Decizia CCR nr. 704/2021 - excepția de neconstituționalitate a disp. art. 213 al. 1 din Codul penal, cu referire la sintagma „obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției” (respinsă)
Comentarii |
|
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
DECIZIA Nr. 704
din 28 octombrie 2021
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției”
Valer Dorneanu — președinte
Cristian Deliorga — judecător
Marian Enache — judecător
Daniel Marius Morar — judecător
Mona-Maria Pivniceru — judecător
Gheorghe Stan — judecător
Livia Doina Stanciu — judecător
Varga Attila — judecător
Mihaela Ionescu — magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) teza a treia din Codul penal, respectiv a sintagmei „obținerea de foloase materiale de pe urma practicării prostituției”, excepție ridicată de Petre Bogdan Pârlici în Dosarul nr. 3.954/109/2017/a12 al Tribunalului Argeș — Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 968D/2019.
2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Ionela Ramona Mihăilescu, având delegație de substituire a doamnei avocat Amalia Bica, cu împuternicire avocațială aflată la dosar. Lipsește partea Valentin Rădulescu, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului prezent, care solicită admiterea excepției, reiterând motivele de neconstituționalitate cuprinse în notele scrise aflate la dosar.
4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dispozițiile art. 16 din Legea fundamentală nu sunt incidente în cauză, textul de lege criticat aplicându-se în egală măsură tuturor persoanelor aflate în aceeași situație, chiar dacă autorul este membru al familiei. Totodată, apreciază că textul criticat nu aduce atingere accesului liber la justiție, raportarea autorului la norma constituțională fiind pur formală. Consideră criticile — formulate din perspectiva încălcării art. 26 din Legea fundamentală și a dispozițiilor din Codul civil referitoare la relațiile de familie — irelevante atât timp cât legiuitorul civil a avut în vedere obținerea unor foloase licite, iar nu ilicite, în condițiile în care, în România, prostituția nu este legalizată. Apreciază că practicarea prostituției în România este incompatibilă cu art. 48 din Constituție, iar norma criticată este clară și predictibilă, nefiind contrară dispozițiilor constituționale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin încheierea din 7 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.954/109/2017/a12, Tribunalul Argeș — Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) teza a treia din Codul penal, respectiv a sintagmei „obținerea de foloase materiale de pe urma practicării prostituției”. Autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism în formă continuată (în baza aceleiași rezoluții infracționale a determinat-o pe soția sa să practice prostituția, obținând în mod repetat foloase materiale) și spălare a banilor în formă continuată.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că drepturile recunoscute de Constituție persoanelor care întemeiază în mod legal și oficial o familie se completează sau se raportează la dispozițiile incidente din Codul civil invocate, care sunt incompatibile cu starea de fapt pe care art. 213 alin. (1) din Codul penal o reglementează în privința sintagmei „obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției”. Susține că sintagma menționată nu îndeplinește condițiile de claritate, precizie și previzibilitate, în privința subiecților de drept cărora le este opozabilă, mai ales în situația în care aceștia din urmă se află în relații de rudenie/căsătorie cu persoana care practică prostituția, indiferent că ne referim la teritoriul României ori la alte state unde aceasta este reglementată ca activitate impozabilă, în afara ilicitului penal/contravențional. În viziunea autorului, norma penală criticată se află în coliziune cu dispozițiile Codului civil referitoare la relațiile de familie, incluzând drepturile și obligațiile reciproce ale soților, precum și obligația părinților de a-și întreține copiii. Totodată, susține că modul defectuos în care este reglementată norma penală criticată îngrădește accesul la instituția căsătoriei pentru persoanele care practică anumite activități sau meserii, în condițiile în care anumite acte/fapte ce reprezintă concretizarea efectelor încheierii căsătoriei se pot circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii de proxenetism, în forma „obținerii de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției”.
7. Tribunalul Argeș — Secția penală apreciază că dispozițiile criticate sunt în deplină concordanță cu prevederile Legii fundamentale. Redactarea actuală a textului de lege criticat conduce la înțelegerea clară a conținutului normei juridice de către destinatarul acesteia, dar și a conduitei interzise. Reține că infracțiunea de proxenetism nu are un subiect activ circumstanțiat. Orice persoană poate fi autor al infracțiunii, inclusiv un membru de familie, respectiv soțul sau concubinul persoanei majore care practică prostituția, cât timp legiuitorul nu a exclus aceste persoane din sfera autorului infracțiunii. Apreciază că invocarea unei pretinse coliziuni între textul normei de incriminare și dispozițiile Codului civil referitoare la relațiile de familie, care nu ar da posibilitatea destinatarilor normei penale să înțeleagă în ce constă conduita interzisă de textul de lege criticat, este neavenită, în condițiile în care legiuitorul civil a avut în vedere sume de bani obținute de către unul dintre soți din activități licite, și nu din cele ilegale, cum este prostituția, sancționată drept contravenție conform art. 2 alin. (6) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
8. În ceea ce privește neconstituționalitatea normei penale criticate prin raportare la dispozițiile art. 16 din Constituție, apreciază că aceste dispoziții trebuie interpretate în corelare cu prevederile art. 4 din Legea fundamentală, care vizează criteriile generale de discriminare. Constată că nicio astfel de diferențiere nu este făcută în cuprinsul art. 213 alin. (1) din Codul penal. Consideră că norma penală criticată se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică și nu afectează dreptul la un proces echitabil, reprezentând o opțiune de politică legislativă, a cărei reglementare constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Totodată, apreciază că nu se poate susține că textul criticat ar restrânge dreptul la întemeierea unei familii, prin aceea că îi pune pe viitorii soți în imposibilitatea de a-și acorda sprijin material reciproc, deoarece nu ar putea să împartă veniturile obținute din practicarea prostituției de către unul dintre soți. Subliniază că sumele destinate traiului în comun au în vedere venituri obținute în mod legal și nu se poate face abstracție de împrejurarea că scopul căsătoriei îl reprezintă întemeierea unei familii, că soții își datorează respect reciproc, fidelitate și sprijin moral, instituția căsătoriei fiind incompatibilă cu practicarea prostituției de către unul dintre parteneri. Consideră că această activitate, legalizată sau nu, nu este una onorabilă, ci are un vădit caracter imoral.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 213 alin. (1) teza a treia din Codul penal, respectiv a sintagmei „obținerea de foloase materiale de pe urma practicării prostituției”. Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției”, având următorul conținut: „Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
13. În susținerea neconstituționalității normelor penale criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, ale art. 21 alin. (1) și (3) referitor la accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, ale art. 25 alin. (1) privind libera circulație și ale art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată. Invocă și dispozițiile art. 258 alin. (1) și (2), ale art. 259 alin. (1) și (2), ale art. 325 alin. (1), (2) și (3), ale art. 339, 341, 342 și ale art. 343 alin. (1) din Codul civil.
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de proxenetism se poate realiza prin una dintre următoarele trei acțiuni distincte prevăzute de art. 213 alin. (1) din Codul penal, și anume determinarea practicării prostituției, înlesnirea practicării prostituției și obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane. Varianta-tip a infracțiunii reia varianta-tip a incriminării cu aceeași denumire marginală din art. 329 din vechiul Cod penal, cu unele modificări de ordin semantic realizate prin utilizarea unor termeni și sintagme noi, și anume „determinarea” în loc de „îndemnul”, „obținerea de foloase patrimoniale” în loc de „tragerea de foloase”, „una sau mai multe persoane”în loc de „o persoană” (cu referire la practicarea prostituției). Acțiunea de determinare reprezintă, în fapt, o instigare, în sensul art. 47 din noul Cod penal, iar acțiunea de înlesnire constituie, la rândul ei, o modalitate a complicității, potrivit art. 48 din același cod, cu diferența majoră față de vechea reglementare că fapta determinată sau înlesnită, și anume prostituția — care era incriminată în art. 328 din Codul penal din 1969 —, nu mai reprezintă infracțiune potrivit noii legislații. Așadar, faptele de participare la prostituție sub forma instigării sau complicității sunt incriminate distinct ca fapte autonome în raport cu care ar putea exista acte distincte de participație. În completare, „obținerea de foloase patrimoniale” este reglementată atât ca scop al infracțiunii de proxenetism, cât și ca modalitate distinctă de săvârșire a infracțiunii.
15. În aceste condiții, Curtea constată că rațiuni de politică penală — referitoare la asigurarea protecției persoanelor vulnerabile față de faptele de exploatare a acestora prin practicarea prostituției — au impus legiuitorului să incrimineze, în continuare, proxenetismul, atât în modalitățile normative simple de la art. 213 alin. (1) din noul Cod penal, cât și în modalitățile agravate reglementate la alin. (2) și (3) ale aceluiași articol, valoarea socială ocrotită fiind diferită față de cea avută în vedere de Codul penal anterior. Astfel, Codul penal din 1969 prevedea infracțiunea de proxenetism în titlul IX din Partea specială — „Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială”, la capitolul IV — „Alte infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială”, în timp ce în noul Cod penal incriminarea faptei de proxenetism a fost adusă în titlul destinat protecției persoanei, care este titlul I din Partea specială a Codului penal — „Infracțiuni contra persoanei”, printre infracțiunile care se referă la exploatarea persoanelor vulnerabile, având reglementarea în capitolul VII — „Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile” (în acest sens este Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016).
16. Pornind de la grupul de infracțiuni în cadrul căruia a fost inclusă fapta de proxenetism în noul Cod penal, Curtea constată că obiectul juridic principal al acestei infracțiuni constă în relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relații care presupun procurarea mijloacelor de existență prin muncă, în condiții de respect pentru regulile de morală și de asigurare a demnității umane, cu excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituției de către o altă persoană. În aceste condiții, Curtea constată că sunt neavenite susținerile autorului excepției potrivit cărora norma penală criticată se află în coliziune cu dispozițiile Codului civil referitoare la relațiile de familie, incluzând drepturile și obligațiile reciproce ale soților, precum și obligația părinților de a-și întreține copiii, în condițiile în care valoarea socială protejată de legiuitor prin incriminarea infracțiunii de proxenetism este tocmai apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială, incluzând relațiile de familie, și asigurarea licită a mijloacelor de existență. De altfel, scopul căsătoriei este declarat, în mod expres, în alin. (2) al art. 259 din Codul civil, invocat de autor, acesta fiind întemeierea unei familii. Uniunea se realizează prin consimțământul celor care se căsătoresc și, odată realizată, ea este reglementată de normele legale în materie, așa încât Curtea reține că susținerile potrivit cărora textele criticate aduc atingere dispozițiilor referitoare la viața intimă, familială și privată din Legea fundamentală sunt neîntemeiate. În plus, cu privire la raportarea de către autorul excepției a normei penale atacate la prevederile din Codul civil, Curtea reamintește că, în jurisprudența sa, a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Legii fundamentale.
17. Totodată, Curtea constată că subiectul activ al infracțiunii de proxenetism nu este calificat, putând fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale, inclusiv un membru de familie (de pildă, soțul persoanei care practică prostituția), și care obține foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției, în condițiile în care legiuitorul nu a exclus aceste persoane din sfera ilicitului penal în materia săvârșirii infracțiunii de proxenetism. De altfel, atunci când legiuitorul a dorit protejarea relațiilor de familie în detrimentul tragerii la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, a reglementat cauze speciale de nepedepsire, aspect ce nu se regăsește în cazul infracțiunii de proxenetism.
18. În aceste condiții, Curtea constată că norma penală criticată este reglementată cu suficientă claritate și precizie, interpretarea ei în ansamblul actului normativ din care face parte relevând cu claritate voința legiuitorului. De asemenea, câtă vreme norma penală criticată nu operează nicio distincție între subiectele de drept supuse incidenței sale, susținerea pretinsului său caracter discriminatoriu este lipsită de temei și nu poate fi primită. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul de lege criticat, a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât prevederile legale supuse controlului de constituționalitate constituie norme de drept penal substanțial, iar standardele dreptului la un proces echitabil se asigură prin dispozițiile dreptului procesual penal. Totodată, Curtea constată că dispozițiile constituționale privind libera circulație nu sunt incidente în cauză.
19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Petre Bogdan Pârlici în Dosarul nr. 3.954/109/2017/a12 al Tribunalului Argeș — Secția penală și constată că dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției” sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Argeș — Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 28 octombrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
← DECRET privind eliberarea din funcție a unui procuror | OUG nr. 1/2022 - modificarea și completarea OUG nr. 121/2021... → |
---|