Decizia CCR nr. 332 din 30.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. Legii-cadru nr. 284/2010 - salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010 - salarizarea în anul...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii-cadru nr. 284/2010 și ale art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Emil Florin Dincă în Dosarul nr. 13.510/3/CAF/2013 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.369D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent face referatul cauzei și arată că partea Ministerul Afacerilor Interne a depus la dosar un punct de vedere prin care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Sentința civilă nr. 4.631 din 20 iunie 2014 (a cărei eroare materială a fost îndreptată prin Încheierea din 11 decembrie 2014), pronunțată în Dosarul nr. 13.510/3/CAF/2013, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii-cadru nr. 284/2010 și ale art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de reclamantul Emil Florin Dincă în cadrul unei acțiuni de contencios administrativ având ca obiect soluționarea cererii de acordare a sumelor reprezentând echivalentul premiului anual corespunzător anului 2010.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 contravin dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) și art. 16 din Constituție, iar prevederile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010, în înțelesul stabilit cu efect obligatoriu pentru instanțele judecătorești de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, contravin dispozițiilor constituționale ale art. 20,art. 124 și art. 126 alin. (3), prevederilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. În acest sens susține că dispozițiile art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prevedeau, cu titlu general, acordarea premiului anual pentru activitatea desfășurată în timpul anului 2010 și modalitatea de punere în executare a acestui drept. Însă aceste dispoziții au fost abrogate de art. 39 pct. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ în vigoare din data de 1 ianuarie 2011. În cadrul procesului de legiferare al Legii nr. 284/2010 s-au încălcat prevederile art. 38 și art. 44 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece legea criticată a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituție, iar din structura ei

"lipsește acea parte constitutivă și obligatorie a unei legi denumită «formula de atestare a autenticității actului normativ»", ceea ce conduce la încălcarea principiului legalității și a principiului securității juridice.

7. Cu privire la dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010, autorul excepției susține, în esență, că interpretarea acestor dispoziții prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21 din 18 noiembrie 2013 - potrivit căreia premiul anual pentru anul 2010 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 - este greșită, instituie discriminări, încalcă dreptul de proprietate și principiul separației puterilor în stat. Astfel, consideră că prin interpretarea dată textelor de lege criticate prin decizia menționată s-a deturnat scopul urmărit de legiuitor la emiterea normei, fiind încălcate și dispozițiile art. 124 și art. 126 alin. (3) din Constituție, instanța supremă "neavând dreptul de a interpreta un drept născut prin lege, în sensul diminuării sau anulării substanței acestuia".

8. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere depus la dosar de partea Ministerul Afacerilor Interne, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în actul de sesizare, îl constituie dispozițiile Legii- cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, precum și dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare. Însă, din analiza motivării excepției de neconstituționalitate rezultă că autorul acesteia critică dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010, în interpretarea stabilită prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dispozițiile criticate din Legea nr. 285/2010 au următorul conținut:

- Art. 1: "(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.

(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.";

- Art. 8: "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."

13. Curtea reține că Legea nr. 285/2010 reglementează, după cum indică însuși titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, având deci aplicabilitate limitată doar la anul 2011. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a statuat că "sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare". Așadar, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității acestora, având în vedere că, în cauza în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate, se solicită atât plata premiului anual aferent anului 2010 ("al 13-lea salariu").

14. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi constituționale: art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 124 privind înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (3) privind competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii. De asemenea sunt invocate prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la interzicerea discriminării, și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, referitor la protecția proprietății.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea reține că, prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 16 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări."

16. Cu privire la competența Curții Constituționale de a analiza constituționalitatea unor dispoziții de lege care au făcut obiectul unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, de exemplu, Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013, "împrejurarea că printr-o decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii se dă unui text legal o anumită interpretare nu este de natură a fi convertită într-un fine de neprimire care să oblige Curtea ca, în pofida rolului său de garant al supremației Constituției, să nu mai analizeze textul în cauză în interpretarea dată de instanța supremă. Constituția reprezintă cadrul și măsura în care legiuitorul și celelalte autorități pot acționa; astfel și interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să țină cont de această exigență de ordin constituțional cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituției și a supremației sale este obligatorie. Din perspectiva raportării la prevederile Constituției, Curtea Constituțională verifică constituționalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin recursurile în interesul legii. A admite o teză contrară contravine înseși rațiunii existenței Curții Constituționale, care și-ar nega rolul său constituțional acceptând ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală." Totodată, prin aceeași decizie, Curtea a reținut că în această materie "pot fi identificate două abordări distincte, în funcție de obiectul criticii de neconstituționalitate, și anume: în primul caz, când autorul excepției critică însăși decizia pronunțată într-un recurs în interesul legii, excepția având caracter inadmisibil, și, respectiv, în a doua situație, dacă excepția de neconstituționalitate se referă la textele de lege interpretate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cu prilejul soluționării unui recurs în interesul legii, când Curtea are competența de a se pronunța pe fondul excepției."

17. Aplicând aceste considerente de principiu la speța de față, Curtea reține că, în prezenta cauză, autorul excepției de neconstituționalitate critică dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010, în interpretarea dată acestora de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, prin raportare la principii și prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel încât excepția de neconstituționalitate a acestora este admisibilă.

18. Referitor la criticile de neconstituționalitate aduse art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010, în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, Curtea observă că prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie (și anume Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 5 aprilie 2012, și Decizia nr. 257 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 16 mai 2012), a reținut că "nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională. Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă. [...] În concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări."

19. Cu privire la reglementarea premiului anual aferent anului 2010, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, sus-menționată, sau prin Decizia nr. 658 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. La paragraful 18 din Decizia nr. 658 din 11 noiembrie 2014, Curtea a reținut că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual.

20. Analizând criticile referitoare la discriminare, prin aceeași decizie, Curtea a reținut că nu se pune problema generării unei stări de discriminare sub aspectul încadrării în muncă și al ocupării forței de muncă.

21. Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudența Curții și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

22. Cu privire la invocarea art. 124 și art. 126 alin. (3) din Constituție, Curtea reține că acestea se referă la înfăptuirea justiției în numele legii și la competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești. Or, prin dispozițiile de lege criticate, referitoare la reglementarea modalității de plată a premiului anual aferent anului 2010, în interpretarea dată, potrivit competenței sale constituționale, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, nu contravin acestor dispoziții din Legea fundamentală și nici celor ale art. 1 alin. (3)-(5) din Constituție.

23. Referitor la criticile de neconstituționalitate privind Legea-cadru nr. 284/2010, critici potrivit cărora acest act normativ nu respectă formula de atestare a autenticității actului normativ, formulă prevăzută de art. 44 (devenit art. 46 după republicarea Legii nr. 24/2000 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010), ceea ce ar conduce, în opinia autorului excepției, la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) și art. 16, Curtea reține că asupra acestor critici s-a pronunțat prin Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 30 octombrie 2014, paragrafele 18-21. Astfel, Curtea a reținut că normele de tehnică legislativă nu au valoare constituțională, dar prin reglementarea lor legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. De aceea, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesară (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Curtea a mai reținut că art. 46 din Legea nr. 24/2000 are în vedere procedura legislativă clasică, obișnuită, în care proiectul de lege este adoptat pe rând, în fiecare Cameră, sau în ședința comună a Camerelor reunite, în cazurile prevăzute expres de Constituție. Or, Legea-cadru nr. 284/2010 a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, adică prin intermediul unei proceduri parlamentare speciale de legiferare, în cadrul căreia Guvernul, ca autoritate legislativă delegată, forțează aprobarea unui proiect de lege și transformarea acestuia în lege, cu riscul demiterii sale în urma adoptării de către Parlament a unei moțiuni de cenzură.

24. Prin aceeași Decizie nr. 445 din 16 septembrie 2014, Curtea a mai reținut că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmărește ca acesta să fie adoptat în condiții de maximă celeritate, conținutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanță, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. Angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi, care, neurmând procedura parlamentară obișnuită, este practic adoptată tacit, în absența dezbaterilor parlamentare. Ținând cont de aceste trăsături ce conferă specificitate angajării răspunderii Guvernului, ca modalitate atipică de adoptare a unui proiect de lege, Curtea a constatat că formula cuprinsă în finalul legii criticate, în sensul că aceasta a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituție, în urma angajării răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, reprezintă o adaptare a formulei prevăzute de art. 46 din Legea nr. 24/2000 la această ipoteză specială. Prin urmare, nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție.

25. Întrucât criticile de neconstituționalitate a Legii-cadru nr. 284/2010 din prezenta cauză privesc aspecte identice cu cele relevate în Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014 și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluția aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

26. Cu privire la criticile privind încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a art. 16 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege", acestea nu pot fi primite, deoarece autorul excepției nu a indicat în ce mod Legea-cadru nr. 284/2010 ar contraveni acestor principii și prevederi constituționale.