Ordinul MDRAPFE nr. 3080/2017 - extinderea desemnării Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă URBAN-INCERC în vederea notificării la Comisia Europeană..

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRATEI PUBLICE SI FONDURILOR EUROPENE

ORDIN

privind extinderea desemnării Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă URBAN-INCERC în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei de laborator de încercări ale produselor pentru construcţii

Având în vedere Procesul-verbal nr. 5 din 4.05.2017 al Comisiei de evaluare a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii,

în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) din Procedura privind desemnarea organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi al ministrului afacerilor interne nr. 2.141/92/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 14 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene,

viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, emite prezentul ordin.

Art. 1. — Se aprobă extinderea desemnării Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă URBAN-INCERC în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de laborator de încercări ale produselor pentru construcţii, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. — Direcţia tehnică va notifica Comisiei Europene organismul prevăzut la art. 1 prin înscrierea în banca de date NANDO a următoarelor date/informaţii:

a) elementele de identificare a organismului;

b) perioada de valabilitate a notificării;

c) familia de produse/produsul, utilizarea preconizată, sistemul de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi funcţiile organismului, precum şi specificaţiile tehnice aferente pentru care organismul a fost acreditat de Asociaţia de Acreditare din România — RENAR şi evaluat.

Art. 3. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

Bucureşti, 24 mai 2017.

Nr. 3.080.

ANEXĂ

Denumirea organismului:

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă URBAN-INCERC

Adresa:

Şos. Pantelimon nr. 266, sectorul 2, Bucureşti, tel.: +40(21) 255.25.81, fax: +40(21) 255.00.62,

e-mail:urban-incerc@incd.ro, website: http://www.incd.ro

Competenţa organismului a fost evaluată folosind ca referenţial standardul: SR EN ISO/CEI 17025:2005.

Valabilitatea notificării se acordă pe termen nelimitat (cu condiţia îndeplinirii continue a cerinţelor care au stat la baza desemnării).

Domenii de competenţă:

Numărul deciziei CE

Familia de produse, produsul, utilizarea preconizată

Sistemul de evaluare şi verificare a constanţei performanţei

Specificaţiile tehnice armonizate

Funcţia

organismului

97/464/CE

Produse de construcţii pentru instalaţii de epurare a apelor uzate din exteriorul clădirilor (2/3)

Canal de evacuare prefabricat.

Pentru utilizare în afara clădirilor, pentru apele uzate de la clădiri şi de la lucrările de construcţii civile care includ drumurile.

Sistem 3

EN 1433:2003 EN 1433:2003/A1:2006 EN 1433:2003/AC:2006

LAB

NOTĂ:

LAB — funcţia de laborator de încercări ale produselor pentru construcţii.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MDRAPFE nr. 3080/2017 - extinderea desemnării Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă URBAN-INCERC în vederea notificării la Comisia Europeană..