Legea nr. 59/2025 privind completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR

SENATUL

LEGE

privind completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. — Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28 din 10 aprilie 2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 22 aprilie 2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. După articolul 6 se introduce un nou articol, art. 61, cu următorul cuprins:

„Art. 61. — (1) Prin excepție de la prevederile art. 6, obiectivele de investiții din domeniile specifice prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) și b), finanțate prin program, pot fi realizate în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (10)-(15) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), beneficiarii programului au obligația de a face dovada existenței drepturilor prevăzute la art. 5 alin. (10)-(15) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

2. La articolul 7, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alin. (3)-(6), cu următorul cuprins:

„(3 ) Modificările de temă/soluție tehnică, apărute pe parcursul realizării obiectivului de investiții, sunt permise doar dacă sunt necesare pentru funcționarea acestuia în parametrii tehnici și economici optimi, conform standardelor în vigoare, cu încadrarea în suma alocată prin contractul de finanțare.

(4) Beneficiarii au obligația să transmită Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației o notă justificativă anterior efectuării modificărilor prevăzute la alin. (3) și în toate cazurile în care este necesară emiterea unei noi autorizații de construire.

(5) Pentru obiectivele de investiții prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), în situațiile în care modificările de temă prevăzute la alin. (3) presupun realizarea obiectivului de investiții pe un amplasament care depășește limita administrativ-teritorială a unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale beneficiare, la nota justificativă prevăzută la alin. (4) beneficiarul are obligația de a anexa următoarele documente:

a) acceptul pentru ocuparea temporară a terenului și/sau actul din care rezultă constituirea dreptului de trecere, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (10)-(15) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) autorizația de construire emisă ca urmare a modificării de temă, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (15)-(153) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(6) În situația aplicării dispozițiilor alin. (3)-(5), beneficiarii pot solicita Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației modificarea denumirii obiectivului de investiții, în conformitate cu modificarea de temă/soluție tehnică efectuată asupra acestuia.”

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

CIPRIAN-CONSTANTIN ȘERBAN

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

MIRCEA ABRUDEAN

București, 8 mai 2025.

Nr. 59.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Legea nr. 59/2025 privind completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală