Decizia ÎCCJ nr. 18 din 8.06.2015 Completul pt. dezlegarea unor chestiuni de drept

Dosar nr. 1.063/1/2015

Ionel Barbă - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal, președintele completului

Denisa Stănișor - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal - judecător-raportor

Viorica Iancu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Dana Iarina Vartires - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Carmen Sîrbu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Veronica Năstasie - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Carmen Frumușelu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Eugenia Ion - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Luiza Maria Păun - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 1.063/1/2015 este constituit conform dispozițiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, și ale art. 27⁴alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal.

La ședința de judecată participă magistratul-asistent-șef Bogdan Georgescu.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 27 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.786/115/2014.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosarul cauzei au fost depuse practică judiciară comunicată de curțile de apel, raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părților la data de 14 mai 2015, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar părțile din litigiul în care a fost formulată sesizarea, respectiv reclamantul și pârâtul prefectul județului Caraș-Severin, au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

Președintele completului constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul de judecată rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept, constată următoarele:

1. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 27 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.786/115/2014, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:

"Aplicabilitatea dispozițiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 393/2004), în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare¹(Codul penal din 1969), respectiv cu executarea în alte condiții decât cele prevăzute de art. 57 alin. (1) din Codul penal din 1969“.

2. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanței care a solicitat pronunțarea hotărârii prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina.

2.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, la data de 5 decembrie 2014, sub nr. 3.786/115/2014, reclamantul V.I. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Ordinului nr. 341 din 20 noiembrie 2014 emis de prefectul județului Caraș-Severin, prin care s-a constatat încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de primar ales al comunei L., precum și repunerea în toate drepturile conferite de funcția de primar ales democratic, până la expirarea mandatului legal, cu plata retroactivă a tuturor drepturilor salariale neachitate, până la efectiva repunere în funcție.

În fapt, reclamantul arată că, la data de 27 noiembrie 2014, i-a fost comunicat Ordinul nr. 341 din 20 noiembrie 2014 emis de prefectul județului Caraș-Severin, prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului său de primar al comunei L.

Ordinul contestat a fost motivat de pronunțarea Sentinței penale nr. 125 din 11 aprilie 2014 de către Judecătoria Caransebeș, rămasă definitivă la data de 2 octombrie 2014, prin Decizia penală nr. 797/A din 2 octombrie 2014 a Curții de Apel Timișoara.

Prin hotărârea penală menționată, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, fiind suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate și fiind stabilit un termen de încercare de 4 ani și 6 luni. Instanța a făcut aplicarea art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) din Codul penal din 1969, dispunând, în baza dispozițiilor art. 71 alin. (5) din același cod, suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Reclamantul arată că ordinul contestat este nelegal, fiind emis cu încălcarea legii, având în vedere că pedeapsa aplicată nu este una privativă de libertate.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârât, reclamantul susține că pârâtul dă o interpretare proprie și eronată unui text de lege clar și precis redactat, care, tocmai pentru această rațiune a legiuitorului de a asigura textului de lege conținutul a cărui întindere corespunde celui rezultat din simpla lui citire, se impune a fi interpretat literal. Formularea textului art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 și cazurile concrete ce se încadrează în ipoteză se află în deplină concordanță, norma juridică fiind clară, organul de aplicare neavând decât sarcina să o aplice, întrucât textul corespunde conținutului normei și voinței legiuitorului. În Codul penal, noțiunea de pedeapsă privativă de libertate este reglementată în mod distinct și nu se confundă cu regimul juridic al suspendării condiționate a executării pedepsei cu închisoarea, iar ambele sunt doar două forme de existență a pedepsei închisorii, ca pedeapsă principală. Persoanele condamnate la o pedeapsă privativă de libertate execută pedeapsa cu închisoarea în anumite secții anume destinate în cadrul penitenciarelor, în funcție de regimul de executare stabilit potrivit legii.

2.2. Apărările pârâtului

Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii pentru argumentele arătate în continuare.

