Decizia CCR nr. 187 din 3.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. 2–(4) şi art. 31–35 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Mariea Lucia Fărcuțiu și Societatea Comercială "Real Grup Invest“ - S.A. din București în Dosarul nr. 21.157/3/2012 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 498D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune să se facă apelul în Dosarul Curții Constituționale nr. 499D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, excepție ridicată de Sorin Mihăilescu în Dosarul nr. 13.805/3/2012 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

4. La apelul nominal răspunde personal autorul excepției, fiind reprezentat de avocatul Ada Stănescu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește partea Municipiul București, prin Primarul general, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Președintele dispune să se facă apelul în Dosarul Curții Constituționale nr. 500D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013, excepție ridicată de Maria Ghia și Societatea Comercială Real Grup Invest - S.A. din București în Dosarul nr. 8.734/3/2012 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

6. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

7. Președintele dispune să se facă apelul în Dosarul Curții Constituționale nr. 501D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4,art. 24 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013, excepție ridicată de Cristian Vârban în Dosarul nr. 54.684/3/2010 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

8. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

9. Președintele dispune să se facă apelul în Dosarul Curții Constituționale nr. 502D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013, excepție ridicată de Sofia Mang și Societatea Comercială "Real Grup Invest“ - S.A. din București în Dosarul nr. 4007/3/2012 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

10. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

11. Președintele dispune să se facă apelul în Dosarul Curții Constituționale nr. 513D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, excepție ridicată de Victor Cearîcu și Ștefăniță Mircea Cearîcu în Dosarul nr. 33.425/3/2012 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

12. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

13. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 583D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4,art. 24 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013, excepție ridicată de Cătălina Ionescu și Luminița Ionescu în Dosarul nr. 55.826/3/2011 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

14. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

15. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în Dosarele nr. 498D/2013, nr. 499D/2013, nr. 500D/2013, nr. 501D/2013, nr. 502D/2013, nr. 513D/2013 și nr. 583D/2013, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

16. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

17. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 499D/2013, nr. 500D/2013, nr. 501D/2013, nr. 502D/2013, nr. 513D/2013 și nr. 583D/2013 la Dosarul nr. 498D/2013, care este primul înregistrat.

18. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului prezent în Dosarul Curții Constituționale nr. 499D/2013, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că, din interpretarea art. 4 al Legii nr. 165/2013, dispozițiile acestui act normativ se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, ceea ce, în opinia sa, contravine dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivității legii civile, constituind, totodată, o ingerință în dreptul de proprietate privată, cu încălcarea art. 44 alin. (1), (2) și (3) din Constituție.

19. De asemenea, susține că, prin conținutul său, art. 4 din Legea nr. 165/2013 instituie o ingerință a legislativului în puterea judecătorească, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 6/1992, prin care s-a reținut că o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcționa, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze și pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecință ruperea echilibrului constituțional dintre aceste autorități.

20. Reprezentantul Ministerului Public arată că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Având în vedere acest aspect, Ministerul Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013.

21. Referitor la celelalte critici de neconstituționalitate formulate în cauză, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24 și art. 33 din Legea nr. 165/2013, și ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 31,art. 32,art. 34 și art. 35 din același act normativ.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

22. Prin Încheierea din 7 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 21.157/3/2012, și încheierile din 21 iunie 2013, pronunțate în dosarele nr. 8.734/3/2012 și nr. 4.007/3/2012, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost ridicată de Mariea Lucia Fărcuțiu, de Maria Ghia, Sofia Mang și Societatea Comercială "Real Grup Invest“ - S.A. din București în cauze având ca obiect soluționarea unor cereri privind acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

23. Prin Încheierea din 21 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 13.805/3/2012, și Sentința civilă nr. 1.325 din 20 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 33.425/3/2012, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost ridicată de Sorin Mihăilescu, Victor Cearîcu și Ștefăniță Mircea Cearîcu în cauze având ca obiect soluționarea unor cereri privind acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

24. Prin Încheierea din 21 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 54.684/3/2010, și încheierea din 6 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 55.826/3/2011, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4,art. 24 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost ridicată de Cristian Vârban, Cătălina Ionescu și Ionescu Luminița în cauze având ca obiect soluționarea unor cereri privind acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

