Anexa 1 - CONTRACT DE PRESTĂRI SERVICII. - Ordinul Ministerului Sănătății nr. 651/2015 - stabilirea cuantumului sumei de participare, modalitatea de plată a acesteia, precum şi stabilirea categoriilor de cheltuieli ocazionate de organizarea şi desfăşurarea examenului de grad principal...
CONTRACT DE PRESTĂRI SERVICII
nr. .......... din ..........
1. Părțile contractante
1.1. MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, cu sediul în str. Cristian Popișteanu nr. 1-3, sectorul 1, București, telefon 021/307.26.70, fax 021/307.25.81, CUI 4266456, cont IBAN nr. RO36TREZ70020E365000XXXX deschis la DTMB (Direcția de Trezorerie a Municipiului București), reprezentat prin ministrul sănătății, domnul Nicolae Bănicioiu, denumit în continuare beneficiar, pe de o parte,
și
1.2. Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), cu sediul în București, str. Inginer Zablovschi nr. 76, sectorul 1, cod poștal 011312, tel.: 021/224.00.55, fax: 021/224.00.25/75, CIF 15346984, cont IBAN RO49UGBI0000362008983RON, deschis la Garanți Bank, e-mail: secretariat@oamr.ro, mircea_timofte@yahoo.com, reprezentată legal prin președinte, Mircea Nicușor Timofte, denumit în continuare prestator, pe de altă parte,
au convenit să încheie prezentul contract de prestări servicii, cu respectarea următoarelor clauze:
2. Definiții
2.1. În prezentul contract, următorii termeni vor fi interpretați astfel:
a) contract - prezentul contract și toate anexele sale;
b) beneficiar și prestator - părțile contractante, așa cum sunt acestea numite în prezentul contract civil;
c) prețul contractului - prețul plătibil prestatorului de către beneficiar, în baza contractului, pentru îndeplinirea integrală și corespunzătoare a tuturor obligațiilor asumate prin contract;
d) servicii - activități a căror prestare face obiect al contractului;
e) forța majoră - un eveniment mai presus de controlul părților, care nu se datorează greșelii sau vinei acestora, care nu putea fi prevăzut la momentul încheierii contractului și care face imposibilă executarea și, respectiv, îndeplinirea contractului; sunt considerate asemenea evenimente: războaie, revoluții, incendii, inundații sau orice alte catastrofe naturale, restricții apărute ca urmare a unei carantine, embargou, enumerarea nefiind exhaustivă, ci enunțiativă. Nu este considerat forță majoră un eveniment asemenea celor de mai sus care, fără a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligațiilor uneia dintre părți;
f) zi - zi calendaristică;
an - 365 de zile.
3. Interpretare
1. În prezentul contract, cu excepția unei prevederi contrare, cuvintele la forma singular vor include forma de plural și viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context.
2. Termenul de "zi“ sau orice referire la zile reprezintă zile calendaristice dacă nu se specifică în mod diferit.
4. Obiectul contractului
1. Obiectul contractului îl reprezintă organizarea, desfășurarea și finanțarea concursului de grad principal pentru asistenții medicali generaliști, moașe și asistenți medicali, cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. 652/2015 pentru aprobarea normelor, precum și a calendarului de organizare și desfășurare a examenului de grad principal, sesiunea 2015.
5. Durata contractului
5.1. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părți și este valabil până la data de 2015.
6. Drepturile și obligațiile părților contractante
6.1. Beneficiarul:
6.1.1. Beneficiarul are obligația de a pune la dispoziția prestatorului informațiile pe care le consideră necesare la îndeplinirea contractului.
6.1.2. Beneficiarul va încasa de la fiecare participant suma de participare la examenul de grad principal pentru asistenții medicali generaliști, moașe și asistenți medicali, sesiunea 2015, în cuantum de 120 lei.
6.1.3. Beneficiarul, din sumele încasate de la participanți, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. .......... 2015 repartizează și plătește OAMGMAMR o cotă de maximum 80% din suma totală, astfel:
a) 70% din sumele încasate se va vira în termen de 7 zile de la finalizarea înscrierilor candidaților;
b) diferența de până la 10% din sumele încasate în termen de 30 de zile de la finalizarea examenului de grad principal, după prezentarea de către OAMGMAMR a decontului de cheltuieli, pe bază de documente justificative.
6.1.4. Plata se va face în contul IBAN RO49UGBI0000362008983RON, Garanți Bank, CIF 15346984, beneficiar OAMGMAMR, str. Ing. Zablovschi nr. 76, cod poștal 011312.
6.2. Prestatorul:
6.2.1. Prestatorul va organiza concursul de grad principal, sesiunea .......... 2015, în conformitate cu prevederile normelor de organizare și desfășurare a examenului de grad principal.
6.2.2. Sumele încasate de prestator se vor utiliza pentru: plata cheltuielilor de personal pe bază de contract de prestări servicii; plata cheltuielilor efectuate cu achiziționarea și tipărirea certificatelor de grad principal, plata membrilor comisiei centrale și comisiilor județene de examen, a comisiei de elaborare a subiectelor, a colectivelor tehnice, a cheltuielilor materiale efectuate de către comisia centrală și comisiile județene de examen, închiriere săli.
6.2.3. Din suma alocată pentru organizarea și desfășurarea examenului se va utiliza un procent de 9% pentru cheltuieli materiale și un procent de până la 91% pentru cheltuieli de personal.
6.2.4. În termen de 30 de zile de la finalizarea examenului de grad principal, OAMGMAMR are obligația de a prezenta Ministerului Sănătății atât decontul de cheltuieli, cât și documentele justificative.
6.2.5. Prestatorul, în baza bugetelor stabilite, va repartiza sumele pe filiale județene și, respectiv, a municipiului București ale OAMGMAMR, iar decontarea cheltuielilor se va face pe baza documentelor justificative privind cheltuielile ocazionate de organizarea și desfășurarea examenului de grad principal, sesiunea 2015, însușite sub semnătură de președintele filialei județene, respectiv a municipiului București a OAMGMAMR.
6.2.6. Își asumă întreaga responsabilitate pentru buna organizare și desfășurare a concursului de grad principal, sesiunea 2015, conform prevederilor legale aplicabile în cauză.
6.2.7. Are obligația să ofere Ministerului Sănătății, la orice solicitare primită din partea acestuia, informații nesecrete referitoare la activitățile desfășurate până la momentul solicitării.
6.2.8. În vederea desfășurării concursului de grad principal, la nivelul prestatorului se stabilesc colective tehnice pentru îndeplinirea următoarelor obligații:
a) asigurarea/închirierea sălilor de examen, întocmirea documentelor necesare închirierii;
b) asigurarea materialelor necesare întregii perioade (hârtie, pixuri, plicuri pentru: grilele de răspuns, grilele de corectură, testele-grilă, folie transparentă pentru proiector, sfoară, capsator, capse, tonere, legitimații bancă, bandă adezivă);
c) asigurare spații multiplicare, după caz, servicii de multiplicare a testului-grilă, grile de răspuns, grile de corectură;
d) organizarea supravegherii și asigurarea securității desfășurării examenului, după cum urmează:
- (i)
asigurarea unui număr suficient de supraveghetori de sală (un supraveghetor la 20 de candidați) minimum 2 pe sală;
- (ii)
desemnarea șefilor de clădire, de sală și a supraveghetorilor pe săli;
- (iii)
instruirea acestora înainte de concurs.
