laboratorului, Nr. 5A, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Dumitrescu | Alexandru | 5937 | București | S.C.Solarch Design S.R.L. - Str.Wilhelm Filderman nr.8, sector 5, București | |||
Dumitrescu | Alexandru Liviu | 6631 | Argeș | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. Eftimie Murgu , nr.2, bl.B9, sc.A, etj.1, apt.5, Pitești, jud. Argeș SC QUALITY CONCEPT ROOM SRL - str. Eftimie Murgu , nr.2, bl.B9, sc.A, etj.1, apt.5, Pitești, jud. Argeș | ||
Dumitrescu | Andrei Cătălin | 6859 | București | Salariat / Societate comercială | SC PARALEL SRL - Str. Tunari nr. 73, et. 2, sector 2, București | ||
Dumitrescu | Andrei Sebastian | 1336 | București | Radial Design S.R.L. - Șos. Nicolae Titulescu nr.12, Bl. 21A, sc.B, et.10, ap.98, sector 1, București 011141 | |||
Dumitrescu | Carmen Ștefania | 2902 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Politehnicii nr.6, Bl.6, Sc.2, Et.1, Ap.19, Sector 6, București | ||
Dumitrescu | Cassandra Elena | 5939 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHIGRAPHIK SRL - Str Mașina de Pâine nr.69 bl.OD23 ap.86 sec.2 Bucuresti | ||
Dumitrescu | Consuela Cristina | 4258 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Ferentari nr. 72, bl. 2B, sc. 2, et. 3, ap. 16, Sector 5, București METROUL S.A. - Str. Gutenberg nr.3 bis, Sector 5, București | ||
Dumitrescu | Dieter Ion | 1527 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BUCUREȘTI SA - Str. Vasile Alexandri nr. 4, sector 1, București | ||
Dumitrescu | Dragoș Andrei | 4063 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. PLANICOM STUDIO S.R.L. - STR. VASILE CÂRLOVA NR. 6, BL A7, SC. 1, ET. 7, AP. 86, SECTOR 3, BUCURESTI | ||
Dumitrescu | Elena Monica | 5005 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Mărăcineni, bl.1, sc.A, ap.14, jud. Argeș | ||
Dumitrescu | Felicia Daniela | 2790 | București | MINISTERUL INTEGRĂRII EUROPENE - bd. Libertății nr.12 sec.5 București | |||
Dumitrescu | Gabriela Laurenția | 2513 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Dumitrescu | Georgeta | 2396 | Prahova | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARCHPLAN ATLAS SRL - Str. Laboratorului, Nr. 5A, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Dumitrescu | Gheorghe | 2395 | Prahova | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARCHPLAN ATLAS SRL - Str. Laboratorului, Nr. 5A, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Dumitrescu | Iulia Denis | 7892 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | |||
Dumitrescu | Luminița Elena | 1416 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Moșilor, Nr.268, Bl.14, Sc.4, Et.7, Ap.126, S.2 București SC HOLMED SRL - Șos. Iancului nr. 39, sector 2, București | ||
Dumitrescu | Maria Corina | 5442 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Sf. Gheorghe, str. 1Decembrie, bl. 15,sc. K, ap.4, jud. Covasna | ||
Dumitrescu | Maria Cristina | 1300 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. ARHIVENT PROIECT s.r.l., strada Dobrogeanu Gherea nr. 138, sector 1, Bucuresti S.C. CONS.Co s.r.l. - strada Aromei nr. 82, sector 2, București | ||
Dumitrescu | Otilia Adina | 3874 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str Sf Treime nr. 23, sect 2, București | ||
Dumitrescu | Sorina | 2398 | Prahova | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARCHPLAN ATLAS SRL - Str. Laboratorului, Nr. 5A, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Dumitrescu | Suzana Mariana | 2277 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC DICO&TIGANAS SRL - Str. Calea Turzii nr. 134 B.I.A. - Str. Septimiu Albinii nr. 133, ap. 1, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Dumitrescu | Valentin | 2394 | Prahova | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARCHPLAN ATLAS SRL - Str. Laboratorului, Nr. 5A, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Dumitriu | Carmen Anisia | 5378 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC LOGIC SOFT SRL - Str. Calea București, nr. 46, bl.S21, sc.A, ap.5, Brașov, Jud. Brașov | ||
Dumitriu | Corneliu | 979 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială | SC STRUCTUR PROIECT SRL - Str. George Enescu, bl.1, ap.10, Deva, jud. Hunedoara | ||
Dumitriu | Daniela Adriana | 3643 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Constructorilor nr.4, ap.2, Turda, jud. Cluj | ||
Dumitriu | Leopoldina | 1204 | București | ||||
Dumitriu | Norocel | 3410 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A - Str Mașina de Pâine nr. 8, bl OD 36, sc. 1, et 3, ap 14, cod 021132 ARHITECTURA GRUP - Calea Stirbei Voda 104-106 | ||
Dumitriu | Roxana | 4997 | București | Salariat / Societate comercială | SC RE-ACT NOW STUDIO SRL str. Șelari 9- 11 sec.3 București | ||
Dumitriu | Violeta Mariana | 974 | Hunedoara | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Horea, bl.5, sc.E, et.4, ap.72, Deva, jud. Hunedoara | ||
Dumitru | Adelina Georgeta | 6145 | București | Salariat / Societate comercială | SC COMPLETE DESIGN SOULUTIONS - Str Biserica Amzei Nr. 19 Sector 1 Bucuresti | ||
Dumitru | Aurel | 1192 | București | Titular / Birou Individual | B.I.A. - Str. Carei nr.9, Bl.32, Ap.10, S.2, București | ||
Dumitru | Carmen | 1611 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dorohoi, Nr.16, Bl.F15, Sc.2, Et.1, Ap.19, S.4 București SC A1 DESIGN SRL - Sibiu | ||
Dumitru | Cristian | 451 | Muntenia Vest | Asociat / Birouri asociate | "CD+DR & PARTENERII " BIROURI DE ARHIT. ASOCIATE - Bd. Regele Carol I nr.44, ap.8, 130024 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Dumitru | Mihaela | 6563 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC BAM-BIROU ARHITECTURA METROPOLITANĂ SRL - Basarabia nr. H3, sc. 2, ap. 7, Craiova SC IDP PROIECT SA CRAIOVA - Str. Ion Maiorescu nr 4, Craiova, jud Dolj | ||
Dumitru | Robert Antonio | 4525 | Argeș | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC AGORA STUDIO SRL - Bd. Basarabia nr.90, sect.2, 022121 București B.I.A. - Str. Calea București , bl.U2, sc.A, etj.6, apt.22, Pitești, jud. Argeș | ||
Dumitru | Valentina | 5487 | București | ||||
Dunca | Doru Valeriu | 517 | Mureș | Titular / Societate comercială | SC CASAPROIECT SRL - Str. Borzești nr.10, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Durbacă | Liviu Cezar | 801 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Alexandru Lapusneanu, Bl.C8, Ap.44 , Galați, jud. Galați | ||
Dușmănescu | Constantin Mircea | 2361 | Transilvania | Titular / Birou individual Angajat / Societate comercială | B.I.A. SC PREFCON SRL SC MVM CONSULTING SRL SC CONSTRUCT PROGET SRL SC BALINT PROIECT SRL SC PRONET SRL - Str. Mihai Viteazu nr.20, et.1, ap.4, Zalău, jud. Sălaj | ||
Dușoiu | Elena Codina | 2742 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ion Câmpineanu,Nr.24, Bl.18B, Sc.A, Ap.26, S.1 UAUIM - str. Academiei 18-20 sec.1 București | ||
Dutkay | Dan | 3776 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | SC 4D STUDIO SRL - Str. Păltiniș nr.17, Brașov, jud. Brașov | ||
Duțescu | Constantin Mihăiță | 4713 | București | Asociat / Societate comercială | Atelier Mihai Dutescu SRL - str. Iancu Jianu nr.5 bl.M176 ap.41 sec.5 București | ||
Duțescu | Ioana | 1832 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dristorului, Nr.5, Bl.A20, Sc.1, Ap.13, S.3 București | ||
Duțu | Constantin Cristian | 7546 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC CRISS ASSIST SRL - sos. Păcurari nr.39, bl. 544, et.6, ap.22, Iași | ||
Duvagi | Ignis Nejla | 1016 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC DECODESIGN-A SRL - Bd. Unirii nr.19A, Constanța, jud. Constanța SC ALL ARHITECTURA SRL- Bd. Unirii nr.19A, Constanța, jud. Constanța | ||
Duzinschi | Cătălin Dan | 2341 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC LOPESTAR SRL - Str. Vasile Alecsandri nr.6, sc.A, ap.6, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud | ||
Echeriu | Francisc Ioan | 3903 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Edițoiu | Diana | 5669 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Arhimar Serv SRL, Cluj-Napoca, str. Gh. Bilașcu nr. 25/12, jud. Cluj B.I.A. - Cluj-Napoca, str. 16 Februarie nr. 5-7, ap. 20 | ||
Eftenie | Mihai Sorin Eugen | 1696 | București | Asociat / Societate comercială | SC BAUMARCPROIECT SRL - Str. Sf. Maria nr. 94, Sector 1, București | ||
Egli | Ioan Andrei | 5788 | București | Salariat / Societate comercială | SC RE-ACT NOW STUDIO SRL - str. Șelari nr.9-11 sec.3 București | ||
Eke | Eva | 2269 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC UTILITAS SRL - Str. Breaza nr.14, Cluj- Napoca, jud. Cluj SC ARH STIL IMPEX SRL - Str. Observatorului nr.15, ap.42, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
El Sabeh | Carmen Valy | 3248 | Iași | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC SOLID WOOD SRL - Str. Săulescu nr.15A, Iași, jud. Iași B.I.A. - Str. Saulescu nr. 15A, Iași, jud.Iași, | ||
El Tayeb | Valentina Nasrene | 3823 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARCHITIME SRL - Str.Constantin Aricescu nr 68 sect 1 Bucuresti | ||
Elkan | Gheorghe Ștefan | 2235 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC INTERPROIECT SRL - Str. Brâncoveanu nr.15, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Promoter Imobiliar Proeict Promotion SRL Str. Brâncoveanu nr. 15, loc. Cluj-Napoca | ||
Emődi | Tamás | 499 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC RESTITUTOR SRL - Str. Episcop Pavel nr.13, Oradea, jud. Bihor | ||
Enache | Andreea | 458 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Ion Mihalache nr.331, bl.13/C, ap.96, sect.1, 011187 București | ||
Enache | Bogdan | 3607 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARTTEK C.B. SRL - str. Liviu Rebreanu nr.6 bl.B1 sc.10 ap.399 sec.3 | ||
Enache | Constantin | 1422 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Centrul de Cercetare, Proiectare si Consultanta al UAUIM - Str. Academiei nr. 18-20, Sector 1, București S.C. Urbe 2000 S.R.L. - Bd. Unirii, nr 66, bloc K3, scara 1, apartament 3, sector 3, București | ||
Enache | Dan Cătălin | 993 | București | Salariat / Societate comercială | SC METROPOLITAN ARCHITECTURE STUDIO SRL - Str. Popa Petre nr. 3, corp A, ap. 2, sector 2, București - Colaborări: SC ROMBUSINESS MANAGEMENT INVEST SA, Șos. Brăilei nr. 15, Buzău, jud. Buzău SC TRAMONTANA 200 SRL - Sector 2, București SC TARMAC CONSTRUCT INTERNATIONAL SRL- str. Dr. Drăghicescu 15, Sector 5, București SC ACTIV EXPERT CONSULTANȚĂ ȘI SERVICII SA - Str. Victoriei 17, Buzău SC TRAMONTANA 2000 SRL - Sect 2, Bucuresti | ||
Enache | Eugen | 2432 | Bacău-Neamț | Asociat unic / Societate comercială | SC COPCO SRL - Str. 22 Decembrie nr.28, sc.C, et.3, ap.7, Bacău, jud. Bacău | ||
Enache | Florin Nicolae | 5307 | București | Asociat / Societate civilă profesională | SC ROA dSign SRL -Sos Pipera nr 46 | ||
Enache | Ivona | 1647 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC METROPOLITAN ARCHITECTURE SRL - Str. Barbu Lăutaru nr. 8, ap. 31, sector 1, București | ||
Enache | Lucian | 459 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Independenței nr.44, bloc12 IPJ, ap.31, 130104 Târgoviște,jud. Dâmbovița SC. ELAD PRO SRL. -aceeași adresă | ||
Enache | Lucian Constantin | 2319 | Alba | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC QUADRANT SRL - str. B.P. Hașdeu nr.35, bl.M5A, ap.10, Alba Iulia, jud. Alba B.I.A. - str. B.P. Hașdeu nr.35, bl.M5A, ap.10, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Enache | Maria | 1748 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Enache | Paul Aurel | 5965 | Dobrogea | Unic asociat / Societate comercială | SC TEHNIC ART SRL - Str. Traian, nr. 64, bl. K3, sc. C, ap. 74, Constanța, jud. Constanța. | ||
Enăchescu | Bogdan Ion | 4346 | București | Asociat / Societate comercială | SIMEX ARH 2004 SRL - Str. Vasile Gherghel nr. 66, sector 1, București | ||
Enăchescu | Cristian Eugen Nelu | 3459 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Dr. Lister 53 sect.5 București | ||
Ene | Alin-Ionel | 4798 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Frumușani nr. 2, bl. 37, sc. B, et. 8, ap. 106, sector 4, București | ||
Ene | Ana Maria | 6633 | Argeș | Salariat / Societate comercială | SC CON’S DESIGN SRL - Bibescu Vodă, bl.P2, sc.6,apt.5, cod 110222, Pitești, jud. Argeș | ||
Ene | Dan | 2066 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Gării nr.83 Comuna Jilava Ilfov | ||
Ene | Daniel | 6775 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | B.A. PINTILIE - str. Leonida nr.5 020555 București, sector 2 | ||
Ene | Ion | 446 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Anton Pann nr.20, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Ene | Lidia | 2375 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | LIDIA ENE B.I.A. Nr. 5 - P-ța. Victoriei, Nr. 3, Bl. Unirea, Sc. A, Ap. 26, Ploiești, Jud. Prahova SC ARHIURBAN SRL - P-ța Victoriei, Nr. 3, Bl. Unirea, Sc. A, Ap. 26, Ploiești, Jud. Prahova SC SERVICE PROIECT COM SRL - Str. Enăchiță Văcărescu, Nr. 13A, Bl. 121A, Sc. A, Et. 4, Ap. 18, Ploiești, Jud. Prahova, | ||
Ene | Mihai | 1653 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Ene | Miron Teodor | 2711 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. "emi" Str. Poet Gr. Alexandrescu bl.E4,ap.4, 130007 Târgoviște / jud. Dâmbovița | ||
Ene | Noela Eugenia | 2096 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHITECTONIC SRL - Bd. Tomis nr.143A, et.10, Constanța, jud. Constanța | ||
Ene | Vlad Ioan | 717 | Argeș | Asociat / Societate comercială | SC URBAN STUDIO 2007 SRL - Str. Mărăsești, bl.1, sc.B, apt.13, cam.1, cod 110032, Pitești, județ Argeș | ||
Enescu | George Ioan | 2769 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat unic/ Societate comercială | SC ENESCU GEORGE CONSTRUCȚII SRL - Str. Vânători nr.15, Râșnov, jud. Brașov | ||
Enescu | George Radu | 5052 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | ENESCU GEORGE B.I.A. - Nr. 113 - Str. Poligonului, Nr. 5A, Ploiești, Jud. Prahova SC PROGER DESIGN SRL - Str. Cameliei, Nr. 8, Bl. 41, Sc. C, Et. 2, Ap. 49, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Enescu | Gheorghe Mihai | 2380 | Prahova | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC AXEN STUDIO SRL - Str. Cameliei, Nr. 8, Bl. 41, Ap. 49, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Enescu | Ion Cristian | 5316 | București | ||||
Enică | Ioan Radu | 2515 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Enyedi | Ioan Dan | 953 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială | SC DETAIL DESIGN SRL - Str. Mihai Eminescu, bl.C1, sc. D, ap. 45, Deva, jud. Hunedoara | ||
Epure | Dragoș Ionuț | 4251 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC METROPOLIS SRL - Bdul. Regina Maria nr.21, București | ||
Epure | Ilarie Nicolae Eduard | 4700 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC FAST FORWARD SRL, BUCUREȘTI str. Fetițelor nr. 14 Sector 3; S | ||
Eremia | Valentina | 3882 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Frunte Latâ nr. 4, bl. P 5, sc. 3, et. 5, ap. 79, sector 5, București | ||
Ernest | Alexandru Teodor | 5516 | București | Salariat / Societate comercială | SC IDEAL PROIECT SRL - Str. Lirei nr. 16, Com Vanatori, Jud. Vrancea SC FIA DESIGN SC SOFT CONSTRUCTION SRL - sector 4, București SC OVI PROEXPERT SRL MĂLINA PROCONSTRUCT SRL SIGN PRO DESIGN SRL SC TAHOMA BAUTRUPP SRL | ||
Ernst | Emilia | 718 | Argeș | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ERNST GRUP SRL - Str. Eliade Rădulescu nr.21, cod 115300, Curtea de Argeș, jud. Argeș B.I.A. - Str. Eliade Rădulescu nr.21, cod 115300, Curtea de Argeș, jud. Argeș | ||
Ertsey | Attila Istvan | 6771 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Harghita, nr. 116, Miercurea- Ciuc,jud Harghita | ||
Esztany | Gyozo | 2145 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | A.F. “ESZTANY" - Str.. Gal Sandor nr 16, ap 28, Miercurea-Ciuc,jud Harghita | ||
Eufrosin | Adriana Maria | 5704 | București | Salariat / Societate comercială | SC SOLARCH DESIGN SRL -str. W. Filderman nr.8 et.1 ap.1 sec.3 București | ||
Fabian | Liviu Marian | 5375 | Prahova | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | LIVIU FABIAN B.I.A. - Nr. 138 - Str. Calea Unirii, Nr. 41A, Oraș Boldești Scăeni, Jud. Prahova SC LTFB STUDIO SRL - Str. Veronica Micle, Nr. 20, Bl. M6, Sc. B, Et. 5, Ap. 83, Sector 1, București SC ARTLINE SRL - Str. Logofăt Luca Stoici, Nr. 49, Sector 2, București | ||
Fabian | Teodor | 3157 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Vintilă Mihăiescu nr. 5, Bl. 58, Ap. 12, S6 București | ||
Fabini | Hermann Armeniu | 444 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | ABF BIROU DE ARHITECTURĂ FABINI SRL - Str. Tipografilor nr.12, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Fâciu | Ana Mihaela | 1626 | București | UAUIM str. Academiei nr.18-20 sec.1 | |||
Fackelman | Waldar Hans | 295 | Timiș | Asociat / Societate comercială | WH PROJECT SRL - Timișoara, str. Mendeleev, nr. 29B | ||
Falcă | Ela | 4766 | Arad | Salariat / Societate comercială | SC PRO ARHITECTURA SRL - Str. Ioan Alexandru, nr.15, Arad, jud. Arad | ||
Falub | Cosmin Florin | 6076 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Dobrestilor nr.10, bl.D7, ap. 26, Oradea, jud. Bihor | ||
Fanciali | Mihail | 2165 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC FANCIALI MIHAIL SRL - Str. Toamnei nr.6, ap.19, Brașov, jud. Brașov | ||
Fanea | Dana Emilia | 2809 | București | Asociat / Societate comercială | SC. InfoProiect SRL - Str. Bihor, Nr.30, Et.1, Ap.3, Sector 1, București; | ||
Farczadi | Francisc Robert | 5791 | Mureș | Titular / Societate comercială | SC PROJECT A SRL - Str. Gării, nr.3/A, Sighișoara, jud. Mureș | ||
Farkas | Endre Lehel | 6477 | Mureș | Salariat / Societate comercială | SC ARHIGRAF SRL - Comuna Ernei, Str. Principala nr.252 Pct. Lucru: Str. Semănătorilor, nr.2/12, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Fârte | Gabriel Matei | 6184 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Proeict AD SRL - Cluj-Napoca, str. Al. Vlahuta ap. 6 | ||
Faur | Elisabeta | 603 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Gen. Vasile Milea nr.21, ap.4, Arad, jud. Arad | ||
Făgărășanu | Alexandra Sânziana | 4560 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Lungulețu nr.3 bl.V2 ap.37 sec.2 București | ||
Fărcaș-Rotariu | Cristina Annamaria | 6701 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Maier Studio Invest SRL - Cluj-Napoca, str. Gheorghe Șincai nr. 16 | ||
Feier | Georgeta Marioara | 613 | Arad | Salariat / Societate comercială | SC OBIECTIV SRL - Str. Praporgescu nr.29, ap.1, Arad, jud. Arad | ||
Feier | Ioan | 614 | Arad | Salariat / Societate comercială | SC OBIECTIV SRL - Str. Praporgescu nr.29, ap.1, Arad, jud. Arad | ||
Feier | Paul Ștefan | 4470 | Arad | Salariat / Societate comercială | SC ARTNOVA SRL - Str. Lucian Blaga nr.17, Arad, jud. Arad | ||
Feier | Rodica Zinaida | 595 | Arad | Asociat / Societate comercială | SC ARTNOVA SRL - Str. Lucian Blaga nr.17, Arad, jud. Arad | ||
Fekete | Alpar | 6637 | Arad | Salariat / Societate comercială Titular / Birou Individual | SC STUDIO M SRL - P-ta Sporturilor, Nr.8, Arad, jud. Arad B.I.A - P-ta Sporturilor, Nr.8, Arad, jud. Arad | ||
Fekete | Marta | 2127 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER M SRL - Str. Școlii nr.4, bl.1, sc.E, ap.24, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | ||
Fenesi | Ferencz | 5829 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC BIROU DE ARHITECTURĂ FENESI FERENCZ SRL - str. Dr. Louis Pasteur nr. 34/A, ap. 41, Oradea, jud. Bihor | ||
Fenyo | Andrei Ladislau | 4294 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | |||
Ferencz | Eduard | 3287 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Prel Sg. Nicolae Grindeanu, nr. 11, bl. C1, ap. 4, Constanța, jud. Constanța | ||
Ferenczy | Zsolt | 6420 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A.- Odorheiu Secuiesc, str. Croitorilor nr.30, ap.5, 535600, jud. Harghita | ||
Ferședi | Eugenia Emilia | 5893 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC CRIDO DESIGN ARHITECTURE PROJECT MANAGEMENT - Calea Rahovei nr. 266 - 268, Sector 6, București SC DESIGN UNIT SRL - str. Lucian Blaga nr.4 sec.3 București | ||
Feyer | Cornelia | 4563 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A - loc. Geoagiu, sat Cigmau, nr. 1A, jud. Hunedoara | ||
Fezi | Bogdan Andrei | 3465 | București | Salariat / Societate comercială | ARCVISION S.R.L - Strada Școala Floreasca 17, sector 1, 011642 București | ||
Fianu | Dragoș Lucian | 5092 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea 13 Septembrie nr. 126A, bloc P 43, sc. 1, et. 7, ap. 32, sector 5, București | ||
Fiege | Björn | 6392 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | |||
Filatu | Petre Dimitrie Constantin | 4101 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Frederic Joliot - Curie nr.8 ap.2 sec.5 | ||
Filigeanu | Andrei | 7138 | București | Salariat / Societate comercială | SC AXA PROIECT SRL - Str. P.I. Ceaikovski nr. 14, sc. B, et. 1, ap. 16, Sector 2, București | ||
Filimon | Grigore | 2320 | Alba | Asociat / Societate comercială | SC APULUM 7 FILIMON SRL - str. Transilvaniei nr.43, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Filimon | Grigore | 2862 | Bacău-Neamț | Admin. / Societate comercială | SC AFAL COM SRL - Str. M. Eminescu nr.2, bl.D1, ap.2, parter, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Filimon | Marian Caius | 1212 | București | Asociat / Societate comercială | SC INTERCONSTRUCT SRL - Calea Dorobanților nr.51 et.3 ap.7 sect.1, București / SC COTY DESIGN SRL - Calea Dorobanților nr.51 et.3 ap.7 sect.1, București | ||
Filip | Alexandru | 6572 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | BIA Alexandru Filip - Timișoara str A Seiler nr. 3 BUILDING SOLUTIONS SRL - Timișoara P- ta Victoriei nr. 5 | ||
Filip | Ana-Maria | 6845 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială | SC PRIMAVERA DESIGN SRL - Str. 22 Decembrie, nr.37, Deva, jud. Hunedoara | ||
Filip | Anca | 1925 | București | S.C. FOIȘOR S.A. - Str. Avram Iancu nr.32, Sector 2, București | |||
Filip | Andrei | 4887 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC CITY LAB SRL - Piața Mihai Viteazunr.34-35, ap.35, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Filip | Cristian Radu | 5399 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Filip Cristian Radu SC VITAMIN ARHITECTS SRL - Timișoara, 300393, județul Timiș str.Sextil Pușcariu, nr.11, sc. B, et.4, ap.19, | ||
Filip | Eugen Adrian | 2424 | Timiș | Asociat / Societate comercială | F&D ARHITECH SRL - Timișoara, Aleea Icar nr.9 ATELIERELE ARHITECH SRL - Calea Dorobantilor nr. 20, ap. 31 | ||
Filip | Ionuț Radu | 5647 | Nord-Vest | Administrator / Societate comercială | SC FILIP S CONCEPT SRL - str. Brînduselor nr.27, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Filip | Mihai | 3059 | București | Asociat / Societate comercială | SC Visual Drive SRL - Sos Stefan cel Mare nr 14 bl 19 sc b ap 45 sect 2 Bucuresti | ||
Filip | Mircea | 5134 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Tanasescu nr.13, Iași, jud. Iași | ||
Filip | Mitrița | 146 | Iași | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC FILIP’S DESIGN SRL - Str. Toma Cozma nr.73, bl.573, et.1, Iași, jud. Iași B.I.A. - Str. Toma Cozma nr.73, bl.573, et.1, Iași, jud. Iași | ||
Filip | Silvia Ruxandra | 6908 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ARHI 3D SRL - Timișoara 300769, str. Ludwig von Ybl nr. 24 | ||
Filipan | Anca Daciana | 4888 | Transilvania | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Gh. Doja fn., bl.y1, ap.17c, com. Florești, jud. Cluj SC Energobit Renewable SRL - Cluj-Napoca, str. Tăietura Turcului nr. 47/11 | ||
Filipescu | Ileana-Mihaela | 416 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Iuliu Maniu nr.61, bl.1K, sc.E, ap.16, Brașov, jud. Brașov | ||
Filippi | Cristina | 5345 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Hațegana nr. 7A, Sector 4, București SC SEVIM IMPEX SRL - Str. Austrului nr. 46, srector 2 București | ||
Filofi | Daniela Irina | 6035 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC M&F PROFIL SRL - Bd. Revoluției 1989, nr.30, bl.MV6, mezanin, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Firețeanu | Simina Maria | 461 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC. ATELIER 22 SRL - Calea Câmpulung nr.6A, 130092 Târgoviște, jud. Dâmbovița B.I.A. - Str. Avram Iancu, bl.1, ap.11, 135400 Pucioasa, jud. Dâmbovița | ||
Firimiță | Ștefan | 4835 | București | Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Breaza nr.8 bl.V23B sc.B ap.39 sec.3 SC DS BIROU DE ARHITECTURA SRL - Calea Călărașilor nr.165 bl.38 sc.C et.8 ap.33 București | ||
Firoiu | Dan Adrian | 6947 | București | Asociat / Societate comercială | SC VITRUVIUS PROJECT SRL - Str. Mînăstiri nr. 2, bl. 2B, sc.B, ap. 12, Slatina, jud. Olt | ||
Fișuș | Dănuț Ioan | 518 | Mureș | Asociat / Societate comercială | SC PROSERV PLUS SRL - Str. Borzești nr.4, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Fîntînă | Elena | 2176 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC DOM ART SRL - Str. Griviței nr.69, bl.49, sc.D, ap.32, Brașov, jud. Brașov | ||
Fleancu | Matei | 2934 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Fleancu Matei - Lugoj, str. Ciresilor nr. 2 | ||
Fleschin | Stelian Gheorghe | 2306 | Alba | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC BIROU DE PROIECTARE FLESCHIN SRL - str. Moților nr.75B, Alba Iulia, jud. Alba SC DOMAR IMPEX SRL SC FLESCHIN CONSULT SRL - str. Moților nr.75B, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Floarea | Oana Rodica | 4053 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. Line and Art Design s.r.l. - Calea Călărași nr. 309, București | ||
Flondor | Ion Mihai | 5940 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd Ion Mihalache nr. 104, bl. 85, sc. B, et.5, ap. 38, Sector 1, București SC BAUMARC PROIECT SRL - str. Sf. Maria 94 sec.1 București | ||
Flonta | Ioana Anca | 6517 | Arad | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | SC PRO ARHITECTURA SRL - Str. Ioan Alexandru, Nr.15, Jud. Arad B.I.A - Str. Armoniei, Nr.94/31, Arad, Jud. Arad SC ELITE DESIGN STUDIO SRL - Str.Armoniei, Nr.94/31, Arad, Jud.Arad | ||
Florea | Alina Ionuța | 6781 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dinu Vintilă nr. 5, bl. 4, sc. B, ap. 34, Sector 2, București SC INTERGROUPE ARCHITECTURE SRL - Cal. Victoriei nr. 1-5, sc. B, parter, ap. 31, sector 3, București | ||
Florea | Andrei Daniel | 5019 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. M. Eminescu, nr.4, bl.D3, sc.B, parter, Piatra Neamț, jud. Neamț SC EUROBUILDING IDEEA SRL - Splaiul Independenței, nr. 202A, sector 6, București | ||
Florea | Dana Mihaela | 1280 | București | Asociat / Societate comercială | FLOREA PROIECT - GRUP SRL - Sos. Mihai Bravu, Nr.47-49, Bl.P16, Sc.A, Ap.1, S.2 . București | ||
Florea | Flavian Costin | 44 | Oltenia | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - b.dul Tudor Vladimirescu, nr.3, bl.B2. sc.1, ap.14, Dr.Tr. Severin, jud. Mehedinti SC STIL PROIECT SRL - str. Romana, nr.3, Turnu Severin, jud. Mehedinti SC TOTAL PROIECT SRL - str.Numa Pompiliu, nr.10, Turnu Severin, jud. Mehedinti | ||
Florea | Gheorghe | 1161 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Valea Ialomiței nr.1A, Bl.C18A, sc. A, et. 9, Ap.38, sector 6, București | ||
Florea | Mihaela | 2514 | București | Salariat / Societate comercială | SC TERMOPLUS SRL - Str. Vatra Luminoasă nr.117B, Sector 2, București | ||
Florea | Stela | 3094 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Administrație | |||
Florea | Virgil | 2134 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC AMBIENT SRL - Str. Gabor Aron nr.28, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | ||
Florea | Voicu Vintilă | 1377 | București | Asociat / Societate comercială | SC VF CONECT SRL - Calea Moșolor 241, bl. 47, sc. 3, et. 1, ap, 67, sector 2, București | ||
Florei | Amarisia Simina | 6898 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | BIA Florei Amarisia - Bocsa str I. Creanga nr. 24 GRUP CONSTRUCT XXL SRL - Resita 320116, jud. Caras-Severin, str. Lunca Pomostului nr. 3-5, et. 1, ap.5 | ||
Florescu | Anca Mariana | 3187 | București | Asociat / Societate comercială | SAN-PROIECT S.R.L. - Str. Av. Marcel Andreescu, Nr.32, sector.1, București | ||
Florescu | Dumitru | 46 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC DUMARHITECT SRL - Str. V. Alecsandri, bl.55, sc.2, ap.1, Tg. Jiu, jud. Gorj | ||
Florescu | Michaela Tomnița | 2039 | București | ||||
Florescu | Mircea | 2379 | Prahova | Titular / Birou individual | MIRCEA FLORESCU B.I.A. - Nr. 38 - B-dul. Republicii, Nr. 179A, Bl. 10F, Sc.A, Ap. 16, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Florescu | Oksana | 238 | Nord-Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. FLORESCU OKSANA- Str. Dr. Gh. Marinescu nr.2/13, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Florescu | Tiberiu Constantin | 2800 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. FIDES S.R.L. Giurgiu, str. Gării nr. 1, bl. 48, sc. B, ap 15 S.C. SOUTH PACIFIC CONSTRUCȚII S.R.L. Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 9-9A, sector 2 , București | ||
Florian | Florina | 4522 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC Arh Consult Solutions SRL - Viilor - Trascaului nr. 20B/2 ap/ 1, Cluj-Napoca | ||
Florian | Ioana Maria | 2911 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. Vlad Simionescu & Asociații Arhitecți S.R.L. - Str. Carol Davila nr.40, Sector 5 | ||
Floricel | Irina Eleonora | 45 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC LENART PROIECT SRL - Str. Kiseleff nr.64, bl.KA5, ap.8, Turnu Severin, jud. Mehedinți | ||
Floruț | Florin Dan | 240 | Nord-Vest | Asociat / Societate comercială | SC AEDILIS PROIECT SRL - Str. 1 Mai nr.25, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Floruțiu | Lucia Daniela | 6597 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC ART. LU DESIGN SRL - Comuna Borș nr. 435, jud. Bihor | ||
Fluereci | Mihaela Claudia | 4768 | București | Asociat / Societate comercială | SC LOOP POINT SRL - Str. Ghiocei nr. 30, bl. 30C, sc. 2, ap. 94, Sector 2, București SC GREEN POWER ENERGY SRL - CRAIOVA SC AL TRADING SRL - Craiova, jud. Dolj | ||
Foarță | Daniel Constantin | 1171 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Voievod Alexandru Moruzzi nr. 5, bl. A13, sc. 1, et. 4, ap. 44, , Sector 3, București SC ARHIURBAN CONSTRUCT SRL - Str. Alexandru Moruzzi, Nr.5, Bl.A13, Sc.2, Et.4, Ap.44, S.3 | ||
Foarță | Gabriel Bogdan | 4008 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. WESTERN OUTDOOR S.R.L. - Str. Varșovia nr.6, Sector 1, București | ||
Foarță | Patricia Maria | 4009 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Serdarului nr.9, Bl.46B, Sc.A, Et.5, Ap.28, S.1 București | ||
Fodor | Alina | 597 | Arad | Titular / Birou individual Salariat | B.I.A. - Str. Barabas Bela, Nr.14, Arad, jud. Arad Liceul Sabin Drăgoi - Bd. Revoluției, Nr.20, Arad, Jud.Arad | ||
Fodor | Bogdan Raul | 2236 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC FKM SRL - Str. Caracal nr.14, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Fodor | Maria Corina | 7321 | Argeș | Salariat / Societate comercială | SC DS Birou de Arhitectura SRL - Cl. Călărași, nr.165,sect.3, București | ||
Fodor | Mihai Voicu | 422 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Voicu Fodor - Timișoara str. Arieș nr. 20, sc. D, et. 6, ap.24 | ||
Fodor | Răzvan Cristian | 4283 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC CAROSERV COM SRL - Str. Calistrat Hogaș nr.10, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Fofiu | Felix | 6488 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC PROCARS TEST SYSTEMS SRL - Str. Beiușului nr. 46, Oradea, jud. Bihor | ||
Folea | Doru | 6210 | Timiș | Titular / Birou individual | BIA Folea Doru - Timișoara, str.Liniștei nr.27,sc.B, ap.4 | ||
Fornvald | Margit Elza | 7174 | Satu Mare | ||||
Fortiș | Radu | 825 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Oțelarilor nr.7/A, Oradea, jud. Bihor | ||
Forț | Olimpiu Raul | 5623 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | 3H STUDIO SRL - Timișoara, str. Poet Vasile Cârlova nr. 35 | ||
Fotache | Adrian | 1673 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Asociat S.C. Patent Construct S.R.L.,Str. Arh. Grigore Ionescu, Nr.83, Bl.44, Et.4, Ap.18, S.2 | ||
Fotache | Margareta | 4065 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. str. 1 Mai nr.32 B, Otopeni, jud Ilfov | ||
Fotescu | Andrei | 3010 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Drumul Taberei nr. 128, bl. TD18, sc. A, parter, ap. 4, Sector 6, București SC ALTER EGO CONCEPT SRL - Bd. Iuliu Maniu nr. 7, Sector 6, București | ||
Fotescu | Marius Cezar | 6692 | București | Salariat / Societate comercială | SC ACTIVE JOB CONSULTING SRL -Str. Lesdpezi nr 1A, sector 5, București | ||
Fotescu | Teodora Vasilica | 2766 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECTING-STROIE SRL - Str. Darie Magheru nr.15, Săcele, jud. Brașov | ||
Fotino | Ruxandra Ana | 1632 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Frandăș | Eva Cristina | 519 | Mureș | Titular / Birou individual Titular / Societate comercială | B.I.A. - Str. Libertății nr.18, Sighișoara, jud. Mureș SC SIG CREATION SRL - Str. Libertății nr.18, Sighișoara, jud. Mureș | ||
Frank | Eugen Dan | 6689 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A - Calea Timișorii, Nr.91, Arad, Jud. Arad | ||
Fränkel | Tiberiu Petre | 241 | Nord-Vest | Administrator / Societate comercială | SC ARHIMODPRO SRL - Bdul Traian nr.18A/10, Baia Mare. Jud. Maramures | ||
Frăsincar | Flavia | 1658 | București | Asociat / Societate comercială | SC DESIGN POINT SRL - Str. Știrbei Vodă Nr.170, Bl.10G, Ap.14, S.1 | ||
Frăsinescu | Ionuț | 6416 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială | SC MA-DA PROIECT SRL - Pietonal Transilvaniei nr. 4, mezanin, Botoșani, jud. Botoșani | ||
Frățilă | Gheorghe | 2641 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Cîntării nr.2 sec.6 SC NUCLEARMONTAJ PROIECT SA str. Măceșului nr.32 | ||
Frățilă | Iulia | 6605 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL - Timișoara 300085, jud. Timiș, P-ta Sf. Gheorghe nr.4, et. II, ap.10 | ||
Frecan-Petre | Patric Cornel | 1112 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Caloian Judetu nr. 17, bloc B4C, sc. B, et. 1, ap. 63, Sector 3, București | ||
Frentz | Ioan | 4466 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Sf. Lazar nr.3, bl. Ghica Vodă, sc.1A, ap.21, Iași, jud. Iași | ||
Freund-Fleșchin | Monica Alexandra | 5816 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC BIROU DE PROIECTARE FLESCHIN SRL Str. Motilor nr.75B, Alba Iulia, Jud. Alba | ||
Freund-Fleșchin | Zsolt | 5663 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC BIROU DE PROIECTARE FLESCHIN SRL - str. Moților nr.75B, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Frics | Anikò Timea | 6207 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Frics A. Timea - Timișoara, Ca. Urseni nr. 17A | ||
Frîncu | Alina | 2555 | Prahova | Titular / Birou individual | FRÎNCU ALINA B.I.A. - Nr. 24 - Str. B.P. Hașdeu, Nr. 16, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Frîncu | Violeta | 5161 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Lacul Tei 126 - 128, bl. 17 -18, sc. E, ap. 198, Sector 2, București SC ZUCOC ARCHITECTS SRL - Str Bd Lacul Tei 16 - 128 bl 17 - 18 ap 198 sect 2 Bucuresti | ||
Frolu | Teodor Victor | 4132 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Frumușani | Radu Valentin | 1113 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC RYV PROIECT SRL - Intr. Miciurin, nr.1, ap.1, sector 1, București S.C. R.A. SERV PROIECT S.R.L. - Intr. Miciurin nr.1, ap.1, sector 1, București | ||
Frunză | Adriana | 7034 | București | Salariat / Societate comercială | SC VECTOR ART CONSULT SRL - Bd. Constructorilor nr. 20 A, corp A, et. 2, cam 204, sector 6, București SC MANOLE ZECE SRL - Str. Negru Vodă nr. 10, bl. E5, sc. B, ap. 8, Pitești, jud. Argeș | ||
Frunză | Cristian Cosmin | 6964 | București | Salariat / Societate comercială | VAN PROIECT & DESIGN SRL -Șos. Berceni, nr. 41, bl. 108, sc. 1, et. 10, ap. 39, sector 4, București | ||
Frunzetti | Mihu | 1132 | București | Asociat / Societate comercială | SC Geometra Birou de Arhitectura SRL - Str Trapezului nr 2 bl M 6 sc 3 ap 104 sector 3 Bucuresti | ||
Frusina | Iuliana Raluca | 6162 | București | Salariat / Societate comercială | SC TOTAL GROUP CONEX SRL - Str Știrbei Vodă nr. 2, bl.1, sc.1, ap. 7, SECT. 1, București | ||
Fuchs | Mariana | 3499 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Mariana Fuchs - Timișoara, str.Mitopolit Varlaam, nr.11/A | ||
Fulău | Iuliana Mihaela | 2891 | București | S.C. Imdof Arh. - Urb S.R.L - Calea București nr. 12, Bl.12, Sc.B, Ap.16, Sinaia, Facultatea de Arhitectura Universitatea Spiru Haret, Bucuresti | |||
Fulicea | Victor Grigore | 4412 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARCHITECTGROUP Omnitech Design & Urbatect S.R.L. - str. Av. M. Zorileanu nr. 10-12 sec.1 București | ||
Fülöp | Eugen | 601 | Arad | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ATRIUM SRL - Str. Mărășești nr.62-64, Bl.3, Sc.C, Ap.25, Arad, jud. Arad SC ATRIUM DESIGN SRL - Str. Mărășești nr.62-64, Bl.3, Sc.C, Ap.25, Arad, jud. Arad | ||
Fülöp | Réka | 6960 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC DD DESIGN STUDIO SRL - B-dul Iancu de Hunedoara, nr. 64, bl. 12 B, ap. 15, sect 1 București | ||
Fulop-Sohan | Francisc Marian | 3345 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială | SC STRUCTUR ART SRL - Str. Bazar, bl.2A, ap.2; punct lucru - Str. Nicolae Beldiceanu nr.13, Buzău, jud. Buzău | ||
Funețan | Ina Gabriela | 242 | Nord-Vest | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. Funețan Ina Gabriela - Str. I.L. Caragialenr.9/89, Baia Mare, jud. Maramureș SC ATELIER I.F. SRL - str. Victoriei nr.47A/21, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Furcic | Georgeta Doina | 2901 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHITERRA SRL - Str. N. Constantinescu nr.10, bl.11A sc.3 et.3 ap. 33, sector 1, București NIDEX S.R.L. - str. Const. Aricescu, nr. 46, sector 1, cod 011688, București | ||
Furcic | Nicolae Vasile | 2900 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC NIDEX SRL - str. Constantin Aricescu nr.46 sec.1 București | ||
Furduescu | Adrian Cătălin | 2498 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială | SC CASS PROIECT SRL - Str. Orhei,nr.9, bl. T3, ap. 22, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Furnea | Claudiu | 2915 | București | Asociat / Societate comercială | SC OCEAN 200 SRL - str. Nicolae Canea nr. 57, sector 2 | ||
Fuselova | Andrei Ștefan | 4936 | București | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER PLASTIC SRL - Str Burdujeni nr. 18, Sector 3, București SC SECȚIUNEA 79 SRL - Bd. Griviței nr. 69, bl. 49, sc. D, ap. 12, cam. 2, Brașov, Jud. Brașov | ||
Gabor | Cristian | 6966 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Grădiștea nr. 12, bl. 48, sc. 2, ap.113, et. 8, Sector 4, București SC ARHITECTURE STUDIO SRL - Str. Fabrica de Glucoză nr. 17, sector 2, București | ||
Gabor | Iuliana | 771 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială Titular / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC PROIECT SA - Str. Navelor nr.3, Galați, jud. Galați SC ISOMETRIC SRL - Str. Romulus nr.3, bl.Alun, ap.23, Galați, jud. Galați SC ISOTECH SRL - Str. Romulus nr.3, Bl.Alun, ap.23, Galați, jud. Galați | ||
Gabor | Oana Raluca | 6670 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC Image Art SRL - Cluj-Napoca, str. Galaxiei nr. 12 | ||
Gabor | Ovidiu Lucian | 6665 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC Image Art SRL - Cluj-Napoca, str. Galaxiei nr. 12 | ||
Gabor N. | Radu | 841 | Bihor | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Al. Odobescu nr.7, Oradea, jud. Bihor SC ARHINVEST CONCEPT SRL - str. Simion Bărnuțiu nr. 19, Oradea, jud. Bihor | ||
Gabrea | Georgeta | 1582 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Magheru Nr.24, ap. 7, S1 București SC FCI CAPITEL INTERNATIONAL SRL | ||
Gabrea | Sorin | 1584 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Magheru Nr.24, ap. 7, S1 București | ||
Gacichevici | Anne - Marie | 6179 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARCHITECT SERVICE SRL - Str Daniel Danielopol, nr 4-6, sector 1, București | ||
Gafar | Michaela | 1541 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Vasile Conta Nr.3-5, ap. 2, S2 S.C. AXIS DESIGN DESIGN S.R.L. - Str. Vasile Conta nr.20, Sector 2, București | ||
Gaga | Diana Maria | 364 | Timiș | Asociat / Societate comercială | ARHINOVA SRL - Timișoara, Bv. M. Viteazu nr. 40 | ||
Gagea | Nicolae | 1172 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Colentina nr.55, Bl.83, Sc.2, et. 12, Ap.128, sector 2, București | ||
Gaio | Giuseppe | 6743 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Iuliu Maniu nr. 109A, bl. E1, sc. 2, et. 3, ap. 25, sector 6, București | ||
Gaiu | Nicoleta Cristina Aniela | 818 | Dunărea de Jos | Titular / Societate comercială | SC ARMIDECOM SRL - Str. Al. Lăpușneanu nr.16, bl.B6, ap.28, Galați, jud. Galați | ||
Gaivoronschi | Vlad Alexandru | 370 | Timiș | Asociat / Societate comercială | ANDREESCU & GAIVORONSKI SRL - Timișoara Piața Sf. Gheorghe, nr. 4, et.2, ap. 10 | ||
Gal | Monica | 5694 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Popa Rusu nr.11 ap.13 sec.2, București SC ERINACEOUS GROUP SRL - bd. Națiunile Unite nr.4 bl.106A et.3 ap.11 Cam. 1 Sec.5 București | ||
Gal | Szabolocs | 2141 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | |||
Gal | Zoltán | 6869 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A.- Târgu Secuiesc, str. Progresului, bl. 10, et.1, ap. 3, jud. Covasna | ||
Gál | Sándor Szabolcs | 6896 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Miercurea Ciuc, str Libertatii, nr. 9, jud. Harghita | ||
Galațchi | Marius | 4782 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Nada Florilor nr.54 bl.5, sc.1, parter, ap.2, sector.2, București SC GAMA PROJECT INVESTMENT SRL - str. Nada Florilor nr.54 bl.5, sc.1, parter, ap.2, sector.2, București, | ||
Gâlea | Gabriela Smărăndița | 148 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC GENESIS SRL - Str. Cuza Vodă nr.33bis, Iași, jud. Iași | ||
Galeru | Constantin | 1417 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Int. Blaj nr.2 sec.1 | ||
Galiceanu | Anca Gabriela | 5419 | București | Salariat / Societate comercială | SC CONS.CO SRL - str. Aromei nr.82 sec.2 București | ||
Gall | Vilmos Janos | 2147 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Florilor nr.12, sc.B, ap.18, Miercurea Ciuc, jud. Harghita SC WELTIM SRL - Str. N. Bălcescu nr.2, ap.4, 530123 Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
Gáll | János | 520 | Mureș | Titular / Societate comercială | SC GALL& TSA SRL - Str. Narciselor nr.4/9, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Gancev | Veronica Florentina | 5561 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC PLAN TRADE SRL - Str. București nr.85, ap.2, Cluj Napoca, jud. Cluj | ||
Ganea | Dan Ioan | 3693 | Bihor | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Horea nr.63, Oradea, jud. Bihor SC QUAL CAD CONSTRUCT SRL - Piața Unirii nr. 22, Salonta, jud. Bihor | ||
Ganea | Dorina Maria | 3323 | Bihor | ||||
Ganea | Tudor | 6624 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC PLAN PRIECT SRL - Bucuresti, sector 4, Sos. Giurgiului, nr. 118, bloc. 12, sc. 4, et. 6, ap. 108 | ||
Garet | Irina Oana | 138 | Iași | Salariat / Societate comercială | S.C. ALBATROS S.R.L. S.C. HEVRA CRISS S.R.L. S.C. NESCON PROJECT S.R.L. - Str. T. Vladimirescu nr.32, Botoșani | ||
Gârleșteanu | Raluca Dana | 5080 | Timiș | Salariat / Societate comercială | STUDIO MINUS SRL - Timișoara, Calea Martirilor nr. 9, sc. A, | ||
Gasparovici | Dana | 6860 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. N. Titulescu nr. 12, bl. 21. A, sc. B, et. 4, ap. 72, Sector 1, București SC SIMTECH PRO SRL - Str. Uruguay, nr. 8A, sector 1, București | ||
Gaveniuc | George | 6757 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Runcania SRL - Sângeorz-Băi, str. Republicii nr. 2, jud. Bistrița-Năsăud | ||
Gavrilă | Emilian | 7022 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Dual Office SRL - Cluj-Napoca, str. Tache Ionescu nr. 89A | ||
Gavrilescu | Cristian Dorin | 2988 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Geometrik Design Architects - Str. Ady Endre Nr. 7, Sector 1, București | ||
Găgeanu | Diana Stepanida | 6772 | Satu Mare | Titular / Birou individual | B.I.A. DIANA GĂGEANU,str. Ștefan cel Mare, nr.3, Satu Mare , jud. Satu Mare | ||
Găgeanu | Viorel Marian | 772 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Școlilor nr.37, bl.C, ap.6, Brăila, jud. Brăila SC CASA DESIGN SRL - Str. Calea Călărașilor, bl.Cuza, ap.17, Brăila, jud. Brăila SC CIC CONS SRL - Str. Aleea Lebedei nr.3, bl.F3, ap.45, Brăila, jud. Brăila | ||
Gălățanu | Elena Manuela | 147 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Străpungere Silvestru nr.46, bl.T3- 4, sc.E, ap.2, Iași, jud. Iași | ||
Gălățeanu | Mioara | 1070 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | Tulcea, Jud. Tulcea | ||
Găvozdea | Lucian Alexandru | 5681 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC A.PLAN SRL - Str. Constituției nr.21, bl.21, ap.7, Sibiu, jud. Sibiu SC VANGUARD BC SRL - str. Măguricea nr. 29, bl. 8 H, ap. 5 București, | ||
Găvriluț | Titus | 826 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC ARHETIP SRL - Str. Galla Galaction nr.8, Oradea, jud. Bihor | ||
Gelal | Narcis | 1018 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC ALL ARHITECTURA SRL - Str.Unirii nr.19A, Constanța, jud. Constanța | ||
Gelelețu | Marian Dănuț | 3220 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ARHIDOMS SRL - Bd. Camil Ressu Nr. 49, Bl. H26, Sc. C, ap. 49, S3 S.C. PROIECT BUCURESTI S.A. SC PROIECT BUCUREȘTI SA - str. Vasile Alecsandri nr.4 sec.1 București | ||
Geliman | Iuliana | 2473 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Cornișa Bistriței nr.6, sc.B, ap.16, Bacău, jud. Bacău | ||
Gellert | Huba | 6036 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Everest Construct SRL - Cluj-Napoca, str. Gr. Alexandrescu nr. 36/2 | ||
Gelmărean | Andrei | 5127 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. GELMAREAN Andrei - Timișoara str. Independentei nr.22, ap.4/1 | ||
Genoiu | Raluca | 4960 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Virtuții nr.9 bl.R4 ap.65 sec.6 București RE-ACT NOW STUDIO SRL Șelari 9-11 sec.3 București | ||
Georgeoi | Simion | 697 | Nord-Vest | Asociat unic / Societate comercială | SC ATELIERUL DE ARHITECTURA GEORGEOI - str.Minerva nr.7, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Georgescu | Adela | 48 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC SOFCONSTRUCT SRL - Calea Unirii nr.37, Craiova, jud. Dolj | ||
Georgescu | Alina Mihaela | 6320 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Alina Mihaela Georgescu VERTICAL STUDIO SRL - Timișoara, str. Garofitei nr. 10, sc.A | ||
Georgescu | Andra Mihaela | 5053 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | ANDRA MIHAELA GEORGESCU B.I.A. - Nr. 115 - Str. Măndra, Nr. 10, Bl. 4, Ap. 5, Ploiești, Jud. Prahova SC GEOSIT ART SRL - Str. Mândră, Nr. 10, Bl. 4, Ap. 5, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Georgescu | Bogdan Florin | 2533 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC BIG STUDIO ARHDESIGN SRL - Str. Poștei, Nr. 71, Ploiești, Jud. Prahova SC BIG ARHIGEO SRL - Șos. Nordului, Nr. 15, Bl.102, Sc.C, Et.1, Ap.47, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Georgescu | Bogdan Mircea Iulian | 1106 | București | Asociat / Societate comercială | SC FAST DESIGN SRL - Str. Barajul Argeș nr 41, sc. 1, et.1, ap. 6S, Sector 1 | ||
Georgescu | Daniel Marian | 4275 | Oltenia | Titular / Birou individual Asociat/ Societate comercială | B.I.A. - Aleea G. Enescu nr.3, Craiova, jud. Dolj SC DAL DESIGN SRL - sat Leamna de Jos, comuna Bucovat, nr. 244, Craiova, jud. Dolj | ||
Georgescu | Gabriel Valentin | 1924 | București | Asociat / Societate comercială | SC NEW TECG DESIGN BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Str. Doamna Ghica Nr.1, Bl. 1,sc.2, ap.78, S2 București | ||
Georgescu | Gianina Beatrice | 8214 | București | ||||
Georgescu | Ion | 2702 | București | Asociat / Societate comercială | SC FACIL SRL-Bd. 1 Decembrie 1918 Nr.47 | ||
Georgescu | Iulian Laurențiu | 3624 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | SC EXPRESSIVE ART SRL - Str. Negru Voda, nr.2,bl T1, ap. 24, Mangalia, jud. Constanța | ||
Georgescu | Maria Cristina | 4797 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC KUB PLANNING SRL - Str. Ștefan Nicolau nr. 4, sc. 1, ap. 56, sector 3, București | ||
Georgescu | Matei Cristian | 4845 | București | Asociat / Societate comercială | ORGANUL DE ARHITECTURĂ - Calea Victoriei 190 | ||
Georgescu | Mihai Alexandru Mircea | 1789 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Mihai Bravu Nr.297, Bl. 15A, Sc.B, Et.3, Ap.72, S.3 SC FAST DESIGN SRL - bd. Unirii nr.6 sec.4 Bucuresti | ||
Georgescu | Vlad Adrian | 1693 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC GRAPHIC ARTS SRL - Str. Palisanrului nr. 50, ap. 1, sector 1,București - Șos. Mihai Bravu nr. 138, ap. 3 | ||
Gergely | Attila | 3076 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Activitate independentă | ARH GERGELY ATTILA - str. Mihai Eminescu nr 2, ap 12, Miercurea Ciuc, Jud Harghita | ||
Geyer | Laszlo Csaba | 4926 | Bihor | Titular/ Birou individual | B.I.A. - Oșorhei nr.692, jud. Bihor | ||
Ghelase | Gheorghe | 5844 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Valea Argeșului nr.28 bl. 523bis sc.1 et.1 ap.8 sector 6, București | ||
Ghelase | Radu Vlad | 1918 | București | Asociat / Societate comercială | S. C. WESTROM DESIGN CONSULTING ENGINEERING IMPEX SRL - Șoseaua Pantelimon, nr. 92, bloc 211, sc.1, ap.7, cod 021638, sector 2, București | ||
Ghelmegeanu | Gabriel Cosmin | 4209 | București | Asociat / Societate comercială | SC ROINVEST CONSTRUCT SRL - Bld. Lascăr Catargiu nr. 9, ap. 1, sector 1, București | ||
Ghenciulescu | Ștefan | 1790 | București | ||||
Ghengiomer | Altan | 1033 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROARHITECT 2000 SRL - Bd. Tomis nr.143A, Constanța, jud. Constanța B.I.A. - Bd. Tomis nr.143A, Constanța, jud. Constanța | ||
Ghengiomer | Kemal | 1032 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC PROARHITECT 2000 SRL - Bd. Tomis nr.143A, Constanța, jud. Constanța | ||
Gheorghe | Carmen Lavina | 7638 | București | Salariat / Societate cvomercială | SC ISPCE SA - Bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, București | ||
Gheorghe | Costin Basarab | 4990 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Turda 131 bl.10A3, sc. 1, et. 2, ap.6 sector 1, București TARMAC CONSTRUCT INTERNATIONAL SRL- str. Dr. Drăghiescu nr.15 sec.5 București | ||
Gheorghe | Ionela Cristina | 7212 | Prahova | Salariat / Societate comercială | SC FRISAROM ENGINEERING SA - Str. HRISTO BOTEV, Nr. 10, Et. 3, Sector 3, București | ||
Gheorghe | Liana | 50 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Calomfirescu nr.275, bl.B9, sc.1, ap.6, Dr. Tr. Severin, jud. Mehedinți SC RODOS SRL - str. Calea cernetiului, nr.4, Turnu Severin, jud.Mehedinți | ||
Gheorghe | Marian | 2582 | București | Asociat / Societate comercială | SC GOMA DESIGN XXI SRL - Sergent Major Ion Nedeleanu, nr. 14, bl. V 23, sc. 3, et. 4, ap 72, sect.5 | ||
Gheorghe | Ramona | 4698 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Iosif Hodoș nr. 6, bl. J 15, ap. 15, Sector 3, București SC DAAP STUDIO SRL - Str. Dambovița nr. 27, Voluntari, Ilfov | ||
Gheorghe | Silviu Dumitru | 1098 | București | Asociat / Societate comercială | SC FAST DESIGN SRL - bd. Unirii nr.6 sec.4 București | ||
Gheorghe | Ștefania | 6611 | București | Salariat / Societate comercială | INSTITUTUL DE STUDIU ȘI PROIECTĂRI CĂI FERATE SA - Bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, București | ||
Gheorghiescu | Adriana Mihaela | 5266 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - strada Străpungere Silvestru nr. 12, bl. CL18, ap. 21, Iași | ||
Gheorghievici | Adda | 1917 | București | Asociat / Societate comercială | S. C. WESTROM DESIGN CONSULTING ENGINEERING IMPEX SRL - Șoseaua Pantelimon, nr. 92, bloc 211, sc.1, ap.7, cod 021638, sector 2, București | ||
Gheorghișteanu | Cornelia | 3229 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC SPAȚIU ÎN PLAN SRL - str. Aranghel, nr. 11, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Gheorghita | Constanta Carmina | 6547 | Iași | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC VAGARH SRL - Str. Pacurari nr. 114, Iași B.I.A. - sos. Arcu nr.27, bl.CL2, sc.B, et.4, ap.12, Iași | ||
Gheorghiță-Fiedler | Ion | 3111 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC STRUCTURAL CJ PROIECT SRL - str. Gradiste, nr.17, Craiova, jud. Dolj | ||
Gheorghițoiu | Maria Luiza | 2966 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROMAX CONSTRUCT SRL - Bd. Camil Ressu, Nr.38, Bl.A11, Ap.42, S.3, Bucuresti SC CAM SERV SRL - șos. Berceni nr.1270 A Com. Berceni jud. Ilfov | ||
Gheorghiu | Alfred Redolf | 2686 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual Salariat / Administrație | B.I.A. - Str. Crișului nr.1, bl.1, sc.C, ap.40, Brașov, jud. Brașov PRIMARIA SAMBATA DE SUS - str. Lisei nr.150, Sâmbăta de Sus | ||
Gheorghiu | Alina Maria | 1273 | București | Salariat / Societate comercială | SC.IPCT SA, BUCURESTI, STR. TUDOR ARGHEZI NR.21, SECTOR 2 | ||
Gheorghiu | Cezar | 6548 | Iași | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC URBANO ARHITCT SRL - Aleea Tudor Neculai nr.61, bl.974, sc.B, et.3, ap.16, Iași SC EURO PROJECT CONSULTING SRL - str. Pacurari nr.85, Iași | ||
Gheorghiu | Gabriel | 1274 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str.Tudor Arghezi nr.21 ,et.4 sect.2 | ||
Gheorghiu | Mihai Sorin | 6354 | București | Salariat / Societate comercială | SC K-Box Construction & Design - Calea Floreasca nr.48B, sector 1, București | ||
Gheorghiu | Mircea | 5017 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC V&K SRL - Str. Kokosi Csoma Sandor nr.24, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | ||
Gheorghiu | Petru | 1354 | București | Titular / Birou individual Salariat / UAUIM | B.I.A. - Gheorghiu Petru - Intrarea Drăgușa nr. 5, sector 4, București | ||
Gheorghiu | Petru Alexandru | 522 | Mureș | Titular / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC AALTO PROIECT SRL - Str. Cutezanței nr.22/13, Tg. Mureș, jud. Mureș SC ZEBRA PRO SRL - Str. Cutezanței nr.22/13, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Gheorghiu | Roxana Maria | 773 | Dunărea de Jos | Titular / Cabinet individual | C.I.A. - Str. Traian nr.69, Galați, jud. Galați | ||
Gheorghiu | Teodor Octavian | 851 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Timișoara, str.Traian Lalescu, nr.2a T O Gheorghiu , Universitatea "Politehnica" Timișoara Departamentul de Arhitectura - Arad, str. I.L.Caragiale nr.16 ,ap.4 | ||
Gheorghiu | Tudorel | 3105 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC CAPRICONS SRL - Str. I.L. Caragiale nr.22, bl.H3, sc.A, ap.14, Tulcea, jud. Tulcea SC MINPROIECT SRL | ||
Gheorghiu | Vivianna Irma Maria Iulia | 2129 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC V&K SRL - Str. Kokosi Csoma Sandor nr.24, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | ||
Gheorghiu-Enescu | Constantin | 2628 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dr. Mihai Ciucă, Nr.4 București | ||
Gherghel | Horea Ionel | 5292 | Mureș | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC TECTONIC SRL - Str. Calea Dorobanți nr.45, sector 1, București B.I.A. - B-dul Iuliu Maniu, nr.73, bl.3, sc.8, etj.3, ap.367, sector 6, București | ||
Gherghiceanu | Gabriela | 7354 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | SC MASLAEV CONSULTING SRL - str. Țepeș Vodă nr.58, sector 2, București, 021 2116196 | ||
Gherman | Claudia Mioara | 7143 | Arad | Salariat / Societate comercială | SC CT ARHITECT CONSTRUCT SRL - Str.Clujului, Nr.192, Bl.73, Ap.4, Arad, Jud.Arad | ||
Ghervan | Andreea Teodora | 6106 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate civilă profesională arhitectură Asociat / Societate comercială | GHERVAN ȘI ASOCIAȚII SOCIETATE CIVILĂ PROFESIONALĂ DE ARHITECTURĂ - str. 9 Mai, nr. 25, sc. E, et. 7, ap. 25, mun. Băcau, jud. Băcau SC ARHI LIGNES SRL - str. Carpați, nr. 2, sc. C, et. 3, ap.11, mun. Băcau, jud. Băcau | ||
Ghica | Ion | 3230 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ASSAD SRL - Str. Știrbei Vodă, nr.13, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea SC ARHIPRO CONS SRL - Str. Emil Avramescu, bl.P, sc. A, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Ghiga | Dana | 4589 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC MA - DA PROIECT SRL - Pietonal Transilvaniei nr 4, mezanin, Botoșani, jud. Botoșani | ||
Ghigeanu | Mădălin Valeriu | 1994 | București | Asociat / Societate comercială | SC DORIC DESIGN SRL - Calea Victoriei nr. 54, ap. 11, sector 1, București | ||
Ghinea | Castenius | 5376 | Prahova | Titular / Birou individual | CASTENIUS GHINEA B.I.A. Nr. 144 - Str. 1907 Nr. 53, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Ghinea | Diana Iulia | 5776 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC CUB ARCHITECTURE SRL - Dr. Clunet nr. 15, Sector 5, București STANDART PROJECT SRL - str. Părăluțelor nr.1B bl.P3 et.3 sc.2 sec.6 București SC PUZLE DESIGN CONCEPT SRL - Str. Constantin Aricescu nr. 27, Sector 1, București | ||
Ghioca | Irina | 1024 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | SC ARHI - FOTO GROUP SRL - Bd. Tomis nr.143A, Constanța, jud. Constanța | ||
Ghiorghe | Gabriela Iulia | 5600 | București | Asociat / Societate comercială | SC EDGE STUDIO SRL - Bd. Nicolae Titulescu, nr. 92, BL. 13, sc.2, ap. 45, sector 1, București | ||
Ghișe | Lucian Oliviu | 1254 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C.A.L.D.CONSTRUCT s.r.l. - str.Drumea Radulescu nr.4,sector 4,Bucuresti | ||
Ghiță | Marius Ștefan | 4801 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SPIRAL PROIECT - str. Delfinului nr.9 București | ||
Ghiță | Teodora Gabriela | 5933 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială Convenție civilă | SC ARHIMUS SRL - Str. C. Noica, nr. 9, Sibiu, jud. Sibiu SC UNIO PLAN SRL - Calea Cisnadiei, nr. 84, apt. 15, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Ghiță-Nemeș | Victor Cătălin | 3686 | Argeș | Asociat/ Societate comercială Titular / Birou individual | SC STUDIO ART SRL - Str. Bradului, bl.40, sc.D, apt.10, cod 110348, Pitești, jud. Argeș B.I.A. - Str. Str. Bradului, bl.40, sc.D, apt.10, cod 110348, Pitești, jud. Argeș | ||
Ghițău | Cristian | 5840 | București | Asociat / Societate comercială | BTFARCH RO COMPANY SRL - bd. Hristo Botev nr.10 ap.15 et.8 sec.3 București | ||
Ghizdovăț | Sergiu | 5388 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ANTHEM STP SRL - Str. Manta Roșie nr.18, Iași, jud. Iași | ||
Gibea | Călin Mihai | 3552 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Gingirof | Marina Veronica | 4263 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. B_Sides Design and Architecture S.R.L. - Calea Moșilor 292 bl.38 sc. B ap.51 sect.2, București | ||
Giossanu | Nicolae | 2560 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC. GIROCONSTRUCT SRL - Str. Lacurilor nr.7, bl.D, ap.4, Brașov, jud. Brașov | ||
Giulescu | Corina | 3049 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Giurcă | Ion | 1799 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Plenița nr. 4, bl. Y8, sc. 2, et. 2, ap. 31, sector 3, București | ||
Giurea | Diana | 6907 | Timiș | Titular / Birou individual | BIA Giurea Diana - Timișoara, Calea Aradului nr 8 | ||
Giurgi | Iuliu Ovidiu | 6215 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC TRANSFORM SRL - Str. Republicii nr.81, ap.7, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Giurgiu | Anamaria | 6826 | Timiș | Salariat / Societate comercială | STUDIO UNU SRL - Timișoara, jud. Timiș, P- ata Axente Sever nr. 14A | ||
Giurgiu | Vasile | 5956 | Timiș | Salariat / Societate comercială | VERTICAL STUDIO SRL - Timișoara, str. Paciurea nr. 6,sc. B, ap. 10 | ||
Gîndilă | Adrian | 889 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC KILT S.R.L - str. B-dul Victoriei, nr. 37, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Gîngă | Adrian Mihai | 3432 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - ADRIAN MIHAI GĂNGĂ - Str. Tg Neamț nr. 6bl. D 10, ap. 36, sector 6, București | ||
Gîrda | Sofia Blanca | 4603 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ATD FORMS DESIGN SRL - Str. Negoiu nr.1, ap.12, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC ATD Der Plan SRL - str. Sub Cetate nr. 15H, ap. 1, com. Florești, jud. Cluj | ||
Glăja | Cristian Eugen | 5118 | Mureș | Salariat / Societate comercială | SC DOMUS SRL - Str. Luceafărului nr.1A/9, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Glăja | Eugen | 521 | Mureș | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC DOMUS SRL - Str. Răsăritului nr.22, Tg. Mureș, jud. Mureș SC PROIECT SRL - Str. Tineretului nr.2, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Gligor | Liviu Alexandru | 895 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - P-ța. Mica nr.13, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Glonț | Adrian | 4645 | Timiș | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. Adrian Glont CRISADE COMPANY SRL AEDIFICATORIA H.C. &D-CONSTRUCT - Timișoara, str. C. Brediceanu nr.1, et.3, | ||
Goagă | Dan | 151 | Iași | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC NEO PROIECT SRL - Str. Toma Savescu nr. 33A, Iași, jud. Iași SC NEO GRAPHIC SRL - Str. Toma Savescu nr. 33A, Iași, jud. Iași | ||
Goagă | Nicolaie | 6269 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT SA - Str. Navelor nr.3, Galați, jud. Galați | ||
Goagea | Constantin | 1842 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. Q Group Proiect S.R.L., Str. Zece Mese nr.9, Sector 2, București | ||
Gociman | Cristina Olga | 1126 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A.- Str. Duzilor nr. 2, ap. 2, sector 2, București S.C. CRIBA DESIGN S.R.L. - .Str. Baba Novac, Nr.3, Bl.S2, Sc.a, Et.3, Ap.15, S.3, București | ||
Godean | Claudia | 4382 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC D’ARCHITECT SRL - Timișoara calea Girocului, nr.20, ap 3 | ||
Goea | Cătălin | 5945 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC CITY LANDMARKS SRL - Str. Forjei nr.3, ap. 8 ,Brașov, jud. Brașov | ||
Goga | Victoria | 2112 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Soarelui nr.10, bl.5, ap.28, Brașov, jud. Brașov | ||
Gogonea | Valentin Robert | 3064 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | VALENTIN ROBERT GOGONEA B.I.A. - Nr. 83 - Str. Alexandru Odobescu, Nr. 80, Ploiești, Jud. Prahova SC AMO PROIECT DESIGN SRL - Str. Spătarul Nicolae Milescu, Nr. 19A, Bl. 109C, Sc. C, Et. 2, Ap. 10, Ploiești, jud. Prahova | ||
Goia | Alexandru | 4737 | București | ||||
Goiciu | Gheorghe | 4050 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Basarabia nr.114, Bl.L13A, Sc.1, Ap.27, S.2, București IPCM SA Calea Griviței nr.8-10 sec.1 București | ||
Goilav | Ana Maria | 4086 | București | Asociat / Societate comercială | SC DINAMIS STUDIO SRL - Str. Mitropoliei 29 Sibiu | ||
Gologan-Datui | Răzvan | 2830 | București | Asociat / Societate comercială | SC NOICONSTRUIM SRL - str. Libertății nr.347 com. Glina jud Ilfov | ||
Golumba | Radu Adrian | 350 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | STUDIO ARCA SRL - Timișoara, Memorandului nr. 93 | ||
Golumbeanu | Ana | 5692 | București | Salariat / Societate comercială | WEST GROUP ARCHITECTURE SRL - Calea Floreasca nr. 55, sector 2, București | ||
Gomboșiu | Veniamin | 963 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC DELTA DUMAR PROIECT SRL - Str. Depozitelor, nr. 2B, Deva, jud. Hunedoara SC CREDIT PRO SRL - Str. A. Iancu, bl.4, sc.1, ap.3, Brad, jud. Hunedoara "Armășescu Dumitru - Birou Individual de Arhitectura" - Str. Depozitelor, nr. 2B, Deva, jud. Hunedoara | ||
Gopșa | Gelu | 3760 | Iași | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC GT ARHITECT SRL - Aleea Păcurari nr10, bl.G3, sc.A, et.4, ap.20, Iași, jud. Iași B.I.A. - str. Aleea Păcurari nr10, bl.G3, sc.A, et.4, ap.20, Iași, jud. Iași | ||
Goran | Constantin | 3788 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC SĂGETĂTOR SRL TULCEA str. BABADAG nr.4 bl.C sc.A et.1 Tulcea | ||
Gorcea | Constantin | 631 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC AGD SRL - Str. Ion Vodă Viteazul nr.3, bl.B3, sc.A, Suceava, jud. Suceava | ||
Gorcea | Răzvan George | 7311 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială | SARL MICHEL REMON ARCHITECTE - 6, Cite de l’Ameublement 75011 Paris, Franța | ||
Gornoviceanu | Răzvan | 51 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC ARHITERRA SRL - Str. 1 Decembrie 1918, nr.3, bl.a17, sc.1, ap.7, Craiova, jud. Dolj | ||
Gospodaru | Estera | 1245 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Soldat Barbu Nicolae nr.8, Bl.12, Sc.B, Ap.30, S.4 București SC IPROLAM SA - București - Str. Negustori nr. 23 - 25, sector 2 SC GINCOM SRL - Str. Pompieri nr.1 , sc. A, et. 3, ap. 12, oraș Lehliu Gară, Jud. Călărași | ||
Goșa | Adela Laura | 4213 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Adela Laura Gosa - Timișoara, str.Bucegi nr.7; str.Tigrului, nr.3, bl.D15,sc.A, et.2, ap.9 | ||
Goța | Victor | 6279 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC CROLIS CONSTRUCȚII SRL - Cluj- Napoca, str. Dorobantilor nr. 96, ap. 27 SC HOME STUDIO SRL - str. Arinilor nr. 15/57, Cluj-Napoca B.I.A. - str. Tineretului nr. 5, com. Floresti, Cluj | ||
Gräf | Rudolf | 5804 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | VITAMIN ARHITECTS SRL - Timișoara, B- dul 3 August 1919, nr. 6 | ||
Grama | Adrian Mihai | 6666 | Transilvania | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A.- Cluj-Napoca, str. Scorțarilor nr. 5, ap. 36 SC Trust Art Construct SRL - Cluj-Napoca, str. L. Rebreanu nr. 60 | ||
Grama | Niculae | 1194 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Veronica Micle nr.21, S.1, București | ||
Grancsa | Laszlo | 5063 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ARHITECTURA SRL - Str. Patinoarului nr. 11/B, Miercurea Ciuc, Jud Harghita SC MASTERPLAN STUDIO SRL - Str. Cantar, nr. 1, Miercurea Ciuc, Jud. Harghita | ||
Grapa | Mihai | 5303 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC T.A. BIROU DE ARHITECTURA SRL - Str. Temișana, nr. 48, București | ||
Grasu | Nicolae | 3895 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Intr. Baldovin Pîrcălabul nr.11, Ap.2 sec.1 București | ||
Graur | Carmen | 1505 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Tohani nr.1, Bl.30, Sc.B, Et.1, Ap.44, Sector 4 | ||
Graur | Cristina Ioana | 4974 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC HOME LINE PROIECT SRL Str. Ion Păun Pincio nr. 16E, biroul nr. 2, Oradea, Jud. Bihor SC CILOMAR SRL - Str. Ion Păun Pincio nr. 16E, biroul nr. 2, Oradea, Jud. Bihor SC ARHICLASS SRL - Str. Ion Păun Pincio nr. 16E, biroul nr. 2, Oradea, Jud. Bihor | ||
Grăjdeanu | Mihai | 6014 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual | GRĂJDEANU T. MIHAI - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - str. Ciric, nr. 46A, Bl.L3, Sc. A, et. P, Ap. 1, Iași, jud. Iași | ||
Grecu | Cornel Dan | 3071 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC DIAGONAL ART LINE SRL - Calea București nr.39, sc.A, ap.8, Brașov, jud. Brașov | ||
Grecu | Ovidiu Octavian | 4460 | Arad | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC PROIECT ARAD SA - Bd. Decebal nr.2, Arad, jud. Arad | ||
Grecu | Roman | 4097 | București | Asociat / Societate comercială | SC A&D ATRIUM SRL - Bd. Unirii nr. 59, bl. F2, sc. 2, et. 4, ap. 46, sector 3 | ||
Grigoraș | Claudiu | 4095 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Grigoraș | Mihai | 4252 | Iași | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC IDEAL STRUCTURA SRL - Str. A. Sesan nr.26, Iași, jud. Iași B.I.A. - Str. A. Sesan nr.26, Iași, jud. Iași | ||
Grigore | Andrei Gheorghe | 4675 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - șos Fundeni nr.237 bl.112 sc.B et.6 ap.72 sec.2 București SC ROYX AD GRUP SRL Aleea Lunca Mureșului nr.7 sec.3 București | ||
Grigore | Corneliu Valentin | 1276 | București | Asociat / Societate comercială | SC PRODETAILS SRL - str. Toamnei nr.83 sec.2 București | ||
Grigore | Smila | 860 | Timiș | Salariat / Societate comercială | AQUATIM SA - Timișoara, str. Gh. Lazăr nr. 11/A | ||
Grigorescu | Georgeta | 2558 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC ISON SRL - Bd. Tomis nr.143A, Constanța, jud. Constanța | ||
Grigorescu | Ilie | 2393 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | ILIE GRIGORESCU B.I.A. - Nr. 51 - Str. 13 Decembrie, Nr. 7, Ap. 1, Ploiești, Jud. Prahova SC PETROCONSULT SRL - Str. Diligenței, Nr. 18, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Grigorescu | Mihaela Magdalena | 4800 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - bd. Mihalache nr.38 bl.33A sc.A et.8 ap.32 s.1 București | ||
Grigorescu | Ovidiu Laurențiu | 2644 | București | Asociat / Societate comercială | SC SERDAN CONSTRUCT IMPEX SRL - Str. Matei Voievod 135, bl. D 18, sc. A, et. 3, ap. 11, Sector 2, București | ||
Grigorescu | Teodora Lucia | 2773 | București | Asociat / Societate comercială | SC SERDAN CONSTRUCT IMPEX SRL - Str. Matei Voievod, Nr.135, Bl.D18, Sc.A, Et.3, Ap.11. S.2 București | ||
Grigore-Stoian | Tatiana | 1523 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Dezrobirii nr.16, Bl.25, Sc.2, Et.3, Ap.33, S.6 București | ||
Grigoriță | Teodor | 2370 | Prahova | Titular / Birou individual | TEODOR GRIGORITĂ B.I.A. - Nr. 95 - Str. Cameliei, Nr. 18, Bl. 25, Sc. B, Ap. 28, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Grigoriu | Emilian Victor | 1573 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHI GRUP IMPEX SRL - bd. Basarabia nr.52 bl.33 et.XI ap.45 sec.2 București | ||
Grigorov | Gabriel Vladimir | 899 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHIGRAF SRL - Piața Mică nr.7, Sibiu, jud. Sibiu SC CONDESIGN SRL - Str. Mihai Viteazu, nr. 2B, Șelimbăr, jud. Sibiu SC GRAFISIS SRL - Str. Piața Mică, nr. 7, Sibiu, jud. Sibiu B.I.A.- Str. Piața Mică, nr. 7, ap. 3, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Grigorovschi | Adina | 153 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ARHISTIL SRL - Bd. D. Cantemir nr.1, Iași, jud. Iași | ||
Grigorovschi | Mircea | 154 | Iași | Salariat / Societate comercială | UNIVERSITATEA TEHNICA GH. ASACHI - Bd. Mangeron nr,43, Iași, jud. Iași | ||
Gros | Florin | 1961 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Intr. Reconstrucției nr. 4, bloc 27, sc. 2, et.7, ap. 76, Sector 3, București S.C. GRAFIT STUDIO S.R.L. - Str. Ion Slătineanu nr.4B, Ap.3, Sector 1, București | ||
Groseanu | Sorin | 1655 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Plantelor nr.23, S.2 SC ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA SUD - Bd Ion Mihalache 41-43, sector 1, București | ||
Gross | Mihai | 5664 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT AD SRL - Str. Al. Vlahuță bloc lama ap.6, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Habit Arhitectura SRL - Cluj-Napoca, str. Rapsodiei nr. 3, ap. 19 | ||
Grosu | Adrian | 1380 | București | Asociat / Societate comercială | SC TECTONIC SRL - Calea Dorobanților nr. 45, Sector 1, București | ||
Grosu | Bogdan | 5199 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Brașov , str. 15 Noiembrie nr.88, sc. B,ap.15 , jud. Brașov | ||
Grosu | Radu | 1640 | București | ||||
Grozăvescu | Anca Ioana | 7885 | Argeș | Salariat / Societate comercială | SC PRODESIGN ENGINEERING & CONSTRUCTION SRL - București | ||
Gruia | Anca Sorana | 5444 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Amaradiei, nr.1, Craiova, jud. Dolj | ||
Grumeza | Radu | 338 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Radu Grumeza - Timișoara, cod 300036 bd. Revoluției1989 nr.23,et. II, ap.7 | ||
Gubovici | Șerban | 3747 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A - B-dul Revoluției, Nr.83, Etaj 1, Ap.22, Arad, Jud.Arad | ||
Gudilă | Florentin Gheorghiță | 2008 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Intr. Băbeni, Nr.1, Bl.Z1, Sc.6, Ap.88, S.3 | ||
Guga | Octavian Sabin | 994 | Bihor | Titular/ Birou individual | B.I.A. - str. Onisifor Ghibu nr. 10, Oradea, jud. Bihor | ||
Gugu | George Octavian | 5344 | București | Salariat / Societate comercială | SC P2P ARHITECTURA SRL - Ion Berindei nr.11 bl.1-2 sc.B et.7 ap.55 sec.2 București | ||
Gugui | Amalia | 720 | Argeș | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHIAMA GRUP SRL - Str. Negru Vodă nr.308, Pitești, jud. Argeș SC ARHIAMA STRUCTURI DESIGN SRL - Str. Negru Vodă nr.308, Pitești, jud. Argeș SC BETARM SRL - strada Negru Vodă, nr.30B, Pitești, jud. Argeș B.I.A. - Str. L. Rebreanu (cart. Găvana), bl.A11, sc.A, ap.3, cod.110310, Pitești, jud. Argeș | ||
Guleac | Ioana | 1976 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Nicolae Grigorescu nr.14, Bl.V20, Sc.3, Ap.45, S.3 București | ||
Günthner | Tiberiu | 243 | Satu Mare | Salariat / Societate comercială | SC SIGMA PROIECT SA - Str. Decebal, nr.23, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
Gurău | Cosmin Traian | 2833 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC Basilicon SRL - Str. Sergent Turturică Nr. 134, Sector 5, București | ||
Guriță | Alexandru | 5719 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARCSETT SRL - Str. Maria Rosetti nr. 8A, sector 2, Bucureșzi | ||
Gusidi | Alexandru Șerban | 3574 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Gușatu | George Dan | 5870 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BUCUREȘTI GRUP SRL - | ||
Gutt | Adriana | 931 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str Bucegi nr.34, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Guttmann | Szabolcs Istvan | 925 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate în nume colectiv Titular / Birou individual | SC Retro Studio SRL - Sibiu, str. Felinarului nr. 6, ap. 2 SC Arh Service Guttmann & Comp SNC - Cluj- Napoca, str. Sigismund Toduta nr. 13 | ||
Guțilă | Lucreția | 1850 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Iordache Golescu, Nr.10, Bl.29, Et.8, Ap.31, S.1 București | ||
Guțu | Andrei Victor | 6438 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. SHIFTSPACE S.R.L.D. - Bd. Unirii, nr. 35, bl. A 3, sc. 3, et. 6, ap. 72, sector 3 | ||
Guțu | Daniel Adrian | 5082 | Timiș | Salariat / Societate comercială | WH PROJECT SRL - Timișoara, str. Mendeleev nr.29B | ||
Guțuleac | Elena | 884 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Guțuleac Elena -Timișoara, str. Brașov nr.11, ap 2 ARHITRAVA-DESIGN SRL PRO DESIGN SESEM - Str. Ștefan Stâncă nr.107, et. I, ap.3 | ||
Gyemant-Selin | Alexandru Bogdan | 5007 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Justinian nr. 9, sector 2, București R.P.R. BIROU DE STUDII CONTEMPORANE - Str. Justinian nr. 9, 020101, București | ||
Györfy | László Miklós | 7118 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC LARIX STUDIO SRL - Piata Libertatii nr. 8/3, Gheorgheni, jud. Harghita | ||
György | Csongor | 6160 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ARC STUDIO SRL- Str. Kossuth Lajos 11/3, Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
György | Zoltán | 6770 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC HARMONIA SRL - Str. Ret 71/A Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
Gyori | Cristian Iosif | 6758 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC AMBIENT PROIECT SRL - Cluj-Napoca, blv. Eroilor nr. 16 B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Medic Octavian Fodor nr. 113, ap. 12 | ||
Gyure-Rotariuc | Noemi Andrea | 4473 | Satu Mare | Salariat / Societate comercială | SC HABIT SRL - Bd. Vasile Lucaciu 55/18, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
Hadnagy | Judit | 524 | Mureș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ion Creangă, nr.7/3, Tg.Mureș, jud. Mureș | ||
Hagiu | Adrian | 6726 | Bihor | Titular/ Birou individual | B.I.A. - Str. Sucevei nr. 10, ap. 4, Oradea, jud. Bihor | ||
Hagiu | Ruxandra | 3165 | București | Salariat / Societate comercială | NA`ADI COM SRL - Str. Dumitrana, Nr.15, Sector 2, București | ||
Haidu | Miruna Elena | 5515 | Prahova | Salariat / Societate comercială | SC ARCSETT SRL - Str. Blanduziei, Nr. 3, București, Sector 2 | ||
Haivas | Mihai | 2863 | Bacău-Neamț | Titular / Societate comercială | SC IMROM SA - Str. Ogoarelor nr.6, Roman, jud. Neamț | ||
Haj Ahmad | Faek | 2018 | București | Asociat / Societate comercială | SC OMEGA PROIECT - Str. Banu Antonache nr. 59, parter, sector 1, București | ||
Halime | Ahmad | 1953 | București | Asociat / Societate comercială | EFECT SRL - Str. Cristea Mateescu nr. 4, bl. 34, sc. B, ap. 56 ALFARES CONSTRUCT SRL Str. Mihai Vitezu nr. 4C, Oraș Voluntari | ||
Halmaghi | Nicolae | 1528 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. C.A. Rosetti nr.14, Sc.B, Ap.33, S.1 București SC PROIECT BUCUREȘT GRUP SRL - Bld. Aviatorilor nr. 63, sector 1, București | ||
Hamoș | Emilia | 980 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială | SC EUROEIS PROCONS SRL - Str. Victor Babeș, nr. 34, Deva, jud. Hunedoara | ||
Hamza | Augustin Razvan | 6209 | Timiș | Salariat / Societate comercială | GLOBAL DESIGN SRL - Timișoara, str. Mangalia nr. 31A, | ||
Hamza | Cristina Maria | 2049 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Hamza | Liviu | 1802 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ROMPROIECT IPC SA - Calea Grivitei nr.6, Bucuresti, sector 1, cod: 010701, punct de lucru - Str. Intrarea Sectorului nr.20, Bucuresti, sector 3, cod: 030353 | ||
Hancheș | Jianu Cătălin | 2932 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Hancheș Jianu Cătălin - Timișoara str.Petunia nr.7 | ||
Hâncu | George | 6531 | București | Titular / Birou individual Salariat / Birou individual | B.I.A. - Șos. Ștefan cel Mare nr. 33, bl. 30, sc. 4, ap. 129, Sector 2, București B.I.A. Sîrbu Virgil Daniel - Str. Primăverii nr. 6, bl. ST 6, ap. 51, Constanta | ||
Hâncu | Mihai Cristian | 1984 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. Patrioților nr.8 bl. PM12 ap.60 et.5 sect.3, București SC Hi Fi DESIGN SRL - str Patrioților nr.8 bl.PM 12 sc.B et.5 ap.60 sec.3 București | ||
Handabura | Dan Ion | 3675 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC ROTH ȘI ROȘU SRL - Timișoara,300085 str.F.Mercy nr.2 | ||
Hanga | Ladislau | 4482 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHITEAM SRL; SC PLANTRADE SRL; SC CHIBO SRL - Str. București nr.85, ap.2, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Hanganu | Dan | 5416 | București | Asociat / Societate comercială | DAN HANGANU ARHITECT SRL -str. Porumbaru nr.3 et.1 ap.3 sec.1 București | ||
Hanganu | Gabriela | 156 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC HANGANU SRL - Str. Gh. Racoviță nr.202, bl.F8, sc.A, et.3, ap.7, Vaslui, jud Vaslui | ||
Hanganu | Marcelica | 2508 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER PROIECTARE 3D ARH SRL - Bd. Dacia, nr.11, bl.B11,ap.1,parter, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Hanganu | Nicolae | 157 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC HANGANU SRL - Str. Gh. Racoviță nr.202, bl.F8, sc.A, et.3, ap.7, Vaslui, jud Vaslui | ||
Hanganu | Sorana Maria | 6029 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ciungi nr.24, Bicaz, jud. Neamț | ||
Hangiu | Lucian | 2942 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | N.H.N. STUDIO SRL - Str. Dreptății nr. 8, bl. O2, ap. 187, sector 6, bucurești | ||
Hanko-Nagy | Ilona | 5362 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC OPEION SERV SRL - Str. Septimiu Albini nr.99/106, Cluj Napoca, jud. Cluj | ||
Hanțiu | Adriana Iulia | 5795 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Hantiu Adriana Julia - Timișoara, str.Amforei nr.2, cod 300671 | ||
Hanu | Laurențiu Cătălin | 1256 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. PORR SOLUTIONS S.R.L. - Str. Sf. Vineri nr.29, Et.3, Corp B, Sector 3, București | ||
Haralamb | Constantin | 5552 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC PROIECT BOTOSANI SRL - Calea Națională nr.107, bl.O1, Botoșani, jud. Botoșani SC ARHIDESIGN CENTER SRL - str. Primăverii nr. 15, sc. B, ap. 5, Botoșani, Jud. Botoșani | ||
Haralambie | Alexandru | 3203 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Sos. Olteniței, Nr.105 Com. Popești Leordeni, Ilfov | ||
Harbatovschi | Corneliu | 2433 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. 9 Mai, sc.D, ap.7, Bacău, jud. Bacău SC PRO ALEX SRL - Str. Iosif Cocea, bl.12, sc.A, ap.7, Bacău, jud. Bacău SC CASTILIANA SRL - Str. Nordului nr.4A, ap.3, Bacău, jud. Bacău SC ULTRA PROIECT SRL - Str. N. Bălcescu, nr. 12, sc. G, ap.35, Bacău, jud. Bacău | ||
Harda | Doina Emilia | 2300 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT ALBA SA - blv. 1 Decembrie 1918 nr.69, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Harda | Ștefan | 2301 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT ALBA SA - blv. 1 Decembrie 1918 nr.69, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Hariton | Constantin | 1931 | București | Asociat / Societate comercială | SC 2H ARHITECTURA SRL - B-dul Dimitrie Cantemir, nr.1, bl.B2, sc.1, ap.13, sector 4, București | ||
Hariton | Mihaela Ioana | 1930 | București | Asociat / Societate comercială | SC 2H ARHITECTURA SRL - B-dul Dimitrie Cantemir, nr.1, bl.B2, sc.1, ap.13, sector 4, București | ||
Harkai | Raphael | 324 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | TERNAR SRL - Timișoara, str. Iris nr. 21A, cam. 1, et. 2, | ||
Hartmann | Markus | 5936 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC MARKUS HARTMANN CONSTRUCT CONSULTING SRL - Str. Mitropoliei nr.29, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Hârța | Marius Vlăduț | 372 | Timiș | Salariat / Societate comercială Titular / Societate comercială | Facultatea de Construcții și Arhitectură Timișoara - Timișoara, ap. 10 str. Traian Lalescu, nr. 2a SC A.C.T. SRL - str. Brâncoveanu nr. 93 | ||
Hârțan | Constantin | 5783 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC H STUDIO SRL - Str. Moara de foc nr.13 | ||
Hârțescu | Paul Laurențiu | 4341 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC H.V. Architects SRL - B-dul 15 Noiembrie nr.37, Brașov, jud. Brașov | ||
Haș | Horia Marcel | 2587 | București | Salariat / Societate comercială | I.S.P.C.F. SA BUCUREȘTI bd. Dinicu Golescu nr.38 sec.1 SC ANDUPROCAS SRL - Constanța, Jud. Constanța | ||
Hașegan | Horațiu | 2413 | Prahova | Titular / Birou individual | HAȘEGAN HORAȚIU IULIAN B.I.A. - Nr. 105 - Sr. Rahovei, F.N., Câmpina, Jud. Prahova | ||
Hatházi | Krisztina | 7253 | Bihor | Titular/ Birou individual | B.I.A. - Str. Episcop Ioan Alexi nr. 31, et.1, ap. 6, Oradea, jud. Bihor | ||
Hâțu | Lucian | 5346 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Lucian Hâțu - Aleea Istru nr.2A bl. A14D sc.3 P ap.32 sec.6, București ATELIER 3 SRL - str. Sf. Constantin nr.4 București | ||
Havași | Brîndușa Raluca | 4371 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Brîndușa Raluca Havași Timișoara str. Surorile Martir Caceu, nr.5 | ||
Havași | Liliana | 879 | Timiș | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | B.I.A. Havasi Liliana - Reșița, P-ța1 Decembrie 1918,nr.7 jud.Caraș Severin bd. Republicii, nr.4, bloc. 4, sc.II, etaj. 6, ap. 21 | ||
Hălciug | Iuliana Oana | 3754 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. T. Vladimirescu nr.44, sc.B, ap.2, Iași, jud. Iași | ||
Hărăguș | Monica Cristina | 3641 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC DOMART SRL - Str. Constanța nr.13, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Hărdău | Dana | 5455 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC SIT BIROU DE ARHITECTURA SRL - Str. Racoviță nr.25, Cluj Napoca, jud. Cluj | ||
Hărmănescu | Mihaela | 5147 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Luncșoara, nr. 1, bl. 54, sc. B, et.9, ap 81, sect. 2, București THE OFFICEPROJECT MANAGEMENT str. Cobălcescu nr.46 et.1 | ||
Hărșan | Remus Artenie | 3819 | București | Asociat / Societate comercială | Graphic Studio - Str. Zosima, nr.19, Sector 1, București Graphic Industrial - Str. Aurel Vlaicu, nr.147, Sector 2, București | ||
Heffler | Ștefan Mihai | 6852 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC Termita 1 SRL , Cluj-Napoca, str. Madach Imre nr. 55 SC Grup Arh. Stephano SRL - str. Transilvaniei nr. 1, ap. 28, loc. Baia Mare | ||
Hegedus Geczi | Lucia | 3479 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dumitru Samoilă nr.14, Bl.105, Ap.20, S.4 București I.S.P.C.F. SA BUCUREȘTI bd. Dinicu Golescu nr.38 sec.1 | ||
Hegedüs-Geczi | Alexandra | 7617 | București | Salariat / Societate comercială | SC I.S.P.C.F. SA - Bd. Dinicu Golescu nr. 36, sector 1, București | ||
Hehn | Stela | 877 | Timiș | Titular / Birou individual | BIA HEHN STELA - Timișoara, str Andrei Saguna nr. 5 | ||
Heierle | Andreas Oliver | 6742 | București | Salariat / Societate comercială | LUSSI + HALTER PARTNER AG, Luzerrn Nustadtstr. 3, Luzern, Elveția | ||
Heim | Vasile Ștefan | 525 | Mureș | Asociat / Societate comercială | SC HEIM PROFIREC SRL - Str. Livezii nr.11, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Hen | Iustin Constantin | 3239 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC URBATECH SRL - Str. Nicolina nr.32, bl.961, sc.A, ap.4, Iași, jud. Iași | ||
Henegar | Gabriel Radu | 3079 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Aleea Lăcrămioarelor nr.9, bl.18bis, sc.B, ap.15, Brașov, jud. Brașov | ||
Heni | Veronica | 2677 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | HENI VERONICA B.I.A. Nr. 29 - Str. Spitalului, Nr. 24A, Ploiești, Jud. Prahova SC CONTURIMOB SRL - Boldești Scăieni, Str. Liliacului, Nr. 7, Jud. Prahova SC HAUSPLAN KONSTRUCT SRL - Str. Spitalului, Nr. 24A, Ploiești, Jud. Prahova SC HAUSPLAN STUDIO SRL - Str. Spitalului, Nr. 24A, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Henț | Sorin | 3296 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SIREGON GRUP SRL - Timișoara, str.Hasdeu, nr.21 | ||
Henzulea | Nicolae | 914 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Rahova nr.10, ap.10, sc.A, et. II, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Herescu | Mihaela | 2974 | București | Asociat / Societate comercială | SC VLAMIDO PROIECT SRL - bd. Ion Mihalache 343 ap.20 sec.1 București | ||
Hereș | Gheorghe | 155 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. N. Gane nr.30, bl.C, ap.1, Iași, jud. Iași | ||
Herghelegiu | Bogdan Ionuț | 5865 | Iași | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC H&H PLANNING ARCHITECTURE SRL - Str. Simion Barnutiu nr.63, Iași, jud. Iași B.I.A. - Str. Simion Barnutiu nr.63, Iași, jud. Iași | ||
Herman | Alexandru Krisztián | 6829 | Bihor | Titular/ Birou individual | B.I.A. - Bd. G-ral. Magheru nr. 44, bl. A, ap. 43, Oradea, jud. Bihor | ||
Herman | Oana | 340 | Timiș | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. Oana Herman, CRIMSON TOR SRL - Timișoara, cod 30036 bv. Revolutiei 1989, | ||
Heroiu | Mihaela | 4780 | București | Asociat / Societate comercială | str. Viitorului nr.104 sec.2 | ||
Heroiu | Paul Tudor | 7469 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHITECTA.RO SRL - Str. Viitorului nr. 104, Sector 2, București | ||
Higea | Viorica | 6942 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC Radet Bucuresti SA - Str Cavafii vechi nr 15 sect 3 Bucuresti | ||
Hison | Ciprian Vasile | 4488 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC IDEAL PROIECT SRL - Str. Ciprian Porumbescu nr.2, sc.B, ap.2, parter, Suceava, jud. Suceava SC ARHIS DESIGN SRL - Str. Ciprian Porumbescu nr.2, sc.B, ap.2, parter, Suceava, jud. Suceava | ||
Hison | Elena | 4464 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC ARHIS DESIGN SRL - Str. Ciprian Porumbescu nr.2, sc.B, ap.2, parter, Suceava, jud. Suceava | ||
Hobaj | Daniela Adriana | 6717 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC LARIX STUDIO SRL - P-ta Libertatii, nr. 8, Gheorgheni, jud. Harghita | ||
Hoblea | Monica | 159 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC PSEUDO CLASIC SRL - Str. Splai Bahlui mal stâng nr.33A, clădirea Elsaco, et.2, Iași, jud. Iași | ||
Hodiș-Mîndraș | Roxana | 5154 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC CATHEXIS DESIGN SRL - Str. Ioan Slavici bl. C7, ap.6, Zalău, jud. Sălaj SC TAFFO SRL - Piața Păcii 2, Baia Mare SC DINAMIC CONCEPT SRL - Zalău, str. Dumbrava nr. 3 | ||
Hodorogea | Teodor | 929 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC GRAFIX DESIGN SRL - Str. Ștrandului, nr. 10, sc. B, ap. 27, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Hogea | Claudiu | 4047 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC CRIBA DESIGN SRL - str. Duzilor nr. 2, sector 2, București | ||
Hoinărescu | Alexandra | 3932 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Ioan Caragea Vodă nr. 19, Sector 1, București s.c. a-3-a proiect s.r.l. - Str. Logofătul Luca Stroici nr.11, ap.3, București | ||
Hoinărescu | Călin | 2420 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | CĂLIN HOINĂRESCU B.I.A. - Nr. 33 - Str. Erou Călin Cătălin,Nr. 6, Bl. 1, Sc. A, Ap. 1, Ploiești, Jud. Prahova SC RESTITUȚIO SRL - Str. Găgeni, Nr. 92, Bl. G12, Sc. A, Ap. 6, Et. 1, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Hoinărescu | Daniel | 2547 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC RESTITUTIO SRL - Str. Găgeni nr. 92, bl. CH2, sc. A, ap. 6, Ploiești, Jud. Prahova / Str. Dr. Tomescu nr. 25, Sector 5, București BANU BIROU DE ARHITECTURĂ HOINĂRESCU DANIEL SRL - Aleea Topoloveni nr. 2, bl. A1, sc. E, ap. 74, Sector 6, București | ||
Holban | Georgeta Lucia | 3998 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Alexandriei nr.94, Bl.PC11, Et.5, Ap.23, S.5 București | ||
Horobeanu | Dinu Horia | 4959 | București | Salariat / Societate comercială | STUDIO T94 IMPEX SRL str. gen. Alexandru Radovici nr.12 sec.2 București | ||
Horvat | Andreea | 1388 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. MAX MEDIA CONSTRUCT S.R.L. - Str. Popa Savu nr.51, Sector 1, București S.C. PICEC IMEX S.R.L. - Str. Nucșoara nr.9, Bl.40, Sc.2, Ap.27, Sector 6, București | ||
Horvath | Nicolae Gheorghe | 526 | Mureș | Salariat / Societate comercială | SC MULTINVEST SRL - Str. Gh. Doja nr.67, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Hristescu | Doina Aurelia | 2051 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Intr. Dr I. Felix 2, bl. M 4, sc.B, ap 94, sect 1, București | ||
Hristescu | Răzvan | 2052 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Nicolae Constantinescu nr. 5, bl. 14, sc. B, ap. 28, sector 1, București SC. "VECTOR DESIGN SRL - Intr. Dr. I. Felix nr2, bl. M4, sc. B, ap 94, sector1 | ||
Hrușcă | Paul Cristian | 632 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC H’ART STUDIO SRL - Aleea Pictorului nr.1, Botoșani, jud. Botoșani | ||
Hudrea | Corina Mariana | 5854 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC PLANTRADE SRL - Str. Bucuresti nr.85, ap.2, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Hulpe | Iulius Toma | 2333 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ATELIERUL AUTONOM PROIECTARE SRL B.I.A. - piața Petru Rareș nr.1, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud | ||
Hulsemann | Johannes Robert Rudolf | 6501 | Mureș | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER PENTRU CONSTRUCȚII TRADIȚIONALE SRL - Str. Andrie Șaguna, nr.29, ap.9, Sighișoara, jud. Mureș | ||
Hurdubelea | Florin | 1039 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | Str. Moldovei nr.7, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Hurdubelea | Violeta Maria | 1027 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC HUVO SRL - Bd. Tomis nr.232, bl.TD14, sc.D, et.1, ap.59, Constanța, jud. Constanța | ||
Hurduc | Viorel | 1100 | București | Asociat / Societate comercială | Vaal Arhitectura | ||
Hussain | Jamal | 4430 | București | Asociat / Societate comercială | SC SUNNAN SRL - șos. Pantelimon nr.148 bl.100 sc.A ap.28 sect.2 București | ||
Huțanu | Elena Magdalena | 2924 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ștefan cel Mare, bl.M15, sc.C, ap.6, Roman, jud. Neamț | ||
Huțu | Ștefan | 6844 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Barajul Bicaz nr. 3, M2A+B, sc. C, et. 3, sector 3, București | ||
Huțu | Victoria | 2055 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Intrarea Viroagei nr. 8, Sector 2, București SC FORT PROIECT SRL - Intrarea Râmnic (fostă Viroagei) nr. 8, Sector 2, București | ||
Huve | Raluca Ioana | 3555 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Iacob | Diana Gabriela | 2737 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. Sandra Com S.R.L. - Strada Aleea Hobița, nr.6, scara 5, ap.180, et.1,sector 2, București | ||
Iacob | Dumitru | 5165 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Istru nr. 9, bl. D7, sc. 8, et. 2, ap. 76, Sector 6, București | ||
Iacob | Laurențiu Alexandru | 485 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. București-Târgoviște nr.44, vila 3, 077135 com. Mogosoaia, jud. Ilfov | ||
Iacob | Mariana Iulia | 5262 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHITECT SERVICE SRL - Str Daniel Danielopolu nr 4-6, et 5, sect 1, București | ||
Iacob | Mugurel | 3251 | Bacău-Neamț | Admin. / Societate comercială | SC ARHIM PROIECT SRL - Str. Al. Lăpușneanu, nr. 2, ap. 55, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Iacobescu | Cristina | 5247 | Iași | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC VIC DIAGONAL PROIECT SRL - Sos. Naționala nr.42B, bl.C7, fn, et.1, ap.4, Iași SC DEDAL PROJECT SRL - str. Soficu nr.9, parter nr.1, Iași | ||
Iacoboni | Cosmin Leonard | 7197 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială | SC RAL CONCEPT SRL - b-dul. Unirii, bl.C2, ap.23, Buzău, jud. Buzău | ||
Iamandi | Gabriela | 4387 | București | ||||
Iana | Codruța | 7095 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Turda nr. 120 , bl. 38, ap. 25, Sector 1, București | ||
Ianc | Cristina Irina | 6882 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str.Viilor nr.1B, Beiuș, jud. Bihor | ||
Ianchiș | Adrian Flavius | 3881 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC PERIPHERALZ SRL - Str. Muncitorilor nr.18, bl.B2, ap.9, Brașov, jud. Brașov | ||
Iancic | Claudiu | 4210 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | EX STUDIO SRL - 300723 Str. Dr. Ioan Muresan nr. 95, sc.A, | ||
Iancu | Adrian | 3639 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARHIMOBIL-ARHITECTURĂ ȘI MOBILIER SRL - Str. Secerătorilor nr.5A, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Iancu | Delia Maria | 244 | Nord-Vest | ||||
Iancu | Nadja Claudia | 1091 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC CONTRAFORT N SRL - Str. Arhiepiscopiei, nr.2 bis, parter, Constanța, jud. Constanța | ||
Iancu | Șerban Octavian | 2990 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Sos. N. Titulescu, Nr.95-103, Bl.8, Sc.B, Ap.109, S.1 | ||
Iancu | Tania | 1475 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Av. Ștefan Protopopescu nr.11 ap.11 sec.1 | ||
Ianculesc-Mirică | Raluca | 4796 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Timișoara nr. 35, bl. OD6, sc. D, et. 3, ap. 123, sector 6, București FORUM ART PROIECTE Mitropolit Filaret nr.34 sec.4 București | ||
Ianovcic | Mihaela Elena | 52 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC ACTIV PROJECT SRL - Calea București nr.89, bl.E3, sc.1, ap.13, Craiova, jud. Dolj | ||
Ianuș | Ștefan Alexandru | 3386 | București | Asociat / Societate comercială | SC JANUS PROJECT SRL - Calea Moșilor, Nr.211, Bl.19, Sc.A, Ap.29, S.2 București | ||
Iatagan | Iulia | 4767 | București | Salariat / Societate comercială | SC ACTIV DESIGN STUDIO SRL - Bd. Constantin Brâncoveanu nr.15, Bl.B17, Sc.3, Et.4, Ap.80 București | ||
Iatan | Draga Michaela | 5138 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A - Bd. Lacul Tei nr.121 bl.5 sc.D ap148 sec.2 București ISPCF BUCUREȘTI - bd. Dinicu Golescu nr.38 sec.2 București | ||
Iaviță | Corina | 3578 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC DESIGN MACHINES SRL - Bd. Chișinău nr.2, Bl.50, Sc.2, Et.5, Ap.65, Sector 2 | ||
Ibănescu | Adrian Emilian | 2183 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Insp Stat Construcții | INSPECTORATUL TERITORIAL ÎN.CONSTRUCȚII BRAȘOV - Calea București nr.10 D, Brașov ,Jud. Brașov | ||
Ichim | Luminița Mădălina | 5285 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Delfinului, nr. 22, et. 2, Constanța, jud. Constanța | ||
Ichim | Marius Nicușor | 6598 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. PLAZZA Studio S.R.L - Iasi, str. Prof. Anton Seșan 46, bl. c5, ap7 S.C. PUNKTPE.I S.R.L | ||
Ichim | Sorin | 2984 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Călărașilor, Nr.166, Bl.54, Et.10, Ap.43, S.3 CONSILIER CONSTRUCT - str. Stupca nr.43 sec.6 București | ||
Iclozan | Cătălin Bogdan | 2043 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Lt. Ionescu Anton nr. 23, București S.C. House Design Grup S.R.L. - Str. Aleea Sibiana Nr.1, Bl. R17, Sc.B, Ap.30, București | ||
Idiceanu-Mathe | Dan | 4503 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Idiceanu-Mathe Dan SC DIRC ARCHITECTING SRL Fac. de Arhitectura din Timișoara - Timișoara 300733, str. Poeziei nr.3, bl. 19, sc.B, et. 3, ap.7 | ||
Ienciu | Adina | 316 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Ienciu Adina - Timișoara bdul. Corneliu Coposu (fost Vasile Pârvan) nr. 32, bl. P1b, sc. A, ap. 1 | ||
Ienulescu | Tudor | 2062 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Doamna Ghica nr.1, Sc.1, Ap.12, S.2, București ANL - Str. Transilvaniei nr.2, Sector 1, București | ||
Iftimescu | Mădălin Ștefan | 6307 | Timiș | Salariat / Societate comercială | STUDIO ARCA SRL - Timișoara str. Memorandului nr.93 | ||
Iftimie-Ilea | Mariana | 1163 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | SC ALFA PROIECT DESIGN SRL - Str. Arh. Petru Antonescu, Nr.8, Bl.26, Ap.45 | ||
Iftode | Doina | 1717 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Ignat | Adrian Mihai | 5320 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Minodora nr. 12 sec.6 SC INSACO SRL - Platforma Măgurele str. Atomiștilor 401E | ||
Ignat | Petru | 2484 | Bacău-Neamț | Asociat unic / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARDICON SRL - Str. Lt. Drăghescu nr.7, bl.E5, sc.B, ap.21, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Ignat | Raluca | 6356 | București | Salariat / Societate comercială | SC LAUSTER & RADU ARHITRECȚI SRL - Str Mihai Eminescu 76 A | ||
Ignat | Tudor | 5456 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Zorilor nr.40, ap.37, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Ignătescu | Radu Nicolae | 4568 | București | Asociat / Societate comercială | SC A&R PROIECT SRL - str. Ghirlandei nr.1 bl.64 sc.1, ap.10 sec.6 București | ||
Ignățel | Alexandru Christian | 6549 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. Str. Bucium nr. 25, bl. b31, sc. B, et. 2, ap. 3, Iași | ||
Ilca-Suciu | Traian | 2279 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC SPAU SRL - Str. Av Badesu nr.11, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Ilea | Anna Maria | 7023 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC RETRO STUDIO SRL - Cluj-Napoca, str. Sigismund Toduta nr. 13/4 B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Lacul Roșu nr. 1, ap. 53 | ||
Ilea | Casandra Iulia | 5234 | Satu Mare | Asociat / Societate comercială Asociat / Birouri asociate | SC KASSTEL STUDIO SRL - Str. Banat 2/A, Satu Mare, jud. Satu Mare B.A.A. - Str. Banat 2/A, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
Ilea | Dan Teodor | 1965 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Grigore Cobălcescu nr.51, Ap.1, S.1 | ||
Ilea | Gheorghe | 245 | Satu Mare | Asociat / Societate comercială Asociat / Birouri asociate Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC KASSTEL STUDIO SRL - Str. Banat 2/A, Satu Mare, jud. Satu Mare B.A.A. - Str. Banat 2/A, Satu Mare, jud. Satu Mare SC JEROMOS PROIECT SRL - loc. Caraseu, nr.188, jud. Satu Mare SC HRK DESIGNE SRL - loc. Lazuri, nr.249, jud. Satu Mare SC C&A ACCES SRL - Str. Drum Carei, bl. C7, ap.12, jud. Satu Mare | ||
Ilia-Filimon | Mălina | 6529 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Filimon M AEDIFICATORIA SRL KF CONCEPT SRL - 300086 Timișoara intr. Doinei nr. 23, et.VI, | ||
Iliaș | Cristina | 1726 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Bozieni nr.9, Bl.830 bis, Sc.C, Et.5, Ap.112, S.6 București | ||
Ilie | Adrian | 3377 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC SPIN STUDIO SRL - Str. Spicului nr.44, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC BOGART CONSTRUCT SRL - Str. Uzinei Electrice nr.15, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Archdesign SRL - Cluj-Napoca, str. Predeal nr. 30A, ap. 13 | ||
Ilie | Laura | 2639 | București | Salariat / Societate comercială | SC PRO - GAL EXIM SRL - str. Pîrgarilor nr. 28, sect. 2 București | ||
Ilie | Liliana | 53 | București | Asociat / Societate comercială | PRIMARIA Mun. CARACAL - Pța. Victoriei nr.10 Caracal AF. BIROU DE PROIECTARE - Caracal | ||
Ilie-Mușinschi | Mihaela Mădălina | 4622 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ATELIER D`ART MMB SRL - Șos. Ștefan cel Mare nr. 39, bl. 52, sector 2, București | ||
Iliescu | Constantin | 4364 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Lucrețiu Pătrășcanu nr.19, Bl.MC184, Sc.2, Et.1, Ap.38, S.3 București | ||
Iliescu | Cristina | 4431 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHITECT STUDIO CN - str Vasile Lucaci nr 10, sect 3 | ||
Iliescu | Dana | 2015 | București | Asociat / Societate comercială | SC LUCARNA SRL - str. Gheorghe Missail nr.86 sec.1, București | ||
Iliescu | Eugenia Sanda Marina | 4028 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. General Doda Traian nr.9, S.2 București | ||
Iliescu | Gabriel | 3013 | București | Asociat / Societate comercială | SC ALLSYS DESIGN & ARHITECTURA SRL - Str Iancu Capitanu 27 sector 2 Bucuresti | ||
Iliescu | Horațiu Florin | 1362 | București | Asociat / Societate comercială | HD PROIECT & URBANISM - Str. Baicului nr. 6, sector 2, București | ||
Iliescu | Irina Corina | 2057 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Iliescu | Laurențiu Constantin | 5216 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Speranței nr.13, Et.5, Ap.9, București | ||
Iliescu | Marian | 2040 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHING CONSTRUCT SRL Șos. Colentina nr.37, Bl.OD43, Et.4, Ap.17, S.2 | ||
Iliescu | Mihaela Monica | 5364 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC PROVIA SRL - Cluj-Napoca, str. C. Brâncuși nr. 145 | ||
Iliescu | Petre | 3431 | București | ||||
Iliescu | Stere Doru | 4992 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | HATCH ARHITECTURĂ & DESIGN SRL Aleea Socului nr.6 bl.M4bis sc.A ap.5 sec.2 | ||
Iliescu | Ștefan | 1564 | București | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER TOTORO SRL - Str C-tin. Sandu Aldea nr. 12, sc. A, et. 2, ap. A, sector 1, București | ||
Ilinca | Aurel Eleonor | 4948 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC SOLID WORKS ARCHITECTURE SRL - Bd. Ghencea nr. 34, sector 6,Bl. C 65, ap. 28, sector 6 București AXIS PROJECT SRL - Calea Moșilor nr.145 et.3 ap.5, sector 2, București SC URBAN STAFE DESIGN SRL - Str. Ion Câmpineanu nr. 23, bl. 10, ap. 47, Bucureșt | ||
Ilioiu | Liviu Mihai | 7241 | Prahova | Salariat / Societate comercială | SC AXEN STUDIO SRL - Str. Cuza Vodă, Nr. 5, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Iliopolos | Nicus | 2454 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC RADNIC PROIECT SRL - Bd. Republicii 20/24, Onești, jud. Bacău SC RAAL CONSTRUCT - Bd. Republicii 20/24, Onești, jud. Bacău | ||
Ilișiu | Eugen | 984 | Hunedoara | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Acționar / Societate comercială | SC CASA DEVA SRL - Aleea Florilor, bl.11, sc.1, ap.4, cu punct de lucru : Str. Călugăreni nr.6, Deva, jud. Hunedoara SC MINICASA PREST SRL - Str. Victoriei, bl.11, ap.18, cu punct de lucru: Str. Călugăreni, nr. 6, Deva, jud. Hunedoara ; SC IPH DEVA SA - Piața Victoriei nr.2, Deva, jud. Hunedoara | ||
Ilișiu | George | 2331 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC UNI-PLAN SRL - blv. Decebal nr.13, bl.T2, sc.A, ap.6, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud | ||
Ilișiu | Maria Marcela | 2857 | Hunedoara | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Florilor, bl.11, sc.1, et.1, ap.4, Deva, jud. Hunedoara SC ILPROARH SRL - B-dul Decebal, bl. K, sc.A, et.3, ap.9, Deva, jud. Hunedoara | ||
Iliuță | Gheorghe | 722 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Traian, bl.1, sc.A, et.II, ap.43, cod 110424, Pitești, jud. Argeș | ||
Imbrea | Valentin | 1781 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. NORISK CONSULT S.R.L. - str. Litovoi Voievod, nr. 13, sector 2, Bucuresti | ||
Inayeh | Khalid Yousef Subhi Ibrahim | 4440 | București | Asociat / Societate comercială | ROTONDA DESIGN SRL str. Frederic Chopin h6 ap.2 sec.2 București | ||
Incze | Eva Eleonora | 5400 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Eva-Eleonora Incze - Lugoj, str. Lalelelor, nr. 13 | ||