25. În motivarea excepției de neconstituționalitate, referitor la critica prevederilor art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 165/2013, autorii acesteia susțin că raporturile juridice născute înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, referitoare la înstrăinarea de către titular a drepturilor cuvenite în temeiul legilor de restituire a proprietăților, sunt rezultatul unor conduite pe care subiecții acestor raporturi juridice au adoptat-o sub protecția art. 1391 și art. 1392 din Codul civil din 1864, referitoare la cesiunea de creanță, "în condițiile în care legile proprietății reprezentau o garanție fundamentală a drepturilor constituționale“. Astfel, în opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate ignoră ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice dintre titularii drepturilor de proprietate și dobânditorii acestor drepturi, moment în care era aplicabil principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, spre deosebire de Legea nr. 165/2013 care schimbă acest principiu, înlocuindu-l prin compensarea prin puncte. Se mai arată că actele de înstrăinare a drepturilor acordate în temeiul legilor de restituire au fost încheiate în mod legal, în conformitate cu principiul libertății contractuale și fără a aduce atingere intereselor legitime ale altor persoane, dobânditorii drepturilor transmise având speranța legitimă că vor intra în posesia bunurilor, conform principiului securității juridice.

26. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate creează o discriminare între persoanele îndreptățite la restituire, sancționându-i pe cei care au decis să își înstrăineze dreptul, iar conținutul dreptului de proprietate al persoanei fizice, de a se folosi de proprietatea sa și de a dispune liber de aceasta, este grav afectat, prin "nesocotirea libertății de a dispune de dreptul de proprietate, limitând acest drept la procentul de 15% din dreptul de proprietate“, ceea ce echivalează cu o expropriere, lipsită de o cauză de utilitate publică.

27. Referitor la prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013, autorii excepției susțin că acest text de lege încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (4), în sensul că legislativul afectează puterea judecătorească, lăsând caduce hotărârile definitive pronunțate de aceasta.

28. De asemenea, se susține că prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul fundamental al neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție. În acest sens, arată că interpretarea art. 4 din Legea nr. 165/2013 impune aplicabilitatea acestor prevederi legale doar în procesul de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, respectiv procedurilor de stabilire a măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor ale căror cereri au fost formulate și depuse în termenul legal. Această interpretare este indusă și de faptul că niciuna din prevederile Legii nr. 10/2010 nu a fost abrogată sau modificată, înțelegând prin aceasta că prevederile art. 25 din această lege rămân în continuare aplicabile, astfel că în procedura administrativă obligativitatea unității deținătoare de a se pronunța prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, subzistă în continuare. Așa fiind, autorii excepției apreciază că prevederile art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin extinderea aplicabilității lor și asupra cererilor aflate pe rolul instanțelor la data de 20 mai 2013, care au ca obiect soluționarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, încalcă principiul fundamental al neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție.

29. Autorii excepției apreciază că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001, creând inegalități majore între persoanele care au depus cereri la entitățile învestite de lege. În acest sens, apreciază că, instituind termene diferite de soluționare a notificărilor, se aduce atingere principiului egalității în drepturi a cetățenilor, dat fiind faptul că beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferențial față de cei care sunt obligați să aștepte termene mai lungi. În acest context, arată că cetățenii care au promovat acțiuni în justiție pentru soluționarea notificărilor anterior apariției Legii nr. 165/2013, având în prezent cauzele pe rol, sunt în mod evident dezavantajați prin aplicarea legii noi sub aspectul termenelor impuse de art. 33-35 ale acestei legi, față de cei ale căror notificări au fost soluționate deja pe fond, în procedura administrativă sau judiciară, chiar dacă aceștia din urmă nu au primit efectiv măsurile reparatorii.

30. Autorii excepției susțin că prevederile art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale și în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Arată că dreptul de acces la justiție permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competența instanțelor judecătorești, iar caracterul legitim sau nelegitim al cererilor va fi apreciat în urma judecării lor și va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dreptului de acces la justiție, drept a cărui exercitare nu este posibilă în interiorul termenelor stabilite de textele de lege criticate. Or, restrângerea exercițiului acestui drept poate avea loc doar în condițiile reglementate de art. 53 din Constituție. Așa fiind, efectivitatea dreptului de acces la justiție și termenul rezonabil de soluționare a cererilor formulate în condițiile Legii nr. 10/2001, sunt încălcate de prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, în condițiile în care accesul la justiție este permis abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 12, 24 sau 36 de luni, ce încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.

31. Tribunalul București - Secția a V-a civilă consideră că textele de lege criticate nu aduc atingere dispozițiilor constituționale invocate.

32. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

33. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4,art. 24 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 este neîntemeiată. În acest sens, arată că, după cum se prevede expres în cuprinsul art. 4 din Legea nr. 165/2013, sub incidența noii legi intră cererile formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzele aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a legii. Având în vedere că vechile reglementări în materie s-au dovedit a fi ineficiente, legiuitorul a decis, prin prevederi exprese, ca sfera de aplicare a noii legi să cuprindă cererile nesoluționate până la data intrării în vigoare a noii reglementări, înlăturând orice potențial conflict al aplicării legii în timp. Tot astfel, în jurisprudența sa, prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, Curtea a reținut că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.“

34. De asemenea, Guvernul apreciază că soluția instituită de legiuitor nu contravine principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, dat fiind că textele de lege criticate se aplică în mod egal, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, tuturor persoanelor ale căror cereri, vizând reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor reparatorii, nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi.

35. Guvernul apreciază, totodată, că este neîntemeiată și susținerea privind încălcarea art. 21 din Constituție, întrucât legea prevede posibilitatea persoanei îndreptățite de a se adresa instanței judecătorești atât în cazul în care este nemulțumită de soluția dată, cât și în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege. Mai mult, în aceste cazuri instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prevăzute de noua reglementare.

36. Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție, Guvernul apreciază că prevederile Legii nr. 165/2013, atât în ceea ce privește măsurile privind urgentarea soluționării cererilor de retrocedare (art. 32-35), cât și cele cu privire la aplicabilitatea legii cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanței, nu constituie o încălcare a dreptului de proprietate.

37. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 4 raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale, întrucât dispozițiile legale criticate se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a legii. Acestea au caracter retroactiv, deoarece acționează asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Mai mult, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seamă atât de prioritatea noii legi față de cea veche, dar și de siguranța raporturilor sociale, care presupune ca acestea să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială. În plus, principiul aplicării imediate presupune intrarea în vigoare a noilor dispoziții pentru situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi. Prin urmare, noua lege nu poate interveni asupra proceselor aflate în curs de judecată pe rolul instanțelor, întrucât o astfel de modificare nu face decât să creeze confuzii în înțelegerea și aplicarea corectă a principiului constituțional al neretroactivității legilor.

38. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 4 raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere și accesului liber la justiție, deoarece impun ca procesele aflate pe rolul instanțelor în curs de judecată să fie întrerupte, prin respingerea cererilor de chemare în judecată, având în vedere că normele supuse controlului de constituționalitate au determinat judecătorii ca, în virtutea rolului lor activ, să invoce în unele cauze, din oficiu, excepția de prematuritate. Prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiției, întrucât excepția de prematuritate este o excepție de fond, peremptorie și absolută, care, odată admisă, face ca acțiunea să fie respinsă. Or, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 6/1992, o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcționa, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze și pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecință ruperea echilibrului constituțional dintre aceste autorități. În acest context, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă contravine și principiului soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil, prevăzut de art. 6 din noul Cod de procedură civilă, ca o consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

39. Referitor la susținerea privind neconstituționalitatea art. 33 din Legea nr. 165/2013 față de dispozițiile art. 16 din Constituție, Avocatul Poporului apreciază că noile reglementări tind să genereze discriminări cel puțin din două puncte de vedere. Pe de o parte, prevederile de lege criticate impun un tratament juridic diferit între persoanele ale căror procese s-au finalizat și cei care nu vor beneficia de finalizarea proceselor după intrarea în vigoare a modificărilor, deși cererile de chemare în judecată au fost depuse în aceeași perioadă, întrucât instanțele de judecată, în virtutea Legii nr. 165/2013, vor întrerupe cursul acestora. Pe de altă parte, apreciază că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt discriminatorii, întrucât impun termene diferite de soluționare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, în funcție de gradul de încărcare a autorităților publice competente să le soluționeze și de numărul de cereri rămase nerezolvate.

40. Totodată, subliniază faptul că Legea nr. 165/2013 nu aduce în plan legislativ o problemă care până în acest moment nu a mai fost reglementată, ci, dimpotrivă, a modificat acte normative vechi. Pentru acest motiv, consideră că noile termene în care legiuitorul a impus să fie soluționate cererile depuse în urmă cu 12 ani nu sunt rezonabile, întrucât se mărește în mod nejustificat, fără criterii obiective, perspectiva rezolvării conflictelor ivite în materia restituirii imobilelor.

41. Așa fiind, Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 4 și ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale.

