Anexa 3 - SITUAȚIE. - Ordinul MFP ANAF nr. 24/2013 - modificarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 52/2012 pt. aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prev.e la titlul III din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal

Index
Ordinul MFP ANAF nr. 24/2013 - modificarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 52/2012 pt. aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prev.e la titlul III din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal
Anexa 3 - SITUAȚIE.
ANEXA Nr. 3

INSTRUCȚIUNI

privind completarea și depunerea formularului 200 "Declarație privind veniturile realizate din România“,

cod 14.13.01.13

1.Depunerea declarației

Declarația se depune de către persoanele fizice care realizează, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani și/sau în natură din România, provenind din:

1.1. activități independente;

1.2. cedarea folosinței bunurilor;

1.3. activități agricole pentru care venitul net se stabilește în sistem real;

1.4. transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise;

1.5. operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și orice alte operațiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționale pe piețe autorizate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

1.1.Activități independente

1.1.1. venituri comerciale - din fapte de comerț, prestări de servicii, altele decât cele din profesii libere, practicarea unei meserii, inclusiv din activități adiacente, precum și venituri din cedarea folosinței bunurilor calificate în categoria venituri din activități independente;

Persoanele fizice care în anul de raportare au realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor calificate, în condițiile legii, în categoria venituri din activități independente bifează căsuța "Cedarea folosinței bunurilor calificată în categoria venituri din activități independente“. Veniturile și cheltuielile luate în calcul pentru stabilirea venitului net anual/pierderii fiscale anuale sunt cele realizate la nivelul tuturor contractelor de închiriere/subînchiriere aflate în derulare în anul de raportare.

1.1.2. venituri din profesii libere - din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii;

1.1.3. venituri din drepturi de proprietate intelectuală - brevete de invenție, desene și modele, mostre, mărci de fabrică și de comerț, procedee tehnice, know-how, drepturi de autor și drepturi conexe dreptului de autor și altele asemenea.

Contribuabilii care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală de la mai mulți plătitori depun o singură declarație.

1.1.4. În cazul societății civile cu personalitate juridică constituită potrivit legii speciale și care este supusă regimului transparenței fiscale, potrivit legii, se aplică regulile de determinare a venitului net din activități independente.

Persoanele fizice care obțin venituri dintr-o activitate desfășurată într-o formă de organizare cu personalitate juridică (SPRL) constituită potrivit legii speciale și care este supusă regimului transparenței fiscale, potrivit legii, asimilează venitul distribuit, venitului net anual din activități independente.

1.1.5. Declarația se depune și de către persoanele fizice care au realizat venituri din activități independente pentru care impozitul reținut la sursă de plătitorii de venituri reprezintă plată anticipată în contul impozitului anual, potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Codul fiscal), și nu au optat pentru impozitarea finală de către plătitorul de venit.

Venitul cuvenit unei persoane fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică română, microîntreprindere care nu generează o persoană juridică, determinat cu respectarea regulilor stabilite în titlul IV1 din Codul fiscal, este asimilat, în vederea impunerii la nivelul persoanei fizice, venitului din activități independente, din care se deduc contribuțiile obligatorii în vederea obținerii venitului net anual.

1.1.6. Nu au obligația depunerii declarației persoanele fizice pentru care impozitul reținut de plătitorii de venituri este final, potrivit opțiunii contribuabililor, în conformitate cu prevederile Codului fiscal.

1.1.7. Nu au obligația depunerii declarației persoanele fizice care în anul de raportare au realizat venituri din activități independente impuse pe bază de norme de venit, cu excepția persoanelor care au depus declarațiile de venit estimativ în luna decembrie și pentru care nu s-au stabilit plăți anticipate, conform legii.

1.1.8. Contribuabilii care desfășoară o activitate impusă pe norme de venit și care în cursul anului fiscal de raportare își completează obiectul de activitate cu o altă activitate care nu este cuprinsă în nomenclatorul activităților pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit vor fi impuși în sistem real de la data respectivă, venitul net anual urmând să fie determinat prin însumarea fracțiunii din norma de venit aferentă perioadei de impunere pe bază de normă de venit cu venitul net rezultat din evidența contabilă.

1.1.9. În cazul schimbării modalității de exercitare a unei activități și/sau al transformării formei de exercitare a acesteia într-o altă formă, potrivit legislației în materie, în timpul anului, venitul net/pierderea se determină separat pentru fiecare perioadă în care activitatea independentă a fost desfășurată de contribuabil într-o formă de organizare prevăzută de lege. Venitul net anual/Pierderea anuală se determină prin însumarea venitului net/pierderii înregistrat/înregistrate în toate perioadele fiscale din anul fiscal în care a avut loc schimbarea și/sau transformarea formei de exercitare a activității și se înscrie în declarație.