Indolean | Laurențiu Lucian | 5665 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ARHETIP SRL - Str. Cometei 5, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Ioan | Angela | 160 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Pantelimon nr.9, bl.D4, ap.6, Iași, jud. Iași | ||
Ioan | Ion | 4150 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Întreprindere individuală Titular / Birou individual | SC INPRODESIGN SRL - sat Budești, com. Budești, nr. 120, jud. Vâlcea SC VILEDIL SRL - Str. 1 Mai, nr. 3, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea SC PROMETEU PROJECT SRL - Str. Posada, nr. 72, mun. Curtea de Argeș, jud. Argeș SC GEMA PROIECT EXPERT SRL - Str. Elena Cuza, bl. B4, sc. B, ap 29, mun. Curtea de Argeș, jud. Argeș SC ARTAROM CONSTRUCT SRL - sat Blidari, com. Golești, str. Principală, nr. 13, jud. Vâlcea S.C. GLADORU S.R.L. - sat Mateești, com. Mateești, jud. Vâlcea S.C. DOBRIFLOR PROJECTING S.R.L. - Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea S.C. BEDEN S.R.L. - Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ “RĂDULESCU EMIL NICOLAE" - str. C-tin Brâncoveanu, nr. 22, Horezu, jud. Vâlcea B.I.A. - str. Rapsodiei, nr. 10, bl. D1/5, sc. B, ap. 2, Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Ioan | Marcela Maria | 3313 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC RIONVIL SRL - Str. Henri Coandă, nr. 31, bl. S3, sc. A, ap. 11, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea B.I.A. - Calea lui Traian, nr. 147, bl. D2, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Ioan | Marian Augustin | 1155 | București | Asociat / Societate comercială | A&N ARH DESIGN S.R.L. - str.Virgiliu nr.15, et.6, ap.8, sector 1, București | ||
Ioan | Mihaela Gabriela | 7168 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC DOM STUDIO SRL - Str. Fulger nr.2C, Iași | ||
Iogu | Ingeborg Irina | 3190 | București | Salariat / Societate comercială | SC PRINCER SA - Str. Lipscani nr.33, sector 3, București | ||
Ion | Alexandra Ioana | 1224 | București | Asociat / Societate comercială | ARHITECTION STUDIO SRL str. Cloșani 14 sec.2 București | ||
Ion | Cătălin | 4105 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Potaisa nr.3 bl.X3 sc.A et.2 Ap. 12 sect 6 București | ||
Ion | Cătălin Lucian | 4106 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Ion | Dinu Cosmin | 7977 | București | Salariat / Societate comercială | SC CONSIS PROIECT SRL - Str. Iancului nr. 81, Sector 2, București | ||
Ion | Ecaterina Emilia | 3096 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | SC INSARD SRL - Bd. Griviței nr.66, bl.4, ap.42, Brașov, jud. Brașov | ||
Ion | Ioana Cristina | 5272 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Vasile Milea nr 7, bl. B 1, ap. 16, sector 6, București SC ICASE CONCEPT SRL - str. Murguța nr.4 sec.6 București | ||
Ion | Marian Liviu | 4123 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Constantin Brâncoveanu nr.15, Bl.B17, Sc.3, Et.4, Ap.80 București SC ACTIV DESIGN STUDIO SRL | ||
Ion | Paul | 3865 | București | Asociat / Societate comercială | SC INVENTIV PROIECT SRL str. Dealul Macinului nr 7 bl D34 sc F ap 78 Sector 6 Bucuresti | ||
Ion | Teodor | 1021 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | SC PROIECTID SRL - Bd. Tomis nr.143A, Constanța, jud. Constanța | ||
Ionașiu | Adrian Florin | 376 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ARHITEKT STUDIO A SRL - Timișoara, str. Nicolae Paulescu, nr. 1, et. 3, | ||
Ionescu | Adriana | 1313 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ATRION DESIGN SRL-str. Siriului nr. 19, bloc 17C, ap.25, sector 1, Bucuresti | ||
Ionescu | Alexandru Vadim | 6495 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Iuliu Maniu nr. 22, bl. 15C, sc.A, et. 5, ap. 22, Sector 6, București SC. MON - ARH STUDIO SRL - Bd. Iuliu Maniu nr. 22, bl. 15C, sc.A, et. 5, ap. 22, sector 6, București | ||
Ionescu | Alina Mireana | 6318 | Timiș | Salariat / Societate comercială | B.I.A. Ionescu Alina Mireana - Timișoara, str.Acad. Remus Radulet nr. 15, sc. B, ap. 10 | ||
Ionescu | Andreea | 5150 | București | Salariat / Societate comercială | SC ATRIUM 8 SRL - Str Prelungirea Ghencea nr | ||
Ionescu | Aurel Lazăr | 54 | Oltenia | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC TELE STIL SRL - Str. Garofiței, bl.D12, sc.B, ap.3, Slatina, jud. Olt SC DINSTAR CONSTRUCT SRL - str. Nicolae Titulescu, bl. 45, sc. A, et.7, ap. 40 - Slatina, jud. Olt | ||
Ionescu | Bogdan | 4752 | Timiș | Salariat / Societate comercială | BUILD CORP SRL - Iași, str. Sărăciei, nr.6 | ||
Ionescu | Bogdan Costin | 1202 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bogdan Costin Ionescu - str. Occidentului nr.42 ap.3 sec.1, București SC COMPAS DESIGN SRL str. Târgu Neamț nr.15-17 ap.7 sec.6 București | ||
Ionescu | Claudiu Laurențiu | 6929 | București | Salariat / Societate comercială | DS BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Calea Călărașilor nr. 65, bl. 38, ap. 38, Sector 3, București | ||
Ionescu | Corneliu Cristian | 2710 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Radu Vărzaru Armasul nr.2, 130169 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Ionescu | Cosmin Nicușor | 5616 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Prelungirea Ghencea 94 -100, bl. A 1, sc. 1, et. 13, ap. A 1139, sector 6, București | ||
Ionescu | Cristian Mihai | 2692 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. N. Titulescu, bl.33, sc.A, ap.16, Slatina, jud. Olt | ||
Ionescu | Cristian Mihail | 2537 | Oltenia | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC SECTIA DE PROIECTARE JUDEȚEANĂ SRL - zona hotel Gorj, bl.1-2, Tg. Jiu, jud. Gorj SC PROREDRUM SRL - Str. Olteniței nr.48, Tg. Jiu, jud. Gorj | ||
Ionescu | Cristina Anca | 1559 | București | Titular / Birou Individual | B.I.A. - Intr. Muncii nr.2, Bl.M8, Sc.C, Et.1, Ap.24, Sector 3, București | ||
Ionescu | Dan | 1767 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Gîrleni nr.2, Bl.C86, Sc.1, Et.9, Ap.34, S.6 București SC PROSONIC SRL - Aleea Apahida nr 13 Sector 3 Bucuresti | ||
Ionescu | Dan Constantin | 4253 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Arcu nr.25, bl.P. Rareș, sc.A, et.3, Iași, jud. Iași | ||
Ionescu | Dan Cristian | 1110 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Roșia Montană nr.2, Bl.O1B, Sc.B, Et.8, Ap.68, S.6, București SC DAVICON GRUP SRL - str. Roșia Montană nr.2 bl.O1b sc.B et.8 ap.68 sec.6 București | ||
Ionescu | Dan Tudor | 4729 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARCHITECTGROUP Omnitech Design & Urbatect S.R.L. - str. Av. M. Zorileanu nr. 10-12 sec.1 București | ||
Ionescu | Delia Cristina | 6130 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHINOVA SRL - Banu Manta nr 1, bl 1B, sc 2, ap 66, sect 1, Buc | ||
Ionescu | Georgian | 2423 | Prahova | Titular / Birou individual | GEORGIAN IONESCU B.I.A. - Nr. 19 - Aleea Codrului, Nr. 2, Bl. 2A1, Sc. A, Et. 8, Ap. 36, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Ionescu | Gheorghe Mugurel | 3849 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Văcărești nr.201, Bl.87, Sc.B, Ap.71, S.4 București | ||
Ionescu | Ion | 4607 | Argeș | Asociat / Societate comercială | SC ION IONESCU ARHITECTURE & DESIGN SRL - Str. Smeurei nr.40, cod 110046 Pitești, jud. Argeș | ||
Ionescu | Irina Georgiana | 2041 | București | Asociat / Societate comercială | CITY PROJECT SRL - Str. Remus nr. 14, București | ||
Ionescu | Kikero Victor Laurențiu | 1835 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Ferentari nr.4A, Bl.117A, Et.1, Ap.5, S.5 București | ||
Ionescu | Liliana Doina | 55 | Oltenia | Salariat / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Păltiniș, bl.K5, ap.11, Craiova, jud. Dolj SC IDP PROIECT CRAIOVA SA - Str. Ion Maiorescu nr.10, Craiova, jud. Dolj | ||
Ionescu | Luigi Mario | 1543 | București | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | S.C. AXIS DESIGN DESIGN S.R.L. - Str. Vasile Conta nr.20, Sector 2, București | ||
Ionescu | Maria Romeea | 2802 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Ionescu | Matei Costin | 7603 | București | Salariat / Societate comercială | SC WEISSPUNKT SRL - Str. Jean Monet, sector 1, București | ||
Ionescu | Mihai | 1312 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ATRION DESIGN SRL-str. Siriului nr. 19, bloc 17C, ap.25, sector 1, București | ||
Ionescu | Mihai Marian | 7020 | Hunedoara | Titular / Birou individual | "Ionescu Mihai - Marian - Birou Individual de Arhitectura" - str. Merilor, nr. 24, Deva, jud. Hunedoara | ||
Ionescu | Monica Elena | 1431 | București | Asociat / Societate comercială | SC MON ARH STUDIO SRL - Bd. Iuliu Maniu nr. 22, bl 15C, sc. 1, et. 5, ap 22, sector 6, București | ||
Ionescu | Narcisa Georgina | 7122 | București | Str Draghiceanu Virgil Nr 12, Sector 1, București | |||
Ionescu | Niculae | 2724 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC GRANAT COM-TRANS PROIECT SRL - str. 9 Mai nr.2 bl.20A et.3 ap.9 sec.6 București | ||
Ionescu | Oana Manuela | 1746 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Theodor Speranția nr. 130, bl. 78, sc. A, et. 2, ap. 10, Sector 2, București | ||
Ionescu | Radu Adrian | 56 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC DOCUMENT SRL. - Str. Matei Milo nr.7, Craiova, jud. Dolj | ||
Ionescu | Radu Andrei | 7151 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | |||
Ionescu | Radu Gabriel | 2813 | București | Asociat / Societate comercială | S & R ARHITECTURA SI DESIGN S.R.L. - Str. Viorele, Nr.4, Bl.22, Sc.4, Et.5, Ap.128, S.4, București | ||
Ionescu | Ruth Iudith | 1812 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | |||
Ionescu | Serghei Dan | 1181 | București | Salariat / Societate comercială | SC AQUA PROIECT SA - Splaiul Independenței 294, sector 6, București | ||
Ionescu | Simona | 7233 | București | Salariat / Societate comercială | SC KXL SRL - Str.Aviator Nicolae Capșa nr. 6, Sector 1, București | ||
Ionescu | Sorana Marieta | 6350 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHITECT GROUP OMNITECH DESIGN & URBATECT SRL - Str. Al. Constantinescu nr. 20, sect. 1, București | ||
Ionescu | Teodor | 2973 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Sos. Mihai Bravu, Nr.107-119, Bl.E1, Sc.B, Et.3, Ap.44, S.2 | ||
Ionescu | Traian | 4526 | Argeș | Asociat / Societate comercială | B.I.A. - strada Sant-Nicoară, nr.19, Curtea de Argeș, județ Argeș | ||
Ionescu | Valeriu | 450 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | SC A&A SRL - Str. Alex. Ioan Cuza nr.34, 130007 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Ionescu | Valeriu | 4075 | București | Salariat / Societate comercială | SC PCD ATRACTIV SRL - Bd. Unirii nr. 43, bl. E 2, sc. 1, ap. 29, sector 3, București | ||
Ionescu | Viorel | 3975 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC VAN PROJECT & DESIGN SRL - șos Berceni nr.41 bl.108 sc.1 ap.39 sect.4 București SC HOPE PROJECT SRL - Str. Taberei bl. X1, Turnu Măgurele SC CONTRUST GRUP SRL - Str. Oteșani 22, bl. T 23A, sector 2, București | ||
Ionescu-Piatra | Ionuț Lucian | 2761 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Căminului nr.16, bloc F3 /7, ap.14, sect.2, 021742 București | ||
Ionescu-Preotu | Cristian | 4130 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Emil Racoviță nr.16A, Bl.I11, Sc.2, Ap.39, S.4 București S.C. ALPHADOMUS S.R.L. | ||
Ionițã | Raluca Mădălina | 6527 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC GRAPHTECH SRL - Str. Brezoianu, nr.27, sector 1, Bucuresti | ||
Ioniță | Adina | 5295 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Adina Ioniță - str. Foișorului nr.24 bl.F14C, sc. A, et. 6 ap.21 sec.3, București SC LINE AND ART DESIGN SRL - Calea Călărașilor nr.309 bl.70 ap.42 sec.2 București | ||
Iordache | Gabriel | 6331 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A.- Brașov ,B-dul Grivitei, nr. 64, bl. 5, ap.30 , jud. Brașov | ||
Iordan | Ruxanda | 6695 | București | Salariat / Societate comercială | SC CARPAȚI PROIECT SA - Str. Știrbei Vodă nr. 43 | ||
Iordăchescu | Oana | 3855 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Iorgoveanu | Anca Georgeta | 4450 | București | Asociat / Societate comercială | SC EURO ARC INVEST SRL - str. Matei Basarab nr.64 bl.L110 sc.2 ap.23 sec.3 București | ||
Iorgulescu | Andreia Adriana | 3024 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Ritmului nr.16 bl. 431 sc.B et.8 ap.54 sect.2, București SC 200 LCH SRL - Str. Călărași nr. 167, bl 39, et. 8, ap. 34, sector 2, București punct de lucu Str. Călărași nr. 172, bl. 57, sc. 1, et. 7, ap. 27, sector 3, București | ||
Iosip | Ovidiu Daniel | 2521 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Poiana Sibiului nr.2, Bl.MC2, Sc.1, Ap.98, Et.9, S.6, București | ||
Iovănel | Marin | 4576 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Donath nr. 107, Cluj - Napoca, jud. Cluj | ||
Iovescu | Adrian | 723 | Argeș | Asociat / Societate comercială | SC ACCENT DESIGN SRL - Str. C. Brîncoveanu, bl.D1, sc.C, ap.6, cod 110036, Pitești, jud. Argeș | ||
Ioviță | Vichente | 6497 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Mareșal Alexandru Averescu nr. 24, et. 2, ap. 8, Sector 1, București | ||
Iozsa | Robert Vasile | 5855 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC IAR CONCEPT STUDIO SRL - Str. Dr. I. Rațiu nr.17, ap.35, Turda, | ||
Irimescu | Călin | 1406 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. CAMI ATELIERUL DE ARHITECTURĂ SRL - Str. Jimbolia, Nr.178, sector 1, București | ||
Irimescu | Mihai Ion | 1145 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. FUN LABS ROMANIA S.R.L. - Bd. Regina Maria nr.1, Bl.P5B, Et.6, Ap.17-18, Sector 4, Cod. 040121, București | ||
Irimescu | Vlad Sergiu | 5920 | București | ArkSTUDIO | |||
Isacov | Alinta Gabriela | 1020 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ISACOV&ASOCIAȚII - BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Bd. Tomis 143A, cam. 902, Constanța, jud. Constanța; B.I.A.- Bd. Tomis 143A, cam. 902, Constanța, jud. Constanța | ||
Isacov | Mihai | 1019 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Director / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ISACOV&ASOCIAȚII - BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Bd. Tomis 143A, cam. 902, Constanța, jud. Constanța; B.I.A.- Bd. Tomis 143A, cam. 902, Constanța, jud. Constanța | ||
Isăcescu | Ramona | 5485 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Smochinului, Nr. 15, Sat Ostratu, 077066 Comuna Corbeanca, jud. Ilfov | ||
Isăcescu | Virgil | 4442 | București | Asociat / Societate comercială | GARDEN IAZ - PEISAGISTICA SRL - Str Stefan Cel Mare nr 10 - Ciofliceni Com Snagov jud Ilfov | ||
Isăilă | Mihaela Ioana | 1721 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - șos. Colentina nr.55 bl.83 sc.2 et.2 ap.127 sec.2 FORMAT - ARHITECTURA SI DESIGN S.R.L. - Cântăreț Macarie nr.6 București | ||
Isdrăilă | Andreea | 5666 | Transilvania | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Victoriei nr.15, Sibiu SC ARHI BEAST SRL - Str. Observatorului nr.15, ap.28, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Solutii Extreme in Constructii SRL - loc. Criseni nr. 214, camera 2, jud. Salaj SC Alfa Stef Proiect SRL - București, str. Zboina Neagra nr. 3, ap. 35 | ||
Isopescu | Bogdan Liviu | 7248 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Sc D Proiect srl - Timișoara P-ta Unirii 5, et. 2, ap.13 | ||
Ispas | Alexandru Emanuel | 7305 | București | Salariat / Societate comercială | WEST GROUP ARCHITECTURE - Calea Floreasca nr. 55, Sector 1, București | ||
Ispas | Bogdan Nicolae | 7385 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC M DESIGN ARHITECTURA SI URBANISM SRL - București , sector 1, str. Pictor Theodor Aman nr.24 | ||
Ispas | Luminița Doina | 926 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC ISPAS ARHITECȚI ASOCIAȚI SRL - Str. Miron Costin nr.15, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Ispas | Marius Viorel | 4597 | București | Asociat / Societate comercială | SC ISPAM ARHITECTURAL CONSULT SRL - Str. Aluniș nr. 24, Bușteni, jud Prahova | ||
Ispas | Nicolae | 322 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Ispas Nicolae - Timișoara, str.Simion Bărnuțiu, bl.11A, ap.11 | ||
Ispas | Raluca Tatiana | 5686 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC COM-PAS SRL - Str. Valea Săpunului, nr.1, ap. 17, Cisnădie, jud. Sibiu | ||
Ispas-Pascaru-Pag | Nicolae | 6169 | Alba | Asociat / Societate comercială | SC ISPAS NICOLAE BIROU DE ARHITECTURA SRL - Str. Calea Moților, nr114B, sc.B, ap.33, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Istina | Andrei | 5034 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC ALLOMORPHIC STUDIO SRL - Bd. Unirii nr.45, Constanța, jud. Constanța | ||
Istrate | Laura | 5037 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC IMPERIAL CONSTRUCT SRL - Str. 7 Noiembrie, Nr.17, Otopeni, Jud. Ilfov | ||
Istrati | Cristian Ovidiu | 7430 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC AGD SRL - Str. Ion Vodă Viteazul nr.3, bl.B3, sc.A, Suceava, jud. Suceava SC ROND SRL - b-dul George Enescu nr. 46, Suceava | ||
Istudor | Sorin Nicolae | 5744 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A.- Bd. Tomis, nr. 236, bl. TD16, ap. 67, Constanța, jud. Constanța | ||
István | Zsolt Péter | 7273 | Mureș | Salariat / Societate comercială | SC DOMUS SRL - Str. Răsăritului nr.22, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Iszlai | Tamás | 6500 | Mureș | Salariat / Societate comercială | SC EURO CONS SRL - Str. Rădulescu nr.2, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Ișa | Lucian Alexandru | 3073 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Carpaților nr.22, sc.A, ap.14, Brașov, jud. Brașov SC. PROIECT BRAȘOV SA - Bd. Iuliu Maniu nr.43, Brașov, jud. Brașov | ||
Iuga | Alec Marius | 1017 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC DECODESIGN TEAM SRL - Str.Unirii nr.19A, Constanța, jud. Constanța | ||
Iugan | Florentina | 4031 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A.- str. Oborul Nou, nr. 13, bl.P10, ap.225, sector 2, cod 021442, București SC INSITEURO SRL - Str. Oborul Nou nr. 13, bl. P10, , sc. 2, ap. 225,Sector 2, București | ||
Iuonaș | Horia Eugen | 4205 | București | ||||
Iuoraș | Violeta | 246 | Satu Mare | Asociat / Societate comercială | SC AHI DINAMIC SRL - Str. Corneliu Coposu, nr.5/58, jud. Satu Mare | ||
Iurea | Cristina Anca | 6969 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC DANTEROM SRL - str. Oituz nr. 4/A, Oradea, jud. Bihor | ||
Iurov | Daniela | 3978 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. ATRIUM DESIGN S.R.L. - Str. Bâlciului nr.1, S.2 | ||
Ivan | Clarissa | 1971 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Intr. Caporal Nicolae Cerga Nr. 4, Bl. P4-5, Ap. 85 Bucuresti - sector 2 S.C. "DIRECT DESIGN GRUP" S.R.L. - ntr. Caporal Nicolae Cerga Nr. 4, Bl. P4-5, Ap. 85 Bucuresti - sector 2 SC PROIECT BUCURE;TI GRUP CONSULAN[ IMOBILIARE SRL - Bd Aviatori | ||
Ivan | Irina Maria | 5827 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Alexandru cel Bun nr.22 bl.T18 sc.1 ap.39 sec.2, București SC GEZE ROMANIA SRL - Str. Dimitrie Pompei 9-9A | ||
Ivan | Teodor Lucian | 366 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | K - ARHITECT SRL ARHDESCO SRL - Timișoara, str. Craiova nr.2, Jud. Timiș | ||
Ivan Gurzu | Doina | 1968 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Sos. N. Titulescu, Nr.14, Bl.21, Sc.A, Ap.55, S.1 București | ||
Ivanciu | Nicolae Răzvan | 6019 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bld. Carol I nr. 42, Iași | ||
Ivancu | Flavian | 724 | Argeș | Asociat / Societate comercială | SC AXA PROSPECT SRL - Str. Sfânta Vineri nr.57, cod 110024, Pitești, jud. Argeș | ||
Ivaneț | Monica | 3868 | București | Salariat / Societate comercială | CENTRUL DE AFACERI EUROBUSINESS SRL Calea 13 Septembrie nr.123 bl.T3 sc.1 ap.5 | ||
Ivaneț | Vladimir | 1459 | București | Asociat / Societate comercială | arHyper proiect SRL - Bd. Ghencea nr. 43B, Bucuresti | ||
Ivănescu | Cristina | 7059 | Prahova | Salariat /Societate comercială | SC HAUSPLAN STUDIO SRL - Str. Spitalului, Nr. 24A, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Ivănescu | Cristina | 3003 | București | Asociat / Societate comercială | SC BIARH Birou de Arhitectură SRL - Aleea Valea Viilor 5, bl. M38, ap. 61, București 6 | ||
Ivănescu | Emil | 5169 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Pravăț nr.10 bl. P6 ap.139 sec.6 București | ||
Ivănescu | Ion | 454 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. N. Iorga bl 4, ap 23, 130007 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Ivănescu | Pompiliu Petre | 4045 | București | Asociat / Societate comercială | SC VAN.PRO str. Baba Novac 13A bl.2 sc.A ap.17 sec.3 București | ||
Ivășchescu | Irina Tania | 1648 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. IMAGE CONSTRUCT S.R.L. - Str. Arieșul Mare, nr.5, Sector 6, București | ||
Iviniș | Liana Teodora | 2321 | Alba | Asociat / Societate comercială | SC IVINIS SRL - str. Trandafirilor, nr.19, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Jakab | Emöke | 6641 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC URBAN DESIGN SRL - Str. Independenței nr.53, ap.8, Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita | ||
Jakab | Gavril | 247 | Nord-Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. JAKAB GAVRIL - Str. G.Coșbuc2/47, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Jakab | Laszlo Jacint | 6038 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Studio Axa SRL - Cluj-Napoca, str. Al. Vaida Voivod nr. 2 | ||
Jakab | Rita Maria | 248 | Nord-Vest | Admin. / Societate comercială | SC STUDIORING SRL - Str. G.Coșbuc 2/47, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Jakabffy | Beatrix | 4892 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Opeion SRL - Str. S. Albini nr.99, ap.106, Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Plopilor nr. 14, ap. 26 | ||
Jalbă | Ilona Iulia | 6062 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | S.C.CIC CONS S.R.L.- S, Nr.3, Bl.F3, Ap.45, Brăila S.C. ROCIF CONSTRUCT S.R.L. - Str. Roșiorilor, Nr.316, Brăila S.C. ININAD CONSULTING S.R.L - Str. Grivitei, Nr.87, Brăila ILONA IULIA JALBA - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA - Str. Calea Calarasilor, Nr.309, Bl.B2, Ap.10, Brăila | ||
Janță | Tudor | 3070 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Dr. Ioan Cantacuzino nr.20, ap.8, Brașov, jud. Brașov | ||
Jelea | Aurora Elena | 1152 | București | Salariat / Societate comercială | SC I.N.C.D. URBAN INCERC - :Șos Pantelimon nr. 266, Sector 2, București | ||
Jelea | Iulian Gabriel | 1888 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ADVERTIGO SRL - Str Sos Panduri nr 31 Bl P2 et 7 ap 28 Sector 5 Bucuresti; SC ARTIS PROIECT SRL - Dimitrie Draghiescu nr 10 Sector 5 Bucuresti | ||
Jelea | Lucian Valeriu | 1970 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Jelescu | Andrei Vlad | 3917 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | QUATTRO DESIGN SRL - Arhitecti si urbanisti asociati - Str. Dionisie Lupu 35 ap. 2 | ||
Jerca | Delia Simona | 2069 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARCHA-D STUDIO DE ARHITECTURA SRL - str. Pașcani nr 7, bl D8, sc.D, et 1, ap 34, sector 6, București | ||
Jianu | Andreea | 4265 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. Dico si Țigănaș - BP - Calea Turzii nr.134, Cluj Napoca | ||
Jianu | Dan Alexandru | 7084 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Cap. Ilina nr. 6, bl. 14, sc. 3, ap. 130, Sector 5, București SC WEISSTPUNKT SRL - Str. Icoanei nr. 2, Sector 2, București | ||
Jianu | Doru Constantin | 1412 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ropotului nr.73A, Sector 2 București | ||
Jianu | Victoria | 2781 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC V.N.NOVI SERV PROD SRL - Str. Valea Oltului, Nr.26, Bl.D32, Ap.25, S.6 București | ||
Jichița | Mirel Nicolae | 299 | Timiș | Asociat / Societate comercială | ATELIER MLG SRL - Timișoara, str. Tudor Vladimirescu, nr. 23 B.I.A. MIREL JICHITA - str. 1 Decembrie nr. 21 | ||
Jiman | Ioan Bogdan | 1975 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC JIMAN BIROU DE ARHITECTURA SRL Sos. Ștefan cel Mare, Nr.10, Bl.18A, Sc.A, Ap.14, S.2 EUROCOSIMO IMPEX SRL - Șos. Giurgiului 295 SC CIBI PUBLICOM SRL - Cuza Vodă nr, 14B, bl. G1, sc. A, ap.7, Slatina T&C SERCOM SRL Dr. Taberei 105, S 4, Buc ADM VISUAL ALL SIGNS SRL - Aurului 16, Bl. M 3, sc. 1, ap. 13, S. 2 ADM ADVERTISING -Varasti | ||
Jiman | Mădălina | 2980 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | JIMAN BIROU DE ARHITECTURA SRL - Aleea Campul cu flori, nr. 3, bl. M49,et. 2, sc.B, ap. 82, sector 6, București | ||
Jinga | Cătălin Viorel | 2899 | București | Salariat / Societate comercială | SC YOUNG DESIGN BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Bd. Ferdinand 103, sector 2, București | ||
Jinga | Florin Claudiu | 2955 | București | Salariat / Societate comercială | BBN PROIECT SRL - Str. Școlii nr. 78, Localitatea Zărnești, jud Brașov SC ARHISENS "07" - Str. T. Vladimirescu nr. 10A, Urlați, Jud. Prahova PRIMARY DESIGN - Str. Pescarilor SC.IDEAL PROIECT SRL. - Str. Școlinr. 78, Localitatea Zărnești, jud Brașov ACANT ARHI FORUM SUPORT SRL - Str. Izvorului nr. 29A, Câmpulung, Argeș | ||
Jitaru | Daniel | 2504 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ARHIS DESIGN S.R.L. - Bd. Unirii nr.5, Sector 5, București | ||
Jitaru | Emanuela | 1367 | București | ||||
Joger | Beatrice Gabriela | 4273 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Serg. Lățea Gheorghe, nr.15, bl.C71, ap.12, cod 061663, București | ||
Joo | Denes | 5768 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | DIRECTIA PATRIMONIULUI NATIONAL Budapesta | ||
Josan | Oana Cristina | 5405 | Timiș | Salariat / Societate comercială | PLAN CONTROL SRL - Timișoara, FC Ripensia, nr7A | ||
Józsa | Attila | 5955 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Jozsa Attila - Timișoara, str. Al. Macedonski nr.1 CASE GROUP PROJECT SRL - Timișoara str. Bradul nr. 12, ap. 2/A | ||
Judea | Cosmin | 4373 | Timiș | Titular / Birou individual | BIA Cosmin Judea - Recas, sat Bazos nr. 24 | ||
Juncanariu | Florin | 5116 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A.- bd. Iuliu Maniu nr.102-104, bl.20, sc.2, et. 8, ap.73, sector 6, București SC ARHITECTURAL SRL str. Austrului nr.12 corp A sc.1 et.3 ap.16 sec.2 București | ||
Junea | Dan Cristian | 6406 | Timiș | Salariat / Societate comercială | A&D BLUEPRINT SRL - Timișoara str. Kiriak nr. 5, ap. 9 | ||
Junie | Dan Ciprian | 5035 | Hunedoara | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Plevnei , nr. 10, Deva, jud. Hunedoara SC PRIMAVERA DESIGN SRL - Str. 22 Decembrie, nr.37, Deva, jud. Hunedoara SC SERCOTRANS SRL - Str. M. Kogălniceanu, nr. 10, Deva, jud. Hunedoara | ||
Juravle | Cătălin Vasile | 633 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER JURAVLE SRL - Str. Iraclie Porumbescu nr.3, Rădăuți, jud. Suceava | ||
Jurca | Alice | 971 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială | SC RAM PROD PROJECT SRL - Șoseaua de Centură, nr. 263, Biroul nr. 4, oras Popesti- Leordeni, județ Ilfov | ||
Jurcă | Lavinia Alina | 4518 | Arad | Salariat / Societate comercială | SC ORGANI TECH SRL - Str. Bela Barabas nr.22, Arad, jud. Arad | ||
Jurubescu | Adrian Călin | 1174 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Fleuron Concept SRL - str. Cupolei, nr.2, bl.105, sc.D, et.2, ap.121, sector 6, București | ||
Jușcă | Lucia Magdalena | 3745 | Arad | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Miron Costin, bl.3, ap.1, Arad, jud. Arad SC 3A ARHITECTURĂ, AMBIENT, ARTĂ SRL - Timișoara, B-dul Dragalina, Nr.24, Jud.Timiș | ||
Juverdeanu | Sorin | 7215 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SPA INOVATION - Str. arh. Grigore Ionescu, nr. 63, sector 2, București | ||
Kalauz | Karoly | 959 | Hunedoara | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC KEOPS DESIGN PROIECT SRL - Piața Victoriei nr.1, bl.8, et.1, ap.4, Deva, jud. Hunedoara SC KEOPS URBAN PROIECT SRL - Piața Victoriei nr.1, bl.8, et.1, ap.4, Deva, jud. Hunedoara | ||
Kalauz | Maria Angela | 958 | Hunedoara | Funcționar public - Arhitect Sef | PRIMARIA MUNICIPIULUI DEVA - Piata Unirii, nr. 4, Deva, jud Hunedoara | ||
Kapraras | Antonios | 7558 | București | Asociat / Societate comercială | K-BOX CONSTRUCTION DESIGN - Calea Floreasca 48B, Sector 1, București | ||
| Kargl | Hajnalka | 5799 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC INTERMET SRL - Hunedoara, str. Pescarului nr. 2/47 | ||
| Kele | Marius | 4220 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Kele Marius - Timișoara str. Take Ionescu nr. 56 sc B. | ||
| Kelesidis | Ana Maria | 2374 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | KELESIDIS ANA MARIA B.I.A. - Nr. 49 - Str. Rareș Vodă, Nr. 20, Ploiești, Jud. Prahova SC SANTEDIL PROIECT SRL - Str. Murelor, Nr. 11, Bl. 14G, Sc. B, Et. 2, Ap. 22, Ploiești, Jud. Prahova SC CONTURIOMB SRL - Str. Liliacului, Nr. 7, Boldești Scăeni, Jud. Prahova SC DUART PROIECT SRL - Str. 8 Martie, Nr. 1A, Ploiești, Jud. Prahova | ||
| Keresztes | Géza | 528 | Mureș | Asociat / Societate comercială Titular / Societate comercială | SC PROIECT SRL - Str. Tineretului nr.2, Tg. Mureș, jud. Mureș SC ARHIEDIL SRL - Str. Cutezanței nr.26/11, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
| Keresztes-Szoke | Levente | 5153 | Satu Mare | Titular / Birou individual Titular / Societate pe acțiuni | B.I.A. - Str. Petofi Sandor nr. 21/18, Satu Mare, jud. Satu Mare SC. SPAKK GROUP SRL. Str. Tudor Vladimirescu nr. 1/0 Satu Mare jud. Satu Mare | ||
| Kereszturi | Barna | 4893 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC BIROU DE AREHITECTURA SZOKE ZOLTAN SRL - Str. Einstein nr.16/1, Cluj- Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Str. Horea nr.26, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Kim | Attila Sandor | 4564 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC STUDIO KIM-BUCȘA-DIACONU SRL - Str. Tipografiei nr.18, ap.1, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Kiss | Alexandrina | 4871 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC DICO & ȚIGĂNAȘ SRL - Calea Turzii nr.134, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC KD PROIECT SRL - Str. N. Titulescu nr.11- 15, ap.8, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Kiss | Cristian | 5817 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC FKM SRL - str. Caracal nr. 14, Cluj-Napoca B.I.A. - Cluj-Napoca, Aleea Gârbău nr. 16, ap. 62 | ||
| Kiss | Juliana | 4894 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHIMAR SRL - Str. 21 Decembrie 1989 nr. 23-35 ap. 74, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Str. Tudor Valdimirescu nr.2, ap.9, Zalău, jud. Sălaj | ||
Klement | Andreas | 5649 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC M2 STUDIO SRL - Str. Alexandru Cel Bun, nr. 20A, Brașov, jud. Brașov | ||
Kocsis | Bela | 5941 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / activitate independenta | |||
Kohl | Benjamin | 7927 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC Planwerk SRL - Cluj-Napoca, str. Georges Clemeanceau nr. 3 | ||
Kohut | Ladislau | 968 | Hunedoara | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ALBIN DESIGN SRL - Bd. I. Maniu, nr. 2, ap.1, Deva, jud. Hunedoara SC DEMO INVEST SRL - Bd. I. Maniu, nr. 2, ap.16, Deva, jud. Hunedoara SC SERCOTRANS SRL - Str. M. Kogălniceanu, nr. 10, Deva, jud. Hunedoara SC BAU DECOLUX PREST SRL - str. Alexandru Vlahuta, nr. 17, Deva, jud. Hunedoara | ||
Kollo | Miklos | 4291 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / activitate independenta | Bd. Frăției nr. 4, bl E, ap 11, Miercurea Ciuc, Jud Harghita | ||
Komaromi- Gheorghe | Laurențiu | 5818 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC N2 ARHITECTURA SRL - Str. N. Titulescu nr.149, ap.1, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Konkret Studio SRL - Cluj-Napoca, str. Luis Pasteur nr. 76, ap. 12 | ||
Koncz | Levente Arpad | 6702 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC KOPLANAR DESIGN SRL - Cristuru Secuiesc, str. Timfalvi nr. 92, jud. Harghita | ||
Konig | Francisc | 2929 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | KONIG STUDIO SRL - Timișoara, str. Andrei Șaguna, bl A3, ap.8 | ||
Konrád | Enikő | 6602 | Mureș | Salariat / Societate comercială | SC ARHITECTON SRL - Str. Revoluției nr.22, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Kornis | Levente | 4897 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC DICO&TIGANAS SRL - Calea Turzii nr.134, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Korodi | Szabolocs | 2144 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Culmei nr.13, bl.B, ap.8, Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
Kosutan | Attila | 6122 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC. ESZTANY STUDIO SRL - SAT: LELICENI, COM. LELICENI, nr. 55/B. Jud. HARGHITA | ||
Kosztandi | Vilmos | 2159 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual Salariat / Insp Stat Construcții | B.I.A. - Str. 1 Decembrie 1918 nr.23, bl.51, sc.J, ap.18, Sf. Gheorghe, jud. Covasna INSPECTORATUL ÎN.CONSTRUCȚII COVASNA - Str.Grigore Bălan nr. 26, bl 42, sc D, ap 3, Sf. Gheorghe, Jud Covasna | ||
| Kovacs | Alpar | 5528 | Timiș | Salariat / Societate comercială | POLIFORM SRL - Timișoara, str.București nr.19, sc.A, et.1, | ||
| Kovacs | Cazmer Tomas | 3770 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC PROD-AX SRL - Str. Varadi Jozsef nr.20, 520005 Sf.Gheorghe, jud. Covasna | ||
| Kovács | Angela | 529 | Mureș | Asociat/ Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ARHITECTON SRL - Str. Revoluției nr.22, Tg. Mureș, jud. Mureș SC MULTINVEST SRL - Str. Gh. Doja nr.67, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
| Kovats | Gizella | 4898 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC SPACE IN LIGHT SRL - Str. Actorului nr.24, Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Buzău nr. 14, ap. 25 | ||
| Köver | Orsolya Maria | 6460 | București | Salariat / Societate comercială | SC PRODIVERS IMPEX SRL - Str. Povernei 29, sector 1, București | ||
| Kozma | Zsolt | 2238 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC FKM SRL - Str. Caracal nr.14, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Krasteva | Kalina | 7279 | București | Asociat / Societate comercială | SC LUKA ARCHITECTURE SRL - Bucur 4 - 6, sector 4, București | ||
| Kreiss | Eugeniu Augustin | 3987 | București | Salariat / Societate comercială | |||
| Krekeler | Hans Joachim | 6199 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | |||
| Kristof | Ludovic Ioan | 367 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | BEERSHEVA SRL LUGOJ - Lugoj, str. Ion Creangă nr. 3, sc. B, ap.3 | ||
| Kuibuș | George Mario | 5224 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Griviței 8-10, et. 7, sector 1, București SC RE-ACT NOW STUDIO SRL - str. Șelari 9- 11 sec.3 București | ||
| Kulcsar | Andras Levente | 5856 | Transilvania | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Observatorului nr.3, ap.34, Cluj- Napoca, jud. Cluj SC K&K Studio de Proiectare SRL - Zalău, str. Pădurii nr. 25, cam 2 | ||
| Kundi | Ștefan | 2280 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC OPUSZ MANAGEMENT SRL - Str Victor Babeș nr.5, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC CODPROIECT SRL - N. Titulescu 38/12 SC MALUS PROJEKT SRL - Str. Romulus Vuia nr.91, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Kunst | Adrian Rholand | 4339 | București | Salariat / Societate comercială | |||
| Labacz | Stefan Cristof | 6039 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER FKM SRL Cluj-Napoca, str. Caracal nr. 14 | ||
Labianca | Giuseppe | 8174 | București | Asociat / Societate comercială | SC GENIUS ARCHITECTURA & DESIGN SRL - Str. Virgil Madgearu nr. 28, Sc. A, ap. 28, Sector 1, București | ||
Labo | Ana - Maria | 5685 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Horia Macelariu nr. 18, bl. XX/1A, sc. 3, et. 3, ap. 37, Sector 1, București SC AGORA PROIECT SRL - str. Mihai Eminescu nr.17 București | ||
Laborie | Horina Cezara | 1950 | București | ||||
Ladariu | Alexandru | 2292 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC LEXEL SRL - Str. Horea nr.67-73, et.1, ap.23, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC MLD PROIECT SRL - Str. Iugoslaviei nr.66, ap.33, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC AK Tektum SRL - str. Horea nr.67-73, Cluj-Napoca, jud. CLUJ | ||
Lakatoș | Andrei Eugen | 5148 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - șos. Ștefan Cel Mare nr.36 bl.30B sc.1 ap.29 sec.2 București SC INTELIGENT LAB - str. Giulești nr.111 bl.5 ap.17 sec.6 București | ||
Lambescu | Mihai Gabriel | 3777 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | |||
Lambru | Mihaela Denis | 4586 | București | Salariat / Societate comercială | SC ROMSTAL IMPEX SRL - șos. Vitan Bârzești nr.11A sec.4 București | ||
Languri | Florin Corneliu | 3435 | București | ||||
Lapoși | Oana Argentina | 5197 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ALLBIZZ SRL - Str. Vasile Milea, bl.11A, ap.13-15, Sibiu, jud. Sibiu SC ALLBIZZ PROIECT SRL - Str. G-ral Vasile Milea, bl. 11A, ap. 13-15 | ||
Lascăr | Adrian | 997 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual | LASCĂR V. ADRIAN - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - mun. Călărași, str. Dorobanți, nr. 45, jud. Călărași | ||
Lascăr | Grigore - Ion | 7196 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială | SC VENDOR SRL - str. Dorobanți, nr. 45, Călărași, jud. Călărași | ||
Lascăr | Laura Oana | 6069 | București | Salariat / Societate comercială | SC MEGA IMAGE SRL - str. Siret nr.95 sec.1 București | ||
Laschescu | Dorin Ioan | 430 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Honterus, nr. 30, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Lascu | Tana Nicoleta | 3589 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - București, str. Vlădeasa nr.11 bl.C33 ap.39 s6 | ||
Latiș | Eusebie | 3335 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC ELMAS SRL - Str. Dragoș Vodă nr.6, Suceava, jud. Suceava | ||
Lazar | Zoltan Istvan | 4899 | Transilvania | Salariat / Birou individual Asociat / Societate comercială | Maksay Katalin - B.I.A - Str. Paul Chinezu nr.8, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC KONZOL STUDIO SRL - Mihail Kogalniceanu nr.6, ap.6, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Lazăr | Costin | 2550 | București | Asociat / Societate comercială | ACURA DESIGN SRL - str. Florilor nr.18 sec.1 București | ||
Lazăr | Cristian | 6658 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Maria Conțan nr. 1, bl. S 40, sc. 3, parter, ap. 69, Sector 5, București | ||
Lazăr | Elena Daniela | 1282 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bucuresti, sector 2, bd. Lacul Tei nr. 107, bl.14, sc. B, et.8, ap.82, Sector 2, București | ||
Lazăr | Florin Vasile | 5735 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ARHETIP BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Str. Republicii nr.64/66, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Lazăr | George | 2389 | Bihor | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC RAKOZEN PROCONST SRL - str. Crișan nr. 12, Marghita, jud. Bihor B.I.A. - Str. Brâncoveanu nr. 35 - Oradea, jud. Bihor | ||
Lazăr | Gheorghe Paul | 5015 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială Titular / Birou individual | SC STUDIO LPBA SRL - Str. Aleea Mercur nr.4, sc. A, ap.10, 500444, Jud Brașov B.I.A. - Str. Aleea Mercur nr.4, sc. A, ap.10, 500444, Jud Brașov | ||
Lazăr | Ioan Laurențiu | 6348 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Mihai Bravu nr. 98-106, bl. D16, sc. 3, et. 8, ap. 117, Sector 2, Bucureșr SC AVIS PROJECT SRL - Calea Moșilor nr 145, ap 5, sector 2, București | ||
Lazăr | Vlad Antoniu | 5895 | București | Asociat / Societate comercială | GERMAN ARCHITECTS & PARTNERS SRL - str. Emanoil Porumbaru, nr.86, bl. C1, etaj 6, sector 1, cod postal 011428, București | ||
Lăcătușu | Ladislau Mihael | 162 | Iași | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. N.Iorga nr.43A, Iași, jud. Iași SC PRO-CASA SRL Str. Nicolae Iorga nr. 43 A, Iași SC ARHITECTIS TRUST SRL - Str. Costache Negri nr. 48, CAM. 50, Iași, jud. Iași | ||
Lăceanu | Mihaela Cosmina | 5508 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Prevederii nr.15A bl.C1 sc A., et. 6, ap.26 sector 3, București SC BAM BIROU DE ARHITECTURĂ METROPOLITANA SRL - Str. Basarabia, bl. H3, sc. 2, ap. 7, Craiova, Judetul Dolj SC PROIECT SA CRAIOVA - Str. Ion Maiorescu nr. 4, et. 1, Craiova | ||
Lăcraru | Mihaela | 5190 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Colentina nr. 22, bl.9C, sc. C, et. 8, ap. 124, sector 2, București SC 360 INGINERIE URBANISM ARHITECTURĂ SRL - Piața Roseti nr. 3, sector 2, București | ||
Lăcraru | Răzvan | 5189 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Moșilor nr.258 bl.4bis ap.30 sec.2, București, SC KXL SRL str. Av. Nicolae Capșa nr.6 sec.1 București | ||
Lăncrăjan- Franchini | Gheorghe Corneliu | 2307 | Alba | Asociat / Societate comercială | SC LĂNCRĂJAN FRNACHINI GHEORGHE C- LE SRL - str. George Coșbuc nr.25, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Lăncrăjan- Franchini | Radu | 5457 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC LĂNCRĂJAN FRNACHINI GHEORGHE C- LE SRL - str. George Cosbuc nr.25, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Lăpușan-Mensah | Ramona Liana | 5210 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC Mensah Studio SRL - Cluj-Napoca, str. Bucuresti nr. 23 | ||
Lăscuș | Vincențiu | 5458 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ASIZA SRL - Str. Andrei Șaguna 34/64, Cluj Napoca, jud. Cluj | ||
Lăzărescu | Adrian | 6097 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societatecomercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bld Luptătorilor nr 89, sector 1, București SC SQUARE ARHITECT SRL - Str Vasile Carlova, nr 4, București | ||
Lăzăruț | Raluca | 5411 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială | SC KEOPS URBAN PROIECT SRL - Piața Victoriei nr.1, bl.8, et.1, ap.4, Deva, jud. Hunedoara | ||
Leca | Lenia | 2097 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Domnească, bloc A4F, Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Lefter | Catrinel Silvia | 4352 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A.-B-dul Unirii, nr. 11, bl. 11, sc. A, ap. 26, Bacău, jud. Bacău | ||
Lefter | Cristian | 2455 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC LEF PROIECT SRL - Str. Ștefan cel Mare nr.34, sc.B, ap.3-ap.4, Bacău, jud. Bacău B.I.A. - Str. Ștefan cel Mare nr.34, sc.B, ap.2, Bacău, jud. Bacău | ||
Lefter | Ovidiu Andrei | 6217 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială | SC LEF PROIECT SRL - Str. Ștefan cel Mare nr.34, sc.B, ap.3-ap.4, Bacău, jud. Bacău | ||
Leheneanu | Gabriela Emilia | 4455 | Alba | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Transilvania nr.27, bl.3EFG, ap.52, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Lelea | Emanuela | 4540 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Constantin Brâncuși nr.11 bl.D16 sc.6 ap.230 sec.3 SC NEMO REAL ESTATE SRL - Str. Baba Novac nr. 16, bl. 23, sp. 47, Sector 3, București | ||
Lemonie | Raluca | 5036 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | SC MONARH SRL - Str. Ioan Borcea nr.42, Constanta, jud. Constanța | ||
Lenghel | Ioan Laurențiu | 2570 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - LAURENȚIU ANGHEL - Str. Vasile Lascăr nr. 35, ap. 1, sector 2, București | ||
Leocă | Ozana | 2998 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Drumul Taberei 55 bl.R5 sc.A et.2 ap.11 sect.6 București STUDIO T94 IMPEX S.R.L. - str.Gen. Alexandru Radovici nr.12, sector 2, București | ||
Leonardo | Roberta | 7335 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Constanza nr. 5, et. 3, birou nr. 10, Sat. Dragomiresti, Comuna Dragomirești, Ilfov BRS GRUP INVEST - Str. Știrbei Vodă nr. 36, Sector 1, București | ||
Leontescu | Virgiliu | 1964 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Valea Călugărească nr.2, Bl.720, Sc.A, Ap.6, S.6 București IMPACT SA bd. Expozitiei nr.1 sec.1 București | ||
Leontiuc | Flaviu Cristian | 7972 | Timiș | Titular / Birou individual | BIA Leontiuc Flaviu Cristian - Timișoara str Eugen Pop nr. 10, bl. E. sc. B, et. 2 | ||
Leopoldo | Arnaiz Eguren | 7007 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARNAIZ CONSULTORES SRL - Str. Academiei 35 - 37, ap. 4, sector 1, București | ||
Lepădatu | Dan | 836 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Brâncoveanu nr. 27, Oradea, jud. Bihor | ||
Lepădatu | Răzvan Ștefan | 3151 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Pantelimon 225, bl. 66, sc. 5, et. 8, ap. 209, sect. 2, București | ||
Lészai | Ferencz Bendeguz | 6431 | Mureș | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC PROIECT SRL - Str. Tineretului nr.2, Tg. Mureș, jud. Mureș SC ETA ENERGIE CONSULT SRL - Str. Libertății, nr.1, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Letea | Dorin Florian | 2544 | Bihor | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC COLONNA PROIECT SRL - str. Lămâiței nr. 13, Oradea, jud. Bihor SC PRO EXCO SRL - str. Jiului nr.16, Oradea, jud. Bihor | ||
Leu | Dana Ifigenia | 7292 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC POLIART SRL - Str. Schubert nr.19, Oradea, jud. Bihor | ||
Licareț | Gabriela Laura | 1236 | București | Asociat / Societate comercială | S.C ARHLICO SRL - Str. Vatra Dornei nr. 9, sector 4 , București | ||
Licareț | Sorin Cătălin | 1235 | București | Asociat / Societate comercială | S.C ARHLICO SRL - Str. Vatra Dornei nr. 9, sector 4 , București | ||
Limberea | Simona | 1864 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Dealul Măcinului nr.6, Bl.D39, Ap.40, S.6 | ||
Lipan | Melania-Elena | 7225 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC MCUB SRL - Cluj-Napoca, str. 13 Septembrie nr. 5, ap. 4 | ||
Lipovan | Octavian | 531 | Mureș | Asociat / Societate comercială | SC ARHIGRAF SRL - Comuna Ernei, localitatea Călușeri, Str. Principala, nr.252, Pct. Lucru: Str. Semănătorilor, nr.2/12, Tg. Mureș, jud. Mureș SC EUROCONCEPT SRL - Comuna Ernei, localitatea Călușeri, Str. Principala nr.252 Pct. Lucru: Str. Semănătorilor, nr.2/12, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Lișcu | Lidia | 3167 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Pascal Aristide nr. 48, sector 3, București | ||
Lixandru | Dan Răzvan | 2456 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Radu Rosetti, bl. 1, ap. 7, Onesti, jud. Bacău | ||
Lobonțiu | Cristian Valeriu | 250 | Satu Mare | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC CAPITEL SRL - Str. Marsilia, nr.52, Satu Mare, jud. Satu Mare SC PRO CONS AMD SRL - Str. Draganilor, nr.46, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
Lorincz | Barna | 5596 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | Sc VALLUM SRL - Piața Majlath Karoly 6, Miercurea Ciuc | ||
Luben | Ana Maria | 3593 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Alunului, nr.30, 077135 Com. Mogoșoaia, sat Mogoșoaia, jud. Ilfov | ||
Luca | Adrian | 1594 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. ROMSCAD PROIECT S.R.L. - Str. Teodor Speranția nr.130, Sector 3, București | ||
Luca | Andreia Maria | 1206 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC AMANCO AMENAJĂRI INTERIOARE ȘI EXTERIOARE SRL str. Negoiu nr.2 bd.D18 sc.3 ap.39 sec.3 București | ||
Luca | Bianca | 4762 | Timiș | Salariat / Societate comercială | MG BUILDING DESIGN - Timișoara str. Ion Ionescu de la Brad nr.1, ap. 1 ART KRAFT SRL - str. Arh. Horia Creanga nr. 33, ap. 7 - punct de lucru: str. I. Barac nr. 16 | ||
Luca | Constantin | 4061 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Cozla nr.3, Bl.B1A, Sc.6, Et.5, Ap.242, S.3 București | ||
Luca | Constantin Ovidiu | 5124 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ARHMATERIA SRL - Timișoara str. Silistra nr.30, bl.A 90, sc. A, | ||
Luca | Gheorghe | 790 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | SC PRO-KHAN SRL - Str. Mihai Eminescu nr.235, Brăila, jud. Brăila SC ARHI CONSTRUCT SRL - Str. G. Puccini nr.15, sect. 2, București SC OSIRIS PROIECT SRL - Str. Sebesului nr.10, Brăila, jud. Brăila SC PRO EST CONSULTING SRL - Str. Roșiorilor nr.13, bl.A33, ap.3, Brăila, jud. Brăila SC MANS CONSTRUCT GROUP SRL - B-dul Aurel Vlaicu nr.144, Constanța, jud. Constanța | ||
Luca | Ileana | 2350 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC MOBEXPERT SRL - piața Morii nr.5-6, et.3, ap.52, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud B.I.A. - Piața Morii nr. 56/76, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud | ||
Luca | Radu | 769 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Arad, bl.PS12, ap.11, Galați, jud. Galați | ||
Luca | Valentin | 5073 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Valentin Luca - Timioara 300650, str. Iuliu Maniu nr. 37, | ||
Lucaci | Beatrice | 3683 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC EUROPROIECT SRL Universitatea "Politehnica" Timișoara - Arhitectură - Timișoara, Str. Paris nr.11 | ||
Lucăcel | Corina Emilia | 1390 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Mașina de Pâine nr.18, bl. R 28, Sc.B, Et.4, ap.63, S.2 București | ||
Lucăcel | Ioan | 1389 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Mașina de Pâine nr.18, Sc.B, Et.4, ap.63, S.2, București | ||
Lucescu | Corina | 1601 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A - Str. Liniei nr.35, Bl.5C, Sc.B, et. 3, Ap.23, sect 6 S.C. ALIEN IMPEX S.R.L. - Strada Liniei nr. 35, bloc 5C, Scara B, Etaj 3, ap. 23, sector 6 București | ||
Luchin | Nenad Zoran | 5078 | Timiș | Salariat / Societate comercială | MODULUS ARHITECT SRL - Timișoara, str Filaret Barbu, nr.8, sc.A, et.1, | ||
Ludu | Ina Hermina | 7175 | București | Salariat Societate comercială | MODVEST CONSTRUCT SRL - Str. Ștefan cel Mare nr. 32A, Pitești | ||
Lukacs | Elisabeta | 521 | Nord-Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. LUKACS ELISABETA - Str. Iuliu Maniu 1/64, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Luncan | Traian Andrei | 2539 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Tudor Vladimirescu nr.1, ap.34, Oradea, jud. Bihor | ||
Lungu | Bogdan | 774 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | SC.INSTAL CONSTRUCT CONSULTING S.R.L. SRL - Str. Alexandru Constantinescu, nr.16A, București | ||
Lungu | Doina Cornelia | 1768 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Arinii Doinei nr.14, Bl.I6, Sc.C, Ap.36, S.6 București | ||
Lungu | Marius | 2100 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Al.Vlahuță nr.39, bl.145, sc.A, ap.2, Brașov, jud. Brașov | ||
Lungu | Mircea Călin | 500 | Bihor | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ATRIUM PROJECT SRL - Str. M. Eminescu nr. 25, Oradea, jud. Bihor SC MUSIC&LIGHT SRL - Str. Crișana nr.11, Șuncuiuș, jud. Bihor | ||
Lupan | Mircea Adrian | 1638 | București | Asociat / Societate comercială | SC Attico Barter Club S.R.L. - str. Gheorghe Danielopol nr. 3 - 5, ap. 1, sector 4, București | ||
Lupan | Valentina Jana | 1639 | București | Salariat / Societate comercială | SC Attico Barter Club S.R.L. - str. Gheorghe Danielopol nr. 3 - 5, ap. 1, sector 4, București | ||
Lupașcu | Laurențiu | 3977 | București | Asociat / Societate comercială | SC FAST ARKITECT SRL - Calea Bucureștilor nr. 66, Bl.1, Ap.4 Oras Otopeni, Judet Ilfov 075100 | ||
Lupașcu | Madlena | 5023 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Privighetorii, nr. 27, bl. B16, sc. A, et. 1, ap. 3, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Lupașcu | Marina | 3414 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Vintilă Mihăilescu nr. 3, bl. 59, sc. 3, parter, ap. 113, Sector 6, București | ||
Lupe | Cindrel Viorel | 3637 | Transilvania | ||||
Lupescu | Bogdan | 4535 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ADA SRL - Str. 13 Decembrie nr.13, Brașov, jud. Brașov | ||
Lupoaie | Vladimir | 3510 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A.- Str.Mioritei, Nr.8, Bl.18, Ap.10 | ||
Lupu | George Bogdan | 5836 | București | Asociat / Societate comercială | SC 3L CIVIL ENGINEERING SRL - Str Dunarii nr 165 bl 1605 sc B AP 2 Alexandria Teleorman | ||
Lupu | Ioan | 165 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC DOM STUDIO SRL - Str. Fulger nr.2C, Iași, jud. Iași | ||
Lupu | Nicolae | 7254 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC SIC DESIGN SRL - str. Lânii, nr. 16, loc. Sibiu, jud. Sibiu | ||
Lupu | Paul Neutrino | 1735 | București | Salariat / Societate comercială | SC LAUSTER & RADU ARHITECI SRL - Str. Mihai Eminescu nr. 76A, sector 2, Buurești punct de lucru Str. I Oteteleșani nr. 2 SC COMPROIECT PARASE SRL SC GRICON SRL - Str. Republicii bl. B5, ap. 54, Bolintin Vale PARTIZANI 3 SC CONART CONSULTING SRL / Republicii 23, Bolintin Vale | ||
Lupu | Sorina Paula | 164 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC DOM STUDIO SRL - Str. Fulger nr.2C, Iași, jud. Iași | ||
Lupulescu-Soare | Barbu Laur | 5061 | București | Salariat / Societate comercială | SC ZIP STUDIO SRL - Str. Nicolae Filipescu nr. 53 - 55, et. 5, Sector 2, București | ||
Luțai | Dragoș | 5604 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC STUDIO ARHIS S.C.M. - Str. Mircea Cel Batran, Nr.172, Bl. MD14, Constanța, jud. Constanța SC DL. ARHITECT STUDIO SRL - Str. Luminișului, nr 17, Constanța, jud. Constanța | ||
Luță | Lucian Marius | 5373 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC LTFB STUDIO SRL - Str. Vasile Lascar, Nr.42-44, et. 2, ap. 5, Sector 2, București | ||
Lyons | Roxana | 3212 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Avrig nr.9-19, Bl.U1, Sc.4, Et.7, Ap.146, sect. 2, București SC KAPPA ARCHITECTS 2 ENGINEERS - Splaiul Independentei 309, sector 6, București | ||
Macalik | Arnold Erno | 2239 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC FKM SRL B.I.A. - Str. Caracal nr.14, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Macarie | Eugen Constantin | 1498 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Țepeș Vodă nr.16, S.2, SC Rosign SRL, | ||
Macarie | Ilinca | 5946 | București | Asociat / Societate comercială | SC MACARIE & Olooney architects SRL - bd. Regina Maria 50 et.3 ap.8 | ||
Macarie | Marina | 3847 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. Exit Design S.R.L. - București, Sector 1 | ||
Macaveiu | Simona | 2175 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC PROFORMA SRL. - Str. Dealul Cetății nr.81, Brașov, jud. Brașov | ||
Machedon | Ana - Maria | 5706 | București | Salariat / Societate comercială | M DESIGN - Theodor Aman nr.24 sec.1 București | ||
Machedon | Corneliu Florin | 1392 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Machedon | Luminița Gloria | 1393 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Macovei | Maria | 2751 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | SC ACTUAL SRL - Str. C. Brâncoveanu nr.6, Brașov, jud. Brașov | ||
Macsim | Marcela | 4880 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC INTER PROIECT SRL - Str. Brâncoveanu nr.15, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC BASSARD CONCEPT SRL - Calea Florești nr.6, ap.124, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC AKA INTER SRL - Str. Constantin Brâncuși nr.200, ap 43 Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Str. Răsăritului nr. 103/13 Sc Structure Design SRL - com. Florești, str. Șesul de Sus nr. 178 | ||
Maftei | George Alexandru | 6357 | București | Salariat / Societate comercială | SC TECON SRL - Bd. Carol I, nr 12, sect 2, București | ||
Maftei | Laura | 5595 | Dobrogea | ||||
Mafteiu | Maria Ana | 3806 | București | Salariat / Societate comercială | SC PEW INDUSTRIE SRL - str. lt.col.Durbac Radu, nr.114, sector 1, București | ||
Magazin | Teodosia Carmen | 3349 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Pompiliu Stefu nr.27, Buzău, jud. Buzău SC ARHITOUR SRL - Str. Pompiliu Stefu nr.27, Buzău ,jud. Buzău SC STAR ART SRL - Str. Pompiliu Stefu nr.27, Buzău, jud. Buzău | ||
Magda | Sorin | 4501 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC ARHITECT MAGDA SRL - str. Florilor nr.13, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Maghețiu | Dan | 1990 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Maghiar | Alexandru | 5740 | Bihor | Asociat / Intrepr. familială Titular / Birou individual | IF ASTECCO - str. Cireșilor nr. 27, Oradea, jud. Bihor B.I.A. - str. Cireșilor nr. 27, Oradea, jud. Bihor | ||
Magon | Dănuț Cătălin | 2816 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SCP Radet București - str. Constantin Rădulescu Motru , nr. 18, sector 4, București | ||
Magrini | Dan | 3824 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Boccaccio, nr.25, sector 4, cod 041401, București | ||
Magyari | István | 7041 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC URBAN DESIGN SRL - Str. Independenței nr.53, ap.8, Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita | ||
Magyari | Zsuzsa | 5891 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC URBAN DESIGN SRL - Str. Lacatusilor, nr. 5, ap.1 , Odorheiu Secuiesc, Jud. Harghita | ||
Mahu | Viorel Adrian | 726 | Argeș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Calea București, bl.15, sc.D, et.I, ap.4, cod 110153, Pitești, jud. Argeș SC COMPASS ARHITECTURA & DESIGN SRL - Calea Moroieni, nr. 33, Sinaia, Prahova | ||
Maian | Constantin | 2287 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Hațeg nr.11, bl.S3, ap.27, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Maica | Luminița | 166 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Sf. Lazăr, bl.G.Vodă 1B, ap.11, Iași, jud. Iași | ||
Maica | Răzvan Cristian | 7017 | Iași | Salariat / Societate comercială | B.I.A. Maica Luminița - Str. Sf. Lazăr, bl.G. Voda 1B, ap.11, Iași, jud. Iași | ||
Maicovschi | Mihai Iacob | 58 | Oltenia | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ATELIER PROIECTARE PERFECT SA - Str. Victoria, bl.13, mezanin,Tg. Jiu, jud. Gorj SC ATRIUM SRL - Str. Victoria, bl.13, mezanin, Tg. Jiu, jud. Gorj | ||
Maier | Adalbert | 3119 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC MAIER STUDIO 3 SRL - Str. Tache Ionescu nr. 51B, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Maier | Daniela | 3120 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC MAIER STUDIO SRL - Str. Donath nr.113, Bl.O3, sc.II, ap.33, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Maigut | Alexandra | 5347 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARCSETT SRL - Str. Maria Rosetti nr. 8, ap. 3, București | ||
Mâinescu | Diana Isidora | 4773 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Tâmpa nr. 5, bloc 3C, sc. 1, parter, ap. 1, Sector 2, București SC ARHITECT SERVICE SRL str. Daniel Danielopolu nr.4-6 et.5 sec.1 București | ||
Maiorescu | Ioana | 4733 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - șos. Colentina nr.27A bl.7 sc.A ap.52 București, | ||
Makár | Iúlia | 3695 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - B-dul Stefan cel Mare nr. 4, bl.Q1, ap.43, Oradea, jud. Bihor | ||
Mancaș | Mihai | 169 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Șt. Cel Mare nr.3-5, bl Gioconda, ap.8, Iași, jud. Iași | ||
Manda | Ciprian Ionuț | 5393 | București | Salariat / Societate comercială | D.S. BIROU DE ARHITECTURĂ - Calea Călărașilor nr.165 bl.38 sc.3 et.8 ap.33 sec.3 București SC RANDOM ORDER SRL - Str. Cuza Vodă, bl. 450, sc.A, ap. 13, Alexandria, Teleorman | ||
Mândru | Vasile Florin | 999 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială Titular / Cabinet individual | SC ARCO-PROIECT SRL - Str. Mare a Unirii nr.26A, Focșani, jud. Vrancea CABINET INDIVIDUAL DE ARHITECTURA ,,MANDRU FLORIN" - Str. Avântului, nr.21, Focșani, jud. Vrancea | ||
Mândruț | Vasile | 5240 | Nord-Vest | Admin. / Societate comercială | SC ARHI-PROIECT SRL - Str. C. Dobrogeanu nr.6, Sighetu Marmației, jud. Maramures | ||
Manea | George | 4538 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC DOBRESCU ARH SRL - Str. Mihail Sadoveanu 6, Brașov, Jud. Brașov | ||
Manea | Ioana Cristina | 6806 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. G-ral. Magheru nr. 25, bloc SOCOM, ap. 22, Rm Vâlcea, jud. Vâlcea SC POLARH DESIGN SRL - Str. Mircea Vodă nr. 44, București | ||
Manea | Nicolae Dan | 2371 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | MANEA DAN B.I.A. Nr. 4 - Str. Independenței, Nr. 96, Bușteni, Jud. Prahova SC ARHIMONT SRL - Str. Octavian Goga, Nr. 11, Sinaia, Jud. Prahova | ||
Manițiu | Gabriela | 2107 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Morii nr.62, Comuna Vulcan, jud. Brașov | ||
Maniu | Anamaria Mădălina | 6625 | Timiș | Titular / Birou individual | BIA Madalina Maniu - Timișoara str Stefan cel Mare nr. 53 | ||
Manolache | Cătălin | 634 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ADIM PROIECT SRL - Str Alexandru cel Bun, nr 45B, Suceava, jud. Suceava SC ADIM 2012 SRL - Str Slătioarei, nr 1, Suceava, jud. Suceava | ||
Manolache | Oana Ruxandra | 3989 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Ion Mihalache nr.40, Bl.33B, ap.20, S.1 București | ||
Manole | Andrei Florin | 6021 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Stejarului, nr.4, bl.66, sc.A, et.1, ap.6, Suceava, jud. Suceava | ||
Manole | Ioana | 7239 | Nord-Vest | Admin. / Societate comercială | SC DUTI&IOANA SRL, STR.CAPRIOAREI NR.46, Sighetu Marmației, jud. Maramures | ||
Manole | Maria | 2416 | Prahova | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER ARH SRL - Str. Basarabilor, Nr. 20, Bl. K4, Sc. B, Ap. 16, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Manole | Romulus Gabriel | 4802 | București | Salariat / Societate comercială | SC BUCUREȘTI INTERNAȚIONAL PROIECT SA str. Thomas Masaryk nr.19 sec.2 București | ||
Manolea | Marius Sorin | 2847 | Prahova | Titular / Birou individual | MARIUS MANOLEA B.I.A. Nr. 57 - Șoseaua Vestului, Nr. 2,Bl. 110, Sc. B, Ap. 6, Et. 1, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Manolescu | Rodica | 814 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual Titular / Societate comercială | B.I.P.C. - Birou Individual de Proiectare Complexa Arh. Manolescu I. Rodica SC’’LEJONA IMPEX’’SRL - pe str. Grivita nr.2 bl.5, sc.4, et.4,ap.118, Brăila, jud. Brăila | ||
Manolescu | Sulfinel Maria | 3954 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Manolescu | Șerban | 3185 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Manoliu | Tiberius Octavian | 2489 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARTDECO SRL - Str. Miron Costin nr.33, Bacău, jud. Bacău | ||
Manta | Anca Maria | 7090 | București | Salariat / Societate comercială | SC KRAUTZ DESIGN SRL - Str. Transilvaniei nr. 35, sector 1, București | ||
Manta | Mugurel Sorin Horia | 59 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Babeș, nr.57, bl.6, sc.2, ap.10, Dr. Tr. Severin, jud. Mehedinți | ||
Manu | Alina | 4566 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHITECT STUDIO SRL - str. Baku nr. 3, Afumați, Ilfov SC NUSCO IMOBILIARA SRL - Pipera nr. 48, Clădirea Administrativă, Sector 2, București | ||
Manu | Anda | 3878 | București | Asociat / Societate comercială | SC AMA DESIGN SRL | ||
Manu | Victoria | 2045 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHICONSULTING SRL - Str. General Gheorghe Lupu, nr.3, sector 4, București Punct lucru - Cal Victoriei 21, birouri Casa de moda Venus, cam 30, et 3 | ||
Manuchian | Manuela | 1643 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARCHITECT SERVICE SRL str. Daniel Danielopolu nr.4-6 sec.1 București | ||
Mânzat | Mihai | 428 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC SFERA CON SRL - Str. Podragu nr.27, Sibiu, jud. Sibiu SC 1K2 SRL - Str. Podragu, nr. 27, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Maor | Ioana Lucia | 5614 | București | Salariat / Societate comercială | S+B Plan & Bau SRL - Str AV. Jean Texier nr. 3, sect 1, RO - 011 1901 București | ||
Mara | Pompiliu Ioan | 3621 | Nord-Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. Pompiliu Ioan Mara - str. Ciprian Porumbescu nr.6/79, Baia Mare, jud. Maramures | ||
Mâra | Mihaela | 1147 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. MM DESIGN INTERNATIONAL S.R.L. - Str. General Constantin Coanda nr. 6, sector 1, București | ||
Maradiaga-Herrera | Adan Alberto | 6805 | București | Asociat / Societate comercială | SC LA TORTUGA DISENO SRL - Calea Ferentari nr. 1, bl. 75A, sc. A, et. 9, ap. 33, sector 5, București | ||
Marchian | Miruna | 5105 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Convenție civilă | SC STUDIO A SRL - Str. Ștefan cel Mare, nr. 9, ap. 1, Sibiu, jud. Sibiu SC EURODAN SRL - loc. Sibiu, str. Stefan cel Mare, nr. 9 | ||
Marchidan | Sebastian Ioan | 2095 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Al. Lăpușneanu nr.106, bl.L1, sc.I, ap.169, et.2, Constanța, jud. Constanța | ||
Marchiș | Alexandru Adrian | 6452 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC OPUS STUDIO SRL - Str. Salcâmilor nr. 22, Oradea, jud. Bihor | ||
Marcu | Alina Bianca | 5857 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ART PROIECT SRL - Str. Parcului nr.4, Zalău B.I.A. - Str. Lt. col. T. Moldoveanu nr.3, ap.3, Zalău | ||
Marcu | Cristian Bogdan | 4587 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC MD PRIM PROIECT SRL - bd. Mamaia, nr. 269, et. 1, ap. 2, Constanța, jud. Constanța B.I.A - Constanța, jud. Constanța | ||
Marcu | Ilinca | 6937 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC Areal Arhitectură SRL - Ocna Mureș, str. Salcîmilor nr. 8, jud. Alba | ||
Marcu | Mihnea Vasile | 2579 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Intr. Episcopul Radu nr.8, S.2 București | ||
Marcu Lapadat | Marius | 2581 | București | Asociat / Societate comercială | MB Studio S.R.L. - str. Despot-Voda nr. 11, sector 2, București | ||
Mareș | Cristina | 2063 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECT STUDIO SRL - Cal. Moșilor nr. 306, sector 2, București | ||
Mareș-Frânculescu | Aurelian Mihail | 3350 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC AUM SRL - Str. Războieni nr. 21bis, Buzău, jud. Buzău SC MĂRĂCINE NICOMAR SRL - com, Beceni, jud. Buzău | ||
Marghioala- Dragomir | Ștefan | 6614 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC CONSARH SRL - Str. Ghe. Barițiu nr.7, Craiova, jud. Dolj | ||
Marian | Bogdan | 1331 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C TOP FORM Exim 93 S.R.L - str. Turda, nr. 104, bl. 31, ap. 34, sector 1, București | ||
Marian | Daniela Georgeta | 846 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mareșal Ion Antonescu nr.115, bl.D36, Oradea, jud. Bihor | ||
Marian | Dragoș Constantin | 3701 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. J. S. Bach nr.3 bl.2 sc.A ap.2 sec.2 București SC CONCEPT FAȚADE SRL - str. Izlaz nr.37 sec.1 București | ||
Marian | Gavril | 6246 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PRORENT SA - Bd. Chimiei nr.2, Slobozia, jud. Ialomița Birou de Arhitectura - Bd. Matei Basarab, Bl. 43 sc. D, et. 1, ap. 7, Slobozia , jud. Ialomița | ||
Marian | Iulia Ioana | 7388 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ARHITECTURE STUDIO SRL - București, sector 2 , str. Fabrica de Glucoză nr.17 | ||
Marin | Aurelian Robert | 7085 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | NUCA STUDIO - str. Nuferilor nr. 50-58, corp A, ap. 14, sector 1, București | ||
Marin | Dan | 1102 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. TOTAL DESIGN - Calea Griviței nr. 200, B.l.A, Sc.A, Ap.25, București | ||
Marin | Diana Mihaela | 6649 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Arcadie Șeptilici, nr. 5, Bacău, jud. Bacău | ||
Marin | Eleonora Doina | 802 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Egalității nr.3, bl.Cocor 2, ap.7, Galați, jud. Galați | ||
Marin | Viorel Ion | 700 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Marin Viorel-Ion - Lugoj, jud. Timiș Str. Cernei nr.27 | ||
Marina | Ștefan Zoltan | 2200 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | SC BAD SRL B.I.A. - Str. Pădurii nr.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Helvconstruct SRL - Cluj-Napoca, str. Gh. Dima nr. 4/18 | ||
Marineanu | Ivona | 2700 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARSIS DESIGN SRL - str Latina nr16, ap 8, sector 2, Bucuresti | ||
Marinel | Grigore Alexandru | 4861 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Gutuilor nr.14, Arad, jud. Arad | ||
Marinescu | Alexandru | 4329 | București | Asociat / Societate comercială | SC EPICENTER SRL str. Aura Buzescu nr.24 sec.2 București | ||
Marinescu | Alin Vivian | 6494 | București | Salariat / Societate comercială | SC MON - ARH STUDIO SRL - Bd. Iuliu Maniu nr. 22, bl. 15.C., sc. A, ap. 22, sector 6, București | ||
Marinescu | Andrei | 4557 | București | Asociat / Societate comercială | SC A2 ARCHITECTURE SRL, Str. Muzeul Zambaccian, Nr.19, Sector 1, București | ||
Marinescu | Corina Anca | 1255 | București | Salariat / Societate comercială | CARDO ADVERTISING SRL - Str Tudor Arghezi nr 54, et 4, ap 12, sect 2, București | ||
Marinescu | Doina Maria | 1526 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Doina - Maria Marinescu - Str. Jules Michelet nr.15-17, Ap.1, S.1, București | ||
Marinescu | Ioana Miruna | 5459 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Cluj-Napoca, str. 21 Decembrie 1989 nr. 140, ap. 194 | ||
Marinescu | Jean | 729 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Bradului (cart. Trivale), bl.40, sc.C, apt.6, cod 110348, Pitești, jud. Argeș | ||
Marinescu | Marcel | 778 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | SC CIC CONS SRL - Str. Aleea Lebedei nr.3, bl.F3, ap.45, Brăila, jud. Brăila SC ROCIF CONSTRUCT SRL - Str. Roșiorilor nr.316, Brăila, jud. Brăila | ||
Marinescu | Mihai | 4424 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Măguricea nr.7-9, Bl.3K, Sc.2, Ap.15, S.1 București | ||
Marinescu | Mihai Eugen | 1478 | București | ||||
Marinescu | Radu Marinel | 4598 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comeracială | B.I.A. - Șos. Pantelimon nr.287 bl.10 sc.C et.3 ap.90 sec.2 ISPH SA- Str Vasile Lascar nr 5-7, sect 2, Bucuresti | ||
Marinescu | Răzvan | 3104 | București | Salariat / Societate comercială | SC TERRA DESIGN INTERNAȚIONAL SRL - Str. Pictor Ștefan Dumitrescu nr. 32, Sector 4, București | ||
Marinescu | Rodin Horia | 6684 | București | ||||
Marinescu | Rucsandra Cristina | 8046 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Mihai Bravu nr.306, Bl.B13d, sc. D, et. 10, ap. 37 S.C. COMPANIA INVEST CONSTRUCT S.R.L. - Intr. Vladimir Streinul nr.4, Sector 2, București | ||
Marinescu | Valentin Viorel | 2925 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. 8 Martie, bloc D8, ap.1, 130056 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Marinică | Bogdan Mihai | 6473 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Capintenilor, nr. 8, Filiasi, jud. Dolj | ||
Marinov | Vladimir | 3704 | Nord-Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. MARINOV VLADIMIR - Bdul Republicii nr.1/88, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Marinov | Vladimir | 3704 | București | ||||
Marițan | Ioana Ramona | 7029 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mihai Eminescu nr. 24, ap. 4, Oradea, jud. Bihor | ||
Markos | Karoly | 5028 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BUCUREȘTI SRL - Str.Vasile Alecsandri nr 4, sector1, București | ||
Markovics | Alexandru | 532 | Mureș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC TEHNO PRO ART SRL - Str. Izvorului nr.3, Tg. Mureș, jud. Mureș SC MINIPROIECT SRL - B-dul 1848, nr.11/c/10, Tg. Mureș, jud. Mureș SC SIC BAUM SRL - Cartierul Kossuth, bl.A/2, ap.3 | ||
Maroșan | Zoltan Alexandru | 252 | Nord-Vest | Admin./ Societate comercială | SC STUDIO Z 2005 SRL - Spl. Republicii nr.37, Pct. lucru: str.Vasile Lucaciu nr.22, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Martin | Mădălina | 4714 | București | Salariat / Societate comercială | SC PLAN B TEAM SRL-Str Sld Ghita Serban nr 10, sect 3, Bucuresti | ||
Marton | Ildiko | 5597 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | Sc VALLUM SRL - Piața Majlath Karoly 6, Miercurea Ciuc | ||
Marțineac | Ioana | 7418 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială | SC AVENSIS COMPANY SRL - Str. Ion Neculce nr. 4, Suceava, jud. Suceava | ||
Marușciac | Remus | 2216 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARHIPRO ARHITECTURA SRL - blv. Nicolae Titulescu nr.165, bl.5, ap.15, Cluj- Napoca, jud. Cluj SC N TRUST SRL - Str. Iașilor nr.20, et.2 | ||
Marx | Peter | 3260 | Satu Mare | Salariat / Societate comercială | SC ARTLINE SRL - Str. Logofătu Castroici nr.49, sect.2, București | ||
Matache | Constantin | 1838 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. MATACHE & COVACI CONSTRUCTII S.R.L. -Str. Topolovăț nr.4, Sector 6, București S.C. ADC ARHITECT PROIECT S.R.L. - Str. Valea Ialomiței nr.2A, Bl.417D, Sc.B, Et.5, Ap.66, Sector 6, București | ||
Matală | Diana | 3012 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Máté | Krisztina | 7067 | Mureș | Salariat / Societate comercială | SC ARHIGRAF SRL - Comuna Ernei, Str. Principala, nr.252, Pct. Lucru: Str. Semănătorilor, nr.2/12, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Mateescu | Alexandru Claudiu Mihnea | 6272 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECT GROUP URBATECT SRL - Str. Al. Constantinescu nr. 20, sect. 1, București | ||
Mateescu | Ciprian | 7276 | București | Salariat / Societate comercială | SC ANCA HOUSE SRL - Str. Urali nr. 4, Sector 1, București | ||
Mateescu | Marian Pamfiliu | 1054 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | SC A & 9 SRL - Bd. Tomis nr.143A, Constanța, jud. Constanța | ||
Mateescu | Mihai | 1344 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. CYBER NET S.R.L. - Str. Naum Râmniceanu nr. 10, sector 1, București | ||
Mateescu | Răzvan Cezar | 1055 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC AVALON SRL - Bd. Tomis nr.143A, Constanța, jud. Constanța | ||
Mateescu | Ștefan Mihai | 4738 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Nerva Traian nr.14 bl.M36 sc.3 et.2 ap.28 sec.3, București SC HIDROPROIECT DESIGN SA - bd.Lacul Tei nr.1 bis et.4 sec.2 București | ||
Mateescu-Tică | Mihai Alexandru | 731 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Dumitru Lazea nr.1, bl.B2,sc.B, apt.2, cod 115100, Câmpulung, jud. Argeș | ||
Mateevici | Codruța | 337 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | M.C.ARIA SRL - Timișoara, bd Sudului nr. 13 | ||
Matei | Adrian | 4225 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC BSM-PROJECT SRL - Blv. 20 Decembrie nr.104, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC ASSIX SRL - Str. Republicii nr.109, Cluj- Napoca, jud. Cluj SC AQUA PROCIV PROIECT SRL - Cluj- Napoca SC MINIPROCONSTRUCT SRL - Str. Corneliu Coposu 19,Zalău, jud. Sălaj SC CONREX PRODIMPEX SRL - Str. Trambitasului 4, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Image Art SRL - Cluj-Napoca, str. Galaxiei nr. 12 | ||
Matei | Adriana | 2286 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARHIMET SRL - Str. Iezer nr.2, ap.19, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Matei | Constantin N. | 319 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. C. MATEI SC. CONS TREI SRL GRUP CONSTRUCT XXL PFA ZAVACZKI EC ELEONORA - Oravița 325600, județul Caraș Severin str.1 Decembrie 1918, nr.11 | ||
Matei | Daniela | 5123 | București | Asociat / Societate comercială | COMBINED MANAGEMENT CONSULTING SRL str. Trecerea Dunării 45A Corabia Olt | ||
Matei | Florin Candid | 172 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC PORTAL SRL - Str. Th. Vasacauteanu nr.2, Iași, jud. Iași | ||
Matei | Lucian | 6214 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială | SC FRAME STUDIO SRL - str. Luceafărului nr. 4 bl E52, Suceava, jud. Suceava | ||
Matei | Tudor Adrian | 3740 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ARHIMET SRL - Str. Iezer nr.2, ap.19, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC STRUCTURAL CONCEPT SRL - Str. Dorobanților nr.96, ap.27, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Mateiaș | Raluca Maria | 7078 | București | Salariat / Societate comercială | SC SOMI DESIGN SRL - Str. Ialomicioarei nr. 2, sector 1, București | ||
Matei-Conțescu | Ana Irina | 2886 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Eroilor, nr. 220A, loc. Bălteni, 137126 Com. CONȚEȘTI, jud. Dâmbovița | ||
Mathbout | Mohamed Maher | 6040 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC BELETAGE SRL - CLUJ-NAPOCA, STR. ALBAC NR. 2, AP. 1 | ||
Mathe | Klara Krisztina | 2140 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Timișoarei nr.28, ap.28, Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
Mathe | Moise | 2020 | București | Asociat / Societate comercială | SC BBM - GRUP SRL - intr. Filioara nr.1 parter ap.151, sector 1, București | ||
Mathe | Zoltan | 2152 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ARC STUDIO SRL - Str. Florilor nr.11/3, 530104 Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
Máthé | Lilia | 533 | Mureș | Titular / Societate comercială | SC ARHIKON SRL - Str. Victor Babeș nr.9B, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Mátyus | Enikó Andrea | 6870 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ESZTANY STUDIO SRL - Str. Gal Sandor nr.16, Miercurea Ciuc,, Jud. Harghita | ||
Mațepiuc-Stănică | Mihai Ioan | 4987 | București | Asociat / Societate comercială | SC STUDIO 3 A SRL - int. Buturugeni nr.24 sec.5 București | ||
Maxim | Alexandru Anton Cezar | 490 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC NOVA PROIECT SRL - Str. Schubert nr. 19, Oradea, jud. Bihor | ||
Măciucă | Elena | 998 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială | SC PROCASE SRL - Str. Ostrovului, bl.A1, ap.1, Buzău, jud. Buzău | ||
Măgean | Răzvan | 5888 | Dunărea de Jos | ||||
Măgerușan | Adriana Ioana | 5460 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Detunata nr.11, ap. 22, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Măgureanu | Elena Liliana | 1360 | București | ||||
Măican | Elena | 3944 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Mălăescu | Alexandru | 6626 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL - Timișoara 300085, P-ta Sf. Gheorghe nr.4, et. II, ap.10 | ||
Măldărescu | Silvia | 1105 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - SILVIA MĂLDĂRESCU - Bd. Timișoara nr. 29, bl. F, sc. B, et. 2, ap. 7, sector 6, București S.C. ARSLONGA S.R.L. - Str. Dr. Iacob Felix nr.9, Sector 1, București | ||
Mănescu | Alexandra | 4254 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Mihail Sebastian nr.137 bl.V79 sc.2 ap.56 sec.5 București SC 3-T BIROU DE ARHITECTURĂ SRL str. Banu Antonache nr.63 sec.1 București | ||
Mănescu | Iancu Dorel | 7372 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PRIMAVERA DESIGN SRL - B-dul 22 Decembrie, nr. 37- Deva , judet Hunedoara B.I.A. - Str. Grivitei, nr. 20, Deva, jud. Hunedoara | ||
Măran | Radu | 573 | Arad | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC MODULAR SRL - Str. Nicolae Grigorescu nr.7, Arad, jud. Arad SC ATELIER A SRL - Str. M.Eminescu, Nr.61, Arad, Jud. Arad | ||
Mărăcineanu | Elena Cristina | 5594 | București | Salariat / Societate comercială | SC CONCEPT FAȚADE SRL - Str. Izlaz 37, sector 1, București SC EMI PROIECT BUSINESS SRL - Str. D-na Ghica nr. 1, bl. 1, sc. 2, ap. 70, sector 2, București | ||
Mărculescu | Laura | 5394 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Laura Mărculescu - Str. Țepeș Vodă nr. 5, sector 2, București | ||
Mărculescu | Laura Eugenia | 5417 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC PILOT TEAM SRL - Timișoara Str. Carpați nr.15 | ||
Mărculescu | Viorel | 477 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. București, bl.30 /511 / B, ap.30, 080306 Giurgiu, jud. Giurgiu | ||
Mărculeț | George Honorius | 4340 | București | ||||
Mărcuși | Angelius | 2614 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Mărgărit | Radu Alin | 5881 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC PLAN CONTROL SRL - Timișoara, Aleea FC Ripensia nr.7A, | ||
Mărginean | Coralia Simona | 942 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. N. D. Cocea nr.8, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Mătieș | Ionuț Ciprian | 5403 | Timiș | Titular / Birou individual | BIA Maties Ionut Ciprian - Timișoara str Burebista nr. 14 | ||
Medaru | Constantin | 173 | Iași | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC MED LINE GROUP SRL - Str. Canta nr. 55, bl 521, sc B, ap 2, Iași, jud. Iași B.I.A. - B-dul Independentei nr.23, bl. B1-5, sc. 5, et. 3, Iași, jud. Iași | ||
Medeșan | Silviu Teofil | 6669 | Transilvania | salariat / Societate comercială | SC Dico&Tiganas SRL Cluj-Napoca, str. Calea Turzii nr. 134 | ||
Median | Dan | 412 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC MEDIAN SRL - Bd. Al. Vlahuță nr.61, ap.2, Brașov, jud. Brașov | ||
Medrihan | Silvia | 3320 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Chimiștilor nr.7, bl.31, ap.24, Brăila, jud. Brăila | ||
Medvedovici | Florin Mihai | 1443 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. Studio 10 M S.R.L. - str. Tudor Arghezi nr. 21, sector 2, București | ||
Medvedovici | Lia | 1444 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. Studio 10 M S.R.L. - str. Tudor Arghezi nr. 21, sector 2, București | ||
Meiță | Vasile | 1173 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Călărași nr.174, Bl.58, Et.7, Ap.19, S.3 București | ||
Meiu | Cătălin Vasile | 2782 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Mihail Sebastian nr.136A, Bl.V91, Sc.1, Et.5, Ap.17, S.5 București SC RADOMIR DESIGN SRL - Str. Principatele unite nr. 29, Sector 4, București | ||
Melinte | Alina | 4967 | București | Salariat / Societate comercială | SC KANPAI STUDIO DE ARHITECTURĂ - Str. Viorele nr. 4, bl. 22, sc. 4, ap. 122, sector 4, București SC CITY MANAGEMENT PROJECT SRL - Aleea Socului nr. 2, sector 2, București | ||
Meliță | Irina | 4670 | București | Asociat / Societate comercială | UAUIM str. Academiei nr.18-20 sec.1 București | ||
Mella | Marina | 2604 | București | Titular / Birou individual | |||
Memet | Adnan | 7072 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Merisor, nr 73, Constanța | ||
Memet | Dan Mircea | 1062 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC MCM PROIECT SRL SC MCM DESIGN SRL - Bd. Tomis nr.93, etaj 2, Constanța, jud. Constanța | ||
Mereuță | Adriana Maria | 5012 | București | Salariat / Societate comercială | SC ATU PROIECT SRL - Str. Dezrobirii 128A, sector 6, București | ||
Merghișescu | Caliopi Alexandra Lavinia | 4794 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - bd. Libertății nr.6 bl.116 sc.2 et.3 ap.30 sec.4 Merghișescu București SC MEDICAROM GROUP SRL - intr. Glucozei 37-39 sec.2 București | ||
Meseșan | Elena Laura | 6776 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Petrolului nr.6, bl.D, sc.A, ap12, etaj 2, Moreni jud. Dâmbovița | ||
| Meszaros | David | 5622 | Timiș | Salariat / Societate comercială | 3A, ARHITECTURĂ, AMBIENT, ARTĂ SRL - 30003 Timișoara, str.Paris nr.2, et.5 ap.20 | ||
| Mezei | Claudia | 2467 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC A&D PROJECT CONSULTING SRL - Str. Primăverii nr.11, Piatra Neamt. Jud. Neamt | ||
| Mica | Radu Adrian | 6268 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARTRE STUDIO SRL - Str. Serg. Năstase Pamfil, nr. 6, et. 1, ap.2, sect. 3, București | ||
| Michiu-Dinescu | Mariana Rodica | 2337 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ATELIER AUTONOM DE PROIECTARE SRL B.I.A. - Str. Crinilor nr.1, ap.10, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud | ||
| Miclăuș | George Oliviu | 6704 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Mentor Construct SRL - Cluj-Napoca str. Trotușului nr. 3, ap. 59 | ||
| Miclăuș | Ioana | 6698 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Arhipro Arhitectură SRL Cluj-Napoca, Iașilor nr. 20, et. 2 | ||
| Miclăuș | Marius | 382 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ARCHAEUS SRL ANIMA STUDIO SRL - Timișoara, str. Cosminului nr. 3 | ||
| Miclea | Cristina Irina Ioana | 2963 | București | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | CRIN-DECO PREST SRL - bd. Lacul Tei nr.109 bl.13A sc.A et.8 ap.36 sec.2 București INCOP SRL - Str. Berceni nr. 6B, Vălenii de Munte, Jud. Prahova, | ||
| Miclea | George Victor | 1906 | București | Asociat / Societate comercială | SC ACANTA SRL - str. Dreptății nr.5 ap.81 sec.6 București | ||
| Micloș | Ionuț Cosmin | 5174 | București | Salariat / Societate comercială | CONS CO SRL str.Aromei nr.82 sec.2 București | ||
| Micsa | Ovidiu | 5995 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL - Timișoara, P-ța Sf. Gheorghe nr. 4, et. 2, ap. 10 | ||
| Micșa | Eugen Alexandru | 2495 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. DREAMPROJECT - Str. M. Eminescu 2, bl.D1, sc.B, ap.37, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
| Micu | Adrian Viorel | 7390 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC POP’94 SNC - Str. Nicolae Bălcescu nr.52, Brașov, jud. Brașov | ||
| Micu | Cireșica | 3192 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - BD-UL TINERETULUI NR.29, BLOC 19, SCARA "A", ETAJ 4, APARTAMENT 19 SECTOR 4, BUCURESTI | ||
Micu | Ioan Gabriel | 174 | Iași | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | MICU IOAN GABRIEL ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALA - str. Arcu nr. 5, bl. B1, sc. B, ap. 38, Iași, jud. Iași S.C. INTERLOPIS S.R.L. - Splai Bahlui nr37A, Iași SC PROJESCT-LOPIS SRL - Splai Bahlui nr37A, Iași | ||
Miereanu | Mihai | 61 | Oltenia | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dezrobirii nr.1, bl.B8, sc.1, ap.1, Craiova, jud. Dolj SC CONSARH SRL - Str. Ghe. Barițiu nr.7, Craiova, jud. Dolj | ||
Mihai | Bogdan Cristian | 1535 | București | Asociat / Societate comercială | SC DARPROMED SRL - Str. Armenis nr.10, Bl.J5, Sc.A, Et.1, Ap.6, S.3 București | ||
Mihai | Elisabeta Alice | 3844 | București | Salariat / Societate comercială | SC FAMA DESIGN SRL - SC TWINS STUDIO SRL str. Silvestru nr.73 sec.2 | ||
Mihai | Gabriela | 1995 | București | Asociat / Societate comercială | SC TOTAL GROUP CONEX SRL - Str. Știrbei Vodă nr 2, Sector 1, București | ||
Mihai | Irina Maria | 7323 | Argeș | Salariat / Societate comercială | SPECIALIST CONSULTING SRL - bdul Iuliu Maniu, nr.79, bl.1, sc.3, apt.73, sector 6 | ||
Mihai | Radu Mihai | 5838 | Hunedoara | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. 1 Decembrie, Bl. 4, Ap. 2, Deva, jud. Hunedoara SC SERCOTRANS SRL - Str. M. Kogălniceanu, nr. 10, Deva, jud. Hunedoara | ||
Mihai | Ruben Cornel | 6352 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARCHICRAFT SRL - Str Aurel Popp nr 2, Satu Mare | ||
Mihail | Dragoș | 1904 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str Uruguay nr. 28, et. 2, Sector 1, București /sediu secundar - Str. Av. Protopopescu nr. 2, parter, ap. 19, Sector 1, București SC DACOMEX TRADE SRL - Str. Sevastopol 13 - 17, Sector 1, București | ||
Mihailovici | Victor Mihail | 175 | Iași | Asociat / Societate comercială | |||
Mihalache | Constantin Ion | 2671 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Calea Văcărești nr.336, Bl.10D, Et.5, Ap.16, S.4 București | ||
Mihalache | George Aurelian | 1375 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHI GRUP SRL - Aleea Istru nr. 2 B, Sector 6, București | ||
Mihalache | Petre Marian | 1153 | București | Asociat / Societate comercială | MPM-STIL ARH. SRL- str. Mihail Sebastian, nr. 136A, bl. v91, ap.33, sector 5, București; Fundația România de Mâine str. Ion Ghica nr.13 sec.3 | ||
Mihalache | Raluca Oana | 6476 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Petre Antonescu nr. 6, bl. 28, sc. A, et. 6, ap. 41, Sector 2, București SC PRODID SRL - Str. Dr. Obedenaru nr. 3, sector 5, București | ||
Mihalache | Veronica | 5488 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - VERONICA MIHALACHE, - str. Bucovina nr.3 bl.G1 sc.C ap.41 sec.3, București HRC -Birou de arhitectură - Intr. Bobeica nr. 4 | ||
Mihalache- Butnaru | Marian Viorel | 5260 | Iași | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. REVOX 21 S.R.L. - str. Vovidenie nr.21, Iași S.C. PROCM S.R.L. - bld. Independentei | ||
Mihalașcu | Mihaela | 4982 | București | Salariat / Societate comercială | SC CARTEXIM PRODOMUS - str. Brașoveni nr.1 bl.3 sc.2 ap.48 sec.2 București | ||
Mihalca | Alina Luminița | 1072 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC STUDIO FORMA SRL SC PRODOMO SRL - Str. Mahmudiei, nr.2, et.2, Tulcea, jud. Tulcea | ||
Mihalca | Bogdan | 1073 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC STUDIO FORMA SRL SC PRODOMO SRL - Str. Mahmudiei, nr.2, et.2, Tulcea, jud. Tulcea | ||
Mihalca | Silvia | 394 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Silvia Mihalca - Timișoara, str.J.S. Bach nr.31, | ||
Mihalcea | Irinel Valentin | 1001 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHE PROIECT SRL - Craiova SC AIR WEST SRL - str. Ovidiu nr. 4, Brașov jud. Brașov B.I.A. - Bd. Unirii, bl.D1, et.2, ap.8, Buzău. jud. Buzău | ||
Mihalte | Cosmin | 5753 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHTEST SRL - Str. Garibaldi nr.5, Cluj- Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Str. Sighisoara nr.11, ap.5, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Mihaly | Zsofia | 6871 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ATR LINE SRL - Str. Cantarului 8/B/9, Miercurea Ciuc, Jud. Harghita | ||
Mihat | Maria Margareta | 1844 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | DIIC INFORMATII PROFESIONALE SRL - Str. Tudor Arghezi nr.11, ET.6,AP.21, Sector 2, București | ||
Mihăescu | Constantin Victor | 2787 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Mihai Bravu nr.6, Bl.P23-24, Sc.B, Et.10, Ap.70, S.2 | ||
Mihăescu | Floriana | 2786 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Griviței nr.23 ap.6 sec.1 București SC F.M. DESIGN SRL șos. Mihai Bravu nr.6 ap.70 București | ||
Mihăiescu | Ioana | 308 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Ioana Mihăiescu - Reșița, str. Ateneului 1/5/3 jud. Caraș Severin | ||
Mihăilă | Corin Teodor | 3751 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Sărăriei nr.16, et.2, birou 11, Iași, jud. Iași | ||
Mihăilă | Dan Octavian | 972 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | S.C. ABSOLUT DESIGN SRL - Str. I. Maniu, bl.L2, ap.35, Deva, jud. Hunedoara | ||
Mihăilă | Marina Eugenia | 1567 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd.Ion Ionescu de la Brad nr.57-59, scara 1, et.4, ap.14, sector 1, București S.C. ARHITECTONIK 2000 S.R.L.- Bd.Ion Ionescu de la Brad nr.57-59, scara 1, et.4, ap.14, sector 1, București | ||
Mihăilescu | Andrei Ciprian | 176 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC EGMA CONSTRUCT INVEST SRL - Comuna Barnova, sat Visani, str. Regina Maria nr.36A, Iași | ||
Mihăilescu | Andrei Gelu | 1868 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARCSET SRL - Str. Blanduziei nr. 3m sectir 2, București | ||
Mihăilescu | Florin Mircea | 4492 | Hunedoara | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHIKIT SRL - Str. Crângului nr.15, Deva, jud. Hunedoara SC C&P PROJECT CONCRETE SRL - Simeria, Șoseaua Naționala, nr. 38, jud. HD "Mihăilescu Florin - Mircea" - Expert Tehnic Judiciar Arhitectură - Str. Crângului nr.15, Deva, jud. Hunedoara | ||
Mihăilescu | Ileana Daniela | 1482 | București | Asociat / Societate comercială | SC BALAUR DESIGN SRL - Aleea Zorelelor nr.4A, Bl.M12, Et.7, Ap.47, S.6 București | ||
Mihăilescu | Radu Mihai | 2511 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Radu Mihailescu - Timișoara, str. Garofitei nr.2A | ||
Mihăilescu | Silviu | 6295 | București | Asociat / Societate comercială | SC A-PRIMARHITECTURA SRL - Str. Al. Ioan Cuza nr. 11, bl. CAM 3, sc. D, ap. 39, Slatina, jud. Olt | ||
Mihăilescu | Ștefan Valeriu | 5002 | București | Salariat / Societate comercială | FREE DESIGN STUDIO DE ARHITECTURĂ- Șos Pantelimon nr. 245, bl. 51, sc. B, ap 142, sector 2, București | ||
Mihăilescu | Teofil | 2111 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Uranus nr.2, bl.2, sc.A, ap.10, Brașov, jud. Brașov | ||
Mihăilescu | Timur | 3471 | București | Asociat / Societate comercială | SC SEVIM IMPEX SRL - Str. Austrului 46, corp B, Sector 2, București | ||
Mihăilescu | Victor Mihai | 5754 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC BOGART CONSTRUCT SRL - Str. Uzinei Electrice nr.15/10, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Archidesign SRL - Cluj-Napoca, str. Predeal nr. 30A, ap. 13 | ||
Mihălceanu | Mădălina Ștefania | 5513 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC POLIART SRL - Str. Schubert nr.19, Oradea, jud. Bihor | ||
Mihălțan | Deea Crenguța | 7069 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ADA SRL - Bd. 13 Decembrie nr.13, bl.7, ap.2, Brașov, jud. Brașov | ||
Mihălțian | Livia Simona | 5644 | Satu Mare | Salariat / Societate comercială | SC CONCEPT STUDIO SRL - Bd Transilvania11/20, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
Miheț | Timotei | 5365 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC IRINA POPA - BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Str. 21 Decembrie nr.23-35, ap.58, Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Str. Brates nr.2A, ap.19, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Mihiș | Victor Nicolae | 253 | Nord-Vest | Titular / Birou Individual | BIA Victor Mihis - Str. Bdul Decebal nr.8/48, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Mihu | Cristian | 6675 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Cal. Victoriei nr. 12A, bl. B, sc. 1, et. 2, ap. 7, sector 3, București - punct de lucru Calea Plevnei nr. 1, sc. B, et. 1, ap. 2, sector 5, București | ||
Mihul | Bogdan | 5207 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC MIHUL SRL - Str. Stroici nr.8B, Iași, jud. Iași | ||
Miklos | Loránt | 6760 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Dico&Tiganas SRL - Cluj-Napoca, str. Calea Turzii nr. 134 B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Grigore Alexandrescu nr. 33, ap. 54 | ||
Milata | Andaluza Slavinia | 732 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. I.C. Bratianu, bl.B3, sc.A, et.7, ap.25, cod 110003, Pitești, jud. Argeș | ||
Milășan | Nicolae Marcel | 5155 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER MNM SRL - Str. Trotușului nr.3/25, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Milea | Andreea Paraschiva | 3122 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC UTILITAS SRL - Str. Breaza nr.14, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Milea | Cristina Leontina | 6739 | București | Titular / Birou Individual | B.I.A. - Bd. Iuliu Maniu nr. 12, bl. 13. A, sc. B, et. 9, ap. 52, sector 6, București | ||
Milea | Liviu Sebastian | 6685 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC D’ART PROIECT SRL - B-dul Mihail Kogalniceanu Nr.23, Blc7, Brașov, Jud Brașov | ||
Militaru | Liana Monica | 1002 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială | SC ACTIV SERVICE SRL - Str. Nicolae Titulescu nr.51, Buzău, jud. Buzău | ||
Milobendzchi | Carmen | 2583 | București | Asociat / Societate comercială | SC "Amequito"Arhitectura.Design Vest.srl. - str.Pieptanari nr.12, sector 5, București | ||
Minghiat | Sorin | 6229 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Avrig nr. 60, bl. O 18, sc.1, et. 9, ap. 72, sect. 2, București SC EXPERT PROIECT 2002 - București | ||
Minoiu | Alexandru Neil | 5702 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Victoriei 48-50 sc.H ap.126 București | ||
Miradoli | Guido | 6842 | București | Asociat / Societate comercială | MIRADOLI ARCHITECTURE CONSULTING MILANO SRL - Prof, George Ionescu Gion nr 2, et. 3, ap. 9, sector 3, București | ||
Mircea | Bogdan Andrei | 5652 | Prahova | Asociat / Salariat / Societate comercială | SC ARHIMAX GROUP SRL - Str Rahovei, Mun. C|mpina, Jud. Prahova | ||
Mircea | Daria | 6152 | Prahova | Salariat / Societate comercială | SC ARHISIMBOL SRL - Str. Maramureș, Nr. 12, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Mircea | Dragoș | 5926 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | DRAGOS MIRCEA INVEST SRL - Timișoara, str. Dan Capitan nr. 5 | ||
Mircea | Gabriela | 2366 | Prahova | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHISIMBOL SRL - Str. Maramureș, Nr. 12, Ploiești, Jud. Prahova SC CONSPROIECT SA - Str. Maramureș, Nr. 12, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Mircea | Lucian Alexandru | 2367 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate pe acțiuni | MIRCEA ALEXANDRU B.I.A. - NR. 118 - Str. Cuza Vodă, Nr. 6, Bl. A8, Sc. A, Et. 6, Ap. 15, Ploiești, Jud. Prahova SC ARHISIMBOL SRL - Str. Maramureș, Nr. 12, Ploiești, Jud. Prahova SC CONSPROIECT SA - Str. Maramureș, Nr. 12, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Mircescu | Nelu Traian | 2872 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Mirea | Alexandra Lucia | 4820 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - bd. Constantin Brâncoveanu nr.13 bl.B16 sc.4 ap.104 sec.4, | ||
Mirea | Daniela | 2943 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Muzeul Zambaccian nr.33, Ap.3 | ||
Mirea | Iulian Ilie | 3731 | Alba | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Mirea Iulian Ilie str. Calea Moților, nr. 114B, ap. 5, Alba Iulia, jud. Alba BIROU PROIECTARE MIREA SRL - str. Nazaret Illit, nr.59, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Miricioiu | Andra | 4684 | București | Salariat / Societate comercială | BCR+Bd regina Elisabeta nr 5 | ||
Mirion | Gabriela | 733 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Sf. Vineri, bl.D11, sc.B, parter, ap.3, cod 110024, Pitești, jud. Argeș | ||
Mirișan | Nicolae | 2281 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC BON DESIGN SRL B.I.A. - Splaiul Independenței nr. 2, ap. 5, Cluj- Napoca, jud. Cluj SC ARCHITECH SRL - Str. Splaiul Independentei nr.2, et.3, ap.15, | ||
Mirk-Lazăr | Lilla Zsuzsanna | 2143 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Toplița nr.8, Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
Miron | Augustin | 3810 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Callatis nr.8, Bl.A15bis, Sc.C, Et.3, Ap.40, S.6, București | ||
Miron | Marius Cosmin | 4502 | Alba | Asociat / Societate comercială | SC MIRON PROIECT SRL - str. Aleea Parc, nr.18/12, Sebes, jud. Alba | ||
Mironescu | Maria Magdalena | 5873 | București | Salariat / Societate comercială | SC IGLOO DESIGN SRL - str. Mihai Eminescu nr.71 sec.2 București | ||
Mironescu | Mihai Cristian | 3351 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | Birou de Arhitectură "MIRO" b-dul. Unirii, bl.C2, et.8, ap.23, OP 7, Buzău, jud. Buzău SC RAL CONCEPT SRL - Buzău | ||
Mirvald | Orest Iosif | 637 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC M.O.I. PROIECT SRL - Str. Oituz nr.30, bl.H9, ap.28, Suceava, jud. Suceava | ||
Mitea | Gheorghe | 5584 | București | SC SPATIAL TOTAL SRL - str Lunca Cetății nr 475, Sector 3, București | |||
Mitisor | Dorin | 3352 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC GENERAL CONCEPT SRL - Str. Sfantu Nicolae, bl.A25, parter, Călărași, jud. Călărași | ||
Mititelu | Ciprian Mihai | 6107 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Costache Negri, bl. B7, sc. A, et. 4, ap. 20, Târgu Ocna, jud. Bacău | ||
Mitoi | Mircea | 734 | Argeș | Asociat / Societate comercială | SC MITOI PROIECT SRL - Str. Maior D. Giurescu nr.19, cod 115100, Câmpulung, jud. Argeș | ||
Mitrache | Anca | 1627 | București | Asociat / Societate comercială | Sc. Total Ami Design S.R.L. - str. Vasile Gherghel nr. 70, sector 1, 011524 București | ||
Mitrache | Georgică | 1628 | București | Asociat / Societate comercială | Sc. Total Ami Design S.R.L. - str. Vasile Gherghel nr. 70, sector 1, 011524 București | ||
Mitrache | Severică | 62 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC ETALON SRL - Str. Oituz nr.57A, Slatina, jud. Olt SC SM GENERAL INVEST SRL - Str. Varianta Oituz nr.5, Slatina, jud. Olt | ||
Mitrea | Vasile | 2195 | Transilvania | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. SC TRANS FORM SRL - blv. 21 Decembrie nr.23-25, bl.A, sc.2, ap.20, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Mitrică | Radu | 64 | Oltenia | Titular / Birou individual | BIROU INDIVIDUAL DE PROIECTARE SI EXPERTIZE TEHNICE JUDICIARE DE ARH: ARHI.MI.R. - str. C.S. Nicolaescu Plopsor, nr.2, bl. 49APT, et.A, ap.4, Craiova, jud. Dolj | ||
Mitric-Ciupe | Vlad Aurelian | 7093 | București | Salariat / Societate comercială | SC ADC ARHITECT PROIECT SRL - Str. Șipotul Fântânilor nr. 2, sector 1, București | ||
Mitru | Daniela Elena | 177 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECT GRUP SRL - Bd. Independentei nr. 11, Bl. A1-4, sc.C, et 2, ap8 | ||
Mitru | Ildiko | 254 | Nord-Vest | Asociat / Societate comercială | SC 9 OPȚIUNE SRL - Str. Cetatii 2/1-2, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Mitru | Petre Mihai | 6376 | Nord-Vest | Salariat / Societate comercială | SC 9 OPȚIUNE SRL - Str. Cetății nr.2/1-2, Baia-Mare, jud. Maramureș | ||
Mitu | Alexandra Maria | 5391 | București | Salariat / Societate comercială | SC ORIGAMI STUDIO SRL -Str. Clucerului nr 27, parter, sector 1, București | ||
Mițurcă | Gheorghe Viorel | 1005 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Unirii, bl.E18, sc.b, ap.32, Slobozia, jud. Ialomița | ||
Miu | Andrei Petruț | 6094 | București | Salariat / Societate comercială | SC I.S.P.C.F. S.A. - Dinicu Golescu nr. 35, sector 1, București | ||
Miu | Cristina Maria | 903 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Buridava nr.2, Ocnele Mari, jud. Vâlcea | ||
Miulescu | Bogdan Florea | 1897 | București | Titular / Birou in dividual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Polonă nr. 115, bloc 15, sc. 3, et. 7, ap. 102, Sector 1, București | ||
Mizgan | Ligia | 2768 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. M. Kogălniceanu nr.23, bl.C7, Brașov, jud. Brașov | ||
Mîndru | Vladimir | 6889 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC METROPOLIS SRL - Str. Independenței, nr. 28, et. 9, ap. 54, mun. Iași, jud. Iași | ||
Mînzăraru | Laura Lucia | 3852 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Simon Bolivar nr.12, S.1 București | ||
Mîrza | Daniela | 3879 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A - Str. Pompiliu Manoliu nr 13, bl. G2, sc. A, et. 8, ap. 214, sect 2 SC TOP RAM PROJECT SRL - | ||
Mîț | Lucica | 2060 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Olteniței nr.8, Bl.2B, Sc.A, Ap.24, S.4 | ||
Mladin | Anca Maria | 1972 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Vasile Lascăr nr.68, S.2, București | ||
Moangă | Nicoleta Ioana | 3023 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Constantin Brâncoveanu nr 130- 132, bl. 34, sc. C, et. 5, ap. 100, Sector 4, București | ||
Moauro | Massimiliano | 8025 | București | ||||
Mocan | Alexandru | 2796 | București | Asociat / Societate comercială | SC ROYX AD GRUP SRL - str. Lunca Mureșului 5-7 bl.Y4B sc.C ap.86 sec.3 București | ||
Mocanu | Ady | 638 | Nord-Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A - Str. Mărăști nr.10, Suceava, jud. Suceava SC OVIRELANCE SRL - str. Tipografiei nr. 1, Suceava, jud. Suceava | ||
Mocanu | Cătălina Maria | 4728 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Drm. Valea Cricovului nr. 92A, parter ap. 1, Sector 6, București GBM - GLOBAL BUSINES MANAGEMENT SRL - Str. Doctor Lister nr. 62, Sector 5, București | ||
Mocanu | Galeni Sofia | 2064 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ROMPROIECT IPC SA - Calea Grivitei nr.6, Bucuresti, sector 1, cod: 010701, punct de lucru - Str. Intrarea Sectorului nr.20, București, sector 3, cod: 030353 | ||
Mocanu | Marius | 5182 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC. DESIGN CONSTRUCT SRL Mangalia SC M2 STUDIO SRL - Str. Mircea cel Bătrân, nr.47, bl.MK2, sc.B, ap.46, Constanța, jud. Constanța SC ICARD SRL - Str. Izvor, nr. 64, bl. DR32, sc. A, et. 1, ap. 5 | ||
Mocănașu | Cristina | 3505 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ACORINVEST SRL Mitropolit Nifon nr.22 | ||
Modoran | Arinca Ioana | 4705 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHITECT STUDIO CN SRL bd. Carol nr.31-33 București | ||
Modoran | Victor | 3982 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A - str. Popescu Gh. 20 sect. 5 SC CASACONDA SRL - Str. Gh. Popescu nr. 20,ap 2 ,sector 5, București | ||
Modreanu | Elena | 2746 | București | Asociat / Societate comercială | PROMEM SRL - str. Trestiana 1A bl.8A sc.B et.7 ap.89 sec.4 București | ||
Moga | Costin | 3930 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Cpt. Aviator Gheorghe Mărășoiu, nr. 9, et. 3, ap. 3, cod poștal 011907, OP. 63 | ||
Moga | Emil | 4376 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Moga Emil MOGART SRL - Timișoara, județul Timiș str. Cornel Grofșoreanu bl. 14, sc.D, et.3, ap.11 | ||
Moga | Gabriela | 2920 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. Bucuresti International Proiect S.A. - Thomas Masaryk 19, București, Sector 2 | ||
Moga-Gheorghe | Rovana Karina | 1826 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Dimitrie Cantemir Nr.13A, Ap.4, Et.3, S.4 București | ||
Mogoșanu | Henriette Maria | 862 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ART HIT SRL - Timișoara, str. Brediceanu nr.11, et.1, ap.7 | ||