42. Referitor la celelalte prevederi de lege criticate, respectiv art. 1 alin. (3), art. 24 și art. 31,art. 32,art. 34 și art. 35 din același act normativ, Avocatul Poporului arată că acestea sunt în concordanță cu principiile constituționale invocate.

43. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, susținerile părții prezente, notele scrise depuse la dosar, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

44. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

45. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut prin dispozitivul încheierilor de sesizare, îl constituie prevederile art. 1 alin. (3), art. 4,art. 24 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare.

Analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea urmează să rețină ca obiect al excepției de neconstituționalitate prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:

- Art. 1 alin. (3): "În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).“;

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (_) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, (_), la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

- Art. 24 alin. (2), (3) și (4): "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condițiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) și (7).

(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).“;

- Art. 31:"(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deținătorul poate opta pentru valorificarea punctelor și în numerar.

(2) În aplicarea alin. (1), deținătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare și nevalorificate în cadrul licitațiilor naționale de imobile. Ultima tranșă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.

(3) Sumele cuprinse în titlurile prevăzute la alin. (2) se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(4) Punctele netransformate în numerar se pot valorifica în continuare în cadrul licitațiilor naționale de imobile.

(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabilește prin normele de aplicare a prezentei legi.“;

- Art. 32:"(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se consideră îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituțiile deținătoare au obligația de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.“;

- Art. 33:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).“;

- Art. 34:"(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.“;

- Art. 35:"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.“

46. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației puterilor în stat, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“ și art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 53 alin. (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

47. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3), art. 24 și art. 31-35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, au mai făcut obiect al controlului instanței de contencios constituțional, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză.

48. Astfel, în ceea ce privește prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, prin deciziile nr. 179 din 1 aprilie 2014 și nr. 197 din 3 aprilie 2014, nepublicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi de lege, în raport cu criticile formulate.

49. În prezenta cauză, referitor la prevederile art. 4 teza a doua raportate art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, Curtea reține că, în vederea finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, instituie trei forme de despăgubire, și anume: regula este restituirea în natură [art. 1 alin. (1)], iar, în situația în care aceasta nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensărije prin puncte, potrivit procedurii prevăzute în cap. III din lege. În urma modificării art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimul comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013 au fost menținute măsurile reparatorii în echivalent instituite prin legislația anterioară, și anume compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

50. Singura derogare de la principiul prevalentei restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, este reprezentată de situația în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietății. Astfel, Curtea constată că prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc că, în situația în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condițiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit acestei din urmă prevederi legale, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, la care se adaugă și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.

51. Din analiza textelor de lege criticate, Curtea reține că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, și anume persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii, în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, pe de altă parte. Această opțiune a legiuitorului nu reprezintă însă o sancționare a titularilor originari ai acestui drept, care au înstrăinat dreptul la obținerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăsește acest drept. Ca efect al cesiunii de creanță specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenți, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislația anterioară în domeniul proprietăților preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari. Cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire au dobândit însă doar vocația de a beneficia de măsurile reparatorii la care ar fi fost îndreptățiți cedenții, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv urmând a fi stabilită după epuizarea procedurii prevăzute de legile de restituire a proprietății.

52. În ceea ce privește pretinsa discriminare instituită prin art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, Curtea reține că persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii, în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, pe de altă parte, se află în aceeași situație juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) și art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare. Din acest punct de vedere, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcție de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie însă o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție sau a celor convenționale relative la interzicerea discriminării. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 și 29 aprilie 2008, pronunțate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48, și, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Mai mult, Curtea Europeană a statuat că art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta "inegalitățile de fapt“ dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă și în ce măsură diferențele în situații similare justifică un tratament diferit, Convenția lăsând statului contractant o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, Decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11 introdusă de Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012).

53. În acest context, Curtea Constituțională reține că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, și anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârșite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opțiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum și de la cea a compensării integrale prin puncte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obține măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv și rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra anumitor persoane, legislația cu caracter reparator a vizat exclusiv titularii dreptului sau pe moștenitorii acestora.

54. Pe de altă parte, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituționalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului, Curtea reține că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moștenitorilor acestora - și mijloacele folosite, cesionarul urmând a obține atât prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului.

55. Referitor la susținerea autorilor excepției de neconstituționalitate privind contrarietatea prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, față de art. 44 din Constituție, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată. Astfel, așa cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, în acord cu dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege - și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative, cu condiția ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil proporțională cu valoarea bunului. Totodată, în sensul jurisprudenței Curții Europene, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile, în mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială, pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piață integrală (a se vedea în acest sens hotărârile din 21 februarie 1986 și din 8 iulie 1986, pronunțate în cauzele James și alții împotriva Regatului Unit și, respectiv, Lithgow și alții împotriva Marii Britanii).