1.1.10. Declarația se completează pentru fiecare categorie de venit și pentru fiecare sursă de realizare a venitului.

1.2.Cedarea folosinței bunurilor mobile și imobile, realizată în calitate de proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal

1.2.1. Persoanele fizice care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din mai multe surse, respectiv contracte de închiriere, completează declarația pentru fiecare sursă de venit.

1.2.2. În cazul veniturilor din arendă, declarația se depune de către persoanele fizice care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real.

1.2.3. În cazul cedării folosinței bunurilor deținute în comun, repartizarea venitului net se face potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare.

1.2.4. Nu au obligația depunerii declarației persoanele fizice prevăzute la art. 63 alin. (2) din Codul fiscal care în anul de raportare au realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părți este stabilită în lei, nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real și la sfârșitul anului anterior nu îndeplinesc condițiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activități independente, pentru care plățile anticipate cu titlu de impozit sunt egale cu impozitul anual datorat și impozitul este final, cu următoarele excepții, pentru care există obligația depunerii declarației:

- pentru situațiile în care declarația de venit estimativ a fost depusă în luna decembrie și pentru care nu s-au stabilit plăți anticipate, conform legii;

- pentru situațiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 82 alin. (7) din Codul fiscal;

- pentru situațiile în care investițiile la bunurile mobile și imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau ale altui deținător legal, care fac obiectul unor contracte de cedare a folosinței bunurilor, inclusiv a contractelor de comodat, sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.

1.3.Activități agricole pentru care venitul net se determină în sistem real:

- venituri din cultivarea și valorificarea florilor, legumelor și zarzavaturilor, în sere și solarii special destinate acestor scopuri și/sau în sistem irigat;

- venituri din cultivarea și valorificarea arbuștilor, plantelor decorative și ciupercilor;

- venituri din exploatarea pepinierelor viticole și pomicole și altele asemenea.

Declarația se depune de contribuabilii care desfășoară activitatea în mod individual și/sau în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice și care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă.

Persoanele fizice care realizează venituri în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice, completează declarația având în vedere venitul net distribuit, care le revine din asociere.

Nu au obligația depunerii declarației persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat venituri din activități agricole cu impunere finală, din valorificarea produselor agricole obținute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată ori luate în arendă, către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială sau către alte unități pentru utilizare ca atare, potrivit art. 74 alin. (4) din Codul fiscal.

1.4.Transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise

Declarația se depune de către persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat câștiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise și au obligația stabilirii câștigului net anual/pierderii nete anuale, potrivit legii.

În cazul câștigurilor din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, la completarea formularului, se au în vedere dispozițiile Codului fiscal, dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și normele privind determinarea, reținerea și virarea impozitului pe câștigul de capital rezultat din transferul titlurilor de valoare, obținut de persoanele fizice, aprobate prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al președintelui Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

1.5.Operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și orice alte operațiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționate pe piețe autorizate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare

Declarația se depune de către persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat câștiguri/pierderi din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și orice alte operațiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționate pe piețe autorizate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, și au obligația stabilirii câștigului net anual/pierderii nete anuale, potrivit legii.

În cazul operațiunilor de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și orice alte operațiuni similare, la completarea formularului se au în vedere dispozițiile Codului fiscal și ale Hotărârii Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare.

2.Termenul de depunere și organul fiscal competent

2.1. Termen de depunere:

- anual, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului;

- ori de câte ori contribuabilul constată erori în declarația anterioară, prin completarea unei declarații rectificative până la termenul prevăzut de lege, situație în care se va înscrie "X“ în căsuța special prevăzută în formular în acest scop.

2.2. Declarația se completează în două exemplare:

- originalul se depune la:

a) organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde își are domiciliul, potrivit legii sau adresa unde locuiește efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;

b) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al împuternicitului sau curatorului fiscal, după caz, în cazul persoanelor fizice care nu au domiciliul fiscal în România, pentru următoarele categorii de venituri:

- venituri din drepturi de proprietate intelectuală;

- venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârșitul anului fiscal;

- venituri din investiții reprezentând câștiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise;

- venituri din investiții reprezentând câștiguri/pierderi din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și din orice alte operațiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționale pe piețe autorizate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

c) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru contribuabilii persoane fizice, fără domiciliu fiscal în România care realizează venituri, altele decât cele prevăzute la lit. b);

- copia se păstrează de către contribuabil sau de către împuternicitul/curatorul acestuia.

3.Completarea declarației

Declarația se completează de către contribuabili sau de către împuterniciții acestora, potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înscriind cu majuscule, citeț și corect datele prevăzute de formular.

Persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligația depunerii declarației vor completa în mod corespunzător numărul de surse ori categoria de venituri realizate, cap. II "Date privind veniturile realizate, pe surse și categorii de venit“, în formularul "Anexă nr. .......... la Declarația privind veniturile realizate din România“, care se atașează la declarația privind veniturile realizate.

Declarația se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire ori prin celelalte metode prevăzute de lege.

Declarația se pune gratuit la dispoziția contribuabilului.

Data depunerii declarației este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poștă, după caz.

Nu se va depune formularul Anexă la declarație, ulterior depunerii unei declarații privind veniturile realizate în România. Veniturile necuprinse în declarația inițială se declară prin depunerea unei declarații rectificative.

Declarația poate fi depusă și prin mijloace electronice de transmitere la distanță, prin utilizarea serviciului de depunere declarații on-line, existent pe portalul e-guvernare.ro

I.DATE DE IDENTIFICARE A CONTRIBUABILULUI

La rubricile privind adresa - se înscrie adresa domiciliului fiscal.

Cod numeric personal/Număr de identificare fiscală - se înscrie codul numeric personal sau numărul de identificare fiscală atribuit de către Agenția Națională de Administrare Fiscală cu ocazia înregistrării fiscale, după caz.

Banca; Cont bancar (IBAN) - se înscriu denumirea băncii și codul IBAN al contului bancar al contribuabilului.

II.DATE PRIVIND VENITURILE REALIZATE, PE SURSE ȘI CATEGORII DE VENIT

A.DATE PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ

1.Categoria de venit - se bifează căsuța corespunzătoare categoriei de venit realizat, după caz.

2.Determinarea venitului net - se bifează căsuța corespunzătoare modului de determinare a venitului net: în sistem real, pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau pe bază de normă de venit, după caz.

3.Forma de organizare - se bifează căsuța corespunzătoare modului de desfășurare a activității.

Căsuța "individual“ se bifează de persoanele fizice care obțin venituri dintr-o activitate desfășurată în mod individual.

Căsuța "asociere fără personalitate juridică“ se bifează de persoanele fizice care obțin venituri dintr-o activitate desfășurată în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice, sau al unei asocieri cu o persoană juridică contribuabil plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit titlului IV1 din Codul fiscal, care nu generează o persoană juridică.

Căsuța "entități supuse regimului transparenței fiscale“ se bifează de persoanele fizice care obțin venituri dintr-o activitate desfășurată într-o formă de organizare cu personalitate juridică, constituită potrivit legii speciale, și care este supusă regimului transparenței fiscale, potrivit legii.

Căsuța "modificarea modalității/formei de exercitare a activității“ se bifează în cazul schimbării modalității de exercitare a unei activități independente și/sau al transformării formei de exercitare a acesteia într-o altă formă, potrivit legislației în materie, în timpul anului de raportare, în condițiile continuării activității.

4.Obiectul principal de activitate - se înscriu denumirea activității principale generatoare de venituri, precum și codul CAEN al activității desfășurate.

5.Sediul/Datele de identificare a bunului pentru care se cedează folosința

Sediul - se completează adresa sediului sau locului principal de desfășurare a activității, după caz. În cazul în care activitatea se desfășoară prin mai multe puncte de lucru, se completează adresa sediului sau locului principal de desfășurare a activității, după caz.

Persoanele fizice care realizează venituri din activități agricole vor înscrie denumirea unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se află terenul (terenurile), respectiv: municipiu, oraș, comună sau sector al municipiului București, după caz.

Datele de identificare a bunului pentru care se cedează folosința - se completează de către contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor. Se înscriu datele de identificare a bunului a cărui folosință este cedată.

De exemplu:

a) pentru imobile (clădiri, terenuri): adresa completă (localitate, stradă, număr, bloc, etaj, apartament etc.);

b) pentru mobile (autovehicule/autoturisme, tractoare, mașini agricole, șalupe, iahturi și alte mijloace de transport): tipul, anul de fabricație, numărul de înmatriculare, seria șasiului;

c) alte bunuri: denumirea bunului, descrierea detaliată, cu identificarea principalelor caracteristici care individualizează bunul.

6.Documentul de autorizare/Contractul de asociere/Închiriere/Arendare - se înscriu numărul documentului care atestă dreptul contribuabilului de a desfășura activitate independentă, potrivit legii, și data emiterii acestuia.

Contribuabilii care desfășoară activități în cadrul unei asocieri completează numărul sub care contractul de asociere a fost înregistrat la organul fiscal, precum și data înregistrării acestuia.

Contribuabilii care au realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor completează rubrica după cum urmează:

- se elimină din text cuvântul "închiriere“ sau "arendare“, în funcție de natura contractului încheiat între părți;

- se înscriu numărul sub care a fost înregistrat la organul fiscal contractul încheiat între părți și data înregistrării acestuia.

7, 8. Data începerii/încetării activității - se completează de către contribuabilii care încep/încetează activitatea în cursul anului fiscal pentru care se depune declarația.

Contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor înscriu data prevăzută pentru începerea derulării contractului încheiat între părți, respectiv data prevăzută pentru încetarea contractului încheiat între părți.

Rubricile de la rd. 7 și 8 se completează numai dacă evenimentele respective se produc în cursul anului pentru care se depune declarația.

B.DATE PRIVIND VENITUL/CÂȘTIGUL NET ANUAL

1.VENITURI DIN ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE: activități comerciale, profesii libere și drepturi de proprietate intelectuală

a)Activitate desfășurată în mod individual

a.1) În cazul persoanelor fizice care realizează venituri, determinate în sistem real, din activități comerciale, din exercitarea unei profesii libere, precum și venituri din cedarea folosinței bunurilor calificate în categoria venituri din activități independente

Se completează pe baza datelor din evidența contabilă.

rd. 1. Venit brut - se înscrie suma reprezentând veniturile totale în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură încasate în anul de raportare atât din activitatea de bază, cât și din activități adiacente.

rd. 2. Cheltuieli deductibile - se înscrie suma reprezentând cheltuielile efectuate în vederea realizării venitului, cu condiția să fie efectuate în interesul direct al activității, să corespundă unor cheltuieli efective, să fie justificate cu documente și să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii plătite, potrivit legii.

rd. 2.1. Contribuții sociale obligatorii, potrivit legii - se înscrie suma reprezentând contribuția de asigurări sociale plătită potrivit legii și plățile anticipate efectuate reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate, deduse potrivit legii.

rd. 3. Venit net anual - se înscrie suma reprezentând diferența dintre venitul brut (rd. 1) și cheltuielile aferente deductibile (rd. 2).

Se completează numai dacă venitul brut este mai mare decât cheltuielile deductibile.

rd. 3.1. Venit net aferent activităților cu regim de reținere la sursă a impozitului - se înscrie partea din venitul net aferent activităților independente pentru care plățile anticipate s-au realizat prin stopaj la sursă.

rd. 5. Pierdere fiscală anuală/Pierdere netă anuală - se înscrie suma reprezentând diferența dintre cheltuielile deductibile (rd. 2) și venitul brut (rd. 1).

Se completează numai dacă cheltuielile deductibile sunt mai mari decât venitul brut.

a.2) În cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente impuse pe bază de normă de venit

Se completează de către contribuabilii care desfășoară activități independente, impuse pe bază de norme de venit, care au depus declarațiile de venit estimativ în luna decembrie și pentru care nu s-au stabilit plăți anticipate, conform legii.

rd. 3. Venit net anual - se înscrie suma reprezentând norma de venit corespunzătoare perioadei lucrate, comunicată de organul fiscal.

a.3) În cazul persoanelor fizice care realizează venituri din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală

Se completează fie pe baza datelor din evidența contabilă de către contribuabilii care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real, fie pe baza documentelor eliberate de plătitorii de venit de către contribuabilii care determină venitul net pe baza cotelor forfetare de cheltuieli.

a.3.1) În cazul persoanelor care au optat pentru determinarea venitului net din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală, în sistem real, pe baza datelor din evidența contabilă în partidă simplă

Se completează pe baza datelor din evidența contabilă.

rd. 1. Venit brut - se înscrie suma reprezentând veniturile totale în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură încasate în anul de raportare atât din activitatea de bază, cât și din activități adiacente.

rd. 2. Cheltuieli deductibile - se înscrie suma reprezentând cheltuielile efectuate în vederea realizării venitului, cu condiția să fie efectuate în interesul direct al activității, să corespundă unor cheltuieli efective, să fie justificate cu documente și să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii plătite, potrivit legii.

rd. 2.1. Contribuții sociale obligatorii, potrivit legii - se înscrie suma reprezentând contribuția de asigurări sociale plătită potrivit legii și plățile anticipate efectuate reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate, deduse potrivit legii.

rd. 3. Venit net anual - se înscrie suma reprezentând diferența dintre venitul brut (rd. 1) și cheltuielile aferente deductibile (rd. 2).

Se completează numai dacă venitul brut este mai mare decât cheltuielile deductibile.

rd. 3.1. Venit net aferent activităților cu regim de reținere la sursă a impozitului - se înscrie partea din venitul net pentru care plățile anticipate s-au realizat prin stopaj la sursă.

rd. 5. Pierdere fiscală anuală/Pierdere netă anuală - se înscrie suma reprezentând diferența dintre cheltuielile deductibile (rd. 2) și venitul brut (rd. 1).

Se completează numai dacă cheltuielile deductibile sunt mai mari decât venitul brut.

a.3.2) În cazul persoanelor fizice care determină venitul net din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală, pe baza cotelor forfetare de cheltuieli, se completează:

rd. 1. Venit brut - se înscrie suma reprezentând veniturile totale în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură realizate din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală, din toate sursele, în anul de raportare.

La stabilirea veniturilor brute din drepturi de proprietate intelectuală se au în vedere atât sumele încasate în cursul anului, cât și reținerile în contul plăților anticipate efectuate cu titlu de impozit și contribuțiile obligatorii, efectuate de plătitorii de venit.

rd. 2. Cheltuieli deductibile - se înscrie valoarea rezultată prin însumarea cheltuielilor forfetare și a contribuțiilor sociale obligatorii plătite, potrivit legii.

Cheltuielile deductibile se determină astfel:

• Pentru veniturile realizate din drepturile de proprietate intelectuală aferente operelor de artă monumentală

În vederea determinării cheltuielilor deductibile se procedează astfel:

- se determină cheltuielile forfetare prin aplicarea unei cote de cheltuieli de 25% asupra venitului brut;

- se determină cheltuielile deductibile prin însumarea cheltuielilor forfetare și a contribuțiilor sociale obligatorii plătite, potrivit legii.

• Pentru veniturile din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, altele decât cele aferente operelor de artă monumentală:

În vederea determinării cheltuielilor deductibile se procedează astfel:

- se determină cheltuielile forfetare prin aplicarea unei cote de cheltuieli de 20% asupra venitului brut;

- se determină cheltuielile deductibile prin însumarea cheltuielilor forfetare și a contribuțiilor sociale obligatorii plătite.

rd. 3. Venit net anual - se înscrie suma reprezentând diferența dintre venitul brut (rd. 1) și cheltuielile aferente deductibile (rd. 2).

rd. 3.1. Venit net aferent activităților cu regim de reținere la sursă a impozitului - se înscrie partea din venitul net pentru care plățile anticipate s-au realizat prin stopaj la sursă.

a.3.3) În cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală transmise prin succesiune, veniturilor din exercitarea dreptului de suită și al veniturilor reprezentând remunerația compensatorie pentru copia privată, se completează:

rd. 1. Venit brut - se înscrie suma reprezentând veniturile totale în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură realizate din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală, din toate sursele, în anul de raportare.

rd. 2. Cheltuieli deductibile - se înscrie suma totală plătită organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori care, conform legii, au atribuții de colectare și de repartizare a veniturilor între titularii de drepturi.

rd. 3. Venit net anual - se înscrie suma reprezentând diferența dintre venitul brut (rd. 1) și cheltuielile aferente deductibile (rd. 2).

b)Activitate desfășurată într-o formă de asociere

b.1.) În cazul persoanelor fizice care își desfășoară activitatea în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice, sau într-o formă de organizare cu personalitate juridică, constituită potrivit legii speciale, supusă regimului transparenței fiscale, potrivit legii, se completează:

rd. 3. Venit net anual - se preia suma înscrisă în col. 5, la rândul corespunzător contribuabilului, din tabelul de la cap. V din "Declarația anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale“, reprezentând venitul net din asociere, realizat în anul fiscal de raportare, supus impozitului pe venit și distribuit asociatului, conform contractului de asociere.

