HG nr. 395/2017 - aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 pentru Societatea Complexul Energetic Oltenia — S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE
privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 pentru Societatea Complexul Energetic Oltenia — S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. — Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 pentru Societatea Complexul Energetic Oltenia — S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
SORIN MIHAI GRINDEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul energiei,
Doru Vişan,
secretar de stat
Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
Lia-Olguţa Vasilescu
Ministrul finanţelor publice,
Viorel Ştefan
Bucureşti, 31 mai 2017.
Nr. 395.
ANEXĂ*)
MINISTERUL ENERGIEI
SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA — S.A.
BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI
pe anul 2017
mii leii
INDICATORI | Nr. rd. | Propuneri 2017 | ||||
0 | i | 2 | 3 | 4 | ||
I. | VENITURI TOTALE (Rd.l=Rd.2+RiL5+Rd.6) | 1 | 3.740.047 | |||
î | Venituri totale din exploatare, din care: | 2 | 3.710.737 | |||
a) | subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare | 3 | ||||
b) | transferuri, cf. prevederilor legale în rigoare | 4 | ||||
2 | Venituri financiare | 5 | 29310 | |||
3 | Venituri extraordinare | 6 | 0 | |||
II. | CHELTUIELI TOTALE (R(L7=Rd.8fRd20+RcL21) | 7 | 3.738.047 | |||
1 | Cheltuieli de exploatare, din care: | 8 | 3.673.672 | |||
A. | cheltuieli cu bunuri și servicii | 9 | 1.700.416 | |||
B. | cheltuieli cu impozite, taxe și vărs aminte asimilate | 10 | 85.820 | |||
C. | cheltuieli cu personalul, din care: | 11 | 898.725 | |||
CO | Cheltuieli de natură salarială(Rd.l3+Rd.14) | 12 | 702.761 | |||
CI | ch. cu salariile | 13 | 587.689 | |||
C2 | bonusuri | 14 | 115.072 | |||
C3 | alte cheltuieli cu personalul, din care: | 15 | 23.610 | |||
cheltuieli cu plaţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal | 16 | 21.420 | ||||
C4 | cheltuieli aferente contractului de mandat | 17 | 2.429 | |||
C5 | cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale | 18 | 169.925 | |||
D. | alte cheltuieli de exploatare | 19 | 988.711 | |||
2 | Cheltuieli financiare | 20 | 64375 | |||
3 | Cheltuieli extraordinare | 21 | ||||
m | REZULTATUL BRUT (profit/picrdcrc) | 22 | 2.000 | |||
IV | IMPOZIT PE PROFIT | 23 | ||||
V | PROFITUL contabil RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care: | 24 | 2.000 | |||
1 | Rezerve legale | 25 | 100 | |||
2 | Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege | 26 | ||||
3 | _ | Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi | 27 | 1.900 | ||
4 | Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţatc din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor decapitai, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi | 28 | ||||
5 | Alte repartizări prevăzute de lege | 29 | ||||
6 | Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 25, 26,27,28 şi 29. | 30 | ||||
7 | Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă | 31 | ||||
8 | Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care: | 32 | 0 |
<table border="1" "="">
INDICATORI
Nr.
rd.
Propuneri
2017
0
1
2
3
4
a)
- dividende cuvenite bugetului de stat
33
0
b)
- dividende cuvenite bugetului local
33a
c)
- dividende cuvenite altor acţionari
34
9
Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.22 - Rd.29 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare
35
0
VI
VENITURI DIN FONDURI EUROPENE
36
152
vn
CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care
37
152
a)
cheltuieli materiale
38
b)
cheltuieli cu salariile
39
111
c)
cheltuieli privind prestările de servicii
40
5
d)
cheltuieli cu reclama și publicitate
41
12
e)
alte cheltuieli
42
24
VIII
SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:
43
655.321
1
Alocaţii de la buget
44
1 alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor din ani 1 anteriori
45
IX
CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII
46
655.321
X
DATE DE FUNDAMENTARE
47
1
Nr. de personal prognozat la finele anului
48
13.332
2
Nr.mediu de salariaţi total
49
13.718
3
Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială*
50
4.091
4
Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor cu salariile (lci/pcrsoană) (Rd.l3/RcL49)/12*1000
51
3.570
5
Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu în preţuri curente (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.49)
52
271
6
Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/ persoana) MWh/pcrs
53
7
Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.7/Rd.l)xl000
54
999
8
Plăţi restante, în preţuri curente
55
3.926
9
Creanţe restante, în preţuri curente
56
778.845
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
← Ordinul MAI nr. 58/2017 - modificarea şi completarea unor acte... | HG nr. 389/2017 - aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli... → |
---|