Suspendarea executării pedepsei are caracterul juridic de individualizare a executării pedepsei și funcționează ca o măsură judiciară de a cărei respectare depinde stingerea executării și a consecințelor condamnării. Măsura de individualizare a executării pedepsei poate privi atât o pedeapsă cu închisoarea, care este o pedeapsă privativă de libertate, cât și o pedeapsă cu amenda, care nu este privativă de libertate.

Este eronată interpretarea pe care reclamantul o dă dispozițiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, potrivit căreia încetarea de drept a mandatului ar interveni doar în situația în care pedeapsa închisorii s-ar executa cu detenție, iar nu și în situația suspendării executării pedepsei închisorii.

Nu prezintă relevanță faptul că, potrivit dispozițiilor art. 81 din Codul penal din 1969 și hotărârii judecătorești pronunțate, se suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii, deoarece art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 vizează alt caz de încetare a mandatului primarului, legiuitorul neavând în vedere imposibilitatea exercitării mandatului, ci aceea a condamnării definitive la o pedeapsă privativă de libertate, condiție îndeplinită în cauză.

2.3. Sesizarea Înaltei Curți

În sensul celor expuse la pct. 1, Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 27 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.786/115/2014, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la chestiunea de drept menționată la pct. 1.

3. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În punctele de vedere exprimate, reclamantul reiterează argumentele din cererea de chemare în judecată și din răspunsul la întâmpinare, expuse la pct. 2.1, iar pârâtul invocă argumentele cuprinse în întâmpinare, prezentate la pct. 2.2.

4. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

4.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reținând aspectele arătate în continuare.

De lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor legale incidente sesizării depinde soluționarea pe fond a cauzei, pentru următoarele argumente.

Cererea introductivă cu care reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ are ca obiect anularea Ordinului prefectului emis în temeiul art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, prin care a fost constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar, ca urmare a unei condamnări definitive la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni cu aplicarea dispozițiilor art. 81-82 din Codul penal din 1969.

În cadrul cererii de chemare în judecată, reclamantul susține că dispozițiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 nu se aplică în cazul condamnării la pedeapsa închisorii, având ca formă de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Chestiunea de drept dedusă judecății vizând, în esență, "condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate“, având ca formă de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei, are o legătură evidentă cu modul de soluționare a fondului cauzei, întrucât acțiunea în contencios administrativ împotriva ordinului prefectului vizează aplicabilitatea dispozițiilor menționate din Legea nr. 393/2004.

Chestiunea de drept este nouă, deoarece asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici a unei alte sesizării în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

În speță, tribunalul este învestit în primă și ultimă instanță cu soluționarea cauzei, conform art. 69 alin. (5) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

4.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt cele ale art. 15 lit. e) și art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004 și ale art. 69 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Textul art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 impune consecința încetării de drept a mandatului de primar în cazul condamnării prin "hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate“.

Textul legal citat nu face distincție între pedepsele privative de libertate în privința cărora s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și pedepsele a căror executare nu a fost suspendată, iar o atare distincție nu are temei legal în raport cu prevederile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004.

Așadar, dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei cu închisoarea nu afectează aplicabilitatea dispozițiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004.

Practica judiciară a instanțelor este neunitară.

Astfel, într-o primă opinie, s-a reținut că, prin ordin al prefectului, se poate constata încetarea de drept a mandatului consilierului, primarului și atunci când s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, întrucât dispozițiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 nu fac nicio distincție sub aspectul modalității de executare a pedepsei.

Într-o altă opinie, s-a considerat că nu se poate constata încetarea mandatului de primar, deoarece nu a intervenit un impediment obiectiv în exercitarea funcției.

Chestiunea de drept dedusă judecății, care a generat o practică judiciară neunitară, a determinat și promovarea unui proiect de act normativ, depus la Parlament, dar care încă nu s-a concretizat într-o lege.

5. Jurisprudența instanțelor naționale

5.1. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți nu a fost identificată practică judiciară cu referire la chestiunea de drept supusă judecății.

5.2. În cauză, Înalta Curte a solicitat curților de apel să comunice jurisprudența identificată la nivelul circumscripției lor teritoriale cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Din analiza jurisprudenței transmise de curțile de apel, cu referire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, au fost constatate aspectele arătate în continuare.

Într-o orientare jurisprudențială majoritară, instanțele au constatat că este legal ordinul emis de prefect prin care s-a dispus încetarea de drept a mandatului de primar în temeiul art. 15 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 393/2004, ca urmare a condamnării la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În acest sens, instanțele au reținut că modalitatea de executare a pedepsei privative de libertate nu înlătură aplicarea dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 393/2004, întrucât acestea nu fac distincție cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, iar aplicarea pedepsei închisorii, indiferent de modalitatea de executare, face ca primarul să devină incompatibil cu funcția de demnitate publică. Sub acest aspect, au fost invocate considerentele Deciziei nr. 1 din 17 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 12 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii care a format obiectul Dosarului nr. 13/2010, referitoare la faptul că "Suspendarea condiționată a executării pedepsei are caracterul juridic de «mijloc de individualizare a executării pedepsei» și funcționează ca o măsură judiciară (substitutiv de pedeapsă) de a cărei respectare depinde stingerea executării“.

În același sens, alte instanțe și-au exprimat opinia, nesusținută de practică judiciară, în sensul că, în ipoteza unei condamnări la o pedeapsă privativă de libertate sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 393/2004, indiferent de modalitatea de executare a pedepsei. Simplul fapt că instanța penală a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și prin individualizarea modalității de executare în forma suspendării condiționate nu alterează natura pedepsei aplicate, respectiv aceea a privării de libertate, și nu atrage inaplicabilitatea dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 393/2004.

Unele instanțe au comunicat jurisprudența identificată în cauze în care erau incidente prevederile art. 9 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 393/2004, conform cărora "(2) Calitatea de consilier local sau de consilier județean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: [_] f) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate“. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor respective, instanțele au reținut că măsura de individualizare a pedepsei aplicate a închisorii prin dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei nu schimbă caracterul condamnării privative de libertate, astfel că este legală hotărârea prin care consiliul local a constatat în privința consilierului local incidența prevederilor menționate.

Într-o altă orientare jurisprudențială minoritară, instanțele au apreciat că dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 393/2004 nu sunt aplicabile în ipoteza unei condamnări la o pedeapsă privativă de libertate în care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, întrucât, într-o asemenea ipoteză, primarul nu se află în imposibilitatea de continuare a mandatului în condițiile în care nu este privat de libertate și nu i-au fost interzise drepturile prevăzute la art. 64 din Codul penal din 1969, inclusiv dreptul de a alege și de a fi ales ori dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

6. Jurisprudența Curții Constituționale

În privința chestiunii de drept deduse judecății, s-a constat că, în considerentele Deciziei nr. 1.192 din 13 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2008, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, Curtea Constituțională a reținut următoarele:

"În opinia autorului excepției, dispozițiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali sunt discriminatorii față de «celelalte categorii de cetățeni», deoarece prevăd încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normele, a mandatului de primar, în cazul în care acesta a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, în situația în care el a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 luni cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Prin urmare, apreciază că nu se află în imposibilitatea executării mandatului de primar, întrucât pedeapsa închisorii, în cazul său, nu se execută prin privare de libertate.

Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu instituie niciun fel de discriminare între persoanele cărora acestea se adresează, și anume categoriei primarilor care au fost condamnați, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate. Astfel, măsura încetării de drept a mandatului de primar, în condițiile prevăzute de textul de lege, se aplică în mod egal, fără privilegii și fără discriminări, tuturor celor care se găsesc în ipoteza normei legale. Ceea ce critică în realitate autorul excepției este modalitatea de aplicare a prevederilor art. 15 alin. (2) lit. e) din lege față de situația sa de fapt, ceea ce nu reprezintă însă o veritabilă problemă de constituționalitate, ci un aspect asupra căruia decide instanța de judecată învestită cu soluționarea litigiului.“

7. Înalta Curte

7.1.Cu privire la admisibilitatea sesizării

În raport cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, se constată că sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate a sesizării, întrucât:

- sesizarea a fost formulată într-o cauză aflată în stare de judecată, respectiv Dosarul nr. 3.786/115/2014 al Tribunalului Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal;

- instanța care a formulat sesizarea este investită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, conform dispozițiilor art. 69 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care dispun în sensul că:

"Art. 69. - (1) Mandatul primarului este de 4 ani și se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou-ales. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav.

(2) Mandatul primarului încetează de drept în condițiile legii statutului aleșilor locali, precum și în următoarele situații:

a) dacă acesta se află în imposibilitatea exercitării funcției datorită unei boli grave, certificate, care nu permite desfășurarea activității în bune condiții timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic;

b) dacă acesta nu își exercită, în mod nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutiv.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), prefectul, prin ordin, ia act de încetarea mandatului primarului.

(4) Ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanța de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.

(5) Instanța de contencios administrativ este obligată să se pronunțe în termen de 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă.“

- soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de interpretarea dispozițiilor ce formează obiectul sesizării;

- asupra chestiunii de drept Înalta Curte nu a statuat, iar Înalta Curte nu a fost sesizată cu soluționarea unui recurs în interesul legii care să vizeze această problemă de drept.

7.2.Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării

Dispozițiile relevante supuse interpretării pe calea prezentei sesizări sunt următoarele:

- art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 (forma în vigoare la data soluționării prezentei sesizări)

"(2) Calitatea de primar și, respectiv, de președinte al consiliului județean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri:

e) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate;“.

- art. 57 alin. 1 și art. 81-82 din Codul penal din 1969:

"Regimul de deținere

Art. 57. - Executarea pedepsei închisorii se face, potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, în locuri de deținere anume destinate.“

"Condițiile de aplicare a suspendării condiționate

Art. 81. - Instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;

c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi acordată și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c).

Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.

Suspendarea condiționată a executării pedepsei trebuie motivată.

Termenul de încercare

Art. 82. - Durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

În cazul când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an.

Termenul de încercare se socotește de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a rămas definitivă.“

Este de observat faptul că Înalta Curte a fost sesizată cu o chestiune de drept care vizează interpretarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, în raport cu dispozițiile art. 57 alin. 1 și art. 81 și 82 din Codul penal din 1969.

Deși Codul penal din 1969 a fost abrogat de Legea nr. 187/2012, începând cu data de 1 februarie 2014, Înalta Curte este ținută, în limitele sesizării, să soluționeze sesizarea numai prin raportare la dispozițiile invocate din Codul penal din 1969, iar nu și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.

În sensul celor arătate la pct. 7, în considerentele Deciziei nr. 1.192 din 13 decembrie 2007, Curtea Constituțională a reținut că revine instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului competența de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 în ipoteza în care persoana care deține una dintre calitățile enumerate de textul de lege a fost condamnată, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Prevederile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 reglementează ipoteza încetării de drept a calității de primar ori de președinte al consiliului județean înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul în care persoana care deține această calitate este condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate.

Conform art. 53 din Codul penal din 1969, pedepsele aplicabile persoanei fizice se împart în trei categorii, și anume: pedepse principale (detențiunea pe viață; închisoarea de la 15 zile la 30 de ani; amenda de la 100 lei la 50.000 lei), pedepse complementare (interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani; degradarea militară) și pedepse accesorii (interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64, în condițiile prevăzute în art. 71).

Conform doctrinei de drept penal², pedepsele, ca sancțiuni de drept penal, se clasifică, după obiectul asupra căruia poartă, în următoarele categorii: a) pedepse privative de viață; b) pedepse corporale; c) pedepse privative/restrictive de libertate; d) pedepse privative/restrictive de drepturi; e) pedepse morale; f) pedepse pecuniare.

