Ordinul MADR nr. 1521/2013 - modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 155/2010 privind producerea în vederea comercializării şi comercializarea seminţelor de plante furajere

MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

ORDINNr. 1.521/2013

pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 155/2010 privind producerea în vederea comercializării și comercializarea semințelor de plante furajere

Monitorul Oficial nr. 4 din 06.01.2014

Luând în considerare necesitatea armonizării legislației românești cu Directiva de punere în aplicare 2012/37/UE a Comisiei din 22 noiembrie 2012 de modificare a anumitor anexe la directivele 66/401/CEE și 66/402/CEE, în ceea ce privește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească semințele de Galega orientalis Lam., greutatea maximă a unui lot de semințe de anumite specii de plante furajere și dimensiunea eșantionului de Sorghum spp., publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 325/13 din 23 noiembrie 2012,

având în vedere prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante, republicată,

având în vedere Referatul de aprobare nr. 256.081 din 23 decembrie 2013, elaborat de Direcția inspecții de stat,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. I

Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 155/2010 privind producerea în vederea comercializării și comercializarea semințelor de plante furajere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 1 iulie 2010, se modifică după cum urmează:

1.În tabelul A din anexa nr. 2, capitolul I (2), la rubrica pentruGalega orientalis Lam.,în coloana 2, numărul "60“ se înlocuiește cu textul următor: "60 (a) (b)“.

2. În coloana I din anexa nr. 3, rubrica referitoare la "Poaceae (Gramineae)“ va avea următorul cuprins:

"Poaceae (Gramineae) (*) - greutatea maximă a unui lot poate fi crescută la 25 de tone în cazul în care furnizorul a fost autorizat în acest scop de către autoritatea competentă“.

3. Mențiunea privind transpunerea normelor comunitare va avea următorul cuprins:

"*

Prezentul ordin transpune Directiva Consiliului 66/401/CEE din 14 iunie 1966 privind comercializarea semințelor de plante furajere, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. 125 din 11 iulie 1966, ultima dată amendată prin Directiva de punere în aplicare 2012/37/UE a Comisiei din 22 noiembrie 2012 de modificare a anumitor anexe la directivele 66/401/CEE și 66/402/CEE, în ceea ce privește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească semințele de Galega orientalis Lam., greutatea maximă a unui lot de semințe de anumite specii de plante furajere și dimensiunea eșantionului de Sorghum spp., publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 325/13 din 23 noiembrie 2012.“

Art. II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,

Achim Irimescu,

secretar de stat

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MADR nr. 1521/2013 - modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 155/2010 privind producerea în vederea comercializării şi comercializarea seminţelor de plante furajere