HG nr. 363/2015 - trecerea unui teren, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Afacerilor Externe în administrarea Secretariatului de Stat pt. Culte, în scopul edificării unui lăcaş de cult în beneficiul comunităţii...
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRENr. 363/2015
privind trecerea unui teren, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Afacerilor Externe în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, în scopul edificării unui lăcaș de cult în beneficiul comunității românești din regiunea Köln-Bonn, Republica Federală Germania
Monitorul Oficial nr. 407 din 09.06.2015
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 10 alin. (2) și al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, al art. 874 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum și al art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă transmiterea unei parcele de teren în suprafață de 600 mp din imobilul aflat în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Externe, imobil identificat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte.
Art. 2
Darea în folosință gratuită, potrivit legii, pe o perioadă determinată de 99 de ani, a parcelei de teren prevăzute la art. 1, se constituie în favoarea Patriarhiei Române, pentru Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord, persoană juridică fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere, în scopul edificării în termen de 24 de luni, a unui lăcaș de cult în beneficiul comunității românești din regiunea Köln-Bonn, Republica Federală Germania.
Art. 3
În situația nerespectării termenului de 24 de luni privind edificarea lăcașului de cult în beneficiul comunității românești din regiunea Köln-Bonn, Republica Federală Germania, urmează ca parcela de teren în suprafață de 600 mp din imobilul aflat în proprietatea publică a statului să revină în administrarea Ministerului Afacerilor Externe.
Art. 4
Pentru îndeplinirea procedurilor locale de efectuare a lucrărilor cadastrale și de asigurare a publicității imobiliare pentru parcela de teren transmisă potrivit prevederilor art. 1, se autorizează Ministerul Afacerilor Externe să dispună demersurile necesare în acest scop și se aprobă cheltuielile corespunzătoare din sursa bugetară alocată acestui minister.
Art. 5
Predarea-preluarea bunului imobil transmis potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, respectiv Ministerul Afacerilor Externe și Secretariatul de Stat pentru Culte, în termen de 30 de zile de la data finalizării procedurilor de publicitate imobiliară pentru imobilul rezultat în urma dezlipirii.
Art. 6
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Afacerilor Externe și Secretariatul General al Guvernului își vor actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, vor opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Lucian Aurescu
Secretarul general al Guvernului,
Ion Moraru
Șeful Cancelariei Primului-Ministru,
Vlad-Ștefan Stoica
Secretariatul de Stat pentru Culte,
Victor Opaschi,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici