Decizia CCR nr. 228 din 15.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 102 alin. (3) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Florian Stoenescu în Dosarul nr. 37.398/4/2012 al Tribunalului Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 832D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 575/2006, nr. 210/2007, nr. 1.332/2010 și nr. 715/2012.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 3 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 37.398/4/2012, Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția a fost ridicată de Florian Stoenescu cu ocazia soluționării unei plângeri contravenționale, aflate în faza de recurs.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență â Guvernului nr. 195/2002 încalcă egalitatea în drepturi, dreptul la muncă și dreptul la grevă, precum și condițiile și limitele adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență, întrucât aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile duce la imposibilitatea executării obligațiilor ce decurg din contractul individual de muncă în cazul în care contravenientul este angajat ca șofer. Sancțiunea contravențională complementară are, astfel, efect direct asupra raportului de muncă dintre angajat și angajator, lăsând, practic, convenția fără obiect și afectându-l și pe angajator, deși acesta din urmă nu are nicio legătură cu săvârșirea contravenției. Textul de lege criticat se aplică fără nicio distincție atât șoferilor amatori, cât și celor care desfășoară activitatea de a conduce un autovehicul în baza unui contract de muncă, având ca efect suspendarea exercițiului dreptului la muncă în cazul celor din urmă. De asemenea, autorul excepției susține că, potrivit jurisprudenței Curții și prevederilor art. 43 alin. (2) din Constituție, Guvernul poate emite o ordonanță de urgență numai dacă există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, independentă de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public, și dacă nu reglementează restrângeri ale dreptului fundamental la muncă, făcând trimitere, în acest sens, la deciziile Curții Constituționale nr. 65/1995, nr. 83/1998, nr. 255/2005 și nr. 258/2006. Or, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, pe de o parte, a fost adoptată pe fondul inexistenței unei situații extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată și, pe de altă parte, determină o ingerință în exercițiul dreptului la muncă, produsă prin aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile în cazul angajaților șoferi.

6. Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că nu sunt încălcate prevederile din Constituție invocate de autorul excepției.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 sunt constituționale. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curții Constituționale nr. 258/2013.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins: "Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

a) conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune;

b) conducerea vehiculului cu defecțiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcție, constatate de poliția rutieră împreună cu specialiștii Registrului Auto Român;

c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;

d) abrogat;

e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.“

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 41 alin. (1) teza întâi privind dreptul la muncă, ale art. 43 alin. (2) referitor la dreptul la grevă și ale art. 115 alin. (4) și (6) privind condițiile și limitele adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la muncă din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 16 din Constituție, dispozițiile art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 - care prevăd faptele conducătorilor de autovehicule sau tramvaie care constituie contravenții și sancțiunile contravenționale aplicabile, inclusiv sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile -, se aplică în egală măsură tuturor conducătorilor de autovehicule, indiferent dacă aceștia se află sau nu în exercitarea profesiei, în scopul prevăzut încă din primul articol al ordonanței, respectiv "asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului“. Conducătorii de autovehicule care săvârșesc contravențiile prevăzute de textul de lege criticat în exercitarea profesiei sunt în aceeași situație ca și cei care săvârșesc respectivele fapte fără a desfășura activitatea de a conduce pe drumurile publice cu titlu profesional.

14. Referitor la pretinsa atingere adusă dreptului la muncă, prevăzut de art. 41 alin. (1) din Constituție, acest drept vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o dorește, în anumite condiții stabilite de legiuitor, și nu vizează obligația statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile. Exercitarea oricărei profesii, inclusiv a celei de șofer profesionist, trebuie să aibă loc cu respectarea normelor ce o reglementează, în speță cu îndeplinirea condiției de a deține un permis de conducere valabil. Suspendarea permisului pentru nerespectarea regulilor referitoare la circulația pe drumurile publice, indiferent dacă fapta a fost săvârșită sau nu în exercitarea profesiei, atrage imposibilitatea desfășurării unei astfel de activități pe durata suspendării. Astfel, nu sunt încălcate nici prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la muncă din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale.

15. Cu privire la susținerea autorului excepției că nu sunt îndeplinite cerințele constituționale pentru emiterea ordonanței de urgență, în sensul că nu a existat la data adoptării acesteia un caz excepțional care să o justifice, Curtea, prin Decizia nr. 258 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 1 iulie 2013, prin care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din același act normativ, a reținut că analiza acestei susțineri trebuie făcută în lumina textului constituțional în vigoare la data emiterii ordonanței de urgență. Din conținutul expunerii de motive la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 rezultă că dubla condiție a existenței cazului excepțional și a urgenței a fost îndeplinită conform cerințelor constituționale pentru adoptarea ordonanței de urgență criticate, prevăzute de art. 114 alin. (4) din Constituția nerevizuită. Această concluzie se desprinde din precizările făcute de Guvern în documentul mai sus amintit, legate de faptul că amplificarea continuă a fenomenului infracțional, care a căpătat un caracter tot mai dinamic și mai complex, a reclamat soluții viabile de contracarare. Totodată, Guvernul a arătat că promovarea unui proiect de act normativ asupra regimului circulației pe drumurile publice sub forma unei ordonanțe de urgență a fost determinată de necesitatea reglementării pe baze noi și în acord cu noile reglementări europene, în cel mai scurt timp, a relațiilor sociale dintr-un domeniu foarte important pentru societatea românească, prelungirea procedurii legislative având consecințe nedorite, uneori dramatice, vizibile pe toate drumurile țării. Promovarea în regim de urgență a fost determinată, nu în ultimul rând, și de necesitatea îndeplinirii, la termenele convenite, a angajamentelor asumate de România în procesul de armonizare a legislației românești cu acquis-ul comunitar. În același sens, Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 245 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 14 iulie 2005.

16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

17. De asemenea, nu poate fi reținută nici critica autorului excepției, conform căreia art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 ar fi contrar prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece nu se poate susține că dreptul la muncă ar fi afectat direct prin reglementarea sancționării unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere.

18. În fine, prevederile art. 43 alin. (2) din Legea fundamentală nu au incidență în cauza de față.