Ordinul MMAP nr. 2378/2016 - modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 3.420/2012 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013—2020

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

ORDIN

privind modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 3.420/2012 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013—2020

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 115.734 din 17 octombrie 2016 întocmit de Direcţia economie verde, schimbări climatice şi dezvoltare durabilă,

ţinând seama de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, precum şi pentru modificarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere, prin care atribuţiile Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor privind emiterea autorizaţiei de emisii de gaze cu efect de seră se transmite către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului,

în temeiul prevederilor art. 6 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:

Art. I. —Anexa la Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 3.420/2012 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013—2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 şi 680 bis din 1 octombrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. În tot cuprinsul anexei, sintagma „autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului” se înlocuieşte cu denumirea „Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului”.

2. Anexa nr. 4 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Cristiana Pașca Palmer

Bucureşti, 14 decembrie 2016.

Nr. 2.378.

ANEXĂ

(Anexa nr. 4 la procedură)

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

AUTORIZAŢIE Nr................/...................

privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013—2020

A.1. Date de identificare

A.1.1. Date de identificare ale operatorului (titularului)

Numele operatorului (titularului)

 

Forma de organizare a societăţii

 

Nr. de înregistrare în Registrul comerţului

 

Cod unic de înregistrare

 

Cont bancar

 

Banca

 

Adresa sediului social

Strada

numărul

 

Localitatea

 

Judeţul

 

Codul poştal

__

 

A.1.2. Date de identificare ale instalaţiei/instalaţiilor şi ale amplasamentului

Numele instalatiei/instalatiilor

 

Activitatea principală a instalaţiei

 

Categoria de activitate/activităţi din anexa nr. 1 la procedură1)

 

Codul sub care operatorul a raportat date şi informaţii statistice:

1. Codul CAEN raportat pentru anul 2007, utilizând clasificarea CAEN rev. 1.1

2. Codul CAEN raportat pentru anul 2010, utilizând clasificarea CAEN rev. 2

 

Codul de identificare al instalaţiei din Registrul unic consolidat al Uniunii Europene

 

Punctul de lucru (amplasament)

 

Adresa amplasamentului

Strada

numărul

 

Localitatea

 

Judeţul

 

Codul poştal

 

1) Procedura de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013—2020, aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 3.420/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

A.1.3. Date privind situaţia autorizării din punct de vedere al protecţiei mediului şi alocării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

Situaţia autorizării din punctul de vedere al protecţiei mediului

Tip autorizaţie

Nr. autorizaţiei

Data emiterii

Emitent

Revizuire (nr. şi dată)

Autorizaţie integrată de mediu

       

Autorizaţie de mediu

       

Situaţia alocării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în perioada 2013—2020

Alocare iniţială*)

Din Rezerva pentru instalaţiile nou-intrate în perioada 2013—2020

DA/NU

DA/NU

A.1.4. Informaţii privind emiterea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră

Autorizaţie

Data emiterii

Motivul revizuirii

Ziua

Luna

Anul

Iniţială (nr.)

       

Revizuire I

       

Revizuire II

       

Revizuire ... n

       

A.2. Durata de valabilitate a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră

Autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013—2020 este valabilă atât timp cât activitatea desfăşurată de operator în instalaţie se realizează la nivelul instalaţiei în conformitate cu autorizaţia emisă conform prezentei proceduri.

Autoritatea competentă revizuieşte autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră, în termen de până la 5 ani de la începutul perioadei 2013—2020. În vederea realizării unor modificări planificate la nivelul instalaţiei, operatorul solicită autorităţii competente revizuirea autorizaţiei, conform prevederilor prezentei proceduri.

A.3. Date tehnice despre amplasamentul şi instalaţia/instalaţiile autorizate

A.3.1. Scurtă descriere a amplasamentului şi a instalaţiei/instalaţiilor (fişa de prezentare)

Conform datelor din documentaţia prezentată.

A.3.2. Categoria activităţii şi instalaţiei

Se va completa de către autoritatea competentă în funcţie de activitatea/activităţile din anexa nr. 1 la procedură, care se desfăşoară la nivelul instalaţiei.

A.3.3. Date tehnice despre fiecare activitate identificată din anexa nr. 1 la procedură

Categoria de activitate din anexa nr. 1 la procedură desfăşurată în instalaţie

Capacitatea proiectată a instalaţiei (tone/zi)

UM

Perioada de funcţionare

Tipul de produs

Punct

de descărcare a emisiilor

Referinţa pentru punctul de descărcare a emisiilor

             
           
           

A.3.4. Combustibili/Materii prime şi materiale auxiliare a căror utilizare generează emisii de gaze cu efect de seră

Categoria de activitate din anexa nr. 1 la procedură desfăşurată în instalaţie

Tipul combustibilului/ materiei prime

Procesul care generează emisii de gaze cu efect de seră

Gazul cu efect de seră generat

       
     

*) Alocare stabilită prin Măsurile naţionale de implementare elaborate conform art. 11 din Directiva 2009/29/CE, notificate de România la Comisia Europeană.

A.4. Cerinţe legale privind obligaţiile operatorului

A.4.1. Cerinţe privind monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră

Monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră de către operator, inclusiv metodologia şi frecvenţa de monitorizare, se realizează de către operator cu respectarea planului de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră aprobat de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi ataşat la prezenta autorizaţie.

A.4.2. Cerinţe privind raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră

Raportul de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră se întocmeşte de către operator pe baza planului de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a metodologiei de monitorizare aprobate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, cu respectarea cerinţelor din Regulamentul (UE) nr. 601/2012 al Comisiei din 12 iunie 2012 privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.

în primul trimestru al fiecărui an, consecutiv anului pentru care s-a realizat monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră, operatorul are obligaţia să depună la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră generate în anul precedent, verificat de către un verificator acreditat conform prevederilor legale în vigoare în domeniul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013—2020.

în cazul în care în primul trimestru al fiecărui an din perioadă, raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră din anul precedent nu este declarat satisfăcător, potrivit criteriilor din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, operatorul nu poate transfera certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, ca urmare a suspendării accesului operatorului la cont. Ridicarea suspendării accesului la cont se face la data la care raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră este declarat satisfăcător şi predat la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

A.4.3. Cerinţe privind restituirea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

Operatorul are obligaţia de a restitui, până cel mai târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu numărul total de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţia respectivă în anul calendaristic anterior, prezentate în raportul anual de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră verificat de un verificator acreditat, conform prevederilor legale în vigoare în domeniul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013—2020.

A.4.4. Cerinţe privind informarea autorităţii competente pentru protecţia mediului asupra modificărilor la nivelul instalaţiei

Operatorul are obligaţia să informeze în scris Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului cu privire la orice modificări planificate la nivelul instalaţiei, care pot determina revizuirea planului de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră.

Preşedinte,

...................

(numele şi prenumele)

...................

(semnătura şi ştampila)

Director,

...................

(numele şi prenumele)

...................

(semnătura)

Întocmit

...................

(numele şi prenumele)

...................

(semnătura)

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MMAP nr. 2378/2016 - modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 3.420/2012 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013—2020