Mogoșeanu | Ion Mihai | 5328 | București | Asociat / Societate comercială | DELPHI CONSULTING SRL - str. Gh. Țițeica nr. 198B s2 București | ||
Mohamed- Mahmoud | Mohsin | 4446 | București | SC ARTCON DEVELOP SRL - sstr. Azurului nr.5 bl.118A sc.A ap.49 sec.6 București | |||
Moianu | Nicolae | 3310 | Prahova | Titular / Birou individual | MOIANU NICOLAE B.I.A.- Nr. 48 - Str. Ghe. Gr. Cantacuzino, Nr. 57A, Ap. 20, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Moiceanu | Marian | 1598 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Moise | Ionel | 1560 | București | Asociat / Societate comercială | SC LUSArt SRL - șos. Mihai Bravu nr.388 bl.B2B ap. 52 sec.3 | ||
Moise | Ștefan | 1562 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Panselelor nr.17, Bl.133, Sc.1, Ap.15, Sector. 4, București | ||
Moisi | Alexandru Aristide Vespasian | 834 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Cuza Vodă nr. 5, ap. 8, Oradea, jud. Bihor | ||
Moiș | Irina Mirela | 255 | Satu Mare | Titular / Societate comercială | SC ARHING PROIECT SRL - Bd. I.C. Brătianu | ||
| 5/43, Satu Mare, jud. Satu Mare | |||||||
| Salariat / Societate comercială | SC AMBIENT GROUP SRL - Bd. | ||||||
| Independentei, nr.14/A,ap.38, Satu Mare, jud. | |||||||
| Satu Mare | |||||||
| Salariat / Societate comercială | SC KASSA NOVA SRL - Pta. 25 Oct., bl.9, | ||||||
| ap.7, Satu Mare, jud. Satu Mare | |||||||
Salariat / Societate comercială | SC PERACTO AG SRL - Str. Paris, nr.79, Satu | ||||||
| Mare, jud. Satu Mare | |||||||
Moldovan | Anamaria | 6082 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC BAU SRL - Cluj-Napoca, str. Dobrogeanu Gherea nr. 12 | ||
Moldovan | Aurel | 2217 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARH PRO SRL - Calea Mănăștur nr.72, bl.E4, sc.2, ap.40, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC NOVA DOMUS SRL - Calea Mănăștur nr.72, ap. 41, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Dual Office SRL - str. Tache Ionescu nr. 89A, Cluj-Napoca | ||
Moldovan | Corina Ileana | 5437 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHIDON SRL - Str. Cluj - Napoca, Cluj, Jud Cluj | ||
Moldovan | Georgeta | 256 | Nord-Vest | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC MARCO&CONDOR SRL - Str. Dobrogei nr.1, Baia Mare, jud. Maramureș B.I.A. - Str. Independenței 20/32, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Moldovan | Horia Radu | 5107 | București | Asociat / Societate comercială | SC H.M.S. ARCHITECTURE SRL - Str. Londra nr. 31, sector 1, București | ||
Moldovan | Mihai Ioan | 6275 | Arad | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | SC STUDIO PLASTICA - Str. Andrei Mureșan, Nr.43, Ap.1, Arad, Jud. Arad B.I.A. - Str. Micălaca, Bl.303/1, Sc.B, Ap.71, Arad, Jud. Arad SC BUILDING OLM SRL - Str. Martirilor, Nr.50, Timișoara, Jud. Timiș | ||
Moldovan | Mircea | 6938 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHI-STRUCT SRL - Bistrita, blv. Decebal nr. 40 B.I.A. - blv. Decebal nr. 29, ap. 1, loc. Bistrita, jud. Bistrita-Nasaud | ||
Moldovan | Nicu | 4029 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ARHICON s.r.l. - Str. Popa Savu, nr. 52, sector 1, București | ||
Moldovan | Paul Mihai | 5755 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou asociat | SC DICO&TIGANAS SRL - Str. Calea Turzii nr.134, Cluj-Napoca, jud. Cluj BAA MOLDOVAN & LAZAR - Str. Eroilor nr.8A, Campia Turzii, jud. Cluj | ||
Moldovan | Silivan Valentin | 4902 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular/ Birou individual | SC ABSTRACT DESIGN SRL - Str. Baba Novac nr.1 ap.5, Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Al. Vaida Voivod nr. 68, ap. 23 | ||
Moldovan | Valentin Paul | 2243 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARHIMAR SERV SRL - blv. 21 Decembrie 1989 nr.23-35, ap.74, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Moldovan | Vasile Doru | 3781 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | C.N. CF CFR SA REGIONALA CF BRAȘOV - Str. Politehnicii nr.1, Brașov jud. Brașov | ||
Moldoveanu | Andrei | 1429 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Moldoveanu | Florin | 3575 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BUCUREȘTI SA str. Vasile Alecsandri nr.4 sec.1 București | ||
Moldoveanu | Marinela | 2601 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Moldoveanu | Mihai | 1849 | București | Asociat / Societate comercială | SC MOLDOM PROIECT-Alexandria, str Cuza Voda nr 113, bl V 5, sc A, et2, ap 11 | ||
Moldoveanu | Silviu | 2838 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Segarcea nr.1, Bl.A11, Sc.1, Ap.12, S.6 București | ||
Moleavin | Adrian | 4750 | București | Salariat/ Societate comercială | UAUIM str. Academiei nr.18-20 sec.1 București | ||
Molnar | Andrei | 4399 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Complex Pacea, nr.12, Izvorani, 077051 Ilfov | ||
Mólnar | Lóránt | 6867 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A.- Brașov, str. Pictor Stefan Luchian, nr. 39, jud. Brașov | ||
Molner | Dragoș | 3140 | București | Asociat / Societate comercială | SC DRACONSTRUCT SRL - Bd. Ferdinand nr.180, Bl.T4, Ap.28, S.2 București | ||
Morar | Alin Ilie | 5367 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC MAIER STUDIO SRL - Str. Tache Ionescu nr. 51B, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC ALBONTI ARHITECTI SRL - Str. Tasnad nr.20, ap.25, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Morar | Laurențiu Emilian | 5179 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ELSE ARCHITECTURE SRL - str. Griviței nr.90 bl.12 sc.A ap.4 Brașov | ||
Morar | Sebastian Horațiu | 5954 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ELSE ARCHITECTURE SRL - Str. Griviței nr. 90, bl. 12, sc. A, et. 1, ap. 4,Brașov, jud. Brașov | ||
Morar | Tudor | 7050 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC UP TOWN SRL - str. Balanței, nr. 25, loc. Sibiu, jud. Sibiu | ||
Morari | Adriana Elena | 6615 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC GIURGIULESCU PROIECT SRL - str. Brazda lui Novac, nr. 79, bl. C8, sc. 1, ap. 29, Craiova, jud. Dolj SC COLIADAL CONSPROIECT SRL - str. Brazda lui Novac, nr. 79, bl. C8, sc. 1, ap. 29, Craiova, jud. Dolj | ||
Morariu | Raluca | 3805 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Lacul Tei nr.123, Bl.4, Sc.D, Et.5, Ap.161, S.2 București | ||
Morariu | Victor | 1365 | București | Salariat / Societate comercială | SC DAMICON PLUS 2000 SRL București | ||
Moraru | Cristina | 3139 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Moraru | Ioana | 5397 | București | Salariat / Societate comercială | SC Arhideea - Casa SRL - Str Izbiceni nr 57 sect 1 | ||
Moraru | Ioana Daniela | 4730 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Dristorului nr.96 bl.17 sc.A et.10 ap.75 sec.3, București SC INTERDESIGN SERV SRL str. Pictor Ion Țuculescu nr.36 bl.21A ap.2 sec.3 București | ||
Moraru | Iulian | 4324 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - bd. Alexandru Obregia 13 bl.R13A sc.2 et.8 ap.74 sect.4 București | ||
Moraru | Victor | 894 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC MORA SRL - Piața Mică nr.17, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Moraru-Ciurea | Radu | 5688 | București | Salariat / Societate comercială | C.D.A. EUROBUSINESS SRL - Calea 13 Septembrie nr.129 bl.T3A sc.1 sec.5 București | ||
Moreanu | Victor | 3290 | Bacău-Neamț | Titular / Societate comercială | SC STUFOCONT SRL - Str. Cuza Vodă, bl.15, sc.A, ap.4, Roman, jud. Neamț | ||
Moroianu | Natalia | 1597 | București | Salariat / Societate comercială | Unifersitatea Spiru Haret-Facultatea de Arhitectură | ||
Mortu | Petru | 1974 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. 3ad PUNCT S.R.L. - Str. Gârlei, nr. 8, sector 1, București | ||
Moscu | Katalin | 5590 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC KAMOS SRL - Piața Mihai Viteazul nr.39/8, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Motaș | Anca Iulia Gabriela | 7227 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Interproiect SRL - Cluj-Napoca, str. C. Brancoveanu nr. 15 B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 22A, ap. 2 | ||
Motora | Antonela Luciana | 2959 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Oboru Nou nr.13, Bl.P10, Ap.326. S.2 București SC BOUYGUES ROMANIA str. Popa Tatu nr.4 | ||
Mouanes | Ghabrah | 1006 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială | SC MIDO-LUX SRL - Str. Matei Basarab nr.20, Slobozia, jud. Ialomița | ||
Mourgka | Panteli | 5679 | București | Asociat / Societate comercială | SC SYNTHESIS ARCHITECTURE SRL - str. Doamna Ghica, nr. 32, bl 12Sud, sc. 3, ap. 73, et 3, sect. 2 | ||
Movileanu | Grigore | 3911 | București | Primăria CORBEANCA str. Independenței nr.14 | |||
Mrass | Peter Hubert | 5738 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ARI CONSULT SRL - Bd. 15 Noiembrie nr.96, bl.C, ap.5, Brașov, jud. Brașov | ||
Mrejeru | Florin | 178 | Iași | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC FLOYD PROJECT SRL - Str. Ciurchi nr.119B, bl.D3, et.1, ap.3, Iași, jud. Iași S.C. LILI PROIECT CONSTRUCT S.R.L. - bd. Dacia nr.61, Iași | ||
Mudava | Raluca Ioana | 6880 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC D&I CONSTRUCT SRL - com. Ostroveni, sat Listeava, nr. 43, jud. Dolj SC AEDILIA PROIECT SRL - Str. Unirii nr.196, Craiova, jud. Dolj | ||
Muller | Csaba | 3124 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC OPEION SERV SRL - Str. Kogălniceanu nr.17, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Mulțescu | Alexandru | 735 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. I.C. Brătianu nr.26, bl.Aa, sc.-, etj.parter, apt.2, Pitești, jud. Argeș | ||
Mulțescu | Gheorghe Petru | 7998 | Argeș | ||||
Muntean | Anamaria Adriana | 5156 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC SECRET ART SRL - bd. Revoluției 1989, nr.53, bl. A7, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Muntean | Flavius | 2291 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHITECTURA NOUA SRL - Str. Neagră nr.1, ap.1, Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Str. Neagră nr.1, ap.1, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Logic Design SRL - Str. Neagră nr.1, ap.1, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Munteanu | Dan | 2950 | București | Asociat / Societate comercială | Archi - tecture Munteanu - Perianu - Munteanu - 48 allee Darius Milhaud 75019, Paris | ||
Munteanu | Dan Petruț | 6061 | București | Salariat / Societate comercială | SC A.D.U.C. GROUP - str. Râului nr. 10, Craiova, jud. Dolj | ||
Munteanu | Dana Gabriela | 1881 | București | ||||
Munteanu | Daniel Tudor | 5018 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC INFORM ARHITECTURA SRL - Str. Tipografiei nr.1, ap.16, Suceava, jud. Suceava II BRĂNIANU DANIEL - Hârtop, jud. Suceava SC HELIOS PROIECT - Str. Celulozei, bl. 14, sc. C, ap. 6, Suceava, jud. Suceava | ||
Munteanu | Doina Florica | 2201 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ARHIDOM SRL SC PROIECT CONSTREX CONSULTING SRL - Str. 13 Septembrie nr.5/1, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Opportunity Business SRL - Bistrița, str. 1 Decembrie nr. 2, ap. 2 | ||
Munteanu | Felicia Daniela | 4656 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Western OutDoor Str. Varsovia , Nr 6 , Sector 1 Bucuresti | ||
Munteanu | Ioan | 3324 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Arcu nr. 5, bl B1, sc. B, et. 6, ap. 1, Iași, jud. Iași | ||
Munteanu | Ioan | 4126 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Soldat Zambilă Ioniță nr.4, Bl.7D, Sc.D, Et.6, Ap.160, S.2 | ||
Munteanu | Ioana Monica | 1699 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | MATRIX ENGINEERING SRL - str. Ceremușului nr.36 sect.1 | ||
Munteanu | Marioara Gabriela | 65 | București | Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Chișinău nr. 20 SC A.D.U.C. GROUP SRL - Str. Ștefan cel Mare 87, Craiova SC URA GROUP SRL - Str. Raului nr. 10, Craiova | ||
Munteanu | Marius Cosmin | 5549 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC M3D CINETIC SRL - Calea Văcărești, nr. 182, bl. 23, sc. 3, ap. 72, sector 4, București | ||
Munteanu | Mihai | 2951 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Munteanu | Mircea Călin | 4903 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC MCUB SRL - Str. 13 Septembrie nr.15, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Munteanu | Nicolae | 179 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Independenței nr.18, bl.Y, et.7, Iași, jud. Iași | ||
Munteanu | Nina | 1463 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | |||
Munteanu | Raluca | 3936 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A.- Șos. Colentina nr.2C, Bl.4, Sc.C, Et.2, Ap.99, Sector1, București SC VLAD SIMIONESCU ȘI ASOCIAȚII ARHITECTI SRL - București | ||
Munteanu | Simona Elena | 2403 | Prahova | Titular / Birou individual | MUNTEANU SIMONA B.I.A.- Nr. 44 - Str. Ion Maiorescu, Nr. 8, Bl.33t1, Sc. A, Et. 7, Ap.23, Ploiești, Jud. Prahova SC CPS-CITY PLANNING STRATEGIES SRL46 - Str. Ion Maiorescu, Nr. 8, Bl. 33T1, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Munteanu | T. Vasile Dorin | 2289 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC MUNDOR ARHITECT SRL - Str. IC Bratianu nr.4, bl.T, sc.A, ap.8, Dej, jud. Cluj | ||
Munteanu | Tamara | 2744 | București | ||||
Munteanu | Valentin | 7203 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC DECOR SRL | ||
Munteanu | Viorel Sorin | 2092 | Dobrogea | Titular / Birou individual Salariat / Insp. Stat Construcții | B.I.A. - Str. Ghe. Asachi nr.18, Constanța, jud. Constanța | ||
Munteanu- Mureșan | Dan Marian | 3667 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ANDREESCU & GAIVORONSKI SRL - Timișoara, Piața Sf. Gheorghe, nr. 4, ap. 10 | ||
Muntoiu | Mihai Ioan | 5402 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ATELIER CAAD SRL - Timișoara str. E. de Savoya nr. 24, ap. 7 | ||
Murar | Felicia | 2882 | București | ||||
Muraru | Corneliu | 6761 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Studio Axia SRL - Cluj-Napoca, str. Brates nr. 6, ap 33 SC Intelligente Sisteme SRL - Brasov, str. Invatatorilor nr. 63 B.I.A. - str. Daliei nr. 2, ap. 19, Sfântu- Gheorghe, jud. Covasna | ||
Murdunescu | Alexandra | 866 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Alexandra Murdunescu - Timișoara, intrarea Doinei nr.9,sc. C, ap.6 | ||
Murdunescu | Ludovic Iosif | 3502 | Timiș | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SINTECOM PROMO SISTEM SRL B.I.A. Murdunescu Ludovic- Iosif - Timișoara, str.16 Decembrie 89, nr.29 | ||
Mureșan | Andreea | 5366 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Agricultorilor nr. 3/3 | ||
Mureșan | Diana Mihaela | 3118 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC PROCONCEPT SRL - Str. Clinicilor nr.9, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Mureșan | Iancu | 534 | Mureș | Asociat / Societate comercială | SC ASPECT SRL - Str. Suseni nr.178, Sîntana de Mureș, jud. Mureș | ||
Mureșan | Laura Anca | 6441 | Timiș | Salariat / Societate comercială | WH TM SRL - Timișoara str. Mendeleev nr.29B | ||
Mureșanu | Ana Maria | 3020 | București | Salariat / Societate comercială | SC DTP SRL | ||
Mureșanu | Monica Gabriela | 5157 | Transilvania | Salariat / Universitatea Ion Mincu | Cadru didactic | ||
Murgu | Ovidiu - Mihai | 6921 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - bld. Dimitrie Cantemir nr.6, bl.P2, ap.2, parter, Iași | ||
Musteață | Silviu | 1565 | București | Asociat / Societate comercială | SC ASTIL SRL - str. serg. Matei Dumitru, nr.6, sector 2, București | ||
Mustiață | Alexandru Florin | 6957 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC DORICAL DESIGN SRL - str. C. Nationala nr.173, Botosani | ||
Mușat | Paul | 2548 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | PAUL MUȘAT B.I.A. Nr. 53 - Str. Plaiului, Nr. 4, Ploiești, Jud. Prahova SC LITWIN RO SRL - Str. Dr. Toma Ionescu, Nr. 27, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Mușetoiu | Alina Cristina | 6524 | București | Salariat / Societate comercială | SC AGORA PROIECT SRL - Str. Mihai Eminescu nr. 17, ap. 19f | ||
Muth | Octavian Mircea Marin | 491 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC NOVA PROIECT SRL - Str. Schubert nr.19, Oradea, jud. Bihor | ||
Mutulescu | Doru Mihai | 1298 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Ștefan cel Mare nr. 60, bl. 41, sc. A, et. 7, ap. 21, Sector 2, București SC POLYGON PROIECT SRL - Șos. Ștefan cel Mare, nr.60, bl.41, sc.A, et.7, ap.21, sector 2, București | ||
| Muțiu | Mihai | 386 | Timiș | Titular / Societate comercială | CCT SRL - “Mihai Muțiu BIA - Timișoara, str. Diana, nr.9, sc.B, etaj IV ap.10 | ||
| Nachiu | Dumitru | 1060 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | SC NAQ CONSULTING COMPANY SRL - Bd. Tomis nr.143A, Constanța, jud. Constanța SC PROIECT COMPANY CONSTRUCT SRL - Str. Petru Vulcan nr.24, Constanța, jud. Constanța | ||
| Nacu | Maria | 3078 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC CADCON SRL - Str. Iuliu Maniu, 43, ca. 57 A | ||
| Nae | Cristian | 4965 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - NAE CRISTIAN - Str. Semenic nr. 1, bl. 23, sc. 2, et. 7, ap 111, sector 4, București SC PRO DESIGN TEAM SRL - bd. Unirii nr.70 bl.J4 sc.3 ap.59 | ||
| Nagy | Andras Levente | 5819 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER FKM SRL - Str. Caracal nr.14, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Nagy | Attila Alexandru | 4904 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC REAL PLAN SRL - Str. Gh. Doja, bl. D10/A, ap.5, Zalău, jud. Sălaj SC Proconsal SA - Zalău, B.I.A. - str. Gh. Doja nr. 10A, ap. 5, Zalău | ||
| Nagy-Vizitiu | Alexandru | 572 | Arad | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC MODULAR SRL - Str. Nicolae Grigorescu nr.7, Arad, jud. Arad SC ATELIER A SRL - Str. M.Eminescu, Nr.61, Arad, Jud.Arad | ||
| Nasta | Oana Monica | 4124 | București | Salariat / Societate comercială | RIGMOB S.R.L. - Ghencea nr.134, Sector 6. București | ||
| Nastac | Costin Augustin | 2791 | București | Asociat / Societate comercială | SC GREEN DESIGN STUDIO SRL șos. Mihai Bravu nr. 123-135 bl.D11 sc.B ap.33 sec.2 București | ||
| Nazare | Carmen | 3492 | București | Titutular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. Liviu Rebreanu nr.32C bl.PM72 sc.1 et.1 ap.11 sec.3, București ARHIGRAFIX STUDIO SRL str. Dogarilor nr.33 București | ||
| Nădășan | Carmen Mariana | 2356 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mesteacănului nr.12, bl.P11, ap.15, Zalău, jud. Sălaj | ||
| Nănuț | Mădălin Eugen | 7046 | București | ||||
| Năstase | Andrei | 3619 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. ANDREI NĂSTASE - Str. Lt. Marinescu nr. 23, sector 6, București | ||
Năstase | Radu Petre | 1548 | București | Asociat / Societate comercială | UAUIM str. Academiei nr.18-20 sec.1 București Adest Consulting SRL - Str. Thomas Mazaryk Nr. 31, Sector 2 - Bucuresti; Urban Concept SRL | ||
Năstasie | Georgiana | 7108 | București | Salariat / Societate comercială | SC SOFTPROIECT SRL - Simion Stoilov bl. E 15, ap. 9, Craiova, Jud. Dolj - punct de lucru - Str. Ileana Cosînzeana nr. 6, ap. 39, sector 5, București | ||
Năsulea | Lucia Gabriela | 1706 | București | Asociat / Societate comercială | ARCADA PROIECT INVEST s.r.l. - punct de lucru: Ștefan cel Mare nr 6, bl 15A, et 5, ap 19, sector 1, BUCUREȘTI | ||
Neacșu | Aurora | 5293 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Baba Voica nr. 2, Sector 4, București / | ||
Neacșu | Corina | 1932 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dreptății nr.8 bl.O10 sc.3 et.3 ap.128 sec.6 București SC Art Tek Work SRL - Str Brașoveni nr.3bl.7 sc.Aap.40,sect.2 | ||
Neacșu | Ramona Corina | 5617 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Principală, nr. 236, com. Tomșani, jud. Vâlcea | ||
Neacșu | Silviu Ciprian | 4108 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Neacșu | Traian | 5093 | Prahova | Titular / Birou individual | NEACȘU TRAIAN B.I.A. - Nr. 104 - Str. Curcubeului, Nr. 29, Bl. 1G, Ap. 4, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Neagoe | Florinel Ionel | 1602 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | CONTA 18 SRL - str. Austrului nr 3, sector 2, București | ||
Neagu | Anca Cristiana | 1671 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Intrarea Carol Knappe nr.7, Sector 1, București | ||
Neagu | Anca Luiza | 4660 | București | Salariat / Societate comercială | SC POPĂESCU & CO SRL -Șos.Mihai Bravu 108, bl. D1, sc.1 ap.13, sect.2 | ||
Neagu | Bogdan Constantin | 2732 | București | Asociat / Societate comercială | SC NBC ARHITECT SRL - Str Iani Buzoiani nr. 3, sector 1, București. | ||
Neagu | Cristina | 3231 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | B.I.A - str. Constituției, nr. 1, loc. Sibiu, jud. Sibiu SC ARCADA EXIM SRL - Str. Constituției nr.1, Sibiu, jud. Sibiu SC ALTRA BIS SRL - Str. Constituției nr. 1, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Neagu | Gheorghe | 3615 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Mihai Bravu nr.3, Bl.3, S.1, Et.5, Ap.20, S.2 București | ||
Neagu | Issabela Giorgiana | 8286 | București | Salariat / Societate comercială | BEG INGINERIE ROMÂNIA SRL - Str. Constantin Aricescu nr. 15, et. 1, sector 1, București | ||
Neagu | Mihai Aurel | 6979 | București | SC ARCHITECT WORK STUDIO SRL - Str. Horia Măcelaru nr. 6, sector 1, București | |||
Neagu | Violeta Elena | 5298 | București | Salariat / Societate comercială | SC ART STRUCTURE SRL - Șos. București - Ploiești nr. 180, sector 1, București | ||
Neamțu | Constantin Dragoș | 3875 | București | ||||
Neamțu | Nicolae | 3736 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARCOR ARHITECTURĂ ȘI DESIGN SRL - Str. Donath nr.107, bl.P1, ap.10, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Neamțu | Viorel Mihail | 921 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC PRODON CONSULT SRL - Str. C-tin Noica nr.31, Sibiu, jud. Sibiu SC TTT PROIECT SRL - Str. Măgura, nr. 31-2, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Nechita | Iulian | 3026 | București | Asociat / Societate comercială | SC NECLINE SRL - Str. Slavici Ion nr. 3, bl. 14, sc. D, ap. 10 | ||
Nechita | Roxana | 5208 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC NR-RDESIGN S.R.L. - sat Tomesti,com. Tomesti, jud. IașI | ||
Necula | Constantin | 3004 | București | Asociat / Societate comercială | Timarh Arhitect SRL - Sos Pantelimon nr 248 - 250 bl 59-60 sc A ap 62 Sector 2, Bucuresti | ||
Neculai | Ion | 5117 | București | Asaociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Jodry & Neculai DArchitecture srl str. Puțul cu Plopi nr.12 sec.1 | ||
Neculai | Octavian | 1686 | București | Asociat / Societate comercială | SC NEO BOS ARHITECTURA SRL - str. Puțul cu Plopi, nr. 12, sector 1, București | ||
Nedeianu | Ioan Domițian | 2469 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. NID - Str. 1 Decembrie 1918, nr.64, bl.G2, sc.A, et.6, ap.25, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Nedelcu | Cosmin Ciprian | 4531 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială | SC GLOBAL PROIECT SRL - Str. 1 Decembrie 1918 nr.17, bl.17, ap.2 | ||
Nedelea | Vlăduț | 6680 | București | Titular / Birou individual Salariat Societate comercială | B.I.A. - Bd. Bucureștii Noi, nr. 76, bl. A 12, sc. A, et. 6, ap. 25, Sector 1, București SC I.S.P.H. S.A. - Str Vasile Lascăr nr. 5 - 7, sector 2, București | ||
Negară | Laura | 7092 | București | Salariat / Societate comercială | B.I.A. - ȘTIURCĂ SANDU - Str. Occidentului nr.45, Bl.B, Et.4, Ap.9, S.1 București | ||
Negoescu | Călin | 1401 | București | Asociat / Societate comercială | SC WESTFOURTH ARCHITECTURE SRL - Șos Nicolae Titulescu Nr. 4-8, (clădirea America House) intrarea Vest, etaj 7, Sector 1, București | ||
Negoescu | Dona Doina | 1403 | București | Asociat / Societate comercială | s.c."N-Graphix" s.r.l. - str. Dr. Manolescu nr. 4, sector 5, cod postal 50583, București SC WESTFOURTH ARCHITECTURE SRL - Șos Nicolae Titulescu Nr. 4-8, (clădirea America House) intrarea Vest, etaj 7, Sector 1, București | ||
Negoescu | Grigore Gabriel | 1169 | București | Asociat / Societate comercială | s.c. ARHIMED M.G. s.r.l - str.Baia de Aries, nr.7, bloc 12, sc.B, ap.50, sect. 6, Bucuresti | ||
Negoescu | Paula | 1371 | București | ||||
Negoescu | Toma Alin | 3523 | București | Salariat / Societate comercială | SC.Servicii generale Grup Exim srl. - str.Apostol Margarit 3, bloc 108, sc.A, ap.26, Sector 3, București | ||
Negoiță | Aritoneta | 3512 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. Negoita Aritoneta - Bdul 1 Mai, nr.9, Bl. A5, sc.1, et.2, ap.10, Călărași, jud. Călărași SC ACORD MN SRL - Călărași, jud. Călărași SC DINAMIC STIL SRL - Călărași, str. Liliacului, nr. 11 bis, jud. Călărași SC PROIECT CONSTRUCT SRL - Str. Cornișei nr.48A, Bloc D31, sc.1, et., ap.1, Călărași, jud. Călărași | ||
Negoiță | Bodan Mircea | 3240 | Iași | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Sărărie nr.83, Iași, jud. Iași MITROPOLIA MOLDOVEI SI BUCOVINEI - Bd. Stefan cel Mare si Sfant nr. 16, Iași, jud. Iași | ||
Negoiță | Csilla | 6374 | București | Salariat / Societate comercială | SC SQUARE ARHITECT SRL - Str Ștefan Mihăileanu nr. 29, sect. 2 București | ||
Negoiță | Doina | 901 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC JOC-ART SRL - Str. Gen. Magheru nr.25, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea B.I.A. - Calea lui Traian nr.148, bl.8, sc.B, et.II, ap.9, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Negoiță | Elena Aurelia | 5478 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Busolei nr.17 sec.2 Cod 020637 București | ||
Negoiță | Paul | 2739 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Ștefan cel Mare nr.4, Bl.14, Sc.C, Ap.94, S.1 | ||
Negoiță | Radu Costin | 5537 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Rotundă nr. 2, bl. Y1C, sc. 1, et. 1, ap. 7, Sector 3, București SC JOC - ART SRL - str. G-ral Magheru nr.25 cam.13 Rm. Vâlcea | ||
Negrea | Ovidiu | 2438 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHICON SRL - Str. Carpați nr.1, sc.B, ap.2, Bacău, jud. Bacău | ||
Negreanu | Rodica | 2386 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | SC EDIODRA SRL - Str. Mărășești, Nr.176, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Negrișanu | Răzvan Gabriel | 5070 | Timiș | Salariat / Societate comercială | F&D ARHITECH SRL - Timișoara, str. C. Porumbescu, nr11 | ||
Negru | Alina Cristina | 6204 | Timiș | Salariat / Societate comercială | 2 PUNCTE SRL - Timișoara str. Martir I. Miron nr. 36As | ||
Negru | Doina Mihaela | 811 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dr. N. Alexandrescu nr.4, bl.B5, ap.15, Galați, jud. Galați SC CONSPROIECT SA - Str. Prelungire Traian nr.3, bl.V3, Galați, jud. Galați | ||
Negru | Iulian Sebastian | 7055 | Bacău-Neamț | Funcționar public | SC IMROM SA - Str. Ogoarelor, nr. 6, mun. Roman, jud. Neamț | ||
Negru | Ovidiu | 260 | Satu Mare | Asociat / Societate comercială Titular / Societate comercială | SC ARIA PROIECT SRL - Str. Martirilor Deportati, nr.6/6, Satu Mare, jud. Satu Mare SC NOA PROIECT SRL - Str. Martirilor Deportati, nr.6/6, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
Negru | Robert | 3216 | București | ||||
Negru | Vlad Andrei | 4458 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC TRANS FORM SRL - Str. 21 Decembrie nr.75, ap.9, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC TRF Consult SRL - Str. Republicii nr. 81, ap. 7, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Negrulescu | Ileana Codruța | 331 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER TREI SRL - Timișoara, 300085Str. Florimund Mercy nr.7, | ||
Negruț | Corina Constanța | 347 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Corina Negruț SC PRO-MAG SRL - Timișoara, str.Glad, nr.13 | ||
Negruț-Dema | Ovidiu Traian | 302 | Timiș | Asociat / Societate comercială | SC NEGRUȚ-DEMA SRL - Timișoara300003, bul. Republicii nr.10, sc. A, et. VI, ap.24 | ||
Negruț-Dema | Sorana Emilia | 303 | Timiș | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. Negruț-Dema Sorana-Emilia SC NEGRUT-DEMA SRL PROIECT ARAD SA - Timișoara 300003, bul. Republicii nr.10, sc. A, et. VI, ap.24 | ||
Negulescu | Constantin | 472 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Piața Unirii, bloc EVA, sc.A, ap.20, 080054 Giurgiu, jud. Giurgiu | ||
Negulescu | Dragoș Alexandru | 1496 | București | Asociat / Societate comercială | SC 837 ATELIER DE ARHITECTURĂ SRL - bd. Kogălniceanu, nr.8, ap.9, sector 5, București | ||
Negulescu | Gabriel Viorel | 1991 | București | Asociat / Societate comercială | SC NHN STUDIO SRL Str. Dreptății nr.8, Bl.O2, Sc.F, Ap.187, S.6 București | ||
Negulescu | Mihai | 639 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Calea Națională, nr. 74, Bl. I3, Sc. C, et. 2, ap. 5, Botoșani, jud. Botoșani | ||
Neguț | Ileana | 2858 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială | SC ILPROARH SRL - B-dul Decebal, bl. K, sc.A, et.3, ap.9, Deva, jud. Hunedoara | ||
Nejur | Andrei | 4905 | Transilvania | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Jupiter nr. 6/25, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC N2 ARHITECTURA SRL - Str. Jupiter nr.6, ap.25 Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Nejur | Doina | 2357 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou asociat | SC ART PROIECT SRL - Str. Nouă nr.13, bl.B5, ap.6, Zalău, jud. Sălaj BAA - Str. Parcului nr.4, Zalău, jud. Sălaj | ||
Nejur | Mircea | 2358 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou asociat | SC ART PROIECT SRL - Str. Nouă nr.13, bl.B5, ap.6, Zalău, jud. Sălaj B.A.A. - Str. Parcului nr.4, Zalău, jud. Sălaj SC N2 ARHITECTURA SRL - Str. Jupiter nr.6, ap.25, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Nejur | Valeria Minodora | 6512 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ART Proiect SRL - Zalău, str. Parcului nr. 4 | ||
Nemeș | Cristina Lăcrămioara | 1649 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Nemeș | Karoly Imre | 3821 | București | Asociat / Societate comercială | Graphic Studio - Str. Zosima, nr.19, Sector 1, București, Graphic Industrial - Str. Aurel Vlaicu, nr.147, Sector 2, București | ||
Nemeș | Oliver Teodor | 2219 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC PROIECT IN SRL - Str. Einstein nr.12, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Nemeth | Csaba Iosif | 2126 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC PRO-INVEST SRL - Str. N. Iorga nr.4, sc.B, ap.3, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | ||
Nemethi | Andrada Elena | 2401 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | ANDRADA NEMETHI B.I.A. - Nr. 20 - Str. Vâlcelului, Nr. 9, Bușteni, Jud. Prahova SC TEDES CONSTRUCT SRL - Str. Vâlcelului, Nr. 9, Bușteni, Jud. Prahova | ||
Nemethy | Laszlo | 495 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC ALFA CONTROL SRL - P-ța 1 Decembrie nr. 5/A, Oradea, jud. Bihor SC NEMETHY PROIECT SRL - str. Traian Lalescu nr. 3/B, Oradea, jud. Bihor | ||
Nemoianu | Silvia | 4695 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Doamna Ghica nr. 14, bl. 2, sc. 1, et. 6, ap. 20, sector 2, București SC BATES INTERNATIONAL SRL - Intrarea Difuzorului nr. 3, ap. 2, Sector 1, București | ||
Nemțeanu | Ruxandra | 1394 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - București, str. ing. Slãniceanu N. nr.17, Sector 2 | ||
Nena | Sabina Daniella | 1133 | București | Asociat / Societate comercială | SC SENAPROIECT DESIGN SRL - Str. Nicolae Racota nr. 2, bl. 67, et. 6, ap. 38 | ||
Nena | Stelică Petre | 4016 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A - Str. Serdarului nr.11, Bl.47, Sc.A, et. 7, Ap.39, sector 1, București | ||
Neniță | Radu Ștefan | 5183 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | SC DEVBON SRL - Str. Paris nr.45A, București | ||
Nica | Angela | 6594 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC GREEN DESIGN TEAM SRL - Șos. Mihai Bravu nr. 110, bl. D2, sc. B, et. 8, ap. 56, sector 2, București | ||
Nica | Delia Sorina | 6900 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ARHGEST SRL - Timișoara 300158, str. Anton Pan nr.1, | ||
Nica | Ovidiu Pavel | 4757 | Timiș | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | ART PLAN SRL - Timișoara str. Mercy nr.7,ap.16 B.I.A. Nica Ovidiu Pavel - str. ANGHEL SALIGNY, nr.17A | ||
Nica | Radu | 3072 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | SC ARH POINT SRL - Str. Zizinului, nr. 95, bl. 54, sc. C, ap.44, Brașov SC ARH LINE SRL - Str. Gării nr.16, bl.12, sc.A, ap.6, Brașov, jud. Brașov | ||
Nica | Răzvan Mircea | 5784 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Independentei nr. 30, bl. Y5, et. 9,ap. 54, Iași, jud. Iași | ||
Nica | Tiberiu Florin | 3550 | București | Salariat / Societate comercială | Director la SC AXA DESIGN ARHITECTURAL SRL - B-dul Timișoara Nr. 69, BlC13, Ap 57 sector 6, Bucuresti | ||
Nica Lichiardopol | Ioana Eugenia | 7295 | Prahova | Salariat / Societate comercială | SC ARHINOVA PROJECT SRL, Str. Bănești, Nr.20, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Nicoară | Adrian Mihai | 3378 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC PROIECT AD SRL - Str. Câmpina nr.88, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Nicoară | Gabriel Luchian | 1834 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - bd. Ferdinand nr.121 bl.G2 sc.C ap.58 sec.2 București SC Tanora Buiding Development (Dezvoltare imobiliara) SRL - Str. A.P. Cehov nr 2 , sector 1, București | ||
Nicoară | Raluca | 1531 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BUCUREȘTI SRL - Str. Dinu Vintilă nr.11, sector 2, București | ||
Nicoară | Vlad Emil | 5624 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Nicoara V. E - Timișoara, str. Poet Vasile Cârlova nr. 35 | ||
Nicolae | Bogdan Mihai | 5054 | Prahova | Titular / Birou individual | BOGDAN MIHAI NICOLAE B.I.A. Nr. 123 - Str Rahovei, Nr., Ploiești, Jud. Prahova | ||
Nicolae | Călin | 4125 | București | Salariat / Societate comercială | EST PLAN STUDIO S.R.L. - Str. Gheorghe Mărășoiu nr.13-15, et.1, ap.5, sector 1, București | ||
Nicolae | Cristian | 3961 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECT STUDIO CN SRL - Bd. Unirii, nr.70, bl.J4, sc.2, et.6, ap.49, sector 3, București | ||
Nicolae | Georgeta Virginia | 66 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Constantin Brâncuși nr 4, bl. A12bis, sc. 1, et. 5, ap. 22, Sector 3, București | ||
Nicolae | Ion | 2486 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Traian 80, bl.H3, sc.A, ap.15, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Nicolae | Laura Simona | 345 | Timiș | Asociat / Societate comercială | ARCHIDRAFT SRL - Timișoara, calea Sagului, nr.47, ap.24 | ||
Nicolae | Radu | 1230 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - șos. Mihai Bravu nr.75-83 bl.C17 sc.A et.7 ap.40 sec.2 București SC 3T BIROU DE ARHITECTURĂ SRL str. Banu Antonache nr.63 ap.2 sec.1 București | ||
Nicolae | Sînziana Cristina | 5898 | București | Salariat / Societate comercială | SC WESTFOURTH ARCHITECTURE SRL - șos. Nicolae Titulescu 4-8 et.2 sec.1 București | ||
Nicolae-Pîndaru | Radu | 5270 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Covasna nr.10 bl.E15 sc.3 et.3 ap.54 sec.4 București SC ARHITECT STUDIO CN SRL str. Lucaciu Vasile nr.10 sec.2 București | ||
Nicolaescu | Adrian | 4260 | București | Salariat / Societate comercială | METROUL S.A. - Str. Gutenberg nr.3 bis, Sector 5, București | ||
Nicolaescu | Constantin | 1439 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ștefan cel Mare nr.36, Bl.30B, Sc.2, Et.3, Ap.51, S.2 București | ||
Nicolaescu | Cristian Andrei | 2940 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Regina Maria nr.5, bl.J, sc.A, ap.2, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Nicolaescu | Laura | 4708 | București | ||||
Nicolaie | Cristian Mihai | 5787 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC 3D ARHITECTS SRL - Bd. Tomis nr.216, bl.TD4A, Constanța, jud. Constanța | ||
Nicolau | Alexandra Cristina | 6950 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC PZP ARHITECTURA SRL - Str. Ion Brindei, nr. 11, bl. 1-2, sc. B, et. 7, ap. 55, sector 2, București | ||
Nicolau | Ion | 804 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Tecuci nr.32Bis, bl. Carpați, ap.22, Galați, jud. Galați | ||
Nicolau | Iulian | 181 | Iași | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC IANI’S DECO DESIGN SRL - Str. Ipsilante nr.2A, Iași, jud. Iași B.I.A. - Bd. Dacia nr.73, Iași, jud. Iași | ||
Nicolau | Valeriu | 67 | Oltenia | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | EXNIVA SRL - Str. Unirii nr.41, Craiova, jud. Dolj B.I.A. NIVA - Calea Unirii nr.41, Craiova, jud. Dolj | ||
Nicolau-Căpuș | Diana Antoaneta | 5322 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC ARH VISION SRL - str. Salcâmilor nr. 13/B, bl. PB 138, ap.16, Oradea, jud. Bihor | ||
Nicolescu | Adrian | 2971 | București | Salariat / Societate comercială | SC AL PRO CONSTRUCT SRL - Str. Estacadei nr. 12, Sector 6, București SC ANF DESIGN SRL - Bolintin Vale, Str. Republicii, bloc, B 4, Jud. Giurgiu SC ECA DESIGN SRL - Bolintin Vale, str. Partizani nr. 90, jud. Giurgiu | ||
Nicolescu | Anastasia Eliza | 1555 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC TIPORA SRL - str. Av. Petre Crețu nr.51 sec.1 București | ||
Nicolescu | Constantin Mircea | 2602 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Nicolescu | Dorina | 4109 | București | ||||
Nicolescu | Erzsebet Katalin | 2779 | București | ||||
Nicolescu | Luminița Mirela | 4426 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Nicolici | Valentin | 3981 | București | Salariar / Societate comercială | SC NOBILA CASĂ CONSTRUCT SRL - Str. Atomiștilor, Măgurele, Ilfov | ||
Nicorici-Calance | Carmen | 406 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | TECTONICS ART SRL TECTONICS HOUSE SRL INREDNING SRL - Timișoara, b-dul. Eroilor nr. 10-12, sc.A, | ||
Nicorici-Calance | Marius | 407 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | TECTONICS ART SRL - Timișoara, b-dul. Eroilor nr. 10-12, sc.A, | ||
Nicov | Iulia | 985 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC SUN CREATION SRL - Bretea Mureșană, Comuna Ilia, str. Principală, nr.147, jud. Hunedoara Întreprindere Individuală de Proiectare Stanci Lucian Marinică - str. Eroilor, bl. E, ap. 15 - Orăștie, jud. Hunedoara | ||
Nicu | Valentina | 1644 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Alexandru cel Bun, nr.20A, bloc T19B, ap.23, 023684 București | ||
Nicula | Alexandru Dan Vladimir | 4718 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Frederic Chopin nr.18 ap.2 sec.2 București SC FRANZ - MARINA ECHERIU ARHITECȚI SRL str. Mîntuleasa nr.28 sec.2 București | ||
Nicula | Sonia | 5858 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC CONPROEX SRL - Str. Liviu Rebreanu nr.4, ap.3, Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - str. Maramureșului nr. 172, ap. 7, Cluj- Napoca | ||
Nicula | Vasilica | 3088 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | SC ARHILUX SRL - 13 Decembrie9/8/41, Brașov | ||
Niculae | Alina | 4941 | București | Salariat / Societate comercială | M&V CONSULTING TOUR SRL - Bd. Iuliu Maniu nr. 518, sector 6, București SC NICHOLAUS HOUSE IMPEX SRL- Str. Litovoi Voievod nr. 29, sector 2, București | ||
Niculae | Doina Ileana | 3896 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mașina de Pâine nr.16, Bl.OD35, Sc.1, Ap.5, S.2 București | ||
Niculae | Ioana Iulia | 1187 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARH NET SRL - Calea Griviței nr. 399, secttor 1, București SC BIP SRL - Str. Porf. Ion Bogdan nr. 4-6, sector 1, București | ||
Niculae | Lorin Constantin | 1186 | București | Acționar / Societate comercială | SC ARCHOS 2002 SRL - Str. Arad nr.28, S.1, București | ||
Niculae | Oana Cristina | 3461 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Niculae | Raluca Livia | 5390 | București | UNIVERSITATEA SPIRU HARET - FACULTATEA DE ARHITECTURĂ - Str. Ion Ghica nr. 13, Sector 3, București | |||
Niculescu | Ileana | 3832 | București | Asociat / Societate comercială | MATI ARHIDESIGN SRL str. Caimatei nr.16 et.4 ap.8 sec.2 București | ||
Niculescu | Ioana | 1549 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC IDEAL ARHIDESIGN SRL str. Serdarului nr.13 bl.48 sc.A et.6 ap.33 sec.1 București | ||
Niculescu | Mihai | 1604 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Ion Bibicescu nr.2, S.1 | ||
Niculescu | Sofian | 474 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Vlad Țepeș, bl.MUV 6, ap.19, 080094 Giurgiu, jud. Giurgiu | ||
Niculescu | Svetlana | 640 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. M. Viteazul nr.50, Suceava, jud. Suceava | ||
Niculescu | Valentina | 6777 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | S.C. BAU GLOBAL SRL -Str. SoareluI 36 130003 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Niculică | Constantin Ovidiu | 1509 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Niculică | Raluca Diana | 1883 | București | Asociat / Societate comercială | SC MOKA STUDIO DESIGN SRL - str. Moise Nicoară nr.17 sec.3 | ||
Niculiu | Gheorghe Liviu | 2752 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Rennes nr.23, Sibiu, jud. Sibiu SC URBAN PLANNING SRL - str. Ștefan Luchian, nr. 5, loc. Șelimbăr, jud. Sibiu | ||
Nireșteanu | Roxana Maria | 4578 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC BSM PROJECT SRL - Str. Dambovitei nr.77, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC DECOR CASA 28 SRL - Str. Republici nr.76B, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC RN STUDIO SRL - Str. republicii 96, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Nisipeanu | Constanța Aurora | 69 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Unirii, nr.82, bl.C1, sc.4, ap.10, Turnu Severin, jud. Mehedinți | ||
Niste | Gabriel Nicolae | 4575 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Cerceluș nr.52 bl.11 sc.A, et. 3 ap.11 sec.3, Bucureșt SC UN ATELIER SRL - str. Cerceluș nr.52 bl.10 sc.A ap.11 sec.3 București | ||
Nistor | Ana Maria | 6922 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC AXIS B&D SERV COM SRL STR. TUTEA NR. 7 | ||
Nistor | Andrei Lucian | 1433 | București | Asociat / Societate comercială | SC KXL SRL - Str. Maior Aviator Nicolae Capșa nr. 6, sector 1, București | ||
Nistor | Dorin Gheorghe | 4289 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ANDA PROIECT SRL - Str. Parcului nr.7, ap.19, loc. C. Turzii, jud. Cluj SC CONSIT SRL - Turda, jud. Cluj SC INCO SRL - Turda, jud. Cluj B.I.A. - G-ral Ion Dragalina nr.143-145, Turda | ||
Nistor | Emilia Roxana | 1432 | București | Asociat / Societate comercială | SC KXL SRL - Str. Maior Aviator Nicolae Capșa nr. 6, sector 1, București | ||
Nistor | Irina | 5135 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Conductelor nr.1, bl.316, sc.A, parter, Iași, jud. Iași | ||
Nistor | Laniana Ioana | 7026 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC MEKANISM STUDIO SRL - str. S. M. Klain bl. AN3, ap. 2, Sanmartin, jud. Bihor | ||
Nistor | Ligia Maria | 885 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC BNM ARHITECȚI SRL - Str. Ceferiștilor nr.1, sc. B, ap.4, Sibiu, jud. Sibiu SC URBAN DESIGN SRL - Str. Putnei, nr. 20, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Nistor | Nadina Ioana Andreea | 3934 | București | Salariat / Societate comercială | SC Cividini Proiect SRL - Str Ritmului nr 4 sect 2 Bucuresti | ||
Nistor | Sorin | 180 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC TEHNIS MKS SRL - str. Nicolae Iorga nr.35, Iași, jud. Iași | ||
Nits | Alexandru Tiberiu | 535 | Mureș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC NITS SRL - Str. Vulcan nr.9, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Niță | Bogdan Gabriel | 5947 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC PROTOS DESIGN SRL - Str. Corneliu Coposu, nr. 38, Craiova, jud. Dolj | ||
Niță | Ioana Alexandra | 5171 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BUCUREȘTI SA str. Vasile Alecsandri nr.4 sec.1 | ||
Niță | Mariana Raluca | 4160 | București | Salariat / Societate comercială | SC DARPROMED SRL - str. Armenis nr.10 bl.J5 sc.A et.1 sec.3 București | ||
Niță | Vasile | 4436 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Arh. Berindei Ion nr.8 bl. OD 17 sc.1 et.3 ap.15 sect.2,București SC IPCM SA BUCUREȘTI - Calea Griviței nr. 8-10, sector 1, București | ||
Nițescu | Dan | 456 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - str.Diaconu Coresi, bloc 8A, et.2, ap 12 130108 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Nițescu | Mircea | 457 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC PROIECT HABITAT SRL - Str. Ardealului, nr. 3D, SC HABITAT CONCEPT SRL - Str. Republicii, nr.100, 135400 Pucioasa, jud. Dâmbovița | ||
Nițescu | Răzvan Eduard | 4472 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | SC. ARCHITECTURE SRL - Calea Domnească nr. 266, 130137 Târgoviște , jud. Dâmbovița, | ||
Nițescu | Sorin Luchian | 6778 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | SC ARCHITECTURE SRL - Calea Domnească nr. 266, 130137 Târgoviște, jud. Dâmbovița, | ||
Nițoiu | Șerban Petru | 2351 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC DEDAL SRL - Str. M.l Kogălniceanu nr.21, sc.A, ap.3, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud | ||
Nițu | Dumitru Iustin | 4539 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHIMAX GRUP SRL - bd. Tineretului nr.11 bl.A3 ap.2 București | ||
Nițu | Romina Florentina | 6888 | București | Salariat / Societate comercială | ADN BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Str. Octavian nr. 37, Sector 3, București | ||
Nițu | Sever | 2535 | Prahova | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC SEVERPROIECT SRL - Str. B.P. Hașdeu, Nr. 20, Bl. 1, P, Ap. 12, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Nițulescu | Arina | 2841 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC BILGA PREST SRL - Punct de lucru Popești - Leordeni, nr 204, București | ||
Nițulescu | Laura Manuela | 4388 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ALPHA HOUSE DESIGN SRL - Str. Nerva traian nr. 17-19, bl. M 70, sc. 3, ap. 70 SC MEDIA KYOS SRL - Str. Decebal bl. 55/2D, sc. D, ap. 66, Giurgiu, Jud. Giurgiu | ||
Noaghi | Daniel Nicolae | 2203 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC NDA7 PROIECT SRL - Str. Pasteur nr.69, sc.A, ap.7, Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - str. Dr. Luis Pasteur nr. 69, ap. 7, Cluj- Napoca | ||
Nolan | Frank Pierce | 6479 | București | Salariat / Societate comercială | REDDY THE STEVENSON ARCHITECTURE & URBANISM - Bd. Regina Maria 32, Mod X, et. 1, CAM 208 sector 4, București | ||
Nonn | Tibor Laszlo | 2244 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC SATI PROIECT SRL - Str. Horea nr.76/2, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Nonoșel | Andreea Elena | 6854 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Bogart Construct SRL - Cluj-Napoca, blv. 1 Decembrie 1918 nr. 38 | ||
Novac | Marius Mihail | 3053 | București | Asociat / Societate comercială | SC SUPERMASS DESIGN SRL - Bd. Iuliu Maniu nr. 22, bl. 15C, ap. 45, Sector 6, Bucureșri | ||
Novac | Viorica Ileana Florica | 2474 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC PROURBIX SRL - Str. N. Bălcescu nr.12, sc.E, ap.25, Bacău, jud. Bacău, jud. Bacău SC NISTOR DESIGN SRL - Str. 9 Mai, nr. 29, Bacău, jud. Bacău SC NOVACONCEPT ARHITECTURĂ ȘI URBANISM SRL - Calea Romanului, nr. 99B, Bacău, jud. Bacău | ||
Nowotny | Magda | 2406 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | MAGDA NOWOTNY B.I.A. - Nr. 13 - B-dul Republicii, Nr. 167, Bl. 27C, Ap. 5, Ploiești, Jud. Prahova SC IPIP SA - Str. Diligentei, Nr. 18, Ploiești, Jud. Prahova SC HORMIGON SRL - Str. Aurel Vlaicu, Nr. 16A, Ploiești, Jud. Prahova SC PETROSTAR SA - B-dul București, Nr. 37, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Nowotny | Monica | 6065 | Prahova | Titular / Birou individual | MONICA NOWOTNY B.I.A. - Nr. 139 - B-dul Republicii, Nr. 167, Bl. 27C, Ap. 5, Ploiești, Jud. Prahova SC CONTURPROIECT SRL - Boldești Scăieni, Str. Liliacului, Nr. 7, Jud. Prahova | ||
Nunes | Ana Simona | 7246 | Timiș | Salariat / Societate comercială | BIA Cristian Boltres - Timișoara str. F. Mercy nr. 7, et.1, ap. 11 | ||
Oae | Dan | 3831 | București | Salariat / Societate comercială | SC RUGBY CONSTRUCT SRL - Str. Ceahlău nr. 25, sector 6, București | ||
Oancea | Bogdan Constantin | 421 | Timiș | Titular / Societate comercială Salariat / Societate comercială | STUDIO FORMA SRL SC CENTRUL PROFESIONAL DE PROIECTARE SI cadastru SA - Timișoara, str.Vladeasa nr.12, Bl. 105 ap.7 | ||
Oancea | Ionel Corneliu | 3238 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC ARTCA SRL - Sos. Nicolina nr.74, bl.991A, ap.19, Iași, jud. Iași | ||
Oancea | Petrică Răzvan | 3110 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC ALCIS SRL - Str. Dr. Stancă nr.64-66, Alexandria, jud. Teleorman | ||
Oanță | Iulian Cosmin | 5585 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Grigore Ionescu , Nr 100 , Bl 34 , Sc A, et.7, Ap 47, Sector 2, București SC IXSTUDIO BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Bd. Nicolae Bălcescu, bl.L 2, et.1, ap. 7, Pitești | ||
Oarcea | Mihail Dyram | 7857 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Seven Art Architecture SRL - sat Viișoara nr. 658, com. Viișoara, jud. CLUJ B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Tatra nr. 1, ap. 24 | ||
Oarcea | Sorin Cristofor | 3380 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC HANYANA - NEWS IMPEX SRL - Str. Tatra nr.1/24, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC PROFALLPROIECT SRL- Str. Fabricii de Zahar nr.135, Cluj-Napoca,jud. Cluj SC Mara Design SRL - Cluj-Napoca, str. Fabricii de Zahăr SRL | ||
Obradovici | Vladimir | 6205 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. V. Obradovici - 30070 Timișoara str. H. Heine nr. 2 | ||
Ochinciuc | Victoria | 4396 | București | B.I.A. - Str. Caragea Ion Vodă nr. 9-11, ap. 1, Sector 1, București | |||
Odăgescu | Ștefan Adrian | 4392 | București | Asociat / Societate comercială | SC MOFTART SRL - șos. Iancului nr.13 București | ||
Odea | Cătălin Eduard | 3475 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Odobescu | Mihaela | 3074 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Grivitei nr.47, sc.B, ap.26, Brașov, jud. Brașov | ||
Oláh | Beata | 7293 | Bihor | Salariat / Societata comercială | SC COLOSSEUM PRINT SRL - Str. Tudor Vladimirescu nr. 107 / A, com. Biharia, jud. Bihor | ||
Olariu | Cristina | 7166 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Arhistudio SRL - Bistrița, str. Aleea Basmului nr. 6A, ap. 8 SC Arhicris Logistic SRL - Bistrița, str. Alba- Iulia nr. 28, camera 1, ap. 3, jud. BN | ||
Olaru | Adela | 1685 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Al. Hobița nr.6 bl.302BAC sc.2 et.2 ap.57 sec.2, | ||
Olaru | Daniela | 1007 | Muntenia Sud Est | Funcționar public | Consiliul Județean Vrancea | ||
Olaru | Dimitrie | 1008 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială Asociat unic / Societate comercială | SC ARHIGRAFIC SRL - Bd. Unirii nr.65, Focșani, jud. Vrancea SC ARHIPLUS SRL -Bd. Unirii nr.65, Focșani, jud. Vrancea | ||
Olaru | Nicolae Ștefan Virgil | 932 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Gheorghe Dima nr.22, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Olasz | Gabriella | 3082 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Moldoveanu nr.12, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Olaș | Doru Ghiocel | 641 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC OLD ART PRO SRL - Str. Mihai Viteazu nr.14, Suceava, jud. Suceava | ||
Olănescu | Anamaria Cornelia | 5564 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC RAUM SRL - Str. Stefan Mora nr.7, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Olănescu | Octav Silviu | 5464 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Frunzisului nr. 34, ap. 2 | ||
Olărescu | Ioan | 2053 | București | Salariat / Societate comercială | SCC COOPPROIECT - Str Mendleev nr 28-30 sect 1 Bucuresti | ||
Ologu | Ioan | 2756 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - B-dul Ștefan cel Mare nr.126, bl.C62, ap. 24, Oradea, jud. Bihor | ||
Olsefszki | Gheorghe Edmund | 2174 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC EGO SRL - Str. Castanilor nr.5A, sc.A, ap.10, Brașov, jud. Brașov | ||
Oltean | Alexandru | 7450 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC PRODOMUS SRL - str. Alexandru Ienceanu nr. 3, Suceava, jud. Suceava | ||
Oltean | Nicolae Ciprian | 5302 | București | Salariat / Societate comercială | SC DEAL DESIGN SRL - Calea Victoriei 192A, sector 1, București punct lucru Str. Dante Aligheri 2 - 4, Sector 1, București | ||
Olteanu | Ana-Maria | 5108 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Unirii nr.61, bl.G6, sc.A, et.IV, ap.20, Constanța, jud. Constanța | ||
Olteanu | Nicolae | 4215 | Timiș | Asociat / Societate comercială | PRESSOIL SRL - Oradea, b-dul. Dacia nr.72 bl. AN 41, ap.16; Timișoara,300588, bd. 1 Decembrie 1918, nr.88, ap.10 | ||
Olteanu | Rodioara Carmen | 5716 | București | Salariat / Societate comercială | IMPROVE ARCHITECTURE - Calea Vitan nr. 113, sector 3, București | ||
Olteanu | Sanda | 5158 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECTURA 4U SRL - Piata Avram Iancu nr.7, ap.4, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Omenean-Zaharia | Elena Cristina | 6423 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC Hestia Design SRL - Cluj-Napoca, str. Mehedinti nr. 84, ap. 3 | ||
Omer | Mohamed Aloub | 3355 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială | SC SPATIAL ARHICONSTRUCT SRL - Str. Salvarii nr.28, Buzău, jud. Buzău | ||
Oncea | Ioana | 7266 | București | Salariat / Societate comercială | SC MAISON POMME DECO SRL - Str. Matei Basarab nr. 64, Sector 3, București | ||
Onea | Gheorghe Marian | 2245 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC FIRMITAS SRL - Piața Cipariu, bl.1B, sc.2, ap.13, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC RETPROIECT SRL - Com. Luna nr.819, jud. Cluj SC GIA PROIECT SRL - Str. Carausilor nr.17, Dej, jud. Cluj SC ARXE COM SRL - Str. Infratirii nr.22, Dej, jud. Cluj SC FORTUNA PROIECT CONSULT SRL - Str. N. Titulescu nr. 7, loc. Dej, jud. Cluj | ||
Oneață | Mihai Cristian | 1778 | Prahova | Titular / Birou individual | CRISTIAN ONEATAB.I.A. - NR. 133 - Str. Arinului, Nr.2, Bl.1, Sc.B, Et.6, Ap.65, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Onescu-Tărbujaru | Dorina | 1796 | București | Titular / Birou inmdividual | B.I.A. - Șos. Dimitrievici Pavel Kiseleff nr. 55, vila 1, ap. 2, sector 1, București | ||
Onișoru | Iulian | 2308 | Alba | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARH PROIECT SRL - str. Apulum nr.7, bl.AC24, ap.9, Alba Iulia, jud. Alba SC ARH PROIECT STUDIO SRL - str. Apulum nr.7, bl.AC24, ap.9, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Onofrei | Alina Mihaela | 6298 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Arges nr.9, bl.D5, et.4, ap.18, Iași | ||
Oostveen | Silvia Mihaela | 1944 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ARHITECTURAL - Str. Austrului Nr. 12 A, SC. 1, AP. 6, Sector 2, București | ||
Opincariu | Dana Sorina | 3135 | Transilvania | Salariat / FAU Cluj | Cadru didactic | ||
Oprea | Cristian Daniel | 5276 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC Q- GAZ SRL - Str. Padureni nr.1 , Bl. 51, sc A, ap 29 , București | ||
Oprea | Dragoș | 4493 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC EPICENTER SRL - Calea Văcărești nr.253 , București | ||
Oprea | Ionuț | 7218 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | S.C.TECON S.R.L. - Str. Carol I, Sector 2, București | ||
Oprea | Ionuț | 4862 | București | Salariat / Societate comercială | SC ATRIUM PROIECT SRL Intrarea Știrbei Vodă nr.5 parter ap.2 sec.1 București | ||
Oprea | Ionuț Răzvan | 7149 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC ATRIUM PROJECT SRL - Str. M. Eminescu nr. 25, Oradea, jud. Bihor | ||
Oprea | Maria Daniela | 5026 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC Q- GAZ SRL - Str. Padureni nr.1 , Bl. 51, sc A, ap 29 , București | ||
Oprea | Ruxandra Irina | 6317 | Timiș | Salariat / Societate comercială | BAU PROIECT SRL - Timișoara, str. Iosif Nemoianu nr. 6A, ap. 2 | ||
Oprescu | Ileana Doina | 738 | Argeș | Titular / Birou individual Salariat / Administrație | B.I.A. - Str. Calea București, bl.25, sc.B, ap.14, cod 110133, Pitești, jud. Argeș | ||
Oprică | Andrei Cornel | 6466 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC OP DESIGN SRL - str. Dr. D. Barcianu, nr. 6, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Opriș | Cantemir | 306 | Timiș | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | CASE SA - Reșița, str.IL Caragiale, bl.19 1, B.I.A. Opriș Cantemir - Reșița, Piața 1Decembrie 1918, nr.7 | ||
Opriș | Sebastian Tudor | 3506 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Banu Udrea bl. V102 sc.A nr.10 ap.64 sec.3 SC CILDE DESIGN SRL - Bucuresti | ||
Oprișan | Gheorghe Vasile | 323 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | BAU -PROIECT SRL - Timișoara, str. Iosif Nemoianu, nr. 6A | ||
Oprișiu | Mihaela | 401 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Mihaela Oprisiu - Timișoara, Str. Tulcea nr.6 | ||
Oprița | Nicolae Claudiu | 349 | Timiș | Salariat / Societate comercială | STUDIO ARCA SRL - Timișoara, str. Memorandului nr.93 | ||
Oprița | Răzvan Alexandru | 361 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ARHICONS SRL - Timișoara, str. Madrid nr. 15 | ||
Opriță | Ionela Ondin | 5821 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC MASS PLAN SRL - Sacele, str. Brașovului, nr. 283, jud. Brașov | ||
Oproiu | Aurel Dan | 3473 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Studio CASA VOC - șos. Iancului 1, bl. 112C, ap. 44, București 2 | ||
Oproiu | Bogdan | 3171 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARCHIBO CONSULTING SRL - Str. Turda nr.116, Bl.36, Ap.35, S.1 București | ||
Opruța | Ioan Marius | 4906 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Eufrat Proiect SRL - Sebeș, str. Răchitei nr. 39 B.I.A. - Str. N. Titulescu nr.1, ap.111 Alba- Iulia, jud. Alba | ||
Orășanu | Ana - Maria | 4427 | București | BIBLIOTECA METROPOLITANĂ BUCUREȘTI str. Take Ionescu 4 sect.1 București | |||
Orban | Ana Maria | 3438 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ȘTEFAN TOURS SRL, Str. Jean Monet nr.59, S1, București Societatea Romana de Televiziune, Calea Dorobantilor, nr. 191, București | ||
Orban | Gyorgy | 6513 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC Arh Service Guttmann & CO SRL Sibiu, Piata Mica nr. 7 SC ESVVV SRL - Cluj-Napoca, str. Emil Racoviță nr. 51 | ||
Orbók | Sándor | 6769 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A.- Miercurea Ciuc, str. Mihai Eminescu nr. 4, et.7, ap.21, jud. Harghita | ||
Orezeanu | Ruxandra Andreea | 4131 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Orfanu | Radu Bartolomeu | 3085 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC AUTOPARTS SRL - Str. Cibinului nr.44, Brașov, jud. Brașov | ||
Ormenișan | Danina Ioana | 5514 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC DANINA STAR SRL - , str. Ghe. Lazăr, nr.25 | ||
Ormenișan | Rareș Mihai | 5567 | Mureș | Salariat / Societate comercială | SC DANINA STAR SRL - Str. Gheorghe Lazăr nr.25,Brașov, jud. Brașov | ||
Ornstein | Emil Ladislau | 2685 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | SC PLANPROIECT SRL - Bd. Griviței nr.77, bl.1A, sc.A, ap.17, Brașov, jud. Brașov | ||
Oroveanu-Hanțiu | Exacustodian Marius | 70 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Brazda lui Novac, bl.52-53, sc.1, ap.10, Craiova, jud. Dolj SC ICSITPML - Str. Unirii nr.137, Craiova, jud. Dolj | ||
Orza | Gineta | 7079 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Orza Gineta - Timișoara 300517, Calea Sagului DN 59 - Km 7, nr. 221 | ||
Orza | Marius Iustinian | 6280 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Dico&Tiganas SRL - Cluj-Napoca, Calea Turzii nr. 134, et. 1 SC Jetco Japan Europe Tranding SRL - str. Petofi Sandor nr. 8, Brasov | ||
Osman | Denis Anelis | 7251 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC Cariatide SRL - bd. Tomis, nr. 143A, et.8, Constanța, jud. Constanța. | ||
Osman | Elena Claudia | 3992 | București | Titular Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - bd. Basarabia nr.42 bl.32 sc.2 et.12 ap.97 sec.2 București MEDO DESIGN & TRANSPORT SRL - Str. Educației nr. 13, Sector 2, București | ||
Otobâcu | Dan Silviu | 7058 | Bacău-Neamț | ||||
Oțel | Anda Teodora | 6397 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Szervaczius SRL - Cluj-Napoca, colonia Becas nr. 6B B.I.A. - Cluj-Napoca, str. I. Budai Deleanu nr. 39 | ||
Oțoiu | Anca Nicoleta | 1317 | București | Asociat / Societate comercială | ARHICON ARHITECTURĂ INGINERIE CONSULTING SRL - Calea Plevnei 26 sec.1 București | ||
Ovidenie | Elena | 1894 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Lunca Cernei nr.5, Bl.A52, Sc.A, Ap.7, S.6, SC ISPCAIA SA bd. Expoziției nr.1 sec.1 București SC SRL PROIECT 4S - Str. Băiculești nr. 9, Sector 1, București | ||
Pafka | Carmen | 492 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC PRO-ARH SRL - Str. B. St. Delavrancea nr.17, Oradea, jud. Bihor | ||
Pafka | Ernest | 493 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC PRO-ARH SRL - Str. B. St. Delavrancea nr.17, Oradea, jud. Bihor | ||
Pal | Gheorghe | 4350 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Dacia nr.56, bl.U3, Oradea, jud. Bihor | ||
Pal | Niculina Carmen | 6381 | Nord- Vest | Salariat / Societate comercială | SC TAFFO SRL - Pta Pacii nr.2, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Palaghia | Ana Maria | 3749 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC URBANO ARHITCT SRL - Aleea Tudor Neculai nr.61, bl.974, sc.B, et.3, ap.16, IAȘI | ||
Palaghia | Paul Alexandru | 184 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC URBANO ARHITCT SRL - Aleea Tudor Neculai nr.61, bl.974, sc.B, et.3, ap.16, IAȘI | ||
Pal-Antochi | George Adrian | 6053 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC L’IMAGE SRL - Str. Fundătura Roșiorilor nr.2, Brașov, jud. Brașov | ||
Palcovici | Bianca | 7080 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Sc Grup Construct XXL srl - Resita str. Lunca Pomosului nr. 3-5 | ||
Palcu | Viorica | 4391 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - VIORICA PALCU - Str. Postăvarul nr. 4, bl. E4, sc. 1, ap. 40, sector 3, București B & A CONSTRUCȚII SRL - Str Av Mircea Zorileanu 87, sect 1, Bucuresti | ||
Palea | Alina Cristina | 4217 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Palea Alina - Timișoara, cod 300559, str. Darwin, nr.2, bl.B6, et.2, ap.5 | ||
Palfi | Silvia Roxana | 7205 | Satu Mare | ||||
Pamfil | Francoise | 3946 | București | Str. G-ral Berthelot nr.105, Et.parter, Ap.1, S.1, Cod 010166 | |||
Panaete | Monica | 4969 | București | Salariat / Societate comercială | DC URBANART SRL - Str. Volturilor nr. 60 , Sector 3, București | ||
Panait | Amelia Verona | 6720 | București | Salariat / Societate comercială | PRO HABITAT 4D - Str. Ing. Dumitru Zosima nr. 101, sector 1, București | ||
Panait | Daniel | 5306 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mihail Sadoveanu nr. 2, bl. DP74, ap. 46, Oradea, jud. Bihor | ||
Panait | Ionuț Cristian | 6782 | București | Salariat / Societate comercială | SC ASIX DESIGN SRL - Str. Traian 187 - 189, sc. 1, et. 3, ap. 9 | ||
Panait | Loredana | 6627 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ion Berindei nr. 5, bl. OD21, sc. E, et. 2, ap. 187, Sector 2, București | ||
Panait | Vasile | 1292 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Campul Moșilor nr 1 ,sector 2, Bucuresti; SC SPIRI COM SRL str. Anastasie Panu nr.3 bl.3 ap.65, București | ||
Panaite | Vasile | 643 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială | SC MODUS SRL - Str. Spătari nr.5, Botoșani, jud. Botoșani | ||
Panaitescu | Adina | 2496 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHITECT MEDIA DESIGN SRL - Str. Ozana nr.25, Piatra Neamț, jud. Neamț B.I.A.- Str. Cărturari, nr.4, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Panaitescu | Alexandru Nicolae | 1108 | București | Asociat / Societate comercială | S.C."P&P PROIECT" S.R.L. - bd.Lacul Tei nr.75, bl.16.,sc.B, et.6, apt.63, sector 2, București | ||
Panaitescu | Mihai Lucian | 4054 | București | ||||
Panaitescu | Octavian | 3453 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Alexandrina nr. 4, Sector 1,Bucuresti THE OFFICE PROJECT MANAGEMENT SRL - Ion Ionescu de La brad 1A, sector 1, București | ||
Panaitescu | Teodor | 7577 | Iași | Salariat / Societate comercială | S.C. MAYA-AL CONSTRUCT S.R.L. - sat Cârlig, com. Poppricani, jud. Iași | ||
Panaitescu | Vlad Ioan | 4302 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | |||
Panasiu | Ion Gabriel | 359 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Institutul de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" București - București, str. Academiei, nr. 18-20 | ||
Pană | Daniel | 3544 | București | Asociat / Societate comercială | SC PERFORMA ARHITECTI SI INGINERI SRL - Str. Berzei nr. 14 B, sector 1, București | ||
Pană | Florența Elena | 1677 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. F DESIGN S.R.L. - Șos Colentina nr. 7, Bl.OD40, Ap.5, Sector 2, București | ||
Pană | Radu | 1873 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ENTER STUDIO S.R.L. - Str. Traian nr.190, Setor 2, 024045, București | ||
Pandele | Marius Emil | 7309 | București | Salariat / Birou individual | GRAMA NICULAE B.I.A. - Str. Veronica Micle nr. 21, sector 1, București | ||
Pandi | Rodica | 261 | Nord-Vest | Admin. / Societate comercială | SC PANIMPEX SRL - str.Hollosi Simon nr.14, Baia Mare, jud.Maramures | ||
| Panici | Vladimir | 4375 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Vladimir Panici - Timișoara, 300150, județul Timiș str.Joszef Preyer, nr.39, | ||
| Pantea | Daniela Elisabeta | 5466 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC TRANSFORM SRL - Str. 21 Decembrie nr.75, ap.9, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Pantea | Dorottya | 1754 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Sacele, str. Ciucas, nr. 91, jud. Brașov Punctul de lucru în București, sector 1, str. Biserica Amzei, nr. 25, etj. 7, ap. 29 | ||
| Pântea | Mihai | 538 | Mureș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. 1Decembrie 1918 nr.29/20, Tg. Mureș, jud. Mureș SC AT STUDIO SRL - Str. Gheorghe Doja, nr.179, Tg. Mureș, jud. Mureș SC INOVA CERT - Str. Parângului, nr.56, jud. Mureș | ||
| Pantelimon-Negruț | Viorel | 837 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC ECO URBAN VISION CORP. - Edmonton, Alberta, 10303-105 Street NW, Suite 802 | ||
| Pantiș | Ionuț Mircea | 7052 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC PROEXCO SRL - str. Jiului nr. 16, Oradea, jud. Bihor | ||
| Pantor | Mihail | 3647 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC APOTEMA SRL - Str. Sucevei nr.10, bl.A5, Oradea, jud. Bihor | ||
| Panțeru | Adrian | 5296 | București | Asociat / Societate comercială | SC 1ST FLOOR ARCHITECTURE SRL - Str. Sfânta Maria nr. 17A, Sector 1, București SC WAW CONCEPT SRL - Str. Delfinului nr. 6, bl. 42, sc. 2, et. 6, ap. 103, Sector 2, București SC WAW ARCHITECTS SRL - Str. Delfinului nr. 6, bl. 42, sc. 2, et. 6, ap. 103, Sector 2, București | ||
| Panu | Ioana | 5777 | București | ||||
| Pap | Mircea Mihai | 5077 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | CUBE DESIGN SRL - Timișoara,Bd. C-tin Brâncoveanu nr.52A, sc. A, ap. 7 | ||
| Papagheorghiu | Carmen Mirela | 1358 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC EVO ART PROIECT SRL -Str. Av. Traian Vasile nr.71, Sector 1, București S.C. AMBI-ARH S.R.L. - Str. Av. Traian Vasile nr.71, Sector 1, București | ||
| Papp | Zoltan Arpad | 6284 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - B-dul G-ral Grigore Bălan, bl.60, sc. B, ap.10, Sfântu Gheorghe, jud. Covasna | ||
| Paralescu | Cristina | 5279 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ARHIGEST SRL GLISSANDO SRL - Teliuc, str.Lacului nr.6 | ||
| Paraschiv | Dan Felix | 6736 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A - str. Tudor Vladimirescu, nr.126, bl. G, sc. D, et. 3, ap. 6, loc. Băile Govora, jud. Vâlcea | ||
Paraschiv | Laura Cristina | 4444 | București | Salariat / Societate comercială | BMP CONSULT EXPERT SRL - str. poet Teodor Neculiță, nr.44, sector 2, București | ||
Paraschivescu | Olea | 2376 | Prahova | Titular / Birou individual | OLEA PARASCHIVESCU B.I.A. - Nr. 77 - Str. Cavalului, Nr. 6, Bl. N7, Sc. A, Et. 2, Ap. 11, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Parfene | Bogdan | 6025 | Iași | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. V. Lupu nr. 128, bl. A2, Iași SC GRUPO SRL - str. Bacinschi nr.7, Iași | ||
Paris | Mihaela | 4839 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Privighetorilor nr. 85, bl. A, sc. A, et. 1, ap. 10, Sector 1, București | ||
Pârjol | Cornel | 1698 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Daniel Bărceanu nr.18, S.3, Cod 74137 București | ||
Parnia | Andreea | 1960 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - PARNIA ANDREEA - Str. Cetatea de Baltă nr. 112 - 114, bl. 7, sc. D, ap. 52, sector 6, București | ||
Pârșan | Laura Andreea | 4856 | București | Salariat / Societate comercială | TEHNOPROIECT COMTRANS SRL - șos. Pantelimon nr.92 bl.211 sc.B ap.42 | ||
Pârvan | Maria | 1296 | București | Salariat / Societate comercială | BRD Groupe Societe Generale SA - B-dul Ion Mihalache, nr.1-7, sector 1, cod 011171, București | ||
Pârvanu | Alexandru Bogdan | 1266 | București | PRIMĂRIA SECTORULUI 2 - str. Chiristigiilor nr.11-13 București | |||
Pârvanu | Mariana Emanuela | 5810 | București | Salariat / Societate comercială | SC SARGES IMPEX SRL - str. Maltopol nr.34 sec.1 București | ||
Pârvănescu | Nicoleta | 73 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Dezrobirii, bl.G22, ap.8, Craiova, jud. Dolj | ||
Pârvu | Alecsandra Paula | 5162 | Muntenia Sud Est | ||||
Pârvu | Cristian | 1521 | București | Salariat / Societate comercială | ATELIER 22 bd. Mihai Bravu nr.444 bl.V10 sc.2 ap.62 București | ||
Pârvu | Fănel | 892 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Dumbrăvii, bl.21, sc.F, ap.59, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Pârvu | Olivia Elena | 7217 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC TOTAL GRUP SRL - Str. Știrbei Vodă, nr. 2, bl. 1, sc. 1, et. 2, ap. 7, București | ||
Pârvulescu | Irina | 3828 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. PA-NI GRUP CONSTRUCT S.R.L. - Str. Alunișului nr.154, Sector 4, București S.C.IMA CONSTRUCT S.R.L. - Str. Iosif Iser nr.24, S.1, București | ||
Pârvulescu | Lucian | 4344 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHIPAR SRL - str. Vasile Alecsandri jud. Alba, Alba Iulia | ||
Pârvuleț | Mihai | 6519 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC ARHISTUDIO SRL - str. Transilvaniei nr. 15, Oradea, jud. Bihor | ||
Pasargiu | Silviu Cătălin | 6923 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | |||
Pasăre | Viorel Dorel | 72 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC PVD ARHITECT SRL - Str. T. Vladimirescu nr.1-17, et.3, Tg.Jiu, jud. Gorj | ||
Pascu | Călin | 348 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | STUDIO ARCA SRL - Timișoara, str. Memorandului nr. 93 | ||
Pascu | Marian | 777 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Griviței nr.494, Brăila, jud. Brăila | ||
Pascu | Mihaela | 784 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Griviței nr.494, Brăila, jud. Brăila | ||
Pascu | Ramona Mihaela | 6089 | Timiș | Asociat / Societate comercială | SC NEO DRAFT | ||
Paskucz | Ioan Ștefan | 263 | Nord-Vest | Asociat / Societate comercială | SC 9 OPȚIUNE SRL - Str. Cetatii 2/1-2, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Pâslaru | Ruxandra Mihaela | 3218 | București | ||||
Pasztor | Istvan Csaba | 6081 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Blipsz SRL - Cluj-Napoca, str. Aurel Suciu nr. 20/10 | ||
Pașca | Ciprian Petru | 5110 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC PACONSTRUCT SRL - Aleea Biruinței nr.12/1, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Pașca | Marinela Petrina | 5554 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC WESTFOURTH ARCHITECTURE SA - București, str. Nicolae Manolescu, nr. 4 | ||
Pașcu | Gabriela | 7081 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Sc Studio Arca srl - Timișoara str. Memorandului nr. 93 | ||
Pașol | Alexandru | 4699 | București | ||||
Paște | Luiza Violeta | 4241 | București | Salariat / Societate comercială | SC INTERDRAW SRL - str. Feleacu nr.16 bl.8A ap.17 | ||
Pat | Corina Maria | 580 | Arad | Asociat / Societate comercială | SC FIRMA 9 SRL - Str. Căpitan Ignat, Nr.29, Arad, jud. Arad | ||
Patachi | Laura | 4907 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHIPRO ARHITECTURA SRL - Str. Iașilor nr.6, ap.42, Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Str. Câmpului nr.105, Cluj Napoca, jud. Cluj | ||
Patriche | Iuliana | 1916 | București | Asociat / Societate comercială | SC MICRO IT SRL Piața Parcului 3/3 Victoria jud. Brașov | ||
Patron | Luminița Antoaneta | 1335 | București | Salariat / Societate comercială | U.A.U.I.M. - CCPEC - Str. Academiei 18-20, sector 1, București | ||
Patrulius | Ion Șerban | 5603 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Atena 7A, sector 1, București WEST GROUP ARCHITECTURE - Str Armand Călinescu 2 - 4, sect. 2, București | ||
Patzelt | Robert Radu Constantin | 1722 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARK ARHITECTURA SRL - Bd Maresal Averescu nr 1 sc A et 2 ap 10 sect 1 Bucuresti | ||
Pau | Cătălin | 1997 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARCHIPA DESIGN SRL - Str. Frumoasă nr. 50, ap. 4, sector 1, București | ||
Paul | Daniel | 1762 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | DASA ARCH - str. G-ral Alexandru Radovici nr.12 Bucuresti, Sector2 | ||
Paul | Mihaela | 5111 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC MEDING SRL - str. N. Iorga, nr. 18/1B, Mediaș, jud. Sibiu B.I.A - str. N. Iorga, nr. 18/1B, Medias, jud. Sibiu | ||
Pauta | Raluca | 6206 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ARHIGEST SRL - 300231 Timișoara str. 1 Decembrie nr.10, | ||
Pavel | Cristian | 6337 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A.- str. De Mijloc nr.151, ap.2 , jud. Brașov | ||
Pavel | Dan | 3625 | Dobrogea | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dragoș Vodă nr.1, Constanța, jud. Constanța SC SABIMO PROIECT SRL - .str. Mihail Kogalniceanu, nr. 23, Constanța, jud. Constanța | ||
Pavel | Daniel Cosmin | 5377 | Prahova | Titular / Birou individual | PAVEL DANIEL B.I.A. - NR. 119 - Str. N. Balcescu, Nr. 37,Bl. 41, Sc. A, Et.1, Ap. 2, Mizil, Jud. Prahova | ||
Pavel | Ion | 2684 | Hunedoara | Titular / Birou individual | B.I.A. - loc. Gothatea, nr. 94, cod postal 337253, com. Gurasada, , jud. Hunedoara | ||
Pavel | Lucian Daniel | 3841 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. R&M LINE S.R.L. - Str. Hortensiei 45A sect.2, București | ||
Pavel | Marcel | 1074 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ATELIER 2 SRL SC PROMARH SRL SC IDEAL CONSTRUCT SRL SC PRODOMO SRL -Str. Babadag nr.5, bl.1, sc.A, ap.3, Tulcea, jud. Tulcea B.I.A- Str. Obor, nr. 2, bl. B1, sc. B, ap. 5, Tulcea, jud. Tulcea | ||
Pavel | Mihai | 5223 | București | Salariat / Societate comercială | SC URBAN AMBITION SRL - Str. Miercani nr. 24, sector 1, București | ||
Pavel | Oana | 6562 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Bogart Construct SRL - Cluj-Napoca, blv.1Decembrie 1918 nr. 38 B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Al. Bohățiel nr. 16 | ||
Pavelescu | Cristian | 947 | București | Salariat / Societate comercială | SC CREATIVE STUDIO SRL - bdul Basarabia 256 C, Tehnologika, incinta Republica, poarta 1, birou 103, et. 1, sect.3, Bucuresti | ||
Pavelescu | Tudor | 7304 | Sibiu-Vâlcea | Asociat unic / Societate comercială | SC LUMEN VISUAL ARTS - str. Ștefan Cel Mare, nr. 76, loc. Sibiu, jud. Sibiu | ||
Pavel-Simon | Florin | 3638 | Transilvania | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Gorunului nr.2, Huedin, jud. Cluj SC PROGIS CONSULTING SRL - Str. Principală nr.542, com. Gilău, jud. Cluj | ||
Paven | Tiberiu | 913 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC ALL D FAPT SRL - str. Banatului, nr. 8, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Pavoni | Miruna | 7799 | București | Asociat / Societate comercailă | MIRUNETTE INTERNAȚIONAL EDUCATION SRL - Bd. Pache Protopopescu nr. 81, et. 1, Sector 2, București | ||
Păcioianu | Petre Ionuț | 4235 | București | Salariat / Societate comercială | SC AVANTGARDE PRODUUCTION SRL str. Remus 12 sec.3 București | ||
Păcuraru | Șerban Nicolae | 1246 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC GRAPHIS ADVERTISING - Str. Av. Iliescu nr. 42, sector 1, București | ||
Pădurariu | Raluca Elena | 6997 | București | Salariat / Societate comercială | SC ALPHA STUDIO SRL - Bd. Kiseleff nr.55B, Sector 1, București | ||
Păduraru-Coban | George Daniel | 6411 | Muntenia Sud Est | Asociat /Societate comercială | S.C. FORMIS S.R.L. - Str. M. Kogălniceanu nr.23, bl.P5, ap.17, Focsani, jud. Vrancea | ||
Pădure | Elena | 4416 | București | Salariat / Birou individual | S.C. ALL PLAN CONSTRUCTION S.R.L. - Str. Chișcani nr.2, Sector 2, București | ||
Pădure | Ioana | 6073 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ion Brezoianu 47-49, sc. C, et. 5, ap. 50, sector 1, Bucuresti B.I.A. - Tempea Raluca | ||
Păiș | Lucian George | 2247 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC LU&AD COM SRL - Str. Napoca nr.19- 21/3, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Păiș | Ruxandra | 1736 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Pănescu | Eugen | 3134 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC PLANWERK SRL - Str. Georges Clemenceau 3, Cluj Napoca, jud. Cluj SC ARHICON DESIGN SRL - Str. C. Iuliu Hossu nr. 18A/16, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Pănescu | Eugeniu | 2198 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHICON DESIGN SRL B.I.A. - Str. Tipografiei nr.18, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Pănescu | Tudor | 4226 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ARHICON DESIGN SRL - Str. Tipografiei nr.18, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Părâu | Oana Irina | 4671 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Mosilor, nr. 217, bl.23, sc.B, et.3, sect.2, cod 020865 București, | ||
Păsărin | Gabriela Aura | 1827 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Colentina nr.55, Bl.83, Sc.A, Ap.58, S.2 SC PROPRIO DELLARTE SRL - șos. Colentina nr.55 bl.83 sc.A ap.58 sec.2 București | ||
Pătcaș | Anda Liana | 7204 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC PROEXCO SRL - str. Jiului nr. 16, Oradea, jud. Bihor | ||
Pătrașcu | Bogdan George | 4661 | București | Salariat / Societate comercială | SC CARPAȚI PROIECT SRL - str. Știrbei Vodă nr.43 București | ||
Pătrașcu | Gheorghe | 2010 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Pătrașcu-Baba | Cristina Maria | 6603 | Timiș | Salariat / Societate comercială | B&P PROJECT SRL PINTEA-UNGUREANU VIORICA PFA - Timișoara, jud. Timiș, str. Cluj nr 20 | ||
Pătru | Iulia | 6762 | Transilvania | Salariat / societate comercială Titular / Birou individual | SC SIT Management SRL - Cluj-Napoca, str. Emil Racoviță nr. 25 B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Negoiu nr. 1, ap. 30 | ||
Pătrulescu | Roxana | 6899 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ARHIGEST SRL - Timișoara 300102, str. Anton Pan nr. 1, | ||
Pătruțiu | Miruna Magdalena | 5196 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC D’ART PROIECT SRL - B-dul Mihail Kogalniceanu Nr.23, Blc7, Brașov, Jud Brașov | ||
Păun | Doina | 5342 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Topoloveni nr.5 bl.Td2 sc.A et.2 ap.14 sec.6 București | ||
Păun | Ion Adrian | 5792 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială | SC DOMUS DESIGN SRL - Bd. Cuza Vodă nr.1, bl.C2, sc.2, ap.1, Călărași, jud. Călărași | ||
Păun | Nicolae Romeo | 186 | Iași | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC MEDA PROIECT SRL - Str Cucu nr.17, bl.302, Iași, jud. Iași B.I.A. - str. Gradinari 4-5, sc.A, et.3, ap.15 | ||
Păunescu | Mihaela Claudia | 1396 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Jean Steriadi, Nr.5, Bl.I23, Sc.B, Et.3, Ap.18, S.3 BUCUREȘTI SC SEARCH CORPORATION SRL - str. Caderea Bastiliei sec.1 București | ||
Peculea | Dănuța | 5492 | Mureș | Salariat / Societate comercială | SC PROEXCON IMPEX SRL - Str. Alexandru Vlahuță, nr.16, Tg. Mureș, jud.Mureș | ||
Peianov | Rodica | 3768 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC GEN SAN SRL BREVIOR SRL - Timișoara, b-dul. Mihai Eminescu,nr.38/3 | ||
Pele | Camelia Nicoleta | 4765 | Arad | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC PROIECT SA - Bd. Decebal nr.2, Arad, jud. Arad SC CAMI STAR SRL - Str. Republicii, Nr.25, Sebis, Jud. Arad | ||
Peleanu | Mihaela Didona | 2262 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC GLOBAL PROIECT SRL - Str. Simion Bărnuțiu nr.21, Brașov, jud. Brașov | ||
Pelgher | Andreea Ruxandra | 4745 | București | Titular / Birou indvidual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Crângași nr. 40, bl. 1, sc. 2, et. 5, ap. 57, Sector 6, București SC REDBOX STUDIO SRL Cal. Călărași nr.40 bl. 11 | ||
Peltan | Ana | 1621 | București | Asociat / Societate comercială | KROMATIK DESIGN SRL - Str. Rotunda Nr.13 Bloc H22 Scara 2, Apartament 17 Sector 3, cod postal 032702 | ||
Pelteacu | Mihaela | 1551 | București | Asociat / Societate comercială Titular / Societate civilă profesională | S.C. 2MTDV S.R.L. - str. Andrei Mureșanu nr.2 sector 1, București S.C.P. Adrian Spirescu și Mihaela Pelteacu - Str. Lățea Gheorghe nr. 18, bl. C 37, et. 4, ap. 83, Sector 6, București | ||
Pena | Constantin | 264 | Nord-Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. PENA CONSTANTIN - Str. I.L. Caragiale nr.1/7, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Pentilescu | Sorin | 645 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC HABITAS SRL - str. 6 Noiembrie 28A, ap. 10, Suceava, jud. Suceava SC EST INVEST SRL - Str. Volovatului 32, Radauti, jud. Suceava | ||
Pera | Ștefan Vlad | 4620 | București | Salariat / Societate comercială | OTP BANK ROMANIA S.A. - Str. Buzești nr.66-68, Sector 1, București KARIN DESIGN - șos. Pantelimon nr.92 bl.211 sc.1 et.9 ap.25 sec.2, București | ||
Perdi | Levente | 5563 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Traian nr. 29, ap. 4 | ||
Perju | Dragoș Constantin | 3820 | București | Asociat / Societate comercială | Graphic Studio - Str. Zosima, nr.19, Sector 1, București, Graphic Industrial - Str. Aurel Vlaicu, nr.147, Sector 2, București CCPEC București SRL - Academiei 18-20, Sector 1, București | ||
Perlea | Eugenia Daniela | 786 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bdl. Dorobanților nr.76, Bl.B33, Ap.33, Brăila, jud. Brăila | ||
Pescar | Felicia Raluca | 5882 | Timiș | Salariat / Societate comercială | BONDSTUDIO SRL - 300595 Timișoara, str.Petre Ramneantu nr. 15a | ||
Pescaru | Adrian Horațiu | 5723 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Sovata nr.44, bl.C8, ap.39, Oradea, jud. Bihor | ||
Pescaru | Loredana Marilena | 3495 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC MELVIN SRL - Timișoara, cod 300629 calea Aradului nr. 23, ap.25, p.l.- str. Suceava nr. 13 | ||
Petcu | Ștefan | 187 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC EURO PROIECT SRL - Str. Oancea nr.34, bl.D2, et.6, ap.20, Iași, jud. Iași | ||
Péter | Eszter | 7229 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Dor Consult SRL - Cluj-Napoca, str. Constantin Noica nr. 14, ap. 20 | ||
Petrachescu | Angela Virginia | 3359 | Muntenia Sud Est | Funcționar public | Consiliul Județean Buzău | ||
Petraru | Ovidiu Teodor | 1166 | București | Salariat / Societate comercială | SC AAS COMPANY LIMITED SRL - șos. Vergului 21-29 ap.188 sec.2 București | ||
Petraru | Robert Gabriel | 6982 | Timiș | Titular / Birou individual | BIA Petrau Robert Gabriel Jimbolia str. Aurel Vlaicu nr. 7 | ||
Petrașincu | Nicolae | 2904 | București | ||||
Petre | Dragnea | 1607 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Uruguay nr.7, S.1 București | ||
Petre | Norana | 5541 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Petrea | Cristina | 4703 | București | Asociat / Societate comercială | SC TECTO ARHITECTURA SRL - Str. Voievod Alexandru Moruzzi nr. 10, bl. V57, sc. 2, parter, ap. 16, Sector 3, București | ||
Petrea | Sergiu Cătălin | 4704 | București | Asociat / Societate comercială | SC TECTO ARHITECTURA SRL - Str. Voievod Alexandru Moruzzi nr. 10, bl. V57, sc. 2, parter, ap. 16, Sector 3, București | ||
Petreanu | Adela Cornelia | 343 | Timiș | Salariat / Societate comercială | MAM GROUP SRL - Timișoara, str. Stiintei, nr. 5, ap.1 SC ARHIPLUS SRL - 300231 str Ghirlandei1/8 | ||
Petrescu | Andreea Ștefana Simona | 3862 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Vatra Luminoasă nr. 116, sector 2, București | ||
Petrescu | Aprilian Mihai | 1730 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Arieșul Mare nr.7, Bl.31, Sc.B, Et.4, Ap.20, sector 6, București | ||
Petrescu | Cristian Ioan | 1921 | București | Asociat / Societate comercială | s.c. AGRESIV ART srl - str. Traian, nr. 127, sector 2, str. Macedoniei, nr.3, sector 1 | ||
Petrescu | Dan | 2982 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Valea Roșie nr.5, Bl.Z7, Sc.1, Ap.2, S.6 - Sediu secundar - Str. 1 Mai nr. 24, bl. 5S14, et. 4, ap. 53, sector 6, București | ||
Petrescu | Daniela Ruxandra | 1612 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Petrescu | Doina | 469 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC DOCT SRL. - Str. Justiției nr.19, 130017 Târgoviște, jud. Dâmbovița SC BLOM ROMÂNIA SRL - Târgoviște | ||
Petrescu | Elena Dana | 902 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC ARHIPLAN SRL - Str. Decebal nr.5B, bl.S11, sc.C, ap.21, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Petrescu | Gabriela | 2783 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Barajul Rovinari nr.3, Bl.Y13, Et.1, Ap.45, Sector.3, București | ||
Petrescu | Iulia | 8082 | București | ||||
Petrescu | Livia | 2747 | București | Salariat / Societate comercială | SC POWER LIGHTING TEHNOROB SA - Str. Dimitrie Pompei nr. 5-7, sector 2, București TECNA GENERAL CONSTRUCT - Str. Dimitrie Pompei nr. 5-7, sector 2, București SC ARTECNO DESIGN SRL - Str. Toma Ruscă nr. 2, Caracal | ||
Petrescu | Marius Sever | 2025 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. DESIGN UNIT S.R.L. - Piata Sf. Ștefan nr. 5, et 3, ap. 5-6, sector 2, București | ||
Petrescu | Mirela Gina Monica | 1267 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Strada Povernei 31-33, et. 1, ap. 4, Sector 1, București SC Arhitect Studio 2002 SRL - Str. Povernei nr.31-33, Ap.4, S.1 | ||
Petrescu | Nicușor Paul | 1046 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Tomis nr.143A , et. 7, Constanța, jud. Constanța | ||
Petrescu | Vasile Petre Octavian | 470 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | SC DOCT SRL - Str. Justiției nr.19, 130017 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Petre-Spiru | Adrian | 108 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Sandava nr. 2, bl. A2, sc. C, ap. 33, Sector 6, București SC D&C EXPERT PROIECTARE STRUCTURI SRL - Corabia, Jud. Olt | ||
Petri | Radu Ioan | 3741 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC RUC CONSTRUCT SRL - Str. 21 Decembrie nr.135, ap.32, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC DVART SRL - aleea Padiș nr.9/28, Cluj- Napoca, jud. Cluj SC GABY CL IMPEX SRL - Str. Crângului nr.10, ap.12, Cluj-Napoca, jud.Cluj SC NORIA DESIGN SRL - Str. C. Coposu nr.59, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC TEHNICA DE ARHITECTURA SRL - str. Aleea Padis nr. 9/28 Cluj-Napoca | ||
Petrică | Dorel | 3814 | București | Asociat / Societate comercială | SC ACORINVEST SRL - str. Gheorghe Țițeica nr.121C et.3 sec.2 București | ||
Petrina | Mirela Cornelia | 4890 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC BOGART CONSTRUCT SRL - Str. Uzinei Electrice nr.15/17 | ||
Petrișor | Liliana Elza | 3846 | București | R.U.R. - str. Nicolae Filipescu nr.53-55 sec.2 București | |||
Petroșanu-Seracin | Andrea | 1484 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Petrov | Serghei | 1057 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC PETROV STUDIO SRL - Str. Nuferilor, nr. 15, Năvodari SC ACTA SRL - Str. Unirii nr.19A, Constanța, jud. Constanța | ||
Petrușcă | Dan | 2459 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC DANCO DEE-SIGN SRL - Str. Livezilor nr.6, sc.A, ap.3, Bacău, jud. Bacău SC EXPICON SRL - Str. Culturii, bl.3, ap.2, Onești, jud. Bacău SC PROMAREX SRL - Str. Tineretului nr.9, Onești, jud. Bacău | ||
Petruț | Camelia Elena | 6618 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Dico&Tiganas SRL - Cluj-Napoca, str. Calea Turzii nr. 134 SC BIM Eurocan Design SRL - Deva, blv. 1 Decembrie bl. 3/47, Hunedoara | ||
Pfaff | Lucia | 346 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Lucia Pfaff - Timișoara, str.Aurel Popovici, nr.23, ap.9 | ||
Phiffer | Adrian | 4931 | București | ||||
Picu | Tănțica | 4559 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHITECTURAL STYLE SRL - Str. Floare de Cais nr.2, bl. P9(prim), sc 1, et 1, Ap.4, oraș Otopeni, Jud Ilfov. | ||
Pienescu | Mihai | 4204 | București | ||||
Pigulea | Liviu | 74 | Oltenia | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC AMBIENT SRL - Bd. T. Vladimirescu nr.57, Turnu Severin, jud. Mehedinți B.I.A. - Str. Unirii nr.82, bl.C1, sc.4, ap.6, Turnu Severin, jud. Mehedinți | ||
Piheni | Annamaria | 6321 | Timiș | Salariat / Societate comercială | B.I.A. Mihailescu Radu Timișoara - str. Garofitei nr.10, sc.A, PALOMIL SRL - str. Miron Costin nr. 34 | ||
Piliuță | Smaranda Ioana | 4026 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Pintilescu | Paula | 1049 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROIECT SA, Bd. Tomis 143A, Constanța, jud. Constanța SC PINTAR SRL - Str. Ion Adam nr.50, Constanța, jud. Constanța B.I.A. - Bd. Tomis 143A, Constanța, jud. Constanța | ||
Pintilescu | Petru | 1048 | Dobrogea | Titular / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PINTAR SRL - Str. Ion Adam nr.50, Constanța, jud. Constanța | ||
Pintilie | Ada Mălina | 1807 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | |||
Pintilie | Bogdan Alexandru | 4393 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. Leonida nr.5 sect.2 București SC BIROU DE ARHITECTURĂ PINTILIE SRL - str. Leonida nr.5 sect.2 București | ||
Pintilie | Roxana Florentina | 2881 | București | Asociat / Societate comercială | SC WEST GROUP DESIGN SRL - Str. Washington nr. 34, et. 1, ap. 4, sector 1, București | ||
Pintya | Andras | 6601 | Mureș | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Iuliu Maniu nr.7, Tg. Mureș, jud. Mureș SC ARCH- PIN- PLUS SRL - Str. Iuliu Maniu nr.7, Tg. Mureș, jud. Mureș SC ARCH PIN - Str. Iuliu Maniu nr.7, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Pintya | Andrei Pavel | 539 | Mureș | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROIECT SRL - Str. Tineretului nr.2, Tg. Mureș, jud. Mureș SC ARCH- PIN- PLUS SRL - Str. Iuliu Maniu nr.7, Tg. Mureș, jud. Mureș SC ARCH PIN - Str. Iuliu Maniu nr.7, Tg. Mureș, jud. Mureș B.I.A. - Str. Iuliu Maniu nr.7, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Piper | Claudiu | 6370 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC SS Construct Proiect SRL - Cluj-Napoca, str. Doinei nr. 13 B.I.A. - Tuda, str. Rapsodiei nr. 6, ap. 13 | ||
Pistolea | Mihaela Hortensia | 1286 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - șos. Iancului nr.13 bl.107 et.8 ap. 30 sec.2 București Institutul de Studii si Proiectari Energetice S.A. - bdul. Lacul Tei nr. 1-3, sector 2, C.P.30-33, București 020371 | ||
Pistrui | Mircea | 2935 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Mircea Pistrui - Timișoara, 300666 str Soroca nr.6, sc,A, | ||
Pișleag | Cristina | 7300 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Planwerk SRL - Cluj-Napoca, str. Clemenceau nr. 3 | ||
Pișta-Berta | Steliana | 7024 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Birou de Arhitectură Irina Popa SRL - Cluj- Napoca, str. Plopilor nr. 52/56 | ||
Pitrescu | Maria | 1218 | București | Asociat / Societate comercială | SC ALPHA STUDIO SRL - str. Menuetului nr.12 intrarea D sec.1 București | ||
Piva | Florentina | 4774 | București | Salariat / Societate comercială | SC CEPROCIM SA bd. Preciziei nr.6 București | ||
Pîcă | Andrei Dragoș | 3234 | Iași | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARCHITRAVE SRL - Str. Sf. Lazăr nr.51, bl.A2, ap.3,Iași, jud. Iași SC IMPRO SRL Iași - str. Mircea cel Bătrân, Iași, jud. Iași | ||
Pîrlac | Emanuela | 1641 | București | Salariat / Societate comercială | SC. SION&CO SRL. - BD. ȘTEFAN CEL MARE 1-3, BL. PERLA, SC.B. AP.161, SECTOR 1, BUCUREȘTI | ||
Pîrvu | Achim Radu | 6780 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | SC IMOPLAN SRL - Calea Griviței 24, et.4 010702 București, sector 1 | ||
Pîrvu | Alexandru Mihai | 3455 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Mihai Alexandru Pîrvu - Calea Griviței 230, bl. 3, sc. A, et. 6, ap. 26, sector 1, București | ||
Pîrvu | Roxana | 2876 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Intr. Cap.Cergă Nicolae nr.4, Bl.P4-5, Sc.B, Ap.66, S.2 București, | ||
Pîrvu | Vlad | 5109 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A - Calea Dumbrăvii, bl. 21, sc. F, et. P, apt. 59 | ||
Platon | Arnold Daniel | 7109 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BIHOR SA - Bd. G-ral. Magheru nr.23, Oradea, jud. Bihor | ||
Plăcintescu | Teodora Daniela | 1500 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Plămădeală | Răzvan Mircea | 2178 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ARHISTAR IMPEX SRL - Str. Pictor Luchian nr.25E, bl.35, ap.28, Brașov, jud. Brașov | ||
Pleșca | Gheorghe Viorel | 3136 | București | ||||
Poch-Vives | Antonio | 6297 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. George Lister, nr.20, sector 5, București | ||
Pocitan | Anca Lăcrămioara | 4445 | București | Salariat / Societate comercială | SC TEHNOPROIECT COMTRANS SRL șos Pantelimon nr.92 București | ||
Pocora | Daniela Roxana | 1289 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Podar | Petru | 3631 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARCADE ART DESIGN SRL - Str. V. Alexandri, bl.3B, ap.3, Bistrița, jud. Bistrița- Năsăud | ||
Podariu | Florina Cristina | 4361 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Aleea Vlasiei nr. 4, sector 6, Bucuresti | ||
Poenaru | Dumitru | 1051 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Mălinului 11, bl.D, sc.D, ap.64, parter, Constanța, jud. Constanța | ||
Poiană | Daniel Lucian | 189 | Iași | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC AMTD PROIECT SRL - Str. A. Panu nr.52, bl.H2, et.6, ap.3, Iași, jud. Iași GRUPUL DE FIRME CONEX SA - Str. Silvestru nr.152, Iași, jud. Iași S.C. PRESUM PROIECT S.A. - CALEA CHISINAULUI NR.27, IAȘI | ||
Poienariu | Cornelia Cristina | 2549 | Prahova | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ZAN PROIECT SRL - B-dul Carol I, Nr. 70, Bl. 17D, Et. 2, Ap. 5, Câmpina, Jud. Prahova SC DZAIN BOUTIQUE SRL - B-dul Carol I, Nr. 70, Bl. 17D, Et. 2, Ap. 5, Câmpina, Jud. Prahova | ||
Pojan | Draga Camelia | 540 | Mureș | Asociat / Societate comercială | SC PAC PROIECT SRL - Str. Moldovei nr.2/18, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Poleac | Delia Oana | 4497 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC AD 360 GRADE SRL - Str. Buzoieni nr. 8, bl. M 41, sc. 1, et. 3, ap. 21, sector 5, București | ||
Poli | Anca Ioana | 2675 | Prahova | Titular / Birou individual | ANCA POLI B.I.A. - Nr. 78 - Str. C-tin Brezeanu, Nr. 9, Bl. 202, Sc. H, Et. 2, Ap. 151, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Polizu | Bogdana Maria | 75 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Parc Câmpul Libertății 1848 nr.18, vila D23, Craiova, jud. Dolj SC D.U.A. PROIECT SRL - Parc Câmpul Libertății 1848 nr.18, vila D23, Craiova, jud. Dolj | ||
Polizu | Virgiliu | 1306 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Tineretului nr.1, Bl.5, Sc.C, Ap.61, S.4, București S.C. POLARH - DESIGN S.R.L. - Bd. Tineretului nr.1, Bl.5, Sc.C, Ap.61, S.4, București | ||
Polizzi | Pietro | 6108 | Timiș | Salariat / Societate comercială | BUILDING SOLUTIONS SRL - Timișoara str. Victoriei nr. 7, sc. D, ap. 20 | ||
Pomărac | Ștefan Adrian | 7125 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. C-tin Sandu Aldea nr. 43, Sector 1, București SC TECTONIC SRL - Calea Dorobanților nr. 45, Sector 1, București | ||
Pomîrleanu | Ioana Irina | 4644 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC COMPAS PROIECT SRL - str. Gura Vadului nr.1 bl.G62 ap.38 sec.3, București | ||
Ponea | Mădălina Eugenia | 1703 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Pantelimon nr. 326, Sector 2, București S.C. TOP MANAGEMENT S.R.L. - Str. Demetriade nr.15, Timișoara | ||
Ponta | Radu Tudor | 4935 | București | Titular/ Societate civilă profesională Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | S.C.P. - RADICAL - Știrbei Vodă nr.105 bl.24B sc.1 et.1 ap.4 sec.1, SC REPUBLIC OF ARCHITECTS SRL - bd. Eroilor Sanitari nr.27 ap.1 sec.5, București | ||
Pop | Adrian Gavril | 6832 | Transilvania | ||||
Pop | Adrian Radu | 6640 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC GISPRO SRL - P-ța București nr. 4/B, ap. 21, Oradea, jud. Bihor | ||
Pop | Ana Maria | 967 | Hunedoara | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Aurel Vlaicu nr.13, Deva, jud. Hunedoara | ||
Pop | Anca Georgeta | 3563 | București | ||||
Pop | Andreea Liliana | 3957 | București | Asociat / Societate comercială | SC STONE ARCH SRL - Str Câmpia Libertății 66, sector 3, București | ||
Pop | Angela | 1530 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | |||
Pop | Bogdan Dorian | 3813 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ASDESIGN 95 SRL - Intr. Vladimir Streinu nr. 8, sector 2, București | ||
Pop | Carmen | 541 | Mureș | Asociat / Societate comercială | SC ORTODESIGN SRL - Str. Dristorului nr.97- 119/421, București | ||
Pop | Claudius Daniel | 6619 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC FORM GROUP SRL - Cluj-Napoca, str. Fortaretei nr. 10, ap. 4 SC AQUA PROCIV SRL - Cluj-Napoca, str. Tipografiei nr. 18, ap. 5 | ||
Pop | Corina Virgina | 5822 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC AXA PROIECT SRL - Str. Ghinzii nr.36a, Bistrița SC DACO ARHITECTURA SRL - Str. Griviței nr.1, ap.1, Bistrița | ||
Pop | David | 7028 | Bihor | B.I.A. - Str. Iacobinilor nr. 28, Oradea, jud. Bihor | |||
Pop | Felicia | 6828 | Timiș | Salariat / Societate comercială | VISION LINE PROIECT SRL - Timișoara, jud. Timiș, str. Circumvalatiunii nr. 25, | ||
Pop | Gheorghe | 1137 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. ASIX DESIGN DESIGN S.R.L. - Str. Traian, nr 187-189 Sector 2, București | ||
Pop | Ioan Marius | 5756 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ARHIMAR SERV SRL - Str. Clinicilor nr.39, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC ARHIRUBIK SRL - Cluj-Napoca, str. Dr. Luis Pasteur nr. 76, ap. 6 | ||
Pop | Ioana Gabriela | 2120 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | SC POP’94 SNC - Str. Nicolae Bălcescu nr.52, Brașov, jud. Brașov | ||
Pop | Ionel Petru | 3297 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ABP. ALINA CLUB SRL SC ATELIERUL ARHITEXT SRL - Timișoara, Calea Lugojului nr 7, Ghiroda 307200 | ||
Pop | Mihai | 265 | Nord-Vest | Salariat / Societate comercială | SC AMTER SRL - Str. Progresului nr.58/2, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Pop | Mircea Ioan | 266 | Nord-Vest | Salariat / Societate comercială | SC AVANGARD RP STUDIO SRL - str.Oituz nr.2B/45, Baia Mare, jud.Maramureș | ||
Pop | Monica Rodica | 3733 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC CONTUR PROIECT SRL - Str. Trotușului nr.3, bl.Y6, ap.25, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC QUAD STUDIO SRL - Str. N. Titulescu nr.14, ap. 21 Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Str. Trotușului nr.3, ap.25, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Pop | Oliviu Marius | 5574 | Hunedoara | Titular / Birou individual | B.I.A. - DEVA, Str. Plevnei, nr. 10, jud. Hunedoara | ||
Pop | Ovidiu Traian | 3886 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Pop | Valer Constantin | 1075 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | |||
Pop | Vasile | 922 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Calea Dumbrăvii, bl.19, sc.A, ap.12, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Popa | Adrian | 3738 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC DEDAL SRL B.I.A. - Str. Al. Bohățiel nr.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Popa | Alexandru | 4659 | București | Tirular / Birou individua l Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Mihai Eminescu nr. 169, ap. 3, sector 2, Bcurești | ||
Popa | Alin Gabriel | 739 | Argeș | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC LORIDAN SOFTING SRL - Str. Mărășești, bl.1, sc.B, apt.15, cod 110032, Pitești, jud. Argeș B,I,A. - strada Teilor, nr.49, Pitești, jud. Argeș | ||
Popa | Anuța | 190 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC PROIECTARE CIVIC DESIGN SRL - Bd. Dacia nr. 2, bl D1-2, sc. A,et.1 ap. 1, Iași, jud. Iași | ||
Popa | Bogdan | 6973 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - sat Pietrarie nr.607, com. Barnova, jud. Iași | ||
Popa | Codruța Manuela | 4218 | Timiș | Salariat / Societate comercială | RAISE MEDIA SRL - Timișoara, bd. Take Ionescu nr. 44, sc.C, | ||
Popa | Cosmin Mihai | 1853 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Vlaicu Vodă nr.4, Bl.C14, Sc.1, Ap.31, S.3 București SC CARPAȚI PROIECT SRL - Str. Știrbei Vodă nr. 43, sector 1, București SC DEBUT SRL - Bd. 1 Mai, bl. 23, sc. 1, ap. 5, Craiova | ||
Popa | Cristina | 4650 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ARCHITECTURAL ENGINEERING Str. Buhuși nr.2,Sector 3, București | ||
Popa | Dan Alexandru | 396 | Timiș | Salariat / Societate comercială | BEVONNA CONSULTING SRL - Timișoara, str. Izvorului nr. 4 | ||
Popa | Daniel | 3360 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială | SC SIGNUM SRL - Bd. Unirii, bl.C2, ap.14, et.5, Buzău, jud. Buzău | ||
Popa | Eliodor | 1322 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Alex. Șerbănescu nr.41, Bl.20J, Sc.A, Ap.8, S.1 București | ||
Popa | Emil | 2553 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | EMIL POPA B.I.A. Nr. 43 - Str. Romană, Nr. 94A, Ploiești, Jud. Prahova SC HAUSPLAN STUDIO SRL - Str. Spitalului, Nr. 24A, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Popa | Gabriela Liliana Andreea | 2795 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ANCLASSIC DESIGN S.R.L. - Str. Târgu Neamț nr.13, Bloc M2b 8/2, Sc.B, Ap.77, Sector 6, București | ||
Popa | Hortensia Maria | 3990 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Popa | Ilie Ilisie | 970 | Hunedoara | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC COMPACT SRL - Bd. 22 Decembrie, bl.D2/13, Deva, jud. Hunedoara | ||
Popa | Irina Carmen | 2248 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Angajat / Societate comercială | SC D & P PRODESIGN SRL SC BIROU DE ARHITECTURĂ IRINA POPA SRL SC PRO ATRIUM SRL SC PRO HESTIA SRL SC GRUP NAPOCA PROIECTARE SRL SC GRUP NAPOCA DESIGN SRL - Str. 21 Decembrie 1989 nr.23-25, sc.4, ap.58, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Popa | Lucian | 3727 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC SPAU SRL - Str. Aviator Bădescu nr.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Popa | Luminița | 2837 | București | Salariat / Societate comercială | Carpați Proiect S.A. - Știrbei Vodă nr.143, București | ||
Popa | Mariana Delia | 5324 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC DEPOPA INVEST SRL - Str. Aluminei nr.51, Oradea, jud. Bihor | ||
Popa | Mihai | 6928 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A - str. B-dul Vasile Milea, nr. 4, sc. B, et. 4, apt. 38 SC GRAFISIS SRL - Piața Mica, nr. 7, et. 2, apt. 3, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Popa | Mircea Nicolae | 3307 | Prahova | Titular / Birou individual | MIRCEA POPA B.I.A. Nr. 54 - Str. 8 Martie, Nr. 95, Ploiești, Jud- Prahova | ||
Popa | Mirela Ileana | 77 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC ARHISTIL SRL - Aleea Nicolae Bălcescu nr.8, Craiova, jud. Dolj | ||
Popa | Monica | 2220 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC DRARH SRL - Calea Dorobanților nr.70, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Popa | Radu Benvenuto | 4616 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Oștirii nr.1, bl.1, sc.B, et.1, ap.28, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Popa | Silviu Adrian | 7291 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC EXPRESIV SRL - Str. A. Lazăr nr.6, ap.21, Oradea, jud. Bihor | ||
Popa | Silviu Alexandru | 6988 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC BOG’ ART SRL - str. Ion Brezoianu, nr.27, sector 1, Bucuresti | ||
