Legea nr. 127/2015 - completarea art. 5 din OUG nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR, SENATUL

LEGENr. 127/2015

pentru completarea art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente acestora

Monitorul Oficial nr. 400 din 08.06.2015

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic

Articolul 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 17 mai 1999, aprobată prin Legea nr. 22/2000, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La alineatul (11), după litera f) se introduce o nouă literă, litera f1), cu următorul cuprins:

"f1) sume necesare reîntregirii conturilor programelor PHARE gestionate de Ministerul Finanțelor Publice, în cazul în care serviciile Comisiei Europene au aplicat procedura de compensare, cu sume cuvenite acestora, a unor debite aferente programelor PHARE anterioare programului PHARE 1998, când respectivele debite nu pot fi recuperate de la entitățile debitoare, deoarece acestea nu au fost identificate sau deoarece, în favoarea acestora, în urma acțiunilor în justiție, au fost emise hotărâri judecătorești definitive care anulează titlurile de creanță;“.

2. La alineatul (31), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:

"e) sumele datorate beneficiarilor de către structurile de implementare, ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, hotărâri judecătorești definitive, prin care se admit parțial sau integral pretențiile.“

3. După alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (71), cu următorul cuprins:

"(71) Sumele utilizate de Ministerul Finanțelor Publice, în baza prevederilor alin. (11) lit. f1), precum și sumele plătite din bugetul Ministerului Finanțelor Publice pentru reîntregirea conturilor programelor de preaderare reprezentând diferențe de curs valutar nefavorabile care nu se pot recupera de la debitori sau care nu sunt restituite de către Comisia Europeană rămân cheltuială definitivă la bugetul de stat.“

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

FLORIN IORDACHE

PREȘEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Legea nr. 127/2015 - completarea art. 5 din OUG nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora