Decizia ÎCCJ nr. 15 din 8.06.2015 Completul pt. dezlegarea unor chestiuni de drept

Dosar nr. 590/1/2015

Ionel Barbă - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal - președintele completului

Denisa Stănișor - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Viorica Iancu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Dana Iarina Vartires - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Carmen Sîrbu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Veronica Năstasie - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Carmen Frumușelu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Eugenia Ion - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Luiza Maria Păun - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal - judecător- raportor

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 590/1/2015 este constituit conform dispozițiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, și ale art. 27⁴ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal.

La ședința de judecată participă magistratul-asistent-șef Bogdan Georgescu.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 30 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.643/119/2013, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosarul cauzei au fost depuse practică judiciară comunicată de curțile de apel, raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părților la data de 4 mai 2015, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar Inspectoratul Școlar Județean Covasna, având calitatea de recurent-pârât în cauza în care a fost formulată sesizarea, a depus punct de vedere cu privire la chestiunea de drept.

Președintele completului constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul de judecată rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept, constată următoarele:

1. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 30 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.643/119/2013, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:

"Interpretarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 14 din Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată¹ (denumită în continuare Legea nr. 88/1993), și a dispozițiilor art. 29 alin. (4) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005), precum și a dispozițiilor art. 120 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 1/2011), și art. 97 alin. (3) din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013- 2014, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6.239/2012² (denumită în continuare Metodologia-cadru aprobată prin Ordinul nr. 6.239/2012), este în sensul că pentru absolvenții care dețin diplome de licență condiția referitoare la acreditarea formei de învățământ absolvite trebuie sau nu îndeplinită în vederea înscrierii la etapele de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar, față de faptul că emiterea diplomelor de licență este numai prerogativa instituțiilor de învățământ superior acreditate?".

2. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanței care a solicitat pronunțarea hotărârii prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

2.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea introductivă, reclamanta R.V. a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul Școlar Județean Covasna și Ministerul Educației Naționale, obligarea pârâților să îi permită înscrierea și participarea la etapele concursului privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru titularizarea pe postul de profesor de psihopedagogie specială ce se organizează la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Covasna, prin înscrierea sa pe lista candidaților înscriși la concurs în județul Covasna, cu studii autorizate, listă ce este afișată într-o aplicație electronică coordonată de Ministerul Educației Naționale.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este angajata Școlii Gimnaziale Speciale din Municipiul Sfântu Gheorghe, fiind titulară pe postul de învățător-educator. Totodată, reclamanta arată că a absolvit studii superioare în domeniul sociologie-psihologie la Universitatea "Spiru Haret" din București, ca urmare a promovării examenului de licență în sesiunea iulie 2008. Reclamanta mai arată că, în cursul anului 2013, a fost împiedicată de către pârâți să participe la etapele concursului privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în vederea titularizării pe un post de profesor de psihopedagogie specială și pentru încadrarea salarială corespunzătoare, organizat la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Covasna, cu motivarea că studiile superioare absolvite nu sunt acreditate, fiind incluse într-o aplicație electronică la rubrica "studii neautorizate".

2.2. Apărările pârâților

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educației Naționale a invocat inadmisibilitatea cererii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

Cu referire la excepția invocată, pârâtul arată că reclamanta deține o diplomă de licență, astfel că nu justifică un interes în raport cu prevederile art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin prisma faptului că, la data introducerii acțiunii, concursul organizat de minister era finalizat. Actul prin care i s-a comunicat reclamantei faptul că dosarul său nu corespunde condițiilor de înscriere la concurs nu este un act administrativ, iar eliberarea diplomei nu este un act autonom, separat de procesul de învățământ derulat anterior, ci o confirmare oficială a studiilor parcurse.

Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că, în cazul Universității "Spiru Haret" din București, există specializări/programe de studii de la forma de învățământ fără frecvență/ID organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 88/1993 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005, întrucât nu a fost parcursă procedura prevăzută de legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.

Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Covasna a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii, ca nefondată, în baza art. 97 alin. (3) din Metodologia-cadru aprobată prin Ordinul nr. 6.239/2012.