Popa | Silviu Ioan | 6240 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC INSP SRL - str. Xenopol, nr. 17/7 Sibiu, jud. Sibiu | ||
Popa | Șerban Alexandru | 1453 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Dristor nr.96, Bl.17, sc. 1, et. 6, Ap.48, Sector.3, București | ||
Popa | Ștefan Cristian | 6788 | București | Salariat / Societate comercială | SC AMSET PRODEXIM SRL - Șos. Giurgiului nr. 5C, Jilava, jud. Ilfov | ||
Popa | Tudor Radu | 4325 | București | Asociat / Societate comercială | SC WHITE SPACE SRL - str. Transilvaniei nr. 5, sector 1, Bucure | ||
Popa | Victor | 1907 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Drumul Murgului nr.8, Bl.H1, Et.2, Ap.13 sect.3 București | ||
Popa | Viorel Ionel | 2933 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Popa Viorel Ionel SC COTA ZERO SRL P.F.A.GAMA P - Timișoara str. Avântul nr. 1 | ||
Popa-Dragomir | Mihail Dan | 6469 | București | Salariat / Societate comercială | SC KXL SRL - Str. Av. Nicolae Capșa nr. 6, sector 1, București | ||
Popăescu | Silviu Cristian | 4404 | București | Salariat / Societate comercială | SC POPAESCU &CO SRL - Șos.Mihai Bravu nr. 108, bl. D1, sc.1, ap.13, sect.2 | ||
Popeea | Octavia Floria | 1207 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC OOPYARHITECTURA SRL - str. Col. Popeia nr. 4, sector 5 București | ||
Popescu | Adrian | 1709 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mohorului nr.1, Bl.139, Ap.31, S.6 | ||
Popescu | Alina | 4909 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ERMETHIC DESIGN D & A SRL - Piața Cipariu nr.9, ap.49, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Popescu | Alina Ana Maria | 1428 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Poiana Cernei nr.6, Bl.E6, Ap.55, S.6 București SC K-BOX CONSTRUCTION & DESIGN SRL - Calea Floreasca nr. 48B, Sector 2, București | ||
Popescu | Alina Oana | 5654 | București | Salariat / Societate comercială | SC INCD URBAN PROIECT BUCUREȘTI - Str. Nicolae Filipescu 23 - 25 | ||
Popescu | Ana - Maria | 3537 | București | ||||
Popescu | Anca Diana | 5852 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Floreasca nr.68A sec.1 SC ATELIERFORM SRL - Calea Floreasca nr.68A sec.1 | ||
Popescu | Anca Ioana | 5051 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Colentina nr. 53, bl. 59, sc.A, et. 4, ap. 15, sector 2, București | ||
Popescu | Andreea | 2844 | București | ||||
Popescu | Andrei | 2342 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC Arhistudio SRL - Aleea Basmului nr. 6A, ap. 8, loc. Bistrita | ||
Popescu | Aurelian Virgil | 740 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. C-tin Brancovenu, bl.B1, sc.A, ap.1, cod 110036, Pitești, jud. Argeș | ||
Popescu | Cezar | 4592 | București | Salariat / Societate comercială | SC DESAN STUDIO SRL - Aleea Baraj nr. 4, ap. 93 | ||
Popescu | Ciprian Marian | 5627 | Timiș | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | PROIECT ARAD SA - Arad, bd. Decebal nr. 2 B.I.A. Ciprian Marian Popescu - Timișoara 300682 str. Circumvalațiunii nr.34,et.1,ap.9 | ||
Popescu | Constantin | 910 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | PROIECTARE POPESCU SRL - Str. Știrbei Vodă nr.13, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Popescu | Cornelia | 78 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A - Aleea Barajul Lotrului nr. 9 bl. M8B, sc. 2, et. 2, ap. 30, sectorr 3, București SC CREDO DESIGN SRL str. Valea lui Mihai nr.9 bl.TD11 ap.55 sec.6 București | ||
Popescu | Corneliu | 3528 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ICON DESIGN S.R.L.- Str. Prelungirea Ghencea, nr.12, bl.R2, sc.A, et.10, ap.42, sector 6, București | ||
Popescu | Crina Ioana | 2729 | București | Asociat / Societate comercială | Graphic Studio - Str. Zosima, nr.19, Sector 1, București | ||
Popescu | Cristina Ioana | 6447 | București | Salariat / Societate comercială | SC LUCIA DESIGN SRL - Str. Rondă nr. 22, sector 2, București | ||
Popescu | Cristina Ioana | 1777 | București | Salariat / Societate comercială | SC EQUILIBRIUM DESIGN SRL - Str. Luterană nr. 5, sc. B, ap. 15, parter, sector 1, București | ||
Popescu | Crișan Victor | 1585 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | |||
Popescu | Dan Gabriel | 1305 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC STUDIO DAN ARH - Șos. Ștefan cel Mare nr.15, Bl.15, Sc.G, Et.4 ap.13, Sector 2, București EXPERT URBANISM SRL - Str. Păcuraru Avram nr 14, sector 1, București | ||
Popescu | Dumitru Radu | 5339 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC RDP ARHITECTS SRL - Intr Ion Manolescu nr. 3, bl. 123, sc. 1, ap. 38, București SC VEOLIA WATER SOLUTIONS & TEHNOLOGIES - Str. Fabrica de Glucoză nr. 5, etj. 8, București SC I CASE CONCEPT SRL - Str. Murguța nr. 4, București | ||
Popescu | Elena | 3909 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Fabrica de Chibrituri nr.34, Et.3, Ap.20, Sect.5 București | ||
Popescu | Emil Barbu | 1405 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Popescu | Florina Orchidea | 1413 | București | SC TOTAL PROIECT CONSTRUCT SRL - Str. Bălcești nr. 8, Sector 3, București | |||
Popescu | Georgeta Luminița | 2908 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. PROIECT BUCUREȘTI S.A. - Str. Vasile Alecsandri nr.2-4, sector 1, București; | ||
Popescu | Gheorghe | 2914 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BUCUREȘTI GRUP CONSULTANȚĂ IMOBILIARE SRL - Bd. Aviatorilor nr. 63, et. 5, sector 1, București | ||
Popescu | Gheorghe | 3561 | București | Titular / Birou Individual | B.I.A. - Str. Fetești nr.1, Bl.F4, Sc.A, Ap.6, S.3, București | ||
Popescu | Gruia Basarab Eugen | 1129 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Timișoara nr.23, S.6 București, BAGENCO SRL bd.Timișoara 23 București | ||
Popescu | I. Vasile | 1142 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mașina de Pâine nr.20, Bl.OD37, Sc.4, Et.4, Ap.151, S.2 București | ||
Popescu | Iancu | 2907 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. D2GIP - SERV S.R.L. - Str. Valea Nucului nr.12, S.2, București | ||
Popescu | Ioana Smărăndița | 4128 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ICON DESIGN S.R.L.- Str. Prelungirea Ghencea, nr.12, bl.R2, sc.A, et.10, ap.42, sector 6, București | ||
Popescu | Ion | 741 | Argeș | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHICONS 2010 SRL - str. Griviței, bl.B16, sc.B, ap.8, mun. Pitești, jud. Argeș B.I.A. - Str. Grivitei, bl.B16, sc.B, et.2, ap.8, cod 110010, Pitești, jud. Argeș | ||
Popescu | Iustin | 1208 | București | Salariat / Societate comercială | OOPY ARHITECTURA S.R.L. - Str. Colonel Corneliu Popeia Nr. 4, Sector 5, cod 051802, București | ||
Popescu | Lelia Ruxandra | 2617 | București | Salariat / Societate comercială | SC CARPAȚI PROIECT SRL - Str. Știrbei Vodă nr. 43, sector 1, București | ||
Popescu | Lucia Maria | 1872 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. A&D ARHITECTURE S.R.L. - Str. Drumul Taberei nr.64, Bl.F4, Sc.4, Et.4, Ap.74, Sector 6, București | ||
Popescu | Maria Mihaela | 908 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual Salariat / Întreprindere individuală | B.I.A. - Str. Gen. Magheru nr.11, bl.G, sc.D, ap.10, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ “BUȘOI MIHAI" - Str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, bl. 12, sc. E, ap. 2, loc. Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Popescu | Marian Radu | 80 | Oltenia | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. G. Fotino, bl.b7, sc.2, ap.1, Craiova, jud. Dolj SC RADU POPESCU DESIGN WORKSHOP SRL - Str. G.Fotino, bl.b7, sc.2, ap.1, Craiova, jud. Dolj | ||
Popescu | Mugur Aurelian | 3969 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Popescu | Nicolae | 742 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Negru Vodă nr.81, cod 115100, Câmpulung, jud. Argeș | ||
Popescu | Nicolae Daniel | 4630 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Birou Adrian Bălășoiu - P-ța Pache Protopopescu nr.11 sec.2 București | ||
Popescu | Oana Raluca | 1841 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Popescu | Ovidiu | 4278 | București | Asociat / Societate comercială | SC OVI PROIECT DESIGN SRL - Aurel Vlaicu nr. 166, et. 4, ap. 15, sector 2, București | ||
Popescu | Patricia Georgiana | 6192 | București | Salariat / Societate comercială | SC GEOCONSTRUCT COMPANY SRL - Str. Nicolae Grigorescu nr. 134, București | ||
Popescu | Paula | 912 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | PROIECTARE POPESCU SRL - Str. Știrbei Vodă nr.13, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Popescu | Pavel | 79 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. M. Kogalniceanu nr.20, Craiova, jud. Dolj SC ARH PRO PP SRL - Str. Iancu Jianu, nr.3, Craiova, jud. Dolj | ||
Popescu | Radu Gabriel | 4191 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Felix Aderca nr.5, bl.2, sc.A, ap.6, Craiova, jud. Dolj SC BELLA DESIGN SRL - Str. N. Bălcescu nr.38, Craiova, jud. Dolj | ||
Popescu | Radu Lucian George | 1191 | București | Salariat / Societate comercială | SC GRAPH TRONIC XM SRL Str. Dr. Maximilian Popper nr.51 sec.3 | ||
Popescu | Raluca Florina | 3198 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Popescu | Raluca Ruxandra | 1719 | București | Salariat / Societate comercială | SC 3T BIROU DE ARHITECTURĂ SRL str. Banu Antonache nr.63 ap.2 sec.1 București | ||
Popescu | Robert Constantin | 7045 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Olteniței nr. 63, bl. 3, sc. 1, et. 2, ap. 9, Sector 4, București PZP ARHITECTURA - Griviței 6-10, sector 1, București | ||
Popescu | Rodica Cristina | 2382 | Prahova | Asociat / Societate comercială | SC ALPI SRL - Str. Lăpușna, Nr. 10, Bl. 31I, Ap. 1, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Popescu | Sorin Dragoș | 4786 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Tătulești nr.5 bl.100B sc.H ap.109 sec.4 București UAUIM str. Academiei nr.18-20 sec.1 | ||
Popescu | Tiberiu | 3183 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Popescu | Tiberiu Adrian | 909 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. General Magheru nr.11, bl.G, sc.D, ap.10, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Popescu | Toader | 4746 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC POINT ZERO SRL - bd. Ferdinand nr.51 ap.8 sec.2 București QUATTRO DESIGN SRL - Arhitecti si urbanisti asociati - Str. Dionisie Lupu 35 ap. 2 | ||
Popescu | Victor | 5445 | Oltenia | Asociat unic / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHITECTURPROIECT SRL - Str. Alexandru Ghica nr.148, bl.706, sc.B, Alexandria , jud. Teleorman B.I.A. - str. Dunării, nr. 220, bl. M2E, sc. E, at. 7, ap. 27, Alexandria, jud. Teleorman | ||
Popescu | Victor Marius | 6635 | Argeș | Salariat / Societate comercială | SC ARHICONS 2010 SRL - str. Griviței, bl.B16, sc.B, ap.8, mun. Pitești, jud. Argeș | ||
Popescu | Viorel Gheorghe | 1233 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str.Aleea Barajul Dunarii Nr.12, bloc M8, sc.A, etaj 7, ap.29, București, sector 3 S.C. HEIN - Romania S.A. - Șos.Străulești Nr.184, sector 1, București | ||
Popescu | Viorica Anamaria | 4268 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Pribeagului 1 bl.25 sc.2 parter ap.20 sect.5, București | ||
Popescu | Vlad George | 1815 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. Alcas S.R.L. - str. Reconstrucției nr.4, bl.27, ap.74,sect.3, București | ||
Popescu-Coliban | Oana Diana Eliana | 6428 | București | Salariat / Birou individual | OTILIA ADINA DUMITRESCU B.I.A. - Str. Sfînta Treime nr. 23, sect. 2, București | ||
Popescu-Criveanu | Irina | 3919 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | QUATTRO DESIGN SRL - Arhitecti si urbanisti asociati - Str. Dionisie Lupu 35 ap. 2 | ||
Popescu-Criveanu | Șerban Sabin Victor | 3918 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | QUATTRO DESIGN SRL - Arhitecti si urbanisti asociati - Str. Dionisie Lupu 35 ap. 2 | ||
Popescu-Greaca | Alexandru | 1554 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Av. Petre Crețu nr. 51, sector 1, București SC TIPORA SRL str. Av. Petre Crețu nr.51 sec.1 București SC PROIECT BUCUREȘTI - str. Vasile Alecsandri sec.1 București | ||
Popescu-Greaca | Mariea | 1852 | București | Asociat / Societate comercială | FARGO DECO DESIGN Calea Crângași nr.64 sec.6 București | ||
Popescu-Ialomița | Cristian Petru | 2635 | București | Asociat / Societate comercială | OMNI - PRO - COM SRL - Str. Dumbrava Roșie, nr.5, ap.4, Sector 2, cod 020461, București | ||
Popescu-Sturz | Adrian | 827 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. D. Cantemir nr.23, bl.D23, ap.8, Oradea, jud. Bihor | ||
Popescu-Sturz | Vlad | 4368 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC ART GOTHIC SRL - Str. Sucevei nr.5/A, sc.C, Oradea, jud. Bihor | ||
Popic | Mădălina Ștefănica | 7451 | Nord - Est | Salariat / Societate comercială | SC MOLD PROIECT ASD SRL - Str. Mărășești nr.7A, Suceava, jud. Suceava | ||
Pop-Lupu | Adela Mihaela | 7186 | Mureș | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROIECT SRL - Str. Tineretului nr.2, Tg. Mureș, jud. Mureș B.I.A. - Str. Iuliu Maniu nr.7, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Popovici | Alexandru Dan | 1592 | București | Asociat / Societate comercială | SC NEW LINE DESIGN SRL - Str. Ecluzei nr. 17, sector 1, București | ||
Popovici | Alexandru Eugen | 5785 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ARHAS PROIECT SRL - Str. Sarmisegetuza nr.5, bl.Y3, sc.A, et.1, ap.8, Iași, jud. Iași | ||
Popovici | Ana Raluca | 6636 | Argeș | Salariat/ Societate comercială | SC ARH SQUAD SRL - str. Irimicului nr.2, bl.1, sc A, et. 2, ap 7, sector 2, București | ||
Popovici | Cristian | 5635 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Dionisie cel Mic, nr. 57, bl. 60, sc. A, ap.10, Constanța, jud. Constanța | ||
Popovici | Irina Margareta | 1752 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Alexandrina nr.4, Ap.1, S.1, Cod.71264 | ||
Popovici | Katalin Aletta | 6645 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC GEMINEX PROD COM SRL - Str. Graf Imre, nr.4, bl.1/E/24, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | ||
Popovici | Mihaela | 2689 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC AXX PLAN SRL - Str. Hărmanului nr.78, Bl.1, sc.A, ap.2, Brașov, jud. Brașov | ||
Popovici | Valentin | 646 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC GIMAR PROIECT SRL - str. Mihai Eminescu nr. 24, bl. 10, sc. C, et. 2, Suceava, jud. Suceava I.I. TOMAC VIORICA - str. General Eremia Grigorescu 38, Gura Humorului, jud. Suceava | ||
Popovici | Victor | 333 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ATELIER TREI SRL - Timișoara 300085 Str. Florimund Mercy nr.7, ap. 16B | ||
Popovici | Victor Adrian | 2512 | București | Salariat / Societate comercială | SC AMDesign Comimpex SRL - str. Aleea Câmpul Moșilor nr.1, bl.2, sc.A, et.7, ap.24, sector 2, București, cod 021201 | ||
Popovici-Donici | Mihai Corneliu | 405 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ART HIT SRL - Timișoara, str. Brediceanu, nr.11 | ||
Popovici-Maican | Alexandru | 1753 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Alexandrina nr.4, Ap.2, S.1 | ||
Poppa | Dumitru Bogdan | 5038 | București | ||||
Popșe | Corina | 3277 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC EXPERIMENT PROIECT SRL - Str. Devei nr.1-7, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Popușoi | Ion | 3208 | București | Asociat / Societate comercială | SC IN SITU SRL - Str. Brădetului nr. 24, ap 131,, sector 4, București | ||
Porime | Nicolae | 4202 | Timiș | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | BIA NICOLAE PORIME PORIME CONSTRUCT SRL - Timișoara, str.Ioan Slavici, nr.24,bl.24, sc. A, | ||
Porumbacu | Constantin | 3469 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Slt. Cristescu Dima nr. 5, bl. 220, sc. A, et. 10, ap. 42, sector 2, București SC ARHIGAMA SRL str. Parfumului 28 sec.3 București | ||
Porumboiu | Sergiu | 765 | Dunărea de Jos | Titular / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Defi Design SRL - Str. Cosminului nr.13, bl.I-5A, ap.9, Galați, jud. Galați Punct de lucru: Str. Portului nr.23, P.T.E., etj.4, birou 414, Galați, jud. Galați B.I.A. - Str. Cosminului nr.13, bl.I5A, ap.9, Galați, jud. Galați | ||
Pósan | Zsuzsa Margit | 7231 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Aluminei nr. 37/A, ap. 17, Oradea, jud. Bihor | ||
Postelnicu | Dan | 4281 | București | Asociat / Societate comercială | SC TEMPO SRL - Str. Duzilor nr. 24, sector 2, București | ||
Postelnicu | George | 1508 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. MELON DESIGN STUDIO srl - str. Roma nr. 44, ap. 1, sector 1, Bucuresti | ||
Postelnicu | Nicolae | 2789 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHITON DESIGN SRL - Str. Ardeleni nr. 18, sector 2, București | ||
Postelnicu | Oana Gabriela | 1507 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. MELON DESIGN STUDIO srl - str. Roma nr. 44, ap. 1, sector 1, București | ||
Postolache | Bogdan Cristian | 1723 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Rîndunelelor nr.14, S.3 București SC 3T BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - str. Banu Antonache nr.63 ap.2 sec.1 București | ||
Postolache | Liviu Dan | 4166 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARCHITECT SDERVICE SRL str. Daniel Danielopolu nr.4-6 sec.1 București | ||
Potenchi | Nicolae | 4104 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Povian | Cristina Maria | 7289 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC BEVONNA CONSULTING SRL - Timișoara, str. Craiova nr.8 | ||
Prahovean | Cornel | 5904 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | |||
Prajan | Alexandra Petronela | 7341 | Iași | Salariat / Societate comercială | S.C. MED LINE GROUP S.R.L. - str. Canta nr.55, Iași | ||
Pralea | Claudiu | 5883 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | PRALEA GROUP SRL - Timișoara, Brandusei nr. 18 | ||
Prădatu | Mihail | 442 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ASPRO SRL - Aleea Rândunelelor nr.1, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea SC PIEMONT SRL - Aleea Rândunelelor nr.1, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea SC APAVIL SA - Str. Carol I, nr.3-5, Râmnicu- Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Preda | Cătălina Dana | 1538 | București | Salariat / Societate comercială | SC CPCP STUDIO SRL - Șos.Ștefan cel Mare nr.2, Bl.13, Sc.B, Et.6, Ap.42 București | ||
Preda | Claudia Georgeta | 6810 | Prahova | Salariat /Societate comercială | SC RESTITUȚIO SRL - Str. Găgeni, Nr. 92, Bl. G12, Sc. A, Ap. 6, Et. 1, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Preda | Sebastian Gheorghiță | 192 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Carol I nr.4, Iași, jud. Iași | ||
Preda | Sergiu | 5586 | București | Asociat / Societate comercială | SC ADE - ARHITECTURĂ DESIGN EDITURĂ SRL - str. Th. Speranția nr.106 bl.524 sc.2 ap.29 sec.3 București | ||
Preda | Șerban Florin | 3404 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Preda | Tiberiu Iulian | 4198 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Aleea Muncii nr.17, bl.FB8, sc.A, ap.10, Slatina, jud. Olt | ||
Predescu | Ana Maria | 708 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Dacia, bl.P22, sc.B, apt.5, cod 115400, Mioveni, jud. Argeș | ||
Predescu | Nicoleta | 2569 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Cpt. Ilie Birt nr.13, Brașov, jud. Brașov | ||
Predoi | Bianca | 2102 | București | ||||
Predoiu | Marius Gheorghe | 1368 | București | CENTRUL DE STUDII ȘI PROIECTARE CONSTRUCTII MILITARE - Str. Drumul Taberei nr, 7F,, Sector 6, Bucuresti PFA Moraru Maria - Str. Dezrobiri nr. 44, Sector 6, București SC GREENWICH DESIGN SRL - Aleea Motru nr. 7, Bl. A3, Sector 6, București | |||
Preduchin | Florin Silviu | 193 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC PALESTRA SRL - Str. N. Costin nr.24, Iași, jud. Iași | ||
Prelipcean | Anca Andreea | 4651 | București | U.A.U.I.M. București | |||
Prelipceanu | Alexandra Maria | 7268 | București | Colaborator / Societate comercială | SC SMARALD TRUST SRL - Intrarea Glucozei nr. 23, Sector 2, București | ||
Prelipceanu | Dan | 647 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC PELICAN PROIECT SRL - Str. Victoriei nr.25, bl.19, sc.A, ap.5, Suceava, jud. Suceava | ||
Prelipceanu | Dimitrie Tudor | 3237 | Iași | Salariat / Societate comercială | |||
Prepeliță | Andrei | 1118 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Pribeagu | Miruna | 4658 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC REFLEX ARHITECTURE SRL - Str. Nicolae Titulescu nr. 14, bl. 21, sc. A, sp. 36, sector 1, București | ||
Pribeagu | Veronica | 1042 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ATRIUM 2000 SRL - Bd. Tomis nr.143A, Constanța, jud. Constanța B.I.A. - Bd. Tomis nr.143A, parter, Constanța, jud. Constanța | ||
Pricopescu- Răducan | Teodor Corneliu | 5192 | București | Asociat / Societate comercială | SC RĂDUCANU & PARTNERS SRL Eugen Botez nr.34 ap.2 București sec.2 | ||
Prie | Florin | 81 | Oltenia | Salariat / Societate comercială Acționar / Societate comercială | SC DECARH PROIECT SRL - Bd. 1 Mai nr.77, bl.26, ap.10, Craiova, jud. Dolj SC DECARH STUDIO SRL - Bd. 1 Mai nr.77, bl.26, ap.10, Craiova, jud. Dolj | ||
Prisacariu | Ioana Raluca | 7433 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC PROIECT BOTOSANI SRL - str. Cuza Vodă nr. 2, sc. F, mezanin, Botoșani, jud. Botoșani SC ARHITECTURAL CONCEPT SRL - str. Doboșari nr.37, Botoșani, jud. Botoșani | ||
Prisăcari | Georgiana Cristina | 688 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC SIACS SRL - Str. Universității nr.48, Suceava, jud. Suceava | ||
Pristavu | Anton Marian | 5305 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Eremia Grigorescu, bl.P9, sc.B, etj.III, apt.12, Pitești, judet Argeș | ||
Prodan | Alexandru Georgian | 6873 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Carpatilor, nr. 57, bl. d20, sc a, ap. 11, Brașov, Jud. Brașov | ||
Prosie | Dănuț | 3653 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROSIE CD SNC B.I.A. VANESSA - Str. Soimului nr.80, sat Ratesti, com Berca, jud. Buzău | ||
Pruna | Gheorghe Liviu | 5832 | Prahova | Titular / Birou individual | LIVIU PRUNA B.I.A. NR. 130 - Aleea Godeanu, nr. 1, bl. 121, sc. A, ap. 10, Ploiesti, Jud. Prahova | ||
Pruncuț | Florin Horia | 1193 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Compozitorilor nr.6, Bl.E20, et. 2, Ap.15, sector 6, București P&A Studio98 - str. Aleea Compozitorilor nr.6 bl.E20 ap..15 sec.6 București SC RCV GLOBAL GROUP SRL - Cristian Popișteanu nr. 2-4, camera 18, sector 1, București | ||
Puchici | Paul Răzvan | 1804 | București | Asociat / Societate comercială | ARXTUDIO - BIROU DE ARHITECTURĂ ȘI SCENOGRAFIE SRL - str. Traian 222 et.2 ap.12 sec.2 București | ||
Puică | Radu | 4755 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Linium Invest srl - Timișoara str. Iris nr.34 | ||
Puie | Bogdan Ioan | 5436 | Arad | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ARHI PROIECT PBG SRL - Str. Voinicilor, Nr.47, Bloc 506, Sc.C, Etaj 1, Ap.4, Arad, Jud. Arad SC PBG LINE INFLUENCE SRL - Str. Voinicilor, Nr.47, Bloc 506, Sc.C, Etaj 1, Ap.4, Arad, Jud. Arad | ||
Puiul | Emilian | 3912 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Băiculești nr.23, Bl.E9, Ap.36, S.1 București | ||
Puran | Sorin | 1891 | București | Salariat / Societate comercială | SC PURAN ARHITECTURA & DESIGN - Str. Theodor Amann nr. 3, sector 1, București | ||
Purcaru | Andrei | 5786 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC AC STUDIO SRL - Str. Sf. Lazăr nr.29, BL.A4. ET.1, AP.1, Iași, jud. Iași | ||
Purcaru | Oana Daniela | 6015 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. Aleea Musatini nr. 13, bl. J7, sc.D, et. 2, ap. 2, Iași, jud. Iași | ||
Purcărea | Cornelia Elena | 1374 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ARHIS MODUL S.R.L.- Bd. ion Ionescu de la Brad nr. 61-63, sect.1, București | ||
Purdea | Mircea Florin | 3728 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC SPAU SRL - Str. Aviator Bădescu nr.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Pușcaș | Cristian | 4928 | Bihor | Asociat / Societate comercială | S.C. NOVARTIS SRL - Str. Bumbacului nr.33, bl.PB39, ap.7, Oradea, jud. Bihor | ||
Pușcaș | Viorel | 82 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC ARCONS PROIECT SRL - Str. Cornișei, bl.GA4, Slatina, jud. Olt | ||
Pușco | Sorin | 6157 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. C-tin Noica nr. 30, bl. AN 30, Oradea, jud. Bihor | ||
Puticiu | Matei | 5039 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A.- Bd. Tomis nr. 226, BL. td10, SC. b, AP. 35, Constanța, jud. Constanța | ||
Rabiniuc-Mocanu | Ana Victoria | 4590 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECT 95 SRL - Str. 6 Noiembrie nr.42, bl.A1, sc.B, ap.8, Suceava, jud. Suceava | ||
Râbu | Mihaela | 2727 | București | RUCODEM str. M. Eminescu nr.105-107 ap.6 sec.2 București | |||
Racolța | Andrei Gheorghe | 352 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ARTPLAN SRL - Timișoara, str.Mercy nr.7,ap.4 | ||
Radi | Ion Alexandru | 805 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Domnească nr.73, bl.C, ap.25, Galați, jud. Galați | ||
Radian | Ruxandra | 3016 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Dogarilor Nr. 17 sec.2 cod 020551 București | ||
Radocea | Teofil Aurel | 2004 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. PRORA CONS S.R.L. - Aleea Suter nr. 4,S4 | ||
Radoslav | Radu D. | 4212 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC PLAN CONTROL SRL - Timișoara str Fc. Ripensia nr7A | ||
Radu | Alexandra | 5874 | București | Salariat / Societate comercială | SC ANTEARH SRL - Calea Griviței nr. 136, corp A, | ||
Radu | Alina Mihaela | 2748 | București | Asociat / Societate comercială | SC RAMART CONSTRUCT SRL - Str. Cezar Bolliac nr.58, s.3 București | ||
Radu | Ana Cornelia | 1610 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC A1 DESIGN SRL - str. E. A. Bieltz, nr. 91, Sibiu | ||
Radu | Andrei | 7076 | București | Salariat / Societate comercială | SC B23T INTERNATIONAL ARHITECTURAL SERVICES SRL - Calea Floreasca nr. 208, Sector 1, București | ||
Radu | Bogdan Alexandru | 4655 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Sibiu, nr. 27, bl. H1, sc. A, et. 2, ap. 12, sector 6, București | ||
Radu | Daniela Alexandra | 6514 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROGIS CONSULTING SRL - Com. Gilau, str. Principală nr. 542, jud.Cluj Sat Cetea nr. 229, com. Galda de Jos, jud. Alba SC Structural CAD SRL - str. Progresului nr. 69, loc. Sebeș, jud. ALBA | ||
Radu | Diana Ileana | 7198 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială | SC STAR ART SRL - Str. Pompiliu Stefu nr.27, Buzău, jud. Buzău | ||
Radu | Dorina Tamara | 409 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Radu Doina Tamara - Timișoara, str. Orșova nr.3,bl. 134,sc.A, et.3, | ||
Radu | Horațiu | 2749 | București | Asociat / Societate comercială | SC RAMART CONSTRUCT SRL - Str. Cezar Bolliac nr.58, s.3 București | ||
Radu | Marius Octav | 2588 | București | Asociat / Societate comercială | SC M&A TRADING CO SRL - Str. Dr. Staicovici nr. 22, sector 5, București | ||
Radu | Nicolae Călin | 5055 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC LAMA SOLUTIONS SRL - Aleea Cislău nr.4 bl.10 ap.1 sec.2 București SC RAPTIS KAVOURAS SRL - str. Daniel Danielopolu nr.34 ap.301 sec.1 București | ||
Radu | Raluca Livia | 5335 | București | Salariat / Societate comercială | WESTFOURTH ARHITECTURE SA șos. N. Titulescu nr.4-8 sec.1 București | ||
Radu | Rică Marian | 1058 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A.- Bd. Tomis nr.143A, et. 2, Constanța, jud. Constanța | ||
Radu | Valentin Nicolae | 5739 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | VALENTIN NICOLAE RADU B.I.A. - NR. 124 SC CONTURPROIECT SRL - Boldești Scăieni, Str. Liliacului, Nr. 7, Jud. Prahova | ||
Raiciu | Maria Lucia | 2249 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC DARH SRL; SC EDITA SRL - Str. Horea nr.6, ap.15, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Raiciu | Teodor | 2250 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC INTERPROIECT SRL - Str. Brâncoveanu nr.15, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Raicopol | Marina Doina | 1479 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Reconstrucției nr.4, Bl.27, Sc.1, Ap.30 București | ||
Raicu | Dana Eleonora | 6948 | București | Salariat / Societate comercilală | SC TERESTRA DESIGN SRL - Intrarea Sevastopol nr. 4, 010993, sector 1, București | ||
Raicu | Filip | 7282 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC OPTIM PROIECT SRL - Str. Mircea Voda, nr. 74, Tulcea | ||
Raicu | Gabriel Ionuț | 4808 | București | Asociat / Societate comercială | SC CUB ARCHITECTURE SRL - Str. Ileana Cosînzeana nr.3 bl.S35 sc.2, et. 5, ap.51, Sector 5, București | ||
Raicu | Mihail Cristin | 2028 | București | Salariat / Societate comercială | SC IORIK ADVERTISING SRL - Str. Raul Dorna nr. 2A, bl. A1, sc. 1, ap. 7, sector 6, București | ||
Ranete | Adrian | 5297 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC DUNĂREA SRL - Str. Florilor nr.1, Vaslui, jud. Vaslui | ||
Rânja | Dan Cristian | 3400 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. Ludocris Agentie de Import Export si Servicii S.R.L - str. ing. Emil Balaban, nr.7, sector 1, București | ||
Rapilat | Septimiu Adrian | 4459 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC PLANIMETRIX SRL - Str. Liviu Rebreanu, nr.4/3, Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Str. Zorilor nr.39/38, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Rață | Crișu | 3038 | București | Asociat / Societate comercială | SC PROSERVAXA 94 SRL - Str. Sf. Constantin. nr.14, Sector 1, București | ||
Rațiu | Monica | 5371 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Asociat / Birou asociat | SC ARHITECTURA NOUĂ SRL - Str. Neagra nr.1, Cluj Napoca, jud. Cluj SC R2 CONCEPT STUDIO SRL - Str. Andrei Muresanu nr.6, ap.11, Bistrița, jud. Bistrița- Năsăud B.A.A. - Str. P. Ispirescu nr.14, ap. 10, Bistrita- Nasaud | ||
Raus | Adriana | 544 | Mureș | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC TEKTURA SRL - Bd. 1 Decembrie 1918 nr.45/19, Tg. Mureș, jud. Mureș SC ARA ARCHITECTS SRL - Bd. 1 Decembrie 1918 nr.45/19, Tg. Mureș, jud. Mureș SC PROIECT SRL - Str. Tineretului nr.2, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Ravati | Sasan | 4435 | București | Salariat / Societate comercială | SC BAHAR DESIGN SRL - str. Magnoliei nr.32, sat Bragadiru, com. Bragadiru, jud. Ilfov | ||
Răcășan | Ciprian Nicolae | 5401 | Timiș | Titular / Societate comercială | ATELIER RGS SRL - Timișoara, Nera nr. 2, et. 1 | ||
Răcășan | Horațiu Șerban | 3279 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC RAUM SRL - Str. Stefan Moranr.7/11, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Răciu | Sabin Dușko | 326 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | FABRICA DE PROIECTE SRL B.I.A. - Timișoara str. Petru Maior nr. 2, et. 1, ap. 3 | ||
Răducanu | Samuel | 4479 | Argeș | Titular / Birou individual | |||
Răducu | Carmen Florina | 1875 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Rădulescu | Andra Luminița | 1871 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Păstorului nr. 63, sector 2, București | ||
Rădulescu | Artur Mihai | 5875 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC SPECTRUM SRL - str. Int. Venus, nr. 22, loc. Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
Rădulescu | Cristian | 1232 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Lacul Tei nr.69, Bl.5, Ap.6, S.2 SC GEMMA PRODIMEX SRL bd. Lacul Tei nr.69 sec.2 București | ||
Rădulescu | Dorin | 904 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Călimănești, str. Mircea cel Bătrân, nr. 2, jud. Vâlcea | ||
Rădulescu | Emanuel Ion | 3600 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Prelungirea Ghencea 62 B, bl. H, sc. 3, parter, ap.1, sect. 6, București | ||
Rădulescu | Filip | 5432 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Sachelarie Visarion nr. 14, , bl. 117C, sc. A, sect. 5, ap 22, sect. 2, București SC WEST GROUP ARCHITECTURE SRL - București, str Armand Călinescu 2 - 4, MBC, ET. 18, SECT. 2 | ||
Rădulescu | Florin Ady | 2608 | București | Asociat / Societate comercială | ADINVEST -Intr Armașului 7, | ||
Rădulescu | Horia Ion | 2044 | București | Asociat / Societate comercială | SMART DESIGN SRL - Drumul Taberei 4, bl.F, sc.C, ap.40, sector 6, București | ||
Rădulescu | Iulian Tudor | 2505 | București | Asociat / Societate comercială | SC BEE ARCHITECTS SRL - Str. C-tin Brâncuși nr. 11, bl. D 16, sc. 3, ap. 107, sector 3, București | ||
Rădulescu | Iulius | 1383 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. ACROTERE S.R.L. - str. slt. Cristescu Dima nr. 2, sector 2, Bucuresti S.C. PRODOMUS S.A. - str. Nicolae Filipescu nr. 53-55, sector 2, București | ||
Rădulescu | Liliana Mihaela Anca | 1128 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Ștefan cel Mare nr. 236, bl. 59, sc. B1, et. 5, ap. 17, Sector 2, București | ||
Rădulescu | Lucian | 3968 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | |||
Rădulescu | Mihai | 2378 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | MIHAI M RĂDULESCU B.I.A. - Nr. 1 - Str. Golești, Nr. 18, Ploiești, Jud. Prahova SC CONSPROIECT SA - Str. Maramureș, Nr. 12, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Rădulescu | Mihai | 2801 | București | Salariat / Societate comercială | SC SEARCH CORPORATION SRL - Căderea Bastiliei nr.65 sec.1 București | ||
Rădulescu | Mihai | 1847 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Păstorului nr.63, S.2 București SC VERDA LINE SRL - Bd. Mircea Vodă nr. 36, Sector 3, București | ||
Rădulescu | Monica | 2740 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Giulești nr.109, Bl.6, Sc.C, Ap.83, S.6, București | ||
Rădulescu | Oana | 1518 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Rădulescu | Paul Ioan | 3206 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Rădulescu | Silviu | 2750 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | STAND EXPO SR.L - Str. Zambilelor nr. 67 023782 București | ||
Rădulescu | Sorana Cornelia | 5336 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | PROYECTOS DE ARQUITECTURA NUMANCIA 73, SL - Barcelona, Spania | ||
Rădulescu- Andronic | Daniela | 1467 | București | Asociat / Societate comercială | SC VILLA NOVA ARTĂ & ARHITECTIRĂ SRL - Str. Sibiu nr.27, Bl.H1, Sc.A, Ap.16, S.6 București | ||
Rădună | Veronica | 4110 | Prahova | Titular / Birou individual | RĂDUNĂ VERONICA B.I.A. - Nr. 93 - Com. Bucov, Sat Chițorani, Nr. 158, Jud. Prahova SC CONTURPROIECT SRL - Boldești Scăieni, Str. Liliacului, Nr. 7, Jud. Prahova | ||
Răduț | Felix Ariel | 1761 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Orzari nr.58bis, ap.3, s.2 | ||
Răgălie | Tudor | 84 | Oltenia | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. 1 Dec. 1918, bl.N10, ap.5, Craiova, jud. Dolj SC PROIECT CONSTRUCT SRL - Str. 1 Dec. 1918, bl.N10, ap.5, Craiova, jud. Dolj | ||
Răuț | Anca Ioana | 7082 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Sc Arhibazic srl Timișoara str. Moise Nicoara nr. 5 | ||
Răuță | Radu Alexandru | 5989 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Constantin Brâncoveanu, nr.3, bl.D1, sc.B, etj.II, apt.10, Pitești, jud. Argeș | ||
Răvoianu | Sorin Alexandru | 7356 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Independenței, nr.1C, oraș Moreni, jud. Dâmbovița | ||
Rebengiuc | Tudor | 1244 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Pribeagului nr. 1, bl. 25, sc. 2, et. 8, ap. 20, sector 5, București | ||
Regman | Ioan Ironim | 466 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mircea cel Bătrân, bl.H3, ap.1, 130023 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
Reit | Horia Eugen | 2187 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC W-FACTORY SRL - Str. De Mijloc nr.97, Brașov, jud. Brașov | ||
Reitu | Ana - Maria | 6892 | București | Salariat / Societate comercială | SC CONTRAFORT N SRL - Aleea Mărilor nr. 10, ap. 53 | ||
Rendi | Bela Ștefan | 5281 | Timiș | Salariat / Societate comercială | INVEX KFT SRL - Budapesta, str. Bertalan Lajos nr. 19, ap. 14 | ||
Renel | Marian | 2688 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT RENARH SRL - Str. Traian Vuia nr.1, bl.30, sc.C, ap.7, Brașov, jud. Brașov | ||
Reus-Ionescu | Linda Karin | 6496 | București | Salariat / Societate comercială | SC. MON - ARH STUDIO SRL - Bd. Iuliu Maniu nr. 22, bl. 15C, sc.A, et. 5, ap. 22, sector 6, București | ||
Revnic | Gabriel | 3617 | București | Asociat / Societate comercială | SC AGORA CONSTRUCT SRL - Str. Cercelus, Nr 1 ,Sector 3, Bucuresti | ||
Rezi | Erwin | 5433 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC WK GROUP SRL - Str. Dimitrie Cantemir nr.32, Sibiu, jud. Sibiu B.I.A.- Str. Calea Gușteriței, nr. 69, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Riess | Walter | 5656 | București | Asociat / Societate comercială | SC ZET PRODSERV COM SRL - str. Banul Dumitrache nr. 14, sector 2, București SC ISON SRL - Str. Andrei Mureșanu nr. 5, Agigea, Jud. Constanța | ||
Riga-Fereu | Constantin | 2621 | București | Asociat / Societate comercială | SC ATIPIC PARTNERS SRL - Bd Dorobantilor 74, bl B 31, sc A, ap 32, Brăila | ||
Ristea | Dragoș Ionuț | 3924 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Baba Novac nr.7, Bl.M2, Sc.C, Ap.27, S.3 București | ||
Ristea | Ileana | 1783 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Ristea | Ioana Rodica | 1309 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Dorobanților nr.102-110, Sc.D, Et.5, Ap.111, S.1 București SC COSAN COMPRES SRL - Cal. Dorobanților nr.102 bl.2 ap.111 sec.1 București | ||
Ristea | Ligia | 1196 | București | Salariat / Societate comercială | IPTANA - Bd. Dinicu Golescu nr. 36, Sector 1, București | ||
Riti | Emil Oliver | 2130 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | STR PROIECT-R SRL - Str. 1 Decembrie 1918 nr.29, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | ||
Riti | Ramona Roxana | 6250 | București | Salariat / Societate comercială | SC INGEDIA ROMANIA SRL - Str Drumea Rădulescu nr. 31, sect. 4, București | ||
Rițiu | Lucia Ioana | 2353 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC VISIONARH SRL - str. George Coșbuc nr. 3, ap. 8, Târgu-Mureș B.I.A. - blv. Decebal nr.40, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud | ||
Rînciog | Bogdan Mihai | 4803 | Prahova | Titular / Birou individual | MIHAI BOGDAN RINCIOG B.I.A. - Str. Ștefan Greceanu, Nr. 5, Bl. L1, Mun. București | ||
Roman | Florin Octavian | 390 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ARH-ELIT SRL - Timișoara, str.Timotei Cipariu nr.1, ap.8 | ||
Roman | Marinela | 4505 | Oltenia | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Vrancei nr.9, Craiova, jud. Dolj SC CONCEPT PROIECT SA - str. Parului, nr. 53, Craiova, jud. Dolj | ||
Roman | Radu | 6608 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BUCUREȘTI CONSULTANȚĂ IMOBILIARE SA - Bd. Aviatorilor nr. 63, et. 5, sector 1, București | ||
Romocea | Bogdan-Mircea | 7280 | Bihor | Salariat / Societate comercială | S.C. NOVARTIS SRL - Str. Bumbacului nr.33, bl.PB39, ap.7, Oradea, jud. Bihor | ||
Roncea | Corina Monica | 649 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER 2005 SRL - Str. George Enescu nr.31, bl.T49, sc.C, ap.22, Suceava, jud. Suceava | ||
Ropotică | Teodora Mioara | 2499 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Oituz nr.14, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Roseti | Tamara | 4580 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Călușei nr.71 ap.1 sec.2 | ||
Roș | Victor Mihai | 2298 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ZONE DESIGN SRL - aleea Petuniei nr.5, ap.50, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Roșca | Adrian Daniel | 3285 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ABSTRACT DESIGN SRL - Str. Baba Novac, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Roșca | Crina | 4038 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Vârful Înalt nr.18A sect.1București | ||
Roșca | Emil | 1725 | București | Salariat / Societate comercială | FORMAT - ARHITECTURA SI DESIGN S.R.L. - Cântăreț Macarie nr.6 București | ||
Roșca | Gabriel Adrian | 918 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC COOPLAN SRL - Str. Praga nr.34, Sibiu, jud. Sibiu SC MHS STUDIO SRL-str. Ion Creangă, nr. 29, loc. Sibiu, jud. Sibiu | ||
Roșca | Marius Daniel | 7199 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. ROȘCA G. MARIUS DANIEL - comuna Bordești, jud. Vrancea SC ARHINOVA SRL - Str. Ulmului nr.15, bl.15, ap.14, Focșani, jud. Vrancea | ||
Roșca | Mihai Virgil | 5758 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC MASS PLAN SRL - Sacele, str. Brașovului, nr. 283, jud. Brașov | ||
Roșca | Petru | 267 | Nord-Vest | Asociat/ Societate comercială | SC ARCHITEL SRL - str.Victoriei nr.36, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
Roșca | Radu Sabin | 5823 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC QUAD STUDIO SRL - Str. N. Titulescu nr.14, ap.21, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Roșca | Roxana Sofia | 1345 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ZIP&BDX STUDIO SRL - Str. Nicolae Filipescu nr. 53-55, Et.5, Sector 2, București | ||
Roșca | Vasile | 1288 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. N. Grigorescu nr.31A, Sc.C, Ap.92, S.3, București | ||
Roșcan | Cătălin | 6593 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Iuliu Maniu nr. 51, bl. 22B, sc. A, et. 1, ap. 2, Sector 6, București SC HD PROJECT & URBANISM SRL - Str. Baicului nr. 6, bl. 3A, sc. A, ap. 8, sector 2, București AD PROINSTALL - Măgura Odobești nr.40A, Sector 1, București | ||
Roșescu | Adriana | 1421 | București | Asociat / Societate comercială | ARHIFORUM S.R.L. - Șos. Mihai Bravu 43, bl. P14, sc. B, ap. 87, sect. 2, București | ||
Roșu | Ana - Maria | 5714 | București | Salariat / Societate comercială | SC ART ARCHITECTURE & DESIGN SRL - Str. Pantelimon nr. 225, sector 2, București | ||
Roșu | Antonela | 1469 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Pantelimon nr.248-250, Bl.59-60, Sc.B, Ap.115, S.2 | ||
Roșu | Casandra | 1099 | București | M.D.R.T - bd. Dinicu Golescu nr.38 sec.1 București | |||
Roșu | Elena Camelia | 744 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Gheorghe Assachi nr.1, bl.B7, sc.C, ap.2, Pitești, jud. Argeș | ||
Roșu | George - Daniel | 4813 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - bd. Camil Ressu 36 bl.C12 sc.6 et.1 ap.70 sec.3, București SC ARWAY DESIGN SRL str. Valea Argeșului 18 sec.6 București | ||
Roșu | Gheorghe | 1117 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Roșu | Marius | 6372 | Alba | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC B.P. STRAJAN SRL - Str. Ferdinand I, nr.68, Alba Iulia, Jud. Alba B.I.A. - str. George Cosbuc nr. 34, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Roșu | Sorin | 5136 | Iași | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PERSPECTIVE SRL - Str. Calea Chișinăului nr.17, et.3, Iași, jud. Iași B.I.A. - Sos. Bucium nr. 22, tr.1, et. 2, ap. 12, Iași, jud. Iași | ||
Rotar | Alexandra Maria | 6789 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC ADA S.R.L - Brașov, str. Carpatilor nr.60, cam. 20, Jud. Brașov | ||
Rotariu | Doina | 1946 | București | Asociat / Societate comercială | RADO & SONS DESIGN SRL - Bd. Ion Mihalache nr. 106, bl. 84, ap. 57, sector 1, București | ||
Rotaru | Constantin | 2490 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC STABILO SRL - Str. G. Bacovia nr.17, Bacău, jud. Bacău SC ATELIER 007 SRL - Str. G. Bacovia nr.17, Bacău, jud. Bacău SC NISTOR &CO SNC - Str. 9 Mai nr.29, Bacău, jud. Bacău SC TRUST PROIECT SRL - Com. Zemeș, jud. Bacău SC GABPROIECT CONSTRUCT SRL - com. Agăș, jud. Bacău SC PROIECT PLUS SRL - Str. Gării nr.30, Bacău, jud. Bacău SC HUCAL CONSTRUCT SRL - Str. P.I. Grămadă nr.8, Tg. Ocna, jud. Bacău SC TERRAPROIECT SRL - Str. Venus nr.3, sc.A, ap.18, Onesti, jud. Bacău | ||
Rotaru | Laura | 6154 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC Agriculture Capital and Engineering Srl Intr. PROCOPIE DUMITRESCU 6 BUCUREȘTI | ||
Rotaru | Radu Andrei | 5321 | București | Asociat / Societate comercială | SC ZERO SRL Mihai Bravu nr.108 bl.D1 sc.1 ap.15 | ||
Rotaru | Viorica | 2660 | Arad | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Ceahlău nr.8, ap.2, Arad, jud. Arad SC MODULUS BUILDING SRL - Str. Sânzienelor, Nr.28, Arad, Jud.Arad SC A&D CONSTRUCT SRL - Str. Dunării, Nr.23, Curtici, Jud. Arad SC PROCONT SRL - Str. Corneliu Coposu, Nr.3-4, Ap.22, Arad, Jud. Arad | ||
Rottman | Astrid Luisa | 3812 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ASDESIGN 95 SRL - Intr. Vladimir Streinu nr. 8, sector 2, Bucuresti | ||
Roțcov | Silvia | 6981 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC Building Dessign srl - Timișoara 300253 str I Ionescu de la Brad nr 1 | ||
Roznovăț | Alina | 2179 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC MORPHOSIS SRL - Bd. Muncii nr.19, sc.A, ap.2, Brașov, jud. Brașov | ||
Roznovăț | Gabriel Cristinel | 2180 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC MORPHOSIS SRL - Bd. Muncii nr.19, sc.A, ap.2, Brașov, jud. Brașov | ||
Rozsnyai | Balint | 6056 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Johannn Sebastian Bach nr. 3, bl. 1, sc. A, et. 2, ap. 7, Sector 2, București SC PROIECT BUCUREȘTI GRUP CONSULTANȚĂ IMOBILIARE SA - Bd. Aviatorilor nr 63, ap 10, sector 1, București | ||
Rubnicu | Alin | 3326 | Iași | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ARHIGRAPH SRL - Str. Sf. Lazăr nr.24, Iași, jud. Iași SC A(R)TELIER SRL - bd. Al. Cel Bun nr.47, bl.E1, sc.B, et.7, ap.31, Iași | ||
Rucăreanu | Alexandru Gabriel | 4864 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC R&T BIROU DE ARHITECTURĂ SRL str. Ipotești nr.21 sec.4 București | ||
Rufu | Cosmin | 5395 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. M. Eminescu nr.49, Arad, Jud. Arad | ||
Rugescu | Alexandru Gheorghe | 969 | Hunedoara | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Nuferilor, bl.M5, ap.10, Deva, jud. Hunedoara SC PRINCO IMPEX SRL - Piața Libertății nr.13, Hunedoara, jud. Hunedoara | ||
Rugescu | Răzvan | 7021 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială | B.I.A. Rugescu Alexandru - Str. Nuferilor, bl.M5, ap.10, Deva, jud. Hunedoara | ||
Rugină | Dragoș Marian | 5137 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC RUGINA + ASSOCIATED ARCHITECTS SRL - Str. Smârdan nr.19, Iași, jud. Iași | ||
Runcan | Ioan | 2332 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC RUNCANIA-PROIECT SRL - Str. Andrei Mureșanu nr.5, bl.5, sc.A, ap.10, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud | ||
Rus | Alexandra | 7302 | Transilvania | Salraiat / societate comercială | SC Dico & Țigănaș SRL - Cluj-Napoca, str. Calea Turzii nr. 134, et 2 | ||
Rus | Andrei Victor | 5824 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC IAR Concept Studio SRL - Turda, str. Dr. Ion Ratiu nr. 17, ap. 35 | ||
Rus | Eugen Cristian | 4246 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Cpt. Gr. Ignat nr. 8, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Rus | Helga | 6378 | Satu Mare | Asociat / Societate comercială | SC HOUSE ARHITECTURE STUDIO SRL- Str. Gabriel Georgesc, nr.5, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
Ruscan | Dorin | 3873 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Jean Steriadi, nr. 25, bl. L16, sc.5, ap.206, sector 3, București | ||
Ruse | Ștefania Victoria | 2884 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Gheorghe Brătianu nr.46 et. 1 ap.4 sect.1 București | ||
Rusea | Bogdan | 5906 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. ECO-ARH SRL - Bd. Timișoara Nr. 87, București | ||
Russo | Doina | 2728 | București | Salariat / Societate comercială | Rieni Drinks S.A. - str.Fabricii nr.46-B, sector 6, București | ||
Russu | Liana | 919 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Podragu nr.32, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Rusu | Adrian | 5095 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ADRIAN RUSU B.I.A. - Nr. 127 - B-dul Republicii, Nr. 21, Bl. A5, Ap. 18, Ploiești, Jud. Prahova SC NUMĂRUL 8 ARHITECTURA SRL - P-ța Victoriei, Nr. 1, Bl. Mercur, Sc. A, Et. 4, Ap. 40, Ploiești, Jud. Prahova SC PUNKT NR 7 ARHITECTURA SRL - B- dul Republicii, Nr. 21, Bl. A5, Ap. 18, Ploiești, Jud. Prahova SC EUMORFIA ARHITECTURA SRL - P-ța Victoriei, Nr. 1, Bl. Mercur, Sc. A, Et. 4, Ap. 40, Ploiești, Jud. Prahova SC PROARHCONS SRL - Str. G-ral V. Milea, Nr.1, Bl. A7, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Rusu | Anca Oana | 1226 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARC STUDIO SRL - str. C-tin Rădulescu Motru nr.20 bl.22-24 sc.C ap.88 sec.4 București | ||
Rusu | Ancuța Violeta | 5592 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC MENTOR CONSTRUCT SRL - Str. Trotusului nr.3, ap.59, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Top Proiect SRL - Cluj-Napoca, str. Copernicus nr. 7 SC UP Vision SRL - str. Al. Odobescu nr. 2, ap. 59, Baia Mare | ||
Rusu | Camelia Mirela | 3626 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. 1 Mai nr.68, bl.UM1, sc.E, ap.86, Constanța, jud. Constanța | ||
Rusu | Cătălin | 6027 | Iași | Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Alexandru cel Bun. Nr. 35, bl. X2, ap. 20, Iași, jud. Iași | ||
Rusu | Dragoș | 4471 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Bruneanu nr.9, loc. Valea Voievozilor, 137397 com. Razvad, jud. Dâmbovița | ||
Rusu | Dumitru | 4653 | București | Asociat / Societate comercială | SC FUTURE DESIGN SRL - bd. Burebista nr.2 bl.D14 sc.4 ap.114 București | ||
Rusu | Gabriel | 6068 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC NEOSPACE DESIGN SRL - Str. Drumul Câmpeni nr. 2B, Sector 4, București SC DANINASTAR SRL - Str. Gheorghe Lazăr nr. 25, București | ||
Rusu | Gheorghe Dragoș | 4282 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ASIMPTOTIC SRL - sos. Nicolina nr.13, bl.938, ap.28, Iași, jud. Iași | ||
Rusu | Ioana Adina Georgeta | 2197 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC TIMICO PROIECT SRL - Str. Donath nr.13, bl.M1, sc.6, ap.63, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Rusu | Leonard | 2509 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mărăței nr.152, bl.F1, ap.25, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
Rusu | Marian | 789 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Calea Călărași nr.77, bl.24, ap.104, Brăila, jud. Brăila | ||
Rusu | Oana Mirela | 5042 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ASIMPTOTIC SRL - sos. Nicolina nr.13, bl.938, ap.28, Iași, jud. Iași | ||
Rusu | Radu Cristian | 4192 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ABSTRACT DESIGN SRL - Str. Baba Novac nr.1 ap.5, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Rusu | Viorel | 3232 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Calea Dumbrăvii nr.30A, ap.7, Sibiu, jud. Sibiu SC SM ART PROIECT SRL - str. Rahovei, nr. 55, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Rusu | Vlad Sebastian | 5465 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Eremia Grigorescu nr. 21, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
Rusuleț | Mihaela Rodica | 6324 | Timiș | Salariat / Societate comercială | STUDIO ARCA SRL - Timișoara, str. Memorandului nr. 93 | ||
Ruta | Virgil | 2918 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Griviței nr.236 bl.H sc.B et.7 ap.32 sec.1 București | ||
Ruxanda | Bogdan | 6881 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC GETRIX SA - Str. V. Alecsandri nr.15, Craiova, jud. Dolj | ||
Sabău | Mircea | 2540 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC ICON STUDIO SRL -Str. Gen. Magheru nr.11, bl.M11, ap.11, Oradea, jud. Bihor | ||
Sabău | Monica Daniela | 418 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Sabau Monica - Timișoara, str. Virgiliu, nr. 17 | ||
Sabău-Tătar | Mircea | 2309 | Alba | Asociat / Societate comercială | SC GENERAL GAME SRL - str. Gării nr.3, Sântimbru, jud. Alba SC Grup Corint SRL | ||
Sabău-Trifu | Lucian Ionel | 3280 | Satu Mare | Titular / Societate comercială | SC LUCIUS DESIGN SRL - Str. Mihai Viteazu nr.12, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
Sabetay | Alexandra | 194 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Carol I nr.48, Iași, jud. Iași | ||
Sabou | Cătălin | 5195 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC BI STYLE PROJECT SRL - Str. Siretului nr.8, ap.23, et.I, Sibiu, jud. Sibiu | ||
Sache | Despina Monica | 6418 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. SACHE DESPINA MONICA - Str. Florilor, nr.38, 077165 Snagov, Ilfov SC TAG ARCHITECTURE SRL - Str. Brezoianu nr.12, 050022 București, sect. 5 | ||
Sachelari | Bogdan | 1029 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Nicolae Golescu nr.14 et.2 ap.16 sect.1 București | ||
Sagatelian | Eduard | 2050 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Ves Consulting SRL - str. Armenească nr.13, sector 2, București | ||
Salaytah | Sandra | 7285 | București | Salariat / Societate comercială | SC GRAPH TRONIC XM SRL - Str. G-ral Berthelot nr. 101, Sector 1, București | ||
Salman | Shawki | 1379 | București | Asociat / Societate comercială | |||
Salomia | Răzvan | 3608 | București | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER DECO SRL - Str. Căderea Bastiliei nr.86, S.1 București | ||
Salo-Polizu- Micșunești | Radu Ștefan | 4847 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARCHCONCEPT SRL bd. Banu Manta nr.29 sc.1 bl.32 et.3 ap.19 București | ||
Samoil | Adina Lidia | 2070 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Samoil | Andrei | 5448 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHITECTON SRL - str. Arh. D Hîrjeu nr.8 sec.2 București | ||
Samoilă | Cetina | 608 | Arad | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Gutuilor nr.14, Arad, jud. Arad SC VIRTUALE CON SRL - Str. Daliei, Nr.15, Bl.13, Ap.6, Timișoara, Jud.Timiș | ||
Samoilă | Laurențiu | 1010 | Muntenia Sud Est | Funcționar public | Consiliul Județean Călărași | ||
Samoilescu | Răzvan Ioan | 6749 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială | Societatea de Montaj si Comerț Internațional - S.M.C.I. SRL - Chitila, str. Aurel Vlaicu, nr. 30, jud. Ilfov | ||
Samson | Adrian | 2770 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Castelului nr.70, cod 500014, Brașov, jud. Brașov | ||
Samsonescu | Paul | 6583 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ONE DESIGN SRL - P-ta Alba Iulia nr. 8, bl. 17, ap. 40, Sector 3, București | ||
Samșudean | Adriana | 4918 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECTURA 4U SRL - Piata Avram Iancu nr.7, ap.4, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Sanda | Simona Ioana | 3048 | București | Salariat / Societate comercială | SC FRIGOENGINEERING SRL - Str. Teiul Doamnei nr. 9, ap. 11, sector 2, București | ||
Sanda | Vlad Teodor | 6533 | București | Salariat / Societate comercială | SC RYV PROIECT SRL - Intr. Miciurin nr. 1, ap. 1, sector 1, București | ||
Sandu | Adrian | 4588 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC GAMMA DESIGN SRL - Bd. Tomis nr.320A, bl.TD3, sc.A, ap.24, Constanța, jud. Constanța | ||
Sandu | Anca | 6961 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROFORMA ARHITECȚI ȘI INGINER SRL - Str. Berzei nr, 14B, sector 1, București | ||
Sandu | Andreea Monica | 5090 | București | Salariat / Societate comercială | SC TC CARPAȚI SA - str. Docenților nr.12 sec.1 București | ||
Sandu | Ioana | 5670 | Alba | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECTURA SRL - Str. Libertății, nr.1, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Sandu | Marius Petru | 4680 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. General Vasile Milea nr.2, bl.P2, sc.A, ap.4, parter, 731218 Bârlad, jud. Vaslui | ||
Sandu | Mihaela | 1490 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Lerești nr.4, Bl.D3, Sc.A, Ap.5, S.5 București | ||
Sângeorgean | Mihai Bogdan | 4913 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Ep. Ioan Bob nr.4, ap.9 | ||
Sanjuan-Capella | Salvador Jose | 6362 | București | Asociat / Societate comercială | Diaz y Sanjuan - Arquitectos - Parc Industrial Imobest Km. 23, Strada Ithaca nr.400, 087015 Bolintin Deal, Județul Giurgiu | ||
Sânpetru | Livia Pompilia | 4573 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Șos Mihai Bravu nr.188 bl.211 sc.B et.1 ap.38 sec.2, București S.C. 3D-ARCHITECTURE S.R.L. - Mihai Bravu nr.64-88, Sector 2 | ||
Sansebeș | Georgeta | 2157 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC SANNIS SRL - Str. Tâmpei nr.5B, Brașov, jud. Brașov | ||
Sârb | Liviu | 2022 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Sârbu | Adrian | 1391 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. G. Călinescu nr.23, Bl.17, Et.1, Ap.7, S.1 București | ||
Sârbu | Camelia | 2161 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC AGENȚIA SÂRBU SRL - Str. Ecaterina Varga nr.3, ap.1, Brașov, jud. Brașov | ||
Sârbu | Niculae Cătălin | 1170 | București | Asociat / Societate comercială | SC AXEL IMPEX SRL SC AXEL DESIGN SRL - str. Lt. Col. PAUL IONESCU nr.13 sec.1 București | ||
Sârbu | Virgil Daniel | 2842 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A - Str. Primăverii nr.6, bl.T6, sc.B, ap.51, Constanța, jud. Constanța | ||
Sârca | Sonia Florica | 7150 | Satu Mare | Salariat / Societate comercială | SC TEHNOCLIMA GENERAL CONTRACTOR SRL - Str. Ștefan Odobleja, nr.40, Oradea, jud. Bihor | ||
Sârghi | Viorica | 651 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC AGD SRL - Str. Ion Voda Viteazul nr.3, bl.B3, sc.A, Suceava, jud. Suceava B.I.A. - Str. Veronica Micle nr.15, bl.17, sc.A, et.1, ap.4, Suceava, jud. Suceava | ||
Saricu | Elena | 4561 | București | Asociat / Societate comercială | SARICU STUDIO SRL - str. Dr. Thoma Ionescu 19 sec.15 București | ||
Sárosi | Judit | 6819 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC MONTEK DESIGN SRL - Str. Inimii nr.14, ap.12, Miercurea Ciuc, Jud. Harghita | ||
Sasu | Ioan | 195 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC PROGANEX SRL - Str. Oancea nr.20, bl.353, sc.A, et.3, | ||
Sava | Amelia | 5897 | București | Salariat / Societate comercială | SC LAUSTER RADU ARHITECȚI SRL - Str. Mihai Eminescu nr. 76 A, sector 2, București | ||
Sava | Ioana Ruxandra | 3174 | București | Salariat / Societate comercială | EPSTEIN ARCHITECTURE & ENGINEERING - Iacob Felix nr 63 - 69 etj. 7-8 Bucuresti | ||
Sava | Mina Nicoleta | 1563 | București | Salariat / Societate comercială | SC ASTIL SRL - str. serg. Matei Dumitru, nr.6, sector 2, București | ||
Sava | Mircea Iulian | 3361 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială | SC ARCHITECTURE STUDIO SRL - Str. Mătăsari, nr.12, sect.2, București S.C. MID INSTALL 2003 S.R.L. - Pitești, str. 24 Ianuarie,nr. 3, Bl.Z2, Sc.B, Ap.9, punct de lucru: Str. Bucur, Nr.4-6,Ap. B3, Sector 4, București | ||
Sava | Radu Costin | 5435 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Vitejescu nr. 14, Sector 4, București SC ALDRA MIHAI SRL - Str Tribunei nr. 10, sect. 1, București | ||
Sava | Robert - Daniel | 7200 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual | Sava V. Robert-Daniel - B.I.A. - str. Decebal, Bl. U50, Sc. A, Et. 2, Ap. 9, mun. Slobozia, jud. Ialomița | ||
Savonea | Gelu Stelian | 6074 | București | Salariat / Societate comercială | SC AUTOMOBILE DACIA SA - Calea Floreasca 133-137 sector 1 București | ||
Savu | Anamaria | 6816 | București | Salariat / Societate comercială | SC CONMAR PRODCOM`93 SRL - Str. Cap. Mișcă Petre nr. 1, bl. M 82, sc. 1, et. 6, ap. 37, sector 5, București | ||
Savu | Ionuț George | 6095 | București | Salariat / Societate comercială | SC WEST GROUP ARCHITECTURE SRL - str Armand Călinescu 2-4, et 18, sect 2, București | ||
Savu | Mircea Radu | 6623 | Argeș | Asociat / Societate comercială | SC RAUM PROIECT SRL - Str. Viisoarei nr.6A, sector 1, București, | ||
Savu | Nadia Iuliana | 5056 | Prahova | Titular / Birou individual | NADIA IULIANA SAVU B.I.A. - Nr. 111 - Str. Alexandru Lăpușneanu, Nr. 48, Bl. 12AP, Sc. B, Et. P, Ap. 7, Ploiești, Jud. Prahova | ||
Săbău | Ana Monica | 5809 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. TA BIROU DE ARHITECTURA SRL -str. Cuza-Vodă nr.46 | ||
Sălăgean | Ioana | 6983 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Ioana Sălăgean - Timișoara, str. L.V.Beethoven nr.4,ap.7 | ||
Sălăjan | Bogdan Ioan | 5593 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC 3F STUDIO SRL - Str. Alexandru Borza nr.1, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
Sămânță | Niculina | 341 | Timiș | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. Niculina Sămânță CONICK SRL - Timișoara, str. Zimnicea, nr. 21A | ||
Săndulescu | Adriana | 2475 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC SAM IMPEX SRL - Str. Lucrețiu Pătrășcanu nr.3, Bacău, jud. Bacău SC CASE MANIA SRL- Str. Lucrețiu Pătrășcanu nr.3, Bacău, jud. Bacău | ||
Săndulescu | Ana Maria | 1741 | București | Salariat / Societate comercială | AGENTIA DE PROIECTARE ARCO SRL - str.Viesparilor nr.41 sec.2 București | ||
Săndulescu | Andra Mălina | 4114 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Ferdinand I nr.16, S.2 | ||
Săndulescu | Matei Petru | 1742 | București | Salariat / Societate comercială | |||
Săndulescu | Mircea | 2476 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC SAM IMPEX SRL - Str. Lucrețiu Pătrășcanu nr.3, Bacău, jud. Bacău | ||
Săndulescu | Mircea Adrian | 6435 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC FLASH CONCEPT SRL-com. Măgura, nr. 377, jud. Bacău SC SAM IMPEX SRL- Str. Lucrețiu Pătrășcanu nr.3, Bacău, jud. Bacău | ||
Sărdan | Anca | 546 | Mureș | Asociat / Societate comercială | SC MAX PLAN SRL - Str. Libertății nr.25/1, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
Săvescu | Dan | 4394 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Liviu Rebreanu nr. 18 bl.A5 sc.7 et.1 ap.75 sect.3 SC HIDROPROIECT DESIGN SA - bd. Lacul Tei nr.1B et.4 sec.2 București | ||
Săvescu | Sebastian | 5261 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC SAM IDEAS SRL, Str. Tepes Voda nr. 2, Iași, jud. Iași | ||
Săvulescu | Aura | 3422 | București | Asociat / Societate comercială | SC VERTICALIA SRL - Str. Ion Neculce nr. 73, Sector 1, București | ||
Sbera | Ionel Silviu | 2302 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT ALBA SA - blv. 1 Decembrie 1918 nr.68, Alba Iulia, jud. Alba | ||
Sburlan | Liviu | 6482 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Liviu Sburlan - Șos. Ștefan cel Mare nr. 226, bl. 44, sc. A, et. 3, ap. 11, sect 2, București SC PETRODESIGN SA - Căderea Bastiliei 56, sect.1, București SC D & I CONSTRUCT - Bd. Nicolae Romanescu nr. 23, Craiova, jud. Dolj SC GECOTEC II SRL SC PROIECT AVK CONSTRUCT SRL - Str. Bariera Vâlcii nr 3, Craiova, jud. Dolj | ||
Scafa-Udriște | Ștefan | 1144 | București | ||||
Scânteie | Dan Bogdan | 6028 | Iași | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. SCANTEIE DAN BOGDAN - Sos Nicolina nr.66, bl. 985, sc.B, et.5, ap.17 S.C. ARTEX SERVICE INTERNATIONAL S.R.L. - Str. Dezrobirii nr.45, sector 6, București | ||
Scarlat | Sorin Gabriel | 5611 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARCHIPRO CONSTRUCT SRL - Prahova - București, / CONSPRO DEVELOPMENT | ||
Scărlătescu | Alina Mihaela | 5530 | București | Salariat / Societate comercială | SC GLOBAL ARCHITECTS CONSULTANTS SRL - STR. FRANKLIN BENJAMIN sec. 1 București | ||
Scărlătescu | Florea | 745 | Argeș | Titular / Birou individual Salariat / Administrație | B.I.A. - Aleea Trandafirilor nr.3, cod 115300, Curtea de Argeș, jud. Argeș | ||
Schedlinscky | Sorina | 6811 | București | Salariat / Societate comercială | OM BIROU DE ARHITECTURĂ - Str. Crângului nr. 15, sector 1, București | ||
Schiau | Carmen Ana | 2328 | Alba | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A.- str. Octavian Goga, nr.9B, Alba Iulia, jud. Alba SC AMECO SRL - str. F.C. Ripcusic, nr.23, sc.A, ap.15, Timișoara, jud. Timiș | ||
Schinagel-Costea | Ileana | 2592 | București | Asociat / Societate comercială | SC REMARK VISIO SRL - Calea Griviței 148, Sector 1, București | ||
Schindowski | Udo | 6499 | Satu Mare | Salariat / Societate comercială | SC ENERGIE TEAM SRL - Bd. Independentei nr.25/2, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
Schmidt | Dezideriu | 4308 | Satu Mare | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Stadionului, nr.6, loc. Odoreu, jud. Satu Mare | ||
Schmidt | Ignaz Sergiu | 4606 | București | Asociat / Societate comercială | SC ATRE STUDIO SRL - Calea Victoriei nr.16-18-20 Pasajul Macca et.4 Mansardă București | ||
Schuster-Cordoneț | Radu Ioan | 1127 | Alba | Asociat / Societate comercială | SC SCHUSTER DESIGN SRL - str. Primăverii, nr.24, ap.3, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Schwalie | Alfred | 882 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | CHEDA SRL - Timișoara, str. Ștefan Stâncă 86 | ||
| Scolobiuc | Oana | 521 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială Salariat/ Societate comercială | SC ATELIER 2005 SRL - Str. Gr. Ureche nr.19, Suceava, jud. Suceava SC MOLDPROIECT ASD SRL - str. Marășești nr. 7A, Suceava, jud. Suceava | ||
| Scripcariu | Sorin | 2272 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC SIT MANAGMENT SRL SC SIT - BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Cluj-Napoca, str. Calea Motilor, nr. 100 A, et. III, jud. Cluj SC SCRIPCARIU BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Cluj-Napoca, str. Moților nr. 100A, et 3 | ||
| Scupin | Veronica | 3630 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Sibiu nr.16, bl. E33, ap. 34, sect.6, București SC IORGA CONSULTANȚĂ ȘI MANAGEMENT SRL - Calea Văcărești 274, bl. 62, sc. A, ap. 10, sector 4, București | ||
| Scurtu | Nova | 196 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ELIDO SRL - Str. Tabacului nr.45, bl.Y3, ap.1, Iași, jud. Iași | ||
| Scurtulescu | Dragoș Ionuț | 6526 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC ESTETIC DESIGN SRL - Aleea Garofitei, nr 34, bl. L92, SC. D, ap. 42, jud. Constanta | ||
| Scurtu-Țurcanu | Cristiana Maria | 6952 | Timiș | Salariat / Societate comercială | TOTAL FORREST SRL - Timișoara, jud. Timiș, str. V. Babes nr. 32 | ||
| Scutaru- Ungureanu | Viorica | 5863 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Eugeniu Carada nr.5-7, sc.B, et. 3, ap.35, sector 3, București ASCO CONSTRUCȚII SRL - bd. Lacul Tei nr.80 sec.2 București | ||
| Sebestyen | Olivia | 4692 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | OLIVE ARHITECTURE SRL - str Tigrului nr 25, Timișoara | ||
| Secuiu | Ștefan | 7177 | București | Salariat / Societate comercilă | SC OFFICE DESIGN & BUILD SRL - Str. București nr. 9A, Sector 1, București | ||
| Seculici | Gheorghe | 612 | Arad | Asociat / Societate comercială | SC PROIECT SA - Str. Decebal nr.2, Arad, jud. Arad | ||
| Segărceanu | Mihail | 1327 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Tineretului nr.41, Bl. 52, Sc.2, Ap.45, S.4 București | ||
| Selbinschi | Sorin | 1134 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Călărașilor nr. 311, bl. 71, sc. 3, et. 6, ap. 95, sector 3, București | ||
| Selegean | Ioan | 2753 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. General Vasile Milea, bl.13A, sc.A, ap.7, Sibiu, jud. Sibiu | ||
| Selegean | Vintilă Dimitrie | 363 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A Selegean - Timișoara, str. M. Viteazu nr. 40 | ||
| Seltea | Florinel | 453 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | Cabinet Arhitectură - Str. George Enescu, nr.2 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
| Seltea | Nicolae | 3579 | București | Asociat / Societate comercială | ARHITECT AT WORK STUDIO SRL - Str. Horia Măcelaru nr.6, Sector.1, București | ||
| Semeș | Monica Laura | 6264 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC TERM SRL - str. Mimozei nr. 6, ap. 4, Oradea, jud. Bihor | ||
| Senciuc | Dan | 653 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC ARSIS SRL - Str. Ciprian Porumbescu nr.3, ap.2-3, Suceava, jud. Suceava | ||
| Serdesniuc | Ana Aura | 4516 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Aura Serdesniuc - 325401 Caransebes, județul Caras-Severin, Sat Jupa nr.23 | ||
| Sersante | Fabrizio | 8107 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Calea Calarasilor, Nr.61, Bl.A, Ap.18, Brăila, Jud Brăila | ||
| Sersescu | Radu Mihai | 1793 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Colentina nr.20, Bl.9B, Sc.D, Et.6, Ap.158, Sector 2, București | ||
| Sertis | Alexandru Victor | 6989 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Simion Stoilov, nr.6, bl.E6, sc.b, ap.6, Craiova, jud. Dolj SC A&A DESK ASISTENT - Aleea Cetatuia 6, sector 4, Bucuresti | ||
| Sescioreanu | Alexandru | 7216 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC 3 C PROIECT SRL - Str. D. Ernici, nr. 5 B, mun. Piatra-Neamț | ||
| Severin | Cristian | 3612 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dinu Vintilă nr. 6B, sc. C, et. 1, ap. 84, sector 2, București TRAMONTANA SRL bd. Banu Manta nr.26 sec.1 București | ||
| Severin | Vlad Aurelian | 6834 | Satu Mare | Salariat / Societate comercială | SC DANIEL BIROU DE ARHITECTURA SRL - Str. Horea,nr.43-45,ap. 17, Cluj Napoca, jud. Cluj | ||
| Sfarghiu | Dania Victoria | 3091 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC DEGRAPH 29 SRL - Str. Prundului nr.29, Brașov, jud. Brașov | ||
| Sferle | Gheorghe Rusalim | 6711 | Satu Mare | Titular / Birou individual | B.I.A. SFERLE GHEORGHE RUSALIM str. B-dul Transilvaniei ,bl.6 et.V,ap.17 Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
| Sfetcu | Mihaela | 6577 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială | SC ARH-CON PROIECT SRL - Str. Izvoarelor nr.6A, Botosani, jud. Botosani | ||
| Sfetcu | Sergiu | 6247 | București | Asociat / Societate comercială | |||
| Sfinteș | Radu | 7187 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual | B.I.A SFINTEȘ C.V. RADU - Bld. Unirii, bl.6E, ap.11, Buzău, jud. Buzău | ||
| Silaghi | Alina Alexandra | 4689 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A.- Str. Ecaterina Teodoroiu nr.43, ap.1 Oradea, jud. Bihor | ||
| Silaș | Diana Gabriela | 6875 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Sit Management SRL - Cluj-Napoca, str. Emil Racoviță nr. 5 | ||
| Silion | Marius Sorin | 5921 | București | Salariat / Societate comercială | SC ALPHA STUDIO SRL - str. Menuetului nr.12 sec.1 București | ||
| Silvășan | Claudiu Vasile | 378 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Silvasan Claudiu Facultatea de Construcții și Arhitectură Timișoara - Timișoara, str.Traian Lalescu, nr.2a | ||
| Silvestru | Mihail Emil | 4764 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ARHIGEST SRL - Timișoara str Anton Pann nr. 1, ap.5 | ||
| Sim | Rodica | 2542 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC EXPRESIV SRL - Str. A. Lazăr nr.6, ap.21, Oradea, jud. Bihor | ||
| Sima | Ana-Maria | 6814 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | |||
| Sima | Ion | 3147 | București | Salariat / Societate comercială | |||
| Sima | Laura Denis | 354 | Timiș | Salariat / Societate comercială | P.A. DAVIDESCU & SIMA SC ARCOS SRL - Reșița Aleea Zadului Bl. B2, et. I, ap.4 | ||
| Sima | Mihai | 5924 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC MHS STUDIO SRL-str. Ion Creangă, nr. 29, loc. Sibiu, jud. Sibiu B.I.A - str. Ion Creanga, nr. 29, Sibiu, jud. Sibiu | ||
| Sime | Diana | 832 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC GISPRO SRL - B-dul Magheru nr.6, Oradea, jud. Bihor | ||
| Simici | Andreea Snejana | 7013 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Sc D Proiect srl - Timișoara Piata Unirii nr 5, ap 19 | ||
| Simileanu | Cristina | 1332 | București | Asociat / Societate comercială | S.C TOP FORM exim 93 S.R.L - str. Turda, nr. 104, bl. 31, ap. 34, sector 1, București | ||
| Simion | Alexandru Lucian | 4929 | București | Titular Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - bd. Iuliu Maniu nr.14 bl.13 sc.E ap.208 sec.6 București SC LUCIAN SIMION ARHITECTURA SRL - Bd. Iuliu Maniu nr. 14, bl. 13, sc. E, ap. 208, sector 6, Bucuresti | ||
| Simion | Ciprian | 6222 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC ARHISIMBOL SRL- Str. Cuza Voda, nr. 6, bl. A8, sc. A, ap. 15, Ploiești | ||
| Simion | Claudia Adeline | 6794 | Timiș | Titular / Birou individual | BIA Claudia Simion - Timișoara str. Cozia nr. 27/A | ||
| Simion | Magdalena | 4867 | București | Asociat / Societate comercială | SC ANTISEISMIC SRL str. Intr. Viforului nr.5 bl.12 sc.6 et.3 ap.84 sc.6 București S.C. M TECH Proiect SRL - Str Petru Rareș nr. 63 bl. A4 , ap. 37, Piatra Neamț | ||
| Simion | Mihaela | 7086 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | Str. Traian Vuia, nr.7D, Otopeni, jud. Ilfov | ||
| Simion | Sergiu | 4804 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC EASTWIND ARCHITECTURE SRL - Str Mahadma Gandi nr 1 sect 1 Bucuresti SC ALPHA STUDIO SRL - Str Mahadma Gandi nr 1 sect 1 Bucuresti | ||
| Simionescu | George Vlad | 1397 | București | Asociat / Societate comercială | |||
| Simionescu | Ioana Domnica | 2524 | București | Salariat / Societate comercială | SC. PORTAL ARHITECTURAL SRL - str. Fiordului nr.30 bl.52 sc.C ap.52 et.2 sec.1 București SC EMART - Str. Agricultori, Buftea, jud. Ilfov | ||
| Simionescu | Irinel | 1678 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | SC ARHISOL CONSTRUCT CONSULT SRL - Str. Mihail Eminescu nr.7, ap.3, Brașov, jud. Brașov | ||
| Simionescu | Oana Alexandra | 7132 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER TREI SRL - Timișoara str Mercy nr. 7 | ||
| Simiraș | Romeo Gigi | 1692 | București | Asociat / Societate comercială | UAUIM - str. ACADEMIEI 18-20 sec. 1 DA AGENTIE DESIGN SI ARHITECTURA SRL - Str. Ion Berindei nr.1, Bl.S22, Sc.D, Ap.157, S.2 | ||
| Simoc | Anda Maria | 2013 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ACS PLAN SRL Str. Emanoil Porumbaru nr.33, Bl.A, Et.3, Ap.6, S.1 București | ||
| Simoc | Cornel | 2014 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ACS PLAN SRL - Str. Emanoil Porumbaru nr.33, Bl.A, Et.3, Ap.6, S.1 București S.C. ARH PROD 2002 S.R.L. - Bd. Expoziției nr.1, et.4, București | ||
| Simon | Andrea Ildiko | 3773 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ROMNET SRL - Miercurea Ciuc, bld. Fratiei, nr 18/23, jud Harghita | ||
| Simon | Gabriel Mihai | 4758 | Timiș | Salariat / Societate comercială | TERNAR SRL - Timișoara str.Iris nr. 21A, cam. 1, et. 2, | ||
| Simon | Gabriela | 1076 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC SIMPROIECT SA - Str. Păcii nr.7, bl.P21, ap.1, Tulcea, jud. Tulcea | ||
| Simon | Imre Gabor Bela | 5089 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Cloșca nr.11, Ap. 5 Arad, jud. Arad | ||
| Simon | Olivia Dorotty | 807 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială Salariat / Birou individual | B.I.A. - Str. Al. Cernat nr.4, bl.D1B, ap.21, Galați, jud. Galați SC ECOARCH SRL - Str. Al. Cernat nr.4, bl.D1B, ap.21, Galați, jud. Galați | ||
| Simu | Lucian | 5869 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC STUDIOUL DE ARHITECTURĂ SIMU SAS SRL - Str. Dragalina nr.4, ap.12, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
| Sin | Ioana Cristina | 6939 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Proiect Constrex Consulting SRL - Cluj- Napoca, str. 13 Septembrie nr. 5 | ||
| Singer | Suzana | 3845 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Arh. Grigore Cerchez nr.11, Et.1, Ap.2, S.1 București | ||
| Sion | Mihaela | 2577 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. N. Bălcescu nr.12, sc.G, ap.23, Bacău, jud. Bacău SC POTMARCON IMPEX SRL - Str. Mihai Viteazu nr.2, Bacău, jud. Bacău SC PROREXIM SRL - Str. Războieni nr.11, Bacău, jud. Bacău | ||
| Sisak | Tamas | 5096 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Atelier MASS SRL - Turda, str. George Cosbuc nr. 8 | ||
| Sîrbu | Alexandru | 1663 | București | Asociat / Societate comercială | UAUIM Bucuresti ARTCAS IMPORT EXPORT 200 SERVICE SRL - Str. Ion Pilat nr. 1, bl. E5, sc. 1, ap. 14, sector 3, București | ||
| Sîrbu | Anca Ileana | 2650 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ANCA DESIGN SRL - Bd. Lacul Tei nr. 73, bl. 17, sector 2, București | ||
| Sîrbu | Cristina | 2834 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARCHITECTURE & ART STUDIO SRL - Bd. Ghica Tei nr.112, Bl.41, Sc.A, Et.1, Ap.10 București punct lucru Intrarea Filioara nr. 1, ap. 6, et. 4, sector 1, București | ||
| Slavic | Vlad Alexandru | 6136 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | SC Barcha Birou de Arhitectura SRL - Sacele , str. Gorunului nr.5, jud. Brașov | ||
| Slavici | Tudor Dan | 4677 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC VTP ARCHITECTS S.RL. - Str. General Magheru nr.7, Sibiu, jud. Sibiu B.I.A. - Str. General Magheru nr.7 , Sibiu, jud. Sibiu | ||
| Slăniceanu | Alexandru | 4400 | București | Salariat / Societate comercială | SC SILVAROM SA str. Rocilor 12-16 sec.6 București | ||
| Slătineanu | Cristinel Constantin | 2716 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC 3D ARHIGRUP SRL - Str. Muzicii nr.2, et.3, birou11, Iași, jud. Iași | ||
| Slăvescu | Diana Alexandra | 6127 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str Cîmpia Libertății nr 4, bl PM 51, sc D, et 9, ap 168, sect 3 SC ASCO CONSTRUCȚII SRL- Șos Pipera - Tunari 152, Ilfov | ||
| Slăvescu | Marta Iuliana | 1087 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC PROMARH SRL - Bd. Tomis 143A, cam.504, Constanța, jud. Constanța | ||
| Slăvilă | Radu | 1737 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Matei Basarab nr.64, Bl.L110, Sc.3, Et. 4, Ap.57, S.3, București S.C. ESPLAN DESIGN S.R.L. - Str. Matei Basarab nr.64, Bl.L110, Sc.3, Ap.57, S.3, București | ||
| Slivinschi | Claudia Mihaela | 4085 | București | Asociat / Societate comercială | |||
| Smântână | Sergiu | 7180 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHICON SRL - Șos. Străulești nr. 176, Sector 1, București | ||
| Smaranda | Tudor Sorin | 938 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC S&B ARCH SRL - Str. Bungardului nr. 37, Sibiu, jud. Sibiu | ||
| Smigelschi | Marius Gabriel | 2047 | București | Asociat / Societate comercială | LUMS ARHITECTI ASOCIATI SRL - str. av. Petre Crețu nr.6 ap. 2 - 012052 București | ||
| Smolean | Ioan Sebastian | 7249 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. SMOLEAN IOAN SEBASTIAN - Timișoara str. Stuparilor nr. 65 | ||
| Soare | Adrian Răzvan | 4274 | București | Asociat / Societate comercială | Soare & Yokina Arhitecți Asociați S.R.L. - Str. Ion Voinescu nr.6, sector 3, București | ||
| Soare | Areta | 5237 | Nord-Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. ARETA SOARE - str. Matei Basarab nr.10/3, Baia Mare, jud.Maramureș | ||
| Soare | Cătălin Marian | 7155 | București | Salariat / Societate comercială | SC I.S.P.H. SA BUCUREȘTI - Str. Vasile Lascăr nr. 5 - 7, Sector 2, București | ||
| Soare | Mădălin Gabriel | 3309 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | MĂDĂLIN SOARE B.I.A. - Nr. 52 - Str. Vlad Țepeș, Nr. 42A, Ploiești, Jud. Prahova SC HORMIGON SRL - Sos. Vestului, Nr. 1, Bl. 52, Sc. A, Et. 10, Ap. 41. Ploiești, Jud. Prahova | ||
| Soare | Pompiliu | 748 | Argeș | Salariat / Societate pe acțiuni Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Republicii, bl.G1, sc.A, et.3, ap.6, cod 110013, Pitești, jud. Argeș SC A 90 SRL - Bd. Republicii, bl.G1, sc.A, et.3, ap.6, cod 110013, Pitești, jud. Argeș SC A91 PROIECT SRL - Bd. Republicii, bl.G1, sc.A, et.3, ap.6, cod 110013, Pitești, jud. Argeș | ||
| Socoleanu | Victor | 2387 | Prahova | Titular / Birou individual | VICTOR SOCOLEANU B.I.A. - Nr. 3 - Str. Aurel Vlaicu, Nr. 7A, Ploiești, Jud. Prahova | ||
| Sofa | Florin | 3674 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PUNTO SRL - Str. Zamcei 18, Suceava, jud. Suceava B.I.A. - Str. Zamcei 18, Suceava, jud. Suceava | ||
| Sofronea | Crezantema | 2867 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Sat Livezi, nr.74-75, comuna Livezi, jud. Bacău | ||
| Sofronie | Mircea Cristian | 4741 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC VERTICAL ARHITECTURA SRL - Str Becaței nr 6A, bl. V7, sc. C, ap 114, Sector 3, București | ||
| Sofronie | Mircea Cristian | 4741 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC VERTICAL ARHITECTURA SRL - Str Becaței nr 6A, bl. V7, sc. C, ap 114, Sector 3, București | ||
| Solh | Mazen | 7495 | București | Asociat / Societate comercială | SC ZEN``ART SRL - Str. Fortunei nr. 8, Sector 1, București | ||
| Solomon | Georgeta | 3801 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Plt. Radu Gheorghe nr.3, Bl.11, Sc.2, Et.7, Ap.76, S.3 | ||
| Solomoneanu | Mara Dafina | 7128 | Nord-Vest | Admin. / Societate comercială | SC DAFNI PROJECT SRL - str. Locul Targului nr.70, Sighetu Marmatiei, jud.Maramures | ||
| Solon | Liliana Monica | 1503 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. KASOL GROUP S.R.L. - Str. Wilhelm Filderman nr.8, S.3, București | ||
| Solon | Marius Mihai | 1504 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. KASOL GROUP S.R.L. - Str. Wilhelm Filderman nr.8, S.3, București | ||
| Someșan | Andrea Irena | 1908 | București | Asociat / Societate comercială | SC IN FRONT SRL - Str. Turnu Măgurele nr.7, Bl.C14, Sc.1, Et.1, Ap.5, S.4 București | ||
| Sonea | Cristian | 1958 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Drumul Taberei, nr.15, bl.A1, sc.2, ap.75, sector 6, București S.C. deSEMN S.R.L. - str.Sibiu, nr.12, sector 6, București | ||
| Sonea | Mădălina | 4079 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Drumul Taberei nr.15, Bl.A1, Sc.2, Ap.75, S.6, București SC de SEMN SRL - Drumul Taberei nr.15 bl.A1 sc.2 ap.75 sec.6 București | ||
| Soreanu | Ion Radu | 4572 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Ștefan cel Mare 1-3, bloc perla, sc. 4, et. 7, ap. 161, sector 1, București Punct Studio SRL - str. Carol I, nr.14, corp A, sect 2, București | ||
| Sotiroff | Răzvan | 3838 | București | Asociat / Societate comercială | SC SIMTECH PRO SRL - Str. Uruguay nr.8A, Sector 1, București SC ARCADIA ENGINEERING - Str. Horațiu nr. 20, Sector 1, București | ||
| Spânu | Călin Șerban | 6399 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Triarh SRL - Cluj-Napoca, str. Unirii nr. 3, ap. 49 | ||
| Spânu | Radu Călin | 2252 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC TRIARH SRL - Str. Unirii nr.3, ap.49, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
| Spataru | Claudiu-Aldrin | 6552 | Iași | Salariat / Societate comercială | S.C. TOTAL GAZ INDUSTRY S.R.L.- sos. Pacurari nr.128, Iași | ||
| Spătaru | Maria Adela | 7014 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC VEST ARHITECT SRL - Timișoara str. Tigrului nr. 40 | ||
| Spătaru | Nicolae | 3577 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Mihai Bravu 85-93, bl. C 16, sc. A, et. 2, ap. 12, Sector 2, București | ||
| Spighel | Cecilia Carmen | 1613 | București | Salariat / Societate comercială | SC ISPE SA - Bd. Lacul tei nr. 1-3, sector 2, București | ||
| Spindler | Eduard Sebastian | 5434 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC SPINDLER PROIECT SRL - Str. Negoi nr.70, Sibiu, jud. Sibiu SC SM ART PROIECT SRL - str. Rahovei, nr. 55, et. 7, apt. 32, Sibiu, jud. Sibiu SC CON DESIGN SRL - str. Mihai Viteazu, nr. 2B, loc. Șelimbăr, jud. Sibiu | ||
| Spirescu | Adrian | 1164 | București | Titular / Birou individual Titular / Societate civilă profes Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Av. Mircea Zorileanu nr.51, S.1, CARPAȚI PROIECT București S.C.P. - Adrian Spirescu și Mihaela Pelteacu S.C.P. Adrian Spirescu și Mihaela Pelteacu - Str. Lățea Gheorghe nr. 18, bl. C 37, et. 4, ap. 83, Sector 6, București | ||
| Sprânceană | Mihaela | 5715 | București | Salariat / Societate comercială | SC ART ARCHITECTURE & DESIGN - șos. Pantelimon nr.225 bl.66 sc.1 et.5 sp.23 sec.2 București | ||
| Staicu | Anton | 750 | Argeș | Asociat / Societate comercială Titular / Societate comercială | SC AS PROIECT SRL - Str. G-ral Eremia Grigorescu nr.8, cod 110144, Pitești, jud. Argeș SC ARCA PROIECT 2000 SRL - Str. G-ral Eremia Grigorescu nr.8, cod 110144, Pitești, jud. Argeș | ||
| Staicu | Mihaela | 1474 | București | ||||
| Stamate | Elisabeta Angela Camelia | 4056 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC HIDROEDIL SRL - Str. Nicolae Filipescu nr. 53-55, sector 2, București SC PROCENA ENGINERING SRL - Șos. Griviței nr. 136, sector 1, București | ||
| Stamate | Sorin | 2674 | Prahova | Titular / Birou individual | SORIN STAMATE B.I.A. - Nr. 86 - Str. Iuliu Maniu, Nr. 7, Ploiești, Jud. Prahova | ||
| Stan | Daniel Tiberiu | 3468 | București | ||||
| Stan | Horațiu | 751 | Argeș | Asociat/ Societate comercială | SC SQUARE BIROU ARHITECTURĂ URBANISM SRL- com. Budeasa, sat Rogojina nr.2, jud. Argeș | ||
| Stan | Ionela | 6895 | București | Salariat / Societate comercială | SC INTELIGENTE SISTEME SRL - Str. Învățtorilor nr. 63 (Calea Rahovei 266 - 268) | ||
| Stan | Irina | 6031 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Ion Mihalache nr. 150, bl. 7, sc. A, et. 5, ap. 24, Sector 1, București | ||
| Stan | Laura Alexandra | 6861 | București | Salariat / Societate comercială | SC SIMTECH PRO SRL - Str. Uruguay nr. 8A, sector 1, București SC PROCERT DESIGN SRL | ||
| Stan | Paul | 763 | Dunărea de Jos | Titular / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHIDESIGN SRL - Str. Ep. Melchisedec Stefanescu nr.22, cam 69, Galați B.I.A. - Str. Sf. Spiridon nr.17, Galați, jud. Galați | ||
| Stan | Silvia | 1260 | București | Salariat / Societate comercială | SC SNS PROIECTARE SRL - Str. Prof. Dr. Georgescu Mihail nr.14, Et.1, Ap.2, S.2 SC Apolodor Com Impex SRL - Bd Theodor Palady | ||
| Stana | Ștefan Dumitru | 4693 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. Opanez nr.8, bl.72, sc.A, et. 2,, ap.8 sector 2, București SC URBANCUBE SRL -str. Opanez nr.8 bl.72 sc.A ap.8 sec.2, București | ||
| Stanca | Ileana Codruța | 590 | Arad | Salariat / Societate comercială | SC COMPANIA DE APĂ ARAD SA - Str.Sabin Drăgoi, Nr.2-4, Arad, Jud.Arad | ||
| Stanca | Nicolae Mircea | 6656 | București | Salariat / Birou individual | B.I.A. - Gheorghiu Petru - Intr. Drăgușa nr. 5, sector 4, București | ||
| Stanciu | Constantin Bogdan | 4129 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Tudor Ștefan nr.11, S.1 București | ||
| Stanciu | Cornelia | 2725 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A.- Str. Valea Cetății nr.29, bl.A37, sc.1, etaj 5, ap.21, Brașov, Jud. Brașov | ||
| Stanciu | Eugenia | 4306 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Râmnicu Vâlcea 25 bl.20B et.5 ap.83 sect.3 București | ||
| Stanciu | Florian | 1580 | București | Asociat / Societate comercială | |||
| Stanciu | Georgeta Cecilia | 924 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Anton Pann nr.8A, Sibiu, jud. Sibiu | ||
| Stanciu | Gheorghe | 3546 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Timișoara nr. 35, bl. OD6, sc. 5, et. 1, ap. 149, Sector 6, București SC BROTHERS CONSTRUCT SRL - Bd. Timisoara nr. 35, bl. OD6, sc. 5. et. 1, ap. 149, sector 6, București | ||
| Stanciu | Gheorghe Vladimir | 385 | Timiș | Titular / Birou individual | BIA George Stanciu - Timișoara str. Ion Slavici nr. 25 | ||
| Stanciu | Ioana Dana | 7287 | București | Salariat / Societate comercială | SC SIMTECTH PRO SRL - Str. Horațiu nr. 20, Sector 1, Bucureș | ||
| Stanciu | Maria Iulia | 1579 | București | Asociat / Societate comercială | Starh - Arhitectură, Construcții, Design S.R.L. - Str. Obcina Mare 4, Apt.50, sector 6, București 061593 | ||
| Stanciu | Viorel | 3496 | Timiș | Salariat / Societate comercială | EURO-ARHITECT SRL - Timișoara, str.Paris, nr.11, ap.5 | ||
| Stancu | Ioan Nicolaie | 3261 | Hunedoara | Titular / Birou individual | B.I.A. Comuna Băița, sat Fizeș, nr. 42, jud. Hunedoara | ||
| Stancu | Lucian | 5529 | Timiș | Salariat / Societate comercială | POLIFORM SRL - Timișoara, str.București nr.19, sc.A, et.1, | ||
| Stancu | Theodor Paul | 1720 | București | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC 3T BIROU DE ARHITECTURĂ SRL Str, Varșovia nr. 4, et. 1, sector 1, București SC B23T INTERNATIONAL ARHITECTURAL SERVICES SRL - Str, Varșovia nr. 4, et. 1, sector 1 | ||
| Starmuller | Istvan | 3284 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Frantz Shubert nr.9A, Oradea, Bihor | ||
| State | Sorina Daniela | 7157 | Prahova | Salariat /Societate comercială | SC HAUSPLAN STUDIO SRL, Str. Spitalului, Nr. 24A, Ploiești, Jud. Prahova | ||
| Stămorean | Daniel | 3671 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SIGN A SRL - Timișoar str. Martir Marius Ciopec, nr. 12, | ||
| Stăncioiu | Anca Gabriela | 1942 | București | ||||
| Stăncioiu | Pantelimon | 440 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Violetelor nr.10, bl.N27, sc.B, ap.5, loc. Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea SC ATOM SRL - Str. Calea lui Traian, nr.179, bl. 9, et. 3, ap. 12, loc. Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea S.C. VS ARHITECTURA S.R.L. - Aleea Mioriței, nr. 2, loc. Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
| Stăncioiu | Rodica | 3570 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Chișinău nr.16, Bl.M7, Sc.A, Et.7, Ap.25, S.2 | ||
| Stănciulescu | Simona Cornelia | 4397 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. Modulor Consult S.R.L. - str. Hagi Ghita nr. 71, sectorul 1, București | ||
| Stănculescu | Daniela | 928 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Daliei nr.1, bl.52, ap.68, Sibiu, jud. Sibiu | ||
| Stănculescu | Gheorghe Radu | 2818 | București | Acționar / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ROMPROIECT IPC SA - Calea Grivitei nr.6, București, sector 1, cod: 010701, punct de lucru - Str. Intrarea Sectorului nr.20, București, sector 3, cod: 030353 | ||
| Stănculescu | Radu Valentin | 1449 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. M2R ARHITECTURAL S.R.L - Str. Politehnicii, nr. 3, bl. i2, sc. D, ap. 47, sector 6, București | ||
| Stănescu | Aurel Costel | 7343 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Ion Mihalavhe nr. 66, sc. B, parter, ap. 1, Sector 1, București | ||
| Stănescu | Corina Draga | 654 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mărăști nr.18, bl.T3, sc.C, ap.16, Suceava, jud. Suceava | ||
| Stănescu | Emil | 465 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | SC EMARH PROIECT SRL - str. Poet Gr. Alexandrescu nr 19, Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
| Stănescu | Oana Iuliana | 4950 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Cozla nr.8 bl.A7, sc. 4, et. 4,. Ap 50, sect 3 SC STUDIO TREI ARH SRL - str Intrarea Buturugeni, nr 24, sect 5, București | ||
| Stănescu | Paul Eugen | 2780 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Rm. Vâlcea nr.1, Bl.S17, Ap.21, S.3 București SC D&D CONSULTING SRL | ||
| Stănescu | Rodica | 1097 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHICO CONSULTING SRL - Str. Mircea cel Bătrân, nr.141,bl. MS1, sc.A, et. 2, ap.12, Constanța, jud. Constanța | ||
| Stănescu | Sanda Maria | 2880 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Carol I nr.65, Bl.2bis, Sc.A, Et.6, Ap.33, S.2 București | ||
| Stănescu | Silviu | 655 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC BIROU DE ARHITECTURA FLADER SRL - Str. I.P. Pinciu nr. 1, Suceava, jud. Suceava SC CASA DESIGN SRL - str. Gării nr. 3, Gura Humorului, jud. Suceava | ||
| Stănescu | Vasilica | 1480 | București | Salariat / Societate comercială | SC CARPATI PROIECT SRL str. Știrbei Voda nr.43 sec.1 | ||
| Stănescu-Baccela | Alexandru | 3929 | București | Asociat / Societate comercială | WALTMANN A.B. SRL - Bd. Ion Mihalache, nr.111, Bl.12A, ap.49, sector 1, București | ||
| Stănică | Adina | 6262 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. -Bd. Schitu Măgureanu nr. 27-33, sc.A, et. 2, ap. 11, Sector 1, București SC INGO STUDIO SRL - Bd. Ceahlăul, nr. 20, bl. 103, sc.3, et. 2, ap 63, sector 6, București. | ||
| Stănică | Elena Mădălina | 6821 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Gen. Ștefan Falcoianu, Nr.11, Bl.O5, Sc.1, Ap.6, Craiova, Jud. Dolj | ||
| Stănică | Rodica Ramona | 5333 | București | Salariat / Societate comercială | SC RA DESIGN STUDIO SRL - Str. Mihai Bravu Nr. 147-169 Sector 2 Bucuresti | ||
| Stătescu | Virginia | 88 | Oltenia | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHITOP PROIECT&CONSULT SRL - Str. Romul nr.1, bl.Romarta, sc.E, ap.92, Craiova, jud. Dolj SC ARHITOP MV SRL - str. Romul, nr.1, bl.Romarta, sc.E, ap.92, Craiova, jud. Dolj B.I.A. - Str. Romul nr.1, bl.Romarta, sc.E, ap.92, Craiova, jud. Dolj | ||
| Stelian | Liviu | 1837 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Vidin nr.9, Bl.57, Sc.2, Ap.15, S.2 București | ||
| Stere | Paula Liliana | 3885 | București | Salariat / Societate comercială | |||
| Sterescu | Oana Mihaela | 1687 | București | Asociat / Societate comercială | SC SHOWDOWN DESIGN SRL - Str. Ion Țuculescu nr.42, Bl.P3, Sc.C, Ap.39 București | ||
| Steriopol | Lucia | 1247 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. STILPRO CONS srl - str. Mântuleasa 42 sect. 2 București | ||
| Stinghe | Adriana Elena | 2115 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC ATS PROIECTARE DESIGN SRL - Piața Unirii nr.1, ap 10, Brașov Jud Brașov | ||
| Stinghe | Irina | 7107 | București | Salariat / Societate comercială | SC ROMELININFO SRL - Str. Ion Câmpineanu nr. 26, bl. 8, sc. 2, et. 4, ap. 54, sector 1, București | ||
| Stireciu | Cristina Camelia | 1667 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. Liviu Rebreanu nr.6 bl.B1 sc.5 et.4 ap.193 sec.3, București UAUIM str. Academiei nr.18-20 sec.1 București SC GRAPHICA 2000 SRL str. Mașina de Pâine nr.69 bl.OD23 sc.B et.9 ap.84 sec.2 București | ||
| Stîngă | Carmen Brîndușa | 4810 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC TOP STUDIO DESIGN SRL - str. Nicolae Constantinescu nr.6 bl. 15A sc.A et.2 ap.5 sec.1 București SC CONCEPT TEHNO - PROIECT SRL- Str Eliberării nr. 21, bl. N 31, sc. A, ap. 1, Constanța | ||
| Stoia | Horea Grigore | 2123 | Nord-Vest | Asociat unic / Societate comercială | SC PROIECT MGH SRL - Str. Victor Babeș nr.41/49, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
| Stoian | Dan Valeriu | 4517 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Stoian Dan Valeriu ARHITIM SRL SC SDAC STUDIO - Timișoara, 300671, str. Circumvalațiunii nr.39, sc. C, et.3, ap.11/ | ||
| Stoian | Elena | 5963 | București | Salariat / Societate comercială | SC SHIFTSPACE SRL - Bd. Unirii, nr. 35, bl. A 3, sc. 3, et. 6, ap. 72, Sector 3 | ||
| Stoian | Ioan Laurențiu | 4483 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ARHIBAZIC SRL - Timișoara, str. Moise Nicoară nr.5, punct de lucru:Timișoara, str. Victor Babeș nr.9 | ||
| Stoian | Iulia | 8197 | București | ||||
| Stoian | Luca Matei | 7113 | București | Salariat / Societate comercială | SC DO IT ARHITECTURA SRL - Bucure;ti | ||
| Stoian | Mihaela | 6659 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC AGENȚIA SÂRBU SRL - Str. Ecaterina Varga nr.4, Brașov, Jud. Brașov | ||
| Stoian | Silviu Andrei | 4916 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC AGENȚIA SÂRBU SRL - Str. Ecaterina Varga nr.4, Brașov, Jud. Brașov | ||
| Stoianovici | Andrei Alexandru | 4706 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - ANDREI ALEXANDRU STOIANOVICI - Str. Maria Tănase nr. 3, bl. 13, ap. 18, sector 4, București SC ABC MEDIA PLUS SA str. Teatrului nr.1-2 Oradea | ||
| Stoianovici | Corina | 5540 | București | Salariat / Societate comercială | PRODID SRL - str. Paul Chinezu nr.6 ap.11 Timișoara | ||
| Stoica | Ana-Maria | 6996 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC ARHITECTURALL PROJECT SOLUTION S.R.L - Navodari, str. M5,nr.2, jud. Constanta | ||
| Stoica | Andreea | 5142 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC ACTA SRL - Str. Unirii nr.19A, Constanța, jud. Constanța | ||
| Stoica | Bogdan | 7524 | Prahova | Titular / Birou individual | BOGDAN STOICA B.I.A. - Nr. 136 - Str. 1 Mai, Nr. 4, Ploiești, Jud. Prahova | ||
| Stoica | Cecilia | 2399 | Prahova | Titular / Birou individual | CECLIA STOICA B.I.A. - NR. 21 - B-dul Republicii, Nr. 17B, Bl. A1, Et. 6, Ap. 25, Ploiești, Jud. Prahova | ||
| Stoica | Florin | 6824 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | FLORIN M. STOICA - Birou de Arhitectură - Aleea Nordului, Nr. 7, Bl. V11, Sc. A, ap.4, Et. P, Slobozia, Jud. Ialomița S.C. PROCIVIL S.R.L. - str. Cloșca, nr. 18, Slobozia, Jud. Ialomița | ||
| Stoica | Georgeta | 2421 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | GEORGETA STOICA B.I.A. - Nr. 17 - Str. Cameliei, Nr. 21, Bl. 137, Ap. 3 Ploiești, Jud. Prahova SC LEUL ALB SRL - Str. 23 august, Nr. 3, Urlați, Jud. Prahova SC ENAS SRL - Str. Periș, Nr. 4, Ploiești, Jud. Prahova SC INRO CONSTRUCT SRL - Com. Târgșoru Vechi, Sat Târgșoru Vechi, Nr. 457, Jud. Prahova SC ROBAD CONS SRL - Str. Zorilor, Nr. 2, Bl. C1, Et. 2, Ap. 31, Plopeni, Jud. Prahova | ||
| Stoica | Ion | 3107 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Dunării nr.220, bl.B11, sc.B, ap.54, Alexandria, jud. Teleorman | ||
| Stoica | Liviu | 1877 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC PETRODESIN SA - Căderea Bastiliei 56- 58, sector 1, București | ||
| Stoica | Roxana Catrinel | 2067 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Jean Steriadi nr.29, Bl.V5, Ap.14, S.3 București | ||
| Stoica | Tudor Bogdan | 3571 | București | Salariat / Societate comercială | |||
| Stoicana | Aurel | 4648 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Costache Conachi, nr. 8, bl.6A, sc.1, et.5, ap.34, sector 2, București | ||
| Stoicescu | Anca | 4672 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Paul Greceanu nr.43 et.2 ap.5 sec.2 București, | ||
| Stoicescu | Iulian Paul | 6965 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Paul Greceanu nr. 43, et. 2, ap. 5, sector 2, București | ||
| Stoicescu | Niculae Dan | 1828 | București | Salariat / Societate comercială | Petrodesign S.A. - Caderea Bastiliei nr.56-58, 010616, București | ||
| Stoicescu | Teodora Luminița | 1829 | București | Salariat / Societate comercială | Tebodin Romania Consultants & Engineers S.R.L. - Str. Vasile Milea nr. 2H, Et.5, Sector 6, București | ||
| Stoinescu | Alexandru Mihai | 4830 | București | Salariat / Societate comercială | CORPORATE OFFICE SOLUTIONS str. Sf. Vineri nr.29 et.3 București | ||
| Stoleru | Radu | 7110 | București | Salariat / Societate comercială | TEBODIN ROMANIA CONSULTING & ENGINEEERING SRL - Str. Vasile Milea nr. 2H, , et. 5, Sector 6, București | ||
| Strat | Ciprian | 5041 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Doamna Ghica, nr. 6, bl. 3, sc. C, et. 10, ap 117, sect. 2, București | ||
| Stratulat | Andreea | 5085 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ARTEEN SRL - Timișoara, Martir V. Balmuș nr.14 SC ZAM GRUP SRL - str. Episcop J. Nischbach nr.4 | ||
| Străjan | Ion | 2323 | Alba | Asociat / Societate comercială | SC B.P. STRAJAN SRL - str. Ferdinand I, nr.68, Alba Iulia, jud. Alba | ||
| Străjan | Vlad | 7206 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC B.P. STRAJAN SRL - str. Ferdinand I, nr.68, Alba Iulia, jud. Alba | ||
| Strebeli | Lavinia Iulia | 269 | Nord-Vest | Admin. / Societate comercială | SC STUDIUM SRL - Str. Progresuluinr.52/10, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
| Streza | Eliodor | 940 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC TECON SRL - Str. Carol Davila nr.77, sect.5, București SC PLUS LINE DESIGN - Str. Sos. Mihai Bravu, nr. 42-62, bl. P8, sc. 1, ap. 39, sect. 2 București SC IOANIM CONSULTING SRL - str. Pictor Stefan Luchian, nr. 1, Brasov, jud. Brasov | ||
| Stroe | Cătălin | 5350 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA CRISTIAN ZAHARIE - Str. Dorobanți nr. 76, comuna Harman | ||
| Stroe | Cornelia | 3365 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Spiru Haret, bl.106, sc.A, ap.28, Buzău, jud. Buzău | ||
| Stroe | Cristian | 1468 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Becaței nr.2, Bl.R4, Sc.F, Et.7, Ap.312, S.3, București | ||
| Stroe | Dănuț | 3797 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Intr. Bitolia nr.64, S.1 București | ||
| Stroe | Ioana | 3531 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Tudor Vladimirescu 140 077045 Oraș Chitila, jud. Ilfov | ||
| Stroescu | Dan Iulian | 5942 | București | Salariat / Societate comercială | SC ASCO CONSTRUCȚII SRL - șos. Pipera - Tunari nr.172 Voluntari Ilfov | ||
| Strugariu | Victor | 1148 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | |||
| Strumberger | Tamas | 6322 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | KROITORIA SRL - 300088 Timișoara, str. 3 August 1919 nr. 21 | ||
| Struț-Stefanovici | Roxana Elena | 4547 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ARHI CONCEPT SRL - Str. Iancu Bacalu nr.11, Iași, jud. Iași | ||
| Stupar | Marcela Cecilia | 6281 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC BUSINESS CONCEPT SRL - Cluj-Napoca, str. Calea Dorobantilor nr. 14-16, ap. 17 B.I.A. - Apahida, str. Pietroasa nr. 21, jud. CLUJ SC PROGIS CONSULTING SRL - com. Gilău, str. Principală nr. 542, jud. Cluj | ||
| Stuparu | Flaviu Otello | 2263 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ACOMINVEST CONSTRUCTII SRL SC BST STUDIO SRL - Str. Arieșului nr.87, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Stupcanu | Ștefan Horia | 3056 | București | ||||
| Sturdza | Șerban | 420 | București | Salariat / Societate comercială | SC PRODID SRL - str. Dr. Obedenaru nr. 3, Sector 5, Bucuresti | ||
| Sturzu | Cristina | 5558 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Iuliu Maniu fn., loc. Aiud, jud. ALBA | ||
| Subașu | Gheorghe Daniel | 4199 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Postrul nr. 4, bl. C4, sc. 7, ap. 90, Sector 3, București | ||
| Sucală | Cristina Lucia | 5759 | Transilvania | ||||
| Suciu | Adrian Cornel | 5119 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Arhi-Struct SRL - Bistrița str. Decebal nr. 40 SC Arhi Design SRL - Bistrița, intrarea Zorelelor nr. 2, ap. 31 SC Arhiproexec SRL - Tg. Mureș | ||
| Suciu | Alexandru | 435 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC ARHISPACE SRL - Calea lui Traian, nr. 164, bl. 27, sc. C, et. II, ap. 8, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
| Suciu | Alideia Catinca | 3501 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | STUDIO UNU SRL - Timișoara, P-ța Axente Sever nr 14 A | ||
| Suciu | Claudiu Gabriel | 2283 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ACS CONSTRUCT SRL - Str. Lotrului nr.18, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Zet Proiect SRL - Satu Mare, str. I.C. Brătianu nr. 9 | ||
| Suciu | Cristian | 2160 | Nord-Vest | Titular / PFA | PFA SUCIU CRISTIAN - str. T. Vladimirescu nr.3/7, Sighetu Marmației, jud. Maramureș | ||
| Suciu | Valentina Mihaela | 3866 | București | Salariat / Societate comercială | SC Metro Cash & Carry Romania SRL Sos. Pipera-Tunari nr.1/VI, Etajele 3-7, Cladirea 1, Twin Towers, Barba Center, Voluntari Ilfov | ||
| Suhov | Anca | 1080 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ICTIONOS SRL - Tulcea, jud. Tulcea B.I.A.- Tulcea, jud. Tulcea | ||
| Sumanariu | Valentin | 6906 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ATELIERELE ARHITECH SRL - Timișoara 300298, jud. Timiș, Calea Dorobantilor, Bl. 20, sc. 1, et. 6, ap. 31 | ||
| Sumănaru | Maria | 2985 | București | Salariat / Societate comercială | SC DECO - ARHI 05 SRL - str. Mircea Bădescu nr.26 sec.3 București | ||
| Surdoiu | Constantin Leonard | 2005 | București | Salariat / Societate comercială | METRO Cash & Carry Romania SRL - Bd.Theodor Pallady Nr.51, Sector 3, București, 032258 | ||
| Susan | Marcel Ion | 2006 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC. MAX PROIECT SRL - Calea Dorobanților, nr. 112, et. 2, ap. 5, București | ||
| Süveg | Laszlo | 288 | Satu Mare | Titular/ Societate comercială Titular/ Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHICON SRL - Str. Trandafirilor nr.16/2, Negrești Oaș, jud. Satu Mare SC ARHICON OAS SRL - Str. Trandafirilor nr.16/2, Negrești Oaș, jud. Satu Mare SC ARCHICRAFT SRL - Str. Aurel Popp, nr.2/2, Satu Mare, jud. Satu Mare SC ARH-TEK SRL - Bd. Cloșca, nr.9, bl.20/10, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
| Süveg | László Róbert | 6835 | Satu Mare | Salariat / Societate comercială | SC ARHICON SRL - Str. Trandafirilor nr.16/2, Negrești Oaș, jud. Satu Mare | ||
| Suveică | Liviu | 199 | Iași | Asociat / Societate comercială | S.C PENTA STIL STUDIO SRL - Str. I. Creangă nr.52, bl.S1, sc.E, ap.2, Iași, jud. Iași | ||
| Szabo | Andrea Katalin | 5071 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ANDREESCU&GAIVORONSCHI SRL - Timișoara, P-ta sf. Gheorghe nr.4, et.2 ap.10 | ||
| Szabo | Doinița Doina | 2478 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A.-Str. V. Alecsandri nr.13, sc.A, Bacău, jud. Bacău SC STAR PROIECT SRL - Str. Brândușei, nr.50, Bacău, jud. Bacău | ||
| Szabo | Erika Izabella | 4474 | Satu Mare | Titular / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ERYZA PROIECT SRL - Loc. Caraseu, nr.405, jud. Satu Mare SC ERYZA DESIGN SRL - Loc. Caraseu, nr.405, jud. Satu Mare | ||
| Szabó | Ane Marie | 494 | Bihor | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ATELIER ARH. SZABO ARNOLD SRL - Str. Ghe. Doja nr.99/C, Oradea, jud. Bihor B.I.A. - Str. Ghe. Doja nr.99/C, Oradea, jud. Bihor | ||
| Szaniszlo | Francisc | 270 | Nord-Vest | Titular / Birou individual | B.I.A.SZANISZLO FRANCISC - Str. Nicolae Bălcescu 10/2, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
| Szarvas | Raul Alexandru | 6518 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ARHITECTURAL CONFORT SRL MODULUS BUILDING SRL - 307135 Curtea nr. 260, jud. Timiș | ||
| Szasz | Paul | 488 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC TEHNOPROIECT SRL - Str. Episcop Mihai Pavel nr.5, et. 1, ap.7, Oradea, jud. Bihor | ||
| Szász | Zsolt | 5966 | București | SC ARCHITECTURE & AMBIENT STUDIO SRL - bd. iuliu Maniu nr.12 sec.6 București | |||
| Szekely | Gabriel | 3668 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Szekely Gabriel - Timișoara, str.Telegrafului,bl.C,sc.11,et.1, | ||
| Szekely | Melinda | 3126 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC VIOMEX COM SRL - Str. Tatra nr.12/23, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Szekeres-Balogh | Iolanda | 547 | Mureș | Asociat / Societate comercială | SC ARHING SRL - Str. Gh. Doja nr.7A, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
| Szénasi-Pápp | Zsolt | 6083 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC BLIPSZ SRL - Cluj-Napoca, str. Aurel Suciu nr. 20/10 | ||
| Szentesi | Szende | 5160 | Transilvania | SC ZONE DESIGN SRL - Cluj-Napoca B.I.A. | |||
| Szervaczius | Laszlo Victor | 2254 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC SZERVACZIUS 28 SRL - Str. Brâncuși nr.15, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC TRUST ART CONSTRUCT SRL - Str. Govora nr.27, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Szikszai | Laszlo | 3087 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC KONTUR SRL - Str. Kossuth Lajos nr.26/B, Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
| Szilágyi | Ladislau | 2545 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC MAXIMUM SRL - Str. Bucegi nr.3, Oradea, jud. Bihor | ||
| Szilágyi-Bartha | Jozsef | 6763 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Atelier FKM SRL - Cluj-Napoca, str. Someșului nr. 35 | ||
| Szilágyi-Bartha | Zsuzsanna | 6755 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Utilitas SRL - Cluj-Napoca, str. Breaza nr. 14 | ||
| Szitar | Adina Marilena | 336 | Timiș | Titular / Societate comercială | SC ATELIER 21 SRL - Timișoara, str. I.Vidu nr. 3, | ||
| Szitar | Mirela Adriana | 335 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Szitar Mirela Adriana - Timișoara 300730, str.Nicolae Ilieșu, nr.4, | ||
| Szoke | Zoltan | 4227 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC BIROU DE ARHITECTURA SZOKE ZOLTAN SRL - Str. Einstein nr.16/1, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
| Szondi | Andreea | 6856 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Utilitas SRL, Cluj-Napoca, str. Breaza nr. 14 | ||
| Szorad | Romeo | 330 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ARTPLAN SRL Facultatea de Construcții și Arhitectură Timișoara - Timișoara str.Mercy nr.7,ap.16 | ||
| Szotak | Barna | 4687 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Cireșilor nr. 39/A, Oradea, jud. Bihor | ||
| Sztahura | Adina Mihaela | 5368 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ARHIPRO ARHITECTURA SRL - Str. Iasilor nr.6, ap.42, Cluj Napoca, jud. Cluj SC Latin Chim Soft Service SRL - Deva, blv. 1 Decembrie nr. 32, jud. Hunedoara | ||
| Szüz-Pop | Alexandru | 7240 | Satu Mare | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER DE PROIECTARE BENTA SRL - Str. P-ta 1 Decembrie, nr.9/9, Oradea, jud. Bihor | ||
| Șalaru | Lucia | 808 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Arhipeleag nr.1, bl.Dafin, ap.27, Galați, jud. Galați | ||
| Șalaru | Mihai | 809 | Dunărea de Jos | Titular / Societate comercială | SC"ARHIGRAFIC"SRL - Aleea Mercur 2, bl.V3/34 Galați, jud. Galați | ||
| Șandru | Carmen | 5382 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC SIC DESIGN SRL - Str Lânii nr.16, Sibiu, jud. Sibiu SC SIC ARCHITECTURE SRL - Str. Lânii, nr. 6 | ||
| Șandru | Cătălin | 7033 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC GAMA PROJECT INVESTMENT SRL - Str. Nada Florilor, nr. 54, bl. 5, sc. 1, parter, ap. 2, sector 2, București | ||
| Șandru | Corina | 3974 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. S-FORM DESIGN S.R.L. - B-dul Chișinău nr. 11, bloc A 3 bis, sc.1, et.9, ap.37, sector 2, București | ||
| Șandru | Ion Cristian | 4683 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC SIC DESIGN SRL - Str Lânii nr.16, Sibiu, jud. Sibiu SC SIC ARCHITECTURE SRL - Str. Lânii, nr. 16 B.I.A - Str. Lânii, nr. 16, Sibiu, loc. Sibiu | ||
| Șandru-Rohan | Ioan | 857 | Timiș | Titular / Societate comercială | UNIDESIGN SRL - Timișoara, str. 16 Decembrie 1989 nr.43 | ||
| Șarba | Șerban Mugurel | 828 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC LOGGIA GRAFIX SRL - Str. M-sal Antonescu nr.18, Oradea, jud. Bihor | ||
| Șchiop | Bogdan Ionuț | 6263 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC ALPHA STUDIO TECT SRL - Str. Negruzzi nr.15, bl.D61, ap.21, Oradea, jud. Bihor | ||
| Șchiopu | Simona | 7452 | București | Salariat / Societate comercială | SC DESIGN UNIT SRL - Str. Lucian Blaga nr. 4, ap. 24, Sector 3, București | ||
| Șchiopuleț | Costel | 1061 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC MCM PROIECT SRL - Bd. Tomis nr.93, et.2, Constanța, jud. Constanța | ||
| Șcrada | Ludovic Florentin | 2164 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT CONSULT SRL - Str. Lungă nr.53, Brașov, jud. Brașov | ||
| Șeitănescu | Mihail Viorel | 3034 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ARHI-ART 2000 S.R.L. - Str. Cuza Vodă nr.144, Bl.35, Sc.B, Et.1, Ap.54, Sector 4, București, Punct lucru - Str. Trifoi Nr. 16 Et 1 Sector 3 București | ||
| Șelariu | Constantin Mihai | 3659 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Constantin Șelariu - Timișoara, str.Mureș, nr.15, sc.B, et.1, ap.5 | ||
| Șeptilici | Gheorghe Liviu | 897 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC HUBERTUS SRL - Str. Pedagogilor nr.12, Sibiu, jud. Sibiu | ||
| Șerban | Ana Maria | 5104 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC LACUDAS SRL - Str. Nicolae Bălcescu nr.10, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea SC DASPRO CONSULTING SRL - Str. Marin Sorescu, nr.8, bl. A38/I, sc. B, ap. 6, Râmnicu- Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
| Șerban | Andrei | 4625 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHIDINAMIK SRL - str. Stamatescu nr.8 sec.1 București | ||
| Șerban | Bogdan Dumitru | 6784 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC JOC-ART SRL - Str. Gen. Magheru nr.25, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
| Șerban | Dan Corneliu | 1747 | București | Asociat / Societate comercială | UAUIM Academiei nr.18-20 | ||
| Șerban | Daniel Lucian | 5470 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC STUDIO AXA SRL - Str. Al. Vaida Voievod nr.2, Cluj Napoca, jud. Cluj B.I.A. - 21 Decembrie 1989 nr. 102, ap. 10, Cluj-Napoca | ||
| Șerban | Elvira | 577 | Arad | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC PROURBAN SRL - Bd. Revoluției nr.71, Ap.13, Arad, Jud. Arad SC THETA PROIECT SRL - Str. Episcopiei, Nr.9, Ap.3, Arad, Jud. Arad SC I CUBE 3D SRL - Nr.210, Comuna Miniș, Județul Arad | ||
| Șerban | Gheorghe | 3999 | București | Salariat / Societate comercială | |||
| Șerban | Horațiu Antonio | 1635 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Valea lui Mihai nr.1, Bl.D1, Sc.A, Ap.5, S.6 București S.C. ANTEARH S.R.L. - Aleea Valea lui Mihai nr.1, Bl.D1, Ap.5, Sector 6, București | ||
| Șerban | Karin | 4624 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHIDINAMIK SRL str. Stamatescu nr.8 sec.1 București | ||
| Șerban | Mihail | 441 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - P-ța Pandurilor nr.2, bl.H, sc.E, ap.6, Drăgășani, jud. Vâlcea | ||
| Șerban | Mihail | 3854 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Sebastian Mihail nr. 29, bl. S7, sc. 1, et. 6, ap. 132, sector 5, București | ||
| Șerban | Monica | 3093 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | ARH MONICA SERBAN BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Str. Kos Karoly, nr. 14, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | ||
| Șerban | Rucsandra | 6110 | București | Salariat / Societate comercială | CHAPMAN TAYLOR ROMANIA SRL - Bd Aviatorilor 52, et 3, ap 10, sect 1, București | ||
| Șerban | Sebastian | 5972 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Lt. Gheorghe Saidac nr. 15, bl. 23, sc. 3, et. 4, ap. 133, sector 6, București | ||
| Șerban | Simona Elena | 3362 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Miron Costin nr.1, ap.7, Focșani, jud. Vrancea | ||
| Șerbănescu | Liviu Marcel | 1303 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Unirii nr. 59, bl. F2, sc. A, et. 4, ap. 13, sector 3, București | ||
| Șerbănescu | Steluța Elena | 1284 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. George Enescu nr. 16 E, oraș Otopeni, jud. Ilfov | ||
| Șerbănoiu | Bogdan Vasile | 5255 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC ART INSTAL PRODUCTION SRL - Str. Ovidiu nr.46, bl.619, parter, Iași, jud. Iași | ||
| Șerbescu | Andrei | 4594 | București | Asociat / Societate comercială | SC ADN BIROU DE ARHITECTURĂ SRL str. Octavian 27 | ||
| Șercăianu | Ana | 7201 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială | SC AXA QY PROXIM SRL - str. Steaua Roșie nr.2, sect. 2, București | ||
| Șimon | Ancuța | 5467 | Nord -Vest | Titular / Birou individual | BIA ANCUȚA ȘIMON - str. Bodi nr.26, loc. Baia Mare, jud. Maramureș | ||
| Șimon | Ciprian | 3737 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Cluj-Napoca, str. J.J. Rousseau nr. 5, ap. 16 | ||
| Șinca | Ioana Luiza | 5213 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | IOANA LUIZA ȘINCA B.I.A. - Nr. 128 - Str. Bucea, Nr. 4A, Bl. 41 bis, Sc. A, Et. 3, Ap. 16, Câmpina, Jud. Prahova SC OPTIM DESIGN PROIECT SRL - Str. Bucea, Nr. 4A, Bl. 41 bis, Sc. A, Et. 3, Ap. 16, Câmpina, Jud. Prahova | ||
| Șișa-Pakai | Noemi | 5805 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Sisa - Pakai Noemi - Timișoara 300917, Calea Martirilor nr. 60, bl. C5, | ||
| Șlincu | Daniela | 3243 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. N. Gane nr.21A, et.2, ap.5, Iași, jud. Iași | ||
| Șlusaru | Anișoara Carmen | 3236 | Iași | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC STUDIO LAM SRL - str. Pantelimon nr.21, bl.D6, tr.1, et.2, ap.6, Iași, jud. Iași S.C. ARHISTUDIO LAM S.R.L. - str. Pantelimon nr.21, bl.D6, tr.1, et.2, ap.6, Iași, jud. Iași | ||
| Șoaita | Raluca Claudia | 6394 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A - loc. Sibiu, str. Aleea Genistilor, bl. 21, et. 5, apt. 21 SC IMPALA CONSTRUCT - Sibiu, str. Semaforului, nr. 30A | ||
| Șocarici | Marius Claudiu | 2094 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC BAUCONCEPT SRL- Str. Oleg Danovski nr.42, bl. BM2, sc. B, Constanța, jud. Constanța SC BAUCONCEPT SRL- Str. Oleg Danovski nr.42, bl. BM2, sc. B, Constanța, jud. Constanța SC USONIA SRL Colaboratori: STUDIO ARHIS SCM SC ORIGAMI SRL SC URBAN CONCEPT PROIECT SRL | ||
| Șocu | Ion | 3513 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC SCUAR SRL - Str. T. Vladimirescu nr.1-17, st.3, Târgu Jiu, jud. Gorj | ||
| Șoima | Mircea | 5275 | Arad | Asociat / Societate comercială | SC STUDIO M SRL - P-ța Sporturilor, Nr.8, Bloc 23, Ap.38 Arad, jud. Arad | ||
| Șoldea | Artenian Nicolae | 6564 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Hatmanu Arbore 37, bl. A, sc B, et. 3, ap. 53, sector 1, București TAGO DESIGN & CONSTRUCT SRL - Calea 13 Septembrie nr. 105, bl. 101, ap. 24, sector 5, București | ||
| Șoldu | Doina Ileana | 4581 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - bd. Ion Mihalache, 315.F, ap,3, sector 1, București | ||
| Șoltuz | Ioan | 200 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Arcu nr.24, bl.Z15, tr.I, et.3, ap.8, Iași, jud. Iași | ||
| Șoltuz | Ioana | 5257 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Pache Protopopescu nr.19 et.10 ap. 43 sector 2, București SC ARC SETT SRL - str.Blanduziei nr.3 sec.2 București | ||
| Șoltuzu | Daniel Eugen | 7733 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială | SC SOLOMONS PROJECT SRL-D - str. O. Onicescu nr.31A, Botoșani, jud. Botoșani | ||
| Șomăcescu | Jean Manuel | 2574 | Timiș | Salariat / Societate comercială | DOMLUX SRL - Timișoara, str.Dorobanților nr.94 | ||
| Șotîngeanu | Cristian Bogdan | 480 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | Str. Principală nr.237, 137525 Com. Voinești, jud. Dâmbovița | ||
| Ștefan | Andrei | 1402 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ARCA DESIGN SRL - str. Varșovia nr.2 ap.1 sec.1 București | ||
| Ștefan | Bogdan Constantin | 5992 | Argeș | Salariat / Societate comercială | SC ZONA SRL - str. Orzari, nr.67, bl.210, sc.1, apt.75, sector 2, București | ||
| Ștefan | Cristiana Rafila | 1400 | București | Asociat / Societate comercială | SC WESTFOURTH ARCHITECTURE SRL - Șos Nicolae Titulescu Nr. 4-8, (clădirea America House) intrarea Vest, etaj 7, Sector 1, București | ||
| Ștefan | Dorin | 1122 | București | Asociat / Societate comercială | DS BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Calea Călărași 165, bl. 38, ap. 33, sector 3, București | ||
| Ștefan | Ileana Veronica | 2212 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC CADICA SRL - Str. Titulescu nr.34, ap.23, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Ștefan | Ioana Roxana Ruxandra | 3387 | București | Salariat / Societate comercială | SC PST EST SRL - Calea Călărași 165 bl.38 sc.3 et.8 ap.33 sec.3 | ||
| Ștefan | Lucian | 7182 | București | Salariat / Societate comercială | SC REMARK VISIO SRL - Calea Griviței nr. 148, Sector 1, București | ||
| Ștefan | Raluca | 5675 | București | Salariat / Societate comercială | SC EPSTEIN ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL - str. Constantin Budișteanu nr.28C et.4 sec.1 București | ||
| Ștefana | Georgeta | 89 | Oltenia | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Victoriei, bl.9, sc.c, ap.11, Slatina, jud. Olt SC CORAL SRL - Str. Cazărmii nr.11, Slatina, jud. Olt | ||
| Ștefaniu | Alexandra Virginia | 3466 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Ion Mihalache nr.315 bloc F ap.6 sector 1 București SC IPCT SA str. Tudor Arghezi nr.21 sector 2 București | ||
| Ștefârță | Emilian | 90 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Unirii nr.196, Craiova, jud. Dolj SC AEDILIA PROIECT SRL- Str. Unirii nr.196, Craiova, jud. Dolj | ||
| Ștefănescu | Constantin | 4043 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. CONIS CONSTRUCTII-INSTALATII SRL - str. Cașin nr. 12, sector 1, București | ||
| Ștefănescu | Gabriel | 752 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Livezilor, bl.12, sc.C, et.II, ap.11, cod 110128, Pitești, jud. Argeș | ||
| Ștefănescu | Ilinca | 6067 | București | Salariat / Societate comercială | SC PIANOTERRA SRL - str. Ady Endre nr.32 | ||
| Ștefănescu | Luisa | 1205 | București | Asociat / Societate comercială | ARHPROGETTO SRL - Șos. Pantelimon nr.235, Bl.67, Sc.B, Et.10, Ap.152, Sect 2, București | ||
| Ștefănescu | Marie-Jeanne | 1158 | București | Salariat / Societate comercială | SC JEANNE DART SRL - Str.Doamna Ghica nr. 1, bl 1, sc. 1, ap.4, parter, sect 2 | ||
| Ștefănescu | Marina Olimpia | 2913 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC EMAR PROIECT SRL - Precupeții Vechi nr. 5, corp C 2, mansardă SC SEBATRADE INT`L SRL - Precupeții Vechi nr. 5, corp C 2, parter | ||
| Ștefănescu | Mihail | 779 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual Titular / Societate comercială | B.I.A. - Str. Edmond Nicolau (fostă Teatrului) nr.16, Brăila, jud. Brăila SC MISTAD PROIECT SRL - Str. Edmond Nicolau, Nr.16, Brăila, jud. Brăila | ||
| Ștefănescu | Mircea | 2531 | București | Asociat / Societate comercială | CYBERNET SRL - Str. N Constantinescu 13, bl, 13, sc. C, ap. 31, sector 1, București, punct de lucru Câmpineanu nr. 13 | ||
| Ștefănescu | Mircea Constantin | 937 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC CLASIC DESIGN SRL - Str. Papiu Ilarian , nr. 7, Sibiu , jud. Sibiu B.I.A. - sat Țichindeal, nr. 99, com. Nocrich, jud. Sibiu | ||
| Ștefănescu | Petre Iulian | 698 | Nord-Vest | Admin. / Societate comercială | SC PROJECT M SRL - Bd. Unirii 14/32, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
| Ștefănescu | Răzvan | 6679 | București | Salariat / Societate comercială | SC CARPAȚI PROIECT SRL - Str. Știrbei Vodă 43, sector 1, București | ||
| Ștefănescu-Gross | Radu Mihai | 6584 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dimitrie Marinescu nr. 1 A, bl. C 2, sc. C, et. VI, ap. 115, sector 2, București SC WS CONSULT GROUP SRL - Str. Pridvorului nr. 5, bl. 6, sc. 3, et. 1, ap. 39, sector 4, București | ||
| Ștefănică | Mihai | 6213 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BRAȘOV SA B-dul Iuliu Maniu nr.43, Brașov | ||
| Ștefănuți | Nicolaie Ioan | 5760 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Made By SRL - Cluj-Napoca, str. Budai Deleanu nr. 55, ap. 8 | ||
| Ștefureac | Bogdan Gheorghe | 5807 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. INTERDESIGN SERV SRL - str. Pictor Ion Țuculescu, nr. 36, bl. 21A, sc. 1, ap. 2 sec.3 | ||
| Știurcă | Sandu | 7140 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercialăl | B.I.A. - Str. Occidentului nr.45, Bl.B, Et.4, Ap.9, S.1 București SC PROIECT BUCUREȘTI SA - Str. Lacul Tei | ||
| Șucu | Valentina Irina | 1645 | București | Salariat / Societate comercială | Michel Nachef Décor - P.O.Box: 42693 Abu Dhabi, U.A.E. | ||
| Șulea | Cristina | 6768 | București | Titular / Societate civilă profesională Salariat / Societate comercială | S.C.P - ATELIERSS ȘULEA ARHITECȚI ASOCIAȚI - Str. Dr. Felix nr. 41, bl. C 2, sc. 4, ap. 110, Sector 1, Buc SC WEST GROUP ALTERNATIVE - Str. Tudor Arghezii nr. 21, et. 4, Sector 2, București | ||
| Șulea | Mihai | 6731 | București | Titular / Societate civilă profesională Salariat / Societate comercială | S.C.P - ATELIERSS ȘULEA ARHITECȚI ASOCIAȚI - Str. Dr. Felix nr. 41, bl. C 2, sc. 4, ap. 110, Sector 1, Buc SC PRODID SRL - Dr. Obedenaru nr. 3, Bucutrești | ||
| Șurcă | Liana Roxana | 4380 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ARHITECT TRIMBITAS SRL - Timișoara, str.Iași, nr.2 | ||
| Șușan | Viorica | 2381 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Susan Viorica - Timișoara, județul Timiș str.Cerna nr.8 | ||
| Șuteu | Alexandru Bogdan | 6285 | Arad | Salariat / Societate comercială Titular / Întreprindere individ. | SC NECO PROIECT SRL - Sat Turnu, Nr.77, Jud. Arad I.I BAS PROIECT - Sat Turnu, Nr.77, Jud. Arad | ||
| Șuteu | Cicerone | 1438 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Smârdan nr.18, Sc.A, Et.7, Ap.81, S.3 București Rux Pro SRL - Bd Ferdinand nr 90 sect 2 Bucuresti | ||
| Șuteu | Cosmin | 4920 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARHICORS SRL - Str. A. Vlaicu nr.10, ap.8, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Șuteu | Mihnea Alexandru | 6959 | București | Salariat / Societate comercială | SC EL-MONT SRL - Bd. Oaspeților, nr. 22A, sector 1, București | ||
| Șuteu | Miron Alexandru | 377 | Timiș | Titular / Societate comercială | Miron Șuteu birou individual de arhitectură CASE GROUP PROJECT SRL S.C. OTNIEL SRL SC CORONA TIMEXIM SRL VEST ARHITECT - Timișoara str. Macedonski nr.1 | ||
| Șuvaina | Lucian | 5112 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. C-tin Noica nr.10, Sibiu, jud. Sibiu | ||
| Tabacu | Gabriela Ana | 2065 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ARCHITECTON S.R.L. - Șos. Mihai Bravu nr.12, Sector 2, București | ||
| Tabacu | Vasile | 1308 | București | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | I.S.P.C.F. SA BUCUREȘTI bd. Dinicu Golescu nr.38 sec.1, București LIBRA STAR SRL - Adresa: Str. Pascani 23C , Voluntari, Ilfov | ||
| Tabarcea-Moraru | Ioan Cristian | 3700 | Nord-Est | Titular / Birou individual Salariat/ Societate comercială | B.I.A. - Str. Roșu nr.3, Vatra Dornei, jud. Suceava SC ARHI URB SRL - str. Ștefan cel Mare nr. 53, Suceava, jud. Suceava | ||
| Tache | Cosmina Andreea | 4999 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Soldat Ene Modoran nr. 10, bl. M 90, sc. 2, et. 6, ap. 89, sector 5, București SC YANG ARHITECT SRL bd. Alexandru Obreja nr.50 sec.4 | ||
| Tacu | Gabriela | 6194 | București | Salariat / Societate comercială | SC CARPAȚI PROIECT SRL - Str Știrbei Vodă 41 - 43, București | ||
| Talașman | Luisa | 1089 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Tudor Vladimirescu nr.10, bl.TV2, sc.I, et.1, ap.17, Constanța, jud. Constanța | ||
| Taloș | Cornel | 2885 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dr. Vasile Sion nr.1-9, Sc.2, Et.2, Ap.46, S1 București | ||
| Taloș | Diana | 4882 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARS LONGA SRL - Cluj-Napoca, str. Viilor nr. 52B, bl prim, ap. 09 | ||
| Taloș | Ovidiu Marian | 5031 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC MOOD FACTORY SRL Str. Dobrogea nr. 17, Brașov, Jud. Brașov | ||
| Tanasă | Cristian Dragoș | 3244 | București | Asociat / Societate comercială | CRISTIAN ARCHTECTURE - str. sold. Tudor Ion nr.2 | ||
| Tanascaux | Christian Duțu | 5525 | București | Asociat / Societate comercială | ATELIERUL DE ARHITECTURĂ CHRISTIAN TANASCAUX FILIALA BUCUREȘTI SRL - Str Polonă 23 B, parter, ap 1, sect 1, București | ||
| Tanciu | Gabriel | 4533 | București | Salariat / Societate comercială | SC IPTANA SA bd. Dinicu Golescu nr.18 | ||
| Tânjală | Gabriela Petronela | 3235 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Păcurari nr.133, bl.598, sc.B, et.1, ap.1, Iași, jud. Iași | ||
| Tarba | Ioana Olivia | 4838 | București | Salariat / Societate comercială | SC PRO HESTIA SRL str. Fântânele nr.1/94 | ||
| Tarhon | Victor | 1081 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | |||
| Târșoagă | Aurora | 1637 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Valea lui Mihai nr. 9, bl. TD11, sc. 1, ap. 55, sect 6, Bucurest S.C. CREDO DESIGN S.R.L. SC ARD ARCHITECTURE SRL - Str. Valea lui Mihai nr.9, Bl.TD 11, Ap.55 sec.6 București punct de lucru - Str Domnița Ruxandra nr 15, Sector 2, București | ||
| Tauwinkl | Robert | 4261 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Marginei 28 sect.1 București | ||
| Tavaszi | Zoltan Lajos | 987 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC I.D.A. - Intersection Deszign & Arhitectura SRL - Str. Jean Atanasiu nr.12, ap.2, sect.2, București | ||
| Tăbârcea | Adrian | 2479 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Mărășești nr.9, sc.B, ap.10, Bacău, jud. Bacău SC DIDIAS PROIECT SRL - Str. N. Titulescu, nr. 17A, Bacău, jud. Bacău | ||
| Tăbăcaru | Mariana | 2916 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Ștefan cel Mare nr.230, bl.46, Sc.B, Et.7, Ap.49, S.2 București | ||
| Tălăpănescu | Niculae | 2610 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str Trei Scaune nr 3, sect 2, București | ||
| Tămâian | Camelia | 6388 | Nord-Vest | Titular / Birou individual Admin. / Societate comercială | B.I.A. TĂMÂIAN CAMELIA - str. Transilvaniei nr.8/35, Baia Mare, jud. Maramureș SC ARHITECHT CREATIVE SOLUTION SRL - str. Transilvaniei nr.8/35, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
| Tămaș | Daniela Maria | 7259 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Arhidom SRL - Cluj-Napoca, str. Spicului nr. 7, loc. Cluj-Napoca | ||
| Tămaș | Marcela | 2344 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC AMI PROIECT SRL - Loc. Unirea nr.385, jud. Bistrița | ||
| Tămaș | Ștefan | 2345 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC AMI PROIECT SRL - Loc. Unirea nr.385, jud. Bistrița | ||
| Tănase | Andreea | 6735 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A - str. Ioan Albabei, nr. 11, loc. Sibiu, jud. Sibiu | ||
| Tănase | Carmen | 4740 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ENTERPRISE ARCHITECTURE & DESIGN SRL - str. Intrarea Dr. Felix nr.2 bl.M4 sc.A ap.79 sec.1 București SC CO-OPERATIVA DE ARHITECTURĂ SRL str. Edgar Quinet nr.6 sec.1 București | ||
| Tănase | Carmen Ioana | 2088 | Dobrogea | Titular / Birou individual Funcționar public | B.I.A. - Bd. Tomis nr.332, bl.ST5, sc.B, ap.24, Constanța, jud. Constanța | ||
| Tănase | Ilie Octavian Bogdan | 754 | Argeș | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC LORIDAN PROIECT 2004 SRL - Str. Mărășești, bl.1, sc.B, apt.13, cod 110032, Pitești, jud. Argeș SC 3D ARHITECTURA 2006 SRL - Str. Mărășești, bl.1, sc.B, apt.15, cod 110032, Pitești, jud. Argeș | ||
| Tănase | Iuliana Nicoleta | 2599 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Maria Calimachi nr.4, com.Tunari, Jud. Ilfov | ||
| Tănasi | Cristian Ionuț | 4722 | București | Salariat / Societate comercială Asociat Unic / Societate comercială | SC ARH SQUAD SRL - Str Irimicului nr 2 bl 1 ap 7 sect 2 Bucuresti | ||
| Tănăsescu | Radu | 3522 | București | Titular / Birou individual Colaborator / Societate comercială | B.I.A. - Calea Dorobanților nr.36-40, Sc.B, Et.6, Ap.47, S.1 București SC PROCONS SERVice SRL - Str. Nicolae Sebe nr. 1, ap. 6, sector 3, București SC ARUA CREATE DESIGN SRL - Str. Drumul Taberei nr. 730, bl. T 540, ap. 52, sector 6, București | ||
| Tănăsoiu | Horia Silviu | 3498 | Timiș | Salariat / Societate comercială | EURO-ARHITECT SRL - Timișoara, str.Paris, nr.11, ap.5 | ||
| Tănăsoiu | Marian Florin | 5607 | Dunărea de Jos | Titular / Societate comercială | SC IDEASTUDIO SRL - Str. Pietății nr.18, bl.H1, ap.30, Brăila, jud. Brăila | ||
| Tășnadi | Răzvan Pavel | 7283 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Arhiform SRL - Cluj-Napoca, str. Meteor bl. 41A, ap.3 | ||
| Tătar | András | 6801 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - B-dul Dacia nr. 2, bl.A1, et.6, ap. 24, Oradea, jud. Bihor | ||
| Tătar | Mihai | 569 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Frații Neumann nr.5, bl.B, sc.B, ap.17, Arad, jud. Arad | ||
| Tătar-Moisescu | Ioan | 2694 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Muzeul Zambaccian nr.21, Ap.3, S.1 București | ||
| Tătaru | Monica Iulia | 6696 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC V&K SRL - Str. Kokosi Csoma Sandor nr.24, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | ||
| Tătaru-Urum | Alexandru | 4078 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC TĂUN REXIMCO SRL - Str. Silvestru nr.73, S.2 | ||
| Tătaru-Urum | Nadejda | 4077 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC TĂUN REXIMCO SRL - Str. Silvestru nr.73, S.2 | ||
| Tăușanu | Victor | 4553 | București | Asociat / Societate comercială | VIC CONSTRUCT str. Alexandrina nr.19 | ||
| Tăutu | Andra Raluca | 1701 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ADVANCED DYNAMICS S.R.L. - Aleea Lipănești nr.6, Bl.J18, Sc.B, Ap.16, S.3, București | ||
| Teacă | Gabriel Radu | 1857 | București | Asociat / Societate comercială | ARTLINE SRL Str. Logofăt Luca Stroici nr.49, S.2 București | ||
| Teașcă | Lidia Ionica | 5013 | București | Asociat / Birou individual | SC BY FORM STUDIO SRL - Fizicienilor nr.6 bl.A sc.B et.3 ap.29 jud. Ilfov Măgurele | ||
| Tecău | Daniela Maria | 6084 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Temarcris SRL - loc. Marghita, str. Crinului nr. 7, ap. 11, jud. Bihor SC Arhi-Geda SRL - sat Var nr. 151, oraș Jibou, jud. Sălaj | ||
| Teodor | Bogdan | 2032 | București | Titular / Birou asociat | B.I.A. - Calea Griviței nr. 405, bl. S, sc. C, parter, ap. 1, sector 1, București | ||
| Teodorescu | Andrei | 201 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Rosca Codreanu nr.11, Bârlad, jud. Vaslui | ||
| Teodorescu | Andrei | 6994 | Oltenia | Salariat / Societate comercială Salariat / Birou individual | SC EUROPROIECT GORJ SRL - Str. T. Vladimirescu nr.1-17, et.III, cam.B III, Tg. Jiu, jud. Gorj B.I.A. - Str. T. Vladimirescu nr.1-17, et.III, cam.B III, Tg. Jiu, jud. Gorj | ||
| Teodorescu | Ciprian | 5385 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială | SC PENTA STIL STUDIO SRL - Str. Stejari 51, Iasi, jud. Iasi | ||
| Teodorescu | Daniela | 2722 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Camil Ressu nr.35, Bl.N5, Ap.205, S.3 București | ||
| Teodorescu | Elena | 7230 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Bogart Construct SRL - Cluj-Napoca, blv. 1 Decembrie 1918 nr. 38 | ||
| Teodorescu | George Bogdan | 3179 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Sg. Gheorghe Tache nr.13 bl. 17 sc.6 et.8 ap.235 sec.4 București SPA INOVATIONS - Șos. Fundeni nr 50B, sector 2, București | ||
| Teodorescu | Ioana Mihaela | 2557 | Prahova | Salariat / Societate comercială Asociat unic / Societate comercială | SC HAUSPLAN DESIGN SRL - Str. Pinului, Nr. 8A, Ploiești, Jud. Prahova SC HAUSPLAN PROJEKT SRL - Str. Pinului, Nr. 8A, Ploiești, Jud. Prahova SC OPTIMATIC SOLUTIONS SRL - Str. Bobâlna, Nr. 62B, Ploiești, Jud. Prahova | ||
| Teodorescu | Ion | 3850 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Gh. Petrașcu nr.14, Bl.B9, Sc.2, Et.2, Ap.52, S.3 București | ||
| Teodorescu | Ion Dan | 1713 | București | Asociat / Societate comercială | |||
| Teodorescu | Lucia Florentina | 4468 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Martir Horia nr.4, sc.A, ap.1, Bacău, jud. Bacău | ||
| Teodorescu | Lucian Narcis | 4966 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Guliei nr. 168 Bis, Sat Samurcași, Com. Crevedia, Jud. Dâmbovița | ||
| Teodorescu | Mihail Naum | 755 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Viilor, bl.D10, sc.C, apt.5, cod 110013, Pitești, jud. Argeș | ||
| Teodorescu | Ovidiu Nicolaie | 2958 | București | Asociat / Societate comercială | SC ORTEO CONCEPT SRL - B-dul 1 Mai , Nr 13 , Bl C2 , Sc. A , Et 3, Ap 15, Sec. 6. | ||
| Teodorescu | Valentina | 1588 | București | Salariat / Societate comercială | SC CARPAȚI PROIECT SA - Str. Știrbei Vodă nr 43, sector 1, București | ||
| Teodorescu | Venera | 656 | București | Salariat / Societate comercială | SC RENDART GRAFIC SRL - str. Mitropolit Veniamin Costache nr.26A sec.5 București | ||
| Teodorescu | Vladimir | 1787 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Brazilia, nr.38, ap. 2, sector 1, București | ||
| Teodorov | Antonio | 2578 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Victoriei nr. 153,bl.D4,sc.2,etaj 7,apt 44,sector 1,Buc | ||
| Teodorovici | Dragoș | 4641 | București | Salariat / Societate comercială | SC CLADRA - ARHITECT SRL str. Iacob Negruzzi nr.23 et.1 ap.3 sec.1 București SC DECOR SRL - Techirghiol, jud Constața | ||
| Teodosiu | Iulia Sorina | 4827 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARH_IT_TECH ART DESIGN SRL str. Cărăruia nr.15 sec.4 | ||
| Tér | Elena Olga | 657 | Nord-Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Putna, bl.8A, ap 7, Suceava, jud. Suceava SC DOMART SRL - Aleea Nucului nr.3, bl.3, ap. 1, Suceava, jud. Suceava SC ART PROIECT SRL - Str. Mihai Viteazu nr. 6, bl. 46, sc. B, ap. 3, Suceava, jud. Suceava SC SAITES PROIECT SRL - Str. Lazăr Vicol nr. 11, Suceava, jud. Suceava | ||
| Terzi | Mirela Lucia | 4257 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Alexandru Constantinescu 49, et.2, ap.3, sect.1, București | ||
| Tescaru | Irina | 7091 | București | Salariat / Societate comercială | CONCEPT IT ARCHITECTURE AND RETAIL S.R.L.- Calea Călărașilor nr. 311, bl. 71, sc. 1, et. 3, ap. 22, sector 3, București | ||
| Tevi | Antonio | 3226 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. BETA ENGINEERING S.R.L. - Aleea C. Sandu Aldea nr.8, Bl.4, Ap.15, S.1, București | ||
| Thiery | Vlad Ionuț | 4088 | București | ||||
| Thiu-Prună | Ana - Maria | 5833 | București | Salariat / Societate comercială | SC EXPERT PROIECT 2002 - Calea Vitan nr. 23C, et. 3, Sector 3, București - Șos. Gării Cățelu nr. 36, București | ||
| Tibăr | Răzvan | 4039 | București | Asociat / Societate comercială | SC T & T CONSTRUCT DESIGN SRL - Str. Jiului nr. 10, sector 4, București | ||
| Tifan Gy | Laura | 3685 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Laura Tifan - Timișoara, str. Dr. P.V. Ungureanu nr. 12/A | ||
| Tigâță | Dragoș Vasile | 5249 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC DTC ARHITECT SRL - Bdul N. Iorga nr.7 d, bl.F5, et. 1 Iași, jud. Iași | ||
| Tihan | Vasilica Rodica | 1629 | București | Acționar / Societate comercială | SC OMICRON CONSULTING &DESIGN SRL -Str Monetăriei nr. 12, sector 1, București | ||
| Tima | Erika Krisztina | 5024 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC CROLIS CONSTRUCTII SRL - Calea Dorobantilor nr.96/27 Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Progis Consulting SRL - com. Gilau, str. Principala nr. 542, jud. Cluj | ||
| Timaru | Adrian | 6258 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A - Str. Turda nr. 94, bl. 29B, sc. A, et. 5, ap. 25, Sector 1, București SC GD ARHITECT SRL - Str Povernei 15 - 17, et. 5, ap. 9, sect. 1, București | ||
| Timaru | Adrian | 6258 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A - Str. Turda nr. 94, bl. 29B, sc. A, et. 5, ap. 25, Sector 1, București SC GD ARHITECT SRL - Str Povernei 15 - 17, et. 5, ap. 9, sect. 1, București | ||
| Time | Laura Alexandra | 6708 | București | Salariat / Societate comercială | SC KRAUTZ DESIGN SRL - Str. Transilvaniei nr. 35, ap. 1, sector 1, București | ||
| Timercan | Victor | 2414 | Prahova | Salariat / Societate comercială | SC MAGNICONST PROIECT SRL - Comuna Valea Doftanei, Sat Teșila, Nr. 1031, Jud. Prahova | ||
| Timilie | Bogdan Marian | 4451 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Maramureș nr.32, sc.A, ap.7, Bacău, jud. Bacău SC URBAN PROIECT SRL - Str. Nicolae Titulescu, nr. 28, Bacău, jud. Bacău SC ARHISMART SRL - Str. Mihai Viteazu, nr. 5, sc. B, et. 1, ap. 2, Bacău, jud. Bacău SC REAL PROIECT CONSTRUCT SRL- str. Mihai Viteazu, nr. 8, Bacău, jud. Bacău | ||
| Timnea | Marius Alexandru | 6628 | București | Salariat / Societate comercială | SC KRAUTZ DESIGN SRL - Str. Transilvaniei nr. 35, ap. 1, București | ||
| Timnea | Olivia Iulia | 4865 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Hatmanu Arbore nr. 3 - 7, bloc A, sc. B, etj. 3, ap. 60, Sector 1, București ROVEREMOBILI SRL - Calea Dorobanților 135 sec.1 București | ||
| Timofte | Marius Mihail | 905 | Sibiu-Vâlcea | Asociat unic / Societate comercială Titular / Birou individual | SC 3D PLAN SRL - Str. Vasile Aaron nr.24, P/II, Sibiu, jud. Sibiu B.I.A. - str. Vasile Aaron, nr. 24, et. P, apt. II, Sibiu, jud. Sibiu | ||
| Timofte | Mihaela | 4403 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | SC BURCEA CONSTRUCTII SRL - Str. Vasile Alecsandri, nr. 36, Predeal, jud. Brașov | ||
| Timofticiuc | Anca | 7047 | Dobrogea | ||||
| Timotin | Ileana | 1264 | București | Asociat / Societate comercială | SC GRAFT DESIGN SRL - Str. Zaharia Petrescu nr.11, Ap.2, S.5 București | ||
| Timotin | Victor | 3532 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Cozieni nr.40, S.5, București; INCDT - Str. Apolodor nr.17, Sector 5, București | ||
| Tincu | Dan | 3366 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHITECTURA SRL - Str. Alexandru Vlahuta, nr.13, ap.12, Focșani, jud. Vrancea SC ALMA CONSULTING SRL - Str. Poieniței, nr.4, Focșani, jud. Vrancea | ||
| Tipa | Ioan | 775 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Aleea Soarelui nr.12, bl.C6, ap.40, Brăila, jud. Brăila | ||
| Tiparu | Bogdan Mihai | 3648 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. N. Titulescu nr.15, bl.I6, ap.18, Craiova, jud. Dolj | ||
| Tirla | Delia Monica | 5130 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SANTECON PROMO SISTEM SRL - Timișoara, B-dul. 16 Decembrie 1989, nr.29 | ||
| Tișe | Constantin Marian | 3127 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | SC MACOTI SRL B.I.A. - Str. Fierului nr.6, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC CONTUR DESIGN SRL - Str. Zorilor nr.39/21, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Titz | Marcela | 883 | Timiș | Salariat / Societate comercială | TITZUNACO SRL - Timișoara,300092,str.Ghe. Marinescu nr. 7 | ||
| Tiță | Adela Cornelia | 4788 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Mladinovici Dragoș nr.1 bl.I15 ap.20 sec.4 București SC AMA DESIGN SRL - str. Alizeului nr.11 sec.6 București | ||
| Tivadar-Ianceu | Daniel | 4545 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC POLIART SRL - Str. Schubert nr.19, Oradea, jud. Bihor SC ARHIPELEAG SRL - Str. Cuza Vodă nr. 64, ap. 2, Oradea, jud. Bihor | ||
| Tivadar-Ianceu | Iuliu | 842 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC POLIART SRL - Str. Schubert nr.19, Oradea, jud. Bihor | ||
| Tivadar-Ianceu | Viorica | 843 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC POLIART SRL - Str. Leonardo da Vinci nr.19, Oradea, jud. Bihor | ||
| Tîrîlă | Daniel | 2713 | Iași | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC NEOHABITAT OFFICE S.R.L - Str. Ștefan cel Mare langa ILVAS, biroul nr. 2, Vaslui, jud. Vaslui B.I.A. - Str. Alecu Donici, bl.18, ap.29, sc.A, Vaslui, jud. Vaslui | ||
| Tîrziu | Andreea Ana Maria | 6612 | București | Salariat / Societate comercială | SC "PST - EST" SRL - Calea Călărașilor 165, bl. 38, sc. 3, et. 8, ap. 33, sector 3, București, Cod Poștal 030614 | ||
| Toader | Addina Michaela | 756 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Victoriei, bl.A1, et.IV, ap.16, cod 110065, Pitești, jud. Argeș | ||
| Toader | Alin Cantemir | 7096 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Turda nr. 120, bl. 38, ap. 25, Sector 1, București SC KRAUTZ DESIGN SRL - Str. Păduroiu nr. 7, bl. 30, sc. 4, sector 4, București | ||
| Toader | Dan | 757 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Grigore Moisil nr.10 bl.8 sc.1 ap.54 sec.2 București, | ||
| Toader | Elena Mădălina | 5507 | București | Asociat / Societate comercială | SC YAU CONCEPT - Str. Jules Michelet nr. 9, ap. 1, parter, sector 1, București | ||
| Toader | Iulia Maria | 1545 | București | Salariat / Societate comercială | |||
| Toader | Yvonne | 7976 | București | Asociat / Societatea comercială | SC YVENPRESS SRL - Str. Antonn Pann nr. 48, Sector 3, București | ||
| Toboș | Constanța | 1756 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Lt. Saidac Gheorghe nr.6, Bl.34, Sc.A, ap.12, S.6 SC IPROMET SA bd. Constructorilor nr.20A sec.6 București | ||
| Tocan-Grigore | Ileana Cornelia Mihaela Viorica | 2103 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | B.I.A. ILEANA TOCAN - Str. Codrii Cosminului nr.113, Brașov, jud. Brașov; | ||
| Tocăniță-Fugaru | Francisc Ioan | 93 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Iosif Keber, bl. 5, sc. 1, et.1, ap.7, Tg. Jiu, Jud. Gorj | ||
| Todor | Doina Lavinia | 4214 | Timiș | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | ARHIPLUS SRL B.I.A._Todor Doina Lavinia - Timișoara, str. Ghirlandei nr.1, ap. 8 | ||
| Todoran | Ligia Monica | 3006 | București | Asociat / Societate comercială | SC DALI 2001 PROJECT SRL-Constantin Caracaș nr 31, ap 2, sect 1 | ||
| Todoran | Smaranda Maria | 5159 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC STUDIO AKS SRL - Str. Actorului nr.24/2, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Tofan | Alexandru | 659 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ARH NATURE DESIGN SRL - Str. Pantelimon nr 16,bl. P 15, sc. C. ap. 7, Iași, jud. Iași | ||
| Tofan | Bogdan | 1157 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Câmpineanca nr.6, Bl.2T, Sc.1, et. 1, ap. 4, sector 3, București S.C. TOFAN ARKITECT S.R.L. - Str. Câmpineanca nr.6, Bl.2T, Sc.1, Sect.3, București | ||
| Tofan | Daniel | 3927 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC GLAMOUR ART MULTIMEDIA SRL - d. Dacia, nr.7, ap.38, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
| Tofan | Pavlo | 6599 | București | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER 3 SRL - Str. Sf. Constantin nr. 4, sector 1, București | ||
| Togan | Bianca Andrada | 2299 | Alba | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Horea nr.5, Alba Iulia, jud. Alba | ||
| Toma | Alexandru Octavian | 1272 | București | ||||
| Toma | Antonia | 5398 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Neo Draft - Timișoara Cosminului, nr.7, ap 1 SC INTERMET SRL - str. Pescarului nr. 2/47 Hunedoara VISION LINE PROIECT SRL - B-dul Iuliu Maniu bl. I, ap. 31 | ||
| Toma | Carmen Monica | 1041 | Dobrogea | Administrator / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC KARTEZIAN GROUP SRL - Bd. Tomis 143A, cam.605, et.6, Constanța, jud. Constanța | ||
| Toma | Claudiu Alexandru | 4378 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | PARASITE STUDIO SRL -Timișoara, Lev Tolstoi nr.16 Universitatea "Politehnica" Timișoara, Facultatea de Arhitectura - Timișoara, str. Traian Lalescu, nr. 2A | ||
| Toma | Elena Mădălina | 6744 | București | Titular / Birou individual Salariat / Birou individual | B.I.A. - Str. Spiniș nr. 10, bl. 100A, sc. C, et. 3, ap. 42, Sector 4, București B.I.A. - Rădulescu Emanuel Ion - Prelungirea Ghencea nr. 65 B, bl. H, sc. 3, parter, ap. 1, sector 6, București | ||
| Toma | Ionuț | 3627 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC KALINIA PROIECT SRL - Bd. Mamaia, nr. 296, Constanța, jud. Constanța | ||
| Toma | Mariana | 202 | Iași | Salariat / Societate pe acțiuni Salariat / Societate comercială | SC CASSIOPEIA ARHITECT SRL - Str. N. Balcescu, Bl.86, Sc.D, Parter, Ap.18, Vaslui, jud. Vaslui SC EDAR-CONS SRL - Str. Smardan, bl.179, sc.B, ap.2, Vaslui, jud. Vaslui | ||
| Toma | Nicoleta Doina | 1215 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. TERESTRA DESIGN S.R.L. -Str. Ion Câmpineanu nr.20A bl.18.A sc.B et.1 ap.29 sec.1 București | ||
| Toma | Raluca | 4231 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Donath nr.80, ap.16, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Toma | Steluța | 2860 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | SC Deco Pro SRL - Str. Calea Călărașilor nr.161, Brăila, jud. Brăila S.C. TEXTILDECO S.R.L. - str. Grigore Alexandrescu nr. 16 Brăila | ||
| Toma | Vincențiu | 1297 | București | Titulat / Birou individual | B.I.A. - Str. Făinari nr.24, Bl.51, Sc.2, Ap.73, S.2 București | ||
| Toma | Vladimir Nicolae | 3829 | București | ||||
| Tomescu | Cristian Victor | 484 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | SC. BOLTOM CONSULTING SRL - Str. Ing. B. Giulini nr.13, ap.2, 060103 București, sect.6 | ||
| Tomescu | Eugen Gabriel | 1339 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Dimitrie Cantemir nr.25, Bl.2, Sc.A, Ap.72, S.4, | ||
| Tomescu | Mircea Radu | 4863 | București | Salariat / Societate comercială | SC R&T BIROU DE ARHITECTURĂ SRL str. Ipotești nr.21 sec.4 București | ||
| Tomescu | Nicoleta | 3367 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Cart Brosteni, bl.P18, ap.3, Buzău, jud. Buzău SC PROIECT BUZĂU SA - Bd. Unirii, bl.13AB, Buzău, Jud. Buzău | ||
| Tomescu | Raluca Simona | 4753 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC PLASIS SRL - Timișoara 300086, Calea Aradului nr.8, ap.4, Pct. de lucru: Spl. N. Titulescu nr.10 - | ||
| Tomiță | Șerban | 6609 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A - Șos. Alba - Iulia, nr. 110, Sibiu. jud. Sibiu | ||
| Tomoiu | Ana | 3368 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A, SC PROFESIONAL URBAN PROJECT SRL - Str. Oltului nr.34, Buzău, jud. Buzău | ||
| Tonca | Dan Andrei | 5067 | Timiș | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | ARHIGEST SRL - Timișoara 300102 str.Anton Pann nr. 1 B.I.A. Tonca Dan Andrei - str. S.Titel nr.8, ap. 4 | ||
| Tonea | Dragoș | 6764 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Tanțău Architecture SRL - Cluj-Napoca, str. Aleea Godeanu nr. 10/13 | ||
| Tonescu | Corina Mihaela | 5271 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Meșterul Manole nr 1, bl. D17, sc. 2, et. 3, ap. 26, Sector 3, București SC ALFA PROIECT DESIGN SRL str. arh. P. Antonescu nr.8 bl.26 sc.A et.7 ap.45 sec.2 București | ||
| Topai | Radu Octavian | 4381 | Timiș | Salariat / Societate comercială | INTERAX BB SRL - Timișoara, str. Heinei, nr.5, ap.2 ARHILAND SRL - 300161 str. I. Ghica nr. 7, ap.3 | ||
| Torcică | Corvin Nicolae | 447 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | SC.ACAD DESIGN SRL - Str.Radu de la Afumați, bloc 8 F, parter 130150 Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
| Török | Arón Lóránt | 5979 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. TOROK ARON - Str. Tancsics Mihaly, nr. 11, jud. Covasna | ||
| Torsin | Gavril | 2264 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Pădurii nr.14, bl.M12, ap.10, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
| Toth | Agnes | 6377 | Satu Mare | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Slavici Ioan nr.32, Satu Mare, jud. Satu Mare SC SAMINSTAL SRL - Str. Principala, nr.98, loc. Vetis, jud. Satu Mare | ||
| Toth | Albin Ștefan | 6066 | Hunedoara | Asociat / Societate comercială | SC ALBIN DESIGN SRL - Bd. I. Maniu nr.2, ap.1. Deva, jud. Hunedoara | ||
| Toth | Arthur Mircea | 7316 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială | SC WESTERN OUTDOOR SRL - str. Stanislav Cihoschi, nr.12, et.1, sector 1, București | ||
| Toth | Erzsebet | 3966 | București | Asociat / Societate comercială | AXE - ATELIER DE ARHITECTURĂ SRL - Șos. Pantelimon 247, bl. 54, at. 16, ap. 96, sector 2, București | ||
| Toth | Istvan Alexander | 5231 | Satu Mare | Salariat / Societate comercială | SC ARCHI TEAM CONSULT SRL - Str. Ștefan cel Mare,nr.26, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
| Tothfalusi | Gabor | 4228 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC TEKTUM ARHITECTURA & ARTA SRL - Str. Al. Borza nr.19, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Toth-Kovács | Áron | 5576 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A.- Str. Oltului nr. 46, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | ||
| Totoian | Felicia Maria | 2325 | Alba | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC BIROU PROIECTARE STRAJAN SRL - str. Ferdinand I, nr.68, Alba Iulia, jud. Alba B.I.A. - str. Aurel Vlaicu nr.33, Alba Iulia, jud. Alba | ||
| Tovissi | Zsolt | 2562 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ATR LINE SRL - Str. Cantar nr.8, sc.B, ap.9, 530150 Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
| Trancioveanu | Eugen Traian | 4023 | București | Salariat / Societate comercială | |||
| Tranculov | Terezia | 759 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Petrochimiștilor, bl.B7, sc.D, et.4, ap.19, cod 110165, Pitești, jud. Argeș | ||
| Trandafir | Cătălin Marian | 6671 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC ARH PROIECT SRL - str. Apulum nr.7, bl.AC24, ap.9, Alba Iulia, jud. Alba | ||
| Trandafir | Mihai Cristian | 5304 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. Blizzard Design Typsa - Str. Vasile Milea nr.2H, Et.1, Ap.1, Sector 6 | ||
| Trandafiropol | Alexandru | 6444 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Trandafiropol Alexandru - Str. Podul Giurgiului nr. 1, bl. 14, sc. 3, ap. 71, sect. 5, București PROINTEC ROMÂNIA - Șos Iancului, nr. 31, sector 2, București | ||
| Trăușan | Radu Mihail | 5113 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC UP TOWN SRL - Str. Balanței nr.35, Sibiu, jud. Sibiu | ||
| Trenea | Anca Lucia | 3132 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC STUDIO T SRL SC SIT MANAGEMENT SRL - Str. C. Brancuși, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Trenea | Tiberiu Romi | 3133 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC STUDIO T SRL - Piața Lucian Blaga, Cluj- Napoca, jud. Cluj SC AKA INTER SRL - Str. Constantin Brancusinr.200/43, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Trică | Mădălina Ștefania | 6655 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | SC METROUL SA - Str. Gutenberg Johann nr.3 bis 050027 București, sector 5 | ||
| Trif | Andreea Gabriela | 4816 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC GETRIX SA - Str. V. Alecsandri nr.15, Craiova, jud. Dolj | ||
| Trif | Mariana | 91 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC GETRIX SA - Str. V. Alecsandri nr.15, Craiova, jud. Dolj | ||
| Trif | Mihai Radu | 6990 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC GETRIX SA - Str. V. Alecsandri nr.15, Craiova, jud. Dolj | ||
| Trif | Nicolae | 92 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC GETRIX SA - Str. V. Alecsandri nr.15, Craiova, jud. Dolj | ||
| Trif | Nicolae Leontin | 4818 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC GETRIX SA - Str. V. Alecsandri nr.15, Craiova, jud. Dolj | ||
| Trif | Vlad | 5498 | Timiș | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | F F.F. SRL - 300233 Timișoara, str.Bisericii nr.8 B.I.A. Vlad Trif - 300479, Str. D. Kiriak nr.29 | ||
| Trifa | Cristian Sorin | 4927 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC ARTPLAN CONSULTING SRL - Str. Calea Clujului nr. 39, Oradea, jud. Bihor | ||
| Trifan | Ștefania | 3194 | București | Salariat / Societate comercială | TEBODIN ROMANIA CONSULTANTS & ENGINEERING SRL - Vasile Milea nr.2H sec.6 | ||
| Tripa | Ioana | 2222 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ARCONEX SRL - Str. Donath nr.4/23 Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
| Tripon | Loredana Cătălina | 7025 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Saricu Studio SRL - Bucuresti, str. Dr. Thoma Ionescu nr. 19, ap. 16 | ||
| Trișnevschi | Dan | 1652 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Iuliu Maniu nr.12, Bl.13A, Sc.B, Ap.42, S.6, București STIZO PROIECT SRL Calea Moșilor 36 sec.3 București | ||
| Trișnevschi | Venera Geta | 1583 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Iuliu Maniu nr.12, Bl.13A, Sc.B, Ap.42, S.6, București CAPITEL SRL - bd. SPLAIUL UNIRII nr.4 bl.B3 et.2 ap.22 sec.4 București | ||
| Trițescu | Codrin | 1620 | București | Asociat / Societate comercială | T.A. birou de arhitectura S.R.L. - str. Temisana nr. 48, sector 1, București | ||
| Trîmbitaș | Georgeta | 329 | Timiș | Titular / Societate comercială | SC ARHITECT TRÎMBIȚAȘ SRL - Timișoara str.Traian Lalescu, nr.2a; Timișoara, Str. București, nr.19, ap 4 și ap.7 | ||
| Trocaru | Cornelia | 2202 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC DUO STIL SRL - Str. Fântânele lama E/81, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Trofin | Florin | 423 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ABRAXAS SRL - Reșița, str.Libertății, nr. 2 , jud. Caraș Severin | ||
| Trofin | Gabriela | 6565 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Plevnei nr. 96, bl. 10 D1, et. 2, ap. 6, sector 1, București | ||
| Tudor | Andrei Gabriel | 2597 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. ASSMEMBLAGE STUDIO S.R.L. - Str. Doctor Florea Teodorescu 2 ap.1, Sector 1 | ||
| Tudor | Cornelia Silvia | 604 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Gen. Vasile Milea nr.3, ap.11, Arad, jud. Arad | ||
| Tudor | Cosana Antonia | 1973 | București | Asociat / Societate comercială | SC PRO HABITAT 4D SRL str. Dumitru Zossima nr.101 București | ||
| Tudor | Daniela | 2598 | București | Titula / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Doctor Florea Teodorescu 2 ap.1, Sector 1 București S.C. ASSMEMBLAGE STUDIO S.R.L. - Str. Doctor Florea Teodorescu 2 ap.1, Sector 1 | ||
| Tudor | Elena Veronica | 6642 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Lotrioara nr. 17, bl. M31B, sc. B, et. 7, ap. 73, Sector 3, București SC ARCHITECTURE-STUDIO SRL - Str. Mătăsari nr. 17, București | ||
| Tudor | Ioan | 1928 | București | Salariat / Societate comercială | |||
| Tudora | Gabriel | 5202 | Iași | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Ghe. Ghibănescu nr.8, Iași, jud. Iași SC SPAZIO SRL - Str. Ghibanescu nr.8 , Iași, jud. Iași | ||
| Tudora | Glad Paul | 4642 | Timiș | Titular / Societate comercială | SC PILOT TEAM SRL - Lugoj, str. Făgetului nr. 5; Timișoara Str. Carpați nr.15 | ||
| Tudorache | Adrian | 950 | Iași | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Zugravi nr.3, bl.F 9-1, sc.B, ap.10, Iași, jud. Iași SC ARH LINE STUDIO SRL - Str. Zimbrului nr.17, Iași, jud. Iași | ||
| Tudorache | Constantin | 3370 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială | SC PRODOMUS SRL - Str. Bucureștinr.203(209), Călărași, jud. Călărași | ||
| Tudorache | Gelu | 2425 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Nordului nr.4, sc.D, ap.3, Bacău, jud. Bacău SC BIROU ARHITECTURA GELU TUDORACHE SRL - Str. Nordului nr.4, sc.D, ap.3, Bacău, jud. Bacău | ||
| Tudorache | Ștefania Iuliana | 2892 | București | Asociat / Societate comercială | SC. GIOLIA ATELIER DESIGN SRL - Str. Constantin Titel Petrescu nr. 8, Bl.C39, sc 1, ap.23, sector 6, București | ||
| Tudoran | Dana Odeta | 1520 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARCH - VET SRL Bd. Ion Mihalache nr.172, Bl.E1, Sc.A, Ap.35, S.1 București | ||
| Tudoruț | Costel | 6558 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BUCUREȘTI SA - Str. Vasile Alexandri nr. 4, sector 1, București | ||
| Tudosan | Eugenia | 3372 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială | SC COLUMNA BAC SRL - str. Cornișei, nr. 12, bl. b 26, sc. 8, et. 3, ap. 9, Călărași, jud. Călărași | ||
| Tudose | Alexandru | 7357 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | S.C.ADDA SRL - str. Al. I. Cuza, nr.34, Târgoviște, jud. Dâmbovița | ||
| Tudose | Emanoil | 2256 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC INTERPROIECT SRL - Str. Brâncoveanu nr.15, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Tudose | Ionuț Cătălin | 6803 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Ardealului nr. 36, sc. 1, parter, ap. 2, Sector 1, Bucureșt SC S.P.A. INOVATIONS SRL - Str.Giuseppe Verdi nr. 13, ap. 2, sector 2,București | ||
| Tudose | Nicolae Claudiu | 6048 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC AMBIENT PROIECT SRL - Bd. Eroilor nr.16, Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Str. Dorobanților nr.112, ap.139, Cluj- Napoca, jud. Cluj | ||
| Tudose | Oltea Ștefana | 5673 | București | ||||
| Tuică | Lucian | 6674 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC ARHIGRUP SRL - Str. General Magheru, nr. 25, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
| Tulban | Nicolae Daniel | 2098 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială Titular / Birou individual | SC TUMAX PROIECT SRL - Str. Oituz nr.88, Săcele, jud. Brașov B.I.A.- str. Avram Iancu nr.50, ap.3a , jud. Brașov | ||
| Tulbure | Mihai | 660 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC PROIECT BOTOSANI SRL - str. Cuza Vodă nr. 2, sc. F, mezanin, Botoșani, jud. Botoșani | ||
| Tulbure | Ruxandra | 4591 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC GENERAL PROIECT SRL - Str. Marchian nr.1, Bl.G1, Sc.C, Ap.5, Cod 710210, Botoșani, jud. Botoșani | ||
| Tulbure | Sorana | 5551 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC PROIECT BOTOSANI SRL - str. Cuza Vodă nr. 2, sc. F, mezanin, Botoșani, jud. Botoșani | ||
| Tulică | Sorin George | 1445 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Pantelimon nr.286, Bl.41, Sc.3, Et.9, Ap.114, sector 2, București SC SFERA ARHITECTONICA SRL - Șos. Pantelimon nr.286, Bl.41, Sc.3, Et.9, Ap.114, S.2 București | ||
| Tulogdy | Laszlo Gyorgy | 4229 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C TEKTUM ARHITECTURA & ARTA SRL SC TULOGDY LASZLO - BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Str. Bistriței nr.61, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC M Restauro SRL - Cluj-Napoca, Aleea Bizușa nr. 6, ap. 67 | ||
| Turbatu | Daniela Elena | 5021 | București | Asociat / Societate comercială | SC DEDALCOM DESIGN SRL - Str. Nichita Stănescu nr. 18, Otopeni, Ilfov | ||
| Turcitu | Mihai | 3027 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Pictor Ștefan Dimitrescu nr.9 bl.8 ap.25 sc1 sect.4, București | ||
| Turcoianu | Florică | 3411 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual Asociat unic / Societate comercială | SC BMMC SRL - Str. Delfinului, nr. 22, et. 2, cam. 1, Constanța, jud. Constanța B.I.A.- Str. Ștefan cel Mare, nr. 81, bl. M25, sc. A, et. 3, ap. 5, Constanța, jud. Constanța SC S & T PROIECT SRL - Str. Delfinului, nr. 22, et. 2, cam. 1, Constanța, jud. Constanța | ||
| Turcu | Adrian | 5120 | Mureș | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ADI PROIECT SRL - Str. Agricultorilor nr.7, Tg. Mureș, jud. Mureș B.I.A. - Str. Agricultorilor nr.7, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
| Turcu | Alexandra Felicia | 1486 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Vatra Luminoasă nr.70, Bl.W2, Et.10, Ap.44, S.2 București | ||
| Turcu | Dan Ilie | 1287 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Vatra Luminoasă nr.70, Bl.W2, Et.10, Ap.44, S.2 București - punct de lucru str Baia de Aramă nr. 1, clădirea A, tronson A3, et. 10, ap. 133, Sector 2, București | ||
| Turcu | Irineu Teodor | 3312 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC HEXAGON IMPEX SRL - Str. George Bacovia nr.17, Sibiu, jud. Sibiu SC PIRAMIDA IMPEX SRL - Str. George Bacovia, nr. 17 SC CUB IMPEX SRL - Str. George Bacovia, nr. 17 Sc OP DESIGN SRL - Sibiu, str. Dr. Barcianu, nr. 6A | ||
| Turcu | Luciana Cătălina | 2607 | București | ||||
| Turcu | Marius | 1707 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC AVANGARDA SRL -bd. Dimitrie Cantemir nr.23 bl.3 sc.A et.1 ap.36-37 sec.4 București | ||
| Turcu | Valentina | 4290 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC T & T CREATOR SRL SC G & T CREATOR SRL - Str. Baia Mare nr.5, Dej, jud. Cluj SC VATAVIA INTERNATIONAL SRL - Str. av. Bădescu nr.29, Cluj Napoca, jud. Cluj | ||
| Turda | Mariana | 582 | Arad | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea A. Vlaicu, bl.Z22, sc.A, ap.2, Arad, jud. Arad SC ARHIDECOR SRL - Calea A. Vlaicu, bl.Z22, sc.A, ap.2, Arad, jud. Arad SC INSTAL GROUP SRL - Str. Timotei Cipariu, Nr.3, Arad, Jud. Arad | ||
| Tureanu | Gabriel | 1242 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Stolnicului nr. 4, et. 1, ap. 3, Sector 1, București S.C. LIP DESIGN S.R.L. - Str. Carol Davila nr.59, Sector 5, București | ||
| Tureanu | Ileana | 1243 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. B.I.P. S.A. - Str. Thomas Masaryk nr.19, Sector 2, București | ||
| Turic | Cristian Ovidiu | 3520 | București | Salariat / Societate comercială | Building Design SRL - Str. Matei Basarab nr.94, Bl.L120, Sc.B, Ap.28, Sector 3, București | ||
| Tutor | Daniel Mihnea | 344 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SEMNART SRL -Timișoara, bd. Victor Babes, nr. 7, ap.8 SC IPEC MANAGEMENT EASTERN SRL - Timișoara Str. Tulcea nr.4 | ||
| Tutunea | Daniela Ruxandra | 1263 | București | ||||
| Tuțac | Alin Otniel | 6311 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Voicu Fodor - 300736 Timișoara, str. Aries nr. 20, sc. D, et.6, ap.24 | ||
| Tuțu | Andreea Elena | 6228 | Arad | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROIECT ARAD SA - Bd-ul Decebal, Nr.2, Jud.Arad B.I.A - Bd. Revoluției, Nr.52-54, Sc.A, Ap.15, Arad, Jud. Arad | ||
| Țalea | Petre Lucian | 1775 | București | Asociat / Societate comercială | |||
| Țancu | Ana Maria | 3011 | București | Salariat / Societate comercială | |||
| Țanțu | Marius Cătălin | 5245 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Pictor Aman nr.1, sc.B, ap.10, Bacău, jud. Bacău | ||
| Țapu | Cristina Oana | 4979 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Av. Șt. Protopopescu nr.6 bl.2 sc.B ap.24 sec.1 București SC NOUVEL HABITAT EXIM SRL Calea Moșilor 201 bl.19 sc.A et.5 ap.56 | ||
| Țaric | Nicolae | 2154 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | SC ADA SRL - Bd. 13 Decembrie nr.13, bl.7, ap.2, Brașov, jud. Brașov | ||
| Țăpuși | Gabriel | 4509 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | FACTOR SRL - Calea București, bl.A5, sc.3, ap.1, Craiova, jud. Dolj | ||
| Țelea | Vasile Haralambie | 1441 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Colentina nr.17, Bl.OD41, Ap.32, S.2 | ||
| Țenescu | Florin Aurel | 3525 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Țenescu Florin - Aurel - Bd. C-tin Brâncoveanu 14, bl. B 5, sc. 4, et. 4, ap. 114, sector 4, București | ||
| Țenu | Vlad | 5997 | Iași | Salariat / Societate comercială | ALLFORD HALL MONAGHAN MORRIS, Londra, Marea Britanie | ||
| Țepeș | Mihaela | 2487 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC FRISOMAT SRL - Str. General Dăscălescu nr.324, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
| Țibran | Nicolae Marian | 3146 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC DOMUS EXPERT SRL - str. Bodesti 9, bl.29A, ap.24, sector 2, Bucuresti SC ISPE SA, b-dul. Lacul Tei 1-3, sector 2, Bucuresti | ||
| Țifrea | Adina Mălina | 4610 | București | Salariat / Societate comercială | CMA - 6060 North Central Expressway, Suite 850, Dallas, Texas 75206 | ||
| Țiganco | Alexandru | 3931 | București | Asociat / Societate comercială | s.c. a-3-a proiect s.r.l. - Str. Logofătul Luca Stroici nr.11, ap.3, București | ||
| Țigănaș | Șerban Dragoș Ion | 2255 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC DICO & TIGANAS SRL - Calea Turzii nr.134, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Țigănuș | Anda Ileana | 4355 | București | Asociat / Societate comercială | SC CONCIERGE COCEPT SRL - Str. Argentina nr. 50, sector 1, București | ||
| Țigău | Carmen Georgiana | 4712 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Iancu Jianu nr.5 bl.M176, sc. 1, et. 3, ap. 16, sect. 5, București | ||
| Ținc | Ioan Diana | 5476 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. gen. Ghe. Magheru nr. 13, ap. 36, Oradea, jud. Bihor | ||
| Ținteanu | Bogdan | 2843 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | BOGDAN ȚINTEANU B.I.A.- Nr. 34 - Str. Elena Doamna, Nr. 10, Bl. 31U, Ap. 14, Ploiești, Jud. Prahova SC FORT SRL - Str. Elena Doamna, Nr. 10, Bl. 31U, Ap. 14, Ploiești, Jud. Prahova SC FORT - DECOR SRL - Str. Elena Doamna, Nr. 10, Bl. 31U, Ap. 14, Ploiești, Jud. Prahova | ||
| Țintișan | Alexandru | 2284 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC NUOVA CITA - BIROU DE ARHITECTURA SRL - Str. Dorobanților nr.70/1, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Țipău | Petru | 203 | Iași | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Decebal nr.11, bl.B4, sc.B, et.2, ap.10, Iași, jud. Iași SC ARCADIS PROJECT ENGINEERING SRL - sos. Naționala nr.311, et.1, Iași, jud. Iași | ||
| Țițirigă | Dumitru Alin | 6840 | București | Salariat / Societate comercială | SC R & T BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Str. Ipotești nr. 21, sector 4, București | ||
| Țîra | Adrian | 2767 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Griviței nr.54, bl.9, sc.A, ap.12, Brașov, jud. Brașov | ||
| Țîrdea | Bogdan Marian | 6569 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B-dul Libertății bloc c2, ap.32, 130009 Târgoviște, jud Dâmbovița | ||
| Țîrlea | Victor | 1012 | Muntenia Sud Est | Funcționar public | Primăria Municipiului Buzău | ||
| Țopescu | Elena | 2101 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Ciocârliei nr.5, Brașov, jud. Brașov I.P.C.M. BRAȘOV - Str. N.D. Cocea nr.1-3, Brașov, jud. Brașov | ||
| Țucă | Mihai | 2821 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC ARHIMUS SRL - Str. Piața Armelor, nr. 7 (punct de lucru C. Noica, nr. 9 Sibiu), Sibiu, jud Sibiu | ||
| Țudic | Petrică Daniel | 5826 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC INTERPROIECT SRL - Str. C. Brâncuveanu nr.15, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Habit Arhitectura SRL - Cluj-Napoca, str. Rapsodiei nr. 3, ap. 19 | ||
| Țuglui | Cornelia Maria | 5859 | Sibiu-Vâlcea | ||||
| Țugui | Emilia | 4619 | București | Asociat / Societate comercială | SC POSITIF CONCEPT SRL - str. Dr. Alexandru Vitzu nr.17 ap.1 sec.5, București | ||
| Țurcanu | Costin Radu | 5475 | București | Salariat / Societate comercială | SC DD DESIGN STUDIO SRL - bd. Iancu de Hunedoara nr.64 bl. 12B sc.A ap.5 | ||
| Țurcanu | Cristina | 4336 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Cibinului nr.8, Brașov, jud. Brașov | ||
| Țurcanu | Narcisa | 5860 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ARCHI TECH DESIGN SRL - Str. A. Saguna nr.34-36, ap.2, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC ARHI BEAST SRL - Str. Observator nr.15, ap.28, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Țurcanu | Răzvan | 6086 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Topcont Invest SRL - București, Intrarea Măguricea Nouă nr. 7 | ||
| Udrea | Adriana | 1619 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHIMAGE SRL str. TEMISANA 20 | ||
| Udrea | Fănica | 1553 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Dascălu Gheorghe (fostă Ilie Pintilie) nr.44 jud. Ilfov | ||
| Udrea | Iulia | 7167 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC Maier Studio Invest SRL - Cluj-Napoca, str. Gh. Șincai nr. 16 SC Arhitecți Udrea SRL - Cluj-Napoca, str. Oravița nr. 3 | ||
| Udrea | Oana Cristina | 4735 | București | Salariat / Societate comercială | SC QUATRO DESIGN TEAM SRL - Str Theodor Aman nr 3, sector 1, București | ||
| Udriște | Daniela | 1370 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str.Bîrnova nr.19, bl.M187 sc.1 et.7 ap.46, sector 5, București | ||
| Ugrai | Noemi | 5527 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ARHISTAR IMPEX SRL - Str. Nicolae Titulescu, nr. 9, ap. 1, Brașov | ||
| Ujeucă | Dan | 810 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual Titular / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Al. Cernat nr.4, bl.D1B, ap.21, Galați, jud. Galați SC ECOARCH SRL - Str. Al. Cernat nr.4, bl.D1B, ap.21, Galați, jud. Galați | ||
| Ulanovschi | Mădălina Ioana | 5550 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială | SC PROEXPERT DESIGN SRL - str. Slatioarei nr. 1, cam. 115, Suceava, jud. Suceava | ||
| Uleia | Andrei | 4513 | Argeș | Asociat / Societate comercială | SC DASEIN SRL - Câmpulung, jud. Argeș | ||
| Ullmann | Cristina | 956 | Hunedoara | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Cetății nr.8A, Deva, jud. Hunedoara | ||
| Ultimescu | Radu | 205 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC PROMRAX SRL - Bd. Copou nr.26A, bl.B5, ap.44, Iași, jud. Iași | ||
| Ungur | Maria Cristiana | 3281 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | SC STIL PROEICT SRL B.I.A. - Str. Iugoslaviei nr.68/51, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC PLAN TRADE SRL - Str. Bucuresti nr.85, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC ARHIDOM SRL | ||
| Ungur | Mihai Florian | 6208 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL KANGUR SRL - 300085 Timișoara P-ta Sf. Gheorghe nr.4, et.2, ap.10 | ||
| Ungurean | Radu Cristian | 7290 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Sc Bevonna Consulting srl - Timișoara, str. Craiova nr.8 | ||
| Ungureanu | Cristian Constantin | 206 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Vascauteanu nr.16, Iași, jud. Iași | ||
| Ungureanu | Florin Roland | 5565 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC BIROU DE ARHITECTURA UNGUREANU SRL - str. Plevnei, nr.31, Alba Iulia, jud. Alba | ||
| Ungureanu | Ionuț | 1013 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Ulmului nr.15, bl.15, ap.14, Focșani, jud. Vrancea SC ARHINOVA SRL - Str. Ulmului nr.15, bl.15, ap.14, Focșani, jud. Vrancea | ||
| Ungureanu | Iulian | 4938 | București | Salariat / Societate comercială | SC PRODID SRL - str. Obedenaru nr.3 sec.5 București | ||
| Ungureanu | Mircea | 951 | Hunedoara | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC CONTIS PROIECT SRL - Str. 1 Decembrie, bl.C, sc.2, ap.23, Deva, jud. Hunedoara SC PROPART PROIECT SRL - Str. Nicolae Balcescu, nr. 2, Petroșani, jud. Hunedoara | ||
| Ungureanu | Octavian | 4059 | București | Salariat / Societate comercială | TRILITICA SRL - Splaiul Unirii 152 -154, București | ||
| Ungureanu | Silvia | 5533 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Moșilor nr.205 bl.11B sc.1 et.3 ap.9 sec.2 București SC PRINCER SA BUCUREȘTI - str. Lipscani nr.33 et.3 sec.3 București | ||
| Ungureanu | Valentin | 5534 | București | Asociat / Societate comercială | SC STUDIO BIT SRL - str. Dristorului nr.2 bl. B7 ap.27 sec.3 București | ||
| Ungureanu-Kiraly | Zsigmond Attila | 4923 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Aleea Băița nr. 1, ap. 47, Cluj Napoca, jud. Cluj | ||
| Ungureanu- Smilschi | Lida Bianca | 7209 | București | Salariat / Societate comercială | SC ROMTEST ELECTRONIC SRL - București | ||
| Unița | Mihaela Aurelia Veturia | 839 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC METOPA SRL - Str. Berzei nr.4, Oradea, jud. Bihor | ||
| Untanu | Sorana Blanca | 5484 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Ioniță Cegan nr.2 bl.P11 sc.A et.8 ap.35 sec.5, București, UAUIM - Academiei 18 -19 sec.1 București | ||
| Untaru | Adrian Ioan | 4775 | București | Asociat / Societate comercială | ADN Birou de Arhitectura - str. Octavian nr.27 sec.3 | ||
| Untaru | Andreea Anamaria | 2 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ADSTIL PROIECT SRL - str. Octavian nr.30A, Sector 3, București | ||
| Untaru | Marioara | 1250 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Izbiceni nr. 102A, sector 1, București SC UNALEX PROIECT SRL- Str. Izbiceni 102A, sector 1 | ||
| Urcan | Remus Cristian | 5472 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC DICO & TIGANAS SRL - Calea Turzii nr.134, Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Cluj-Napoca, str. I. C. Brătianu nr. 21- 23, ap. 23 | ||
| Urda | Radu Bogdan | 6150 | Bihor | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC MYGREENCONCEPT SRL - Comuna Batăr, Sat Tăut nr. 460, jud. Bihor SC ADRIMAD PROJECT SRL - Str. Moscovei nr. 12, ap. 4, Oradea, jud. Bihor | ||
| Uritescu | Ioan Alexandru | 5811 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Victor Eftimiu nr. 5 - 7, bl. 1, sc. 1, et. 9, ap. 57, sector 1, București | ||
| Urmă | Maria | 207 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Titu Maiorescu nr.2, bl.B1, sc.B, ap.12, Iași, jud. Iași | ||
| Ursache | Ana - Maria | 6190 | București | Salariat / Societate comercială | SC LINE AND ART DESIGN SRL - Str. Argricultori nr. 33, sector 2, București SC DIM REAL SRL - Str. Prevederii nr. 13A, Sector 3, București | ||
| Ursache | Lucia Isabella | 1915 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Muguraș nr.8, s.4 București SC B_TON CONCEPT SRL Str. Muguraș nr.8, s.4 București | ||
| Ursache | Octavian | 1957 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC CASAR DEZVOLTARE IMOBILIARĂ SRL - Str. Vasile Lascăr nr.48-50, Ap.29, S.2 SC COMCOSTRUCT SA - Piața Amzei nr.8 sec.1 | ||
| Ursache | Roland | 767 | Dunărea de Jos | Titular / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC URSACHE SRL - Str. Brândușei nr.2, bl.F5, ap.42, Galați, jud. Galați SC PROARH SRL - Str. Brândușei nr.2, bl.F5, ap.42, Galați, jud. Galați SC SMART PROJECT SRL - Str. Nae Leonard, bl.S5, ap.4, Galați, jud. Galați SC D’ARCHITECTURE SRL - Str. Brândușei nr.2, bl.F5, ap.42, Galați, jud. Galați | ||
| Ursoiu | Radu | 5029 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | ENCLAVA DE ARHITECTURA - Str. Transilvaniei, nr. 8, Brașov | ||
| Ursu | Alexandru | 548 | Mureș | Asociat / Societate comercială | SC STUDIO DE ARHITECTURĂ ATRIUM INTERNATIONAL SRL - Aleea Cornișa nr.32/27, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
| Ursu | Odeta | 4628 | București | Salariat / Societate comercială | SC Arhitectonic Construct Instal SRL - str. Progresului nr.53 bl.5 sc.1 et.3 ap.12 sec.5 | ||
| Urzică | Marius | 3488 | București | Asociat / Societate comercială | |||
| Urziceanu | Mirela Andreea | 3587 | București | Asociat / Societate comercială | AXIMETRIX - BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - bd. Libertății, nr.12, bl.113, sc.2, et.2, ap.24, sector 4, București | ||
| Urziceanu | Sorin | 6616 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC ALTER EGO CONCEPT SRL - b.dul Iuliu Maiu, nr.7, corp A, et.3, sector 6, București | ||
| Uzum | Dumitru | 4715 | București | Salariat / Societate comercială | SC FRANZ MARINA ECHERIU ARHITECȚI SRL str. Mântuleasa nr.28 sec.2 București | ||
| Vági | Ladislau | 504 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC POLYPACK SRL - Bd. G-ral Magheru nr. 21, ap. 130, Oradea, jud. Bihor | ||
| Vaida | Eugen | 6785 | Sibiu-Vâlcea | ||||
| Valcoreanu | Anamaria | 7106 | București | Salariat / Societate comercială | SC IMPROVE ARCHITECTURE SRL - Calea Vitan nr. 113, bl. V16B, sc. 1, et. 1, ap. 6, sector 3, București | ||
| Valentin | Paul | 1177 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Pajurei nr.22, bloc G3, scara A, etaj 3, ap.15, sector 1, București | ||
| Valicec | Mircea Dan | 5503 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC Archibet SRL - str. Graurilor nr. 14, Oradea, jud. Bihor | ||
| Vâlsan | Petruța | 1718 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Moșilor nr.286, Bl.30A, et.4, ap.12, S.2 București | ||
| Vanca | Daniel | 3743 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC PROMEGA SRL - Str. N. Pascaly nr.11, ap.18, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Vilage Construct SRL - Beclean, str. Mihai Viteazu nr. 26, BN SC JEM Music SRL - loc. Targu-Jiu fn | ||
| Vancea | Ioana | 7260 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Stadim Proiect SRL - str. Principală nr. 32, loc. tiha-Bârgăului, jud. BN | ||
| Vancea | Marcel Adrian | 5761 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC INTERPROIECT SRL - Str. C. Brâncusi nr.15, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Vânturache | Eugenia | 5033 | București | Asociat / Societate comercială | SC REDU BIROU DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM SRL - Str. I. Gh. Duca nr. 4, Constanța | ||
| Vanyolos | Endre | 5355 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC PLANWERK SRL - str. Tipografiei, nr. 18/3, Cluj Napoca | ||
| Várday | Kinga | 5839 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC 4Z ARCHIETCT SRL - Str. Gál Sándor nr.16, ap.5, Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
| Várday | Zsolt | 5065 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A.- str. Apor Peter, nr. 21, Miercurea Ciuc, jud. Harghita | ||
| Varga | Csaba | 5861 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Oradea, str. Rafael nr. 7, jus. Bihor | ||
| Varga | Ludovic | 271 | Satu Mare | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Pelican, nr.9, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
| Varga | Monica | 3376 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARCH IDEA SRL - Str. Principala nr.124A, com. Mera, jud. Cluj | ||
| Varga-Kovács | Andrei Levente | 7202 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER DE PROIECTARE BENȚA SRL - Str. G-ral Magheru nr.21, Oradea, jud. Bihor | ||
| Vari-Ferenczy | Kincso | 5441 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC D`ART PROIECT SRL - Str. Mihail Kogălniceanu nr.23, Brașov, jud. Brașov | ||
| Varkonyi | Zoltan | 2720 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. M. Eminescu nr.17, Ap.2, Arad, jud. Arad | ||
| Varodi | Alina Olivia | 6580 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Sintandrei nr. 235, jud. Bihor | ||
| Vasilca | Andreea Gabriela | 3460 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Nicolae Titulescu nr.94, Bl.14 - 14A, Sc.2, Et.8, Ap.70, Sect.1 | ||
| Vasile | Anca Doina | 2804 | București | Salariat / Societate comercială | SQUARE MEDIA SRL str. Ion Buzoianu nr.3 sec.3 București | ||
| Vasile | Anca Elena | 7171 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC MYTECH CONNECT SRL - Str slt Radu Teoharie nr.72, Tergu Neamț, jud. Neamț | ||
| Vasile | Florea | 3604 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC BAZIL PROIECT SRL - Str. Mihai Spătarul nr.41, S.2 București RA RATB - str. Dinicu Golescu nr. 1 sec.1 București | ||
| Vasile | Oana - Alina | 6373 | București | Salariat / Societate comercială | SC CEPROCIM ENGINEERING - Str. Preciziei nr. 6, Sector 6, București | ||
| Vasilescu | Horațiu | 4951 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Postăvarului nr.4 bl.C4 sc.3 et.4 ap.38 sec.3, București SC REDDESIGN STUDIO SRL str. Astronomului nr.2 sec.1 București | ||
| Vasilescu | Radu Cristian | 4044 | București | Asociat / Societate comercială | SC PEGORARO AMBIENT S.R.L. - Str. Al. Philippide nr.1, Ap.2, S.2, București | ||
| Vasilescu | Sorin Ilie | 1843 | București | ||||
| Vasilescu-Guiu | Mihaela Steluța | 2615 | București | Salariat / Societate comercială | |||
| Vasiliu | Călin | 2849 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | CĂLIN VASILIU B.I.A. - Nr. 73 - Str. Victoraș, Nr. 6, Bl. 18G, Sc. B, Et. 3, Ploiești, Jud. Prahova SC STEVEN LICH INTERNAȚIONAL SRL - Str. Albatrosului, Nr. 10A, Sect. 2, București | ||
| Vasiliu | Constantin Ion | 2618 | București | Asociat / Societate comercială | FRATII VASILIU PROIECT SRL - Str. Sapte Drumuri nr. 18, bloc PM40A, sc. B, ap. 118, sector 3, București | ||
| Vasiliu | Dana Liana | 3922 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Gral. Vlădoianu nr.2, Bl.35, Sc.A, Ap.24, S.1 București | ||
| Vasiliu | Doina Mihaela | 2897 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Ștefan cel Mare nr.14, Bl.19, Sc.B, Ap.57, S.2 București | ||
| Vasiliu | Leontin Cătălin | 3923 | București | Salariat / Societate comercială | IAMSAT București | ||
| Vasiluță | Bogdan Cătălin | 5177 | București | Salariat / Societate comercială | SC CRIBA DESIGN SRL Baba Novac nr.3 bl.32 sc.A ap.15 SC ERIGODESIGN SRL -Aleea Romancierilor, sector 6, București | ||
| Vasiu | Ionuț Sebastian | 7895 | București | LIDL ROMANIA - Bd. Dimitrie Pompeiu 6E, PBT, Pipera, Ilfov | |||
| Vasiu | Liviu | 6433 | Mureș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Rodniciei, nr.38, ap.11, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
| Vasiu | Răzvan | 6857 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Adamco Grup SRL - Cluj-Napoca, str. Hateg nr. 26 | ||
| Vasîlca | Vasile-Daniel | 7214 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC GENERAL TECTONIC SRL - Str. Pictor Theodor Aman, nr. 94C, et. 6, Bacău, jud. Bacău | ||
| Vass | Csilla | 5239 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC Dor Consult SRL - Satu Mare, blv. Lucian Blaga nr. 20, ap. 9 | ||
| Vasvary | Victoria | 273 | Satu Mare | Titular / Societate comercială Titular / Birou individual | SC VASVARY E SNC - Bd. Lalelei, R1, parter, Micro 16, Satu Mare, jud. Satu Mare B.I.A. VASVARY VICTORIA - str. B-dul Lalelei,bl. R1,parter, Satu Mare, jud. Satu Mare | ||
| Vatamaniuc | Sorin Mihai | 2075 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC CARIATIDE SRL - Bd. Tomis 143A, cam.802, Constanța, jud. Constanța | ||
| Vatcu | Diana Smaranda | 3775 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROINSTAL SRL - Bd. Victoriei nr.4, bl.41, sc.B, ap.26, Brașov, jud. Brașov B.I.A. - Bd. Victoriei nr.4, bl.41, sc.B, ap.26, Brașov, jud. Brașov | ||
| Vădeanu | Marius Eugen | 4467 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC CREATIV PROIECT SRL - Bd. Dacia nr.6, et.6, bl.E1, ap.86, Piatra Neamt, jud. Neamt | ||
| Văideanu | Vlad Alexandru | 7313 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială | SC AGD SRL - Str. Ion Vodă Viteazul nr.3, bl.B3, sc.A, Suceava, jud. Suceava | ||
| Vălcu | Simona Gabriela | 2411 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SIMONA GABRIELA VÂLCU B.I.A. - Nr. 9- Str. Bănesti, Nr. 20, Ploiești, Jud. Prahova SC ARHINOVA PROJECT SRL - Str. Bănesti, Nr. 20, Ploiești, Jud. Prahova | ||
| Văleanu | Adriana | 2068 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Drumul Taberei nr.8, Bl.D2, Sc.B, Et.2, Ap.25, S.6 | ||
| Văleanu | Simona Elena | 2172 | București | ||||
| Văsii | Diana Mihaela | 6740 | Prahova | Salariat / Societate comercială | SC COMPASS ARHITECTURĂ & DESIGN SRL, Calea Moroiueni, nr. 33, Oraș Sinaia, Jud. Prahova | ||
| Vdovicenco | Dan Dumitru | 4312 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Giurgiului nr. 107, bloc G, sc. 5, et. 4, ap. 163, Sector 4, București | ||
| Vechiu | Cristina Elena | 5439 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. CRISTINA VECHIU - Str. Valea Cetatii, nr. 40, jud. Brașov | ||
| Vede | Ion | 1014 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHITECT SRL - Str. Ardealului, bl.3, sc D, parter, intrarea Odobescu, Slobozia, jud. Ialomița SC AMBIEMTAL SRL - Str. Ardealului, bl.3, sc D, parter, intrarea Odobescu, Slobozia, jud. Ialomița | ||
| Velicu | Eugen | 3447 | București | Salariat / Societate comercială | |||
| Velicu | Marius Traian | 5194 | București | Salariat / Societate comercială | SC DUBLU V STUDIO SRL - șos. Pantelimon nr.311 bl.7 sc.B ap.60 sec.2 București | ||
| Vencu | Petre | 1572 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECT STUDIO AGORA SRL - Str. Gârlei nr.30B, S.1 | ||
| Vereha | Viorel | 661 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC EVALUEX SRL - str. Nicolae Grigorescu nr. 10A, Suceava, jud. Suceava SC PROIECT BUSSINES SRL - str. Nicolae Grigorescu nr. 10A, Suceava, jud. Suceava | ||
| Vereș | Eugen Constantin | 5569 | Bihor | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I. A. - Str. Galileo Galilei nr. 18, bl. Qap. 46, Oradea, jud. Bihor SC DINAMIC PROIECT SRL - Str. Republicii nr.13, ap.7, Oradea, jud. Bihor | ||
| Vereș-Bărbuță | Andrea | 4924 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC PRO HESTIA SRL - Str. Fântânelenr.1/94 Cluj-Napoca, jud. Cluj SC PRO ATRIUM SRL | ||
| Vericeanu | Nicolae | 209 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Alecu Russo nr.3, Iași, jud. Iași | ||
| Verona | Gheorghe | 4071 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - București Str. Dogarilor Nr. 17 sec.2 S.C MACONZ CONSTRUCT SRL - Str.Radu Robescu Nr 25, Sector 2, Bucuresti | ||
| Veronescu | Otilia | 5280 | Timiș | Salariat / Societate comercială | DATCOMP SRL - Timișoara, str. I. Nemoianu nr. 16a | ||
| Vesea | Florica Lucia | 574 | Arad | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT SA - Bd. Decebal nr.2, Arad, jud. Arad | ||
| Vesea | Ionel Mircea | 575 | Arad | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROIECT SA - Bd. Decebal nr.2, Arad, jud. Arad B.I.A. - Str. Corneliu Coposu nr.10, sc.A, ap.10, Arad, jud. Arad | ||
| Veseli | Paul Mihai | 2682 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Teodor Aman nr.1, Sibiu, jud. Sibiu | ||
| Vețeleanu | Afrodita Ileana | 2566 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Cerbului nr.31, ap.5, Brașov, jud. Brașov | ||
| Vida | Elena Anca | 5645 | Satu Mare | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC NORD LUX SRL - Str. Stadionului, nr. 12, Negrești Oaș, jud. Satu Mare B.I.A. - Str. Stadionului, nr.12, Negrești Oaș, jud. Satu Mare | ||
| Vida | Mara | 6862 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC PRO-ARH SRL - Str. B. St. Delavrancea nr.17, Oradea, jud. Bihor | ||
| Vidrean | Carmen | 2257 | Transilvania | Salariat / Administrație | Inspectoratul de Stat in Constructii Cluj | ||
| Vidrean | Ilie Mircea | 2258 | Transilvania | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Argeș nr.26, ap.16, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC LA TEU & ECHER ARCHITECTS SRL SC Conpac Arhitect SRL - Cluj-Napoca, str. Pasteur nr. 44/30 | ||
| Vieru | Mihnea Daniel | 1791 | București | Asociat / Societate comercială | |||
| Vilara | Oana Ruxandra | 1940 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BUCUREȘTI SA - Str. Dinu Vintilă nr.11, sector 2, București | ||
| Viliga | Viorel Cristian | 2659 | Arad | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Dezna nr.12, bl.X16, et.8, ap.36, Arad, jud. Arad SC PARTINVEST SRL - Str. Cloșca, Nr.9, Apartament.2, Arad, Jud.Arad | ||
| Vilson | Veronica | 2224 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC VILVERA SRL - Str. Negoiu nr.8, bl.G10, sc.4, ap.39, Cluj-Napoca, jud. Cluj | ||
| Vintilă | Valerica | 94 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Lipscani nr.2, bl.23A, sc.1, ap.2, Craiova, jud. Dolj | ||
| Vinț | Liana | 4874 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC SIT BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Str. Racoviță nr.25, Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Str. Horea nr.112, ap.39, | ||
| Vișan | Domnica Voichița | 5268 | București | Salariat / Societate comercială | SC QVADRAT SRL - Str Lotrioara nr 3 bl V30 sc A ap 10 sect 3 Bucuresti | ||
| Vișan | Ion Daniel | 211 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER PROIECTARE VIȘAN SRL - Bd. Ștefan cel Mare nr.10, bl.B1, sc.A, Iași, jud. Iași | ||
| Vișan | Sorin Gheorghe | 4221 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | ARHISFERA CONSULTING SRL - Str. Aleea Callatis, nr.1, bl.A14A sc.1, ap.12, 061921 București, sector 6 | ||
| Vișan | Viorel | 95 | Oltenia | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROIECT IMPACT SRL - Bd. Carol I nr.33, sc.B, ap.3, Turnu Severin, jud. Mehedinți B.I.A. - Bd. Carol I nr.33, bl.33, sc.B, ap.3, Turnu Severin, jud. Mehedinți | ||
| Vișanu | Iulian | 5421 | București | Salariat / Societate comercială | SC VISTECH ARHITECTURA SRL - Str. Chindiei nr. 7 | ||
| Vișinescu | Marta | 3734 | Transilvania | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. C. Brâncoveanu nr.6, Turda, jud. Cluj SC IAR CONCEPT STUDIO SRL - Str. Dr. Ioan Rațiu nr.17, ap.35, Turda, | ||
| Vișinescu | Raluca | 1136 | București | Asociat / Societate comercială | SC BLOC OFFICE SRL - Bd. Camil Ressu nr.57, bl.H13, ap.129, sector 3, cod 031745, București | ||
| Vitan-Cojocaru | Mircea | 96 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC GETRIX SA - Str. V. Alecsandri nr.15, Craiova, jud. Dolj | ||
| Vitoc | Ionel | 2265 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC AMBIENT PROIECT SRL - Str. Constantin Brâncuși nr.2, ap.27, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC Adi Proiect SRL - Cluj-Napoca, str. Taietura Turcului nr. 47 | ||
| Vizdei | Cristian | 3893 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ionescu Gion nr.10, Ap.8, S.3 București | ||
| Vizireanu | Cosmin Tudor | 4530 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Contract de colaborare/ Societate comercială | SC MEGAPRO SRL- Tulcea, jud. Tulcea SC PRODOMO SRL - Tulcea, jud. Tulcea SC OPTIM PROIECT SRL- Tulcea, jud. Tulcea SC VIZIREANU - RAICU SRL - Tulcea, jud. Tulcea SC ARCHITECTURE LINE SRL - Tulcea, jud. Tulcea | ||
| Vizitiu | Alexăndrel | 7939 | București | Salariat / Societate comercială | SC MEGA IMAGE SRL - Str. Siret nr. 95, Sector 1, București | ||
| Vîlcea | Maria | 5057 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | VÎLCEA MARIA B.I.A. - Nr. 106 - Str. Vasile Alexandri, Nr. 35, Ploiești, Jud. Prahova SC SUMARTCONCEPT SRL - Str. Izvoare, Nr. 12, Ploiești, Jud. Prahova | ||
| Vîlcu | Alina Andreea | 4711 | București | Asociat / Societate comercială | SC PIANOTERRA SRL - Str. Ady Endre, nr.32, sector 1, București | ||
| Vîrtaci | Andrei Vlad | 3028 | București | Salariat / Societate comercială | SC VIZUAL NET SERV SRL - Str. Vlaicu Vodă, nr.5, bl. C9, sc.3, parter, ap. 65, sector 3, București | ||
| Vîrvescu | Florian Corneliu | 594 | Arad | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC LINIA SRL - Str. Blanduziei nr.8, Arad, jud. Arad B.I.A. - Str. Dacilor nr.30, Arad, jud. Arad | ||
| Vlad | Cosmin | 2774 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHICON SRL - Str. Popa Savu nr. 52, sector 2, București | ||
| Vlad | Cristinel | 434 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHINET PLUS SRL - Str. Dacia nr.2C, et.II, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea B.I.A. - Str. Știrbei Vodă, nr. 382, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea | ||
| Vlad | Dorina | 3282 | Transilvania | Salariat / cadru didactic | FAU Cluj -Napoca | ||
| Vlad | Horia Aurel | 1258 | București | Asociat / Societate comercială | |||
| Vlad | Laurențiu Nicolae | 4858 | București | Aociat / Societate comercială | SC WIGWAM DESIGN - Str. Siret nr. 20, sector 1, București | ||
| Vlad | Lenuța | 2945 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Petre Ispirescu nr.8, Bl.P6, Sc.C, Ap.76, S.5 București | ||
| Vlad | Lidia | 1455 | Prahova | Titular / Birou individual | LIDIA VLAD B.I.A. - Nr. 134 - Str. Armata Poporului, Nr. 5, Oraș Breaza, Jud. Prahova | ||
| Vlad | Minodora | 1210 | București | Asociat / Societate comercială | SC MODULOR SRL - Aleea Lt. Av. Stâlpeanu nr.6, Bl.6, Sc.B, Et.2, Ap.29, Sector 1, București | ||
| Vlad | Rori Irina | 4629 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Nehoiași nr. 7, Sector 5, București | ||
| Vlad | Ștefan Cristian | 5097 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC SINGLEART DESIGN și ARHITECTURĂ S.R.L - Str. Nicolae Iorga nr. 4, Brașov, Jud. Brașov | ||
| Vlad | Tiberiu Irinel | 2676 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | VLAD TIBERIU IRINEL B.I.A. - Nr. 84 - Str. Stoicești, Nr. 142, Com. Blejoi, Jud. Prahova SC ARCHISTIL SRL - Str. Stoicești, Nr. 142, Com. Blejoi, Jud. Prahova SC ARICO PROIECT SRL - B-dul Iuliu Maniu, Nr.61, Bl. 8p, Sc. 1, Et. 5, Ap. 23, Sector 6, Mun. București | ||
| Vlaicu | Alexandru Radu | 551 | Mureș | Titular / Societate comercială | SC RED STUDIO 74 SRL - Str. Tache Ionescu, nr.7/1, Sighișoara, jud. Mureș | ||
| Vlase | Elisabeta | 2805 | București | ||||
| Vlădescu | Niculae | 1491 | București | Salariat / Societate comercială | |||
| Vlăduț | Maria Andreea | 6887 | București | Salariat / Societate comercială | SC MIDANNE INVEST GRUP SRL - Șos. București - Ploiești nr. 42 - 44, clădirea A2, et. 1, | ||
| Voia | Georgeta | 97 | Oltenia | ||||
| Voia | Viorel | 98 | Oltenia | ||||
| Voica | Andreea Magdalena | 4726 | București | Salariat /Societate comercială | SC CRIBA DESIGN SRL str. Baba Novac nr.3 bl. S2 sc.A et.3 ap.15 sec.3 București | ||
| Voica | Florin Marius | 2311 | Alba | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ARHIS SRL - str. Doinei nr.4, Alba Iulia, jud. Alba SC ARHIS CONSULT SRL - str. Doinei nr.4, Alba Iulia, jud. Alba SC FAN DESIGN SRL - bd. Ferdinand I, nr.27, ap.6, Alba Iulia, jud. Alba SC ARCTOP CONCEPT SRL - str. Ampoiului, nr.17, bl.A4, ap.24, Alba Iulia, jud. Alba | ||
| Voica | Marius | 3490 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ștefan Mihăileanu nr.27, Ap.9, sector 2, București SC ARHECO DESIGN SRL - Str. Ștefan Mihăileanu, nr.27, ap.9, COD 024022, București SC PRIMA GRUP SRL - Str. Negru Vodă, Alexandria | ||
| Voicilă | Florin | 5184 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC EUMETRIA SRL - Șos. Vadeni nr.5, imobil C1, camera 10, Brăila, jud. Brăila | ||
| Voiciulescu | Constantin | 433 | Sibiu-Vâlcea | ||||
| Voicu | Alexandru | 3611 | București | Asociat / Societate comercială | SC SMART DESIGN Arhitecture & Consulting SRL - Str Aleea Campul cu Flori nr 1 bl OD2 sc F ap 251 sect 6 Bucuresti | ||
| Voicu | Anca Adriana | 3842 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHEUS PROIECT SRL - sec.1 București | ||
| Voicu | Cristina | 7158 | Prahova | Salariat / Societate comercială | SC HAUSPLAN STUDIO SRL - Str. Spitalului, Nr. 24A, Ploiești, Jud. Prahova | ||
| Voiculescu | Anca Ioana | 4976 | București | Asociat / Societate comercială | AV&I PRO-CONS SRL str. Ing. Anghel Saligny nr.8 | ||
| Voiculescu | Dan Octavian | 7370 | București | Salariat / Societate comercială | SC METROPOLITAN INTERNATIONAL ARHITECTS SRL - Str. Vasile Topliceanu nr. 14, bl. P89, sc. 2, ap. 39 | ||
| Voiculescu | Ioan | 1198 | București | Asociat / Societate comercială | AV&I PRO-CONS SRL - str. Ing. Anghel Saligny nr.8 | ||
| Voinea | Ionela | 3940 | București | Salariat / Societate comercială | |||
| Voinescu | Adrian Aurel | 2564 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Societate comercială | SC SINTEZA ART SOFT SRL - Str. Făgetului nr.65, Brașov, jud. Brașov | ||
| Voinescu | Alexandru | 5308 | București | Asociat Unic / Societate comercială | SC KUB ARCHITECTS SRL - Str Nicolae Iorga nr 185 B Valeni de Munte Prahova SC KUB ARCHITECTS & PLANNERS SRL - Str Leonida nr 23bis ap 1 cam 9 sect 2 Bucuresti | ||
| Voinescu | Mircea | 1387 | București | Asociat / Societate comercială | |||
| Voștinaru | Liviu | 410 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Vostinaru Liviu - Timișoara, str.Timotei Cipariu nr.7, ap.2 | ||
| Vraciu | Petre Wilhelm | 5243 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - șos. Giurgiului nr.118 bl.12 sc.4 et.6 ap.108 sec.4 București SC PLAN PROIECT SRL - str. Banului nr.3A sec.1 București | ||
| Vrânceanu | Vasile | 2461 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC GENERAL TECTONIC SRL - Str. Pictor Theodor Aman, nr. 94C, et. 6, Bacău, jud. Bacău | ||
| Vrănescu | Iulia Sofia | 6918 | Iași | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | S.C. EXPERT INSTAL-CONSTRUCT S.R.L.- bld. D Cantemir nr.10, bl P1, ap.9, Iași S.C. ECO SOL 21 S.R.L. - str. Stejar nr.19, bloc Q1, sc.A, ap.15, Iași B.I.A. - str. Arcu nr.27, bl.19, et.6, ap.23, Iași | ||
| Vucicovici | Dan Mihail | 1347 | București | Titular / Birou individual | |||
| Vucmanovici | Octavian | 2507 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Ferdinand nr.94, bl.F19B, sc.B, ap.39, Constanța, jud. Constanța | ||
| Vulcan | Anca | 962 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC TRIPEXPERT SRL - Str. A. Vlaicu nr.21, Deva, jud. Hunedoara SC HABITAT PLUS SRL - Al. Panseluțelor, bl.30, sc.2, et.4, ap.27, Deva, jud. Hunedoara SC PRIMAVERA DESIGN SRL - Str. 22 Decembrie, nr.37, Deva, jud. Hunedoara | ||
| Vulcan | Laviniu Adrian | 4491 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A.- Str. Păun Pincio nr.2, Brașov, jud. Brașov | ||
| Vulcu | Maria Dorina | 6932 | Hunedoara | Titular / Birou individual | "Maria Vulcu - Birou Individual de Arhitectura", Bld. 22 Decembrie, bl. 4, sc. B, Et. 2, Ap. 31, mun. Deva, jud. Hunedoara | ||
| Vultureanu | Dan Constantin | 3867 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Cuza Vodă nr. 48, Corp A, et. 1, ap. 1, Sector 4, București SC VEGAS COMPROD IMPEX SRL - Str. Cuza Vodă nr.48, S.4 | ||
| Vultureanu | Ștefan | 5506 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - ȘTEFAN VULTUREANU - Str. Valea lui Mihai nr. 12, bl. TD7, et. 10, ap. 64, sector 6, București / SC SARGES IMPEX SRL - str. Maltopol nr.10 sec.1 București | ||
| Wegroszta | Laszlo Mihaly | 5232 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | Piata Mihai Viteazul, nr.2, bl. 3, SC B, etj. 5, ap. 13 Sf.Gheorghe, Jud Covasna | ||
| Wenczel | Attila | 4480 | Timiș | Asociat / Societate comercială | PARASITE STUDIO SRL - Timișoara Lev Tolstoi nr.16 | ||
| Winkler | Enikő Éva | 552 | Mureș | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ARHIGRAF SRL - Comuna Ernei, localitatea Călușeri, Str. Principala, nr.252, Pct. Lucru: Str. Semănătorilor, nr.2/12, Tg. Mureș, jud. Mureș SC EUROCONCEPT SRL - Comuna Ernei, localitatea Călușeri, Str. Principala nr.252 Pct. Lucru: Str. Semănătorilor, nr.2/12, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
| Woinaroski | Cristina Mihaela | 1414 | București | Salariat / Societate comercială | SC ICON STUDIO DE ARHITECTURĂ SRL - Bd. Dacia nr.124, S.2 București | ||
| Xantopol | Ana Maria | 2636 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Viitorului nr.66, S.2, București | ||
| Zacharias-Vultur | Ioana Elena | 6434 | Mureș | Salariat / Societate comercială | SC VULTURART CO SRL - Str. C-tin. Romanu Vivu nr.D4, ap.12, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
| Zafiu | Cătălin Ștefan | 2877 | București | Salariat / Societate comercială | Str. Emil Zola , Nr 3 , Ap 1 , Sector 1 , Bucuresti | ||
| Zahalca | Olivia | 6985 | București | Salariat / Societate comercială | SC ZIP STUDIO SRL - Str. Nicolae Filipescu nr. 53 - 55, sector 2, București | ||
| Zaharescu | Georgeta | 1056 | Dobrogea | Administrator / Societate comercială | SC ACTA SRL - Str. Unirii nr.19A, Constanța, jud. Constanța SC KYMATA STUDIO SRL- Str. Unirii nr.19A, Constanța, jud. Constanța | ||
| Zaharia | Cornelia Elena | 3898 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Fabricii nr 6, bl. 25 / III, sc. A, et. 1, ap. 5, sect. 6, București | ||
| Zaharia | Laura Ioana | 274 | Nord-Vest | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARCOLAR SRL - Str. Mihail Sadoveanu nr.6, Baia Mare, jud. Maramureș B.I.A. Zaharia Laura - str. Dorobantilor nr.3A, Baia Mare, jud. Maramureș | ||
| Zaharia | Liviu | 2106 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC L’IMAGE SRL - Str. Fundătura Roșiorilor nr.2, Brașov, jud. Brașov | ||
| Zaharia | Miruna | 3605 | București | Salariat / Societate comercială | IHS Romania SRL - str. Victor Eftimiu nr.5 | ||
| Zaharia | Raluca | 6894 | București | Salariat / Societate comercială | SC KXL SRL - Str. Av. Cap;a nr. 6, sector 1, București | ||
| Zaharia | Vlad Tudor | 7861 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC La Teu & Echer Architects SRL - Cluj- Napoca, trs. Godeanu nr. 2, ap. 19 | ||
| Zahariade | Ana Maria | 1987 | București | ||||
| Zaharie | Cristian | 3084 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dorobanți nr.76, comuna Hărman, jud. Brașov SC C2 DESIGN SRL - Str. Dorobanților nr.6, Brașov, jud. Brașov | ||
| Zainea | Ioana Andreia | 6848 | Prahova | Titular / Birou individual | ANDREIA ZAINEA B.I.A. - NR. 131 - Str. Castor, Nr.4, Bl. G3, Ap. 25, Mun. Ploiești, Jud. Prahova | ||
| Zakarias | Attila Istvan | 2132 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC PROD-AX SRL - Str. Varadi Jozsef nr.20, Sf.Gheorghe, jud. Covasna | ||
| Zamblău | Dan-Andrei | 6672 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC Zamproiect SRL - Turda, str. dr. I. Rațiu nr. 5, ap. 11, jud. CLUJ SC DAZ Proiect SRL - Câmpia Turzii, str. Decebal nr. 26, jud. CLUJ | ||
| Zamblău | Romulus | 2273 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ZAMPROIECT SRL - Str. dr. Ion Rațiu nr.5, ap.11, Turda, jud. Cluj | ||
| Zamfir | Romulus | 2199 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC TERMITA IMPEX SRL | ||
| Zamfirescu | Alexandra Georgia | 5964 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Șerban Vodă nr.270 bl.14 sc.B ap.49 sector 4, București | ||
| Zamfirescu Boceanu | Ana Maria | 1734 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. BIROUL DE ARHITECTURA SRL - Str. Av. Stâlpeanu, nr. 13, sector 1, București | ||
| Zamfirescu Boceanu | Dan | 1733 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. BIROUL DE ARHITECTURA SRL - Str. Av. Stâlpeanu, nr. 13, sector 1, București | ||
| Zancu | Paraschiva | 662 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ioan Vodă Viteazul nr.3, bl.B3, sc.C, et.2, ap.12, Suceava, jud. Suceava | ||
| Zârnovean | Liviu Nicolae | 4536 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC D`ART PROIECT SRL - Str. Mihail Kogălniceanu nr.23, Brașov, jud. Brașov | ||
| Zastavnițchi | Vasile | 5961 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Dristorului nr.88 bl.B13 sc.A et.7 ap.28 sector 3, Bucureșt | ||
| Zăgan | Liviu Gabriel | 4640 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | PZP ARHITECTURĂ SRL - str. Ion Berindei nr.11 bl.1-2 sc.B et.7 ap.55 București | ||
| Zăgănescu | Sonia | 4223 | Timiș | Titular / Societate comercială | ARHIPRO SRL - Timișoara str. Ana Ipătescu nr. 29, et.6, ap 24, str. Leandrului nr.21, bl.21 SC FUTURE CONSTRUCT/3H Studio - str. Poet V. Cârlova nr.35 | ||
| Zăgărin | Mădălina | 5337 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială | SC MART STUDIO SRL - com. Borcea, jud. Călărași | ||
| Zărnescu | Viorica Marta | 2546 | Bihor | Persoana autorizată | PFA - Str. G. Enescu nr.31, Oradea, jud. Bihor (Inregistrată la Camera de Comerț Oradea) | ||
| Zbîrnea | Ileana Maria | 2585 | București | ||||
| Zbranca | Ioana | 6924 | Iași | Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Otilia Cazimir nr.2, Iași | ||
| Zdrafcu | Ștefan Mihăiță | 762 | Argeș | Titular / Birou individual Salariat / Administrație | B.I.A. - Str. Petrochimiștilor, bl.B15, sc.D, et.1, ap.4, cod 110165, Pitești, jud. Argeș | ||
| Zdrenghea | Andrei | 6858 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Termita 1 SRL - Cluj-Napoca, str. Madach Imre nr. 55 B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Gheorghe Dima nr. 39A, ap. 37 | ||
| Zebacinschi | Corneliu Ștefan | 2362 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC TERRA XXI DESIGN SRL - Bd. Mihai Viteazu nr.16, bl.O1, et.2, ap.5, Zalău, jud. Sălaj B.I.A. - Bd. Mihai Viteazu nr.16, bl.O1, et.2, ap.5 SC Construct Proget SRL - Zalău, str. Crisan nr. 23 | ||
| Zechiu | Alexandru | 1038 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | B.I.A. - Str. Constantin Dobrogeanu Gherea, nr. 16, loc. Constanța, jud. Constanța | ||
| Zegrea | Mihai Anton | 381 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Mihai Anton Zegrea - Timișoara, Bv.16 Decembrie 1989 nr. 43, ap. 9 | ||
| Zeki | Haytham Hikmat | 4331 | București | Salariat / Societate comercială | |||
| Zenide | Dan Alexandru | 7921 | București | ||||
| Zerva | Adrian Emilian | 1271 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | |||
| Zerva | Daniela Elena | 2031 | București | Salariat / Societate comercială | SC STUDIO 10 M SRL - Str. Tudor Arghezi nr. 21, sector 2, București | ||
| Zeteș | Ioana Mihaela | 3442 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Sfinților nr.3, Et.3, Ap.7, S.2 București | ||
| Zielinski | Mariana | 1329 | București | Salariat / Societate comercială | MZPROIECT SRL - Str. Polonă nr 43, et. 7, ap. 1, sector 1, București | ||
| Zielinski | Maximilian | 1328 | București | Asociat / Societate comercială | MZPROIECT SRL - Str. Polonă nr 43, et. 7, ap. 1, sector 1, București | ||
| Zima | Iulian Marius | 6384 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Lexel Impex SRL - Cluj-Napoca, str. E. Cioran nr. 8 SC AG Tektum SRL - Cluj-Napoca, str. Horea nr. 67-73, ap. 23 SC Euro Regal SRL -Dej, str. Crîngului fn. | ||
| Zimbran | Alexandru | 5764 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARCHIBO CONSULTING SRL - str. Turda nr.116 bl.36 ap.35 sec.1 București | ||
| Zipfl | Dragoș Iosif | 307 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Dragoș Iosif Zipfl - Reșița, Județul Caraș- Severin p-ta. 1 Decembrie 1918, bloc. 34, sc. I, etaj. 5, | ||
| Zisu | Lucian Valentin | 838 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Tudor Vladimirescu nr.29, ap.1, Oradea, jud. Bihor | ||
| Zmeu | Petru | 3374 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Magazia Gării nr.13A, bl.N5, ap.5, Focșani, jud. Vrancea | ||
| Zmeu | Sergiu | 3572 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Comarnic, nr. 78, Constanta, Jud. Constanta | ||
| Zoicaș | Silviu Corneliu | 873 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Silviu Corneliu Zoicas - Timișoara, str. Circumvalațiunii nr.14,bl.81 sc.B,et.4, ap.18 | ||
| Zolcsak | Peter | 5774 | Mureș | Asociat / Societate comercială | SC ARH ZOLCSAK SRL - Str. General Ion Dumitrache nr.37, Tg. Mureș, jud. Mureș | ||
| Zoran | Teodor | 1275 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Hristo Botev nr.7, ap.3 sect.3 Cod 030231 București, UAUIM - str. Academiei nr.18-20 sec.1 București | ||
| Zota | Vlad | 3263 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ECOARTECH SRL - Str. Ciprian Porumbescu, bl.22, sc.5, et.3, ap.47, Deva, jud. Hunedoara B.I.A. - Simeria, str. Avram Iancu, Bl.8, Ap.64 județ Hunedoara | ||
| Zotescu | Robert Eugen | 5707 | București | Salariat / Societate comercială | SC AMPRENTS STUDIO SRL - Str. Horea nr. 32, Bihor, Oradea | ||
| Zsigmond | Pal | 6532 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A.- Sfântu Gheorghe ,str. Gödri Ferenc nr. 19, bl.5, sc A, ap.7, jud. Covasna | ||
| Zulufescu | Carmen Lavinia | 5684 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC URBAN PC SRL - Str. Rovine, nr. 21, loc. Constanța, jud. Constanța | ||
| Zup | Maria Ana | 213 | Iași | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Petru Poni nr.1D, Iași, jud. Iași S.C. SELECT ARHITECTURA S.R.L. - sos. Păcurari nr.63, bl.549, sc.C, ap.13, camera 1, Iași | ||
| Zybaczynski | Veronica Maria | 2695 | București | Salariat / Societate comercială | SC AVZ Design Grup SRL - str. Comana nr. 40, corp A, sector 1, București | ||
Secțiunea 2: conductori arhitecți cu drept de semnătură
Nume | Prenume | Nr. înreg. TNA | Tabloul teritorial al Arhitecților | Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură | Adresa / Adresele profesionale | Observații cu privire la dreptul de semnătură |
| Agocs | Ioan | 618 | Arad | Asociat / Întreprindere familială | Întreprindere familială Î.F - Str. Odobescu, Nr.30, Arad, Jud. Arad | |
| Albăcan | Sorin | 2225 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC CLUS SRL - Str. Petuniei nr.7, ap.63, Cluj- Napoca, jud. Cluj SC ROY & RIP SRL - Str. Câmpului nr.163 | |
| Albu | Constantin | 4184 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ALBU CONSTANTIN B.I.A. Nr. 68 - Str. Cameliei, Nr. 19A, Bl. 134, Sc. B, Et. 3, Ap. 34, Ploiești, Jud. Prahova SC PROARHCONS SRL - Str. G-ral V. Milea, Nr.1, Bl. A7, Ploiești, Jud. Prahova SC EUMORFIA ARHITECTURA SRL - P-ța Victoriei, Nr. 1, Bl. Mercur, Sc. A, Et. 4, Ap. 40, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Albu | Sevastian | 100 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Filantropiei nr.3A, Craiova, jud. Dolj | |
| Albulescu | Cornel Radu | 6121 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ARHITECTURAL CONFORT SRL - 307135 Curtea nr. 260, jud. Timiș | |
| Amaricuței | Daniel Cornel | 3759 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC TEOCONSTRUCT SRL - Str. V. Lupu nr.12, Iași, jud. Iași | |
| Ancuța | Călin | 8187 | Arad | Asociat / Societate comercială | IC ARHITECTURE - Calea Romanilor, Nr.23A, Ap.2, Județul Arad | |
| Andrașcu | Artur | 663 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC ART & A SRL - Str. Calea Națională nr.147, bl.11, sc.A, ap.18, Botoșani, jud. Botoșani | |
| Andrei | Cristina | 6234 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC PYCRIS SRL - Str. Mihail Kogălniceanu bl. 11, ap. 90, Roșiorii de Vede, jud. Teleorman SC GEMINA ENGINEERING SRL - Intr. Gh. Simionescu nr. 13, parter, sector 1, București | |
| Angelescu | Ștefan | 1889 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARC EXPERT SRL - str. Mihai Eminescu nr.81 bl. Corp A et.1 ap.5 sec.2 București | |
| Anghel | Florinela | 3381 | București | |||
| Anghel | Ion | 817 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A Anghel Ion. - Com. Tufesti, Brăila, jud. Brăila | |
| Anghel | Mihaela Lucia | 4242 | București | Salariat / Societate comercială | ||
| Anghelescu | Valerica | 4494 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Tomis 143A, et.5, cam. 503, Constanța, jud. Constanța | |
| Angheliu | Gina Nuți | 2087 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Remus nr.11, Constanța, jud. Constanța | |
| Antoci | Adrian | 664 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC URBAN SRL - Aleea Lalelelor nr.7, bl.110, sc.A, Suceava, jud. Suceava | |
| Anton | Valeriu | 1036 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROIECT ICAR SRL - Str. Gării, bl.G1, sc.A, ap.5, Tulcea, jud. Tulcea B.I.A. - Tulcea, jud. Tulcea | |
| Apostu | Virgil | 4332 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. 1 Decembrie 1918 nr.67, Tecuci, jud. Galați | |
| Aprodu | Viorel | 665 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC IDEAL PROIECT SRL - str. Ciprian Porumbescu nr.2, sc.B, ap.2, parter, Suceava, jud. Suceava SC ATELIER DE PROIECTARE SRL - sat Miroslava, Miroslava, jud. Iași | |
| Ardelean | Tudor Dorel | 3439 | București | Salariat / Societate comercială | ||
| Ardeș | Nicolae | 4514 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC AN PROIECT SRL - Str. Școala de Inot, bl.5, sc.A, ap.3, Sibiu, jud. Sibiu | |
| Arsa | Ariana Florentina Elena | 4481 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Liviu Rebreanu nr.2/1, sc.B, et.8, ap.33, Timișoara, jud. Timiș | |
| Asiminei | Liviu | 5638 | București | Asociat / Societate comercială | SC HABITAT DESIGN - BUCUREȘTI - Str. Complexului nr. 5, bl. 60, sc. A, ap. 43, sector 3, București SC ULTRA CONSTRUCT SRL - Str. Turda 114/13, sector 1, București | |
| Atănăsoaie | Maria Mihaela | 7891 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SCFMR GLOBAL SRL - Zarnesti, str. M. Eminescu, nr. 5 | |
| Avram | George Ionuț | 6567 | Prahova | Societate comercială | SC OMNITEX CONSULT SRL - Str. Lupeni, Nr. 97, Ploiești, Jud. Prahova GEORGE IONUT AVRAM B.I.A. NR. 142 - Str. Harpei, Nr. 97, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Baciu | Gabriela | 4190 | Prahova | Titular / Birou individual | GABRIELA BACIU B.I.A. Nr. 96 - Str. Petuniei, Nr. 10, Bl. 109, Ap. 94, Ploiești, Jud. Prahova Cui. 21657780 | |
| Baciu | Octavian | 2204 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - ARCHITAV - Str. Moților nr.67, ap.7, Cluj-Napoca, jud. Cluj | |
| Badea | Victor | 6516 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Alion, nr. 74, bl. 1, sc. 3, ap. 9, Dr. Tr. Severin, jud. Mehedinți | |
| Balea | Alina Elena | 1045 | Dobrogea | Titular / Societate comercială Titular / Birou individual | SC BLUE ART SRL - Str. Ștefan cel Mare nr.6, et.1, cam.6, Mangalia, jud. Constanța | |
| Balthes | Hermann | 4511 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Axente Sever nr.30, Sibiu, jud. Sibiu | |
| Banu | Maria | 3719 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mircea cel Bătrân 148A, bl.MD9A, sc.B, et.1, ap.31, Constanța, jud. Constanța | |
| Barbu | Ana | 6630 | Argeș | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Ion Pillat, bl.T1, sc.B, etj.IV, apt.17, Mioveni, jud.Argeș | |
| Barbul | Andrei | 2405 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | ANDREI BARBUL B.I.A. Nr. 28 - Str. Cameliei, Nr.11, Bl. 31, Sc.D, Et. 1, Ap. 65, Ploiești, Jud. Prahova SC DESIGN BIROU SRL - Str. Elena Doamna, Nr. 3, Bl. 32H, Sc. 1, Et. 3, Ap. 7, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Bardașuc | Florin | 2167 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. 1 Decembrie 1918, bl.6, sc.A, ap.17, Făgăraș, jud. Brașov | |
| Barotă | Radu | 6187 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC FIDES SRL - Str . Gării nr.1, bl.48, sc.B, ap.15, Giurgiu, jud. Giurgiu | |
| Bâtă | Marian Gabriel | 3717 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A.- Bd. Tomis nr.143A, et. 7, cam.703, Constanța, jud. Constanța | |
| Bădici | Mădălin Pascu | 2759 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | DOMPROIECT SRL - Str. Harghita nr.3, 013057 Voluntari, jud. Ilfov | |
| Bădilă | Viorel | 2385 | Prahova | Titular / Birou individual | VIOREL BĂDILA B.I.A. Nr. 11 - Str. Mihai Bravu, Nr. 16, Bușteni, Jud. Prahova | |
| Bădulescu | Mircea George | 2972 | București | Asociat / Societate comercială | SC M_B_Resources Gorup SRL - Intr. Mamulari, nr.1, ap.2, sect.3, București | |
| Bălaj | Călin | 5499 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Morii nr.1158, Giarmata, jud. Timiș | |
| Bănică | Teodor Nicolae | 2620 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Cetățuia nr 6, bl. M19, sc.A ap.34 S.6 București | |
| Bărar | Monica Emilia | 2158 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Victoriei nr.15, bl.33, sc.A, ap.23, Brașov, jud. Brașov | |
| Bătrînu | Daniela Marilena | 1646 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Peștera Dâmbovicioara nr. 2, bl. M 12, sc. 3, et. 6, ap. 99, Sector 6, București SC ARCHITECT SERVICE SRL - Str. Dimitrie Pompeiu nr. 10A, sector 2, București | |
| Belea | Marina | 4172 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | BELEA MARINA B.I.A. Nr. 70 - Str. Anul 1907, Nr. 42, Ploiești, Jud. Prahova SC CONSPROIECT SA - Str. Maramureș, Nr. 12 Ploiești, Jud. Prahova | |
| Belean | Ciprian | 5220 | Satu Mare | Asociat / Societate comercială Titular / Societate comercială | SC ARIA PROIECT SRL - Str. Martirilor Deportați, nr.6/6, Satu Mare, jud. Satu Mare SC ARTEFFECT SYMBOL SRL - Str. Corvinilor, nr.20/1, Satu Mare, jud. Satu Mare | |
| Bereczk | Elena | 2135 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual Titular / Societate comercială | B.I.A. - Str. Lalelei nr.2, bl.38, sc.A, ap.13., Sf. Gheorghe, jud. Covasna SC SEBAL PROIECT SRL - Str. Lalelei nr.38, sc.A, ap.13, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | |
| Beuran | Ecaterina Laura | 6972 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ștefan Cel Mare, nr. 13, sc. B, ap. 26, mun. Bacău, jud. Bacău | |
| Biró | Enikő | 4437 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos Ștefan cel Mare nr. 34 sc. 1 et. 9 ap. 34 sec.2 București SC CASE DE LEMN BIANCA SRL - str. Emil Gârleanu nr.4 bl.V53 D București | |
| Biró | Éva | 553 | Mureș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Făget nr.22B/8, Tg. Mureș, jud. Mureș | |
| Bivolaru | Nicolae | 4192 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC NEMAR SRL - Aleea Smardan, bl. 22, ap. 5, Tg. Jiu, jud. Gorj | |
| Bîlnicu | Codruț Silviu | 704 | Argeș | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC LORIDAN SOFTING SRL - Str. Mărășești, bl.1, sc.B, apt.15, cod 110032, Pitești, jud. Argeș SC URBAN STUDIO 2007 SRL - Str. Mărășești, bl.1, sc.B, apt.13, cam.1, cod 110032, Pitești, jud. Argeș B.I.A. - sat Cătanele, strada Principală, nr.225, Cateasca, jud. Argeș | |
| Bobeș | Octavian | 4169 | Prahova | Titular / Birou individual | OCTAVIAN BOBES B.I.A. Nr.59 - Str. Valea Alba, Nr. 28, Bușteni, Jud. Prahova | |
| Bociort | Raul | 5219 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A - Str. V. Milea nr.107, Comuna Vladimirescu, Jud.Arad | |
| Boeriu | Iuliana Eugenia | 2568 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Libertății nr.21, Făgăraș, jud. Brașov | |
| Boghiță | Cosmin | 2081 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | SC DECORATIV SRL SC PROMO DESIGN SRL - Str. Făgetului nr.163bis, Constanța, jud. Constanța | |
| Bogoiu | Lucian | 6050 | București | Salariat / Societate comercială | SC SISTEM C SRL - str. Costache Stamate nr.1 bl.8C et.2 ap.1 sec.4 București | |
| Bota | Margareta | 2363 | Transilvania | Salariat / Administrație | Primăria Cluj-Napoca | |
| Botiș | Lucian Eugen | 2121 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ciprian Porumbescu nr.46, sc.C, ap.20, Brașov, jud. Brașov | |
| Botușan | Adi Adrian | 1167 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Mieilor 15.A sec.2 București | |
| Brebenel | Cristian George | 3688 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC CREATIVE BREBENEL PROIECT - Str. Brândușei, bl.5, sc.3, ap.50, Tg. Jiu, jud. Gorj SC TRADEINVEST SYSTEM - Str. Brândușei, bl.5, sc.3, ap.50, Tg. Jiu, jud. Gorj | |
| Brezeanu | Maria | 4187 | Prahova | Titular / Birou individual | MARIA BREZEANU B.I.A. Nr. 65 - B-dul București, Nr. 22, Bl. 2B, Et. 1,Ap. 4, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Broască | Tudor Șerban | 4178 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | BROASCĂ TUDOR ȘERBAN B.I.A. Nr. 62 - Str. Mihai Eminescu, Nr. 28A, Bl. Giconda, Sc. A, Et. 5, Ap. 18 Ploiești, Jud. Prahova SC CONSPROIECT SA - Str. Maramureș, Nr. 12, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Bucin | Florin | 4996 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHIMOB CONSULT SRL - Intrarea Sectorului nr. 3, corp A 1, ap. 2, sector 3, București | |
| Buciu | Isaia | 275 | Nord-Vest | Titular / Birou individual Salariat / Administrație | B.I.A. ISAIA BUCIU - Str. G. Coșbuc 34/3, Baia Mare, jud. Maramureș | |
| Budescu | Viorica | 948 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC ADVERSITING MAGNUM CORP - Șos. Bucium nr.46, Iași, jud. Iași | |
| Buga | Cezar | 3440 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARCADPROIECT SRL - str. Sg. Mj. Vasile Topliceanu nr.15 bl.P42B sc.2 et.5 ap.49 sec.5 București | |
| Buna | Ileana | 2109 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC BUSINESS PROIECT SRL - Str. Tâmpei nr.5B, Brașov, jud. Brașov | |
| Burada | Mihai Iustin | 8272 | București | |||
| Bursuc | Carmen Mariana | 667 | Nord-Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Națională nr.86, bl.D2, sc.D, ap.12, Botoșani, jud. Botoșani SC NORD PROIECT SRL - Calea Națională nr.148, Botoșani, jud. Botoșani | |
| Bursuc | Mircea | 3214 | București | Salariat / Societate comercială | SC ALTEREGO CONCEPT SRL - Bd. Iuliu Maniu nr. 7, intrarea 3, et. 3, corp A, sector 6, București | |
| Bus | Eva | 598 | Arad | Asociat / Societate comercială | SC PROIECT LINIA B SRL - Bd-ul Decebal, Nr.12, Ap.3, Arad, jud. Arad | |
| Butusneac | Romeo Constantin | 6012 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - FDC.DR.CODRESCU nr. 4, Iași, jud. Iași | |
| Calotă | Angela | 3629 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC MBV GRUP SRL - Bd. Tomis nr.238, bl.TD17, parter, Constanța, jud. Constanța | |
| Câmpean | Vasile | 3114 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Dorobanților nr.102, bl.29, ap.97, Cluj-Napoca, jud. Cluj | |
| Canea | Alina Diana | 5703 | București | Salariat / Societate comercială | ||
| Capotescu | Gabriela Cornelia | 321 | Timiș | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC FORMALIS SRL - Str. Liviu Rebreanu nr.140, parter, Timișoara, jud. Timiș | |
| Capră | Radu | 668 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ion Neculce nr.4, bl.35, sc.A, ap.14, Suceava, jud. Suceava | |
| Carcea | Nicolai | 4148 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. M. Eminescu, bl.M5, sc.A, et.3, ap.4, Tg. Neamț, jud. Neamț | |
| Cârloban | Aurel | 5163 | București | Salariat / Societate comercială | SC ADC ARHITECTURA DESIGN CONSTRUCTII SRL - intr. Plt. Luicu Vasile nr.5 sec.2 București | |
| Cârstoiu | Ion | 3209 | București | Salariat / Societate comercială | ||
| Catalan | Olivian Răzvan | 5313 | București | Salariat / Societate comercială | SC ATOM SRL - str. Calea lui Traian nr. 233B Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea SC CADINTEL SRL - G-ral Magheru nr. 25, bl. Socom - Birou 9, Rm Vâlcea BIROU DE PROIECTARE PFA CEBUC DUMITRU Rm Vâlcea - Ph. Alexandru Costeanu nr. 5 PF SCHITEANU A CONSTANTIN - Olari nr.3, Vâlcea, INTREPRINDERE INDIVIDUALA - C-tin Brâncoveanu 22 | |
| Catană | Ioana | 8328 | București | Salariat / Societate comercială | SC CITY PRODESIGN SRL - Str. Băiculești nr. 5, sector 1, București | |
| Cazan | Radu | 5114 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Luceafărului, nr.10, bl.A16, sc.D, ap.1, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea SC LARANTEX SRL - Str. Fabricii, nr. 17, Brezoi, jud. Vâlcea | |
| Căbuz | Annamaria | 554 | Mureș | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC MON ARH SRL - Aleea Carpați nr.47/68, Tg. Mureș, jud. Mureș B.I.A. - Aleea Carpați nr.47/68, Tg. Mureș, jud. Mureș | |
| Călaru | Rodica Viorelia | 20 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dr. Babes, nr. 75, bl. 3, sc. 2, ap. 9, Turnu Severin, jud.Mehedinți SC RODOS SRL - str. Calea Cernetiului nr.4, Turnu Severin, jud. Mehedinți | |
| Călimărea | Georgeta | 3723 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Tomis 143A, et.7, cam. 701, Constanța, jud. Constanța | |
| Căproiu | Marian Viorel | 5233 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC IF CONSULT SRL - Str. Horia nr.6, Brașov, jud. Brașov | |
| Cernat | Octavian Siminel | 4193 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Libertatii, nr.314, bl.T4, sc.A, ap.14, Alexandria, jud. Teleorman | |
| Chelaru | Razvan | 6293 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC EURO UNIVERSAL CONSTRUCTII SRL - B.dul Carol nr.6, bl.21a, sc.2, ap.9, Craiova, jud. Dolj | |
| Chidu | Ioan | 916 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A - str. Poet Grigore Alexandrescu, nr. 10, Sibiu, jud. Sibiu | |
| Chiriac | George Bogdan | 7191 | Muntenia Sud-est | Salariat / Societate comercială | SC ARHICON PROIECT SRL - B-dul Brăilei, nr. 6, bl. 20, sc.2, ap. 21, mun. Focșani, jud. Vrancea | |
| Chiriac | Marcel | 669 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC CASA CHIRIAC SRL - Str. Ștefan cel Mare nr.1, bl.L1, ap.4, Botoșani, jud. Botoșani | |
| Chirilov | Marius | 5962 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC DECODESIGN TEAM SRL - Str.Unirii nr.19A, Constanța, jud. Constanța | |
| Ciani | Romanița Liana Simona | 2938 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC TAURUS SRL - Str. Știrbei Vodă nr.5, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea | |
| Cicioiu | Cătălin Alexandru | 4973 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Turda 102 bl.30A ap.40 sec.1 București SC NOUVEL HABITAT EXIM SRL - Calea Moșilor 201 bl.9 sc.A ap.19 București | |
| Cioată | Maria Domnica | 3869 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC B.D. PROIECT SRL - Str. Viorele nr. 32, sector 4, București SC AQUA PROIECT SA - Splaiul Independenței 294, sector 6, București | |
| Cioateș | Gheorghe Eugen | 2166 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. D-na Stanca, bl.9, sc.A, ap.1, Făgăraș, jud. Brașov | |
| Ciobanu | Florin | 4970 | București | Asociat / Societate comercială | SC URBANART SRL - str. Vulturilor nr.60 sec.3, București | |
| Ciobanu | Ioan | 2442 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC B.I.A. IOAN CIOBANU SRL - Str. Mihail Kogălniceanu, bl.2, sc.E, parter, ap.50, Roman, jud. Neamț B.I.A.- Str. Mihail Kogălniceanu, bl.2, sc.E, parter, ap.50, Roman, jud. Neamț | |
| Ciobanu | Nicolae | 4347 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Eftimie Murgu nr.3, bl.D3, sc.A, ap.13, Brașov, jud. Brașov | |
| Ciorna | Ovidiu | 696 | Nord-Vest | Admin./ Societate comercială | SC AMBIENT SRL - str. Nicolae Iorga nr.1/57A, Baia Mare, jud. Maramureș | |
| Cismaru | Mihaela | 5299 | București | Salariat / Societate comercială | PRODOMUS SA - str. Nicolae Filipescu nr.53- 55 sec.2 București | |
| Ciucă | Simona Daniela | 6791 | Oltenia | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC AMBIENT SRL - Bd. T. Vladimirescu nr.57, Turnu Severin, jud. Mehedinți B.I.A. - com. Vinatori, sat Vinatori, jud. Mehedinti | |
| Cocerhan | Doina | 670 | Nord-Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Obcinilor nr.2, bl.T64, sc.D, et 5, ap.13, Suceava, jud. Suceava SC PRODOMUS SRL - Str. Slt. Alexandru Ienceanu nr.3, bl.3, sc.A, ap.2, Suceava, jud. Suceava | |
| Colceag | Roxana Florentina | 7192 | Muntenia Sud-est | |||
| Condrea | Sergiu Nicolae | 5674 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC NEODESIGN SRL - Str. Zizinului, Nr. 19, Bl. 8, Sc C, Ap. 11, Brașov | |
| Constantinescu | Adrian Calin | 6750 | Prahova | Titular / Birou individual | CONSTANTIN ADRIAN B.I.A. Nr. 137 - Com. Blejoi, Sat Țânțăreni, Nr. 475, Jud. Prahova | |
| Constantinescu | Cristina | 5970 | București | Asociat / Societate comercială | CMC ARHITECTURE SQUAD SRL - str. George Enescu nr.36 bl.B6 sc.B ap.41 sec.1 București | |
| Constantinescu | Laurențiu | 2510 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Cuza Vodă nr.5, bl.7, et.1, ap.6, Piatra Neamț, jud. Neamț | |
| Constantinescu | Lucian | 671 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. George Enescu nr.48, sc.B, ap.12, Suceava, jud. Suceava | |
| Cornea | Andra Mihaela | 8329 | București | Salariat / Societate comercială | O 13 ARCH LAB SRL - Str. Nicolae Titulescu nr. 48, Sector 1, București | |
| Cosmoiu | Ana | 4170 | Prahova | Titular / Birou individual | COSMOIU ANA B.I.A. Nr. 67 - Sos. Vestului, Nr. 3, Bl. 51, Sc. B, Et. 5 , Ap. 65, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Costea | Cosmin Vasile | 4122 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Liviu Rebreanu nr. 32B, bloc PM71, sc. A, et. 5, ap. 32, Sector 3, București SC E-ARH CONS SRL - Str. Liviu Rebreanu nr.32B, Bl.PM71, Sc.A, Et.5, Ap.32, S.3 București SC PROCONSTRUCT CRF SRL SC SC ELIAX SRL SC SC ELFOR GROUP SRL SC TOPOLT SRL | |
| Costescu | Viorel Ioan | 481 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. Costescu Viorel - Cal. Domnească nr. 292, 130003 Târgoviște, jud. Dâmbovița | |
| Cotârlea | Ilie | 2173 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Calea București nr.46, ap.8, Brașov, jud. Brașov SC PROCONSTRUCT S.R.L - Str. Avram Iancu nr.139, Brașov, jud. Brașov | |
| Coțac | Florina Georgeta | 5635 | Prahova | Titular / Birou individual | FLORINA COTAC B.I.A. Nr. 132 - Str. Dorobanți, Nr. 20, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Covercă | Nicolae Claudiu | 1772 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. ATRIUM 8 S.R.L. - Prelungirea Ghencea nr.8, bl.A2, Sc.2, Ap.51, Sector 6, București | |
| Coza | Constantin | 3275 | Alba | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC COZA ȘI FIUL SRL - str. Marcus Aurelius nr.20B, Alba Iulia, jud. Alba B.I.A. - str. Marcus Aurelius nr.20B, Alba Iulia, jud. Alba | |
| Cramarenco | Eugen | 2315 | Alba | |||
| Crețu | Ana - Maria | 5288 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Grigore Moisil nr. 6, bloc 10, sc. 1, etj. 8, ap. 43, Sector 2, București SC SIMTECHPRO SRL - str. Uruguay nr.8A ap.1 sec.1 București | |
| Cristea | Adrian Paul | 6117 | București | Salariat / Societate comercială | EXTREME STUDIO INVEST - Lungulețu | |
| Cristea | Gheorghe | 3716 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Tomis nr.143A, cam.1008, Constanța, jud. Constanța | |
| Crișan | Aurel | 215 | Iași | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC CRIA SRL - Str. Cucu nr.22, sc.A, et.4, ap.13, Iași, jud. Iași PFA ALUCULESEI CIPRIAN GRIGORITA - sat Tomesti, com. Tomesti, Iași | |
| Cucu | Șerban Dinu | 2191 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea București nr.74, bl.A7, sc.A, ap.7, Brașov, jud. Brașov | |
| Cucuteanu | Bernadeta Laura | 6353 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. com. Moara Vlăsiei, sat Căciulați, str. Gura Humorului nr.2, jud. Ilfov | |
| Culcea | Georgica | 476 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | Bd. CFR, bloc 32 / 335 /D, ap.67, 080126 Giurgiu, jud. Giurgiu | |
| Curelaru | Dorin Alexandru | 216 | Iași | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC PAPI PROIECT SRL - Bd. Tutora nr.4, sc.A, et.1, ap.6, Iași, jud. Iași SC PAPI PRO DESIGN SRL - Bd. Tutora nr.4, sc.A, et.1, ap.6, Iași, jud. Iași SC HOME CONCEPT SRL - Str. Clopotari nr. 10, bl. 994, Iași SC O&C SMART CONSTRUCT SRL - Str. Primăverii nr. 2A, Iași SC IDEEA CONSTRUCT 2000 SRL - Str. Primăverii nr. 2A, Iași, jud. Iași | |
| Custrin | Laurențiu Viorel | 7497 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A - B-dul Victoriei, nr. 72, sc. B, apt. 12, Sibiu, jud. Sibiu | |
| Cuzuc | Niculina | 3342 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială | SC PRODECON SRL - Bd. Unirii, bl.S2, sc.A, ap.13, et.5, Buzău, jud. Buzău | |
| Danciu | Cornelia | 2234 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Angajat / Societate comercială | SC PRO HESTIA SRL SC PRO ATRIUM SRL - Str 21 Decembrie 1989 nr.23-25, sc.4, ap.58, Cluj-Napoca, jud. Cluj | |
| Dascălu | Doru | 3317 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | SC ATIPIC PLUS SRL - Str. Sos. Giurgiului nr.271, 1 Decembrie, Ilfov | |
| David | Constantin Cristian | 5420 | București | Asociat / Societate comercială | SC CRIS DESIGN CONSULTING SRL - Str. Baba Novac nr. 12A, bl. 3, sc. B, sect. 3, București | |
| David | Cristina | 4939 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC SOUTH PACIFIC CONSTRUCTII SRL - Bucuresti, Sector 2, Str. Prof. Dimitrie Pompei, Nr. 9A | |
| David | Șerban Nicolae | 5191 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Spătar Nicolae Milescu nr. 10, Sector 2, Bucureștii | |
| Davidescu | Liviu Marius | 356 | Timiș | Asociat / Societate civilă profes | SOCIETATE CIVILĂ DAVIDESCU & SIMA - Bd. Al. I. Cuza nr.2, bl.800, et.2, cam.243, Reșița, jud. Caraș-Severin | |
| Deaconu | Radu | 4524 | Argeș | Salariat / Societate comercială | SC CONIZ ROMARG SRL - str. Popa Șapcă, bl.P3, sc.C, apt.6, Pitești, jud. Argeș | |
| Dezso | Eva | 2268 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC UTILITAS SRL - Str. Breaza nr.14, Cluj- Napoca, jud. Cluj | |
| Diaconu | Andreea Cristina | 6161 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC D’ART PROIECT SRL - B-dul Mihail Kogalniceanu Nr.23, Blc7, Brașov, Jud Brașov | |
| Dicu | Viorica | 102 | Oltenia | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROIECT MEHEDINTI SA - Str. Aurelian nr.96, Dr. Tr. Severin, jud. Mehedinți B.I.A. - str. Soveja, nr.17, Tr. Severin, jud. Mehedinți | |
| Dimitropol | Sebastian | 4420 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Wolfgang Amadeus Mozart nr.6 sc.A ap.13 sect.2 București SC ARHIMONDIA PROIECT SRL - Str. Octav Băncilă nr. 2, ap. 4, Botoșani SC NORD PROIECT SA - Str Calea Națională nr. 62, Botoșani | |
| Dinu | Bogdan Alexandru | 6261 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC 4D INNODESIGN SRL - Str Petre Ispirescu nr. 8, bl. P6, sc. 2, ap. 34, sect. 5, Buc. | |
| Dinu | Dana Florentina | 6472 | București | Salariat / Societate comercială | ARHITECTONIK 2000 SRL - Bd. Ion Ionescu de la Brad nr. 65, et. 1, ap. 4, sector 1, București | |
| Dinu | Natalia Liana | 4676 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Horea nr.2, ap.21, Cluj-Napoca, jud. Cluj | |
| Dițoiu | Răzvan | 5974 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A.- Str. Matei Basarab, nr. 10, bl. 31, sc. A, ap.11, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea | |
| Doarna | Sorina Constantina Gabriela | 3791 | București | Asociat / Societate comercială | SC S.V. Design & Comercial Soft SRL - Str. Ctin. Titel Petrescu nr.6, Bl.C38, Sc.B, Et.4, Ap.83, S.6 | |
| Dobra | Alexandru | 8067 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | SC ADDA SRL - Str. Alex. Ioan Cuza nr.34, 130007 Târgoviște, jud. Dâmbovița | |
| Dolcean | Liviu | 4203 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC COTU BUHII SRL - Str. Sf. Mihail nr.9, Gura Humorului, jud. Suceava | |
| Donică | Vladimir | 4183 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | DONICĂ VLADIMIR B.I.A. Nr. 101 - Str. Ghe.Gr. Cantacuzino, Nr. 273, Bl. 35, Et. 7, Ap. 24 Ploiești, Jud. Prahova SC PETROSTAR SA - B-dul București, Nr. 37, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Dorneanu | Viorel | 2434 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Logofăt Tăutu nr.12, sc.A, ap.8, Bacău, jud. Bacău | |
| Dorobanțu | Carolina | 4174 | Prahova | Salariat / Societate comercială | SC DORO-CRIN SRL - Str. Mihai Eminescu, Nr. 1A, Breaza, Jud. Prahova SC NEWHOME DESIGN SRL - Str. Republicii, Nr. 136, Breaza, Jud. Prahova | |
| Dorobanțu | Florian | 4173 | Prahova | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC DORO-CRIN SRL - Str. Mihai Eminescu, Nr. 1A, Breaza, Jud. Prahova | |
| Dragomirescu | Silviu | 2452 | Bacău-Neamț | Titular / Societate comercială | SC ARH IN MOD SRL - Str. Belvedere, bl.12, sc.B, ap.6, Onești, jud. Bacău | |
| Dragosin | Cecilia Ana | 3344 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială | SC CREATIV D&C SRL - Bd. Unirii, bl.E9, ap.16, Buzău, jud. Buzău | |
| Drăgan | Daniel | 4477 | Prahova | Titular / Birou individual | DANIEL DRĂGAN B.I.A. Nr.92 - Str. 22 Decembrie, Nr. 28, Câmpina, Jud. Prahova | |
| Drienyovszky | Annamaria | 844 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC PROCARS TEST SYSTEMS SRL - Str. Beiușului nr. 46, Oradea, jud. Bihor | |
| Drienyovszky | Francisc | 845 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC PROCARS TEST SYSTEMS SRL - Str. Beiușului nr.46, Oradea, jud. Bihor | |
| Duca | Alexandru Cosmin | 7533 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC WIGWAM DESIGN SRL - str. Siret, nr.20, sector1, Bucuresti | |
| Dulvăr | Ana | 4366 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Rezonanței nr.6 bl.14 sc.A et.1 ap.8 sect.4 București ONE DESIGN SRL SC STELARUS - PROIECT SRL PFA. ING Bălan Adriana | |
| Dumitrașcu | Sorin | 2576 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Brazda lui Novac, bl.37, ap.15. Craiova, jud. Dolj | |
| Dumitrescu | Dumitru | 3602 | București | Asociat / Societate comercială | CLUB A 2000 SRL - Calea Rahovei nr.329, Bl.11A, Sc.1, Et.6, Ap.21, S.5 București | |
| Dumitrică | Mihai Alexandru | 3839 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Herța nr.11, Bl.D2, Sc.1, Ap.14, S.2 București | |
| Duță | Marian | 3656 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | SC BAGERA SRL - Str. Ion Negoescu 27, 135300 Moreni, jud. Dâmbovița | |
| Duțu | Mona Ileana | 4947 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Parva nr.7, bl.D17, sc.F, et.2 ap.55, sector 6, București SC PROARHI-MID SRL - Aleea Parva nr.7 bl.D17 sc.F et.2 ap.55, SECT 6 | |
| Economu | Andrian | 3709 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC SĂGETĂTOR SRL - Str. Babadag nr.4, Tulcea, jud. Tulcea | |
| Eftimescu | Grigore | 3657 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | SC TEH-GRUP SRL - Bd. Independenței, bl.13, ap.4, 130104 Târgoviște, jud. Dâmbovița | |
| Enescu | Mihail Daniel | 2845 | Prahova | Salariat / Societate comercială | SC DEVIA DESIGN SRL - Str. Laurilor, Nr. 2, Bl. 35A, Sc. A, Et. 3, Ap. 15, Ploiești, Jud. Prahova SC ADDA PROIECT SRL - Str. Chindiei, Nr. 6, Ploiești, Jud. Prahova SC ACVAL SRL - Str. Rudului, Nr. 152, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Falniță | Carmen Iuliana | 3253 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Progresului nr.51, Timișoara , jud. Timiș | |
| Fazoli | Csaba Jozsef | 277 | Satu Mare | Salariat / Societate pe acțiuni Titular / Birou individual | SC SIGMA PROIECT SA - Str. Decebal, nr.23 Satu Mare, jud. Satu Mare B.I.A. - Str. Aleea Universului, nr.5/7, Satu Mare, jud. Satu Mare | |
| Fedchiu | Dalia | 4489 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ciprian Porumbescu nr.8, Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava | |
| Fekete | Tünde Klára | 6427 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC CHIC ARCHITECTURAL DESIGN SRL - Aleea Oteșani nr. 7, bl. OD 52, sc. D, et. 6, ap 157, sector 2 | |
| Ferencz | Maria | 4499 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Iuliu Maniu nr.7, Salonta, jud. Bihor | |
| Filimon | Marius Mihail | 1676 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Competiției, Nr.8, S.2 București | |
| Filip | Florian Doru | 103 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC CUBIC ART SRL - Str. Crișan II, bl.ZA1, sc.4, ap.9, Slatina, jud. Olt | |
| Firmanciuc | Dorin Mircea | 4512 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC AXA PRO SRL - Str. Sibiului, F.N., Sibiu, jud. Sibiu | |
| Francia | Adrian | 2336 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARHIPLAN SRL - Str. Ursului nr.12-14, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud | |
| Frum | Gabriela | 2261 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC COMPROEX CONSTRUCT SRL SC AMBIENTAL MOBILUX SRL SC YETI IMPEX SRL B.I.A. - Str. Rebreanu nr.4/3, Cluj-Napoca, jud. Cluj | |
| Funețan | Ioan Maximilian | 278 | Nord-Vest | Asociat / Societate comercială | SC ATELIER IF SRL - Str. Victoriei nr.47A/21, Baia Mare, jud. Maramureș | |
| Gabor | Radu | 3697 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Atelierelor nr.13/A, Oradea, jud. Bihor | |
| Galanton | Alexandru Sergiu | 4327 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Acționar / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC GMS GROUP SRL - Str. Someșului nr.19, Sibiu, jud. Sibiu SC ATLANTIS SRL - Calea Dumbrăvii , nr. 114, Sibiu, jud. Sibiu CDE GRUP - Sibiu, Piața Rahovei, nr. 22/103 SC SARMIS TRUST - str. Ecaterina Varga, nr. 27, loc. Sibiu B.I.A - str. Aleea Michelangelo, nr. 33, Sibiu, jud. Sibiu | |
| Gâlcă | Vasile | 6463 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC LACUDAS SRL - Str. Nicolae Bălcescu nr.10, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea B.I.A. - str. Câmpului, nr. 18, orașul Călimănești, jud. Vâlcea | |
| Galvacsy | Ladislau | 2355 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC I. G. PROIECT PLUS SRL - Blv. Mihai Viteazu, bl.D2, sc.A, ap.2, Zalău, jud. Sălaj | |
| Gavrilă | Bogdan Iulian | 3548 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Vânători 17ap.4 sec.5 București SC INTERIOR VOLUM SRL - Bd. Ferdinand 18 sect.2 București | |
| Gavrilă | Daniel Gabriel | 4972 | București | Asociat / Societate comercială | SC ALLIANCE PROIECT SRL - str. NOVACI nr. 11, sec. 5 București | |
| Ghebri | Ioan Ovidiu | 279 | Nord-Vest | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. GHEBRI IOAN OVIDIU - Baia Sprie nr.15, jud. Maramureș SC PRIMA SRL - Pta Revoluției nr.2/17, Baia Mare, jud. Maramureș | |
| Ghecevici | Angela | 280 | Nord-Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. GHECEVICI ANGELA - Str. G. Coșbuc 17/12, Baia Mare, jud. Maramureș | |
| Gheorghiu | Mihaela | 4025 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Cernăuți nr.50 bl.A15 bis sc.1et.2 ap.10 sect.2 București | |
| Ghervan | Cătălin | 6102 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate civilă profesională arhitectură Asociat / Societate comercială | GHERVAN ȘI ASOCIAȚII SOCIETATE CIVILĂ PROFESIONALĂ DE ARHITECTURĂ - str. 9 Mai, nr. 25, sc. E, et. 7, ap. 25, mun. Bacău, jud. Bacău SC ARHI LIGNES SRL - str. Carpați, nr. 2, sc. C, et. 3, ap.11, mun. Bacău, jud. Bacău | |
| Ghețu | Sterie | 4153 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC ARHIPRO CONS SRL - Str. Emil Avramescu, bl.P, ap.1, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | |
| Ghinea | Mircea | 1083 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC GOOD DEAL SRL - Str. General Manu, nr. 48, Constanța, jud. Constanța | |
| Ghivirigă | Dan | 2868 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Stejarilor, bl.2, ap.54, Roman, jud. Neamț SC GT DESIGN PROIECT SRL - Str. Dr. Koch, nr.8, Roman, jud. Neamț | |
| Giurgea | Doru | 2551 | Prahova | Titular / Birou individual | GIURGEA DORU B.I.A. Nr. 91 - Str. Cuza Vodă, Nr. 5, Bl. D10, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Gîlmă | Cristian | 3493 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC LIDER SRL - Calea Eroilor, nr. 11, Tg. Jiu, jud. Gorj | |
| Gîndac | Gheorghe | 219 | Iași | Asociat / Societate comercială | B.I.A. GINDAC GHEORGHE - str. Petuniei nr.11, com. Valea Lupului, Iași | |
| Gobel | Gyongyi Iuliana | 5767 | Nord-Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. IULIANA GOBEL - Str. G. Coșbuc 24/11, Baia Mare, jud. Maramureș | |
| Gogorici | Maria | 4051 | București | Salariat / Societate comercială | ||
| Grădinaru | Mariana | 674 | Nord-Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Lalelelor nr.15, bl.105, sc.A, ap.11, Suceava, jud. Suceava SC PROJECT SRL - sat Negostina, Bălcăuți, jud. Suceava | |
| Grigore | Alice Nicoleta | 5548 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Erou Gh. Rusu, nr.2, Piatra Neamț, jud. Neamț | |
| Guțu | Adrian | 3334 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Cernăuți nr. 1, Rădăuți, jud. Suceava | |
| Guțu | Adrian | 300 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Adrian Gutu - str. Bucegi nr. 32, Lugoj, jud. Timiș | |
| Gyüre-Rotariuc | Ludovic Carol | 281 | Satu Mare | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC PRO SYNTAX SRL - Str. Independentei, nr.42, Carei, jud. Satu Mare SC TEHNIC CONSTRUCT SRL - Str. Aleea Trandafirilor, Negrești Oaș, jud. Satu Mare | |
| Hagiu | Vladimir | 2083 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | - | |
| Haivas | Gabriel | 7040 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | Galați, Str. Frunzei, Nr.101, Bl.4E, Sc.4, Ap.72 | |
| Halmagyi | Adela | 3117 | Transilvania | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. M. Eminescu nr.17, Turda, jud. Cluj SC PROIECT CONSTREX SRL - Str. 13 Septembrie nr.5, ap.2, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC ARCADA GRUP SRL - Str. Florilor nr.211, com. Mihai Viteazu, jud. Cluj | |
| Harabagiu | Virgil | 2493 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială | SC GIL & SONS PROIECT SRL - Str. G. Coșbuc nr.5, ap.2, Piatra Neamț, jud. Neamț SC GIL & SONS IMPEX SRL - Str. G. Coșbuc nr.5, ap.2, Piatra Neamț, jud. Neamț | |
| Harna | Magdalena | 5389 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea M. Sadoveanu nr.32A | |
| Heroiu | Andrei | 2093 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC MODAROM SRL - Str. Mircea cel Bătrânnr.142-144, Constanța, jud. Constanța SC GEOMAR PROIECT - Bd. Tomis, nr. 143A, et 5, cam 503 | |
| Hopu | Gheorghe | 3348 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | PF HOPU GHEORGHE - Bd. Independenței, bl.19, ap.5, Focșani, jud. Vrancea SC CAMINUL TAU SRL - Str. Câmpului, nr.2, Focșani, jud. Vrancea | |
| Iachimciuc | Daniela Constanța | 2556 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | DANIELA IACHIMCIUC B.I.A. Nr. 100 - Str. Mușețelului, Nr. 11, Ploiești, Jud. Prahova SC AEDIS PROIECT SRL - Str. Mușețelului, Nr. 11, Ploiești, Jud. Prahova SC AMO PROIECT DESIGN SRL - Str. Spătarul Nicolae Milescu, Nr. 19A, Bl. 109C, Sc. C, Et. 2, Ap. 10, Ploiești, jud. Prahova SC ROBAD CONS SRL - Str. Zorilor, Nr. 2, Bl. C1, Et. 2, Ap. 31, Plopeni, Jud. Prahova SC DENALI COMPANY SRL - Aleea Iezerului, Nr. 9, Bl. 151D, Sc. D, Et. 9, Ap. 37, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Iacob | Dorel | 5913 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | IACOB DOREL B.I.A. - NR. 126 Str. Pielari, NR. 33, Ploiești, Jud. Prahova SC DICAD ARHIPROIECT SRL - Str. Pielari, Nr. 33, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Iacob | Dorin | 995 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. M. Eminescu nr.5, Călărași, jud. Călărași | |
| Iatagan | Zoia | 721 | Argeș | Salariat / Societate comercială | SC BETARM SRL - Str. Negru Vodă nr.30B, cod 110108, Pitești, jud. Argeș | |
| Ignat | Doina Georgeta | 2483 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC EDIL PROIECT SRL - Bd. Republicii nr.17, Piatra Neamț, jud. Neamț | |
| Ilea | Adrian Viorel | 933 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Timișoara, nr. 18, Sibiu, jud. Sibiu | |
| Ilie | Daniela | 3721 | Dobrogea | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Ștefan cel Mare 44, bl.M16, ap.40, Constanța, jud. Constanța; SC ACTIVE TECH SYSTEMS SRL- Str. Ștefan cel Mare 44, bl.M16, ap.40, Constanța, jud. Constanța. | |
| Ion | George Valentin | 4551 | București | Asociat / Societate comercială | ARHIMOBINVEST SRL - Magheru nr.27 ap.31, Sector 1 București | |
| Ionel | Claudia Tatiana | 6807 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Alexandru cel Bun nr. 22, bl. T18, sc.1, et. 2, ap. 10, Sector 2, București | |
| Ionescu | Elena | 4179 | Prahova | Salariat / Societate comercială | SC ARHTOPOCAD SRL - Str. Ghe Doja, Nr. 167, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Ionescu | Horațiu Cicerone | 4462 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC VASILACHE PROIECT - str. Noica, nr. 39, Sibiu SC DECOROM SRL - Str. E.A. Bieltz, nr. 91, Sibiu, jud. Sibiu SC FLORIPET.COM SRL - Str. Morasti, nr. 3, Sibiu, jud. Sibiu SC DETICOM SOLUTION SRL-Victoria, jud. Brașov SC ALFA STEF PROIECT SRL - Str. Zboina Neagră, nr. 3, București SC SETI&AC SRL - Negruzzi, nr. 6, Sibiu. Jud. Sibiu SC A1 DESIGN - Str. Luteran, 7, sect 1, Bucuresti | |
| Ionescu | Raul Iulian | 4555 | Prahova | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | RAUL IONESCU B.I.A. - NR. 129 Str. Cosminele, NR. 12A, Bl. 163G, Ap. 8, Ploiești, Jud. Prahova SC HOMELAND SRL - Str. Crizantemelor, Nr. 2, Bl. 7, Ap. 11, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Ionescu | Victor Nicolae | 4487 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Republicii nr.74, sc.E, ap.2, Bacău, jud. Bacău SC VANEL EXIM SRL - Str. Mihai Viteazu nr.3, Bacău, jud. Bacău | |
| Ionică | Ruxandra Ioana | 4707 | București | Salariat / Societate comercială | SC RUXPRO SRL - Aleea Cetățuia nr.10 bl.25/1 ap.7 sec.6 București | |
| Iordăchioaia | Oana Cosmina | 4585 | București | Salariat / Societate comercială | SC NORD - TECH SRL - str. Chemăriu nr.4 sec.6 București | |
| Iosub | Ioan | 2714 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC PROCONS 51 SRL - str. Macazului nr.5, Iași, jud. Iași | |
| Irimioaia | Bogdan Ciprian | 7842 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. “G" Fermei, nr.7, Otopeni, jud. Ilfov | |
| Isa | Aila | 5387 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC ROW STUDIO SRL - Str. Topolog, nr. 12, bl. E5, sc. A, et. 4, ap. 17, Constanța, jud. Constanța | |
| Isărescu | Doris | 3767 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Isarescu Doris - Calea Șagului nr.37, etaj. 8, ap.35, Timișoara, | |
| Isdrailă | Octavian | 890 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - B-dul. Victoriei nr.15, Sibiu, jud. Sibiu | |
| Ivanov | Andrei Dimitrov | 4135 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A., SC ARHITECTURAL CONCEPT SRL - Str. Demnității nr.6 sec.1 București | |
| Jarcău | Sorin | 5283 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Râul Dorna nr. 6, bl. Z 46, sc. 1, et. 5, ap. 36, sector 6, București SC ASCO CONSTRUCTII SRL - Str Lacul Tei nr 80 sect 2 | |
| Jecan | Traian | 2334 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC UNI-PLAN SRL - Bd. Decebal nr.13, bl.T2, sc.A, ap.6, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud SC TECTONIS CORPORATION SRL - Str. Cardinal Iuliu Hossu nr.6-8/23, Cluj-Napoca, jud. Cluj | |
| Jilavu | Luminița | 675 | Nord-Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. George Enescu nr.48, bl.T96, ap.11, Suceava, jud. Suceava SC SERV IMPEX SRL - str. Călărași nr. 12, Rădăuți, jud. Suceava | |
| Judeanu | Gabriela | 6196 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC PROMO ECAR SRL - Sibiu, Str. Siretului 13; | |
| Juhos | János | 996 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC PROIECT URBAN SRL - Str. Bărăganului nr.17, bl.K10, ap.1; punct lucru: Str. Aleea Centralei nr.1-3, Bloc Confort, cam.15, Călărași, jud. Călărași | |
| Kalman | Adriana | 3036 | București | Salariat / Societate comercială | SC FBCR PROJECT SRL - str. Dogarilor nr. 9 ap.2 sec.2 București | |
| Kalman | Sebastian Ferenc Alexandru | 3037 | București | SC INTERACTIVE DESIGN - Str. Agricultorilor nr. 62, sector 2,, București | ||
| Kedves-Imre | Attila | 6230 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC AEDNA SRL - Str. Korosi Sandor 3/c/2, M. Ciuc, jud. Harghita | |
| Kelemen | Gheorghe Vasile | 282 | Satu Mare | Salariat / Societate pe acțiuni Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC SIGMA PROIECT SA - Str. Decebal, nr.23, Satu Mare, jud. Satu Mare B.I.A. - str. Postavaru nr10,bl. 13,ap.46, Satu Mare, jud. Satu Mare SC EPSILON IMPEX SRL - Str. Astronauților, bl.A5/7,ap.18, Satu Mare, jud. Satu Mare SC. MILENIUM PROIECT SRL - str. Al. Vlahuta nr.4A, loc. Carei ,jud. Satu Mare | |
| Kelemen | Ildikó | 957 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC IPH DEVA SA - Piața Victoriei nr.2, Deva, jud. Hunedoara SC DREAM DEVELOPMENT SRL - Bd. Decebal, bl.R, sc.E, et.2, ap.58, Deva, jud. Hunedoara B.I.A. - B-dul Decebal, bl. R, sc. E, et. 2, ap. 58, Deva, jud. Hunedoara | |
| Keresztes | Szabolcs | 2136 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC EL-SZA SRL - Piața Libertății nr.7, ap.31, Miercurea Ciuc, jud. Harghita | |
| Kirsch | Valeria | 557 | Mureș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Sinaia nr.8, Tg. Mureș, jud. Mureș | |
| Kiss | Erno | 5581 | Brașov-Covasna- Harghita | |||
| Kiss | Maria | 558 | Mureș | Salariat / Societate comercială | SC UHU SRL - Str. Pandurilor nr.82/6, Tg. Mureș, jud. Mureș | |
| Kokosy | Rozalia | 2765 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | MUZEUL SECUIESC AL CIUCULUI - Piata Cetății nr.2 , Miercurea Ciuc,Jud Harghita | |
| Konrád | Árpád Levente | 559 | Mureș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC KONRAD DESIGN SRL - Str. Prieteniei nr.19/2, Tg. Mureș, jud. Mureș SC MARK PROD HOLTZ SRL - Str. Cernavodă, nr.2, Tg. Mureș, jud. Mureș | |
| Kovacs | Eva | 3097 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Korosi Csoma Sandor nr.22, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | |
| Lazăr | Liliana | 4439 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Alexandru Obregia nr.10-14 bl.10- 14 sc.1 et.9 ap.39 sect.4, | |
| Lebădă | Stela | 676 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC ARHING PROIECT SRL - Str. Alexandru cel Bun nr.26, bl.H2, sc.A, ap.4, Suceava, jud. Suceava | |
| Leontescu | Elena Liliana | 677 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Victoriei nr.3, bl.A2, et.1, ap.18, Dorohoi, jud. Botoșani | |
| Lepădatu | Margareta | 3763 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC FORMA SRL - Str. Lascăr Catargiu nr.1, Iași, jud. Iași | |
| Lestyan | Andrea Nora Judit | 2133 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Al. Liliacului nr.3, bl.10, sc.D, ap.6, Sf. Gheorghe, jud. Covasna SC V&K SRL - Str. Kokosi Csoma Sandor nr.24, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | |
| Lészai | Enikő | 560 | Mureș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Salariat / Întreprindere individ. | B.I.A. - Str. Armoniei nr.45/1, Tg. Mureș, jud. Mureș SC VLADINSTAL SRL - Str. Ghețarului, nr.9/A, Reghin, jud. Mureș I.I. FĂRCAȘ SEBASTIAN - str. Liceului, nr.4, Reghin, jud. Mureș | |
| Lică | Alin | 6800 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROIUECT BUCUREȘTI SA - Str. Vasile Alecsandri nr. 4, sector 1, București | |
| Lospa | Daniela | 2431 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Traian nr.11, bl.A1, ap.19, Piatra Neamț, jud. Neamț | |
| Luchian | Brândușa | 678 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC ADIM PROIECT SRL - Str Alexandru cel Bun, nr 45B, Suceava, jud. Suceava | |
| Lupașcu | Dorel | 3658 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A.- Str. 1 Decembrie 1918, bl.B52, Piatra Neamț, jud. Neamț SC DIGI PROIECT SRL - str. Negoiului, nr.2, Piatra Neamț, jud. Neamț | |
| Luță | Constantin | 222 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC CASSIOPEIA ARHITECT SRL - Str. N. Balcescu, Bl.86, Sc.D, Parter, Ap.18, Vaslui, jud. Vaslui | |
| Magyaros | Magda | 563 | Mureș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Vulcan nr.14, Tg. Mureș, jud. Mureș | |
| Maier | Andrei Dan | 923 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Luceafărului nr.4, bl. A3, sc. B, ap. 34, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea SC CADINTEL SRL - Str. Carol I, nr. 1, Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea | |
| Manea | Aurel | 7938 | București | Salariat / Societate comercială | SC BLUEAERO SRL - Str. Buzești nr. 71, et. 3, ca, 306 | |
| Manea | Vasile Sorin | 2664 | București | Salariat / Societate comercială | SC URBAN CONSULTING SRL - Str. Constantin Rădulescu Motru nr.12, Bl.27B-28, Sc.B, Ap.50 București | |
| Manta | Vasile | 3089 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea București nr.85, bl.F38, sc.C, ap.8, Brașov, jud. Brașov | |
| Marcu | Andrei Madalin | 6686 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A - str. Ion Codru Drăgușanu, nr. 2, loc. Sibiu, jud. Sibiu SC LINICIU SRL - str. Selarilor, nr. 17, Sibiu, jud. Sibiu | |
| Marcu | Dragoș | 3725 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Tomis nr.143A, et.7, Constanța, jud. Constanța | |
| Mardare | Corneliu | 223 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. V. Lupu nr.83, bl.D1, sc.E, ap.8, Iași, jud. Iași | |
| Mardaru | Gheorghe | 7188 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARCO-PROIECT SRL - Str. Mare a Unirii, nr.26A, Focșani, jud. Vrancea. B.I.A. - b-dul Gării, nr. 28, bl. B, sc. 4, ap. 58, municipiul Focșani, Județul Vrancea | |
| Marinescu | Eugen Laurențiu | 3713 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | Str. I.L. Caragiale nr.25, Constanța, jud. Constanța | |
| Martin | Ion | 2415 | București | |||
| Martu | Ana | 5509 | București | Salariat / Societate comercială | MARDECO SP SRL - str. Austrului nr.12 et.1 ap.6 sec.2 București | |
| Mastan | Marcel Lucian | 2105 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC MARPET PROIECT SRL - Str. Petru Maior nr.9, ap.1, Brașov, jud. Brașov | |
| Mavrodin | Ileana | 5800 | Timiș | Asociat / Societate comercială | SC COB SRL - Str. George Bacovia, bl.E1, sc.B, et.3, ap.11, Timișoara, jud. Timiș | |
| Măceș | Fănica | 1071 | Dobrogea | Admin. / Societate comercială Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC MONOLIT TEMPO SRL SC NEOPRO SRL - Str. Mihai Viteazu nr.9, Tulcea, jud. Tulcea B.I.A. - Str. Mihai Viteazu nr.9, Tulcea, jud. Tulcea | |
| Măciucă | Ioan | 2480 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Aurel Vlaicu 2, bl.F31, sc.A, ap.5, Piatra Neamț, jud. Neamț | |
| Mărculescu | Daniel | 104 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Amilcar Sandulescu nr.1, bl.A36, sc.1, ap.14, Craiova, jud. Dolj | |
| Mehedinți | Dumitru Liviu | 3083 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC M SARGUINȚA SRL - Str. Ciucului nr.15, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | |
| Micioiu | Gabriela | 5536 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC AIBA PROIECT SRL - Str. Dobrogeanu Gherea, Nr. 8, Ap.8, Brașov | |
| Miclăuș | Doina Manuela | 5981 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - bd. Ferdinand 133 bl.E3 sc.B et.1 ap.28 sec.2 București | |
| Micu | Marius Gavril | 6041 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC. Artplan Proiect SRL - Cluj-Napoca, str. Muscel nr. 5, ap. 5 | |
| Miculescu | Maria | 355 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Armeniș, județul Caraș- Severin, cod 1662, punct lucru: Str. Aleea Pinilor nr.1, bl.4, sc.2, ap.20, Reșița, județul Caraș-Severin | |
| Mihalache | Ion | 679 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Molidului nr.2, bl.PA2, sc.D, ap.52, C-lung Moldovenesc, jud. Suceava | |
| Mihăescu | Lucian Eustațiu | 1967 | București | Salariat / Societate comercială | Patriarhia Română - Aleea Patriarhiei nr.25, București PRODOMUS SA - str. Nicolae Filipescu nr.53- 55 sec.2 București | |
| Mihăescu | Raisa Cristina | 3580 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Alexandriei nr.72, Bl.L10, Sc.A, Et.4, Ap.17, S.5 București | |
| Mihăilescu | Mihai | 680 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ștefan Luchian nr.24, sc.A, ap.4, Botoșani, jud. Botoșani | |
| Militaru | Eva | 3332 | Nord-Vest | Admin. unic / Societate comercială | SC MILDAN PROJECT SRL - Str. Mărășești 5A/19, Baia Mare, jud. Maramureș | |
| Militaru | Ioana | 4194 | Oltenia | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC MOLDOM PROIECT SRL - Str. C. Vodă nr.113, bl.V5, ap.11, Alexandria, jud. Teleorman B.I.A. - str. București, nr.64, bl.804, sc.B, ap.68, Alexandria, jud. Teleorman | |
| Mincu | Lofinela Marina | 6252 | București | Asociat / Societate comercială | SC TAMZAS SRL - Str. Ostroveni nr. 6, bl. A 14, sc. F, et. 4, ap. 10, Vâlcea, jud. Vâlcea SC CREATIVE BILD SOLUTIONS SRL - Bd. Panduri nr. 15, bl. D48, ap. 7, et. 3, Moreni, Jud. Dâmbovița | |
| Mincu | Valentin | 1979 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Bârlogeni, nr. 65, Sector 1, București | |
| Minea | Ciprian | 4189 | Prahova | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC HOMELAND SRL - Str. Crizantemelor, Nr. 2, Bl. 7, Ap. 11, Ploiești, Jud. Prahova SC HOMELAND ARCHITECTS SRL - Str. Constantin Brezeanu, Nr. 1, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Mireuță | Corneliu | 681 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC ALL PROJECT’S SRL - B-dul. George Enescu nr 48, bl T96, sc E, ap 25, Suceava, jud. Suceava | |
| Mirică | Gheorghe | 4532 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - B-dul Matei Basarab, nr.25, bl.D6, parter, Slobozia, jud. Ialomița, CP 920055 SC DIANTHUS PROIECT SRL - B-dul Matei Basarab, nr.25, bl.D6, parter, Slobozia, Jud. Ialomița, CP 920055 | |
| Mirk-Lazăr | Szilard Laszlo | 2142 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - P-ța Libertății nr.8, ap.9, Miercurea Ciuc, jud. Harghita | |
| Mistodie | Nicoleta | 6256 | București | Salariat / Societate comercială | SC DRUM CONCEPT SRL - Str Chiciurei nr 32, Sector 3, București | |
| Mititelu | Alexandru | 1003 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC MELCRET DESIGN SRL B.I.A. - Bdul Matei Basarab, bl.MB 17, sc.A, ap.9, Slobozia, jud. Ialomița | |
| Mitrea | Georgian Răzvan | 7207 | Prahova | Salariat / Societate comercială | SC HEAD MADE ARCHITECTURE SRL - Str. Abrud, Nr. 27, Ap. 1, Sector 1, București | |
| Mîrlogeanu | Mariana Rodica | 5922 | București | Salariat / Societate comercială | SC LUMS ARHITECȚI ASOCIAȚI SRL - str. Aviator Petre Crețu sec.1 București | |
| Mocanu | Ioan | 2468 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Pictor Grigorescu, nr.2, bl.G7, sc.A, et.2, ap. 10, Piatra Neamț, jud. Neamț | |
| Mocanu | Radu Liviu | 3666 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Dorobanților, bl.E9, sc.B, et.4, ap.9, Timișoara, jud. Timiș | |
| Mocofan | Maria Nicoleta | 6042 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC CONFIN PREST SRL - Str. SF. Vineri, nr.28, Zalău | |
| Moise | Mircea | 6963 | București | Salariat / Societate comercială | ETI PROIECT INTERNATIONAL SRL - Str. Arh. Grigore ionescu nr. 46, sector 2, București | |
| Moisi | Rodica Ana Maria | 835 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Cuza Vodă nr.5, Oradea, jud. Bihor | |
| Moldovan | Adriana Geta | 2218 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Societate comercială | SC DRDP RA - Str. Decebal nr.128, Cluj- Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Str. Erkel Ferenc nr.15, Cluj-Napoca, jud. Cluj | |
| Moldovan | Ioan | 3330 | Nord-Vest | Titular / PFA | PFA MOLDOVAN IOAN - Str. V. Alecsandri nr.9/5, Sighetu Marmației, jud. Maramureș | |
| Moldovanu | Augustin Emilian | 6683 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Griviței nr. 168, bl. J, sc. B, et. 1, ap. 32, Sector 1, București INSTITUTUL DE STUDII ȘI PROIECTĂRI HIDROENERGETICE SA - Str. Vasile Lascăr nr 5 - 7, sector 2, București | |
| Moldoveanu | Maria | 2457 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC RESCON MOLDOVEANU SRL - Str. Energiei bl.8, sc.B, ap.3, Bacău, jud. Bacău B.I.A. - Str. Energiei bl.8, sc.B, ap.3, Bacău, jud. Bacău | |
| Moraru | Cortizo Teodor | 6223 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC IMPERA COMPREST SRL Str. Aromei, nr. 96, sector 2, București | |
| Moraru | Cristian Ovidiu | 5522 | București | Salariat / Societate comercială | MOBEXPERT PIPERA - șos. Fabrica de Glucoză nr.21 sec.2 București | |
| Moraru | Marcela Elisabeta | 3294 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Torac nr.33, Timișoara, jud. Timiș SC DUO PROIECT SRL - Str. Tebea nr.1, Timișoara, jud. Timiș | |
| Mosleh Ghahferonkhi | Lavinia | 4068 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC MA ATELIER ARHITECTURĂ SRL - Str. Al. Izvorul Oltului nr. 1, Sector 4, București | |
| Moșoarcă | Vasile | 874 | Timiș | Asociat / Societate comercială | SC DESIGN PROIECT CONSTRUCT SRL - Piața Republicii nr.18, Reșița, jud. Caraș Severin | |
| Moșuleac | Paul Bogdan | 6863 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Molidului nr. 2, bl. PA2, sc. F, ap. 81, Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava | |
| Mucica | Lucia Irina | 2784 | București | Salariat / Societate comercială | ||
| Muntean | Elisabeta | 5876 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Principală nr.66, Comuna Loamneș, sat Hașag, jud. Sibiu | |
| Munteanu-Iacob | Rodica | 682 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC AGORA SRL - str. Unirii, nr.11, sc. A, parter, ap.1, Botoșani, jud Botoșani | |
| Murea | Emil Alexandru | 4180 | Prahova | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | MUREA EMIL ALEXANDRU B.I.A. Nr. 60 - Str. Andrei Muresanu, Nr. 53, Bl. A6, Sc. D, Ap. 58, Ploiești, Jud. Prahova SC CONSPROIECT SA - Str. Maramureș, Nr. 12, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Mureșanu | Mircea Dan | 4022 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. ARTCLASS S.R.L. - Str. G. Bibescu nr.7, Bl.VIII/2, Sc.1, Et.3, Ap.15, S.1 | |
| Murzea-Negulescu | Ioan | 3278 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC INTERPROIECT SRL SC CRESCENDO CONSULT SRL - str. Zorilor nr. 33, ap. 19 B.I.A. - Str. Godeanu nr.7/52, Cluj-Napoca, jud. Cluj | |
| Nagy | Zoltan Attila | 566 | Mureș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC VIANOVA PROIECT SRL - Str. Gen. Tr. Moșoiu nr.21, Tg. Mureș, jud. Mureș SC ELECTRICA SA AISE (atelier de proiectare) - str. Călărașilor, nr.103, Tg. Mureș, jud. Mureș | |
| Nastase | Oana | 7896 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Sinaia nr. 18, bl. 16, sc. 1, et. 6, ap. 21, Sector 2, București | |
| Năstase | Liliana | 2927 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | Str. Giurgiului nr.96, 145300 Videle, jud. Teleorman | |
| Neamțu | Constantin | 2444 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Petru Rareș nr.8, Roman, jud. Neamț | |
| Nedeianu | Adrian | 683 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ALBATROS SRL - Aleea Tiberiu Crudu, nr. 1, ap. 7, Botoșani, jud. Botoșani SC HEVRA CRISS DESIGN SRL - Str. Poștei, nr. 2, Botoșani, jud. Botoșani SC GENERAL PROIECT MANAGEMENT SRL - str. Marchian nr. 10, ap. 21, Botoșani, jud. Botoșani SC COMIR SRL - str. Primăverii nr. 22, Botoșani, jud. Botoșani SC CONS-EXPERTIZA-PRO SRL - str. Poștei nr. 9, et. 2, cam. 208, Botoșani, jud. Botoșani | |
| Negoiță | Iolanda Camelia | 6238 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Colentina nr. 81, /bloc 84 I, sc. 2, et. 1, ap.32, sector 2, București SC I.S.P.E. SA - Bd Lacul Tei nr. 1-3, sect. 2, București | |
| Negrilă | Gh. Cristian | 2939 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Aleea Panseluțelor nr. 2, bl. C1, sc. B, ap. 3, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | |
| Negrilă | Lucia | 3353 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială | SC ROMELECTRO PROD SRL - Str. Cuza Vodă nr.30, ap.11, Focșani, jud. Vrancea | |
| Neicu | Florian | 4465 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Nicolae Grindeanu, nr. 64, bl. E6, ap. 15 | |
| Nemeth | Judita Susana | 4383 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROIECT COVASNA SA - Str. Vasile Goldis nr.2, 520063 Sf. Gheorghe, jud. Covasna B.I.A. - Aleea Luceafărului nr.10, bl.61, sc.j, ap.18, 520024 Sf. Gheorghe, jud. Covasna | |
| Nemeth | Julia Judit | 2125 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC PRO-INVEST SRL - Str. N. Iorga nr.4, sc.B, ap.3, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | |
| Nica | Viorel | 107 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate pe acțiuni | B.I.A. - Str. Horațiu nr.29, bl.F20, sc.2, ap.5, Dr. Tr. Severin, jud. Mehedinți SC PROIECT MEHEDINȚI SA - Str. Aurelian nr.46, Dr. Tr. Severin, jud. Mehedinți | |
| Nichifor | Nicolae | 2928 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Anton Pann, bl.37, sc.C, ap.27, Roman, jud. Neamț | |
| Nicolae | Ionuț Gabriel | 7897 | București | |||
| Nicolae | Marioara | 5944 | București | Salariat / Societate comercială | SC FRISAROM ENGINEERING SA - bd. Hristo Botev nr.10 et.3 ap.5 sec.3 București | |
| Nicolaie | Ovidiu George | 823 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială | SC WELTBAU CONSULT SRL - Str. Oborului, nr. 7, bl. 26, ap. 27, parter, Brăila, jud. Brăila | |
| Niculescu | Emil Nicolae | 684 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. M. Viteazu nr.50, Suceava, jud. Suceava | |
| Niculescu | Georgeta Adriana | 110 | Oltenia | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC BELLA DESIGN SRL - Str. N. Bălcescu nr.38, Craiova, jud. Dolj SC. DESIGN CENTER SRL - Str. Theodor Aman nr.7, bl.97, sc.C, ap.2, jud. Dolj | |
| Niculescu | Rodica | 4049 | București | Salariat / Societate comercială | ||
| Oaie | Octavian Marius | 2543 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. I. Ciordaș nr.9, Oradea, jud. Bihor | |
| Obretin | Vasile Viorel | 6092 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială | SC SMARTPLAN SRL - Str. Portului nr.24, Călărași, jud. Călărași | |
| Odae-Ciornea | Maria | 685 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC ADVAN CONSTRUCTII SRL - Str. Cuza Vodă nr.2, bl.7E, sc.E, ap.1, Botoșani, jud. Botoșani | |
| Olaru | Aurelia | 3228 | Bacău-Neamț | Titular / Societate comercială | SC AXART PROIECT SRL - Str. C. Negri, bl.B6, sc.A, ap.17, Tg. Ocna, jud. Bacău | |
| Olaru | Viorel Cosmin | 5587 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Tudor Vladimirescu nr.1-17, et.3, Targu Jiu, jud. Gorj | |
| Omocea | Dumitru | 3722 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Sovejanr 53, bl.I4, sc.C, ap.22P, Constanța, jud. Constanța | |
| Oprea | Anca Elena | 6465 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC BRS GRUP INVEST SRL - Str. Stirbei Vodă, nr. 36, sector 1, București | |
| Oprea | Gabriel Adrian | 4163 | Prahova | Titular / Birou individual | OPREA ADRIAN B.I.A. Nr. 89 - Str. Fântânii, Nr. 11, Câmpina, Jud. Prahova SC ARHIVOLUM SRL - Str. Frumușani, Nr. 2, Bl. 37, Sc. B, Ap. 106, Et. 8, Sector 4, București | |
| Oprea | Marian Cristian | 4432 | București | |||
| Oprinca | Daniela | 5736 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ANDESIGN SRL B.I.A. - Calea Victoriei nr.102, ap.60, Turda, | |
| Orădan | Mihai Florin | 3255 | Prahova | Titular / Birou individual | ORĂDAN MIHAI B.I.A. Nr. 90 - Str. Bradului, Nr. 10, Bușteni, Jud. Prahova | |
| Oros | Mircea Valer | 920 | Sibiu-Vâlcea | Asociat unic / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ARHIDESIGN SRL - Str. T. Aman, nr. 6, Șelimbăr, jud. Sibiu SC ARHIDESIGN concept SRL - Str. T. Aman, nr. 6, Șelimbăr, jud. Sibiu | |
| Panaitescu | Alexandru | 2458 | Bacău-Neamț | Asociat unic / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC DINAMIC PROIECT SRL - Str. Letea nr.13, sc.A, ap.28, Bacău, jud. Bacău SC CONEXTRUST SA - Str. I.S. Sturza, nr. 78, Bacău, jud. Bacău | |
| Pană | George Adrian | 5426 | București | Salariat / Societate comercială | SL&A INTERNATIONAL INC. - str. mihai Eminescu nr.124 corp A et.1 ap.4 sec.3 București | |
| Pandele | Andreea Roxana | 6995 | Prahova | Salariat /Societate comercială | SC ARBY PROIECT SRL - Sat Târgșoru Nou, Com. Ariceștii Rahtivani, Nr. 208, Jud. Prahova | |
| Paraschiv | Florina | 4197 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Garii, nr. 37, Videle, Teleorman | |
| Patraș | Bogdan Alexandru | 3973 | București | Asociat / Societate comercială | SC SPACE CONCEPT SRL - Str. Nerva Traian Nr.16, Bl.M35, Sc.3, et.2, Ap.67, Sector 3, / punct de lucru Str. Baicului 65 -67, bl. 3, ap. 16, sector 2 Bucuresti | |
| Pavel | Adrian | 4475 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Cart. Micro 3, bl.B10, ap.18, Buzău, jud. Buzău SC STIM EXPERT S.R.L. - Buzău, str. Stadionului, bl. 52, sc.A, ap. 14, jud. Buzău | |
| Pavel | Ileana | 2090 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - SC NAQ CONSULTING COMPANY SRL - Bd. Tomis nr.143A, Constanța, jud. Constanța | |
| Pavelescu | Constantin | 3391 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC MAGIC PROIECT SRL - Str. G. Doja nr.100, Oradea, jud. Bihor | |
| Păunescu | Doru | 7179 | Argeș | Titular / Birou Individual | B.I.A. - Str. Sfânta Vineri, bl.VG1, sc.A, apt.11, Pitești, jud. Argeș | |
| Peștișan | Marius Nicolae | 6456 | Hunedoara | Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ASAR PRODESIGN SRL - Str. Lucian Blaga, nr.10, Deva, jud. Hunedoara SC CRISTAL PROIECT 1010 SRL - Str. Calea Romanilor, nr. 144, Geoagiu, jud. Hunedoara | |
| Peter | Hajnal Margit | 3095 | Brașov-Covasna- Harghita | Asociat / Societate comercială | SC H&A-STUDIO SRL - Str. 1 Decembrie 1918, bl.18, sc.H, ap.8, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | |
| Petre | Anca Ioana | 1606 | București | Salariat / Societate comercială | ||
| Petre | Gheorghe | 4496 | Dobrogea | Asociat unic / Societate comercială | SC PIERRE SRL - Str. Apusului nr.2, Constanța, jud. Constanța | |
| Petrescu | Dan | 2715 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Nicolina nr.25, bl.957, sc.A, ap.8, Iași, jud. Iași | |
| Petre-Spiru | Anamaria Lorellai | 109 | București | Salariat / Societate comercială | SC COM SPIRU SRL - Caracal Jud. Olt | |
| Petrisor | Dinu Marian | 6197 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A - str. Tiglari, bl. B6, apt. 19, Sibiu, jud. Sibiu | |
| Petrisor | Ionut Horia | 6239 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A - str. Săcel, nr. 17, Sibiu, jud. Sibiu | |
| Pîrlea | Elena Otilia | 4787 | București | Asociat / Societate comercială | JOLIE ARTE - șos. Iancului nr.27 bl.105D sc.3 ap.118 sec.2 | |
| Poenar | Petru | 975 | Hunedoara | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | SC PROPART PROIECT SRL - Str. Nicolae Balcescu, nr. 2, Petroșani, jud. Hunedoara B.I.A. - Str. 1 Decembrie 1918, bl.96, ap.28, Petroșani, jud. Hunedoara SC HEFAISTOS CONSTPROD SRL - str. Independentei, bl. 39, sc. 1, ap. 6, Petroșani, județ Hunedoara | |
| Pop | Ovidiu Călin | 2340 | Mureș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Anton Pann, nr.42/A, Sighișoara, jud. Mureș | |
| Popa | Alexandra Aurelia | 5935 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC UNIO PLAN SRL -str. Argesului, nr. 9, Sibiu | |
| Popa | Dan | 3295 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Gh. Doja nr.15, et.1, ap.5b, Timișoara, jud. Timiș | |
| Popa | Daniela | 5010 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHISDESIGN SRL - bd. Unirii nr.5 sc.1 et.2 ap.4 București | |
| Popa | Decebal | 4062 | București | Titular / Birou individual | Decebal Popa B.I.A. - Calea Griviței, nr.212, bl.J, sc.C, et.4, ap.18, sector 1, București; | |
| Popa | Emil | 581 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Constantin Gurban nr.1, Arad, jud.Arad | |
| Popa | Eugenia Ana | 3769 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Herăstrău nr.7, Timișoara, jud. Timiș | |
| Popa | Georgeta | 224 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC GELICONS SRL - Str. Trantomir nr.8, Iași, jud. Iași | |
| Popa | Luminița Mariana | 4527 | Argeș | Asociat / Societate comercială | SC LUMARH PROIECT SRL - Oraș Ștefănești, bl.7, sc.A, apt.6, cod 117715, jud. Argeș | |
| Popa | Silvia Marilena | 2322 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC DANIMPEX SRL - Str. Ulmului nr.3A, bl E10, ap 4, Alba Iulia, Jud. Alba | |
| Popa | Tudor Ștefan | 5975 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A - Piața Iancu de Hunedoara, nr. 19, loc. Sibiu, jud. Sibiu | |
| Popența | Cosmin | 445 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC TECTONIC SRL - Str. T. Arghezi nr.9, Sibiu, jud. Sibiu B.I.A. Popenta Cosmin - Str. Closca, nr. 23, Agnita, jud. Sibiu | |
| Popescu | Adrian Valentin | 5423 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Rahmaninov nr.8, sc. B, ap. 10, sect. 2, București CHARISMA STUDIO SRL - str. Matei Voievod nr.94bis sec.2 București | |
| Popescu | Alexandru Simion | 5310 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Intr. Buturugeni nr. 4, bl. P1D, sc. 1, et. 6, ap. 28, Sector 5, București SC BELEVION SRL - str. Dr. Clunet nr.3 sec.5 București | |
| Popescu | Ileana | 4447 | București | Salariat / Societate comercială | SC IPIU CONSULTIN ENGINEERING SA - str. Lucrețiu Pătrășcanu nr.10 București | |
| Popescu | Sergiu | 7061 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC A1 DESIGN SRL - str. E. A. Bieltz, nr. 91, loc. Sibiu, jud. Sibiu | |
| Popescu | Simona Mihaela | 4701 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A - str. Vintilă Mihăilescu, nr. 3, sector 6, București | |
| Popescu | Veniamin | 3645 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Nae Leonard, bl.C6, ap.21, Galați, jud. Galați SC AGENCY-AGENTIA DE PROIECTARE SRL - Str. Arad nr.4, bl.PS13A, ap.40, Galați, jud. Galați SC PROVEREX SRL - Str. Brăilei nr.189, bl.J, ap.76, Galați, jud. Galați SC SUPERCONSULT SRL - Str. Clabuct nr.2, Galați, jud. Galați SC AGENCY ALN SRL - Șendreni nr.642, jud. Galați SC IDEAL DESIGN TEAM SRL - Str. Arad nr.8, bl.PS14C, ap.14, Galați, jud. Galați SC PROIECT CF BUCUREȘTI SRL - B-dul Golescu Dinicu nr.38, sect.1, București | |
| Popovici | Marian | 2497 | Bacău-Neamț | Asociat / Societate comercială | SC SCORPION PRO ART SRL - Aleea Margaretelor nr.10, sc.B, ap.31, Piatra Neamț, jud. Neamț | |
| Preda | Nicolae | 3726 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Tomis 143A, etaj 9, Constanța, jud. Constanța | |
| Pricope | Cătălin | 6783 | Bacău-Neamț | Salariat / Societate comercială | SC RESMIN SRL - Str. Mioriței, nr. 68, bl. 68, sc. C, parter, ap. 3, mun. Bacău | |
| Procopov | Narcis Nicolai | 689 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - b-dul George Enescu nr 15, bl T33, sc. A, ap. 29, Suceava, jud. Suceava | |
| Pugner-Donca | Robert | 285 | Satu Mare | Asociat / Societate comercială Titular / Societate comercială | SC AMBIENT GROUP SRL - Bd. Independentei, nr.14/A, ap.38, Satu Mare, jud. Satu Mare SC PERACTO AG SRL - Str. Paris, nr.79, Satu Mare, jud. Satu Mare | |
| Puscas | Dan Ștefan | 6198 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC SPINDLER PROIECT SRL - str. Negoi, nr. 70, Sibiu, jud. Sibiu | |
| Pustai | Marius | 3258 | Satu Mare | Titular / Societate comercială | SC URBAN PROIECT SRL - Str. Crasna, nr.1/17, Satu Mare, jud. Satu Mare | |
| Racz | Rudolf | 286 | Nord- Vest | Titular / Birou individual Salariat / Administrație | B.I.A. RACZ RUDOLF - str. Matei Basarabnr.10/17, Baia Mare, jud. Maramureș | |
| Rad | Teodora | 2690 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC CONTUR-ART-DESIGN SRL - Str. 9 Mai nr.19/A, Brașov, jud. Brașov | |
| Radeș | Maria Mihaela | 3766 | Timiș | Asociat / Societate comercială | SC DANCU&ASCOCIATI SRL - Str. Giurgiu nr.21, ap.7, Timișoara, jud. Timiș | |
| Radu | Aurelia | 3715 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Tomis 143A, Constanța, jud. Constanța | |
| Radu | Ioan | 871 | Timiș | Asociat / Societate comercială | SC SAS MONTANA COMEXIM SRL - Str. A. Șaguna nr.6, ap.1, Timișoara, jud. Timiș | |
| Raducan | Valentin | 6294 | Oltenia | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC SCUAR SRL - Str. T. Vladimirescu nr.1-17, st.3, Târgu Jiu, jud. Gorj B.I.A. - str. T. Vladimirescu, nr. 1-17, Tg. Jiu, Jud. Gorj | |
| Râmniceanu | Lidia | 7557 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Pantelimon nr. 243, bl. 48, sc.A, et. 11, ap. 42, Sector 2, București | |
| Rațiu | Viorel | 2359 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Blv. M. Viteazu, bl.A96, sc.A, ap.21, Zalău, jud. Sălaj | |
| Răcoina | Sorin | 5687 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Eroilor, nr. 42, localitatea Avrig, jud. Sibiu | |
| Rădulescu | Ana Cristina | 2589 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A.- str. W A. Mozart nr.8, București | |
| Rădulescu | Mădălina | 3207 | București | Salariat / Societate comercială | SC INEDIT DESIGN IMPEX SRL - Șos. Giurgiului nr.122, Bl.5, Sc.1, Ap.32, Sector 4, București | |
| Rădulescu | Mioara | 4181 | Prahova | Salariat / Societate comercială | SC CONSPROIECT SA - Str. Maramureș, Nr. 12, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Răitaru | Mihaela | 5319 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Drumul Taberei nr. 60, bl. G 118, sc. A, et. 4, ap. 30, sect. 6, București SC ATELIER ARHITECTURĂ AXA SRL - str. Nicolae Iorga nr.13 sec.1 București | |
| Rățoi | Claudiu | 4652 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. Secuilor nr. 5 ,bl. B29,ap.36, sector 4, Bucuresti SC KRAUTZ DESIGN SRL - str. Bâlciului nr.1A sec.1 București | |
| Riga-Fereu | Delia Maria | 3257 | Nord-Vest | Admin. / Societate comercială | SC ATIPIC PLUS SRL - Pct Lucru str. Aristide Pascal nr.29, etaj 3, sector 3, București | |
| Rizeanu | Ada Ioana | 6286 | București | Salariat / Societate comercială | SC VISUAL ENGINEERING SRL -Str. Docenților, nr. 24, sect. 4, București | |
| Roman | Andreea Cristina | 6058 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Theodor Sperantia nr. 104, blS26, sc. 3, et. 5, ap. 79, sector 3, București SC ASCO CONSTRUCȚII SRL - bd. Lacul Tei nr.80 sec.2 București | |
| Roman | Marin | 5040 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Sălciilor, nr. 23, bl. 7A, sc. A, et. 4, ap. 19, Constanța, jud. Constanța | |
| Romașcu | Mariana Aurora | 357 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Gh. Doja nr.30, Timișoara, jud. Timiș | |
| Roșu | Liana Florina Iustina | 312 | Timiș | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ROTH ȘI ROȘU SRL - Str. Florimund Mercy nr.2, ap.15, Timișoara, cod 1900, jud. Timiș | |
| Roșu | Romeo Giorgian | 313 | Timiș | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ROTH ȘI ROȘU SRL - Str. Florimund Mercy nr.2, ap.15, 1900 Timișoara, jud. Timiș | |
| Rotaru | Ecaterina | 3718 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Tomis nr.143A, etaj 7, cam 702, Constanța, jud. Constanța | |
| Rotărescu | Constantin | 7886 | Prahova | Titular / Birou individual | CONSTANTIN ROTARESCU B.I.A. NR. 141 - Com. Filipeștii de Pădure, Nr. 840, Jud. Prahova | |
| Rotilă | Dorian | 4021 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Piața Amzei nr.10-22, Sc.B, Et.4, Ap.20, S.2 București | |
| Rotomeza | Mihai | 4510 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Matei Basarab nr.22, bl.100, sc.A, ap.18, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea S.C. VS ARHITECTURA S.R.L. - Aleea Mioriței, nr. 2, Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea | |
| Rus | Radu Zabulon | 5725 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC ARHITECT ANGHEL SRL - Str. Treboniu Laurean nr. 6A, Timișoara, jud. Timiș | |
| Rusu | Marian Călin | 2354 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC GRAFICON SRL - loc Unirea nr.1, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud | |
| Rusu | Olimpiu Sever | 4156 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ALMA PROIECT SRL - Aleea Buziaș nr.1, ap.1, Mediaș, Sibiu, jud. Sibiu SC BIROU DE PROIECTARE CONSTRUCȚII A.T - str. 1Decembrie, nr. 20, apt. 8, Medias, jud. Sibiu | |
| Rusu | Virgil | 2271 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | REGIONALA CFR Cluj B.I.A. - Str. T. Vladimirescu nr. 50B, Cluj- Napoca, jud. Cluj | |
| Sabău-Tătar | Zoia | 2310 | Alba | Salariat / Societate comercială | SC GENERAL GAME SRL - Str. Gării nr.3, Santimbru, Jud. Alba, | |
| Sandu | Doina | 4048 | București | Salariat / Societate comercială | CITON Sucursala de Inginerie Tehnologică Obiective Nucleare București - Str. Atomiștilor nr 409 oras Măgurele jud Ilfov, P.O.B. 5204- MG-4 | |
| Savencu | Alexandru | 1079 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mica nr.1, bl.M1, sc.C, ap.7, Tulcea, jud. Tulcea | |
| Savu | Ionuț | 1043 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARTERA TRUST SRL - Str. Ostrov nr.13C, Constanța, jud. Constanța | |
| Săraru | George Valentin | 4556 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC UNICONCEPTS SRL - str. L.Rebreanu, nr.17, bir.7, Rm. Vâlcea | |
| Schmidt | Ludovic Matei | 6118 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - P-ța 25 Octombrie bl.11, ap.10, Satu Mare, jud. Satu Mare | |
| Scurtulescu | Liviu | 4287 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ESTETIC DESIGN SRL -Aleea Garofiței, nr. 34, Constanța, jud. Constanța; SC. DALI-PROIECT SRL, Aleea Garofiței, nr. 34, Constanța, jud. Constanța; SC PLAN DESIGN SRL, Constanța; SC URBAN CONCEPT PROIECT SRL, Str. Livezilor, nr. 18, Constanța; SC SABIMO-PROIECT SRL - Str. Unirii, nr. 112, Constanța; SC DGD PROIECT CRIS SRL, Str. Pescărușului, nr. 22, bl. P3, sc. C, ap. 42, Năvodari; SC EUROPROJECT CONSULTING S.R.L, Str. Petru Vulcan, nr. 50, Constanța. | |
| Sehlanec | Mihai | 690 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC MIHAI SEHLANEC SRL - Str. 1 Mai nr.1, sc.A, et.2, ap 16, Rădăuți, jud Suceava | |
| Semenescu | Daniel Constantin | 6413 | Oltenia | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC SECTIA DE PROIECTARE JUDEȚEANĂ SRL - zona hotel Gorj, bl.1-2, Tg. Jiu, jud. Gorj B.I.A. - str. Constantin Dobrogeanu Ghera, nr. 25A, Tg. Jiu, jud. Gorj | |
| Simion | Radu | 5710 | București | Asociat / Societate civilă | SC Ergo Architecture SRL - Str. Anastasie Simu nr. 4, parter, ap. 2, sector 1 | |
| Simionov | Adriana | 6747 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC STUDIO FORMA SRL, Str. Mihai Eminescu , nr. 38A, Tulcea, jud. Tulcea | |
| Sîrbu | Paula | 4369 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Kiseleff nr.64, bl.KA5, sc.4, ap.5, Dr. Tr. Severin, jud. Mehedinți | |
| Soare | Alexandru Teodor | 6134 | București | Salariat / Societate comercială | SC EXTREME STUDIO INVEST SRL - Com Lungulețu, Sat Serdanu, Str Principală nr. 328, Jud. Dâmbovița | |
| Spânu | Marian George | 7570 | Muntenia Sud Est | Titular / PFA | Spânu I. Marian George persoană Fizică Autorizată - str. Argeșului, nr. 19A, Bl. 129, Sc. A, Et. 1, Ap. 6, Mun. Oltenița, Jud. Călărași | |
| Spătaru | Ionuț | 824 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Petru Maior nr.37, Brăila, jud. Brăila | |
| Spineanu | Ioan Doinel | 691 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC AGD SRL - Str. Ion Vodă Viteazul nr.3, bl.B3, sc.A, Suceava, jud. Suceava | |
| Stafie | D. Ligia | 5794 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL - P-ta Sf. Gheorghe nr.4, et.2, ap.10, 300085 Timișoara, | |
| Stan | Marian | 5986 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Zimbrului nr. 4, Slobozia, jud. Ialomița | |
| Stănescu | Carmen Alexandra | 462 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. C. Brancoveanu nr.12, 130002 Târgoviște, jud. Dâmbovița | |
| Sterpu | George Andrei | 3204 | București | Salariat / Societate comercială | SC ART PROIECT ION SRL - Str. Doamnei nr.3 | |
| Stoian | Eugen Mircea | 3098 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC BRAȘOV BUSINESS CENTRE S.A. - Bd. 15 Noiembrie, Brașov, jud. Brașov | |
| Stoianovici | Ana | 6653 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular/ Birou individual | B.I.A. - Str. C-tin Lacea, nr. 34, ap. 6, Brașov, jud. Brașov | |
| Stoica | Gabriela | 6060 | București | Salariat / Societate comercială | SC ART PROIECT ION SRL - str. Doamnei nr.3 București | |
| Stroe | Cristina | 6088 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Belizarie nr. 7 -11, bl. 12 / 4, sc. D, ap. 50, sector 1, București | |
| Stroescu | Constantin | 692 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC AGD SRL - Str. Ion Vodă Viteazul nr.3, bl.B3, sc.A, Suceava, jud. Suceava | |
| Suciu | Daniela | 6432 | Mureș | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ACT CONSTRUCT-B SRL - Str. Călărași, Tg. Mureș nr.16, jud. Mureș SC EMS MEDIA SRL - Str. Principală nr.174A/1, Sîncraiu de Mureș, jud. Mureș | |
| Suru | Anca Raluca | 5953 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Iacob Negruzzi nr. 16, Sectior 1, București SC PAVEL TRADING SRL - str. Iacob Negruzzi nr.1 sec.1 București | |
| Szabo-Sinka | Maria | 4688 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROD-AX SRL - Str. Varadi Jozsef nr.20, Sf. Gheorghe, jud. Covasna B.I.A. - Str. Mikes Kelemen nr.2, bl.53, sc.B, ap.5, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | |
| Szaraz-Lupea | Ștefania Gabriela | 3100 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. 1 Decembrie 1918 nr.12, sc.G, ap.4, Sf. Gheorghe, jud. Covasna | |
| Szilagyi | Kalman Csaba | 289 | Satu Mare | Salariat / Societate pe acțiuni Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | SC SIGMA PROIECT SA - Str. Decebal, nr.23 , Satu Mare, jud. Satu Mare B.I.A. - Str. Marsilia, nr.31, Satu Mare, jud. Satu Mare SC C&C SRL - Str. Cosbuc, nr.60, Satu Mare, jud. Satu Mare | |
| Șerban | Geramia Anatolia | 3508 | Brașov-Covasna- Harghita | |||
| Șerban | Grigore Liviu | 290 | Nord-Vest | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. ȘERBAN GR.LIVIU - Str. Dragoș Vodă 6/1, Baia Mare, jud. Maramureș SC AEDILIS PROIECT SRL - Str. 1 Mai nr.25, Baia Mare, jud. Maramureș | |
| Șerban | Liliana Georgeta | 3405 | București | Salariat / Societate comercială | ARC-AD ATELIER - Str. Centurii nr. 9, bl. 113, sc. C, ap 127m sector 6, București SMART PROIECT - Bd. Mihai Bravu nr. 41 SC KLASS PRODEXPORT SRL - Str Fântănica nr. 16, sector 3, Bucuresti | |
| Ștefănescu | Ioan Dănuț | 567 | Mureș | Salariat / Societate comercială | SC PRO 4 U SRL - Str. Revoluției, nr.14/A, Tg. Mureș, jud. Mureș | |
| Ștefănescu | Margareta Alexandra | 7324 | București | Salariat / Societate comercială | SC ȘTEFĂNESCU PROIECT SRL - Șos. Băileștiului nr. 14, Com Galicea Mare, jud. Dolj | |
| Ștefănuț | Ilie Daniel | 5806 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC DOBRESCU ARH SRL - Str. Mihail Sadoveanu nr.6, Brașov, jud. Brașov | |
| Tatu | Mioara | 7889 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC SIMPA CONSULT SRL - str. Bacinschi nr.5, Iași | |
| Tăbăcaru | Cristina | 4060 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. C.R. Motru nr.3, Bl.37A, Sc.A, Et.1, Ap.14, S.4 București | |
| Tălmaciu | Romulus | 2500 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Trandafirilor, bl.3, sc.A, ap.2, Piatra Neamț, jud. Neamț | |
| Tănase | Gheorghița | 4529 | Argeș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC LORIDAN PROIECT 2004 SRL - Str. Mărășești, bl.1, sc.B, apt.13, cod 110032, Pitești, jud. Argeș SC PLAN PROIECT D SRL - Pitești, jud. Argeș SC PROIECT FARMA DEZVOLTARE SRL - Pitești, jud. Argeș | |
| Tănase | Ilie Dănuț | 4528 | Argeș | Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC LORIDAN SOFTING SRL - Str. Mărășești, bl.1, sc.B, apt.15, cod 110032, Pitești, jud. Argeș SC LORIDAN PROIECT 2004 SRL - Str. Mărășești, bl.1, sc.B, apt.13, cod 110032, Pitești, jud. Argeș | |
| Mărculescu | Roxana | 5483 | București | Asociat / Societate comercială | SC TLS CONSTRUCT - Str Grozești 52, Oraș Constanța, jud. Constanța | |
| Tenie-Brădean | Răzvan | 2346 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC STRUCT PLAN SRL - Aleea Octavian Goga nr.3, sc.A, ap.7, Bistrița, jud. Bistrița- Năsăud | |
| Teodorescu | Ion | 4201 | Oltenia | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC EUROPROIECT GORJ SRL - Str. T. Vladimirescu nr.1-17, et.III, cam.B III, Tg. Jiu, jud. Gorj B.I.A. - Aleea 23 August, bl. 55, sc. 2, st.2, ap. 16, Tg. Jiu, Jud. Dolj | |
| Teohăreanu | Șerban | 4541 | Argeș | Salariat / Administrație | ||
| Teohăreanu | Valeria | 5589 | Argeș | Salariat / Societate comercială | SC PHOX SRL - Str. Victoriei nr.4, bl.A2, apt.26, cod 110025, Pitești, jud. Argeș | |
| Toch | Vasile | 7169 | Bacău-Neamț | Aleea Paltinilor, nr. 4, bl. B1, sc. D, ap. 57, Piatra Neamț, jud. Neamț | ||
| Toma | Mihai Tiberiu | 6681 | Argeș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC VIEWPOINT CONCEPT SRL - Str. Mărășești, bl.4, sc.A, et.I, apt.5, Pitești, jud. Argeș SC SILVORA TERA SRL - sat Merișani, nr.1543 comuna Merișani, jud. Argeș | |
| Tomescu | Ilie | 4176 | Prahova | Titular / Birou individual | TOMESCU ILIE B.I.A. Nr. 61 - Aleea Godeanu, Nr. 6, Bl. 119, Ap. 54, Ploiești, Jud. Prahova | |
| Torcică | Victor | 3691 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. SC ARHCON SRL - Str. Avram Iancu, bl.26, sc.A, ap.8, 130066 Târgoviște, jud. Dâmbovița | |
| Toth | Ștefan | 5651 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC PRODON CONSULT SRL - Str. C-tin Noica nr.31, Sibiu, jud. Sibiu | |
| Trenea | Victor Florin | 292 | Satu Mare | Titular / Birou individual | B.I.A. - Pta Eroii Revoluției, nr.6, Satu Mare, jud. Satu Mare | |
| Truică | Ion Adrian | 111 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Arcului, nr.54, com. Vișina, jud. Olt | |
| Trușcă | Ion | 4152 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea lui Traian, nr.152, bl.13, sc.B, ap.6, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | |
| Tudor | Bogdan Gheorghe | 6344 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - B-dul Tudor Vladimirescu, nr. 30, sc. A, et. 5, ap. 17, Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea | |
| Tudor | Dan | 5443 | București | Salariat / Societate comercială | SC CUANTUM DESIGN SRL - Str. Marcu Armașu nr. 7, bl. 26, sc. 2, ap 127, sector 2, București | |
| Tufiși | Mădălina Ana | 6319 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC MATRIX-EURODESIGN SRL - Str. 13 Decembrie nr.1, 305500 Lugoj, | |
| Tulbure | Radu Paul | 5066 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC ATELIERELE ARHITECH SRL - str. Calea Dorobantilor nr. 20, ap. 31, Timișoara, jud. Timiș | |
| Turel | Marius Peter | 2680 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC GRAPAJ PRO SRL - Punct de lucru Turda, jud. Cluj B.I.A. - Str. Florilor nr.20, Turda, jud. Cluj SC GRAPHY-PRO SRL | |
| Turoczi | Bela Ferenc | 6115 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC TTT PROIECT SRL - Str. Mirăslău, nr. 9, Sibiu, jud. Sibiu B.I.A - str. Mirăslău, nr. 8, Sibiu, jud. Sibiu | |
| Tusa Illyes | Attila | 5653 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular/ Societate comercială | SC ATT STUDIO SRL - N. Iorga, nr. 12, ap.8. Sf. Gheorghe, jud. Covasna | |
| Țibuleac | Oana Maria | 5129 | Timiș | Salariat / Societate comercială Titular / Societate comercială | SC REAL DESIGN SRL - Str. Craiova nr.2, Timișoara, jud. Timiș SC ARTA SPACE SRL - Str. Trandafirilor nr.95A, ap.1, Giroc | |
| Țifrea | Eva | 2138 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ATEGROM S.R.L - Str. Florilor nr.10, ap.36, Miercurea Ciuc, jud. Harghita | |
| Ținu | Constantin | 1011 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială | SC PRO INVEST SRL - Str. Gheorghe Lazăr, bl.B14, Tronson 21, ap.1, Călărași, jud. Călărași | |
| Țirban | Elena | 2864 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Dacia, bl.12, sc.B, et.9, ap.84, Piatra Neamț, jud. Neamț | |
| Țopa | Ioan | 225 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Păcurari nr.133, bl.600, sc.A, ap.16, Iași, jud. Iași | |
| Țuțu | Iuliana Anca | 8026 | București | Salariat / Societate comercială | SC SERVCOM GRUP 85 SRL - Str. Oéleni nr. 4, Sector 5, Bucure;ti | |
| Udrescu | Bogdan | 4977 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Șapte Drumuri nr. 18, bl.PM40A, sc. B, et. 7, ap. 105, sector 3, București SC FIDIAS PROIECT SRL - Academiei nr.4 București | |
| Ungureanu | Ana - Maria | 6164 | București | Salariat / Societate comercială | SC GLOBAL ARCHITECTS & CONSULTANTS SRL - Str Benjamin Franklin nr. 7, ap 10 | |
| Ungureanu | Rodica | 5657 | Dobrogea | Titular/ Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. RODICA UNGUREANU SC ED COM `96 SRL - str. Cloșca, nr.10, Eforie Sud, jud. Constanța | |
| Ungvari | Andrei | 4521 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | ||
| Ursu | Olimpia | 2436 | Bacău-Neamț | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mihai Viteazu nr.2, Bacău, jud. Bacău | |
| Vancea | Gheorghe | 830 | Bihor | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Lacu Roșu nr.18/A, Oradea, jud. Bihor | |
| Vasile | Silvian | 3319 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Galați nr.23, bl.R5, ap.59, Galați, jud. Galați | |
| Vasile-Halip | Ancuța | 5059 | Argeș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Caranesti, bl.E4, sc.B, parter, apt. 2, Mioveni, județ Argeș SC FORUM PROIECT INVEST SRL - str. Negru Vodă nr.45, Pitești, jud. Argeș | |
| Vasiliu | Irina | 4035 | București | Salariat / Societate comercială | SC IPCMG SA - Calea Griviței nr.8-10 sec.1 București | |
| Vernes | Attila | 568 | Alba | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Făget nr. 5 Aiud, jud. Alba | |
| Vesa | Mihai | 6555 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A VESA Mihai - Arad, B-dul Nicolae Titulescu, Bl.335, Ap.10, Jud.Arad | |
| Vilson | Vasile | 3128 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC VILVERA SRL - Str. Negoiu 8/39, Cluj Napoca, jud. Cluj SC MINESA-ICPM SA - Str. T. Vladimirescu nr.17 | |
| Vîrdol | Monica | 2835 | București | Salariat / Societate comercială | ||
| Vlaicu | Cătălin Liviu | 2536 | Oltenia | Asociat / Societate comercială | SC ARHI-DOME SRL - Bd. A.I. Cuza nr.46, bl.D3, sc.A, ap.9, Slatina, jud. Olt | |
| Vlădoianu | Paul Richard | 2815 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Izvorul Mureșului nr.13, Bl.D22, Sc.H, Ap.74, S.4 | |
| Voinea | Nicolae | 2854 | Oltenia | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. 1 Mai nr.3, Filiași, jud. Dolj SC A.C.ART - Str. 1 Mai nr.3, Filiași, jud. Dolj | |
| Voinescu | Andreea Cornelia | 4993 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Delinești nr. 5, bloc 729A, sc. A, etj. 9, ap. 38, Sector 6, București | |
| Vorvoreanu | George Cristian | 4027 | București | Asociat /Societate comercială | SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI - P-ța Victoriei nr.1 București sec.1 SC VG POLLYCONSTRUCT SRL - Bd. Camil Ressu nr. 12, Sector 3, Bucuresti | |
| Vrânceanu | Nina Carmen | 5379 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular/ Societate comercială | SC CONCEDO-PROIECT SRL - Str. Fragilor, nr.1, bl. A 27 D2, ap.19, Brașov, Jud. Brașov | |
| Walter | Ibolya | 3705 | Nord-Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. WALTER IBOLYA - Str. Hollosi Simon nr.63, Baia Mare, jud. Maramureș | |
| Zaharescu | Cristian Gheorghe | 2139 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual Asociat / Birou individual | B.I.A. - Bd. Frăției, bl.19, sc.B, ap.25, Miercurea Ciuc, jud. Harghita | |
| Zarafu | Angela | 3679 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ștefan cel Mare nr.33, Timișoara, jud. Timiș | |
| Zăvoian | Sergiu | 2655 | Hunedoara | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Piața Victoriei nr.1, bl.8, sc.A, ap.26, Deva, jud. Hunedoara SC INSTAL SERVICE SRL - Al. Progresului, bl.B, ap.6, Deva, jud. Hunedoara | |
| Zbanț | Sorin Marian | 934 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC GRAFIX DESIGN SRL - Str. Ștrandului,nr. 10-27, Sibiu, jud. Sibiu B.I.A - str. VIII, nr. 3, loc. Cristian, jud. Sibiu | |
| Zbughin | Doinița | 693 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC DOM - ART PRO SRL - Aleea Nucului nr.3, bl. 3, ap. 1, Suceava, jud. Suceava SC ART - EGO GROUP SRL - Str. Republicii 215, Falticeni, jud. Suceava | |
| Zorin | Carmen Mariana | 694 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC AGD SRL - Str. Ion Vodă Viteazul nr.3, bl.B3, sc.A, Suceava, jud. Suceava | |
| Zorzor | Bogdan Vasile | 5060 | Prahova | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ERINACEOUS GROUP SRL - Str. Vespasian, Nr. 34, Bl. Clădirea B, Et. 1, Ap. Camera 3, Sector 1, București SC RHYTHM ARCHITECTURE SRL - Str. Trandafirilor, Nr. 2B, Ploiești, Jud. Prahova |
Secțiunea 1: arhitecți cu drept de semnătură suspendat
Nume | Prenume | Nr. înreg. TNA | Tabloul teritorial al Arhitecților | Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură | Adresa / Adresele profesionale | Observații cu privire la dreptul de semnătură |
| Abdullah | Nazar | 5583 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Lacul Tei nr. 109, bl. 13A, sc. A, et. 8, ap. 34, Sector 2, București SC ULTRACONSTRUCT SRL - Str Turda nr.114/13, sector 1, București | Suspendat la cerere |
| Abela | Ozana | 3594 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Abrudan | Patricia | 6165 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC SIT Birou de Arhitectura SRL - Cluj- Napoca, str. Emil Racovita nr. 25 | Suspendat la cerere |
| Abu Abeelah | Abdul Majed | 5896 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARYMAND INTERNATIONAL SRL - Aleea Valea Viilor nr.9 bl.D50, sc.C, ap.32, sec.6, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Aconstantinesei | Nicolae Vasile | 4647 | București | Salariat / Societate comercială | SC EVO DESIGNE CONSTRUCT SRL - Str. Valea Roșie nr. 6, bl. 62, ap.55, Sector 6, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Adam | Adrian | 3152 | București | Asociat / Societate comercială | CUB A STUDIO SRL - Str. Erou Ion Scorțan nr. 50, sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Adamescu | Cristina | 1750 | București | Suspendat la cerere | ||
| Agent | Dan Nicolae | 3219 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Burebista Nr. 4 bl. D13 sc. 1 et.2 ap. 8/11 sect. 3 București Dan Agent & Partners Ltd - Bd. Burebista nr.4, Bl.D13, sc.1, ap.8-11, sector 3, RO-031108 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Al Adhami | Moufid Ahmad Maki | 3830 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC VETOREX SRL - Str. Răsăritului nr.64C jud. Ilfov Buftea | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Al Bashtawi | Mihaela | 1952 | București | Suspendat la cerere | ||
| Al Borayashi | Taha | 7062 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | INSTANT GROUP SRL - Str. Palisandrului nr. 4, Sector 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Alămorean | Pompiliu Viorel | 855 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Albișor | Marius | 3396 | Prahova | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Aldea | Silviu Virgil | 5356 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Trident SRL - Str. Horea nr. 67-73, Cluj- Napoca, jud. Cluj | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Alecsa | Radu Lucien | 3161 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Alecu | Alina | 1808 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC CLASIC PARTENER SRL - bd. Basarabia 98 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Alexandrescu | Gheorghe | 4300 | București | Salariat / Societate comercială | SC LINDAB SRL - Șoseaua de Centură nr.8 localitatea Ștefăneștii de Jos jud Ilfov | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Alexandrescu | Niculae | 1231 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Crinului nr.26-32, Bl.A5, sc.A, Ap.30, S.1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Alexandru | Liana Elena | 4843 | București | Salariat / Societate comercială | SC BBM GRUP SRL - Intr. Filioara nr.1 Sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Alexe | Ana-Maria | 2430 | Bacău-Neamț | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Alexei | Anelise | 5727 | Transilvania | Suspendat la cerere | ||
| Alexei | Călin Mircea | 5728 | Transilvania | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Amâiei | Anca Nicoleta | 2441 | Bacău-Neamț | Suspendat la cerere | ||
| Amariței | Ivona Luiza | 2593 | București | Salariat / Societate comercială | SC PZP ARHITECTURA SRL - Brezoianu 23- 25 sec.1 | Suspendat la cerere |
| Amel | Andrei Eliezer | 4304 | București | Salariat / Societate comercială | SC ROMPROIECT IPC SA - Calea Griviței nr.6, București, sector 1, cod: 010701, punct de lucru - Str. Intrarea Sectorului nr.20, București, sector 3, cod: 030353 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Anastasescu | Alina | 399 | Timiș | Funcționar public | CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ - Bdul Revoluției, nr.17, Timișoara | Suspendat la cerere |
| Anastasiu | Lucia | 1348 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Anca | Gabriel Virgil | 1934 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Anca | Victor | 2852 | Oltenia | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Andone | Ana Maria Eugenia | 2591 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Andreescu | Mihail Andrei | 3599 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Câmpia Libertății nr.37, Bl.IC3, Ap.26, S.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Andreescu | Monica Adina | 3677 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Andreev | Prascovia | 1066 | Dobrogea | Funcționar public | Primaria Municipiului Tulcea, Str. Pacii, nr. 20, Tulcea, jud. Tulcea | Suspendat la cerere |
| Andrei | Gabriela | 3426 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ARCADA STUDIO DESIGN S.R.L. - Piata M. Kogalniceanu nr.1, scara A, ap.2, sector 5, București | Suspendat la cerere |
| Andrei | Teohari | 1452 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Andrei | Valentin | 2947 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Andreica-Ghiran | Sebastian Alecsandru | 4872 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC 4 DIM SRL - Str. Mihai Eminescu nr.333, sat Bonțida, jud. Cluj | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Andrieș | Alexandru Brăești | 3450 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Anghel | Ana Ariadna | 5900 | București | Salariat / Societat comercială | SC HAX SRL - Calea Floreasca 208A București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Anghel | Anamaria Andreea | 6306 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ARHITECT ANGHEL SRL - 300200 Timișoara A. Tr. Laurian nr. 6, ap. 3 | Suspendat la cerere |
| Anghel | Elena | 1211 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Anghel | Marius Gabriel | 4637 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Banul Udrea nr.1 bl.5 sc.1 ap.8 sec.3 SC ARHITECT SERVICE SRL - str. Daniel Danielopolu nr.4-6 et.5 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Anghelescu | Daniela Monica | 3392 | București | Salariat / Societate comercială | G. E. Dimitriou S.R.L. - Calea Bucureștilor nr.87-91, Oraș Otopeni, Cod 075100 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Anghelescu | Florina | 1561 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ALEPH STUDIO SRL - str. Căderea Bastiliei, nr.80, ap.3, sector 1, București | Suspendat la cerere |
| Antal | Alexandru | 4000 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Antip | Florina Manuela | 1426 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Antohe | Laura Valeria | 4809 | București | Salariat / Societate comercială | SB ARHITECȚI SRL - bd. Eroilor 26 | Suspendat la cerere |
| Antoniuc | Doina | 417 | Timiș | Funcționar public | Direcția pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național - Bdul Revoluției, nr.17, cam. 302-306, Timișoara jud. Timiș, | Suspendat la cerere |
| Apăteanu | Elena Alvina | 5128 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC CONDESIGN SRL - Sibiu str. Mihai Viteazu nr.28 | Suspendat la cerere |
| Apetrei | Diana | 2657 | Bihor | - | - | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Apetrei | Mihai | 115 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. T. Maiorescu nr.6, Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Aposteanu | Iulia | 2445 | Bacău-Neamț | Suspendat la cerere | ||
| Apostol | Lucia | 5115 | București | Salariat / Societate comercială | SC ROMPROIECT IPC SA - Calea Grivitei nr.6, București, sector 1, cod: 010701, punct de lucru - Str. Intrarea Sectorului nr.20, București, sector 3, cod: 030353 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Arghir | Maria Cristina | 4964 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Mihai Bravu nr. 3, bl. 3, sc. E, et. 9, ap. 196, sector 2, București DECOA ATELIER SRL - str. Căderea Bastiliei nr.86 sec.1 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Armancă | Ancuța Claudia | 5462 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC MAIER STUDIO SRL - Str. Donath 113 Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Arnăutu | Ana Maria | 5547 | Bacău-Neamț | Suspendat la cerere | ||
| Arnăutu | Dumitru Eugen | 3246 | Iași | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Aruncutean | Ștefania Livia | 5101 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Aleea Frații Buzești nr.10A, Sibiu, jud. Sibiu | Suspendat la cerere |
| Atanasiu | Anca Eugenia | 1938 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. C.A. Rosetti nr. 45, S2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Atanasiu | Irina | 6677 | București | SC ARHITECT SERVICE SRL - Str. Ștefan cel Mare bl. 91, ap. 30, Vaslui | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Ataollahi | Feridoon | 6124 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC SOFABEX COM SRL - Ale. Valea Viilor, nr 4, bloc D 49, sc. F, ap. 78, sect. 6 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Avram | Alexandru | 2274 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC AM GRAPHIS SRL - Str. A France nr.5-6, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Avram | Gabriel | 3399 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Avram | Sanda Veturia | 2275 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC AM GRAPHIS SRL - Str. A France nr.5-6, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Avram | Silvia Suzana | 1570 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Babsky-Nadel | Silvia Monica | 6752 | București | Asociat / Birou asociat | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Bacalu-Petrova | Alexandra | 3956 | București | Suspendat la cerere | ||
| Badea | Nina | 3524 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Bagdasar | Adriana Valeria | 3213 | București | Asociat / Societate comercială | Primăria Sector 2 - Str. Chiristigiilor nr. 11-13 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Balasinovici | Bogdan Alexandru | 3050 | București | Salariat / Societate comercială | ROMEXPO SA - bd. Mărăști nr.65-67 București | Suspendat la cerere |
| Balaș | Anca Ruxandra | 1283 | București | Institutul de Studii si Proiectări Energetice S.A. bdul. Lacul Tei nr. 1-3, sector 2, C.P. 30-33, București 020371 | Suspendat la cerere | |
| Bâldea | Maja | 4377 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Baldea Maja - Timișoara Lev Tolstoi nr.16, | Suspendat la cerere |
| Balog | Tibor | 3538 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Baloleanu | Emil Viorel | 1381 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Baloșanu | Cătălin Dănuț | 1758 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Baltag | Miron | 3540 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Baltaru | Andreea | 1659 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Ban | Ionuț | 2276 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC IDEOGRAM SRL - Str. Conductorilor nr.1, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Banaș | Ion | 766 | Dunărea de Jos | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Barabaș | Petre | 4014 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Bârlădeanu | Vlad | 6003 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC OOPY DESIGN PROIECT SRL - Str. Meilor nr.4, sect.2, Bucure;ti | Suspendat la cerere |
| Baroncea | Julieta | 1138 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Dr. Herescu nr.7, S.5 București | Suspendat la cerere |
| Baroncea | Nicole Andreea | 5901 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Baston | Ana - Maria | 5490 | București | Suspendat la cerere | ||
| Bașa | Alexandra Maria | 6382 | Satu Mare | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Bâznoșan | Anna Zanfira | 5968 | București | Salariat / Societate comercială | IHK Tehno SRL - Strada Precupeții Vechi, nr 15, Sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bazzarri | Luciano | 6817 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Băbeanu | Toma | 1451 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Giurgiului nr. 72-86, Bl.B, Ap.42, Sect. 4 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Băcioiu | Ioana | 1415 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Bădilă | Tania | 4175 | Prahova | - | - | Suspendat la cerere |
| Bădileanu | Ioan Răzvan | 4709 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Zboina Neagră nr 4, bl. 74, et. 2, ap. 15, sector 6, București SC RAM ART CONSTRUCT SRL - str. Voroneț nr.16 bl.A15 sc.2 ap.30 sec.2 București | Suspendat la cerere |
| Bădulescu | Dumitru | 3826 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Bălaj | Eleonora | 1229 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Bălan | Adelin | 2522 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Bălan | George | 1926 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Moldovița, Nr. 6, Bl. E.M.6, Sc. A, Et. 2, Ap. 9, Sect. 4 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bălașa | Anda Ruxandra | 1660 | București | Asociat / Societate comercială | SC EDIFICA DESIGN SRL - Str. Padeșu nr.10, Bl.9; Sc.3, Et.2, Ap.70, Sect. 4 București | Suspendat la cerere |
| Bălănescu | Gabriela Angela | 3614 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate civilă profesională | B.I.A.- Str. Lunca Bradului nr.1, Bl.H1, Sc.1, Ap.12, S.3 / București Libra Urban S.R.L. - Str. Sulina nr.18, Sector 4, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bălășoiu | Adrian | 1913 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Băluță | Delia | 4326 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Solidarității 1A bl.Y6 sc.C ap.44 sect.3 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Băncescu | Irina | 4795 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - bd. Banu Manta nr.83 bl.101 sc.C et.9 ap.82 sec.1, București, UAUIM str Academiei nr.18-20 sec.1 | Suspendat la cerere |
| Bănică | Ana Maria | 4343 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Bănică | Bogdan Eugen | 4968 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Ceahlăul nr.16 bl.84 sc.2 et.6 ap.83 sec.6 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bărbieru | Horațiu Alexandru | 3595 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Bărbulescu | Cornelia | 3270 | Transilvania | Suspendat la cerere | ||
| Bărbulescu | Georg Romulus | 5864 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC ARHISTAD SRL - Germania | Suspendat la cerere |
| Becheru | Viorel Nicușor | 6439 | București | Salariat / Societate comercială | A.I.M.S. 100 ESTATES CORPORATION SRL - Bd. Eroii Sanitari, nr. 71,et. 2, ap. 3, sector 5, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bejan | Gheorghe | 3052 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC MB STUDIO SRL - Str. Despot Vodă, nr.11, sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bejenaru | Marius Adrian | 3926 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Beleiu | Mircea Valeriu | 395 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Benchea | Elena | 4359 | București | Asociat / Societate comercială | SC WESTVISION SRL Aleea Mostiștea nr.25 sec.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bendas | Anca | 5006 | București | Suspendat la cerere | ||
| Benea | Liviu Ioan | 3533 | București | Asociat / Societate comercială | ARCHIS SRL - str. Orzari, nr.3, bl.47, ap.25, sector 2, București | Suspendat la cerere |
| Bera | Marcel Florentin | 1630 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. MAX MEDIA CONSTRUCT S.R.L. - Str. Popa Savu nr.51, Sector 1, București | Suspendat la cerere |
| Berescu | Cătălin | 1119 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Berlucchi | Giovanni | 6100 | București | Asociat / Societate comercială | SC EUR ENG SOLUTIONS SRL - Bd Unirii nr 20, bl 5C, sc 1, ap 14, sector 4 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Berszan | Ruxandra Carmen | 2150 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual Salariat / Insp. Stat Construcții | B.I.A. - Str Culmei nr.17, ap.37, Miercurea Ciuc, jud. Harghita | Suspendat la cerere |
