Ordinul ANRE nr. 84/2015 - aprobarea Procedurii privind regimul garanţiilor financiare constituite de clienţii finali în favoarea furnizorului de ultimă instanţă
Index |
---|
Ordinul ANRE nr. 84/2015 - aprobarea Procedurii privind regimul garanţiilor financiare constituite de clienţii finali în favoarea furnizorului de ultimă instanţă |
ANEXĂ - PROCEDURĂ. |
Comentarii |
|
AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
ORDINNr. 84/2015
pentru aprobarea Procedurii privind regimul garanțiilor financiare constituite de către clienții finali în favoarea furnizorului de ultimă instanță
Monitorul Oficial nr. 409 din 10.06.2015
Având în vedere prevederile art. 21 alin. (4), art. 58 alin. (5) și ale art. 61 alin. (4) și (7) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) și ale art. 9 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Art. 1.
Se aprobă Procedura privind regimul garanțiilor financiare constituite de către clienții finali în favoarea furnizorului de ultimă instanță, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2.
Furnizorii de ultimă instanță și clienții finali de energie electrică duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3.
Direcțiile de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
Art. 4.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Autorității Naționale în Domeniul Energiei nr. 17/2005 privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea garanțiilor la consumatorii captivi de energie electrică rău platnici, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 14 aprilie 2005.
Art. 5.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Niculae Havrileț