Decizia CCR nr. 243 din 7.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 3731alin. 2 şi 5 din C. pr. civ. din 1865

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373¹ alin. 2 și 5 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Vasile Marican în Dosarul nr. 24.649/302/2014 al Judecătoriei Sectorului 5 București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1062D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale. Arată că în prezenta cauză autorul excepției critică norma legală din perspectiva încălcării art. 16 din Constituție. În acest sens, precizează că prin Decizia nr. 361 din 22 martie 2011 Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate se aplică tuturor celor aflați în ipoteza normei legale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 20 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 24.649/302/2014, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373¹ alin. 2 și 5 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Vasile Marican într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare și o cerere de suspendare a executării silite împotriva popririi inițiate într-un dosar de executare la data de 26 octombrie 2012.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că modul de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite instituie un tratament preferențial creditorului față de debitor. În cazul în care se cere executarea unui contract de credit, împrumutatul se poate apăra pentru prima dată în cadrul contestației la executare. Apreciază că împrumutatul află mult prea târziu despre faptul că împotriva sa s-a pornit procedura executării silite. În privința căilor de atac, consideră că se creează o discriminare între creditor și debitor, acesta din urmă neavând dreptul de a ataca încheierea prin care s-a încuviințat executarea silită, în vreme ce creditorul poate ataca cu recurs încheierea de respingere. Mai susține că, din cauza faptului că nu s-a putut apăra la momentul încuviințării executării silite, a suferit o însemnată pierdere patrimonială, pe care ar fi putut-o preveni prin apărări formulate în cadrul respectivei proceduri.

6. Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că în privința art. 373¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Instanța arată că în privința acestor dispoziții legale Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în sensul constituționalității acestora, însă apreciază că neconstituționalitatea reiese dintr-un cumul de elemente ce creează un dezechilibru injust între creditor și debitor. Arată că procesul civil parcurge, de regulă, două faze: judecata și executarea silită, însă, în situația în care se cere încuviințarea executării silite a unui titlu executoriu care nu constă într-o hotărâre judecătorească, procesul civil parcurge doar faza executării silite. Caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garanțiilor ce caracterizează dreptul la un proces echitabil atât în faza judecății, cât și în faza executării, or, în cazul punerii în executare a altor titluri executorii, altele decât hotărârile judecătorești, verificarea tuturor garanțiilor și realizarea echilibrului între interesele părților trebuie raportate doar la această fază a executării silite, faza de judecată lipsind. Astfel, apreciază că lipsa citării, judecarea fără condiții de publicitate și lipsa posibilității unei căi de atac suspensive de executare pentru debitor, mai ales în cazul în care se solicită punerea în executare a altor titluri executorii decât hotărârile judecătorești, creează o situație excesiv de dezavantajoasă debitorului.

7. Instanța mai susține că, având în vedere tendințele actuale ale legislației, de lărgire a sferei titlurilor executorii ce nu sunt hotărâri judecătorești, se lărgește și sfera situațiilor în care singura verificare efectuată de către o instanță de judecată înainte de începerea efectivă a executării silite o constituie verificarea condițiilor prevăzute de art. 373¹ alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 de către instanța de executare. Posibilitatea formulării ulterioare a contestației la executare poate fi iluzorie, procedurile de executare fiind finalizate până la soluționarea contestației. Interesul creditorului de a beneficia de o procedură rapidă este excesiv protejat în raport cu interesul debitorului de a nu suferi o pierdere patrimonială nelegală. Instanța apreciază că cel puțin citarea debitorului, informarea lui cu privire la existența cererii de încuviințare a executării silite, chiar și printr-o procedură urgentă, ar oferi acestuia posibilitatea de a aduce apărări temeinice care să blocheze executarea silită.

8. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373¹ alin. 5 din Codul de procedură civilă din 1865, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată, rațiunea pentru care legiuitorul a înlăturat atât pentru creditor, cât și pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviințare a cererii de executare silită este aceea a celerității, caracteristică esențială a procesului civil în această fază.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile art. 373¹ alin. 2 și 5 din Codul de procedură civilă din 1865, texte de lege care au următorul cuprins:

- Art. 373¹ alin. 2: "Instanța de executare încuviințează executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviințare a executării silite.".

- Art. 373¹ alin. 5: "Încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare. "

13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 31 alin. (1) și (2) privind dreptul la informație, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 52 alin. (3) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, este invocat art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

14. Se mai invocă art. 7 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, care prevede principiul constituțional al egalității în fața legii și care presupune că toate persoanele aflate în aceeași situație juridică au vocație egală de a fi judecate de aceleași instanțe judecătorești și după aceleași reguli de procedură, incluzând administrarea probelor, asigurarea dreptului la apărare sau la folosirea acelorași căi de atac, fără nicio discriminare.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, constatând constituționalitatea acestora. Referitor la dispozițiile art. 373¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, prin Decizia nr. 1. 311 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, Curtea a reținut că executarea silită se va efectua, potrivit art. 372 din Codul de procedură civilă din 1865, numai în baza unui titlu executoriu (în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu). Potrivit art. 371¹ alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor din cartea a V-a - Despre executarea silită din Codul de procedură civilă din 1865. Prin urmare, debitorul nu poate invoca faptul că nu are cunoștință de existența pe rolul instanței a unei cereri de încuviințare a executării silite câtă vreme avea obligația executării de bunăvoie a obligației stabilite prin respectivul titlu executoriu. Pe de altă parte, încuviințarea executării silite nu presupune efectuarea altor acte procedurale și care ar necesita înștiințarea părților în vederea apărării.

16. Prevederile art. 373¹ din Codul de procedură civilă din 1865 în integralitatea lor și, mai ales, prevederile art. 373¹ alin. 2 nu pot fi interpretate și aplicate în mod izolat, ci numai coroborate cu celelalte dispoziții procedurale privind executarea silită, așa încât se constată că nu sunt încălcate dispozițiile art. 24 din Constituție privind dreptul la apărare. Curtea a mai observat că, în cazul încuviințării executării silite, debitorul are dreptul să formuleze contestație la executare, unde își poate prezenta toate apărările pe care înțelege să se sprijine, în condițiile art. 399 și următoarele din Codul de procedură civilă, astfel încât și din această perspectivă dreptul la apărare nu este încălcat.

17. De altfel, prin Decizia nr. 1.063 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 28 octombrie 2011, Curtea a reținut că stabilirea de către legiuitor a regulii potrivit căreia încuviințarea executării silite a obligației stabilite prin titlul executoriu se face în camera de consiliu, fără citarea părților, nu contravine art. 21 și nici art. 24 din Constituție, legiuitorul acționând în virtutea competențelor sale stabilite de art. 126 alin. (2) din Constituție. Totodată, soluția legislativă criticată este justificată de faptul că în această procedură nu se tranșează fondul litigiului, ci exclusiv o chestiune ce vizează buna administrare a actului de justiție.

18. În privința alin. 5 al art. 373¹ din Codul de procedură civilă din 1865, prin Decizia nr. 1063 din 14 iulie 2011, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate instituie reguli speciale de procedură privind exercitarea căilor de atac. Rațiunea pentru care legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât și pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviințare a cererii de executare silită este aceea a celerității ce se justifică în această etapă procesuală. Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-și apăra drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestației la executare.

19. Cu privire la încheierea de respingere a cererii de încuviințare a executării silite, nu există interesul debitorului de a ataca o asemenea hotărâre și de aceea nici nu a fost prevăzută pentru el calea de atac a recursului. În schimb, creditorul are posibilitatea de a-și apăra drepturile prin exercitarea căii de atac a recursului, posibilitate pe care în domeniul executării silite debitorul o are asigurată prin dreptul de a formula contestații împotriva oricărui act de executare.

20. Întrucât față de cele examinate de Curtea Constituțională nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței la care s-a făcut referire, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.