Decizia CCR nr. 252 din 7.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 17 alin. 1 lit. a) şi art. 32 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 raportate la cele ale art. 17 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Niculae Dinescu Constantinescu în Dosarul nr. 24.188/3/2011* al Tribunalului București - Secția a II-a (fostă a IX-a) contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.214D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, părțile Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au depus puncte de vedere prin care argumentează și solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru a pune concluzii asupra excepției. Acesta solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, în speță fiind incidență Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014. Totodată, arată că excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 32 din aceeași lege este neîntemeiată, pentru aceleași considerente reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 395 din 3 iulie 2014, paragraful 33.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Sentința civilă nr. 4.250 din 6 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 24.188/3/2011*, Tribunalul București - Secția a II-a (fostă a IX-a) contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 raportate la cele ale art. 17 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Niculae Dinescu Constantinescu într-o cauză având ca obiect - în urma formulării, la data de 17 mai 2013, a cererii modificatoare a obiectului acțiunii de chemare în judecată - obligarea pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să desemneze un evaluator și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că efectele aplicării textelor de lege criticate inclusiv cauzelor aflate pe rolul instanțelor și chiar celor deja soluționate de acestea la data intrării în vigoare a legii constau fie în încetarea procesului aflat pe rol și reluarea procedurii administrative, fie în suspendarea cauzei pe un termen de circa 3 ani, până la verificarea dosarului de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobiliară sau chiar în invalidarea dreptului stabilit anterior în instanță, ceea ce generează, în esență, depășirea oricărui termen rezonabil de soluționare a unei cauze, nesocotirea independenței justiției și încălcarea dreptului de proprietate.

7. Tribunalul București - Secția a II-a (fostă a IX-a) contencios administrativ și fiscal consideră că textele de lege criticate sunt constituționale, aplicarea acestora și cauzelor aflate pe rolul instanțelor reprezentând expresia principiului tempus regit actum.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit actului de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 17 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare. Analizând motivarea excepției, raportat la circumstanțele litigiului, Curtea reține ca obiect al excepției prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a) și ale art. 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conținut:

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 17 alin. (1) lit. a): "(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:

a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii. "

- Art. 32 alin. (1): "(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei і se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale."

13. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate normele constituționale ale art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 46 - Dreptul la moștenire (sub aspectul dreptului de proprietate) și art. 124 - Înfăptuirea justiției. Se susține, de asemenea, încălcarea art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, precum și a art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin cererea de chemare în judecată, formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, autorul excepției a solicitat în instanță obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la analiza dosarului de despăgubire și emiterea, în final, a titlului de despăgubire. Potrivit sentinței prin care Curtea Constituțională a fost sesizată, dosarul de despăgubire se afla, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în etapa analizării de către Secretariatul Comisiei, autoritatea pârâtă solicitând reclamantului, în completarea dosarului, acte doveditoare ale legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat. În aceeași sentință se menționează că autorul excepției nu este beneficiarul unei hotărâri judecătorești anterioare, definitive și irevocabile, prin care să і se fi stabilit o anumită sumă de bani cuvenită cu titlu de despăgubiri, în temeiul Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.

15. În schimb, autorul excepției este destinatarul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (din 2008) prin care primarul municipiului București a fost obligat să emită o dispoziție cu propunerea de acordare a despăgubirilor în echivalent pentru terenul imposibil de restituit în natură, fiind respinsă, totodată, cererea acestuia în ce privește construcțiile (parte a imobilului notificat). Hotărârea judecătorească a fost executată prin emiterea, în 2010, a dispoziției primarului municipiului București, ulterior constituindu-se, pe rolul Comisiei Centrale, dosarul de despăgubire aferent acestei dispoziții. În cursul derulării procedurii de finalizare a procesului de restituire, autoritatea competentă a procedat la analiza legalității respingerii cererii de restituire în natură, solicitând acte doveditoare în acest sens atât reclamantei, cât și primarului municipiului București. Autorul excepției a formulat, în 2011, prezenta acțiune prin care a solicitat soluționarea dosarului său, autoritățile pârâte invocând, în întâmpinare, prevederile Legii nr. 165/2013. Curtea Constituțională a fost sesizată prin hotărârea (supusă recursului) de respingere, ca neîntemeiată, a acțiunii judiciare, instanța considerând că dosarul se află încă în lucru în fața Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și că întârzierea în soluționarea dosarului nu se datorează autorității pârâte, ci primarului municipiului București și chiar reclamantului, care nu au trimis actele doveditoare solicitate pentru verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură.

16. Criticile de neconstituționalitate formulate în susținerea excepției vizează tocmai aplicarea retroactivă, adică asupra cauzelor deja aflate pe rolul instanțelor sau chiar asupra celor deja soluționate de acestea la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, a textelor de lege atacate, referitoare, în esență, la atribuția Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a valida/invalida deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii.

17. Analizând excepția de neconstituționalitate, raportat la circumstanțele specifice litigiului, Curtea Constituțională constată că în cauză este incidență Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, prin care a constatat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate. Aceasta deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, față de autorul excepției s-a stabilit în mod definitiv și irevocabil, prin hotărâre judecătorească pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, calitatea sa de persoană îndreptățită la despăgubiri prin echivalent, sens în care entitatea învestită de lege (primarul municipiului București) și-a executat obligația de a emite dispoziție conținând propunerea de acordare de despăgubiri. Desigur că, în cazul de față, instanța judecătorească nu s-a putut pronunța și asupra întinderii dreptului de proprietate, așa cum se arată în Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, în sensul stabilirii unui cuantum bănesc, deoarece nu avea această competență, operațiunea de evaluare fiind de natură administrativă și aparținând Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, învestită legal prin dispoziția primarului municipiului București cu soluționarea dosarului de despăgubire. Ceea ce este definitiv și irevocabil tranșat în situația de față, prin hotărâre judecătorească, este dreptul persoanei de a primi despăgubiri în echivalent pentru terenul parte a imobilului notificat, astfel că această operațiune nu poate fi reluată de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, fără a fi încălcată Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014.

18. Întrucât decizia amintită a fost publicată la o dată ulterioară invocării excepției, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

19. Deși în cauza de față Curtea va pronunța o atare soluție, se impune precizarea că, în temeiul deciziei de admitere mai sus menționate, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, potrivit art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din anul 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă actual, după caz, dacă litigiul a fost definitiv soluționat în timp ce excepția de neconstituționalitate se afla, spre soluționare, pe rolul Curții Constituționale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 686 din 26 noiembrie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015. În consecință, soluția procedurală în cauza de față nu împiedică, ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menționate în condițiile arătate (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis, și Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18).

20. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă, în prealabil, incidența de principiu a acestora în cauză, având în vedere că este posibil ca, în cadrul procedurii de evaluare a despăgubirilor cuvenite, să se ivească necesitatea unor lămuriri suplimentare, cu excepția celor referitoare la calitatea autorului excepției de persoană îndreptățită la despăgubiri prin echivalent, astfel cum s-a precizat la paragraful 17. Așa fiind, Curtea constată că, pe fondul excepției, aceasta este neîntemeiată. Instituirea, în cadrul procedurii administrative, a unui termen de decădere (inițial de 90 de zile, prelungit ulterior la 120 de zile) în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege, urmărește lămurirea unor aspecte de care depinde soluționarea justă a dosarului, fără a fi de natură a tergiversa în mod excesiv tranșarea sa. Termenul este rezonabil, având în vedere scopul său, iar reglementarea criticată este însoțită de anumite garanții împotriva abuzului autorității de a nu răspunde la timp. Astfel, potrivit art. 32 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, "Instituțiile deținătoare au obligația de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate", iar în temeiul art. 36 lit. h) coroborat cu art. 37 din același act normativ, "nerespectarea termenelor prevăzute de prezenta lege" constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei. De altfel, în același sens Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, de pildă prin Decizia nr. 302 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, sau Decizia nr. 691 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2015.