rd. 5. Pierdere fiscală anuală/Pierdere netă anuală - se preia suma înscrisă în col. 6, la rândul corespunzător contribuabilului, din tabelul prevăzut la cap. V din "Declarația anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale“, reprezentând pierderea fiscală din asociere realizată în anul fiscal de raportare și distribuită asociatului, conform contractului de asociere.

b.2.) În cazul asocierilor constituite între persoane fizice și persoane juridice române, care nu dau naștere unei persoane juridice

Venitul cuvenit unei persoane fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică română, microîntreprindere care nu generează o persoană juridică, determinat cu respectarea regulilor stabilite în legislația privind impozitul pe venitul microîntreprinderilor, este asimilat, în vederea impunerii la nivelul persoanei fizice, venitului din activități independente, din care se deduc contribuțiile obligatorii în vederea obținerii venitului net anual.

rd. 1. Venit brut - se înscrie suma reprezentând venitul cuvenit unei persoane fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică română, microîntreprindere care nu generează o persoană juridică, determinat cu respectarea regulilor stabilite în legislația privind impozitul pe venitul microîntreprinderilor. Se preia suma înscrisă în col. 5, la rândul corespunzător contribuabilului, din tabelul de la cap. V din "Declarația anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale“.

rd. 2. Cheltuieli deductibile - se înscrie suma reprezentând contribuțiile sociale obligatorii plătite de asociații persoane fizice.

rd. 3. Venit net anual - se înscrie suma reprezentând diferența dintre venitul brut și contribuțiile sociale obligatorii plătite, respectiv dintre suma înscrisă la rd. 1 și suma înscrisă la rd. 2.

rd. 3.1. Venit net aferent activităților cu regim de reținere la sursă - se preia suma de la rd. 3.

rd. 5. Pierdere fiscală anuală/Pierdere netă anuală - se înscrie suma reprezentând pierderea realizată de persoana fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică română, determinată cu respectarea regulilor stabilite în legislația privind impozitul pe venitul microîntreprinderilor. Se preia suma înscrisă în col. 6, la rândul corespunzător contribuabilului, din tabelul de la cap. V din "Declarația anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale“.

2.VENITURI DIN CEDAREA FOLOSINȚEI BUNURILOR

Declarația se completează pe baza contractului încheiat între părți de către contribuabilii care determină venitul net pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau pe baza datelor din evidența contabilă de către persoanele fizice care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real.

rd. 1. Venit brut - se înscrie suma reprezentând chiria prevăzută în contractul încheiat între părți pentru anul fiscal de raportare, indiferent de momentul plății acesteia, majorată cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispozițiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.

În venitul brut se includ și eventualele daune plătite potrivit unor clauze contractuale, în cazul rezilierii contractelor înainte de termen.

Reprezintă venit brut și valoarea investițiilor la bunurile mobile și imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau ale altui deținător legal, care fac obiectul unor contracte de cedare a folosinței bunurilor, inclusiv al contractelor de comodat, și care sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.

În situația în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei valute, venitul brut anual se determină pe baza chiriei lunare evaluate la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României din ultima zi a fiecărei luni, corespunzător lunilor din perioada de impunere.

În cazul contribuabililor care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real se înscrie totalitatea veniturilor încasate ca urmare a cedării folosinței bunului, pe baza datelor din evidența contabilă.

rd. 2. Cheltuieli deductibile - se înscrie, după caz:

- suma reprezentând cheltuielile deductibile efectuate în vederea realizării venitului, cu condiția să fie efectuate în interesul direct al activității, să corespundă unor cheltuieli efective, să fie justificate cu documente și să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite, în cazul contribuabililor care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real, pe baza datelor din evidența contabilă în partidă simplă;

- suma rezultată prin aplicarea unei cote forfetare de cheltuieli de 25% la venitul brut (rd. 1), reprezentând cheltuieli deductibile aferente venitului, în cazul contribuabililor care determină venitul net pe baza cotelor forfetare de cheltuieli.

rd. 3. Venit net anual - se înscrie suma reprezentând diferența dintre venitul brut (rd. 1) și cheltuielile aferente deductibile (rd. 2).

Se completează numai dacă venitul brut este mai mare decât cheltuielile deductibile.

rd. 5. Pierdere fiscală anuală/Pierdere netă anuală - se înscrie suma reprezentând diferența dintre cheltuielile deductibile (rd. 2) și venitul brut (rd. 1).

Se completează numai dacă cheltuielile deductibile sunt mai mari decât venitul brut.

Se completează numai de către contribuabilii care determină venitul net/pierderea fiscală în sistem real și care în anul de raportare au înregistrat pierderi.

3.VENITURI DIN ACTIVITĂȚI AGRICOLE PENTRU CARE VENITUL NET SE DETERMINĂ ÎN SISTEM REAL, PE BAZA DATELOR DIN CONTABILITATEA ÎN PARTIDĂ SIMPLĂ

a)Activitate desfășurată în mod individual

Se completează pe baza datelor din evidența contabilă.

rd. 1. Venit brut - se înscrie suma reprezentând veniturile totale în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură încasate în anul de raportare atât din activitatea de bază, cât și din activități adiacente.

rd. 2. Cheltuieli deductibile - se înscrie suma reprezentând cheltuielile efectuate în vederea realizării venitului, cu condiția să fie efectuate în interesul direct al activității, să corespundă unor cheltuieli efective, să fie justificate cu documente și să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite.

rd. 3. Venit net anual - se înscrie suma reprezentând diferența dintre venitul brut (rd. 1) și cheltuielile aferente deductibile (rd. 2).

Se completează numai dacă venitul brut este mai mare decât cheltuielile deductibile.

rd. 5. Pierdere fiscală anuală/Pierdere netă anuală - se înscrie suma reprezentând diferența dintre cheltuielile deductibile (rd. 2) și venitul brut (rd. 1).

Se completează numai dacă cheltuielile deductibile sunt mai mari decât venitul brut.

b)Activitate desfășurată într-o formă de asociere între persoane fizice, care nu dă naștere unei persoane juridice

Se completează:

rd. 3. Venit net anual - se preia suma înscrisă în col. 5, la rândul corespunzător contribuabilului, din tabelul de la cap. V din "Declarația anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale“, reprezentând venitul net din asociere, realizat în anul fiscal de raportare, supus impozitului pe venit și distribuit asociatului, conform contractului de asociere.

rd. 5. Pierdere fiscală anuală/Pierdere netă anuală - se preia suma înscrisă în col. 6, la rândul corespunzător contribuabilului, din tabelul prevăzut la cap. V din "Declarația anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale“, reprezentând pierderea fiscală din asociere realizată în anul fiscal de raportare și distribuită asociatului, conform contractului de asociere.

4.CÂȘTIGURI/PIERDERI DIN TRANSFERUL TITLURILOR DE VALOARE, ALTELE DECÂT PĂRȚILE SOCIALE ȘI VALORILE MOBILIARE ÎN CAZUL SOCIETĂȚILOR ÎNCHISE

Se completează pe baza documentelor justificative, eliberate de intermediari/societățile de administrare a investițiilor sau alți plătitori de venit, privind tranzacțiile efectuate cu titluri de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise.

rd. 4. Câștig net anual - se înscrie câștigul net anual reprezentând diferența dintre câștigurile și pierderile înregistrate ca urmare a tranzacționării titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise.

Se completează numai în situația în care câștigurile sunt mai mari decât pierderile.

rd. 5. Pierdere fiscală anuală/Pierdere netă anuală - se înscrie pierderea netă anuală reprezentând diferența dintre pierderile și câștigurile înregistrate ca urmare a tranzacționării titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise.

Se completează numai în situația în care pierderile sunt mai mari decât câștigurile.

La declarație se anexează documente justificative, eliberate de plătitorii de venit, privind tranzacțiile efectuate, din care să rezulte câștigul net/pierderea netă declarat/declarată.

5.CÂȘTIGURI/PIERDERI DIN OPERAȚIUNI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE DE VALUTĂ LA TERMEN, PE BAZĂ DE CONTRACT, PRECUM ȘI ORICE ALTE OPERAȚIUNI SIMILARE, ALTELE DECÂT CELE CU INSTRUMENTE FINANCIARE TRANZACȚIONATE PE PIEȚE AUTORIZATE ȘI SUPRAVEGHEATE DE COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE

Se completează de contribuabilii care în anul de raportare au realizat câștiguri/pierderi din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și din orice alte operațiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționate pe piețe autorizate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, și care au obligația stabilirii câștigului net anual/pierderii nete anuale, potrivit legii.

