HG nr. 482/2014 - aprobarea Amendamentului convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 31.07.2013 şi la Luxemburg la 11.12.2013 între Guvernul României şi Banca Europeană de Investiţii, la Contractul de finanţare dintre România...
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRENr. 482/2014
pentru aprobarea Amendamentului convenit prin schimbul de scrisori semnate la București la 31 iulie 2013 și la Luxemburg la 11 decembrie 2013 între Guvernul României și Banca Europeană de Investiții, la Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții și Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. privind finanțarea Proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Curtici-Simeria, semnat la București la 22 decembrie 2005 și la Luxemburg la 27 decembrie 2005
Monitorul Oficial nr. 441 din 17.06.2014
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 alin. (2) din Legea nr. 217/2006 pentru ratificarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții și Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R."- S.A. privind finanțarea Proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Curtici-Simeria, semnat la București la 22 decembrie 2005 și la 27 decembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic.
Se aprobă Amendamentul convenit prin schimbul de scrisori semnate la București la 31 iulie 2013 și la Luxemburg ta 11 decembrie 2013 între Guvernul României și Banca Europeană de Investiții, la Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții și Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R."- S.A. privind finanțarea Proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Curtici-Simeria, semnat la București la 22 decembrie 2005 și la Luxemburg la 27 decembrie 2005, ratificat prin Legea nr. 217/2006, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor publice,
Ioana-Maria Petrescu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea
Ministrul transporturilor,
Dan-Coman Șova
Ministrul afacerilor externe,
Titus Corlățean
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
Cabinet secretar de stat
31 iulie 2013
Către: Dl Michael O’Halloran,
șef Departament, România și Cipru
Banca Europeană de Investiții
Bulevard Konrad Adenauer nr. 100
Luxemburg, L-2950, Luxemburg
Fax: 00352-43 79 72 90
Dl Flavio Schiavo Campo,
șef Birou Reprezentanța
Băncii Europene de Investiții în România
Str. Vasile Lascăr nr. 31,
sectorul 2, București, România
Fax: 021 317 9090
Subiect: Contract de finanțare nr. 23372 România - Proiectul de reabilitare a căilor ferate pe Coridorul IV - TEN
Stimați Domni,
După cum vă este cunoscut, ulterior anulării sumei de 285 milioane euro, împrumutul finanțează în prezent plățile aferente serviciilor de proiectare pentru reabilitarea liniei graniță de cale ferată Curtici - Simeria, componentă a Coridorului paneuropean IV pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/oră în România.
C.N. C.F.R. ne-a informat că este necesară extinderea acestui contract pentru a asigura finalizarea activităților sale.
Prin urmare, adresăm Băncii solicitarea de a fi de acord cu extinderea datei din anexa A de la 31 iulie 2013 la decembrie 2014.
Așteptăm primirea scrisorii oficiale de amendament la Contract.
Cu sinceritate,
Daniel Chițoiu,
viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice
Liviu Voinea,
ministru delegat pentru buget
Banca Europeană de Investiții
Transmis prin DHL
Ministerul Finanțelor Publice
Str. Apolodor nr. 17, sectorul 5
RO-70060 București, România
EXP BEI - EIB
013397 11. DEC. 13
În atenția domnului Daniel Chițoiu, viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice
JUOPS/SEE/AIA/fr no.
Luxemburg, 11 decembrie 2013
Subiect: Proiectul de reabilitare a căilor ferate pe coridorul IV (Fl.23.372) Contract de finanțare încheiat de către și între România, Banca Europeană de Investiții și Compania Națională de Căi Ferate - S.A. (CFR) la 22 decembrie 2005 la București și la 27 decembrie 2005 la Luxemburg (Contractul de finanțare)
Amendament nr. 3 la Contractul de finanțare
Stimați Domni,
Referirea este făcută la Contractul de finanțare definit mai sus.
1. INTERPRETARE
În cazul în care nu sunt altfel definiți, termenii scriși cu majuscule utilizați în această scrisoare au același înțeles cu cel atribuit lor în Contractul de finanțare. Referirile la articole sunt referiri la articolele din Contractul de finanțare.
În prezenta scrisoare:
"Dată efectivă" înseamnă data la care Banca confirmă împrumutatului în scris (inclusiv prin poșta electronică) faptul că Banca a primit două (2) originale ale prezentei scrisori lega) contrasemnate din partea împrumutatului și CFR, împreună cu o copie certificată a semnăturilor autorizate pentru CFR, în cazul în care nu a fost deja transmisă și în cazul în care nu este necesar vreun alt document pentru a completa procesul de semnare legat de Amendamentul nr. 3.