56. Prin urmare, în prezenta cauză, împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum și faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român. Mai mult, în acest caz, Curtea constată că legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, precum și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului.

57. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că prevederile de lege criticate referitoare la plafonarea despăgubirilor acordate cesionarilor, respectiv art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică celor cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate și li s-a emis titlul de despăgubire anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În acest sens, art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, prevede că "plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014“.

58. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare“. Prin urmare, prevederile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acțiune în timpul următor intrării în vigoare a legii, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

59. O altă critică a autorilor excepției se referă la prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare. În acest context, Curtea reține că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. În aceste condiții, Curtea reține că sunt incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după sesizarea Curții, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

60. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, de exemplu Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, deciziile anterioare de constatare a neconstituționalității reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din actualul Cod de procedură civilă, după caz.

61. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, raportată la principiul egalității în drepturi, Curtea constată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra acestui text de lege din perspectiva unei critici similare. În acest sens este Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate în raport cu criticile formulate. Prin această decizie Curtea a reținut că prevederile de lege criticate instituie în sarcina entităților învestite de lege obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/213, și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, în anumite termene și condiții.

62. Referitor la principiul egalității, Curtea a statuat în mod constant că acesta nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit (de exemplu, Decizia nr. 102 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000). În ceea ce privește persoanele ale căror cereri vor fi soluționate în termene diferite, potrivit textului de lege criticat, Curtea a reținut că, indiferent de termenele stabilite de lege, acestea se referă la soluționarea cererilor depuse de persoanele interesate, în termenul legal, potrivit Legii nr. 10/2001, și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Rezultă, deci, că aceste persoane se află în aceeași situație.

63. Totodată, Curtea a constatat că pentru persoane aflate în aceeași situație se instituie termene diferite (12 luni, 24 de luni, respectiv 36 de luni) de soluționare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a acestora, ceea ce echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit. Rezultă, deci, că în cauza dedusă controlului de constituționalitate prevederile legale criticate instituie un tratament juridic diferit pentru persoane aflate în aceeași situație.

64. Plecând de la aceste premise, Curtea a reținut că atât instanța de contencios constituțional, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor constituționale sau convenționale relative la interzicerea discriminării (cu titlu de exemplu menționăm Decizia Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013; Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 20 martie 2012, pronunțată în Cauza Panfile împotriva României, paragraful 27). De asemenea, cu aceeași ocazie, instanța europeană a statuat că art. 14 nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta "inegalitățile de fapt“ dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă și în ce măsură diferențele în situații similare justifică un tratament diferit. De regulă, convenția lasă statului o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (Cauza Panfile împotriva României, paragraful 27). Referitor la evaluarea existenței sau nu a discriminării în cazul aplicării unui tratament diferit la situații analoage, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "[_] tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare[_] este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere“ (Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60).

65. Or, Curtea a reținut existența unui raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Astfel, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, la stabilirea termenelor prevăzute de prevederile art. 33 s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale și umane pentru ca autoritățile locale și centrale să își îndeplinească obligațiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri și posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entitățile învestite de lege. Prin urmare, Curtea a constatat că tratamentul juridic diferențiat instituit de art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, are o justificare obiectivă și rezonabilă și nu se constituie într-o încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor.

66. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 31,art. 32,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, Curtea observă că, în prezenta cauză, litigiile aflate pe rolul instanței de judecată în cadrul cărora a fost ridicată excepția de neconstituționalitate au ca obiect refuzul nejustificat al entității prevăzute de lege de a răspunde în termen de 60 de zile notificării depuse de persoana interesată, potrivit Legii nr. 10/2001.

67. Astfel, Curtea reține că prevederile art. 31 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, se referă la faptul că deținătorul deciziei de compensare prin puncte poate opta, în termen de 3 ani de la emiterea acesteia, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, pentru valorificarea punctelor și în numerar; art. 32 instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege; art. 34 se referă la soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și la cele care vor fi transmise acestuia ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, iar prevederile art. 35 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

68. Ca atare, având în vedere prevederile art. 31, 32, 34 și 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, raportate la obiectul cauzelor în cadrul cărora s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzelor, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Or, "legătură cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, în aceste condiții, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31, 32, 34 și 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.