Se completează pe baza documentelor justificative, eliberate de plătitorii de venit, privind tranzacțiile efectuate.

rd. 4. Câștig net anual - se înscrie câștigul net anual reprezentând diferența dintre câștigurile și pierderile înregistrate în cursul anului de raportare din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și din orice alte operațiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționate pe piețe autorizate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Se completează numai în situația în care câștigurile sunt mai mari decât pierderile.

rd. 5. Pierdere fiscală anuală/Pierdere netă anuală - se înscrie pierderea netă anuală reprezentând diferența dintre pierderile și câștigurile înregistrate în cursul anului de raportare din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și din orice alte operațiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționate pe piețe autorizate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Se completează numai în situația în care pierderile sunt mai mari decât câștigurile.

La declarație se anexează documente justificative, eliberate de plătitorii de venit, privind tranzacțiile efectuate, din care să rezulte câștigul net/pierderea netă declarat/declarată, precum și impozitul calculat și reținut ca plată anticipată pentru anul fiscal de raportare.

III.DESTINAȚIA SUMEI REPREZENTÂND PÂNĂ LA 2% DIN IMPOZITUL DATORAT PE VENITUL NET/CÂȘTIGUL NET ANUAL IMPOZABIL

Se completează de către contribuabilii care au efectuat în cursul anului fiscal de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private, conform legii, și solicită restituirea acestora și/sau care optează pentru virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câștigul net anual/câștigul net anual impozabil pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii sau a unităților de cult, potrivit art. 84 alin. (2) și (3) din Codul fiscal.

Contribuabilii care își exprimă această opțiune pot solicita direcționarea acestei sume către o singură entitate nonprofit sau unitate de cult.

NOTĂ:

Contribuabilii care au realizat venituri din activități independente/activități agricole, impuși pe bază de normă de venit, și/sau din cedarea folosinței bunurilor, care nu au obligația depunerii declarației și care au efectuat în cursul anului fiscal de raportare cheltuieli cu burse private și solicită restituirea acestora și/sau optează pentru virarea unei sume în contul unei entități nonprofit sau al unei unități de cult completează prezenta secțiune din formular, potrivit instrucțiunilor de mai jos.

1.Bursa privată - căsuța se bifează de către contribuabilii care au efectuat cheltuieli în cursul anului de raportare cu burse private și solicită restituirea acestora.

Contract nr./data - se înscriu numărul și data contractului privind acordarea bursei private.

Suma plătită - se înscrie suma plătită de contribuabil în cursul anului de raportare pentru bursa privată.

Documente de plată nr./data - se înscriu numărul și data documentelor care atestă plata bursei private.

Contractul privind acordarea bursei private și documentele ce atestă plata bursei se prezintă în original și în copie, organul fiscal păstrând copiile acestora după ce verifică conformitatea cu originalul. În cazul în care declarația se transmite prin poștă, documentele de mai sus se anexează în copie.

2.Susținerea unei entități nonprofit/unități de cult - căsuța se bifează de către contribuabilii care solicită virarea unei sume de până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câștigul net anual/câștigul net anual impozabil pentru susținerea unei entități nonprofit sau unități de cult, conform art. 84 alin. (2) și (3) din Codul fiscal.

Denumire entitate nonprofit/unitate de cult - se înscrie denumirea completă a entității nonprofit/unității de cult.

Cod de identificare fiscală a entității nonprofit/unității de cult - se înscrie codul de identificare fiscală al entității nonprofit/unității de cult pentru care se solicită virarea sumei.

Cont bancar (IBAN) - se completează codul IBAN al contului bancar al entității nonprofit/unității de cult.

Suma - se completează suma solicitată de contribuabil a fi virată în contul entității nonprofit/unității de cult.

În situația în care contribuabilul nu cunoaște suma care poate fi virată, nu va completa rubrica "Suma“, caz în care organul fiscal va calcula și va vira suma admisă, conform legii.

Dacă suma solicitată a se vira către entitatea nonprofit/unitatea de cult, cumulată cu suma plătită pentru bursa privată depășește plafonul de 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câștigul net anual/câștigul net anual impozabil, atunci suma totală luată în calcul este limitată la nivelul acestui plafon, având prioritate cheltuielile efectuate în cursul anului de raportare cu bursa privată.

IV.DATE DE IDENTIFICARE A ÎMPUTERNICITULUI

Se completează, numai în cazul în care obligațiile de declarare a veniturilor se îndeplinesc de către împuternicitul desemnat de contribuabil, potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, datele de identificare a împuternicitului.

La rubricile privind adresa se înscrie adresa domiciliului fiscal.

Cod de identificare fiscală - se înscrie codul de identificare fiscală al împuternicitului.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MFP ANAF nr. 24/2013 - modificarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 52/2012 pt. aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prev.e la titlul III din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal