Ordinul MEN nr. 3366/2014 - aprobarea Calendarului desfăşurării concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional, seria a 6-a
Comentarii |
|
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
ORDINNr. 3.366/2014
privind aprobarea Calendarului desfășurării concursului de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea corpului național de experți în management educațional, seria a 6-a
Monitorul Oficial nr. 418 din 05.06.2014
în baza prevederilor art. 246 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.549/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea corpului național de experți în management educațional, cu modificările și completările ulterioare,
în baza Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației naționale emite prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă Calendarul desfășurării concursului de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea corpului național de experți în management educațional, seria a 6-a, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Direcția Generală Management, Resurse Umane și Rețea Școlară Națională, Direcția informatizare și dezvoltarea infrastructurii școlare și universitare din Ministerul Educației Naționale și inspectoratele școlare duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației naționale
Remus Pricopie