Decizia CCR nr. 222 din 15.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Rodica Neagu în Dosarul nr. 17.725/4/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 754 D/2013.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că textele criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autoarea excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentința penală nr. 2694 din 3 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 17.725/4/2013, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Rodica Neagu într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată că prin rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în primă instanță cu privire la soluționarea plângerii formulate împotriva unei rezoluții de scoatere de sub urmărire penală, ca urmare a modificării art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sunt încălcate prevederile constituționale referitoare la folosirea căilor de atac, precum și prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se arată că lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor pronunțate potrivit dispozițiilor art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală din 1968 poate duce la rămânerea definitivă a unor hotărâri prin care se dispun soluții greșite și că, de vreme ce împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată se poate face plângere la procurorul ierarhic superior, în mod logic, ar trebui ca legea să prevadă o cale de atac și împotriva hotărârilor judecătorești cu același obiect.

6. Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că eliminarea recursului împotriva sentinței de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată de natura cauzelor reglementate prin art. 278¹din Codul de procedură penală din 1968, în care nu se judecă infracțiunea ce a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, precum și de caracterul special al procedurii instituite prin art. 278¹din Codul de procedură penală din 1968, ce are ca scop asigurarea celerității procesului penal. Se arată, de asemenea, că atât competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, cât și exercitarea căilor de atac sunt prevăzute prin lege, reglementarea acestora fiind atributul exclusiv al legiuitorului. Se arată, totodată, că nicio dispoziție a Legii fundamentale și nici a actelor internaționale nu reglementează dreptul la exercitarea tuturor căilor de atac în orice cauză și că, în acest sens, art. 129 din Constituție prevede că împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Se mai arată că nu sunt aplicabile în cauză nici prevederile art. 13 din Convenție, dreptul la un recurs efectiv neconfundându-se cu dreptul de exercitare a unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 521 din 27 aprilie 2010.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală din 1968. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține însă că autoarea critică, în realitate, prevederile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, care au următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă.“

12. Prevederile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 au fost abrogate prin dispozițiile art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, ele fiind preluate la art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în vigoare. Având însă în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968.

13. Autoarea excepției susține că textul criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac și prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la un recurs efectiv.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, prin raportare la aceleași critici de neconstituționalitate, respingând ca neîntemeiate excepțiile invocate, prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, se rețin: Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012, Decizia nr. 977 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, și Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 22 mai 2013.

15. Prin Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, Curtea Constituțională a statuat că între textele criticate, potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală din 1968 este definitivă, și prevederile din Legea fundamentală și din actele normative internaționale invocate nu poate fi reținută nicio contradicție, întrucât stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“), ca, de altfel, și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai prin lege“ (a se vedea, în acest sens și Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004).

16. Curtea a constatat că nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Totodată, Curtea a reținut că, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 278¹din Codul de procedură penală din 1968, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării ori urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 13 din Convenție nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Cu același prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹din Codul de procedură penală din 1968, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziilor invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.