Ordinul MMAP nr. 875/2016 - aprobarea Planului de management şi a Regulamentului Sitului ROSCI0242 Tinovul Apa Roşie

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

ORDIN

privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului Sitului ROSCI0242 Tinovul Apa Roşie

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 109.767/AC din 21 aprilie 2016 al Direcţiei biodiversitate, ţinând cont de Decizia etapei de încadrare nr. 35 din 23 noiembrie 2015, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna, Avizul Ministerului Culturii nr. 952 din 25 februarie 2016, Adresa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 88.741/109.600/320.897 din 23 martie 2016, Adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 26.796 din 14 martie 2016 şi Adresa Direcţiei generale păduri nr. 27.877/ES din 14 aprilie 2016,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.

Art. 1. — Se aprobă Planul de management al sitului ROSCI0242 Tinovul Apa Roşie, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. — Se aprobă Regulamentul sitului ROSCI0242 Tinovul Apa Roşie, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. — Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Viorel Traian Lascu,

secretar de stat

Bucureşti, 10 mai 2016.

Nr. 875.

*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MMAP nr. 875/2016 - aprobarea Planului de management şi a Regulamentului Sitului ROSCI0242 Tinovul Apa Roşie