Legea nr. 54/2020 - aprobarea OUG nr. 33/2020 privind unele măsuri fiscale și modificarea unor acte normative

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR

SENATUL

LEGE

pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2020 privind unele măsuri fiscale și modificarea unor acte normative

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. — Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33 din 26 martie 2020 privind unele măsuri fiscale și modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 30 martie 2020, cu modificările ulterioare, cu următoarea completare:

— La articolul 1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) Contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare și plată prevăzut la art. 41 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii care plătesc impozit pe venitul microîntreprinderilor, care plătesc impozitul datorat la termenele scadente, 25 iulie 2020 inclusiv, pentru trimestrul II, și 25 octombrie 2020 inclusiv, pentru trimestrul III, beneficiază de o bonificație de 10% calculată asupra impozitului pe profit datorat.”

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ION-MARCEL CIOLACU

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

ROBERT-MARIUS CAZANCIUC

București, 14 mai 2020.

Nr. 54.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Legea nr. 54/2020 - aprobarea OUG nr. 33/2020 privind unele măsuri fiscale și modificarea unor acte normative