Tot în doctrină, s-a afirmat că pedepsele privative de libertate sunt cele "care privesc lipsirea de libertate a infractorului pe timp determinat ori perpetuu“³.

Codul penal din 1969 reglementează doar două pedepse privative de libertate, respectiv detențiunea pe viață și închisoarea de la 15 zile la 30 de ani.

Elementul determinant ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți vizează ipoteza în care pedeapsa privativă de libertate, la care a fost condamnată persoana ce deține una dintre calitățile enumerate de textul de lege, a fost individualizată în privința executării, prin aplicarea dispozițiilor art. 81 și 82 din Codul penal din 1969, în sensul că instanța penală a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, a stabilit un termen de încercare și a dispus, totodată, în baza dispozițiilor art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969, suspendarea, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) din Codul penal din 1969.

Din analiza dispozițiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, rezultă că legea face referire numai la tipul de pedeapsă aplicată, respectiv privativă de libertate, fără a distinge în funcție de modul de individualizare a executării pedepsei privative de libertate aplicate.

Cu referire la suspendarea condiționată a executării pedepsei, în doctrină s-a afirmat că reprezintă "o măsură de politică penală bazată pe încrederea în posibilitatea îndreptării condamnatului și pe punerea lui la încercare în acest scop, fiind destinată să ducă la realizarea scopului pedepsei fără executarea efectivă a acesteia, evitându-se astfel neajunsurile pe care le atrage după sine privațiunea de libertate“ și, "totodată, cheltuielile pe care le implică executarea pedepsei în penitenciar“⁴.

Această măsură de individualizare judiciară a pedepsei are ca efect imediat faptul că "pedeapsa aplicată nu se execută“ și, ca efecte definitive, care se produc la împlinirea termenului de încercare, încetarea obligației de executare a pedepsei și reabilitarea de drept a condamnatului⁵.

Conform dispozițiilor art. 81 alin. 1 lit. a) din Codul penal din 1969, se observă că suspendarea condiționată se poate dispune atât atunci când pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani, cât și atunci când pedeapsa aplicată este amenda. Or, este evident faptul că măsura de individualizare judiciară a pedepsei nu modifică nici caracterul privativ de libertate al pedepsei închisorii, după cum nu modifică nici caracterul de pedeapsă neprivativă de libertate al pedepsei amenzii.

În consecință, se poate concluziona în sensul că suspendarea condiționată a executării pedepsei, ca măsură de individualizare judiciară a pedepsei, nu are ca efect modificarea calificării juridice a pedepsei aplicate, în sensul înlăturării caracterului său privativ de libertate, ci are ca efect provizoriu neexecutarea pedepsei privative de libertate pe perioada termenului de încercare.

Interpretarea dispozițiilor ce formează obiectul sesizării în sensul că acestea au în vedere numai situația în care persoana ce deține calitatea de primar ori de președinte al consiliului județean a fost condamnată la o pedeapsă privativă, pedeapsă pe care o execută în condițiile art. 57 alin. 1 din Codul penal din 1969, se bazează numai pe rațiunea imposibilității efective de exercitare a mandatului de către o persoană lipsită de libertate deoarece execută pedeapsa în regim de deținere, în penitenciar.

Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere o asemenea ipoteză, ar fi prevăzut în mod expres că mandatul încetează în ipoteza executării în regim de deținere a pedepsei privative de libertate aplicate.

Însă textul de lege prevede că mandatul încetează în ipoteza condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, iar nu în ipoteza executării pedepsei privative de libertate.

Cu alte cuvinte, dispozițiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 vizează pedeapsa aplicată, iar nu modul de executare a pedepsei aplicate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 sunt aplicabile în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82, respectiv cu executarea în alte condiții decât cele prevăzute de art. 57 alin. 1 din Codul penal din 1969.