| Berza | Victoria Marinela | 1201 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. URBARH `T 111 S.R.L. - Calea Călărașilor nr.175, Bl.44, Sc.3, Ap.91, S.3 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Beșliu | Marian | 118 | Iași | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Bettoni | Luigi | 6315 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Beznilă | Gheorghe | 1425 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. METROUL S.A. - Str. Gutemberg nr.3 bis, Sector 5, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bică | Levi Ion | 4296 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Pr. Ghencea 36 bl.D4 sc.C ap.24 et.1 sect.6 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bilius | Constantin | 1856 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Bînă | Vlad | 3483 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Bîrlan | Marius Mihail | 3164 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Blănariu | Sanda Ileana | 4323 | București | Salariat / Societate comercială | SC MTIG SRL - Str. Răspântiilor nr. 6, sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Boboc | Daniela | 7826 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Nicolae Iorga, nr. 132, bl. A33, sc. 1, et. 1, ap. 6, Craiova, jud. Dolj | Suspendat la cerere |
| Boc | Andreea | 6559 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Consard Proiectare SRL - Cluj-Napoca, str. Vaida Voievod nr. 2, cam 77 B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Trifoiului nr. 29, ap. 9 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Boc | Gabriel Stefan | 6663 | București | Asociat / Societate comercială | SB ARCHI CONSULTING SRL - Str. Rotundă nr. 17, bl. H24, sc. 2, ap. 16, sector 3, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bocănescu | Cătălina Norica | 2418 | Prahova | - | - | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bodor | Cecilia | 6401 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC VALART SRL - Str. Gen. Ghe. Magheru nr. 23, ap. 31, Oradea, jud. Bihor | Suspendat la cerere |
| Boeckeler | Corina Ioana | 4889 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC EDITA SRL - Str. 21 Decembrie nr.13-15 / 6 Cluj-Napoca, B.I.A. - Str. Mamaia nr.6, ap.23, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Boeriu | Cristina | 1776 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Bogdan | Georgeta Maria | 3735 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC INTERCONEX SRL - Str. Bizușa nr.10, ap.14, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Bogoescu | Iuliana | 1262 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. BOGOESCU ARHITECTURA URBANISM S.R.L.- Intrarea Filioara nr. 2, etaj 1, ap. 2, sector 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Boiciuc | Diana | 6159 | Bihor | Suspendat la cerere | ||
| Boitan | Ligiiea Aglaia | 2969 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. TIBERIU BOITAN - arhitecti asociați SRL - str. Erou Iancu Nicolae nr. 29 - oraș Voluntari - jud. Ilfov; punct de lucru: str. Dogarilor nr.19A, sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bolbos | Iacob | 3680 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Bold | Adrian | 3887 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Boldog | Elemer | 3684 | Timiș | Salariat / Administrație | PRIMĂRIA AVRIG - Avrig str. Gh. Lazăr nr.10 | Suspendat la cerere |
| Bologan | Maria | 2970 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. TIBERIU BOITAN - ARHITECȚI ASOCIAȚI SRL - str. Erou Iancu Nicolae nr. 29 - Voluntari - jud. Ilfov, punct de lucru: str. Dogarilor nr.19A, sector 2, București | Suspendat la cerere |
| Bolohan | Dan Cristinel | 622 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Borcoman | Corneliu | 1982 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Borcoman | Radu | 317 | Timiș | Salariat / Societate comercială | B.I.A. UNGUREANU SRL - Alba Iulia, str. Plevnei nr. 31 | Suspendat la cerere |
| Bordean | Anca Daniela | 6956 | Sibiu-Vâlcea | Suspendat la cerere | ||
| Borgia | Vincenzo | 6737 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Boroș | Raluca | 6502 | București | Salariat / Birou individual | B.I.A. ENE DAN - Str. Gării nr. 83, Jilava, Ilfov | Suspendat la cerere |
| Borș | Cristina Maria | 2987 | București | PRINCER SA - Str. Lipscani 33, sector 3. București | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Borțova | Tatiana | 3536 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Bota | Ada Alexandra | 5935 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Administrație | Suspendat la cerere | |
| Bota | Călin | 4307 | București | Asociat / Societate comercială | MAC EXIM SRL - str. L. Pasteur 15, ap.3, et.2, sector 5, Bucuresti, cod postal 050535 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bota | Dana | 3148 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Bota | Nicolae Gherasim | 4143 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Botea | Ioana Blanca | 6440 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SDAC STUDIO SRL - Timișoara, str. Circumvalatiunii nr.39, Bl. 64, sc. C, et.4, ap.14 | Suspendat la cerere |
| Botez | Ana Elisabeta | 2745 | București | UAUIM str. Academiei nr 18-20 sec.1 București | Suspendat la cerere | |
| Botezatu | Lucian | 2930 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Botica | Elena | 5915 | București | Salariat / Societate comercială | DASA ARCH SRL - str. Gen. Alexandru Radovici nr.12 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Botta | Olimpia Liana | 3271 | Transilvania | Salariat / Administrație | Primăria Cluj-Napoca, str. Moților nr. 1-3 | Suspendat pentru neplata cotizației |
| Bozero | Cătălina Octavia | 1780 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. NORISK CONSULT S.R.L. - str. Litovoi Voievod, nr. 13, sector 2, București | Suspendat la cerere |
| Brad | Liviu Grigore | 5217 | București | Primăria Comunei Tunari - Str. Mihai Eminescu nr.1, Sat Tunari, Com. Tunari, Jud Ilfov | Suspendat la cerere | |
| Brândușescu | Anca Nora | 5131 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ANB TEAM PROJECT SRL - Str. Grădinari nr.19, Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Bratiloveanu | Mihaela Madalina | 6571 | Timiș | Salariat / Societate comercială | MG BUILDING DESIGN SRL - Timișoara, jud. Timiș, str. Ion Ionescu de la Brad nr. 1 | Suspendat la cerere |
| Bratu | Crenguța Daniela | 1900 | București | Suspendat la cerere | ||
| Brăcăcescu | Cristian Miron | 1642 | București | Salariat / Societate comercială | BRAVO GROUP SRL - str. Valea Cascadelor, nr.24, cod 061515, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Brăilă | Otilia | 4946 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC A&R PROIECT SRL str. Ghirlandei nr.1 bl.64 sc.1 et.2 ap.10 sec.6 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Brătuleanu | Anca | 7048 | București | UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ION MINCU BUCUREȘTI - Academiei 18-20, sector 1 | Suspendat la cerere | |
| Brătuleanu | Liviu | 2073 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Breabăn | Constantin Cornel | 1992 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Bresciani | Roberto | 5987 | Arad | Asociat / Societate comercială | SC ARH BRESCIANI ROBERTO - Bd. Revoluției nr.83, Ap.37A, Arad, jud. Arad | Suspendat pentru neplata cotizației |
| Bucur | Oana Maria | 5384 | Nord-Est | Salariat/ Societate comercială | SC IMOPLAN SRL - Calea Grivitei nr.24, etaj4, sector1, București | Suspendat la cerere |
| Bucurescu | Iuliana | 4604 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Budescu | Maria Luiza | 2024 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. DESIGN UNIT S.R.L. - Piața Sf. Ștefan nr. 5, et 3, ap. 5-6, sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Buișteanu | Daniel | 3628 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Buligă | Ion | 3273 | Transilvania | Salariat / Administrație | Primaria Cluj-Napoca, str. Moților nr. 1-3 | Suspendat la cerere |
| Bunea-Velea | Gabriel | 3015 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Bunu | Gheorghe | 1281 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Burcă | Constantin | 5215 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Mareșal Averescu nr.13, Sc.B, Et.7, Ap.29, Sector 1 București Arhitectures Harnony & Stil SRL - Str. Ienăchiță Văcărescu nr.17, Sector 4 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Burcea | Marinela | 1936 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Burcea | Ștefan | 4402 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Burcuș | Cornelia | 1123 | București | B.I.A. - Bd. Schitu Măgureanu, Nr.27-33, Bl. Diham ,Sc.C, Ap.122, S.3 | Suspendat la cerere | |
| Burdea | Mariana | 4486 | Bacău-Neamț | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Burdeanu | Petru Teodor | 4320 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Burea | Ileana Victoria | 2645 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Tineretului, Nr.1, Bl.5, Sc.B, Et.1, Ap.31, S.4 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bursuc | Laura | 6248 | București | Salariat / Societate comercială | SC DOMUS STUDIO SRL - Str. Serdarului nr.1 | Suspendat la cerere |
| Busuioc | Amur | 5902 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Busuioc | Cristina | 123 | Iași | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Butucaru | Gabriela | 2668 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Butucaru | Mihai | 2667 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Butuman | Mihail Liviu | 1980 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Buzatu | Dan Horațiu | 17 | Oltenia | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Buzulică | Liviu Cristian | 379 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Caciuc | Cosmin | 443 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Fetești nr. 54-56, bl. 1, et. 6, ap. 52, sector 3, București | Suspendat la cerere |
| Caffe | Albert Mihail | 3428 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A.- Șos. Cotroceni nr.27, Ap.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Calea | Costin | 1675 | București | Salariat / Societate comercială | SC CONTRAMAT SRL- șos. Berceni nr.104 București | Suspendat la cerere |
| Calotă | Adrian Răzvan | 4167 | Dobrogea | Funcționar public | B.I.A. - Str. Tulcea, nr. 10, bl. TM3, ap. 29 Constanța, jud. Constanța | Suspendat la cerere |
| Cannizzaro | Caterina | 5912 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A - Str. Horia, Nr.2, Arad, Jud. Arad | Suspendat pentru neplata cotizației |
| Capotescu | Lucian Florin | 320 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | FORMALIS SRL - Timișoara str. Liviu Rebreanu, nr. 140, parter | Suspendat la cerere |
| Captari | Iana | 5172 | București | Salariat / Societate comercială | URBAN OFFICE - str. C.A. Rosetti nr.14 ap.38 sec.1 București | Suspendat la cerere |
| Carabulea | Ioana | 6232 | București | Asociat / Societate comercială | SC IMAGE DESIGN SRL - Str Trestiana 4, sect. 4, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Caragea | Anca | 4360 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Caraiman | Corina Eugenia | 1603 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | CONTA 18 SRL - str. Vasile Conta nr.18 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Cardinali | Stefano | 7133 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ROPROCOPE DESIGN SRL - Timișoara str. Cozia nr 87-88, et 3, ap 45 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Cârjan | Roxana | 4754 | Timiș | Salariat / Societate comercială | STUDIO ARCA - Timișoara, str. Astrilor nr.8, ap.3 | Suspendat la cerere |
| Carpen | Alin Florin | 3062 | Prahova | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Cazacu | Elena | 6244 | București | Salariat / Societate comercială | P.C.E.A.T.C. - Aleea Valea Călugărească nr. 3, sect. 6, București | Suspendat la cerere |
| Cădariu | Ciprian Silviu | 3661 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Căliman | Benetricea Didona | 2372 | Prahova | - | - | Suspendat la cerere |
| Călin | Niculae | 2077 | Dobrogea | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Călin | Octavian | 3654 | Muntenia Vest | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Călinescu | Mihaela Iuliana | 4098 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Călmățui | Aurel | 4421 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Călugăreanu | Dragoș Daniel | 4249 | Iași | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Căpățână | Ruxandra | 6738 | București | Salariat / Birou individual | B.I.A. VIRGILIU POLIZU - Bd. Tineretului nr.1, Bl.5, Sc.C, Ap.61, S.4, București; | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Căpitanu | Ioan | 4333 | Iași | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Cărămidă | Daniel | 1745 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Cătălinescu | Dan | 3177 | București | Mira Concept Design SRL - Str Simion Ștefan nr 5 sect 4 București | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Cățoiu | Ion | 988 | Muntenia Sud Est | Suspendat la cerere | ||
| Cecălășan | Ioana Ramona | 5815 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC. Tektum Arhitectură și Artă SRL - Cluj- Napoca, str. Card. Iuliu Hossu nr. 13 | Suspendat la cerere |
| Cehan | Mihaela Agata | 125 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC ARHIFORM SRL - Sos. Naționala nr.15, parter, camera 5, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Cel Mare | Andreea Ana Maria | 1261 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. STUDIO 10M S.R.L. - Str. Vasile Conta nr.19, Ap.3, Sector 2, București | Suspendat la cerere |
| Cenan | Raoul Lucian | 2296 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARCHIGRAPH 4D SRL - Str. Viilor 22/26, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Cheptea | Gheorghe | 3757 | Iași | Salariat / Birou individual | B.I.A. - Str. Dumbrava Roșie nr.33, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Chevereșan | Remus | 3636 | Transilvania | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Chialda | Alexandru | 4623 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Alexandru cel Bun nr.6, com. Manastirea Humorului, jud. Suceava | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Chira | Gheorghe | 2185 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual Titular / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Chiriac | Claudia Elena | 3748 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC REX GRUP SRL - Str. Vovidenie nr.21, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Chiricuță | Dumitru | 3545 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Ferdinand I, nr.176, Bl.T2, Et.3, Ap.14, S.2 București | Suspendat disciplinar până la data de 08.10.2014 Suspendat pt. neplata cotizației |
| Chirilă | Gheorghe | 3333 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Prof. Lecca Morariu nr.7, bl.B3, sc.A, ap.11, Suceava, jud. Suceava | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Chiriță | Anamaria | 6032 | București | Salariat / Societate comercială | SC AMC ARCHITECTS SRL - str. Buzoiani Iani nr.11-13 et.3 ap.8 sec.1 București | Suspendat la cerere |
| Chiș | Anton Eduard | 3871 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. STELA PROIECT 2002 S.R.L. - Str. Cronicar Ion Neculce nr.12, Sector 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Chișbora | Lucica | 610 | Arad | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Chiș-Bulea | Gabriel | 5323 | Bihor | Suspendat la cerere | ||
| Chiticariu | Florina | 5294 | București | Asociat / Societate comercială | SC ZĂVOI SRL - str. Știrbei Vodă nr.13 Rm. Vâlcea jud. Vâlcea | Suspendat la cerere |
| Chivu | Cristina | 5711 | București | Salariat / Societate comercială | SC RE-ACT NOW STUDIO SRL - str. Șelari nr.9- București | Suspendat la cerere |
| Ciani | Laura Gabriela | 4824 | București | Salariat / Societate comercială | SC RF AMIS SRL str. Știrbei Vodă nr.5 bl.P1 ap.3 Râmnicu Vâlcea | Suspendat la cerere |
| Cioacătă | Viorel | 2082 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC MODUL SRL - Bd. Tomis 238, bl.TD17, Parter, Constanța, jud. Constanța | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ciobanu | Dorina | 1237 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Ciobanu | Doru Liviu Ioan | 3780 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Eftimie Murgu nr.3, bl.D3, sc.A, ap.13, Brașov, jud. Brașov | Suspendat la cerere |
| Ciobanu | Tudor | 3991 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Cioca | Liliana Maria | 3640 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ART PLAN PROIECT 2005 SRL - Str. Moților nr.6-8, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Ciocan | Sorina Adriana | 4599 | București | Salariat / Societate comercială | ICTCM - șos. Olteniței nr.103 sec.4 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ciocârlan | Cornelia Liliana | 1352 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Ciortea | Stela Valeria Monica | 3669 | Timiș | Funcționar public | Inspectoratul de Stat in Constructii al Judetului Timiș - Timișoara str. Romulus, nr.60 | Suspendat la cerere |
| Cireașă | Diana Cristina | 4115 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Ciser | Cristina Malvina Keita | 4066 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Av. Popișteanu nr.1, Ap.25, S.1 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Cismaru | Marius Daniel | 6226 | București | Salariat / Societate comercială | SC 3 B PROIECT CONSULT SRL - str Prahova nr. 19, sect. 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ciubotaru | Alexandru | 6540 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - bd. Nicolae Iorga nr.45B, bl.I2, sc.B, ap.18, Iași | Suspendat la cerere |
| Ciucă | Dan Gheorghe | 1156 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Ciuche | Carmina | 3859 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. Hristo Botev nr.24 ap.4 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ciuculete | Bogdan Andrei | 4168 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | QUATTRO DESIGN SRL - Arhitecți si urbaniști asociați - Str. Dionisie Lupu 35 ap. 2 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ciudin | Dan | 5691 | București | Asociat / Societate comercială | ATELIER TANGENTE SRL - str. Avrig nr.54 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ciupercă | Elizaveta | 1690 | București | Salariat / Societate comercială | SC NEOBOS ARHITECTURĂ SRL - str. Puțul cu Plopi nr.12 sec.1 București | Suspendat la cerere |
| Ciurariu | Emilian Sorin | 872 | Timiș | Salariat / Titular / Birou individual | Universitatea de științe agricole a Banatului B.I.A. Ciurariu E Sorin - Timișoara Calea Aradului, nr. 97, sc. B, ap. 20 | Suspendat la cerere |
| Ciurciu | Cornel Adrian | 353 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Ciurdea | Elizabeta | 6002 | Iași | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Minervei nr. 3, bl. 837, sc A ap. 1, Iași SC DESIGN CONSTRUCT SRL - Mangalia S.C. NEO-CONS S.R.L. | Suspendat la cerere |
| Cîmpean | Ciprian Ioan | 4879 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | S.C. FULL SERVICE SRL - Bistrița, str. G-ral Gr. Bălan nr. 10 SC Cadran Proiect SRL - Bistrița, Aleea Greuceanu nr. 1, ap. 18, | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Cîmpeanu | Traian | 4633 | București | Salariat / Societate comercială | SC RE-ACT NOW STUDIO SRL- str. Șelari nr.9-11 București | Suspendat la cerere |
| Cînduleț | Anamaria Virginia | 4127 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARCHIDEA STUDIO SRL - intr. Ion Călin nr.8 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Cîrciumărescu | Cristina Antoaneta | 3154 | București | Suspendat la cerere | ||
| Coca | Mihai | 2523 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Cocea Lionescu | Lucian | 6542 | Iași | Salariat / Societate comercială | S.C. CONEST S.A. - B-dul Metalurgiei nr.2 | Suspendat la cerere |
| Cocheci | Mihail Dan | 1228 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHECO SRL - Șos. Colentina nr.23A, Bl.1A, Sc.A, Et.2, Ap.7, S.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Cocioba | Cristian Doru | 4417 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Coliban | Mihai Eduard | 3980 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Colojoară | Laura Ana | 6951 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Sc. ACS Studio srl - Timișoara str Xenopol nr. 11 | Suspendat la cerere |
| Comșa | Ovidiu Mihail | 3590 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Constantin | Armand | 1195 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Constantin | Dănuț | 4413 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Constantin | Margareta Letiția | 3403 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Constantin | Nicoleta Elvira | 6242 | București | Salariat / Societate comercială | SC IMPROVE ARCHITECTURE SRL - Calea Vitan, nr. 113, bl.V 16b, sc. 1, et. 1, ap. 6, sector 3, București | Suspendat la cerere |
| Constantin | Paul Eduard | 1295 | București | Asociat / Societate comercială | ARTH SERVICES SRL - Aleea Emil Bota nr.6 București | Suspendat la cerere |
| Constantin | Valeriu | 448 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | Str. Gh. Petrașcu nr.1, 130110 Târgoviște, jud Dâmbovița | Suspendat pentru neplata cotizației |
| Constantinescu | Adrian | 5178 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Constantinescu | Doina Despina | 1616 | București | Suspendat la cerere | ||
| Constantinescu | Ion | 960 | Hunedoara | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Constantinescu | Marinela Gabriela | 2889 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Constantinescu | Nicolae | 1863 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Constantinescu | Niculae Eugen | 4567 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Constantinescu | Radu Alexandru | 3993 | București | Suspendat la cerere | ||
| Constantinescu | Tudor | 6119 | București | Salariat / Societate comercială | SC PAAN IMPEX COMPROD SRL - Str. Gherghiței nr. 7, 022512, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Constantinescu | Virgiliu | 4081 | București | Suspendat la cerere | ||
| Constantinescu- Strihan | Annemarie | 2606 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Corăbianu | Eugenia Brândușa | 1522 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. EUCOR EXIM 93 S.R.L.- Sos. Ștefan Cel Mare, Nr.14, Bl.19, Sc.A, Ap.1, S.2 | Suspendat la cerere |
| Corbeanu | Alexandru | 3687 | Argeș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Corduban | Călin Gabriel | 6112 | Nord-Est | Salariat / Societate comercială | SC BIROU DE ARHITECTURA FLADER SRL - Str. Mărășești nr.10, Suceava, jud. Suceava | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Cosma | Niculae | 586 | Arad | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Costăchescu | Eugenia | 1184 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Costea | Doina Carmen | 781 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Piața Independenței nr.2, bl.2, ap.47, Brăila, jud. Brăila | Suspendat la cerere |
| Costin | Cornelia | 6387 | Nord-Vest | Salariat / Societate comercială | SC COSTIN&COSTIN ARHITECTURA SRL - Bdul Bucuresti nr.31/7, Baia Mare, jud. Maramureș | Suspendat la cerere |
| Costinescu | Dan Mircea Alexandru | 2595 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Batiștei nr.11, Et.4, Ap.10, S.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Cotescu | Cezar | 2678 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC ARKA SRL - Str. Regina Maria, nr.7, bl.C1, sc.C, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | Suspendat pentru neplata cotizației |
| Cotigă | George Ioan | 3035 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Cotițosu | Tudor Mircea | 1731 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Coțofan | Carmen Emilia | 5358 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ARCONEX CONSULTING SRL - Str. Donath nr.4, ap.23, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Covaci | Ștefania | 6885 | Sibiu-Vâlcea | Suspendat la cerere | ||
| Covaciu | Vasile Mircea | 6404 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Sc Artplan srl - Timișoara str. F Mercy nr. 7 | Suspendat la cerere |
| Covrig | Doru | 3299 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Cozma | Flavia Smaranda | 4884 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ARHIPROARHITECTURA SRL - Str. Iașilor nr.6, ap.42, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Cozma | Lucian | 135 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Costache Negri nr.60, bl.C1, sc.C, ap.23, Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Cracea | Irinel Elena | 3241 | Iași | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Craiovan | Antoniu - Claudiu | 3707 | București | Suspendat la cerere | ||
| Craioveanu | Paula Voichița | 3047 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea Moșilor 97, Sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Crăciun | Emilia | 2718 | Dobrogea | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Crăciun | Mirela Elena | 5048 | Prahova | - | - | Suspendat la cerere |
| Crăciun | Mirona | 6274 | București | Titular / Birou individul Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Elena Caragiani nr. 12, bl. 3j, sc. 2, et. 3, ap. 29, Sector 1, București SC NOVA PREST CONSULTING SRL - Str Sevastopol, nr. 26, sect. 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Crăciun | Novela | 5407 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ATELIERELE ARHITECH SRL - Timișoara aleea Icar, nr.9 bloc.3, sc.D, ap.5 | Suspendat la cerere |
| Crăciun | Victoria | 2839 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Creangă | Ioan | 4384 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Tufanilor, nr. 9, sect. 5, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Crețu | Gabriela | 3302 | Timiș | Funcționar public | CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ - Timișoara, Bd. Revoluției, nr.17 | Suspendat la cerere |
| Crețu | Victoria | 4337 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Cristache | Florin | 5713 | București | Asociat / Societate comercială | SC DUO STUDIO SRL - Aleea Mostiștea nr.11- 13 sec.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Cristea | Doina Elena | 3166 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Cristea | Oana | 3315 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHI GRUP SRL - str. Teodor Ștefănescu nr.4 sec.2 | Suspendat la cerere |
| Cristian | Corvin Nicolae | 1779 | București | Asociat / Societate comercială | SC VISUAL DRIVE SRL - Calea Dorobanți nr.168 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Crișan | Georgel | 4003 | București | Asociat / Societate comercială | Arhipro S.R.L. - Str. Mendeleev nr.28-30, sector 1, București 010365 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Crișan | Lucian Adrian | 5360 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC PROECTUM SRL - Str. Gh. Șincai nr.57B, Turda, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Crișan | Rodica Manon | 1927 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Crivac | Andreea Cristina | 5885 | Timiș | Salariat / Societate comercială | STUDIO ARTPLAN SRL - Timișoara, B-dul C.D. Loga nr. 40, sc. A, | Suspendat la cerere |
| Crivei | Liviu Eugen | 4074 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Croitoru | Ion | 3042 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Croitoru | Mihai Cătălin | 1708 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Unității, Nr.130, Bl.B4, Sc.B, Ap.73, S.3, București S:C. Architecture Jouyney srl | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Csata | Erika | 5608 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC PRO DESIGN TEAM SRL - Bd. Unirii, nr.70, bl.74, sc. 3, ap.59, sect.3 București | Suspendat la cerere |
| Cseterky-Novicov | Ioan Paul | 5910 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Cernișoara nr.29-39 bl.61 sc.4 ap.149 sec.6 ADEST ARCHITECTURE SRL - str. Alexandru Sihleanu nr.12 sec.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Csortán | Ilona | 3390 | Mureș | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Cumpănașu | Anca Irina | 1919 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Curocichin | Veronica | 3864 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Curteanu | Bogdan | 6545 | Iași | Salariat / Societate comercială | B.I.A.- LUMINITA MAICA - Bd. Socola nr.138, cam.16 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Cutelecu | Adina | 4807 | București | Salariat / Societate comercială | Sc Artre Studio SRL - Calea Victoriei 16-18-20, mansardă | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Czika | Eduard | 6445 | București | Salariat / Societate comercială | SC ECLECTARTE SRL - Str. Lotru nr. 49, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Czirjak | Zsuzsa-Emma | 4618 | Timiș | Salariat / Societate comercială | STUDIO ARCA SRL - Timișoara str. Memorandului nr. 93 | Suspendat la cerere |
| Dabija | Ana - Maria | 5311 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - șos. Iancului mr.5 bl.110 sc.B et.6 ap.75 sec.2 București, UAUIM str. Aacdemiei nr.18- 20 sec.1 București, MTCT str. Dinicu Golescu București | Suspendat la cerere |
| DAlbon | Ana | 1546 | București | Salariat / Societate comercială | SC BOGOESCU ARHITECTURA URBANISM SRL - Bucuresti, sector1 calea Floreasca nr.159 | Suspendat la cerere |
| Damașcan | Alexandru | 3553 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Damian | Adrian Cezar | 1774 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Damian | Alexandru Vlad | 6167 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Archi Team Consult SRL - Cluj-Napoca, str. Garibaldi nr. 11, ap. 3 | Suspendat la cerere |
| Damian | Raluca Alina | 1773 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Damian | Ștefania | 1466 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Danciu | Mihaica | 1096 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Vântului nr.9, Constanța, jud. Constanța | Suspendat la cerere |
| Dancovici | Gabriela | 3568 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Daniil | Rodica | 393 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Daniil Rodica - Timișoara, str. Oltul nr.6, ap.2 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Dardari | Ahmad | 3541 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Darie | Laura | 4930 | București | Salariat / Societate comercială | SC STUDIO T 94 IMPEX SRL - str. Al. Radovici nr.12 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Dario | Pasquale | 6091 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dascălu | Vlad | 4681 | Iași | Titular / Birou individual Salariat / Societate pe acțiuni | B.I.A. - Pta Unirii nr.5, sc.A, et.5, ap.30, Iași, jud. Iași SC CONEST S.A. - Bd. Metalurgiei nr.2, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Datcu | Cristina Eugenia | 2798 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| David | Mariana Vivi | 37 | Oltenia | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Dădârlat | Bogdan | 1241 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. I.P.C.T. S.A. - str. Arghezi nr.21 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Dădârlat | Ruxandra | 5001 | București | Salariat / Societate comercială | AXIMETRIX - BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - bd. Libertății, nr.12, bl.113, sc.2, et.2, ap.24, sector 4, București | Suspendat la cerere |
| Dădulescu | Niculae Gheorghe | 6220 | Oltenia | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Dămian | Ovidiu Dan | 6202 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ANDREESCU & GAIVORONSCHI SRL - 300085 Timișoara P-ta Sf. Gheorghe nr.4, | Suspendat la cerere |
| Dănciulescu | Alexandra | 6221 | Oltenia | Asociat unic / Societate comercială | SC ARTADGRUP SRL - str. Madona Dudu, nr. 1, bl. 1-3-5, sc. 1 - Craiova, jud. Dolj | Suspendat la cerere |
| Dăncuș | Ioana Elisabeta | 6075 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC SMART DESIGN SRL - str. Drumul Taberei nr.4 bl.F ap.40 sec.6 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Dănilă | Diana Adriana | 1141 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dăriescu | Vasile Remus | 6424 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Debreczeni | Romina Bena Steliana | 2944 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BUCURESTI SA Str Vasile Lecsandri nr 2 - 4 sect 1 București | Suspendat la cerere |
| Degeratu | Răzvan | 1905 | București | Asociat / Societate comercială | SC RANSALT SRL - str. Christian Tell nr.27 et.7 nap.44 sec.1 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Deleanu | Ivona Anca | 1222 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Chiparosului, Nr.38, parter, sector.3, București SC DELCASA SRL - Str. Chiparosului, Nr.38, parter, sector.3, București | Suspendat la cerere |
| Diaconescu | Diana Raluca | 3758 | București | Asociat / Societate comercială | SC 32B BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - str. Saoie nr. 4 Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Diaconescu | Maria Cristina | 4825 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC Outline Architecture Office SRL - Bd. Ferdinand I nr.164, Ap.1, Sector 2, București | Suspendat la cerere |
| Diaconu | Ana - Maria | 5520 | București | Salariat / Societate comercială | IGLOO DESIGN SRL - str. Finlanda nr.10 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Diaconu | Cezar Gheorghe | 2912 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Drumul Potcoavei nr.32B, Voluntari, Jud Ilfov | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Diaconu | Nicoleta | 3965 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Diaconu | Sorin | 3964 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dilancea | Ștefan Dan | 2828 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECTURA PLUS SRL - Str. Marcus Aurelius 15, Constanța, Jud. Constanța SC ZOOM SRL str. George Enescu nr. 20, Constanța | Suspendat disciplinar pe perioada 01/04/2014 - 30/09/2014 |
| Dima | Cristinel Gheorghe | 797 | București | Acționar / Societate comercială | SC PROIECT SA GALAȚI - Str. Navelor nr. 3, Galați, jud. Galați | Suspendat la cerere |
| Dimoftache | Elena | 4100 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Dimov | Svetlana Natalia | 6008 | Iași | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PIKANT STUDIO SRL - Str. Căpitan Protopopescu nr.1, Iași B.I.A. - str. Pinului nr.3, Iași, jud. Iași | Suspendata la cerere |
| Din | Ovidiu Sorinel | 1093 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - OVIDIU SORINEL DIN - STR. Câmpia Libertății nr. 40, bl. B.1, sc. A, et. 3, ap. 14, sector 3, București TPF ROMANIA SRL - Str. Frunzei 41, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Dina | Diana | 4550 | București | Suspendat la cerere | ||
| Dinco | Marius | 6009 | Iași | Suspendat la cerere | ||
| Dinescu | Ilinca | 6927 | București | Salariat / Birou Individual | B.I.A. Negoiță Elena Aurelia - Str. Busolei nr. 17, sector 2, București | Suspendat la cerere |
| Dinescu | Mihail Lucian | 4419 | București | Suspendat la cerere | ||
| Dinoiu | Dan | 4120 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dinu | Dragoș | 4096 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dobre | Ana - Maria | 4617 | București | Salariat / Societate comercială | THE OFFICE ARCHITECTURE - Cobălcescu nr.46 București | Suspendat la cerere |
| Dobre | Cătălin George | 2989 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dobre | Liviu | 3464 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Dobrescu | Barbu Florin | 1766 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dobre-Sima | Radu Nicolae | 6716 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Dobrinescu | Mircea | 1988 | București | Asociat / Societate comercială | SC. ECODESIGN SRL - Str. Camil Ressu, Nr.49, Bl.H26, Sc.B, Ap.26, S.3 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Dodu | Andrei | 4137 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dogaru | Anca Florica | 3894 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Compozitorilor nr. 6, Bl. E20, ap. 15, sector 6, București P&A Studio98 - str. Aleea Compozitorilor nr.6 bl.E20 ap.15 sec.6 București | Suspendat la cerere |
| Dogioiu | Despina Ruxandra | 4552 | București | Salariat / Societate comercială | SC HIDRO PROPIECT DESIGN SA București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Dolea | Daniela Laura | 3953 | București | Suspendat la cerere | ||
| Dolinski | Rodica Mariana | 3861 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dona | Diana | 5102 | Sibiu-Vâlcea | Salariata / Societate comercială | SC DD ARCHITECTS SRL - Str. Calea Dumbrăvii, bl. 16, sc. C, ap. 31, Sibiu, jud. Sibiu | Suspendat la cerere |
| Donca | Cristina Iuliana | 1929 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Doroghi | Carmen Daniela | 864 | Timiș | Funcționar public | Primăria Municipiului Timișoara - Timișoara, B- dul C.D. Loga Nr. 1 | Suspendat la cerere |
| Dosa | Gabriela Andrea | 4854 | București | Salariat / Societate comercială | SC SEFROM IMPEX - str. Mr. Ionescu Atanase | Suspendat la cerere |
| Draculis | Andrei Gheorghe | 4322 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Dragomirescu | Marian | 3910 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dragotă | Iosif | 43 | Oltenia | Suspendat la cerere | ||
| Dragu | Catrinel | 4415 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Drăgan | Corneliu Eugeniu | 896 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Administrație | Suspendat la cerere | |
| Drăgan | Costel | 815 | Dunărea de Jos | Funcționar public | Arhitect Sef Județul Brăila | Suspendat la cerere |
| Drăgan | Dan Radu | 3928 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Drăgan | Daniela Cornelia | 6245 | București | Salariat / Societate comercială | SC PRINCER SA - bd Poligrafiei 3A, sect.1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Drăgan | Teodor Cătălin | 4250 | Iași | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Drăghescu | Roxana Maria | 1824 | București | Asociat / Societate comercială | SC EURO ARCHIPRO SRL - Str. Maria Rosetti, Nr.55 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Drăgulin | Gabriela | 1386 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Drăgușin | Andreea Dana | 3800 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Drișcu | Tatiana | 143 | Iași | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Drughean | Anca | 3470 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. PRINCER S.A. | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Drughean | Ion Cristian | 3598 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Duca | Marcela Maria | 516 | Mureș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Dulămea | Georgeta | 455 | Muntenia Vest | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Dumăchiță | Cosmin Alexandru | 4414 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. ROCAS ARCHITECTURE & ENGINEERING S.R.L. - B-dul Nicolae Titulescu, Nr. 119, Bl. 3, Sc. A, Et. 9, Ap. 27, Sector 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Dumitrele | Elena Emilia | 5879 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ATELIERELE CAAD SRL - Timișoara 300222, str. E. de Savoya nr. 24, ap. 7 | Suspendat la cerere |
| Dumitrescu | Eva Clara | 1697 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dumitrescu | George | 5274 | București | Asociat / Societate comercială | ARHITECT GEORGE DUMITRESCU SRL - București str. Șapte Drumuri nr.23 sec.3 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Dumitrescu | Ion Ilie | 2653 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dumitrescu | Jean Valentin | 3162 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dumitrescu | Sorina | 1954 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dumitrescu | Victor | 2661 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Dumitriu | Dan | 4315 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dumitriu | Dan Ion | 1209 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dumitriu | Florian | 4321 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dumitriu | Ileana Maria | 4041 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dumitriu | Iulian Michael | 1395 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dumitriu | Răzvan Teodor | 4667 | București | Tirular / Birou individua l Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Cogîlnic nr.18 sector 3, București SC GRAPH TRONIC XM S.R.L. - Str. Maximilian Popper nr.51, Sector 3, București | Suspendat la cerere |
| Dumitru | Dragoș | 3233 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos Naționala nr.51, bl.C2, sc.A, et.9, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Dumitru | Eugeniu | 3448 | București | Suspendat la cerere | ||
| Dumitru | Florina | 4646 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. COVEX B S.R.L. - Str. Roșia Montană nr.6, Sector 6, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Dumitru | Gheorghe | 482 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. M. Eminescu, bl.9/A, ap10, 130120 Târgoviște, jud. Dâmbovița | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Dumitru | Ion | 1321 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Dumitru | Magdalena Eugenia | 3996 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Dumitru | Raluca | 5751 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Arhimar SRL - Str. Cuza Vodă nr.1, Cluj- Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Dumitru | Victor Florin | 3102 | Argeș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Eftenie | Mariana | 4082 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Eftenie | Vlad Virgil | 5430 | București | Salariat / Societate comercială | SC BAUMARC PROIECT SRL - str. Sf. Maria nr.94 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| El Sayed Ismail | Nura | 3988 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | DNB - ARQ Birou de Arhitectură str. Liviu Rebreanu nr.35 bl.M15 sc.2 et.4 ap.38 sec.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Eliean | Ioan | 1683 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| El-Share | Qasim | 6072 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Calea lui Traian nr.129, bl.L, sc.A, et.1, ap.1, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea | Suspendat la cerere |
| Eminovici-Chițu | Aurora | 819 | Dunărea de Jos | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Enache | Cristina Iuliana | 3606 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. Liviu Rebreanu nr.6 bl.B1 sc.10 ap.399 sec.3 București SC ARTTEK C.B. SRL - str. Liviu Rebreanu nr.6 bl.B1 sc.10 ap.399 sec.3 | Suspendat la cerere |
| Ene | Adela | 1654 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Ene | Alexandru Cosmin | 7319 | Argeș | Suspendat la cerere | ||
| Enescu | Mircea | 3178 | București | Asociat / Societate comercială Acționar / Societate comercială | SC GD & C FABRICA DE ARHITECTURĂ - Str. Lăcrămioarei nr. 35 - 37, sector 3, București SC GENERAL DESIGN & CONSULTING SRL - Str. Frații Făgărășanu nr.10, Sector 4, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Enescu | Radu Alexandru | 3160 | București | Asociat / Societate comercială | SC POINT 4 SPACE SRL - str. Sibiu nr.17 sec.6 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Enescu- Carauleanu | Daniela | 3382 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Ernest | Mihaela | 3908 | București | Salariat / Societate comercială | CEPROCIM SA - Buc. sec.6 bd. Preciziei 6 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Esfandiary | Armando | 5700 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - bd. Agronomiei nr.2-6 Vila N2-1 Corp B et.3 ap.24 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Fanea | Dumitru | 2808 | București | Suspendat la cerere | ||
| Fărtățescu | Mariana Georgeta | 144 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Dacia nr.2, bl D1-2, sc B, et 1, ap.5 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Feier | Irina | 5496 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Feier | Ludovic | 596 | Arad | Salariat / Societate comercială | SC ARTNOVA SRL - Str. Lucian Blaga nr.17, Arad, jud. Arad | Suspendat la cerere |
| Fercău | George Cosmin | 5790 | București | Salariat / Societate comercială | SC GRAPHTRONIC XM SRL - str. General Berthelot nr.101 sec.1 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ferendino | Iulian Sorin | 4663 | București | Salariat / Societate comercială | UN.STUDIO SRL - șos. Mihai Bravu nr.35 București | Suspendat la cerere |
| Fermeșanu | Cătălin | 7866 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - sos. Nicolina nr.59, bl.978B, sc.A, et.2, ap.7, Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Fernandez- Torrado | Claudio | 6326 | București | Asociat / Societate comercială | TORRADO & ASOCIATES SRL - Str. Cavafii Vechi nr. 17, et 4, ap. 13, sect. 3, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Fetița | Mariana | 2278 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. N Titulescu nr.2, Câmpia Turzii, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Filcescu | Aurelian Decebal | 2976 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Filimon | Ancuța | 1810 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Filimon | Cristian Dan | 1809 | București | Asociat / Societate comercială | GALEMAR PROIECT SRL - Str. Vasile Lascăr nr. 100, sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Filip | Doru | 145 | Iași | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC FILIP’S DESIGN S.R.L - Str. Toma Cozma nr.73, bl.573, et.1, Iași, jud. Iași B.I.A. - Str. Toma Cozma nr.73, bl.573, et.1, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Filip | Raluca Ecaterina | 6013 | Iași | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Filip | Răzvan Constantin | 4188 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A - Bd. Chișinău nr. 20, bl. M 9, sc. A, et. 9, ap. 38, sector 2, București. HI FI DESIGN SRL - Str. Patrioților nr. 6, bl PM 12, sc. B, et. 5, ap. 60, sector 3, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Filipescu | Alina Diana | 3779 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Floca | Monica Silvia | 2991 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Natației nr.7, S.1 București SC Regal Company SRL - Calea Dorobanți nr 89 - 91 S 1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Florea | Dan | 2429 | Bacău-Neamț | Suspendat la cerere | ||
| Florea | Gabriela Mădălina | 2000 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Florea | Ionuț Mihai | 5003 | București | Salariat / Societate comercială | SA ALPHA DOMUS SRL - str Ceasornicului nr.8 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Florea | Laurențiu Rareș | 2673 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Florea | Mariana Istina | 4367 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Florescu | Mircea | 1364 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Floricioiu | Oana Maria | 2215 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC 1 & ONLY SRL - Str. Samuil Micu nr.5, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Fluerici-Perianu | Carmen | 6980 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Sc D-Construct Studio srl - Timișoara str Martir Ferkel Suteu nr 8 | Suspendat la cerere |
| Fluieraș | Delia Emilia | 5560 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC INTERPROIECT SRL - Str. Brancoveanu nr. 15 Cluj-Napoca | Suspendat la cerere |
| Fotache | Smaranda Maria | 2637 | București | Asociat / Societate comercială | SC PATENT CONSTRUCT SRL - str. Grigore Ionescu nr.83 bl.44 ap.18 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Frățilă | Claudia Adriana | 5927 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Frolu | Cosmin Emil | 3818 | București | Asociat / Societate comerciala de alt profil | KINETIC DESIGN SRL - Str. Vasile Voiculescu nr 4, sector 3, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Fucă-Tomescu | Constanța | 1963 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Furu | Xenia | 4504 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC UTILITAS SRL B.I.A. - Str. Breaza nr.14, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Futo | Edmund Eugen | 5235 | Nord-Vest | Funcționar public | Arhitect Șef al Municipiului Baia Mare, jud.Maramureș | Suspendat la cerere |
| Gafar | Erol Lucian | 1542 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Gafencu | Doru | 1831 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Frumoasa nr 11 A, ap.1, sect.1, 010985 Bucuresti | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Gagea | Teodora Cornelia | 2840 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Galai | Ileana | 1874 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Garcia-Alvarez | Santos | 7583 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Gavrilă | Madeline | 2663 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Gavriliu | Oana Cristina | 5899 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Gavriș | Horea Ovidiu Gavril | 2071 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - P-ța Amzei nr.7-9, Sc.A, Ap.1, S.1 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Găgescu | Liviu Șerban | 3889 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A.- Intr. Horbotei nr.6, Bl.T4, Et.1, Ap.5, S.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Găleată | Andrei Sorin | 2810 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. BRANDS & BEARS S.R.L. | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Găleată | Cristina | 2811 | București | Salariat / Societate comercială | WESTFOURTH ARCHITECTURE S.A. - Str. Lascăr Catargiu 51-53, Sector 1, București | Suspendat la cerere |
| Geamănu | Vlad | 5880 | Timiș | Salariat / Societate comercială | B.I.A. Cristian Boltres - Timișoara str. F. Mercy, nr.7, ap.11 | Suspendat la cerere |
| Geambașu | Livia Elena | 1311 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. EDRISS SRL - str. Aleea Botorani nr.6, bl. V83, sc.3, parter, ap. 64, sector 5, București | Suspendat la cerere |
| Gelep | Carmen Felicia | 3184 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Geliman | Vasile Alexandru | 2453 | Bacău-Neamț | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Genero | Giorgio | 6323 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Geoană | Mihaela | 4330 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Jean Monnet nr. 69, sector 1, București SC RENAȘTEREA SRL - Str Jean Monet 69, sect 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Georgescu | Mihaela Constanța | 2584 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Constantin Rădulescu Motru Nr.16, Bl.21, Sc.B, Ap.81, S.4 București | Suspendat la cerere |
| Georgescu | Rodica | 1351 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| German | Petre | 4596 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Fabricii nr.6, București, sector 6 SC Sea Romania SRL - Șos. Progresului 110- 116, Sector 5, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Gheorghe | Constantin | 4293 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Gheorghe | Victoria | 2061 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Gheorghita | Veronica Ionela | 787 | Dunărea de Jos | Funcționar public | Consiliul Județean Brăila | Suspendat la cerere |
| Gheorghiță | Ioana | 149 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Sf. Lazăr nr.18, bl K1, parter, Iași | Suspendat la cerere |
| Gheorghițeanu | Liviu Vasile | 150 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC COLIPROIECT SRL - Str. Italiana nr.10 , Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Gheorghiu | Aurelian | 3702 | Satu Mare | Salariat / Administrație | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Gheorghiu | Ioana Iolanda | 1446 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Gherase | Ecaterina Loredana | 5404 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ATELIER CAAD - Timișoara str. E. de Savoya nr. 24, ap. 7 | Suspendat la cerere |
| Gherghinoiu | Ion Ninel | 3633 | Transilvania | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Gherman | Anton Emil | 2861 | Dunărea de Jos | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Ghinghioșan | Lorena Nicoleta | 591 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Banul Mărăcine nr.10, bl.6/b, sc.B, ap.1, Arad, jud. Arad | Suspendat la cerere |
| Ghiță | Roxana Eugenia | 3025 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Ghițulescu | Simona Octavia Margarita | 3883 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Ghyka | Celia Nadia | 1357 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Ginavar | Anca Ileana | 1890 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Gîdiuță | Radu | 4600 | București | Asociat / Societate comercială | SC CAFE DESIGN SRL - bd. Nicolae Bălcescu nr. 33 sc.B ap.48 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Gîrleanu | Gheorghe | 852 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Gîrneață | Diana Cristina | 2192 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ROOFART SRL - Str. Crișului nr.2, bl.D13, sc.B, ap.19, Brașov, jud. Brașov | Suspendat la cerere |
| Gnandt | Melinda | 5562 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER FKM SRL - Str. Somesului nr.35, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Goga | Flavia | 6195 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC ARHIMUS SRL - Piața Armelor, 7, Sibiu, | Suspendat pentru neplata cotizației |
| Goga | Horia Sergiu | 503 | Bihor | Suspendat la cerere | ||
| Goga | Șerban Horia Dimitrie | 4140 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Gogonea | Adriana Alexandra | 3304 | Prahova | - | - | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Gogulescu | Silviu Ștefan | 1501 | București | Salariat / Societate comercială | SC TECON SA - | Suspendat la cerere |
| Goia | Ioan | 1819 | București | Asociat / Societate comercială | SC CONTUR PROIECT SRL - Șos. Mihai Bravu, Nr.3, Bl.3, Sc.1, Ap.24, S.2 | Suspendat la cerere |
| Goidea | Emil | 3077 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | Suspendat la cerere | |
| Golumbeanu | Livioara | 3175 | București | Salariat / Societate comercială | SC NUSCO IMOBILIARA SRL - șos. Pipera nr.48 sec.2 București | Suspendat la cerere |
| Goncalves-Biro | Diana Ofelia | 593 | Arad | Asociat / Societate comercială | SC IDENTITY SRL - Str. Dr.Ion Georgescu, Nr.6, Ap.4, Arad, Jud.Arad | Suspendat pentru neplata cotizației |
| Grapă | Raluca | 5361 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC INTERPROIECT SRL - Str. C. Brâncoveanu nr.15, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Grasu | Iuliana Mihaela | 3613 | București | Salariat / Societate comercială | SC SUPRATERAN SRL - Str Sold Florea Neagu nr 4 ap 2 et 1 Sect 2 Bucuresti | Suspendat la cerere |
| Graur | Daniela | 3434 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Graur | Mihai Aurel | 2978 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Grădinaru | Tudor | 152 | Iași | Salariat / Societate comercială | UNIVERSITATEA TEHNICA GH. ASACHI - Bd. Mangeron nr,43, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Grecu | Codrina | 5206 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC AC STUDIO SRL - Str. Sf. Lazăr nr.29, Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Grecu | Ionuț Emilian | 2775 | București | Asociat / Societate comercială | SC STUDIO5 DARCO S.R.L. - str. arh. Petre Antonescu Nr.4, Bl.29, Sc.A, Et.3, Ap.14, Sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Grecu | Maria Andreea | 3530 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Grigore | Ilinca | 5851 | București | Salariat / Societate comercială | SC EPSTEIN A & E SRL - Str. Dr. Iacob Felix, 63 - 69, et. 7, sector 1, București | Suspendat la cerere |
| Grigorescu | Romeo | 886 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual Salariat / Insp. Stat Construcții | B.I.A. - Str. Constantin Noica, bl.5, sc.E, ap.59, Sibiu, jud. Sibiu | Suspendat la cerere |
| Gruescu | Eugen | 3215 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Grumeza | Silvia Olimpia | 339 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ALPEXAS SRL - Timișoara, cod 300036 bd. Revoluției1989 nr.23,et.II, ap.7 | Suspendat la cerere |
| Guarneri | Alfredo | 3913 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Gudină | Iulian | 1185 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Gurean | Raluca | 6667 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Arhipro Arhitectura SRL - Cluj-Napoca, str. Iașilor nr. 20 et 2 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Gyemant | Amalia | 2237 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC DARH SRL; SC EDITA SRL - Str. Horea nr.6, ap.15, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Habenicht | Herbert | 6325 | Arad | Asociat / Societate comercială | HABENICHT Architekten | Suspendat la cerere |
| Haideciuc | Ioan | 2869 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Săliște nr.1, Sibiu, jud. Sibiu SC TRANSILVANIA PROIECT SRL - Str. Săliște nr.1, Sibiu, jud. Sibiu SC HAIOAN&ARHETECTS SRL - Str. Săliște nr. 1, Sibiu, jud. Sibiu | Suspendat la cerere |
| Haidu | Bogdan Adrian | 7147 | Satu Mare | Salariat / Societate comercială | SC ARCHDESIGN SRL - Str. Decebal, nr.30A, ap. 13, Cluj Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Hâncu | Petru | 4121 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Hangiu | Andreea Marina | 2965 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Valea Ialomiței nr 9, bl. D 19, sc. D, parter, ap. 32, Sector 6, București SC PRODID SRL - Str. Dr. Obedenaru nr3, sect 5, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Haralamb | Radu Petre | 1524 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Hariton | Ana Maria | 1813 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Hariton | Marina Sanda | 1333 | București | Asociat / Societate comercială | SC MAM ARH-DESIGN SRL - Str. Răsuri, Nr.9, S.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Hârța | Marinela Mădălina | 5414 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | A.C.T. SRL B.I.A. Hărța Marinela Mădălina - Timișoara 300125, jud. Timiș bd. Telegrafului nr. 1, bl. D6, et. 2, ap.7 | Suspendat la cerere |
| Hejja | Carmen Luminița | 1794 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Hejja | Istvan | 1795 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Herovanu | Bogdan Radu | 2072 | București | Asociat / Societate comercială | SC. VILA HOUSE SRL - B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 33, sc. B, et.4, ap.33, sector 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Herrero-Polo | Jose Maria | 6185 | Transilvania | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Herția | Cristina | 3584 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Hilohi | Gruia | 414 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Lucian Blaga nr.3, Brașov, jud. Brașov | Suspendat la cerere |
| Hintz | Mihai | 3880 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Hiristea | Ionel Codrin | 4520 | Transilvania | Suspendat la cerere | ||
| Hobai | Alexandra | 5601 | București | Asociat / Societate comercială | SC AMALFI SRL - str. Republicii nr.20 Breaza Prahova | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Hoblea | Alin Enver | 158 | Iași | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PSEUDO CLASIC SRL - Str. Splai Bahlui mal stâng nr.33A, clădirea Elsaco, et.2, Iași, jud. Iași B.I.A. - Str. A. Panu nr.50, bl.H3, et.10, ap.4, Iași | Suspendat la cerere |
| Horja | Gavril | 489 | Bihor | Suspendat la cerere | ||
| Hurduc | Diana | 1114 | București | Asociat / Societate comercială | SC HAX SRL Str. Spriridon nr.12 sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Iacob | Ionel Cristian | 1556 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC DESIGN STILL SRL - Str Mihalache 47 bl 16 A ap 27 sect 1 SC STUDIO 10m SRL - Str Tudor Arghezii nr 21 sect 2 | Suspendat la cerere |
| Iacovenco | Gabriela Monica | 4690 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Iamandescu | Ioana Irina | 3409 | București | Ministerul Culturii și cultelor - Piața presei Libere nr.1, București | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Iancu | Alexandra | 4721 | București | Salariat / Societate comercială | JODRY&NECULAI dARHITECTURE - str. Puțul cu Plopi nr.12 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Iancu | Cosmin | 2931 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Iancu | Dan | 4720 | București | Salariat / Societate comercială | PROIECTARE 2005 SRL - str. Drumul Bisericii nr.50 Voluntari jud. Ilfov | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Iancu | Dumitru | 3950 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societe comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Iatan | Luminița Sînziana | 3308 | Prahova | - | - | Suspendat la cerere |
| Iaworski | Victor Gabriel | 314 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Ichim | Anca Florentina | 5526 | București | Salariat / Societate comercială | SC TECON SRL - Str Carol Davila nr 12 sect 5 Bucuresti | Suspendat la cerere |
| Idriceanu | Ștefan Manuel | 6016 | Iași | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHITRAVE SRL - Str. Sf. Lazăr nr.51, bl.A2, ap.3, Iași, jud. Iași B.I.A. - str. Mircea cel Bătrân nr.20, bl.N2, sc. B, et.5, ap.24 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ieneș | Emese | 4751 | Timiș | Salariat / Societate comercială | EXPERIMENTAL STUDIO OF ARHITECTURE SRL - Timișoara str. Iris nr.22 | Suspendat la cerere |
| Ienibace | Alexandru Șerban | 2600 | București | Suspendat la cerere | ||
| Iepureanu | Ion | 7616 | București | Salariat / Societate comercială | SC ALPHA STUDIO SRL - Șos. Kiseleff nr. 55B, vila 3, et. 1, ap. 2 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Iftimescu | Paula | 6904 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER CAAD SRL - Timișoara str. E. de Savoya nr. 24, et. 1 | Suspendat la cerere |
| Ignat | Luminița Daniela | 3840 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Ignat | Maria | 3948 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Ignat | Steliana | 3181 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Ilie | Alexandru Gheorghe | 2871 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Ilie | Crina Claudia | 4891 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC SPIN STUDIO SRL - Str. Spicului nr.44, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Ilie | Valentin | 5866 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC ROCADA ARHITECT’S SRL - Str. Sf. Lazar 62-64, et 7, Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Iliescu | Corina Elena | 5269 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Sos Mihai Bravu, nr 180, bl 221, sc A, et 3, ap 12 , sect 2 București STUDIO T ARCH SRL | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Iliescu | Corina Magdalena | 1763 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - bd. Iuliu Maniu nr.17 bl. 21P sc.4 et.2 ap.129 sec.6 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Iliescu | Cosmina Mirela | 6037 | Mureș | Salariat / Societate comercială | SC ARHIGRAF SRL - Comuna Ernei, localitatea Călușeri, Str. Principala, nr.252, Pct. Lucru: Str. Semănătorilor, nr.2/12, Tg. Mureș, jud. Mureș | Suspendat la cerere |
| Iliescu | Cristina Maria | 6144 | București | Asociat / Societate commercial Salariat / Birou individual Salariat / Societate comercială | SC MNLAU ARHITECTURA SRL - Str Dimitrie Racoviță, nr 41, sect 2, București SC HRC BIROU DE ARHITECTURĂ SRL - Intr Dr. Bobeica, nr 4, sect 2 Buc | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Iliescu | Ion Răzvan | 1901 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Intr. Bobeică nr.4, Ap.3, Sector 2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Iliescu | Octavian Alexandru | 1115 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. LYSIS S.R.L. - Str. Polonă nr.115, Sc.B, Ap.56, Sector 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Iliescu | Tudor Dan | 2033 | București | Asociat / Societate comercială | SC ATRIUM PROIECT SRL - Intr Știrbei Voda nr 5, sect 1, Buvc | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Iliu | Liana | 3482 | București | UAUIM str. Academiei 18-20 sec.1 | Suspendat la cerere | |
| Imbrea | George | 5204 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ciurchi nr.125, bl.E2, sc.C, et.1, ap1, Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Imecs | Diana Ancuța | 4910 | Transilvania | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Porolossum nr.2, ap.12, Zalău, SC BALUKA SRL -Str. Donath nr.107/1, Cluj- Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Incze | Laszlo | 6492 | Bihor | Suspendat pt. neplata cotizație | ||
| Ion | Florentin Aurelian | 2717 | Dobrogea | Salariat / Insp. Stat Construcții | Suspendat la cerere | |
| Ion | Ileana | 4379 | Timiș | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | FORMA PLUS SRL - Timișoara, str. Sorin Titel nr. 11, ap.1 | Suspendat la cerere |
| Ion | Marian | 1589 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Lucrețiu Pătrășcanu, Nr.13, Bl.G1, Ap.160, S.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ionașcu | Gheorghe | 1217 | București | UNIVERSITATEA SPIRU HARET - str. Ion Ghica, nr.23, București | Suspendat la cerere | |
| Ioncică- Scăeșteanu | Aurel | 4142 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Ionesco | Christian | 5164 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Zambilelor, nr. 5, Bl. C2, Sc. 2, Ap 12, S 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ionescu | Alina | 1179 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHINOVA SRL - bd. Banu Manta nr.1 bl.1B sc.2 et.4 ap.66 sec.1 București | Suspendat la cerere |
| Ionescu | Carmina | 2662 | București | Suspendat la cerere | ||
| Ionescu | Călin Radu | 5312 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Eforiei nr.8 et.1 ap.5 sec.5 București INSTITUTUL NAȚIONAL AL MONUMENTELOR ISTORICE - str. Ienăchiță Văcărescu nr.16 sec.4 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ionescu | Cipriana | 3180 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Ionescu | Constanța | 3005 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Ionescu | Gheorghe Dragoș | 3305 | Prahova | - | - | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ionescu | Iulius Gheorghe | 1378 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Ionescu | Radu | 1436 | București | Salariat / Societate comercială | SC ROMPROIECT IPC SA - Calea Grivitei nr.6, București, sector 1, cod: 010701, punct de lucru - Str. Intrarea Sectorului nr.20, București, sector 3, cod: 030353 | Suspendat la cerere |
| Ionescu | Raluca | 5187 | București | Salariat / Societate comercială | WESTFOURTH ARCHITECTURE SA | Suspendat la cerere |
| Ionescu | Sabin Gabriel | 1993 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Constantin Brâncoveanu, nr. 101, bl. C4B, sc. C, et. 3, ap. 97, sector 4, București SC DOMUS PROIECTARE SRL - Casa Presei nr.1 Grupul Hiparion Domus Proiectare - sec.1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ionescu | Sebastian | 5352 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC QUAD SRL -Str. Bisericii Ortodoxe, nr.51, Cluj Napoca | Suspendat la cerere |
| Ionescu | Valentina | 1460 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Ionescu | Vladimir Dumitru | 1180 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHINOVA SRL - bd. Banu Manta nr.1 bl.1B sc.2 et.4 ap.66 sec.1 București | Suspendat la cerere |
| Ioniță | Cătălina | 5943 | București | Salariat / Societate comercială | EOE.PROIECT SRL - str. Mântuleasa nr.28 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ioniță | Lucia | 2995 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Ioniță | Paul | 5226 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC CASA PROIECT SRL - Str. Petru Maior nr. 3, bloc 15, ap. 9, Alba Iulia, jud Alba SC ICPSP SA - șos. Olteniței 107 sec.4 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ioniță | Teodora Cornelia | 5629 | București | Salariat / Societate comercială | SC Modul Proiect SA - Str Libertății 200A Alexandria jud Teleorman | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Iordan | Ana Maria | 1805 | București | Asociat / Societate comercială | SC IORDAN & LALUT DESIGN SRL - bd. Tineretului nr.27 bl.18 sc.A et.10 ap.43 sec.4 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Iordan | Iulius | 1437 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Iordăchescu | Gabriel Corneliu | 4280 | București | Salariat / Societate comercială | AEDIFICIA CARPAȚI SA - str. Eliza Moroiu nr.5 ap.2 sec.4 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Iordănescu | Flavia Diana | 5454 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC CONSARD PROIECTARE SRL - Str. N. Titulescu nr.52, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC GFD Design SRL - Str. Doinei nr.119, Cluj- Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Iorga | Adrian Nicolae | 3890 | București | Suspendat la cerere | ||
| Iorga | Daniel | 5619 | București | Salariat / Societate comercială | ARXTUDIO SRL - str. Vulcan Județu nr.37 bl.B1C sc.A et.8 ap.33 sec.3 București | Suspendat la cerere |
| Iovescu | Anca Alexandra | 5773 | Argeș | Suspendat la cerere | ||
| Irimia | Costin | 4165 | București | Asociat / Societate comercială | SC Synthesis Structures SRL - Cal. Moșilor nr. 88, sc. C, et. 3, ap 59, sect. 3, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Irimieș | Radu Călin | 2836 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Isopescul | Anton | 1251 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Doamna Oltea nr.40, S.2 | Suspendat la cerere |
| Ispas | Tudor Alexandru | 5381 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Administrație | Suspendat la cerere | |
| Istrate | Adina | 6018 | Iași | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ARHITECTIS TRUST SRL - Str. Costache Negri nr. 48, CAM. 50, Iași, jud. Iași B.I.A. - Aleea Nicolina nr.11, bl.904, sc.D, et.1, ap.5, Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Itu | Cristina | 5916 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Mașina de Pâine nr. 16, bloc OD55, sc. A, et. 5, ap. 23, Sector 2, București DASA ARCH SRL - str. Gen. Alexandru Radovici nr.12 sec.2 București | Suspendat la cerere |
| Iurov | Alexandru Daniel | 4002 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ATRIUM DESIGN S.R.L. - Str. Bâlciului nr.1, S.2 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ivan | Lucian Sebastian | 3497 | Timiș | Salariat / Societate comercială | s.c. Habaram Cons srl - Timișoara, str.Rebreanu, nr.137,sc.B,ap.5 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ivan | Luminița | 1870 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Ivaneș | Victor | 1797 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Ivanov | Ștefania | 5331 | București | Salariat / Societate comercială | IO WATERMARK STUDIO - Intrarea Dacia nr 2 | Suspendat la cerere |
| Ivănescu | Eugeniu | 725 | Argeș | Suspendat la cerere | ||
| Jakab | Maria | 2137 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Funcționar public | PRIMARIA MUNICIPIULUI ODORHEIU SECUIESC- Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita | Suspendat la cerere |
| Jakotă | Gheorghe | 161 | Iași | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Jerca | Roxana Cornelia | 3168 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARCHA-D STUDIO DE ARHITECTURA SRL - str. Pașcani nr 7, bl D8, sc.D, et 1, ap 34, sector 6, București, sector 6 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Jianu | Mirela | 3802 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Jipescu | Grigore Doru | 2807 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Jivan | Marius | 5287 | Timiș | Salariat / Societate comercială | MA STUDIO SRL - Timișoara str.Babadag nr.11 | Suspendat la cerere |
| Jugravu-Orleanu | Cristian Augustin | 3103 | Argeș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Junie | Aurelia Dorina Carmen | 865 | Timiș | Funcționar public | PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA - Timișoara, B-dul C.D. Loga Nr. 1 | Suspendat la cerere |
| Kadour | Andreea Fatima | 6734 | București | Salariat / Societate comercială | VAN PROJECT & DESIGN - Șos. Berceni nr.41, bl 108, sc 1, et 10, ap 39, Sect.4, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Kalamar | Viviana | 5646 | Nord-Vest | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A.Kalamar Viviana - str. Barbu Stefanescu Delavrancea, nr.27/22, Baia Mare, jud. Maramureș SC ARCON SRL - Str. Gării 20/13, Baia Mare, jud. Maramureș | Suspendat la cerere |
| Katona | Julia | 5555 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC PLAN TRADE SRL - Str. București nr.85, ap.2, Cluj Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Kiraly | Aniko Jutka | 5479 | Bihor | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC PRO-ARH SRL - Str. B. St. Delavrancea nr.17, Oradea, jud. Bihor SC IEBA ARHINTEXT SRL - Str. Subloc. Demetriu Teiusanu nr. 14, Oradea, jud. Bihor | Suspendat la cerere |
| Kirițescu | Cornelia Roxana | 4271 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Camil Ressu 12 bl.B5bis sc.B ap.66 sect.3 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Kisilewicz | Victor Dan | 2590 | București | Suspendat la cerere | ||
| Kiss | Iosif Andrei | 6170 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC SIT Birou de Arhitectura SRL - Cluj- Napoca, str. E. Racovita nr. 25 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Kiss | Zoltan | 4895 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | SC BIROU DE AREHITECTURA SZOKE ZOLTAN SRL - Str. Einstein nr.16/1, Cluj- Napoca, jud. Cluj B.I.A. - Cluj-Napoca, Splaiul Independenței nr. 2, ap. 6 SC MOSSFERN SRL - 21 Decembrie nr. 122, ap. 1, Cluj-Napoca | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Kiss-Horvath | Andreea | 6168 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Arhetip Birou de Arhitectura SRL Cluj- Napoca, str. Cometei nr. 5 SC Zeolit SRL - str. 119, sat Bușag nr. 18, com. Tăuții-Măgheruș, jud. Maramureș | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Kiviet | Edgar Marius Aart | 7008 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Koncs | Larissa | 4896 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bistrița, str. Independentei nr. 52, ap. 37 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Konstantinou | Ntaniela Gavriela | 4405 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Kovacs | Iosef | 2030 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Kristev-Asenov | Aurelia | 3222 | București | Asociat / Societate comercială | SC SCUT KRIST IMPEX SRL - Aleea Deda 4 ap.8 sect.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Kulcsar | Iulia Maria | 5825 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC DICO&TIGANAS SRL - Calea Turzii nr.134, et.1, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Kurticsan | Petre | 249 | Nord-Vest | Admin. / Societate comercială Angajat / Societate comercială | SC LASTING SRL - Str. George Coșbuc1/50, Baia Mare, jud. Maramureș SC Cubicon Invest SRL - Str.Oituznr.8/42, Baia Mare, jud.Maramures | Suspendat la cerere |
| Larionescu | Andra Letiția | 1340 | București | Facultatea de Arhitectura "Spiru Haret" | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Lascăr | Arthur Bogdan | 3863 | București | Asociat / Societate comercială | SC CONCENTRIC SERV SRL - Str Petru Cercel nr 11, sector 4, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Laszlo | Nicolae | 5771 | București | Asociat / Societate comercială | A&M ARKITEKTEN - bd. Nicolae Bălcescu nr.33 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Lazăr | Adriana | 3021 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Lazăr | Elena Izabella | 4860 | București | Salariat / Societate comercială | SC GERMAN ARHITECTS & PARTNERS - str. Emanoil Porumbaru, nr.86, bl. C1, etaj 6, sector 1, cod postal, 011428, București | Suspendat la cerere |
| Lăzărică | Monica Elena | 5538 | București | Salariat / Societate comercială | SC. DASEIN B.A.D.U. SRL - Str. Delea Veche nr. 16 - 18, sector 2, București | Suspendat la cerere |
| Le Gal Pavelescu | Elena | 3463 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Leontescu | Rodica Mariana | 1369 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Lepădatu | Simona Diana | 2084 | Dobrogea | Funcționar public Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Leventer | Mirel | 3199 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - MIREL LEVENTER - Str. Gheorghe Ionescu Sisești nr. 72D, sector 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Limban | Rodica Lucia | 1902 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Lițu | Alexandra | 4995 | București | Titular / Societate civilă profesională Asociat / Societate comercială | S.C.P. - COARFA&LIȚU - Pădureni 1 bl.51 sc.A ap.7 sec.6 București SC Repubic of Architects SRL | Suspendat la cerere |
| Liubimirescu | George Alexandru | 6310 | Timiș | Salariat / Societate comercială | AMB PROIECT SRL - Timișoara, str. Petre Ramneantu nr. 31, | Suspendat la cerere |
| Lokovey | Mariana Silvia | 5769 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC ARHETIP SRL - Str. Galla Galaction nr. 8, Oradea, jud. Bihor | Suspendat la cerere |
| Lotreanu | Mihail Cristian | 1420 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ART - MILO S.R.L. - Calea Moșilor nr.294, Bl.42, Sc.A, Et.3, Ap.12 București | Suspendat la cerere |
| Lotreanu | Monica | 4141 | București | Salariat / Fundație cu activități economice | FUNDATIA CULTURALĂ INFOROM - str. Vasile Lascăr 87 sect2, cod 020493, București | Suspendat la cerere |
| Lovasz | Claudia Gabriela | 2294 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARCON SRL - Str Țebei nr.10, Cluj- Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Lovasz | Zsolt Sandor | 2295 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ARCON SRL - Str Țebei nr.10, Cluj- Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Luca | Olga Ioana | 3676 | Timiș | Suspendat la cerere | ||
| Lungu | Silvia | 2832 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Lupan | Alexandru | 3173 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. DELUX DESIGN S.R.L. - Str. Episcopiei nr.9, Sector 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Lupănescu | Anca | 2649 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Lupoi | Mihail | 5982 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Luscov | Răzvan | 2012 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Luțescu | Dumitru Alexandru | 2992 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Moldovița nr.6, Bl.EM3, Sc.B, et. 1 Ap.28, S.4 I.S.P.C.F. SA BUCUREȘTI - bd. Dinicu Golescu nr.38 sec.1 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Luzi | Dory Simona | 1571 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Macarie | Dan Florin | 6236 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Colentina nr. 28, bl. 65, sc. A, et. 10, ap. 43, sector 2, București SC URBAN PROIECT - Bacău | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mafteianu | Radu | 2758 | Muntenia Vest | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Maica | Mihai Răzvan | 167 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Sf. Lazăr, bl.G. Voda 1B, ap.11, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Maimaduc | Cristian | 2001 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Vasile Stroescu nr.3, S.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Maksay | Katalin | 3123 | Transilvania | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. M. Kogălniceanu nr.6, ap.6, Cluj- Napoca, jud. Cluj SC KONZOL STUDIO SRL - Mihail Kogalniceanu nr.6, ap.6, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Man | Catrinel Mirela | 2241 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Uzinei Electricenr.15/10, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mancaș | Laura | 168 | Iași | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Mancaș-Palade | Francina Ecaterina | 4783 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHIGRAF SRL - str. Mircea cel Bătrân nr.55 bl.MU2 sc.B ap.35 Constanța | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mancaș-Palade | Marius Adrian | 5094 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A - Marius Mancaș - Str. Came;iei 15C, Ploiești ARHITECT SERVICE SRL - Str. Daniel Danielopolu 2 - 4, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Manciulea | Ioan Virgil | 2879 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Mandalopol | Liana Livia | 1464 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Mândruță | Camelia Oriana | 6454 | București | Salariat / Societate comercială | SC M & M STUDIO DESIGN ȘI URBANISM SRL - P-ța Alba Iulia nr. 5, bl. I - 4, et. 13, ap. 63, sector 3, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Manea | Anna Maria | 5438 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC DOBRESCU ARH SRL - Str. Mihail Sadoveanu nr.6, Brașov, Jud Brașov | Suspendat la cerere |
| Manea | Cristian | 3383 | București | Salariat / Societate comercială | SC ROSTRADAD SA - str. Speranței nr.40 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Manea | Valeriu | 3521 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Maniu | Adrian Ion | 887 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Administrație | Suspendat la cerere | |
| Manoilă | Tamara | 170 | Iași | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC ATRIUM AGD SRL - Str. Tutora nr.7, bl.E3, sc.D, ap.8, Iași, jud. Iași B.I.A. - Str. Tutora, nr 7, bl e3, et 1, ap 8, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Manoilescu | Alain Michel Stephane | 4662 | București | Asociat / Societate comercială | EURL A MANOLESCO ARCHITECTURE - 13 Rue Chapon 75003, Paris, Franța | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Manolache | Adriana Nicoleta | 3429 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Manolache | Marilena | 2193 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Administrație | PRIMĂRIA BRAȘOV - B-dul Eroilor, nr. 8, Brașov, jud. Brașov | Suspendat la cerere |
| Manolache | Raluca Simona | 1404 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Politehnicii nr.2, Bl.2, Et.2, Ap.16, S.6 București | Suspendat la cerere |
| Manole | Ioan | 2417 | Prahova | - | - | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Manolescu | Andrei Vlad | 2605 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Manoliu | Raluca Maria | 171 | Iași | Salariat / Birou individual | B.I.A. -Bd. Dacia nr.2, bl D1-2, sc B, et 1, ap.5 | Suspendat la cerere |
| Mara | Simona | 5173 | București | Salariat / Societate comercială | SC ADINVEST SRL | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Marcovici | Hermina | 4083 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Marcu | Ovidiu | 2530 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Mareș | Cătălina Mariana | 1959 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Margareci | Giovanni | 6101 | București | Salariat / Societate comercială | SC EUR ENG SOLUTIONS SRL - Bd Unirii nr 20, bl 5C, sc 1, ap 14, sector 5 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Margine | Mihaela | 4055 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. STUDIO 10M S.R.L. - Str. Vasile Conta nr.19, Ap.3, Sector 2, București | Suspendat la cerere |
| Marin | Neculai | 803 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Egalității nr.3, bl.Cocor 2, ap.7, Galați, jud. Galați | Suspendat la cerere |
| Marin | Veronica Ileana | 3711 | Dobrogea | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Marinescu | Andreea Maria | 5842 | București | Salariat / Societate comercială | SC URBANLINE SRL - Calea Griviței nr.136 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Marinescu | Sanda | 2894 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Marinescu | Șerban | 5000 | București | UAUIM str. Academiei nr.18-20 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Marinescu | Ștefan | 1050 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Tomis nr.222, bl.TD7, sc.D, ap.59, Constanța, jud. Constanța | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Martinelli | Stefano | 4562 | Bihor | - | - | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mârza | Radu | 5482 | București | Asociat / Societate comercială | SC PIXDESIGN SRL - str. Constantin Titel Petrescu nr.6 bl.C38 sc.B ap.95 sec.6 | Suspendat la cerere |
| Mascaș | Claudia | 6765 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Cardo Plus SRL - Cluj-Napoca, str. Migdalului nr. 14, ap. 18 | Suspendat la cerere |
| Matache | Andreea Catrinel | 1839 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Topolovăț nr.4, Bl.TD18, Et.4, Ap.26, S.6 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Matache | Delia Eliza | 5960 | București | Salariat / Societate comercială | SC ADC ARHITECT PROIECT SRL - str. Valea Ialomiței nr.2A bl.417D sc.B ap.66 sec.6 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mateescu | Elena | 1053 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Tomis nr.143A, Constanța, jud. Constanța | Suspendat la cerere |
| Mateescu | Hariton Valeriu | 2528 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Matei | Camelia | 3485 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Matei | Doina Maria Aurora | 1818 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Matei | Mirella | 1986 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Constantin Brâncuși nr.17, Bl.M12, Sc.1, Et.7, Ap.91, S.3 Cod 030425 București | Suspendat la cerere |
| Mazilu | Daniel | 6231 | Iași | SUA | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Mazilu | Rodica | 3698 | Bacău-Neamț | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Măgherușan | Sanda Angela | 2240 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC INTERPROIECT SRL - Str. Brâncoveanu nr.15, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Măgureanu | Adrian Sorin | 813 | Dunărea de Jos | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Măgureanu | Andreea | 5329 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC L’IMAGE SRL - Str. Fdt. Roșiorilor, nr. 2, Brașov | Suspendat la cerere |
| Mărculescu | Grațiela | 397 | Timiș | Funcționar public | CONSILIUL JUDETEAN TIMIȘOARA - Timișoara, Bv. Revolutie nr | Suspendat la cerere |
| Mărculeț-Petrescu | Mira Anca | 4067 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Mărgărint | Alexandru Cristian | 3764 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Vovidenie nr.4, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mărgulescu | Andrei | 5340 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Clucerului nr.2 bl.36 sc.A ap.12 sec.1, București SC BBM GRUP SRL - Intrarea Ficioara nr.1 P ap.1 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Meca | Mihaela | 1291 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Merle | Wolfgang | 3651 | Arad | Suspendat pentru neplata cotizației | ||
| Meyer | Raluca Cristina | 2707 | București | Salariat / Societate comercială | Autoitalia Impex SRL - Bd. Timișoara nr.60D, sector 6, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mica | Ioana Lucia | 4901 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Retezat nr.7, ap.10, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Miccadei | Corrado | 6481 | București | Asociat / Societate comercială | HORECA DESIGN SRL - Bd. Lacul 3, nr 73, bl. 17, sc. B, et. 2, ap. 47, sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Michiu-Dinescu | Victor Doru | 2338 | Transilvania | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Miereanu | Gabriela | 4200 | Oltenia | Funcționar public | B.I.A. - Str. Dezrobirii nr.1, bl.B8, sc.1, ap.1, Craiova, jud. Dolj | Suspendat la cerere |
| Migdalovici | Ruxandra | 5682 | București | Salariat / Societate comerciala | SC PROIECT BUCURESTI GRUP IMOBILIARE GRUP SA bdul Aviatorilor 63 s1 | Suspendat la cerere |
| Mihai | Ana - Maria | 5518 | București | Salariat / Societate comercială | IGLOO DESIGN SRL - str. Mihai Eminescu nr.71 sec.2 București | Suspendat la cerere |
| Mihai | Eugenia | 4145 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Mihai | Mircea | 3145 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Mihail | Cătălin Șerban | 6429 | București | Asociat / Societate comercială | SC EVO ART PROIECT SRL - Str. Aviator Traian Vasile, nr. 71, sector 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mihalache | Andreea Margareta | 1450 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Despot Vodă nr 33 sector 2 București cod postal 020652 | Suspendat la cerere |
| Mihăescu | Eugen Petru | 325 | Timiș | Titular / Salariat | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Mihăescu | Fana Maria | 4316 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Mihăescu | Florin Adrian | 3620 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Pantelimon nr.256, Bl.53, Sc.B, Ap.132, S.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mihăescu | Marian | 4673 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Păstorului nr. 1, sc. A, et. 2, ap.8, sector 2, București CRIBA DESIGN SRL - str. Baba Novac nr.3 bl.S2 sc.A ap.15 sec.3 București | Suspendat la cerere |
| Mihăescu | Oana | 4679 | București | Titular / Birou individual | LEACH RHODES WALKER INTERNATIONAL SRL - Str Virgil Madgearu, 15-17, bl 1, ap 2, sect 1 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mihăilă | Petre Dragoș | 5273 | București | Suspendat la cerere | ||
| Mihăilescu | Anca | 3245 | Iași | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Mihăilescu | Margareta | 4057 | București | INSTITUTUL NAȚIONAL AL MONUMENTELOR ISTORICE str. Ionăchiță Văcărescu nr.16 sec.4 București | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Mihăilescu | Oana Cristina | 1867 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARCSET SRL - Str. Blanduziei nr.3m sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mihăiță | Adrian Nicușor | 3963 | București | Asociat / Societate comercială | IMM Security SRL - Cale Grivitei nr 51 sect 1 Bucuresti | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mihăiță | Ioana | 3486 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Miheț | Florina Daniela | 4240 | Mureș | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Mihuț | Cristina Valeria | 4731 | București | Salariat / Societate comercială | FM DESIGN SRL - șos. Mihai Bravu nr.6 bl.P23-24 sc.B, et. 10, ap.70, București | Suspendat la cerere |
| Milincu | Octavian Camil | 5074 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ARHITECT TRAMBITAS SRL - Timișoara, str. Martir Miroslav Todorov, nr.2 | Suspendat la cerere |
| Miloș | Ioan | 1373 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Mindu | Gabriela | 1511 | București | Suspendat la cerere | ||
| Miravitchi | Sara | 5741 | Nord-Vest | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BIHOR SA - str. Gen.Magheru nr.23, Oradea, jud.Bihor | Suspendat la cerere |
| Mircea | Mihaela Daniela | 2042 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. COMNORD S.A. - Calea Grivitei 136 | Suspendat la cerere |
| Mirică | Tudor Miron | 3054 | București | Asociat / Societate comercială | SC SPRING SRL - str. Plantelor nr.56 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mitișor | Rucsandra Cătălina | 1004 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PRORENT SA - Bd. Chimiei nr.2, Slobozia, jud. Ialomița B.I.A. - Str. Matei Basarab, bl.U 21, sc.B, ap.10, Slobozia, jud. Ialomița | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mitrașcă | Iulia - Oana | 5812 | București | Salariat / Societate comercială | SC MIROCOMUNICAȚII SRL - str. Crângului nr.15 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mitrea | Adina | 3276 | Transilvania | Salariat / Administrație | Primăria Cluj-Napoca | Suspendat la cerere |
| Mitrofan | Ana-Maria | 5081 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Burzo Ana-Maria - Timișoara, str. Iosif Nemoianu, nr.3, bl. 13, sc. B, ap.7, DATCOMP SRL - str. Int. Roma nr. 3 | Suspendata la cerere |
| Mitroi | Mihail | 3108 | Oltenia | Funcționar public | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Mitroi | Nicolae | 780 | Dunărea de Jos | Salariat / Administrație | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Mînăstîrlă | Bogdan | 1977 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Mîntulescu | Maria Ioana | 3609 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Mladen | Isabelle | 4354 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Mocan | Ioan | 2196 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC TIMICO PROIECT SRL - Str. Donath, bl.M1, sc.6, ap.63, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mocanu | Raluca Andreea | 6550 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC SPAZIO SRL - Str. Ghibanescu nr.8, Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Mocioiu | Irina Gabriela | 3876 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Moga | Andreea Alexandra | 4107 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Moga | Marius Cătălin | 5461 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC BAU SRL - Cluj-Napoca, str. D. Gherea nr. 16 | Suspendat la cerere |
| Moisă | Simion | 782 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Școlilor nr.44, bl.A, ap.66, Brăila, jud. Brăila | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Moldovan | Maria Angela | 4030 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. ARHICON s.r.l. - Str. Popa Savu, nr. 52, sector 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Moldovan | Mircea Sergiu | 2194 | Transilvania | Suspendat la cerere | ||
| Moldoveanu | Clement Gheorghe | 1424 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Moldoveanu | Mihai Nicolae | 4840 | București | Salariat / Societate comercială | SC MOLDOMPROIECT SRL - str. Cuza Vodă nr.113 bl.V5 et.2 Alexandria jud. Teleorman | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Moncea | Raluca | 4723 | București | Suspendat la cerere | ||
| Morar | Sandra Olivia | 5726 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Morar Sandra - Timișoara str. Stefan cel Mare, nr. Corp C, | Suspendat la cerere |
| Morăraș | Patrick Iulian | 4266 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. SAND GRAIN STUDIOS S.R.L. - Bd. Regina Maria nr.1, Bl.P5B, Et.7, Ap.20-21, Sector 4, Cod. 040121, București | Suspendat la cerere |
| Morărașu | Iulia Elena | 3242 | Iași | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Morel | Daniela | 6211 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - DANIELA MOREL - intr. G. Simionescu, nr. 13, et. 3, ap. 9, sector 1, București Adest Architecture - Str. A. Sihleanu nr. 12, sect. 3, București | Suspendat la cerere |
| Morlova | Irina Maria | 4849 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. Fast Forward S.R.L. - Str Fetițelor nr 12, sect 3, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Morovan | Mircea Matei Rusalin | 3672 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Morozan | Florin Adrian | 4760 | Timiș | Salariat / Societate comercială | VOLUM PROIECT - Timișoara, str. Petre Râmneanțu nr.31, | Suspendat la cerere |
| Mortu | Anamaria Crina | 1920 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Moscu | Iliuță Alexandru | 3616 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str Baba Novac nr. 3, bl. S2, sc A, et 3, ap 15, sect 3, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Moșneag | Răzvan | 4543 | București | Salariat / Societate comercială | EUROALFA TRADING - bd. N. Titulescu nr.114 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Motricală | Catrinel Anca | 131 | București | Salariat / Societate comercială | SC VICCONSTRUCT SRL - Str Alexandrina 19, parter | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Moțiu | Miruna Corina | 1622 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Mozescu | Alexandra Georgeta | 4013 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Mucea | Nicolae | 2339 | Transilvania | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC AXA PROIECT SRL - Str. Ghinzii nr.36A, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud B.I.A. - Str. Ghizii nr.36A, Bistrița, jud. Bistrița- Năsăud | Suspendat la cerere |
| Mulea | Nicolae | 258 | Nord-Vest | Admin. / Societate comercială | SC ABOMII SERV SRL - str. Culturiinr.10/37, Baia Mare. Jud. Maramureș | Suspendat la cerere |
| Mulțescu | Barbu Andrei | 2518 | București | Asociat / Societate comercială | SC FORUM ART SRL - Bucuresti, sector 4 Str. Mitropolit Filaret, Nr. 34 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Munteanu | Mihaela Silvia | 5789 | București | Salariat / Societate comercială | SC ADUC GRUP SRL - Craiova str. Ștefan Cel Mare 83 jud. Dolj | Suspendat la cerere |
| Munteanu | Mihail | 4957 | București | Salariat / Societate comercială | W PROJECT SRL - p-ța Alba Iulia bl.I4 ap.63 sec.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Munteanu | Vladimir | 1462 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Murariu | Ioana | 6920 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A.- Str. Ana Ipatescu nr. 306, bl.E1-6, sc.C, et.3, ap.5, Vaslui | Suspendat la cerere |
| Muraru-Davidescu | Robert | 2956 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Mureșan | Angela Georgeta | 259 | Nord-Vest | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. ANGELA GEORGETA MUREȘAN - Str. Progresului 58/2, Baia Mare, jud. Maramureș SC AMTER SRL - str. Progresului nr.58/2, Baia Mare, jud. Maramureș | Suspendat la cerere |
| Mureșanu | Aurelian | 4093 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Știrbei Vodă nr.123, Et.3, Ap.4, S.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Muscaliuc | Mihaela Geanina | 2282 | București | Titular / Birou individual | B.I.A - Șos. Ștefan cel Mare nr 1-3, sc. 4, et. 2, , ap. 143, Sector 1, București | Suspendat la cerere |
| Muscalu | Magdalen Daniela | 3397 | Prahova | - | - | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mușat | Virgil | 3576 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Mutică | Paul | 5463 | Transilvania | Suspendat la cerere | ||
| Nacu | Ioana Alice | 5497 | Timiș | Salariat / Societate comercială | PILOT TEAM SRL - Timișoara, str.3 August 1919 nr. 19, ap. 2 | Suspendat la cerere |
| Nagel | Claudiu Iuliu | 5798 | Timiș | Salariat / Societate comercială | CG.ARHIT SRL - Timișoara, str. Gh. Lazăr nr.18-20 | Suspendat la cerere |
| Naghiu | Roberta Denisa | 3045 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Nagy | Zsolt | 5820 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER FKM SRL - Str. Caracal nr.14, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Nagy-Tota | Zita | 5634 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BIHOR SA - Bd. G-ral. Magheru nr.23, Oradea, jud. Bihor | Suspendat la cerere |
| Naidan | Victor Borislav | 4147 | Timiș | Funcționar public | CJCS - Consiliul Jud. Caras Severin Birou de arhitectura si urbanism "arhitecton" Resita Str. Damaschin Bojinca 1/1/2 | Suspendat la cerere |
| Naiman | Olga | 3418 | București | Salariat / Societate civilă profesională | SC ROMPROIECT IPC SA - Calea Griviței nr.6, București, sector 1, cod: 010701, punct de lucru - Str. Intrarea Sectorului nr.20, București, sector 3, cod: 030353 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Nasta | Elena | 4408 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Navrescu | Alexandra Victoria | 1116 | București | Asociat / Societate comercială | SC DACANT PROIECT SRL - str. Negruzzi nr.36 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Neacșu | Andreea | 3170 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Neaga-Ionescu | Constantin Liviu | 1494 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Oțelului nr. 9B, Sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Neagu | Nicolaie | 182 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Prof. Cujba nr.1, bl.F2, sc.B, et.3, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Neagu | Robert Andrei | 4837 | București | Salariat / Societate comercială | AGRESIV ART SRL - str. Traian nr.127 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Neagu-Sadoveanu | Marina | 2697 | București | Suspendat la cerere | ||
| Neamțu | Adrian Corneliu | 3066 | Prahova | - | - | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Nebout | Denissa Doina Mihaela | 4919 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ARCHI TECH DESIGN SRL - Str. A. Șaguna nr.34-36/2, Cluj Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Nedelcu | Ionuț Alexandru Bogdan | 4817 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dimitrie Gusti nr.12, Sector 1, București SC GRAPHIC STUDIO SRL - Drumul Murgului nr.40 bl.54 et.3 ap.131 sec.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Negoescu | Alexandru Ion | 2910 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. M. Kogălniceanu nr.49, ap.72, S.5 SC ROMCONSTRUCT SA - str. Mântuleasa nr.14 sec.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Negoescu | Gabriel | 2046 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mișca Petre nr.2, Bl.M83, Sc.2, Ap.105, S.5 | Suspendat la cerere |
| Negoiță | Mihaela Alexandra | 3389 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Negreț | Viorel | 4454 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC AVANGARD ROMANIA SRL - Piața Muzeului nr.4, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Negrilescu | Ioana Andreea | 4248 | Argeș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Negrisanu | Daniela Luciana | 5069 | Timiș | Salariat / Societate comercială | F&D ARHITECH SRL - Timișoara, str. C. Porumbescu, nr11 | Suspendat la cerere |
| Negulescu | Ortansa Ana | 471 | Muntenia Vest | Asociat / Societate comercială | SC. SEPANA SRL - Piața Unirii, bloc Eva, parter, 080054 Giurgiu, jud. Giurgiu | Suspendat la cerere |
| Negulescu | Radu Gabriel | 3430 | București | Asociat / Societate comerciala | SC DO.IT Arhitectura - str. Barbu Delavrancea nr.2B ,bl.33D, et.1 ,ap.8 sect.1 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Nemeș | Laura | 917 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC PROIECT IN SRL - Str. Octavian Goga, nr. 7, Cluj-Napoca, jud. Cluj B.I.A. Nemeș Iordache - Str. G-ral Vasile Milea, bl. 9, ap. 52, Sibiu, jud. Sibiu | Suspendat la cerere |
| Nencini | Rinaldo | 6733 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Netculescu | Elvira | 2777 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Nianios | Ermis | 5908 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Card. Iuliu Hossu nr. 16, ap. 4 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Nica | Gheorghe Dan | 3833 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Nica | Simona Nicoleta | 5967 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Nichifor | Ioan Alexandru | 5849 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Izvorul Trotușului nr. 2, A 17, sc. A, et. 1, ap. 4, Sector 4, București SC WESTFOURTH ARCHITECTURE SRL - șos. Nicolae Titulescu nr. 4-8 et.2 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Nicoară | Corneliu Abel | 3681 | Timiș | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | ARHIPLUS SRL - Timișoara, str. Ghirlandei, nr. 1,ap.8, B.I.A. NICOARA CORNELIU - str. Aeroport nr.1, Bl.9, sc.B, ap.2 | Suspendat la cerere |
| Nicolae | Alina | 5923 | București | Salariat / Societate comercială | SC DUCAND 94 SRL - Str. Izvorul Mureșului nr. 13, Sector 4, București | Suspendat la cerere |
| Nicolae | Aurelia Elena | 2485 | Bacău-Neamț | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Nicolae | Dan | 3406 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Nicolae | Daniel Costin | 3046 | București | Asociat / Societate comercială | SC ENTER STUDIO SRL - str. Traian 160 et. 2 ap.2 sec.2 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Nicolae | Ioana | 1985 | București | Salariat / Societate comercială | SC BOGOESCU ARHITECTURĂ URBANISM SRL - bd. Dimitrie Pompei nr.10A sec.2 București | Suspendat la cerere |
| Nicolae | Ioana | 5291 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARTIS PROIECT SRL - str. Dimitrie Drăghiescu nr.10 sec.5 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Nicolae | Tudor | 3449 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Nicolaescu | Vlad | 3385 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Nicolaev | Marinela | 3900 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Pescărușului nr.9, Bl.M11, Sc.A, Et.2, Ap.11, S.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Nicolescu | Ioana Alexandra | 4732 | București | Salariat / Societate comercială | SC ATRIUM CONSTRUCT SRL - Aleea Trestiana nr.2 bl.17 sc.A et.10 ap.42 sec.4 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Nicolescu | Liliana Rodica | 1529 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Nicolescu | Marta Carmen Ecaterina | 1330 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Nicolescu | Mihai Dan | 1355 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Nicolescu | Noha Alena Raluca | 3476 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Ciurea, nr 2-4, bloc P 6 A-B, sc A, et.8, ap 35 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Niculescu | Doina | 2937 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Niculescu | Gabriela Luminița | 3984 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Nistoroiu | Alexandru Ioan | 4443 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. AON BUILDING DESIGN S.R.L. - Șos. Colentina, nr.1, bl.34, sc.4, et.6, ap 144, sect 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Nistor-Popa | Iulia Maria | 6241 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC INSP SRL - str. Xenopol, nr. 17/7, Sibiu, jud. Sibiu | Suspendat la cerere |