2. AMENDAMENTE LA CONTRACTUL DE FINANȚARE
Ca urmare a solicitării dumneavoastră datate 31 iulie 2013, avem plăcerea să confirmăm că, începând cu Data efectivă, Contractul de finanțare este amendat după cum s-a stabilit mai jos.
Anexa A
Prezenta Anexă A la Contractul de finanțare va fi înlocuită cu noua Anexă A de forma stabilită în anexa la această scrisoare.
3. OBLIGAȚII CONTINUE
Împrumutatul și CFR iau la cunoștință și agreează că, altfel decât în felul în care s-a stabilit și agreat prin prezenta, această scrisoare nu reprezintă o derogare acordată de Bancă sau un amendament al oricărui altui termen sau oricărei altei condiții din Contractul de finanțare. Banca își rezervă oricare și toate drepturile juridice și contractuale pe care le deține în cadrul Contractului de finanțare și legii aplicabile.
4. LEGEA DE GUVERNARE ȘI JURISDICȚIE
Această scrisoare va fi guvernată de legile statului Luxemburg, iar părțile la prezenta se supun jurisdicției Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Dacă sunteți în acord cu cele de mai sus, vă rugăm să returnați două (2) originale ale acestei scrisori la Bancă, în atenția doamnei Stella Renita (tel: +352 4379 83445, e-mail: renita@eib.org), inițializate pe fiecare pagină, datate și legal semnate în numele și pentru România, reprezentată de Ministerul Finanțelor Publice, și în numele Companiei Naționale de Căi Ferate - S.A. (CFR), împreună cu o copie certificată a semnăturilor autorizate pentru CFR, exceptând cazul în care a fost deja transmisă, până la și nu mai târziu de 20 decembrie 2013. După această dată Banca își rezervă dreptul, la discreția sa, prin notificarea împrumutatului, să confirme dacă acceptarea acestei scrisori de către împrumutat și CFR este considerată ca acordată în mod valid de către împrumutat și CFR.
Cu sinceritate,
BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII
Dietmar Michael Dumlich
Massimo Novo
Confirmat și agreat pentru și din partea României, reprezentată de Ministerul Finanțelor Publice Daniel Chițoiu, viceprim-ministru, Ministerul Finanțelor Publice
30.12.2013
Confirmat și agreat pentru și din partea Companiei Naționale - S.A. (CFR) George Micu, director general
18.12.2013
Anexa la Amendamentul nr. 3 la Contractul de finanțare
A.1. Descrierea tehnică (articol 6.02)
Ca urmare a deciziei BEI din 24 iulie 2012 de a finanța lucrările pentru secțiunile din coridorul Curtici-Simeria în contextul operațiunii 200 10170 Facilitatea de cofinanțare CSNR, proiectul cuprinde studii și proiectare pentru lucrările de modernizare a reabilitării pe coridorul feroviar dintre Curtici și Brașov. Respectivele lucrări se așteaptă a fi propuse ulterior BEI pentru finanțare. Studiile și proiectarea ce urmează să fie finanțate în cadrul Proiectului se vor finaliza până la 31 decembrie 2014.
A.2. Informații privind Proiectul care urmează a fi transmise Băncii și modul de expediere
1. Diseminarea informației: desemnarea persoanei responsabile
Informațiile de mai jos trebuie transmise Băncii de către:
Compania | Compania Națională de Căi ferate CFR - S.A. |
Persoană de contact | Dl George Micu |
Funcție | Director general |
Funcție/Departament | Director general |
Adresa | Bulevardul Dinicu Golescu nr. 38, București, sectorul 1, 010873 |
Telefon | +40 21 319 24 00 |
Fax | +40 21 319 24 01 |
george.micu@cfr.ro |
Persoana(ele) de contact menționată(e) mai sus este(sunt) răspunzătoare în prezent de Proiect
Împrumutatul va informa BEI imediat în cazul oricărei modificări.
2. Informații cu privire la implementarea Proiectului Neutilizate
3. Informații referitoare la finalizarea lucrărilor și la primul an de funcționare
Împrumutatul trebuie să furnizeze Băncii următoarele informații privind finalizarea Proiectului și funcționarea inițială cel târziu până la termenul-limită indicat mai jos.
Document/Informație | Dată de livrare către Bancă |
Raportul de finalizare inclusiv: - o scurtă descriere a studiilor și proiectărilor realizate pentru coridorul Curtici-Brașov finanțate prin Proiect; - data de finalizare a fiecărui studiu și a fiecărei proiectări cu explicarea motivelor pentru fiecare eventuală întârziere; - costul final al Proiectului; - actualizarea procedurilor de achiziție; - orice acțiune juridică referitoare la Proiect care s-ar putea afla în derulare. | 6 luni de la finalizarea Proiectului |
Limba utilizată în cadrul rapoartelor | Limba engleză |
HG nr. 485/2014 - transmiterea unui sector de drum naţional,... → |
---|