6.2.9. Întocmirea și tipărirea:
a) listelor cu candidați și afișarea acestora;
b) tabelelor nominale de prezență pentru candidații care susțin testul-grilă în data de .........., ora, sala, specialitatea;
c) tabelele nominale cu persoanele care au primit testul-grilă, grila de răspuns, că au predat testul-grilă, grila de răspuns, grila de răspuns anulată;
d) proces-verbal în care se prezintă pe scurt modul de derulare a examenului;
e) catalogul cu rezultatele obținute de candidați;
f) proces-verbal de predare-primire a documentației de examen de către responsabilii de sală, secretariatul/membrii comisiilor locale de examen
g) proces-verbal de predare-primire a testului-grilă și a grilelor de răspuns elaborate de Comisia centrală de examen/comisia de elaborare subiecte;
h) proces-verbal de predare-primire a grilei de corectură;
i) tabel nominal cu rezultatele obținute de candidați în cadrul examenului de grad principal, sesiunea 2015;
j) elaborarea și tipărirea instrucțiunilor pentru șefii de clădire, de sală, supraveghetori și candidați;
k) tipărirea testului-grilă, a grilei de răspuns, grilei de corectură într-un spațiu securizat;
l) transportul testului-grilă, a grilei de răspuns și a grilei de corectură și asigurarea securității acestora de către personalul desemnat în acest sens;
m) instruirea personalului care va asigura corectura grilelor de concurs;
n) activități economico-financiare (achiziții materiale de examen/servicii, documentație închiriere săli, întocmirea deconturi cheltuieli, verificare documente justificative);
o) asigurare specialist IT pentru activitatea necesară transmiterii/primirii situației finale centralizate cu rezultatele examenului de grad principal pentru transmiterea la Ministerul Sănătății în vederea emiterii adeverințelor;
p) asigurarea securității încăperilor în care se elaborează subiectele, testul-grilă, grila de răspuns, grila de corectură - la nivelul Comisiei centrale de examen.
7. Drepturi și obligații comune
În cazul în care se vor constata încălcări flagrante ale metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 652/2015 sau vicierea rezultatelor de examen Ministerul Sănătății își rezervă dreptul de a anula rezultatele examenului din județul respectiv, situație în care examenul va fi reluat pe cheltuiala organizației teritoriale.
8. Răspunderea contractuală
8.1. Fiecare parte contractantă răspunde de obligațiile care îi revin în derularea corectă și la termen a prezentului contract.
8.2. Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, părțile datorează despăgubiri, conform prevederilor legale aplicabile în vigoare.
9. Soluționarea litigiilor
9.1. Eventualele neînțelegeri ivite între părți ca urmare a executării obligațiilor prezentului contract se vor soluționa, cu prioritate, pe cale amiabilă, pe calea tratativelor directe.
9.2. Litigiile de orice fel decurgând din executarea prezentului contract sunt de competența instanței judecătorești în a cărei rază teritorială își are sediul Ministerul Sănătății.
10. Forța majoră
10.1. Forța majoră exonerează de îndeplinirea obligațiilor asumate prin contract partea care o invocă, pe toată perioada în care aceasta acționează, dacă această stare se comunică și se dovedește în termen de 15 zile de la data producerii ei.
11. Cesiunea
11.1. Cesionarea contractului sau a unor părți din acesta este interzisă.
12. Comunicări
12.1. Orice comunicare între părțile contractuale, referitoare la îndeplinirea contractului, se face de regulă în scris, dar și prin telefon, telegramă, fax sau e-mail, cu condiția transmiterii ulterioare în scris și a confirmării. Orice document scris trebuie să fie înregistrat la momentul trimiterii și al primirii.
13. Dispoziții finale
13.1. Modificarea prevederilor prezentului contract se poate realiza numai cu acordul scris al părților contractante, prin act adițional.
13.2. Prezentul contract s-a încheiat astăzi, .........., (data semnării), în 2 (două) exemplare, cu paginile numerotate, toate având valoare de original și aceeași forță de drept, conținând .......... pagini, dintre care un exemplar revine Ministerului Sănătății și un exemplar revine OAMGMAMR.
Beneficiar, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII Ministrul sănătății, Nicolae Bănicioiu | Prestator, ORDINUL ASISTENȚILOR MEDICALI GENERALIȘTI, MOAȘELOR ȘI ASISTENȚILOR MEDICALI DIN ROMÂNIA Președinte, Mircea Nicușor Timofte |
Direcția generală resurse umane, juridic și contencios Director general, Sebastian Ionuț Iavor Direcția contabilitate și patrimoniu Director, Georgeta Bumbac | Manager resurse umane, Marcela Iordache Departament financiar contabil Șef departament, Ec. Camelia Tudoran Grațiela Mocanu |