Ordinul MFP nr. 644/2015 - prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice în cadrul Programului FIDELIS

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

ORDINNr. 644/2015

privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice în cadrul Programului FIDELIS

Monitorul Oficial nr. 398 din 05.06.2015

Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, și ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, și al prevederilor pct. 4.1 a), b).11. punctul 5 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Art. 1.

În vederea finanțării și refinanțării datoriei publice se aprobă prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice în cadrul Programului FIDELIS, în valoare nominală totală de 100 milioane lei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2.

Ministerul Finanțelor Publice poate micșora sau majora valoarea nominală totală în funcție de condițiile de piață și de nivelul cererii.

Art. 3.

Direcția generală de trezorerie și datorie publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul finanțelor publice,

Enache Jiru,

secretar de stat

ANEXĂ

Data Prospectului 05.06.2015

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

PROSPECT DE EMISIUNE

pentru titluri de stat, denominate în lei, destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor Publice în cadrul Programului FIDELIS cu rata anuală a dobânzii fixă cuprinsă în intervalul 1,75%

și 2,15% pe an scadente în 25.06.2017

Valoarea nominală totală a Titlurilor de stat oferite este de 100.000.000 lei. În cazul în care subscrierile cumulate pentru Titluri de stat vor depăși numărul de 100.000 Titluri de stat, Emitentul va avea dreptul (fără a fi însă obligat) să crească numărul de Titluri de stat oferite, în funcție de nivelul cererii Prețul de Emisiune: 100% din valoarea nominală a unui Titlu de stat, respectiv 1.000 Iei/Titlu de stat.

Perioada de Ofertă: 08.06.2015-19.06.2015

Sindicatul de Intermediere

[Această pagină a fost lăsată liberă în mod intenționat]

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MFP nr. 644/2015 - prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice în cadrul Programului FIDELIS