2.3. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 376 din 25 martie 2014, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 29 aprilie 2014, Tribunalul Covasna - Secția civilă a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes și a admis acțiunea formulată de reclamanta R.V., dispunând obligarea pârâților să permită reclamantei înscrierea și participarea la etapele concursului privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru titularizarea pe postul de profesor de psihopedagogie specială care se organizează la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Covasna, prin înscrierea sa pe lista candidaților la concurs în județul Covasna, cu studii autorizate, listă care este afișată într-o aplicație electronică coordonată de Ministerul Educației Naționale.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut, în esență, că excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes sunt neîntemeiate, deoarece pârâții nu au soluționat favorabil cererea reclamantei de participare la examenul de titularizare, fiind persoană vătămată în sensul art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, astfel că are interesul de a promova o acțiune pentru a se putea înscrie la examenul respectiv în vederea obținerii titularizării pe post.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut, în esență, că reclamanta a absolvit cursurile Facultății de Sociologie- Psihologie din cadrul Universității "Spiru Haret" din București, specializarea sociologie-psihologie, conform Diplomei de licență nr. 11.998 din 4 august 2009, a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009 și a dobândit titlul de licențiată în sociologie-psihologie, diploma de licență fiind valabilă și nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării sau anulării acesteia. Astfel, diploma de licență produce în continuare efecte juridice, ceea ce presupune ca beneficiarului diplomei trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege, inclusiv dreptul de a participa la concurs pentru ocuparea unui post didactic.

2.4. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanțe

Împotriva sentinței pronunțate de tribunal în primă instanță au declarat recurs pârâții, criticând-o sub aspectul greșitei aplicări a normelor de drept material, prin ignorarea prevederilor art. 97 alin. (3) din Metodologia-cadru aprobată prin Ordinul nr. 6.239/2012, care permit participarea la concurs numai a absolvenților unei forme de învățământ autorizate provizoriu sau acreditate.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. 2.643/119/2013.

Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 30 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.643/119/2013, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la chestiunea de drept menționată la pct. 1.

3. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurentul-pârât Inspectoratul Școlar Județean Covasna a susținut că cererea de sesizare a Înaltei Curți nu este admisibilă, deoarece se pune problema aplicării unui ordin a cărui legalitate poate fi examinată prin intermediul excepției de nelegalitate sau pe calea acțiunii în anulare. Ordinul nu mai este în vigoare, valabilitatea sa fiind limitată la anul școlar 2013-2014, iar, până în prezent, pe calea hotărârilor prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au fost dezlegate aspecte legate de legislația primară, și nu cu privire la legislația secundară.

Recurentul-pârât Ministerul Educației Naționale nu a depus punct de vedere cu privire la admisibilitatea sesizării.

Intimata-reclamantă R.V. a susținut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. În ceea ce privește problema supusă dezbaterii, intimata-reclamantă arată că Metodologia-cadru aprobată prin Ordinul nr. 6.239/2012 a fost emisă după ce i-a fost eliberată diploma de licență, astfel că nu îi sunt aplicabile dispozițiile respective. În plus, se arată că, potrivit art. 60 alin. (1) și (3) din Legea învățământului nr. 84/1995, diploma sa echivalează cu o diplomă eliberată pentru învățământul de zi, iar Universitatea "Spiru Haret" din București, la data la care a susținut examenul de licență, avea specializările și programele de studii universitare de licență acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, în urma evaluărilor efectuate de instituțiile abilitate, respectiv Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare sau Agenția Română de asigurare a Calității în Învățământul Superior.

4. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

4.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reținând aspectele arătate în continuare.

De lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor ce formează obiectul sesizării depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât urmează a se stabili dacă textele legale invocate pot fi interpretate în sensul că, pentru absolvenții care dețin diplome de licență, condiția referitoare la acreditarea formei de învățământ absolvite trebuie sau nu îndeplinită în vederea înscrierii la etapele de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar.

Problemele de drept enunțate sunt noi deoarece, chiar dacă această chestiune de drept a primit în practica instanțelor, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, soluții diferite, se apreciază că o interpretare restrictivă a cerinței noutății problemei de drept supuse dezlegării ar goli de conținut mecanismul hotărârii prealabile, care are drept scop prevenirea dezvoltării practicii neunitare, și l-ar face, în fapt, inabordabil de către instanțele de judecată care se confruntă cu necesitatea dezlegării unitare a chestiunii respective, având în vedere și diferența de regim dintre mecanismul evocat mai sus și cel al recursului în interesul legii, cel din urmă nefiind la îndemâna instanței care soluționează cauza.

Referitor la această condiție de admisibilitate, prin două decizii pronunțate în data de 17 februarie 2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în complet pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, s-a reținut că cerința noutății este îndeplinită nu numai atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementările nou-intrate în vigoare, ci și atunci când se referă la o normă juridică intrată în vigoare cu mai mult timp în urmă, dar a cărei aplicare a devenit actuală ulterior. S-a mai reținut că, în această ultimă situație, în stabilirea elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită trebuie plecat de la premisele asigurării funcției mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare și al evitării paralelismului și suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii.