| Nițelea | Mariana | 3560 | București | Information Office of the Council of Europe - Str. Alexandru Donici, nr.6, sector 2, București, cod 020478 | Suspendat la cerere | |
| Nițescu | Ana Cristina | 1307 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Nițulescu | Angela | 4144 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Nițulescu | Angelo Constantin | 7000 | București | Salariat / Societate comercială | SC 3D SPACE SRL - Str. Teodor Panfilie nr. 46B, Pipera - Voluntari, jud Ilfov | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Novacovschi | Ruxandra Mihaela | 4236 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. Protric S.R.L. - București, sector 3, str. Pene Dumitru nr. 1, bl. J52, sc. 1, et. 1, ap 9 | Suspendat la cerere |
| Nowotny | Eduard | 2400 | Prahova | - | - | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Nuță | Mihai | 3169 | București | Asociat / Societate comercială | SC ZONA SRL - Str. Orzari 67, bl. 210, sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Oană | Monica | 4155 | București | Suspendat la cerere | ||
| Oancea | Adrian | 5517 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Teiul Doamnei nr.108 bl.15 sc.A, et. 8 ap.69 sector 2, București RE-ACT NOW STUDIO SRL - str. Șelari 9-11 sec.3 București | Suspendat la cerere |
| Oancea | Horia | 2017 | București | Salariat / Societate comercială | EOE Urban Arch SRL - | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Oancea | Irina | 5252 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Anastasie Panu nr.54, bl.H1, et.10, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Oanță | Xenia Cristiana | 5532 | București | Salariat / Societate comercială | SC ALTER EGO CONCEPT SRL - Bd Iuliu Maniu nr 7 sect 6 Bucuresti | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ochinciuc | Mircea | 1899 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Valea Oltului nr.10, Bl.A27, Sc.C, Ap.34, S.6 București | Suspendat la cerere |
| Odăgescu | Monica Andreea | 5535 | București | Salariat / Societate comercială | SC MOFT ART SRL - șos. Iancului nr.13 bl. 107 sc.A ap.35 sec.2 București | Suspendat la cerere |
| Ogescu | Tatiana Corina | 468 | Muntenia Vest | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Ohriniuc | Alina | 5265 | București | Salariat / Societate comercială | WEST GROUP ARCHITECTURE SRL - Str. Armand Călinescu 2-4, et. 18, sect. 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Olah | Ștefania | 3985 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Olaru | Claudiu Iulian | 4037 | București | Suspendat la cerere | ||
| Olărescu | Dragoș | 1557 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Olteanu | Dan | 3451 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Olteanu | Diana | 3393 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Olteanu | Gabriela | 4409 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Olteanu | Liliana Leontina | 3452 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Olteanu | Paula | 4133 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Compozitorilor nr. 14, bl. Z 28, sc. 1, et. 1, ap. 9, sector 6, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Olteanu | Toma | 1577 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | bd. Lacul Tei nr.56 bl.19 sc.A et.5 ap.13 sec.2 București S.C. A3IMPEX S.R.L. - Alexandru Donici nr.35, Sector 2 | Suspendat la cerere |
| Oltu | Maria | 4418 | București | Asociat / Societate comercială | SC LUCIA DESIGN SRL - Str. Rondă nr. 22, sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Onofrei | Bogdan | 1135 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Onofrei | Virgiliu Vasile | 183 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECTON SRL - Str. Cucu nr.12, bl.D8-2, tr.II, et.2, ap.5, Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Opârtan | Cosima Maria | 5577 | București | Salariat / Societate comercială | SC SIMTECH PRO SRL - Str. Horațiu nr.20 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Oprea | Adrian | 2519 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ARHITOP S.R.L. - Str. Arh. Ion Mincu nr.27, Et. Parter, S.1 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Oprea | Denisa | 3159 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str Gura Ialomiței nr. 4B, sect. 3 București SC DARPROMED IMPEX SRL - Adresa firmei: str. Armeniș nr. 10, bl. J5, sc. A, et. 1, ap. 6, sect. 3, București | Suspendat la cerere |
| Oprea | Ileana Doina Maria | 365 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Opreanu | Mihai | 1625 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Intrarea M. Eminescu nr.3, et. 2, Ap.10, sector 2, București | Suspendat la cerere |
| Opreanu | Nick | 3000 | București | Suspendat la cerere | ||
| Opriș | Margareta | 305 | Timiș | Funcționar public | PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REȘIȚA - Reșița, piața 1Decembrie 1918, nr. 1A | Suspendat la cerere |
| Opriș | Radu Marian | 3401 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Oprișan | Adina Nana Steluța | 3662 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Oprișe | Sergiu | 411 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Arcaid Roma s.r.l - Timișoara, str. C Brâncoveanu, nr. 149 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Orășanu | Șerban Mihai | 3796 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Oreviceanu | Monica | 4080 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Osman | Ervin | 5801 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Paczai | Tunde | 2327 | Alba | Salariat / Birou individual | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Padina | Anca | 3807 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Teiul Doamnei nr.8, Bl.21, Sc.B, Ap.105, S.2 București | Suspendat la cerere |
| Pafka | Elek | 497 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC PRO-ARH SRL - Str. B. St. Delavrancea nr.17, Oradea, jud. Bihor | Suspendat la cerere |
| Paidiu | Marcela Antoaneta | 3937 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Palade | Mihai Dan | 3816 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Pal-Antochi | Cătălina | 6051 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC L’IMAGE SRL - Str. Fundătura Roșiorilor nr.2, Brașov, jud. Brașov | Suspendata la cerere |
| Palmi | Robert | 6827 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Panait | Liana | 68 | Oltenia | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Panaite | Arina Catrinel | 4866 | București | Salariat / Societate comercială | SC IGLOO ARCHITECTURE SRL - Str. Ion Brezoianu nr. 4, Sector 1, București | Suspendat la cerere |
| Panaitescu | Rodica Elvira | 1109 | București | Asociat / Societate comercială | S.C."P&P PROIECT" S.R.L. - bd. Lacul Tei nr.75, bl.16.,sc.B, et.6, apt.63, sector 2, București | Suspendat la cerere |
| Pandele | Andrei | 3457 | București | Asociat / Societate comercială | SC ApArte Design SRL - str. Dumbrava Roșie 17, sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Panduru | Radu Mihai | 6024 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC AVENSA CONSULTING SRL - Str. Barbu Lautaru nr.48A, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Panțu | Ileana Maria | 2986 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. CITY GARDEN S.R.L. - Str. Grigore Mora nr.13, Ap.2, S.1, București | Suspendat la cerere |
| Papagheorghiu | Emanuel Alecsandru | 1359 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Av. Traian Vasile nr.71, S.1 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pappa | Dan Radu Ilie | 71 | Oltenia | Funcționar public | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Parascho | Ruxandra Aurelia | 3925 | București | Asociat / Societate comercială | SC PENTADESIGN SRL - str. Piața Amzei nr.10-22 sc.D et.1 ap.7 sec.1 București | Suspendat la cerere |
| Parincu | Paul Dorian | 185 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC BEST SRL - Str. Frumoasa nr.4, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pârvu | Nadina Luminița | 4073 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Pârvu | Radu | 7568 | Prahova | - | - | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pasat | Bogdan Liviu | 3357 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Constructorului nr.6, ap.8, Focșani, jud. Vrancea | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pascal | Dona Maria | 2642 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Pascal | Ioan | 4292 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Pascu | Ana - Maria | 5539 | București | Asociat / Societate comercială | SC FORMA CONCEPT SRL - str. Câmpuri Moși nr.4 bl.ALMO4 sc.A ap.22 sector.2, București SC ZIP & BOX STUDIO SRL - Str. Nicolae Filipescu 53 - 52 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pascu | Luminița Maria | 351 | Timiș | Salariat / Societate comercială | STUDIO ARCA SRL - Timișoara, str. Paul Chinezu nr.6, ap.4 | Suspendat la cerere |
| Pascu | Roxana | 2706 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Pascucci | Giampiero | 5903 | Arad | Asociat / Societate comercială | SC ROM 2000 SRL - Bd. Revoluției nr.71, Arad, jud. Arad | Suspendat pentru neplata cotizației |
| Pașcan | Adriana Ștefana | 644 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Pașol | Sofia Corina | 4789 | București | Asociat / Societate comerciala | SC Arhipas Design SRL - Str Macedoniei 8 - 10 ap 4 sect 1 | Suspendat la cerere |
| Patriciu | Dan Costache | 1418 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Patriciu | Dana Rodica | 1419 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Patriciu | Vadim Romulus | 4639 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | PZP ARHITECTURĂ SRL - str. Ion Berindei nr.11 bl.1-2 sc.B et.7 ap.55 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Paveliu | Cristian | 3358 | Muntenia Sud Est | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Cart. Brosteni, bl.P18, ap.3, Buzău, jud. Buzău SC PROIECT BUZĂU SA - Bd. Unirii, bl.13AB, Buzău, jud. Buzău | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pavlov | Florin Radu | 2665 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Spătarului nr.29 ap.2 sect.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pădure | Constantin Iulian | 1533 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dr. Nanu Muscel nr.5, S.5 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pănculescu | Cătălina Cristiana | 1342 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Păsărin | Anca Maria | 7156 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Pătra | Dorina | 1423 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Pătrulescu | Minerva Elena | 2772 | București | Suspendat la cerere | ||
| Păun | Adriana Constanța | 4139 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Păun | Emil | 3443 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Păun- Dranovețeanu | Mircea | 2723 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Păunescu | Anca Elena | 4286 | București | Salariat / Societate comercială | SC TECON SRL - str. Carol Davila nr.77 sec.5 București | Suspendat la cerere |
| Pelgher | Christian Patrick | 4744 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC REDBOX STUDIO SRL - Cal. Călărași nr.40 bl. 11 | Suspendat la cerere |
| Pelle | Alain Cătălin | 2948 | București | Alain Pelle PROIECT SRL - Calea Dorobanților nr.127-129 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Pena | Laura Diana | 4334 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ADA SRL - Bd. 13 Decembrie nr.13, bl.7, ap.2, Brașov, jud. Brașov | Suspendat la cerere |
| Perciali | Michael | 7119 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Peres | Andras | 1892 | București | Salariat / Societate comercială | SC PIKA SRL - BUCUREȘTI, 010262; Str.Berzei; nr.50 bis sec.1 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Petcu | Maria Magdalena | 1240 | București | Salariat / Societate comercială | Str Dej nr 31, sect 1 | Suspendat la cerere |
| Peterffi | Miklos | 6557 | Transilvania | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Petică | Gabriela Simona | 4792 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Vasile Topliceanu nr. 10, bl. P 38, sc. 1, et. 7, ap. 32, sect. 5. București | Suspendat la cerere |
| Petrașcu | Dan Andrei | 2612 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Petrașcu | Marion | 2613 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Petrăchioaie | Carmen Irinel | 188 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC EST SRL - Str. Sararie nr.130, Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Petre | Ana Maria | 6282 | Prahova | - | - | Suspendat la cerere |
| Petre | Elena | 3150 | București | Suspendat la cerere | ||
| Petre | Octavian | 1911 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. PROGRESIV PROIECT S.R.L. - Bd. Iuliu Maniu nr.11A, Bl.D3, Sc.1, Ap.3, S.6, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Petreanu | Ilie Răzvan | 3952 | București | Asociat / Societate comercială | SC DESIGN SHOP SRL - Șos. Pantelimon nr. 309, bl.(, ap. 89, sectr 2, București SC DESIGN SHOP SRL - Șos. Pantelimon nr. 309, bl.(, ap. 89, sectr 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Petrescu | Claudiu Gabriel | 4799 | București | Salariat / Societate comercială | SPIRAL PROIECT SRL str. Delfinului nr.9 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Petrescu | Rara | 6177 | București | Salariat / Societate comercială | SC RAFINATE ART SRL - str Daniel Barcianu nr. 31, bl A2, sc B, et 4, ap 46, sect 3, București AD STIL PROIECT SRL - Str Octavian nr 30 A, sect 3, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Petrescu | Stela Agneta | 4070 | București | Suspendat la cerere | ||
| Petrovici | Liliana | 4548 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Luca Arbore nr. 24, bl 511, sc A, et 2, ap 8, Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Petruc | Anatoli | 3336 | Nord-Est | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ștefan cel Mare nr.17, sc.A, ap.11, Suceava, jud. Suceava | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pintilie | Alexandru Bogdan | 1806 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Pitrop | Alexandrina | 4363 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Pițigoi | Gabriel | 2633 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. Șerban Ghe. nr.92-94 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pînzaru | Adrian | 1350 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A - Str Zboina Neagră nr 6, bl 88, sc A, ap 37, sect 6, București | Suspendat la cerere |
| Pîrjol | Camelia | 2007 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARKYBELE SRL - Șos. Colentina nr.1 bl.34 sc.5 ap.202 sec.2 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pîslaru | Monica Ștefania | 4702 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROGRAPHIC SRL - str. Soldat Neagu Florea nr.7 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Plaviță | Corneliu | 3786 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Plăeșu | Mihail Dumitru | 3907 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ISPCAIA SA - bd. Expoziției nr.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Plesnilă | Irina | 5720 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Nicolae Grigorescu nr. 29, bl. Y9D, sc. A, et. 8, ap. 35, sector 3, București SC RE-ACT NOW STUDIO SRL - str. Șelari 9- 11 sec.3 București | Suspendat la cerere |
| Pleșa | Maria Felicia | 3792 | București | Asociat / Societate comercială | SC OBLIK PROIECT SRL - str. Nerva Traian nr.9, sect 3 , București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pleșca | Carmen | 1937 | București | Salariat / Societate comercială | PROIECT BUCURESTI SA - str. V. Alecsandri nr.4 București | Suspendat la cerere |
| Ploscar | Corina Camelia | 4232 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC BIROU DE ARHITECTURA "NUOVA CITTA" SRL - Blv. N. Titulescu nr.34/51, Cluj- Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Podgurschi | Constantin Radu | 1865 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. Drumul Taberei nr. 35, apt. 22, sector 6, București S.C. PODGURSCHI ARHITECTURA S.R.L - str. Drumul Taberei nr. 35, apt. 22, sector 6, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Podiuc | Corneliu Petru | 3142 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. FIMA BUILDINGS S.R.L. - Str. Grigore Cobălcescu nr. 29, Sector 1, București, Cod postal 010192 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Poenaru | Mihaela | 3960 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | BRUSC STUDIO SRL - sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pongracz | Eszter Olga | 5369 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC VALLUM SRL - Str. Culmei nr.13, Miercurea Ciuc, | Suspendat la cerere |
| Pop | Adina Georgeta | 6556 | Transilvania | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Pop | Andra Maria | 6398 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC PROATRIUM SRL - Cluj-Napoca, Piata Cipariu nr. 9, ap. 3 | Suspendat la cerere |
| Pop | Dana | 6186 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Tehnica de Arhitectura SRL - Cluj-Napoca, str. Aleea Padis nr. 9/28 | Suspendat la cerere |
| Pop | Delia | 4664 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. AXIS DESIGN DESIGN S.R.L. - Str. Vasile Conta nr.20, Sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pop | Irina | 5984 | București | Titular / Birou individual | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Pop | Lavinia Anca | 1385 | București | Salariat / Societate comercială | RE-ACT NOW STUDIO - str. Șelari nr.9-11 sec. 3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pop | Marian Sebastian | 2630 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Pop | Mirela Ioana | 358 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Pop | Olga Paula | 1956 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Pop | Vladimir | 5985 | București | Titular / Birou individual | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Popa | Anamaria | 4900 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC DICO & ȚIGĂNAȘ SRL - Calea Turzii nr.134, et.1, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Popa | Anca | 1672 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Popa | Andreea | 4769 | București | Suspendat la cerere | ||
| Popa | Cătălin | 5867 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC INDOOR MP SRL - Str. Răzoarelor nr.2 bl. 958 sc. a et. 6 ap. 27, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Popa | Constantin | 4299 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Popa | Constanța | 3379 | Transilvania | B.I.A. - Calea Manăștur nr.109/42, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere | |
| Popa | Cristian Ion | 6000 | Bihor | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Popa | Dorin | 6389 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Popa | Florin Mugur | 3019 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC M.M POPA AG SRL - Str. Grigore Moisil, Nr.5, bl.7bis., sc.4, ap.222, sector 2, București; | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Popa | Georgiana Iuliana | 4736 | București | Salariat / Societate comercială | EURO MEDITERANEE & TRADING SRL șos. Pipera nr.41 et.4 sec.2 București | Suspendat la cerere |
| Popa | Lorela Despina | 3061 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Popa | Mihaela Hermina | 2960 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Dr. Mihail Mirinescu nr.24, Et.P, Ap.1, S.5, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Popa | Octavian | 2785 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ARHEXIM SRL - str. LEONIDA, nr. 28, Sector. 2, București | Suspendat la cerere |
| Popan | Ana Luminița | 3843 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Colentina nr.83, Bl.85,Sc.C, Et.6, Ap.116, S.2 București SC MODEN 2000 SRl - str. Gorgan Spătaru nr.12A sec.2 | Suspendat la cerere |
| Popârlan | Alin Gabriel | 5301 | București | Salariat / Societate comercială | SC CROSBZ CONSTRUCT SRL - str. Cireșilor nr.2 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Popa-Scurtu | Petre | 5950 | București | str. Codrii Neamțului nr.70 bl.N18 sc.2 ap.15 sec.3 | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Pop-Benovszky | Eszter Magda | 230 | Satu Mare | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Popescu | Admetos Sebastian | 2422 | București | Asociat / Societate comercială | SC SUPRATERAN SRL - Str. Florea Neagu nr. 4, ap. 2, Sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Popescu | Adriana | 3949 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Pantelimon nr.254, Bl.55, Sc.A, Et.9, Ap.43, S.2 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Popescu | Bianca Lucia | 3472 | București | Asociat / Societate comercială | STUDIO 5 D ARCO SRL - str. Arh. Petre Antonescu nr.4 bl.29 sc.AS et.3 ap.14 sec.2 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Popescu | Carmen | 5481 | București | Asociat / Societate comercială | SC ART TEST DESIGN SRL - Paul Ionescu nr.11 ap.6 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Popescu | Cătălin Dumitru | 1724 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Popescu | Cristian Ion | 2922 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Popescu | Cristina | 4727 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str Grintiesului nr 3 bl P32 sc 2 Ap 20 sect 6,București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Popescu | Dana Cornelia | 5628 | Arad | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT ARAD SA - B-dul Decebal, Nr.2, Arad, Jud. Arad | Suspendat la cerere |
| Popescu | Elisabeta Ana | 2923 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Popescu | Enrico Mihail | 5850 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARCHITECTURA GROUP MIAMI SRL - Știrbei Vodă nr.104-106, Corp A Mansardă sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Popescu | Eugen Silviu Lucian | 1448 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Victor Manu nr. 42, bl. H, sc. A, et. 4, ap. 17, sector 2, București | Suspendat la cerere |
| Popescu | I. Vasile | 1131 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Popescu | Ileana Rucsandra | 2820 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Wright Design S.R.L. - Str. Nuferilor 50-58, Bl.C, Ap.3, Sector 1, București | Suspendat la cerere |
| Popescu | Ioana Andreea | 3970 | București | Asociat / Societate comercială | SC AD SISTEM STUDIO SRL - Sat Ostrat, Com Corbeanca, jud Ilfov, str Toamnei, intr. North Point, vila 5-1 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Popescu | Liviu | 1318 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | G61 S.R.L. - Calea Griviței nr.61 sect.1 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Popescu | Nicolae | 1816 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Popescu | Răzvan | 3467 | București | Salariat / Societate comercială | SC DEMART DESIGN SRL - Str Patulului nr București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Popescu | Sorin Maximilian | 3915 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Popiniuc | Mihaela | 6551 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER DE PROIECTARE VISAN SRL - Bd. Ștefan cel Mare nr.10, bl.B1, sc.A, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Popliceanu | Vicențiu Alexandru | 4234 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Popovici | Alexandru Lucian | 5709 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Popovici | Bogdan Ion | 2705 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Popovici | Cora Daniela | 3292 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Popovici | Corneliu | 191 | Iași | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Popovici | Dan | 1998 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Iani Buzoiani nr.1, Bl.16 A Turda, Ap.30, S.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Popovici | Mihaela | 2896 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Popovici | Simona Maria | 5546 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC ARHAS PROIECT SRL - Str. Sarmisegetuza nr.5, bl.Y3, sc.A, et.1, ap.8, Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Popp | Ligia | 2696 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Postolache | Mariela Olivia | 3916 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Postolache | Viorela Maria | 3586 | București | Salariat / Societate comercială | SC SIGMA PATENT STUDIO SRL str. Bărbat Voievod nr. 45A, sec.2 București | Suspendat la cerere |
| Potenchi | Eugenia Valerica | 1410 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Potenchi | Radu Alfred | 1411 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Prelungirea Ghencea nr.14, Bl.R1, Sc.B, Ap.51, S.6, București | Suspendat la cerere |
| Potoschi | Ana Maria | 6342 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC ARHYPER PROIECT SRL - Str. Calea 13 Septembrie nr.129, T 13A, ap.7, sector 5. București | Suspendat le cerere |
| Preda | Florentin Eugen | 1465 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Preda | Ștefan | 5392 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Predescu | Ioan | 1047 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC PRO CONSEBI SRL - Str. Romana, nr. 18, Constanța, jud. Constanța | Suspendat la cerere |
| Predoiu | Victor | 6153 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Ceairului nr. 1, bl. J9, sc. F, et. 2, ap. 65, Sector 3 București ARCHITECTURA GROUP MIAMI - Știrbei Vodă 104 - 106 IN -AUT STUDIO - Șos Mangaliei 69, MG 8, ap 22, et 1, Constanța | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pribeagu | Dan Gabriel | 4674 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECTURE PLUS SRL - str. Baladei nr.2 bl.56 sc.1 et.7 ap.36 sec.4 București | Suspendat la cerere |
| Pribeagu | Simona Mihaela | 5168 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Pricop | Cristinel Mihai | 6521 | București | Consultant / Societate comercială | INR REAL ESTATE MANAGEMENT - Bd. Primăverii nr. 55, sector 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Prișcu | Oana | 3902 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Profir | Monica Elvira | 1785 | București | MC GAUP CONSTR SRL - Str. Primăverii nr. 32 | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Pruncu | Maria Anca | 2826 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Puchianu | Claudiu | 1009 | Muntenia Sud Est | Salariat / Societate comercială | SC COROLLA CONLEMN SRL - Str. Popa Tatu nr.70, ap.1, sect.1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Puia | Daniela Maria | 5341 | București | Salariat / Societate comercială | SC ATIPIC PLUS SRL - str. Hipodrom nr.51 Brăila | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pupăzan | Mircea Mihai | 3955 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Batiște nr. 33, Sector 2, București S.C. ATELIER MP ARHITECT S.R.L. - Str. Spătarului nr 1, ap 9, sector 2 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pușcașu | Alina | 3144 | București | TRIMO ROMÂNIA - BIROU REPREZENTANȚĂ - str. Foișorului nr.2 bl.D et.10 ap.42 sec.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Racu | Iulian | 1714 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dealul Țugulea nr.60, Bl.D2, Sc.2, Ap.31, S.6 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Radocea | Gabriela Doina | 2003 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. PRORA CONS S.R.L. - Aleea Suter nr. 4,S4 | Suspendat la cerere |
| Radoslav | Radu | 3665 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Universitatea "Politehnica" Timișoara, Facultatea de Arhitectura - Timișoara str. Traian Lalescu, nr. 2A | Suspendat la cerere |
| Radu | Alina Carolina | 3762 | Iași | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Radu | Daniela | 452 | Muntenia Vest | Asociat / Birouri asociate | " CD+DR & PARTENERII " BIROURI DE ARHIT. ASOCIATE - Bd. Regele Carol I nr.44, ap.8, 130024 Târgoviște, jud. Dâmbovița. | Suspendat la cerere |
| Radu | Florinel | 1470 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Radu | Mihnea Dan | 1471 | București | Asociat / Societate comercială | SC A TOTAL DESIGN SRL - Str. Lt. Col. Paul Ionescu nr.3, Ap.2, S.1 | Suspendat la cerere |
| Radu | Olivia | 5428 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Olivia Radu - Aleea Cislău nr.4 bl.10, sc.A ap.23 sec.2, București U.E.F.I.S.C.D.I. - Str. Mendeleev nr. 21-25, Sector 1, București | Suspendat la cerere |
| Radu | Radu Dumitru Valentin | 3480 | București | PMB CGMB AFI - str. Berzei nr.33 București | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Radu | Sorin | 3938 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Raihert | Cristina | 4018 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Calea Griviței nr.234, Bl.1, Sc.C, Ap.95, S.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Raihert | Dan | 4019 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Rangu | Iustina Manuela | 7051 | Nord-Est | Salariat/ Societate comercială | SC ARHETIP BIROU DE ARHITECTURA SRL - str. Cometei nr. 3-5, Cluj Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Rapițeanu | Ștefan | 2027 | București | Asociat / Societate comercială | RAPIȚEANU ARHITECT SRL - Str Sg.. Crișan Ștefan nr. 16, sector 6, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Rață | Ionel Sebastian | 5667 | Transilvania | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Aleea Brateș nr. 10, ap. 22 SC Avangarh SRL - Cluj-Napoca, str. Baladei nr. 24 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Rațiu | Raul Cristian | 5370 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială Asociat / Birou asociat | SC ARHITECTURA NOUĂ SRL - Str. Neagra nr.1, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC R2 CONCEPT STUDIO SRL - Str. Andrei Muresanu nr.6, ap.11, Bistrița, jud. Bistrița- Năsăud B.A.A. - Str. P. Ispirescu nr.14, ap.10, Bistrița- Năsăud | Suspendat la cerere |
| Rădan | Rodica Ileana | 1346 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ROLS PROIECT SRL - str. Petofi Șandor nr.43 sec.1 MOBIFON SA - str. Piata Charles De Gaulle nr.15 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Răducanu | Ion | 3581 | București | Str. Grigore Mora nr. 27, 011886 - București 1 | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Răducanu | Mihai | 3487 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Barbu Delavrancea nr.2B, Bl.33D, Et.9, Ap.37, S.1 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Rădulescu | Adriana | 3008 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Rădulescu | Adriana Maria | 1769 | București | Salariat / Societate comercială | Șos. Stefan cel Mare 2, bl.13, sc.B, ap.27, sector 1, București | Suspendat la cerere |
| Rădulescu | Alice | 2572 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Administrație | CONSILIUL JUDEȚEAN BRAȘOV DIRECȚIA URBANISM - B-dul Eroilor 5, Brașov, Jud Brașov | Suspendat la cerere |
| Rădulescu | Gabriel Miron | 1361 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Sapienței nr.19, ap.6, Sector 5, COD 050132, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Rădulescu | Radu Cristian | 1866 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Păstorului nr.63, S.2 București | Suspendat la cerere |
| Rădulescu | Rodica | 1384 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. ACROTERE S.R.L. - str. slt. Cristescu Dima nr. 2, sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Rădulescu | Vasile | 83 | Oltenia | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Împăratul Traian, bl.K3, ap.5, Craiova, jud. Dolj SC PROCON SRL - Str. Arțarului, bl.M29, ap.2, Craiova, jud. Dolj | Suspendat la cerere |
| Rădulescu | Vlad Marius | 5286 | București | Suspendat la cerere | ||
| Rămneanțu | Lucian Oliviu | 6573 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ATELIER CAAD SRL - Timișoara 300079, jud. Timiș, str. E. de Savoya nr.24, et. I, ap. 7 | Suspendat la cerere |
| Răutu | Ruxandra Cristina | 3191 | București | Asociat / Societate comercială | SC EURO-BUSINESS DEVELOPMENT SRL - Str. Camil Ressu nr. 6, bl. 2, ap. 52, sector 3, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Răzvan | Marius Alexandru | 1858 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Reicher | Mirela | 3559 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Renel | Roxana Agripina Venera | 2687 | Brașov-Covasna- Harghita | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Rențea | Mihaela Anca | 2526 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Repanovici | Alexandra Mariana | 3920 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Repanovici | Doina Mihaela | 3462 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Retegan | Alexandrina | 1909 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Retegan | Emil | 1966 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Unirii nr. 59, bloc F2, scara 3, etaj 4, ap.68, sector 2, București | Suspendat la cerere |
| Ricinschi | Irina | 1760 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Ries | Laura Gabriela | 6579 | Prahova | - | - | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Rizescu | Alina Ioana | 6978 | București | Salariat / Societate comercială | SC WESTERN OUTDOR SRL - Str. Varșovia nr. 6, sector 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Rogojanu | Gabriel Marian | 3618 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC TANGO DESIGN SRL - str. Chișinău 2 sec.2 București SC ROMFORT SA - str. Icoanei 95 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Rohde | Raluca | 5905 | București | Asociat / Societate comercială | ROHDE BIROU DE ARHITECTURĂ - Barbu Delavrancea nr.24 A sec.1 București | Suspendat la cerere |
| Roman | Petrinela Monica Cristina | 6520 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC ARHISTUDIO SRL - str. Transilvaniei nr. 15, Oradea, jud. Bihor | Suspendat la cerere |
| Roman | Șerban Andrei | 1293 | București | Asociat / Societate comercială | SC DEFINITION STUDIO SRL - Str. Dr. Romniceanu nr.44, Ap.2, S.5 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Rosentvaig | Idyz | 3549 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Roșca | Emil | 4020 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Roșca | Ioan Șerban | 4697 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Sergent Scarlat nr.4 sec.5 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Roșu | Flavia Maria | 3834 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Grigore Moisil nr.5, Bl.7bis, Sc.2, Ap.82, S.2, București, UAUIM str. Academiei nr.18-20 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Rotaru | Andreea | 3058 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Rotaru | Oana Delia | 4269 | București | Salariat / Societate comercială | SC CUB ARCHITECTURE SRL - Sema Park - Splaiul Independenței 319, clădirea Cortiad 1, aripa B, parter, sector 6, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Rovența | Angelo Silviu | 5770 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Rugină | Raluca Andreia | 5552 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC RUGINA + ASSOCIATED ARCHITECTS SRL - Str. Smârdan nr.19, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Runceanu | Claudiu Gheorghe | 4064 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Baba Novac nr.2, Bl.U1, Ap.4, S.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Rus | Radu | 2251 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC TAF & CO INVEST RSL - Str. Alverna nr.60-64, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Rus | Sandu Călin | 5591 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Piața 1 Decembrie 1918 nr.6B, ap.6, Turda, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Russo | Igor Andrei | 2977 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Rusu | Adina Mihaela | 4245 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Rusu | Constantin | 1574 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | ATRIUM STUDIO S.R.L. - Bd. Luptătorilor Nr. 9, Sector 1, București | Suspendat la cerere |
| Rusu | Daniela | 4911 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC ARHIMAR SERV SRL - Str. Cuza Voda nr.1 Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Rusu | Ioana Andreea | 6300 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Alexandru cel Bun nr.35, bl.X2, ap.20, Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Rusu | Marin | 2525 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Rusu-Grigore | Mihai | 4034 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Străduinței nr.24, Bl.A19, Sc.1, Ap.6, S.4 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Rușanu | Dana Maria | 5698 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHIS DESIGN SRL - bd. Unirii 5 bl.1B sc.B ap.4 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Saatgian | Ligia | 4365 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Sachelarescu | Zamfir | 3394 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Străduinței nr.2, Bl.O4, Sc.5, Ap.192, S.4 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Safer | Olivia Ileana | 4934 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - bd. Carol I nr.52, et. 1, ap.2 sector 2, București SC YOUNG ARHITECT STUDIO - Bd. Alex Obregia nr.50, Sector 4, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Safer | Vintilă Gheorghe | 3596 | București | Salariat / Societate comercială | YOUNG ARHITECT STUDIO SRL - Bd. Alexandru Obregia nr. 50, Bl. R 11, sc. A, ap. 20 Bucur;ti | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Saiko | Harald | 5929 | Timiș | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Sakkoulis | Gabriela | 2002 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Salaytah | Florica | 1700 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Salontai | Sanda Mihaela | 5372 | Transilvania | Suspendat la cerere | ||
| Samoilă | Cristian Nicolae | 1154 | București | Asociat / Societate comercială | ART & ARCHITECTURE ENTERPRISES S.R.L. - Str. Principatele Unite Nr. 61C, Sector 4, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Sandu | Dan | 650 | Nord-Est | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Sanfrancisco | Carmen | 3224 | București | Salariat / Societate comercială | SC NUSCO IMOBILIARA SRL - Șos. Pipera nr. 48, sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Sansebeș | Radu Mihai | 6719 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC SANNIS SRL - Str. Avram Iancu nr.48A, sc. B, ap.18, Brașov, Jud. Brașov | Suspendat la cerere |
| Sarantakos | Konstantinos | 5983 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Între Gârle nr. 7, Sector 4, București SC SPACE OPERA SRL - Nerva Traian 12 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Sârbu | Aurel | 3137 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Sârbu | Vasile | 2726 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Sarca | Simona | 4042 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Sassu | Andrei | 2829 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Sasu-Hubner | Monica Alexandra | 6886 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Savescu | Ana Maria | 5264 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC SAM IDEAS SRL - Str. Tepes Vodă nr.2, Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Sălcianu | Amalia Gabriela | 1912 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Sălcudean | Florin Eugen | 2221 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC CASEROM SRL - Str. Unirii nr.21, sc.1, ap.16, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Săndulescu | Cristina Lucia | 3971 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. NEOPOLIS IMPEX S.R.L. - str. Maria Tănase nr. 2, bloc 29, sc. A, et. 2, apt. 9, sector 4, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Săndulescu | Lucian Fulger | 4146 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Schneider | Florin Marian | 6587 | Prahova | - | - | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Schorscher-Petcu | Vlad | 5606 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Schwalie | Doina | 881 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Sebastian | Alexandra Olga | 3149 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Sebestyen | Monica | 5580 | București | Salariat / Societate comercială | SC ATELIERUL DE ARHITECTURĂ MOLDOVEANU SRL - str. Liviu Rebreanu nr.17 sec.3 București | Suspendat la cerere |
| Secășeanu | Mircea | 5612 | București | Suspendat la cerere | ||
| Senciuc | Adriana Elena | 652 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC ARSIS SRL - Str. Ciprian Porumbescu nr.3, ap.2-3, Suceava, jud. Suceava | Suspendat la cerere |
| Serrano Muñoz | Carlos | 6334 | București | Asociat / Societate comercială | CARLOS SERRANO MUNOZ ARCHITECTS & Services SRL - Str. Nicolae Caramfil 32-2E, ap.16 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Sersescu | Meda | 1792 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Sfarghiu | Tudor Octavian | 3090 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC DEGRAPH 29 SRL - Str. Prundului nr.29, Brașov, jud. Brașov | Suspendat la cerere |
| Sima | Dan Alexandru | 2059 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. STUDIO 10 S.R.L. - Str. Vasile Conta 19, București | Suspendat la cerere |
| Simion | Daria | 1895 | București | Salariat / Societate comercială | SC ISPCAIA SA - Bd Expozitiei nr. 1 sect 1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Simion | Ștefan | 5620 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC REPUBLIC OF ARCHITECTS SRL București - str. Drobeta nr 19, ap 5, sect 2 București | Suspendat la cerere |
| Simion | Viorel | 3588 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Simiraș | Ana | 1691 | București | Salariat / Societate comercială | DA AGENTIE DESIGN SI ARHITECTURA SRL Str. Ion Berindei nr.1, Bl.S22, Sc.D, Ap.157, S.2 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Simon | Alexandru | 1077 | Dobrogea | Titular / Societate comercială | SC SIMPROIECT SA - Str. Păcii nr.7, bl.P21, ap.1, Tulcea, jud. Tulcea | Suspendat la cerere |
| Sion | Maria Milița | 1189 | București | Asociat / Societate comercială | SC. SION & CO SRL. - șos. Ștefan Cel Mare 1- 3, bl. Perla, sc.B. ap.161, sect.1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Sisak | Camelia Isabela Maria | 5615 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Proiect IN SRL - Cluj-Napoca, str Ady Endre nr. 36, ap. 1 SC Atelier MASS SRL - str. George Cobuc nr. 8, loc. Turda | Suspendat la cerere |
| Sîngeap | Adriana Niculina | 6030 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Cucu nr. 21, bl.303, Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Sîrbu | Florin | 1510 | București | Asociat / Societate comercială | SC. JO STUDIO SRL - B-dul Ghica-Tei 112, Bl 41, Sc.A, Et.1, Ap.10, Sector 2, 023708, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Sîrbu | Oana | 3303 | Timiș | Salariat / Societate comercială | SC RIGHT HAND SRL SODA ARHITECTS SRL - Timișoara Bd. General Ioan Dragalina, nr. 28, ap. 18 | Suspendat la cerere |
| Slavu | Ion Vladimir | 1650 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Slavu | Niculae Radu | 1744 | București | Asociat / Societate comercială | AGENTIA DE PROIECTARE ARCO SRL - str. Viesparilor nr.41 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Slătineanu | Elena Mihaela | 2460 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC 3D ARHIGRUP SRL - Str. Muzicii nr.2, et.3, birou11, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata |
| Smeu | Cătălin Alexandru | 4814 | București | Salariat / Societate comercială | SC FIMA BUILDINGS SRL | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Smigelschi | Radu Matei | 2580 | București | Salariat / Societate comercială | PRODOMUS INTERNATIONAL - Nicolae Filipescu 57 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Soceanu | Zina Andreea | 1840 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Solomon | Cristina Elisabeta | 3436 | București | Salariat / Societate comercială | SC ALL PLEN CONSTRUCTION SRL - str. Buzești 94-86 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Solomon | Dan | 4812 | București | Salariat / Societate comercială | SB ARHITECȚI - Carol Davila 40 sec.5 București | Suspendat la cerere |
| Solonciuc | Irina Georgeta | 4549 | Iași | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Someșan | Mihaela Rodica Octavia | 2330 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Piața Morii nr.7, sc.B, et.3, ap.22, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud | Suspendat la cerere |
| Soreanu | Alina Roxana | 2110 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC PUNCT STUDIO SRL - Bd. Pache Protopopescu nr.4 , sect.2, București | Suspendat la cerere |
| Sorescu | Mihael Louis | 3252 | Argeș | Suspendat pentru neplata cotizației | ||
| Sorin | Micaela | 1876 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Spătaru | Ioan Hugo | 1680 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Spătaru | Mihaela | 1516 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Spiroiu | Sanda | 3125 | Transilvania | Salariat / Administrație | Primaria Cluj-Napoca | Suspendat la cerere |
| Stamate | Alexandru | 3825 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Stamatogiannis | Ioannis | 4608 | București | Asociat / Societate comercială | LINE and ART DESIGN SRL - cal. Călărași nr.309 bl.70 sc.B ap. 42 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Stan | Adriana | 6098 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARTRE STUDIO SRL - Str serg Năstase Pamfil, nr 6, et 1, ap 2, Buc | Suspendat la cerere |
| Stan | Alexandra Ștefania | 6219 | București | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER ARHITECTURA AXA SRL - Str Jandarmeriei 237 - 245, sect. 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Stan | Andreea Mihaela | 4390 | București | Asociat / Societate comercială | STANDART & MANAGEMENT SRL - str. Avionului nr.23 bl.15E sc.2 et.4 ap.33 sect.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Stan | Angelica Ionela | 1782 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos Ștefan cel Mare nr. 36 bl.30B sc2 ap.69 sect.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Stan | Aurelia | 6470 | București | Salariat / Societate comercială | ASCO CONSTRUCȚII SRL - Bd. Lacul Tei nr. 80, sector 2, București | Suspendat la cerere |
| Stan | Mihnea | 3031 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Petofi Sandor nr.51, S.1 București | Suspendat la cerere |
| Stanca | Maria Daniela | 5668 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Asociat / Societate comercială | SC ADAMCO GRUP SRL - Str. Hateg nr.26, Cluj-Napoca, jud. Cluj SC ADG ARCHITECTS SRL - Str. Hateg nr.26, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Stanciu | Andreea | 6610 | București | Salariat / Societate comercială | SC ROMELINFO SRL - Bd. Basarabilor bl. E21, sc. A, ap. 4, Curtea de Argeș, jud. Argeș | Suspendat la cerere |
| Stanciu | Cătălin | 3901 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Stanciu | Crăciun | 3259 | Nord-Vest | Titular / Societate comercială | SC VISAN PROD SRL - Bd. București nr.44, Baia Mare, jud. Maramureș | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Stanciu | Elisabeth Gerhild | 7242 | Timiș | Salariat / Societate comercială | PRO-ARH SRL - Timișoara 300489, jud. Timiș, str. Dr. P.V. Ungureanu nr. 12/ A | Suspendat la cerere |
| Stanciu | Laura Antonia | 5598 | București | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER 3 SRL - str. Sfântul Constantin nr.4 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Stancu | Laurențiu Tiberiu | 6114 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | SC ASIX DESIGN SRL - Str. Badea Cartan nr.67, București | Suspendat la cerere |
| Stancu | Liviu Doru | 1376 | București | Asociat / Societate comerciala | SC AROS IHP EXP SRL - Șos. N. Titulescu 64 | Suspendat la cerere |
| Stancu | Radu Romulus | 6099 | București | Suspendat la cerere | ||
| Stavăr | Laura | 6380 | Nord-Vest | Salariat / Societate comercială | SC 9 OPȚIUNE SRL - str. Cetății nr.2-1-2, Baia Mare, jud.Maramureș | Suspendat la cerere |
| Stăncioiu | Miron George | 1665 | București | Suspendat la cerere | ||
| Stănculescu | Magdalena | 3211 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Stănescu | Dan | 4011 | București | Salariat / Societate comercială | S.C.ATRIUM - MARMURĂ, GRANIT, CERAMICĂ S.R.L. - Bd. Mihail Kogălniceanu nr.30, Ap.17, Sector 5, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Stănescu | Dan Liviu | 5781 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Stănescu | Ioana | 2964 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Stănescu | Mihaela Olga | 2693 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Stănoiu | Cristian | 6093 | București | Asociat / Societate comercială | ARHI-TECTONIC - Bd transilvania 2A, bl M 7A, et 5, ap 20 Alba Iulia | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Stejaru | Ovidiu | 2873 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Sterescu | Irina Alexandra | 4739 | București | Salariat / Societate comercială | SC METRO CASH&CARRZ SRL Depart. Constr. șos. București - Ploiești nr.289 Otopeni | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Sterescu | Mihaela Octavia | 1695 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Mihai Bravu nr.9, Bl.P38, Sc.A, Et.6, Ap.24, S.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Steriopol | Ion Florin | 1248 | București | Asociat / Societate comercială | SC STILPRO CONS SRL - str. Mântuleasa 42 sect. 2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Stoian | Alexandru Aurelian | 2666 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Stoian | Mariana | 3407 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Stoian | Mirela | 5225 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. C.A. Rosetti nr.15 et.1 ap.5 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Stoica | Alina | 4357 | București | Salariat / Societate comercială | RE-ACT NOW STUDIO SRL - str. Șelari nr.9- 11 sec.3 București | Suspendat la cerere |
| Stoica | Constantin Mihail | 1492 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC IPCT BETA SRL - str. Tudor Arghezi nr.21 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Stoica | Marina Vollange | 1493 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Stoica | Melania Cristina | 3051 | București | Suspendat la cerere | ||
| Stoicescu | Șerban Dinu | 3408 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Stoina | Gheorghe | 2477 | Bacău-Neamț | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Stoleriu | Nicolae Vasile | 5930 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC VIRTUA SIGN SRL SC FORUM ART SRL - str. Mitropolit Filaret nr.34 sec.4 București | Suspendat la cerere |
| Strachină | Olivia Doina | 3210 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Vasile Stroescu nr.10, S.2 București, D.4. Birou de Arhitectură | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Strat | Laura Cristina | 5494 | București | Suspendat la cerere | ||
| Stratu | Valentin | 2634 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Stratulat | Raluca | 628 | București | Salariat / Societate comercială | SC STUDIO 10M SRL - str. Vasile Conta nr.19 ap.3 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Strîmbu | Alexandru | 5468 | Transilvania | Salariat / Societate comercială Titular / Birou individual | SC Pronet SRL - Zalău, str. 9 Mai, nr. 4-6, ap. 3 B.I.A. - Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 10, ap. 12 SC ARHICUANT SRL - Zalău, Aleea Nucilor nr. 5, bl. K1, ap. 1, jud. Salaj | Suspendat pentru neplata cotizației |
| Stroe | Cristina | 3798 | București | Asociat / Societate comercială | SC ROSTRADA SA - str. Speranței 42 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Stroe | Ruxandra | 6181 | Muntenia Vest | Salariat / Societate comercială | Str. Radu Popescu, bl.43/B, ap.15, 130111 Târgoviște, jud. Dâmbovița | Suspendat la cerere |
| Stroie | Liviu | 3197 | București | Salariat / Societate comercială | SC REALCOMP DESIGN SRL - str. Sg. Maj. Cara Anghel nr.15 bl.C49 sc.A et.2 ap.13 sec.6 București | Suspendat la cerere |
| Ignat | Alina | 5631 | București | Titulat / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Dragoș Vodă nr 72, ap 1, parter, sector 2, București SC MELON DESIGN STUDIO SRL - str. Roma nr.44 ap.1 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Stuparu | Flaviu Bogdan | 4917 | Transilvania | Suspendat la cerere | ||
| Sturz | Simona Corina | 6407 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC METOPA SRL - Str. Berzei nr.4, Oradea, jud. Bihor | Suspendat la cerere |
| Subțirică | Ligia Ileana | 2253 | Transilvania | Funcționar public | Arhitect șef Primăria municipiului Cluj-Napoca | Suspendat la cerere |
| Sutașu | Maria Adriana | 1159 | București | Asociat / Societate comercială | SC ASSA IMPEX SRL | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Sutașu | Viorel | 1684 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - bd. Constantin Brâncoveanu 9 bl.B14 sc.2 et.3 ap.37 sect.4 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Svoronos | Ileana | 4091 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Swoboda | Petre | 1771 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Drumul Taberei nr.29 bl.F2 sc.1 et.2 ap.7 S.6 București PRINCER SA - str. Lipscani nr.33 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Szoha | Ludovic Francisc | 2792 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Șandra | Adina Maria | 2895 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Șandru | Viorel | 5122 | București | Salariat / Societate comercială | AKTORATE - Dr. Herescu nr.10 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Șatalan | Elena Raluca | 6233 | București | Asociat / Societate comercială | SC PROLINE ARCHITECTURE & DESIGN SRL - București, sect. 5, str Năsăud nr 11 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Șerban | Dan | 3678 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Șerban | Maria Cristina | 1599 | București | Asociat / Societate comercială | SC TECHS SOLUTIONS SRL - Aleea Perișoru nr.3, Bl.H35, Sc.B, Ap.11, Sector 3, București / UAUIM str. Academiei nr.18-20 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Șerban | Radu Mihail | 5693 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Șerbănescu | Ariadna Maria | 1544 | București | Salariat / Societate comercială | SC FARGO DECO DESIGN SRL Calea Crângași nr.64 sec.6 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Șerbănescu | Ioana Raluca | 1512 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ATICA DESIGN S.R.L. - Str. Uruguay nr.1, Bl.1, Ap.6, Sector 1, București | Suspendat la cerere |
| Șerbănescu | Luminița Atena | 4012 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Șerbănescu | Niculina | 2360 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - aleea Ritmului nr.4, bl.B34, et.3, ap.14, Zalău, jud. Sălaj | Suspendat pentru neplata cotizației |
| Șerbănescu | Rodica | 3002 | București | Salariat / Societate comercială | SC AXA PROIECT SRL - Str. Ceaikovki nr.14, București | Suspendat la cerere |
| Șincu | Horia Mihai | 3942 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ARC-H S.R.L. - Bd. Ghica Tei nr.43, S.2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Șipoș | Răzvan Cornel | 545 | Mureș | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Șoaită | Adriana | 747 | Argeș | Suspendat la cerere | ||
| Șotropa | Adrian Victor | 2640 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Ștefan | Aurelian | 3899 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Ștefan | Lavinia Roxana | 1923 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Ștefănescu | Lilica | 753 | Argeș | Suspendat la cerere | ||
| Ștefănescu | Maria | 3424 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Ștefănescu | Maria | 3997 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Ștefănuți | Camelia Raluca | 5748 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC Made By SRL - Cluj-Napoca, str. Budai Deleanu nr. 55, ap. 8 | Suspendat la cerere |
| Șurup | Magdalena | 3951 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. CREATON STUDIO S.R.L. - Șos. Pantelimon nr.309, Bl.8, Sc.C, Ap.89, Sector 2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Șuteu | Ovidiu Victor | 3007 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Șuteu | Rodica | 3009 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Takacs | Zoltan | 1107 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Taloș | Flaminiu | 4921 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC RAUM SRL - Str. Petru Maior nr.6-8, ap.5, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Taugner | Norbert | 5575 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Tăbăcaru | Aurel | 3080 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC. PROIECT BRAȘOV S.A - Bd. Iuliu Maniu nr.43, Brașov, jud. Brașov | Suspendat la cerere |
| Tănăsescu | Corina Anca | 3945 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Tănăsescu | Corina Simona | 4207 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Tănăsoiu | Adrian | 3592 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Tănăsoiu | Radu Vasile | 5086 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Tempea | Raluca Mihaela | 4806 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Teodor | Constantin Corneliu | 1304 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Teodorescu | Elena Sidonia | 3851 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Gh. Petrașcu nr.14, Bl.B9, Sc.2, Et.2, Ap.52, S.3 București SC Romstal Impex - sos. Vitan Barzesti, nr. 11A, sect. 4, București | Suspendat la cerere |
| Teodorescu | Florin Dan | 3398 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. C. Coposu nr.7, Bl.104, Sc.3, ap.77, S.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Teodorescu | Ioana | 1221 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Teodorescu | Marius | 946 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Administrație | Suspendat la cerere | |
| Teodorescu | Nicoleta Doina | 1712 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Tereja | Corina Ioana | 7038 | Iași | Suspendat la cerere | ||
| Tibără | Niculae Dan | 4099 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. Ștefan Vodă nr.36 sec.5 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Tică | Simona | 5998 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Piața Voievozilor nr. 16, Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Titieanu | Marilena Adriana | 1532 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Toader | Ciprian Teofil | 1279 | București | Salariat / Societate comercială | SC ISPE SA - bd. Lacul Tei nr.1-3 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Toader | George Valentin | 4092 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Todoran | Iuliana | 5471 | Transilvania | Suspendat la cerere | ||
| Tofan | Cristian Valere | 3884 | București | UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI / Direcția Administrativă - Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36 - 46, sector 1, București | Suspendat la cerere | |
| Tohăneanu | George Alexandru | 3138 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | SC ALTOST PRODING SRL - Str. Aleea Callatis nr.2, sector 6, București | Suspendat la cerere |
| Toltiș | Mariana | 977 | Hunedoara | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Tomescu | Ioana Gabriela | 3188 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Tomescu | Lucian Ioan | 2764 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Tomescu | Mihaela | 4295 | București | Salariat / Societate comercială | S.C. CALA 98 S.R.L. - Ion Băiulescu nr. 63, Sector 5, București | Suspendat la cerere |
| Tomescu | Valentin | 758 | Argeș | Suspendat la cerere | ||
| Tomuș | Iulia | 1506 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Constantin Tănase nr. 2, Sector 2, București SC Adest Architecture SRL - Str Alexandru Sicleanu nr 12 sect 3 Bucuresti | Suspendat la cerere |
| Topîrceanu | Cristina | 4407 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Torniov | Peter | 6301 | București | Asociat / Birou asociat | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Toth | Krisztina Andrea | 5236 | Nord-Vest | Admin. / Societate comercială | SC ARHIHOME SRL - str. Griviței nr.127, Baia Mare, jud. Maramureș | Suspendat la cerere |
| Trandafir | Roxana Mirela | 5636 | București | Salariat / Societate comercială | SC QUATTRO DESIGN TEAM SRL - str. Nicolae Iorga nr.17 ap.2 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Trif | Ion Aurelian | 391 | Timiș | Salariat / Societate comercială | F.F.F. SRL - Timișoara, Piața Bisericii (Eforie) nr.8 | Suspendat la cerere |
| Trifa | Adeona Roxana | 4686 | Bihor | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BIHOR SA - B-dul Gen. Magheru nr.23, Oradea, jud. Bihor | Suspendat la cerere |
| Trifan | Gheorghe Horia | 1269 | București | Asociat / Societate comercială | SC PROIECT BUCUREȘTI SA - Str. Vasile Alecsandri nr. 4, sector 1, București | Suspendat la cerere |
| Trifu | Daniel | 4626 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Odgonului nr.1 bl.132 ap.46 sec.6 București ARHIMONT SRL - str. Independenței nr.6 Bușteni | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Tripa | Ioan | 1983 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ARHITECT CONSULT S.R.L. - Str. Duiliu Zamfirescu nr.8, Sector 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Trișcu | Constantin Aurelian | 4386 | București | Suspendat la cerere | ||
| Trușcă | Oana Doina | 6589 | București | Suspendat la cerere | ||
| Truția | Cristian | 3995 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Tudor | Alexandru Horia | 2738 | București | Salariat / Societate comercială | SC STUDIO T94 IMPEX SRL - str. G-ral Radovici nr.12 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Tudor | Carmen Gabriela | 2903 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Tudor | Carmen Veronica | 4994 | București | Salariat / Societate comercială | SC SB ARHITECȚI SRL - bd. Eroilor 26 sec.5 București | Suspendat la cerere |
| Tudor | Mircea Matei | 605 | Arad | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Gen. Vasile Milea nr.3, ap.11, Arad, jud. Arad | Suspendat la cerere |
| Tudora | Ana Cristina | 5203 | Iași | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Ghe. Ghibănescu nr.8, Iași, jud. Iași SC SPAZIO SRL STR. GHIBANESCU NR. 8 , Iași, jud. Iași | Suspendat la cerere |
| Tudorache | Florin - Claudiu | 4724 | București | Salariat / Societate comercială | SC ZOOM DESIGN SOLUTIONS SRL - Calea Calarasi nr 321 sect 3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Tudorache | Isabela Irinel | 6595 | București | Salariat / Societate comercială | STUDIO T ARCH - str. g-ral Radovici nr.12 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Tudose | Mihai Mircea | 6078 | Timiș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. Tudose Mihai - Mircea - Timișoara, str. Ludwig von YBL, nr. 24 ARHI 3D SRL - Timișoara str. Glad nr. 84 | Suspendat la cerere |
| Tudosie | Laura Smaranda | 1035 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. 1907, nr. 5, Constanța, jud. Constanța | Suspendat la cerere |
| Tulbure | Bogdan | 6260 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC LAFARGE ARCOM GIPS SA - Drumul Leordei 106 sec.4 București | Suspendat la cerere |
| Turdean | Marcel Dumitru | 4072 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Turel | Gabriela | 2679 | Transilvania | Salariat / Administrație | Primăria Câmpia Turzii | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Tuțac | Elena Cristina | 6314 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Voicu Fodor - 300736 Timișoara, str. Aries nr. 20, sc. D, et. 6, ap. 24 | Suspendat la cerere |
| Țancu | Dinu | 2975 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. CITY GROUP PROIECT S.R.L. - Str. Luca Stroici nr.36, S.2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Țârei | George | 2778 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Unirii nr.57, Bl.E4, Sc.2, Ap.44, S.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Țaric | Eleonora Adriana | 2153 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | DJCCPCN BRAȘOV - Str. Michael Weiss Nr.22, Brașov, Jud. Brașov | Suspendat la cerere |
| Țibuleac | Mircea | 431 | Sibiu-Vâlcea | Asociat / Societate comercială | SC AXIS GRUP S.A. - Str. Nicolae Iorga nr.70, ap.1, Sibiu, jud. Sibiu | Suspendat la cerere |
| Țicu | Eugen Cristian | 3143 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Țigâră | Valentina | 5765 | București | Salariat / Societate comercială | SC ASIX DESIGN SRL - Str. Traian 197-199, et. 3, ap, 9, sector 3, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Țințu | Arthur | 4605 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC ARHI DOT DESIGN SRL - Str. Cotroceni nr. 9, sector 6, București | Suspendat la cerere |
| Țiplea | Cristina | 6712 | Nord-Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. ȚIPLEA CRISTINA - str. Luminisului nr.11c/38, Baia Mare, jud. Maramureș | Suspendat la cerere |
| Țuluș | Mihai | 3384 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Țurlea | Cristina Gabriela | 3388 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Icoanei nr.110 et.7 ap.24 sec.2, | Suspendat la cerere |
| Ulmeanu | Ionel Ermil | 5599 | București | Asociat / Societate comercială | SC CONSULT PROIECT CONSTRUCȚII 2004 SRL - Aleea Barajul Rovinari nr.3 sec.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ungureanu | Eduard Georgian | 5602 | București | Salariat / Societate comercială | SC VIC CONSTRUCT SRL - str. Alexandrina nr.19 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ungureanu | Elena Maria | 5519 | București | Salariat / Societate comercială | RE-ACT NOW STUDIO SRL - str. Șelari 9-11 sec.3 București | Suspendat la cerere |
| Ungureanu | Ruxandra Ioana | 3474 | București | Salariat / Societate comercială | STUDIO CASA VOC - șos. Iancului 1, bl. 112C, ap. 44, București 2 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Urdea | Ioana | 2870 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Administrație | Suspendat la cerere | |
| Ursu | Daniel | 6309 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ACS STUDIO SRL - Timișoara, str. Al. Xenopol nr.11 | Suspendat la cerere |
| Vagner | Iulian Ioan | 208 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC VAGARH SRL - Str. Păcurari nr.114, bl.581, ap.31, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Vais | Gheorghe Vladimir | 2223 | Transilvania | Suspendat la cerere | ||
| Valentin | Paula Laura | 2919 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Valls Navascues | Ramon | 6751 | București | Asociat / Birou asociat | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Vancea | Bogdan Ioan Alexandru | 3799 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Varga | Erika | 6172 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | B.I.A. - Sfantu Gheorghe, str. Godri Ferenc, nr. 2, ap.31, jud. Covasna | Suspendat la cerere |
| Varkonyi | Gabriela | 3500 | Arad | Salariat / Administrație | Primăria Pecica - Str.2, Nr.150, Oraș Pecica, Județul Arad | Suspendat la cerere |
| Vârlan | Ioan | 2470 | Bacău-Neamț | Suspendat la cerere | ||
| Vartolomei | Adrian Marius | 1143 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Dealul Măcinului nr.7, Bl.D34, Ap.87, S.6 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Vasilescu | Andreea Ioana | 4554 | București | Salariat / Societate comercială | SC VIC CONSTRUCT SRL - str. Alexandrina nr.19 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Vasiliu | Alexandru | 1442 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Vasiliu | Gheorghe Cristian | 3001 | București | Asociat / Societate comercială | SC AD CONCEPT 2000 SRL - șos. Baicului București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Vastel | Pascal Gilles Bernard | 6721 | Dunărea de Jos | Salariat / Societate comercială | DUPONT NICOLAY & ASSOCIES SARL - 1280 Quartier du Citis Route d’Epron, Franța | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Vădeanu | Roxana Iulia | 4452 | Bacău-Neamț | Suspendat la cerere | ||
| Vărzaru | Aura Alina | 7065 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială | SC LOGISTIC&ARH DESIGN SRL - COL. I. Buzoianu nr. 2 bis, bl.B, et.1, ap.4, jud. Buzău | Suspendat la cerere |
| Vătui | Radu | 4855 | București | Salariat / Societate comercială | CENTRUL DE AFACERI EUROBUSINESS SRL Calea 13 Septembrie nr.123 bl.T3 sc.1 ap.5 | Suspendat la cerere |
| Vedeș | Gabriel | 3318 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Egalității nr.1, bl.Egreta 1, ap.1, Galați, jud. Galați | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Veer | Klara | 5211 | Transilvania | Salariat / Societate comercială | SC AAU SRL - Str. Dobrogeanu Gherea nr.12/1, Cluj-Napoca, jud. Cluj | Suspendat la cerere |
| Velicu | Ioan | 549 | Mureș | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Veres | Áron | 550 | Mureș | Asociat / Societate comercială | SC AA INVESTMENT SRL - Str. Plopilor nr.8, Sighișoara, jud. Mureș | Suspendat la cerere |
| Vereș | Gheorghe | 1634 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Vericeanu | Tudor | 210 | Iași | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Vermeșan | Alexandra Victoria | 2329 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bistrița, str. Grădinilor nr. 27A, | Suspendat pentru neplata cotizației |
| Verzotti | Silvia Eugenia | 3822 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Vescan | Lavinia | 5410 | Timiș | Titular / Birou individual | B.I.A. Vescan Lavinia - Timișoara str. 16 Decembrie 1989 nr.29; Timișoara, str. Carei nr.6, bl. B, et. 3, ap.13 | Suspendat la cerere |
| Veseli | Bogdan Paul | 2683 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Administrație | Suspendat la cerere | |
| Vestri | Alessandro | 6491 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC BIROU DE ARHITECTURĂ PROIECTARE VESTRI SRL - str. Leonard Mociulschi nr. 16, ap. 3/A, Oradea, jud. Bihor | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Vidrașcu | Adrian Gabriel | 1962 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Vidrașcu | Anca Alexandra | 2029 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Vieru | Tudor Vladimir | 1623 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Vilaia | Gabriela | 1933 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Villa | Marian | 3848 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Șos. Pantelimon nr.235, Bl.67, Sc.B, Ap.128, Et.6, S.2, CASSTIL SA - șos. Vergului nr.41 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Vinea | Vladimir | 2979 | București | Suspendat la cerere | ||
| Vinge | Sandra Eugenia | 6648 | Timiș | Salariat / Societate comercială | ARTEEN SRL CASE GROUP PROJECT SRL - 300715 Timișoara, jud. Timiș, str. Martor Vasile Balmus nr. 14, | Suspendat la cerere |
| Vintilă | Alexandra Magdalena | 3994 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Vintilescu | Victor Alexandru | 2743 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Virginas | Ioana Anca | 5837 | Transilvania | Titular / Birou individual | B.I.A. - Cluj-Napoca, str. Eremia Grigorescu nr. 73 | Suspendat la cerere |
| Vissarion | Ana Maria | 3458 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Vișan | Constantin | 1821 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. COVI DESIGN S.R.L. - Str. Chopin nr.22, Ap.9, Sector.2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Vînătoru | Oana Cecilia | 3935 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Vîrlan | Denisa Mihaela | 4345 | București | Asociat / Societate comercială | SIRIUS DESIGN - Calea Văcărești 328 bl.9C sc.A ap.15 sec.4 București | Suspendat la cerere |
| Vlad | Barbu | 2819 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Vlad | Cristian Dan | 1456 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Constantin Rădulescu Motru nr.20 bl.22-24 sc.D et.2 ap. 139 sect.4 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Vlad | Victoria Elena | 1259 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Vlahu | Elena | 1120 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Vlădescu | Anton Vlad | 5763 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Vodă | Dragoș | 3182 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Voicilă | Teodora | 5185 | Dunărea de Jos | Funcționar Public | Primăria Galați, Str. Domneasca, Nr.59 | Suspendat la cerere |
| Voicu | Daiana Maria | 1884 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - Șos. Unirii nr.43, loc. Petrești 077067 Com. Corbeanca, jud. Ilfov | Suspendat la cerere |
| Voicu | Ramona | 1666 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Voiculescu | Ioana Maria | 1702 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Voiculeț | Alina Liliana | 3195 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. Ion Mihalache nr.96, Bl.44B, SC.A, Ap.13, S.1 București | Suspendat la cerere |
| Voinea | Mircea George | 1268 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Volovici | Ursula Renate | 4185 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Voroneanu | Manole Răzvan | 7523 | Iași | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Vovca | Mircea | 2035 | București | Asociat / Societate comercială | ARC CONSULTING SRL - str. Mașina de Pâine nr.1 ap.11 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Vrabie | Ciprian | 5256 | București | Salariat / Societate comercială | SC ECLECTARE SRL - str. Calea Griviței nr.202 bl. J30 ap.10 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Vrabie | Răzvan Florin | 1515 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Vrâncianu-Dănilă | Iulia Ionela | 5544 | Bacău-Neamț | Suspendat la cerere | ||
| Weber | Mirela Ileana | 5502 | București | INSTITUTUL NAȚIONAL AL MONUMENTELOR ISTORICE - str. Enachiță Văcărescu nr.16 | Suspendat la cerere | |
| Weinerich | Robert | 2704 | București | Salariat / Societate comercială | SC IPCMG SA - Calea Griviței nr.8-10 sec.1 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Wierdak | Michael | 7473 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. WIERDAK IMOBILIARE S.R.L. - Șoseaua Nicolae Titulescu, Nr. 10, sc. C, bl. 20, ap. 156, sector 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Wolf | Irina | 4111 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Yokina | Eliza Geraskova | 6142 | București | Asociat / Societate comercială | SC SOARE & YOKINA ARHITECȚI ASOCIAȚI SRL - Str Dorobanților 127-129, sect 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Zaharescu | Georgeta | 3420 | București | Suspendat la cerere | ||
| Zaharescu | Petre | 2594 | București | Suspendat la cerere | ||
| Zaharescu | Răzvan Niculae | 1430 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Zaharia | Corina Elena | 4303 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC COIFER IMPEX SRL SC COIFER ARH SRL - Strada Jiului nr.67, sector 1, București, Romania | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Zaharia | Doina | 3283 | Transilvania | Salariat / Administrație | Primăria Cluj-Napoca | Suspendat la cerere |
| Zaharia | Ștefan | 3543 | Prahova | - | - | Suspendat la cerere |
| Zanciu | Maria Simona | 1593 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Zărnescu | Laura Monica | 3573 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC AXA Z - BIROU DE ARHITECTURA BUCUREȘTI - str. dna Ghica 5 bl.3 sc.3 ap.124 SC 144 ENGINEERING SRL - Str. Revoluției din 1989 nr. 41 SC MOBEXPERT HOLDING - Str. Fabrica de Glucoză nr. 21 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Zbora | Ovidiu Jean | 6457 | Hunedoara | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Zonth-Petrescu | Ștefania Amalia | 3444 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Jean Steriadi nr.4, Bl.I 18, Sc.B, Et.I, Ap.21, S.3 | Suspendat pt. neplata cotizației |
Secțiunea 2: conductori arhitecți cu drept de semnătură suspendat
Nume | Prenume | Nr. înreg. TNA | Tabloul teritorial al Arhitecților | Modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură | Adresa / Adresele profesionale | Observații cu privire la dreptul de semnătură |
| Achim-Tașcă | Alexandru Aron | 5523 | Sibiu-Vâlcea | Suspendat pentru neplata cotizației | ||
| Adam | Roxana | 3153 | București | Suspendat la cerere | ||
| Aldea | Ștefan | 5639 | București | Salariat / Societate comercială | SC SOARE & YOKINA ARHITECTI ASOCIATI SRL - bd. Corneliu Coposu nr.33 ap.2 București | Suspendat la cerere |
| Andone | Gheorghe | 3753 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Grădiniței nr.12, bl.X, sc.C, ap.11, et.2, Pașcani, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Andreica | Ioan | 4149 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Mihai Viteazu nr.45, bl.1, ap.28, Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea | Suspendat la cerere |
| Andronescu | Constantin Doru | 1854 | București | Asociat / Societate comercială | ARICON - EX SRL - Str. Învingătorilor nr. 14, sector 3, București | Suspendat la cerere |
| Anton | Diana Magdalena | 3712 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Anton | Ramona Venera | 5143 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARHTECT INVEST SRL BUCUREȘTI - str. Viesparilor nr.4 sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Apetrei | Carmen Doina | 214 | Iași | Salariat / Societate pe acțiuni | Suspendat la cerere | |
| Axante | Raluca Elena | 4826 | București | Asociat / Societate comercială | SC EAST WIND ARHITECT SRL 1A - șos. București - Ploiești | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Baba-Novac | Tudor Andrei | 3017 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Baciu | Petrică Săndel | 3030 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Baltaru | Florin Constantin | 2888 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Barbacaru | Flaviu | 3794 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Barbău | Gabriel | 3328 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. N. Bălcescu nr.78, sc.C, Vaslui, jud. Vaslui | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bălan | Cosmin Gabriel | 4846 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARCHCONCEPT SRL - bd. Banu Manta nr.29 sc.1 bl.32 et.3 ap.19 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bărbuț | Alina Elena | 3771 | Brașov-Covasna- Harghita | Titular / Birou individual | CARH. ALINA ELENA SÂRBU BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ - Str. Aleea Lăcrămioarelor, nr. 9, bl 18 bis, sc. C, ap 13, Brașov | Suspendat la cerere |
| Berlo | Elena | 3710 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Berlo | Eugen Bogdan | 4004 | București | Suspendat la cerere | ||
| Beuran | Eugenia | 2481 | Bacău-Neamț | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Bianu | Maria Diana | 955 | Hunedoara | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Viilor nr.32, Orăștie, jud. Hunedoara | Suspendat la cerere |
| Birișu | Mihaela | 5793 | București | Salariat / Societate comercială | SC ROMEX SRL - Calea Floreasca nr.60 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bogeanu | Mihaela Sanda | 4978 | București | Salariat / Societate comercială | HIDROPROIECT DESIGN SA - bd. Lacul tei nr.1bis sec.2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Bolintiș | Hariclea | 4270 | București | Suspendat la cerere | ||
| Bonciu | Traian | 2482 | Bacău-Neamț | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Borbeanu | Simion Sandu | 2654 | Hunedoara | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Caia | Mihai | 3756 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Bd. T. Vladimirescu nr.103, ap.3, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Cârstea-Caba | Dan | 101 | Oltenia | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Călin | Marilena | 3837 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Chendea | Daniela | 3364 | București | Salariat / Societate comercială | SC ASAI MANAGEMNT & CINSULTING SRL - Str. Biharia nr. 67 - 77, Sector 3, București | Suspendat la cerere |
| Chiriac | Maria | 5431 | București | Asociat / Societate comercială | SC ARHITECTURES HARMONY & STIL SRL - str. Enăchiță Văcărescu nr.17 sec.4 București | Suspendat la cerere |
| Ciampuru | Carmen | 1615 | București | Suspendat la cerere | ||
| Cioca | Ionel | 3739 | Transilvania | Suspendat la cerere | ||
| Ciomârtan | Camelia Maria | 3542 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | SC "EXELSERV "SRL - Aleea Banul Udrea, nr.11, bl.V103, ap.31, sector 3, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Codreanu | Mihaela | 1784 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Coman | Cristina Gabriela | 5415 | București | Salariat / Societate comercială | SC MAX PROIECT SRL - Calea Dorobanților 112 et.2 ap.05 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Condrea | Marioara | 2448 | Bacău-Neamț | Suspendat la cerere | ||
| Constantinescu | Ana Maria | 4052 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Constantinescu | Nicolae | 4084 | București | Asociat / Societate comercială | SC NCN COMPANY 94 SRL - Str Ziduri Mosi nr 2 bl 6 sect 2 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Crasan | Dragoș | 3065 | Prahova | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Crăciuneanu | Zoica Mariana | 4542 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Gheorghe Petrașcu nr.53 bl.PM53 ap.40 sec.3 S.C.ALCONS ENGINEERING S.R.L. - str. Th. Speranția nr. 98,sector 3, București | Suspendat la cerere |
| Cristea | Adrian Coman Miron | 4015 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Cristea | Georgiana Violeta | 4069 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Croitoru Capbun | Silvia | 5151 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | SC CITY LAND MARKS SRL - Str. Forjei, nr. 3, jud. Brașov | Suspendata la cerere |
| Cuconoiu | Irina Steluța | 5181 | Dunărea de Jos | Titular / Birou individual Salariat / Serv. Public | B.I.A. - Str. Libertății nr.17, bl.O1A, ap.26, Tecuci, jud. Galați DIRECȚIA PUBLICĂ DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE - Str. 13 Decembrie nr.5, Tecuci, jud. Galați | Suspendat la cerere |
| Dima | Tamara | 822 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROINTEC ROMANIA SRL - Str. Zambilelor nr. 6, sector 2, București | Suspendat la cerere |
| Dimitriu | Lucia | 217 | Iași | Salariat / Societate comercială | SC HIT SRL - Sos. Păcurari nr.92, Iași, jud. Iași | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Dragomir | Maricica | 218 | Iași | Asociat / Societate comercială | SC INGRAPH SRL - Piața Unirii nr.5, Iași, jud. Iași | Suspendata la cerere |
| Dragomirescu | Maria Margareta | 4448 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Drăgan | Radu Aurel Ioan | 611 | Arad | Salariat / Administrație | Funcționar public | Suspendat la cerere |
| Dumitrescu | Anca | 4237 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Dumitrescu | Gheorghe | 5743 | Prahova | - | - | Suspendat la cerere |
| Dumitru | Răzvan Nicolae | 3790 | București | Suspendat la cerere | ||
| Fieroiu | Mihai Valentin | 1409 | București | Asociat / Societate comercială | AXA BIROU PROIECTARE SRL - Bd. C-tin Brâncoveanu nr. 13, Bl. B16, sc. 4 , ap. 94, sector 4, București | Suspendat la cerere |
| Filon | Sorin | 4033 | București | Asociat / Societate comercială | S.C. ARCHIWORKS S.R.L. - Șos. Ștefan cel Mare nr.60, Bl.41, Sc.C, Et.5, Ap.73, S.2, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Florea | Sorin Remus | 3696 | Bihor | Funcționar public | Primăria Municipiului Oradea, Instituția Arhitectului Șef | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Florea | Viorica | 2465 | Bacău-Neamț | Suspendat la cerere | ||
| Flueraru | Daniela Octavia | 1596 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | S.C. ROMSCAD PROIECT S.R.L. - Str. Teodor Speranția nr.130, Sector 3, București | Suspendat la cerere |
| Furó | Iudita | 556 | Mureș | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Gârdea | Heliadde Christofor | 3329 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Ing. Badea Romeo, bl.80, sc.C, et.4, ap.1, Vaslui, jud. Vaslui | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Gârlici | Viorel | 672 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC GARLICI SRL - Str. Volovatului nr.73, sc.D, ap.50, Rădăuți, jud. Suceava | Suspendat neplata cotizației |
| Gavrilescu | Cătălina Grațiela | 3202 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Găman | Nicolae | 2762 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. - B-dul Independenței bloc.7, ap.9, 130104 Târgoviște,jud. Dâmbovița | Suspendat pentru neplata cotizației |
| Georgescu | Liviu Mihai | 2419 | Prahova | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Gheorghe | Răzvan | 4534 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Gheorghescu | Sorinel Mihai | 3897 | București | Salariat / Societate comercială | SC AQUAPROIECT SA - str. Independenței nr.294 sec.6 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Gherman | Anca Adriana | 3288 | Dobrogea | Salariat / Societate comercială | SC R.S.M. SRL - Bd. 1 Dec. 1918 nr.2A, bl.I2, ap.29, Constanța, jud. Constanța | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ghinea | Mariana | 3347 | Muntenia Sud Est | Suspendat la cerere | ||
| Giuglan | Diana Cristina | 6128 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Gligor | Ionel | 673 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC PROD DÉCOR SRL - Str. Traian Vuia nr.2H, Suceava, jud. Suceava | Suspendat neplata cotizației |
| Gogu | Mihai Cătălin | 4844 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Sfântul Constantin nr. 4, Sector 1, București SC CHORA DEZVOLTARE IMOBILIARĂ SA bd. Bălcescu 23A sc.D et.2 ap.95 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Graur | Violeta | 3959 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Gustescu | Eugenia | 4317 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Hazarian | Constantin | 4853 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - Intrarea Craiovei, nr. 1, bl. A 5, sc. B, parter, ap. 20, sector 6, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Hărăstășan | Mircea | 2349 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC TOP PROIECT SRL - Piața Mică nr.8, Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud | Suspendat pentru neplata cotizației |
| Homner | Ștefan Willy | 4017 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Huluba | Aurelia | 4423 | București | Salariat / Societate comercială | FRISAROM ENGINEERING SA - str. Hristo Botev nr.10 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Iacob | Gabriela | 2466 | Bacău-Neamț | Suspendat la cerere | ||
| Iftimescu | Radu Florin | 220 | Iași | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Iliescu | Cristina | 2827 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat la cerere | |
| Iliescu | Niculina | 2494 | Bacău-Neamț | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Institoris | Carina | 4484 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Ionescu | Alexandra | 6790 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARUA CREATE DESIGN SRL - Str. Drumul Taberei nr. 73 B, bl. TS 40, Sc. 1, Et. 8, Ap. 52, sector 6, București | Suspendat la cerere |
| Ionescu | Marinel | 3322 | Oltenia | Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Opanez nr.20, bl.F2, ap.4, Craiova, jud. Dolj | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Iordache | Florin Toma | 3582 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Alunișului nr.3, Bl.12C, Sc.1, Ap.38, S.4 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Jalobă | Emanuela Florina | 5672 | București | Salariat / Societate comercială | SC NICOMAR MĂRĂCINE SRL - Sos Brăilei nr 2 Buzău | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Kacso | Anna | 3518 | Mureș | Titular / Societate comercială | SC KAF INVEST SRL - Str. Principală nr.84, Păingeni, jud. Mureș | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Kovacs | Magdolna | 3092 | Brașov-Covasna- Harghita | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Lazăr | Florian Claudiu | 3112 | Oltenia | Titular / Birou individual | SC MODOOL SRL - Calea București, nr. 106, bl. 211, sc. A, ap. 15, Brașov, jud. Brașov | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Lazăr | Florica Iustina | 2721 | Arad | Salariat / Administrație | Funcționar public | Suspendat la cerere |
| Lehene | Valeria | 2364 | Transilvania | Suspendat la cerere | ||
| Letea | Eleonora Lucia | 3556 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Lichiardopol | Lucian | 3300 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Lissai | Alexander Nikolaus | 4495 | Dobrogea | Asociat / Societate comercială | SC LISSAI&PARTENERS SRL - Bd. Tomis nr.18, Constanța, jud. Constanța | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Lorentz | Claudia Irina | 3983 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Maftei | Emilian | 3761 | Iași | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Magyaros | Hunor | 562 | Mureș | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Manasia | Oana | 3535 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Marin | Petre | 6182 | Muntenia Vest | Titular / Birou individual | B.I.A. “ARHITECT 22" - Str. Dunării nr.13, 080061 Giurgiu, Jud. Giurgiu | Suspendat la cerere |
| Marinescu | Elisabeta Maria | 728 | Argeș | Titular / Birou individual Salariat / Administrație | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Marinescu | Raluca Mihaela | 3057 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Matei | Nicu | 2961 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Măgurean | Ștefan Stelian | 3131 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC ZOOM CONCEPT SRL - Str. Crișan nr.7A, bl.2, ap.15 Brașov | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mărginean | Tatiana | 564 | Mureș | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Melenciuc | Mihaela | 6116 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BUCUREȘTI SA - Str Vasile Alexandri nr 4 | Suspendat la cerere |
| Mereșiu | Anca Roxana | 6464 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Administrație | Suspendat la cerere | |
| Mitrache | Aurel Petrișor | 5079 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Mitrică | Stelian | 1636 | București | Salariat / Societate comercială | Institutul de Studii si Proiectari Energetice S.A. - bdul. Lacul Tei nr. 1-3, sector 2, C.P.30-33, București 020371 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Mocioalcă | Octavian | 105 | Oltenia | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Morărescu | Mihai | 4136 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | TEHNOFINIT SRL PETROL PROIECT SA - str. Demi Dobrescu nr.15 sc.3 ap.91 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Morth | Izabella Mihaela | 6364 | București | Salariat / Societate comercială | SC Attico Barter Club SRL - Str. Danielopol 3- 5, ap. 1, sect. 4, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Munteanu | Mariana | 565 | Mureș | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Făget nr.12/3, Tg. Mureș, jud. Mureș SC MAISON PROJECT SRL - Corunca, nr.21/A, jud. Mureș | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Nagy | Ștefan Zsolt | 283 | Satu Mare | Salariat / Societate pe acțiuni Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | SC SIGMA PROIECT SA - Str. Decebal, nr.23, Satu Mare, jud. Satu Mare B.I.A. - Bd. Vasile Lucaciu, nr.31/10, ap.1, Satu Mare, jud. Satu Mare SC GENERAL PROIECT SRL - Satu Mare | Suspendat la cerere |
| Neagoe | Dănuț Viorel | 4196 | Oltenia | Titular / Birou individual | B.I.A. - Aleea Dragoș Vodă nr.16, bl.B3, ap.9, Caracal, jud. Olt | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Neamțu | Emilia Elena | 3976 | București | Asociat / Societate comercială | SC DE LUXE TRADING SRL - str. Pridvorului nr.19 bl.20 sc.2 et.2 ap.23 sec.4 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Nedelea | Gabriela Florina | 4247 | Argeș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Negoițescu | Costel Dorian | 4348 | Iași | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Neculau nr.16, bl.585, et.3, ap.9, Iași, jud. Iași | Suspendata la cerere |
| Negruți | Leonard | 4159 | Iași | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. N. Bălcescu, bl.77, sc.C, et.2, ap.12, Vaslui, jud. Vaslui SC PROIECT SRL - Str. N. Bălcescu, bl.77, sc.C, et.2, ap.12, Vaslui, jud. Vaslui SC GRUP ADISTIL SRL BARLAD | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Nica | Dora | 106 | Oltenia | Salariat / Societate pe acțiuni | SC PROIECT MEHEDINTI SA - Str. Aurelian, nr.46, Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinti | Suspendat la cerere |
| Olteanu | Virgil | 2326 | Alba | Funcționar public | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Oprea-Crețu | Mihai | 3906 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Palade | Dana Elena | 686 | Nord-Est | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Panaite | Daniel | 3835 | București | Salariat / Societate comercială | SC petrol PROIECT SA - București str. Gh. Teodorescu nr.45 sec.3 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Panaite | Iuliana | 687 | Nord-Est | Asociat / Societate comercială | SC MODUS SRL - Aleea Spătari nr.5, Botoșani, jud. Botoșani | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Petrilă | Zoia | 2541 | Bihor | Asociat / Societate comercială | SC EXPRESIV SRL - Str. A. Lazăr nr.6, ap.21, Oradea, jud. Bihor | Suspendat la cerere |
| Pîrvulescu | Mircea Demetrius | 3566 | București | Salariat / Societate comercială | CEC - SMB - bd. UNIRII nr.75 sec.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Podăreanu | Lavinia Alexandra | 5058 | București | Suspendat la cerere | ||
| Pop | Isai | 2335 | Transilvania | Asociat / Societate comercială | SC POPIS IND SRL - Str. Ursului nr.14, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Pop | Marian Ovidiu Radu | 284 | Nord-Vest | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Pop | Roger Oliviu | 4609 | București | Salariat / Societate comercială | A&A Tehnic Grup - Str Moxa nr 9 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Popa | Gabriel | 3267 | Hunedoara | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Preda | Raluca Mariana | 5008 | București | Salariat / Societate comercială | SC MASTERPLAN DESIGN SRL - Pitești | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Preotu | Anamaria | 3554 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Rădinar | Constantin | 5125 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Rădulescu | Mihai | 4154 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Administrație | Suspendat la cerere | |
| Răduleț | Anca Maria | 5978 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Societate comercială | SC MASTER CONSTRUCT SRL - Sibiu, Al. Roșiorilor, nr. 2A, apt. 2, parter | Suspendat la cerere |
| Răzvan | Mihaela Cătălina | 1859 | București | Asociat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Redlinger | Ileana | 1893 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Repeziș | Eugen Cristian | 5326 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - str. Piramidei 15-17 sec.5 SC RAMFA PROEXIM SRL - bd. Constantin Brâncoveanu București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Romanescu | Aurelia | 2865 | Bacău-Neamț | Funcționar public | Suspendat la cerere | |
| Romașcan | Ștefania Ana | 4151 | Sibiu-Vâlcea | Salariat / Administrație | Suspendat la cerere | |
| Roșca | Ecaterina | 3706 | Nord-Vest | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Roșu | Cristian | 6338 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Inginerilor Tei, nr. 4, bl. 130B, sc. A, et. 1, ap 14 SC MARSH BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE- Șos. Nordului 24 - 26 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Rotaru | Irina | 5699 | București | Salariat / Societate comercială | SC ARICALI SRL - str. Mogoș Vornicul nr.3A ap.3 sec.2 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Samson | Cristina Monica | 3827 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Săftulescu | Gabriel | 362 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Simionescu | Gabriela | 3200 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Sîrbu | Ștefan | 3905 | București | Asociat / Societate comercială Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Sponte | Stere | 3720 | Dobrogea | Funcționar public | B.I.A. - Str. T6 nr.10, Năvodari, jud. Constanța | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Staicu | Doina | 749 | Argeș | Salariat / Administrație | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Stan | Irina Ioana | 4058 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Stan | Mădălina Daniela | 2905 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Stan | Răzvan Andrei | 2906 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Stanciu | Cătălin | 4595 | București | Titular / Birou individual | B.I.A. - str. Olimpului nr.37 sec. 4 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Stoica | Ion | 4157 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Calea lui Traian, nr.106, Râmnicu- Vâlcea, jud. Vâlcea | Suspendat pentru neplata cotizației |
| Suărășan | Rodica Maria | 2856 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Suciu | Mircea Gheorghe | 2670 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Aleea Tomești nr.7, Bl.12, Sc.1, Ap.4, S.4, București SC GRUP STAR SRL - Com. Unirea, jud. Alba, SC IPCMG SA - Griviței nr. 10-12 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Szekely | Eugen Adrian | 6267 | București | Salariat / Societate comercială | GD ARHITECT SRL - Str. Dorneasca, nr. 16, bl. P 58, sc. 2, et. 8, ap 52, sect 5, București | Suspendat la cerere |
| Șerban | Ioana Maria | 4262 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Intr. Pristolului 7 sect.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Șteblea-Șteflea | Ștefan Simion | 7003 | București | Asociat / Societate comercială | SC SIMON EDIL CONSTRUCT SRL - Bd. Timișoara 27, sector 6, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ștefureac | Florea | 1682 | București | Asociat / Societate comercială | SC INTERDESIGN SERV SRL - str. Pictor Ion Țuculescu nr.36 bl.A21 Parter ap.2 sec.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Ștefureac | Florea | 1682 | București | Asociat / Societate comercială | SC INTERDESIGN SERV SRL - str. Pictor Ion Țuculescu nr.36 bl.A21 Parter ap.2 sec.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Tarța | Marcel | 829 | Bihor | - | - | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Teodorescu | Radu Eugen | 5140 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Radu Eugen Teodorescu - Intr. Bâdeni nr. 7, bl. M61, sc. 6, et. 1, ap. 106, Sector 3, București SOUTH PACIFIC CONSTRUCȚII SRL - Str. Tiutu Maiorescu nr. 34 E, vila 7, Pipera, Voluntari | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Theodorescu | Corina | 2993 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Theodorescu | Cristian Laurențiu | 2994 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Bd. Dimitrie Cantemir nr.17, Bl.10, Ap.35, s.4 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Toboșaru | Bogdan | 1536 | București | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Toboșaru | Cristiana Florentina | 6568 | București | Salariat / Societate comercială | SC ATELIER EGO CONCEPT SRL - Bd. Iuliu Maniu nr. 7, corp A, et. 3, sector 6, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Toderici | Florin Alexandru | 3562 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Trîncu | Nicolae Alin | 6259 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Vaselor nr. 2, bl. 34, sc. A, et. 6, ap. 37, sect. 2, București SC SMART BUILDING SRL - Str Vasile Gherghel, nr. 36, parter | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Tudose | Andreea Ioana | 3853 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Tulpan | Oana | 5977 | Sibiu-Vâlcea | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Tudor Vladimirescu, nr.12, ap. 1, jud. Sibiu SC EXPERT PROIECT SRL - B-dul Vasile Milea, bl. P, sc. A, apt. 3, loc. Sibiu, jud. Sibiu | Suspendat la cerere |
| Vartan | Adina Georgiana | 4962 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - N. Grigorescu nr.39 bl.B5 sc.A et.3 ap.16 WELAN HOLDINGS - bd. Unirii nr.63 bl. F3 sc.C ap.55 | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Vasilescu | Irina Valeria | 1879 | București | Titular / Birou individual Salariat / Societate comercială | B.I.A. - Str. Mihai Bravu, Nr.297, Bl.15A, Sc.B, Ap.97, S.3 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Văleanu | Gabriela | 5284 | București | Salariat / Societate comercială | SC ASCO CONSTRUCTII SRL - Bd Lacul Tei nr 80 sect 2 București | Suspendat la cerere |
| Viecelli | Gabriel | 1738 | București | Salariat / Societate comercială | SC PROIECT BUCUREȘTI SA - Str. Vasile Alexandri nr. 4, sector 1, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Vișan | Eugen Marian | 5327 | București | Titular / Birou individual Asociat / Societate comercială | B.I.A. - str. Moșoaia nr.35 sec.4 SC ARHITECTURES HARMONY&STR SRL - str. Enăchiță Văcărescu nr.17 București | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Vișan | Laura | 5605 | București | Asociat / Societate comercială | ED GRAPHIC LINE SRL - Aleea Băiuț nr.9 bl.M30 et.1 ap.10 sec.6 București | Suspendat la cerere |
| Vraciu | Eduard Daniel | 3039 | București | Salariat / Societate comercială | Suspendat pt. neplata cotizației | |
| Weber | Edwin Coriolan | 2719 | Dobrogea | Titular / Birou individual | B.I.A. - Str. Crișana nr.69, bl.G1, sc.B, ap.33, Constanța, jud. Constanța | Suspendat pt. neplata cotizației |
| Zamă-Neagră | Adrian | 4485 | Timiș | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Zamfir | Dragoș Onuț | 4162 | Prahova | Suspendat pt. neplata cotizației | ||
| Zoie | Mihai George | 3373 | Muntenia Sud Est | Asociat / Societate comercială | SC YOUNG ARHITECT STUDIO SRL - Bd. Alexandru Obregia nr.50, bl.R11, sc.A, ap.20, sector 4, București | Suspendat pt. neplata cotizației |
Filialele teritoriale al Ordinului Arhitecților din Romania
| Denumirea | Județe incluse | Municipiul de reședință și adresa sediului |
| Alba | Alba | 510134 Alba Iulia, jud. Alba, Str. Calea Moților, nr.5, tel/fax: 0258- 833202; e-mail: oar.alba@gmail.com |
| Arad | Arad | 310022 Arad, jud. Arad, str Gheorghe Popa de Teiuș nr.2-4, Tel/fax: 0257- 280.266, e-mail: adar@clicknet.ro |
| Argeș | Argeș | str. Negru Voda, nr.57, cod 110068, Pitești, jud. Argeș; punct de lucru: bdul I.C. Bratianu, nr.24, etaj II, 110003; tel/ fax: 0248 211480; 0724.517477; email: secretariat@oararges.ro |
| Bacău-Neamț | Bacău și Neamț | 600037 Bacău, jud. Bacău, str. 9 Mai, nr.7, tel/fax: 0234 522124, e-mail: oarbcnt@bacau.rdsmail.ro, filiala@oar-bacauneamt.ro |
| Bihor | Bihor | 3700 Oradea, jud. Bihor, B-dul G-ral Magheru nr.23, et.4, cam. 49, Tel: 0259-428889, 0788363482, e-mail: arhitect.bihor@rdsor.ro, www.arhitecthuro.ro |
| Brașov-Covasna-Harghita | Brașov, Covasna și Harghita | Brașov, jud. Brașov, Sirul Beethoven, nr.1, tel. 0268 - 471438, ordinularhitectilor@gmail.com |
| București | București | 010014 București, str. Academiei nr.18-20, sect.1, tel/fax: 021 3039226, e-mail:oarbuc@rdsmail.ro |
| Dobrogea | Constanța și Tulcea | 900591 Constanța, jud. Constanța, bd. Tomis nr.143A, et.9, tel: 0241/520443, e-mail: oar_ctar@yahoo.com |
| Dunărea de Jos | Brăila și Galați | 800025 Galați, jud. Galați, Str. Portului nr.20, tel: 0236-490505; e-mail: oargalatzi@clicknet.ro |
| Hunedoara | Hunedoara | mun. Deva, str. Andrei Muresan, nr.2, bl.2, parter, cod: 330088, județ Hunedoara, tel/fax: 0254 234 540, oarhunedoara@gmail.com |
| Iași | Iași și Vaslui | 700063 Iași, jud. Iași, Bdul. Ștefan cel Mare nr.4, bl.4, demisol, tel: 0332.455.269 Fax: 0332.455.261, e-mail: oar_iasi@yahoo.com |
| Muntenia Sud-Est | Buzău, Călărași, Ialomița și Vrancea | Buzău, jud. Buzău, str. Transilvaniei nr.1, tel: 0242311711, fax: 0242311711 |
| Muntenia Vest | Dâmbovița, Giurgiu și Ilfov | 130015 Târgoviște, jud. Dâmbovița, str. Al. Ioan Cuza nr.12, Tel.0245 640340, e-mail: cr_dum55@yahoo.com, www.oar-ftmv.ro |
| Mureș | Mureș | 540027 Târgu Mureș, jud. Mureș, str. Tineretului nr.2, cam.39, e-mail oarmures@rdslink.ro, tel: 0265 266908, fax: 0265 264 435 |
| Nord-Est | Botoșani și Suceava | 720019 Suceava, jud. Suceava, Str. Apeductului nr.4, tel/fax: 0230 551 263, e-mail: oar_nordest@yahoo.com |
| Nord-Vest | Maramureș | Baia Mare, jud. Maramureș, Str. Minerilor nr.11, tel/fax: 0262 215261, 0788 369787; email: oarnv@yahoo.com |
| Oltenia | Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Teleorman | 200390 Craiova, jud. Dolj, str. M. Kogălniceanu nr.13, tel/fax: 0251 466370; 0351.809751, tel. 0351.809752, 0722.665536; E-mail: oar.oltenia@rdscv.ro; secretar-executiv: Baran Elena 0729.061883 consilier juridic Grecu Lenuța Mioara 0744900624 |
| Prahova | Prahova | Ploiești, Jud. Prahova, Str. Maramureș, Nr.12, tel/fax: 0244.597.515, 0729851999 Președinte; 0727721795 Secretar; secretariat@oarprahova.ro, presedinte@oarprahova.ro, www.oarprahova.ro |
| Satu Mare | Satu Mare | Piata Libertatii nr.20, cam.201, Satu Mare, jud. Satu-Mare; tel: 0772 094 076; e-mail: ordin_arh_sm@yahoo com |
| Sibiu-Vâlcea | Sibiu și Vâlcea | 550179 Sibiu, jud. Sibiu, str. Mitropoliei nr. 17, tel: 0269 215251, e-mail: contact@oarsbvl.ro |
| Timiș | Timiș, Caraș Severin | Sediu:Timișoara, str. Diaconu Coresi nr.12, jud. Timiș; secretariat: jud Timiș, Timișoara, str. Augustin Pacha nr.8, et. 1, cam.9, tel/fax: 0256487633, e-mail: secretariat@oartimis.ro, site: www.oartimis.ro |
| Transilvania | Bistrița-Năsăud, Cluj și Sălaj | 400089 Cluj-Napoca, jud. Cluj, Blv. Eroilor nr.22, ap.10, tel/fax: 0264- 450375; 0728-330140, web-page: www.oartransilvania.ro; e-mail: secretar@oartransilvania.ro; |