În cazul de față, actualitatea constă în faptul că Legea nr. 1/2011, prin art. 241 alin. (5), stabilește un termen de 5 ani de la începerea primului stagiu de practică pentru susținerea examenului de definitivat, iar mulți dintre titularii unor diplome de licență eliberate în anii 2008-2009, interesați de promovarea unor examene prin care să își valorifice studiile, au sesizat instanțele cu acțiuni prin care au solicitat obligarea Ministerului Educației Naționale sau a inspectoratelor școlare județene să le permită participarea la astfel de examene, fără să existe însă un număr semnificativ de hotărâri judecătorești care să fi soluționat diferit problema de drept supusă dezlegării; așadar apreciem că lipsește criteriul de ordin cantitativ care să ducă la concluzia unei practici contradictorii relevante și care ar impune promovarea unui recurs în interesul legii.

Problemele de drept nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 30 ianuarie 2015.

4.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

4.2.1. Normele de drept intern incidente

Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării sunt cele ale art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 14 din Legea nr. 88/1993,art. 29 alin. (4) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005, art. 120 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 și art. 97 alin. (3) din Metodologia-cadru aprobată prin Ordinul nr. 6.239/2012. Alte norme de drept intern relevante sunt dispozițiile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea învățământului nr. 84/1995² și ale art. 2 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2.284/2007³.

4.2.2. Jurisprudența Curții de Apel Brașov

La Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, opinia jurisprudențială este în sensul că, pe lângă condiția deținerii unei diplome, este necesară condiția suplimentară ca specializarea și, respectiv, forma de învățământ urmată să fi fost acreditate sau autorizate provizoriu potrivit hotărârilor Guvernului emise în acest sens și, respectiv, să se regăsească în centralizator, iar reclamanții nu au dovedit că îndeplinesc cea de-a doua condiție prevăzută cumulativ.

Impunerea unei condiții suplimentare pentru înscrierea la un concurs de titularizare sau definitivare în învățământ nu echivalează cu anularea unei diplome de licență, ci se justifică prin prisma interesului public de a promova un sistem educațional performant.

4.2.3. Jurisprudența națională relevantă

În problema de drept supusă dezlegării practica instanțelor la nivel național este neunitară.

În sensul respingerii acțiunii, instanțele au reținut că participarea la concurs este condiționată de absolvirea unei forme de învățământ acreditate/autorizate, iar, atât timp cât Metodologia privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării și inovării nr. 5.885/2009 (valabilă pentru concursul organizat în anul 2010, dar cu prevederi similare celui invocat în prezenta cauză), nu a fost anulată, aplicabilitatea sa nu poate fi ignorată. Introducerea acestei condiții este justificată legitim de interesul public de a promova un învățământ orientat pe valorile consacrate de Legea nr. 1/2011.

În sensul admiterii acțiunii, instanțele au reținut că reclamanții dețin diplomă de licență care nu a fost revocată și se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actelor administrative, care dă dreptul titularului de a se folosi de actul respectiv în condițiile producerii de efecte juridice, iar, cu privire la valabilitatea studiilor absolvite, analizarea condițiilor de autorizare/acreditare nu poate fi examinată în cadrul procesual stabilit de reclamanți (acțiune având ca obiect obligarea ministerului să permită participarea reclamanților la concurs).

Referirea la procedura de acreditare/autorizare nu se impune a fi analizată, deoarece art. 60 alin. (3) din Legea învățământului nr. 84/1995 stabilește echivalența diplomelor și certificatelor de studii în condițiile legii, pentru aceeași specializare, indiferent de forma de învățământ absolvită.

Nici după încheierea perioadei de monitorizare prevăzute de art. 8 din Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității

"Spiru Haret" din București și nici după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales Ministerul Educației Naționale, nu au sesizat nereguli în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul universității respective.

4.2.4. Opinia instanței de trimitere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării

Instanța de trimitere apreciază că în cauză nu se poate face abstracție de jurisprudența instanțelor prin care Universitatea "Spiru Haret" din București a fost obligată să elibereze diplome de licență și suplimente de diplomă absolvenților posesori de adeverințe privind promovarea examenului de licență, iar Ministerul Educației Naționale a fost obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă.

În aceste cauze s-a apreciat constant, inclusiv de către Înalta Curte, că obligația universității de a elibera diplome și a autorității centrale de a aproba tipărirea formularelor trebuie analizată independent de criteriul acreditării/neacreditării formei de învățământ, deoarece actul prin care a fost recunoscută reclamanților calitatea de licențiați este în ființă, nu a fost revocat/anulat și se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ.

Ori, dacă diplomele eliberate în executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în aceste cauze se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate, cu atât mai mult actele de studii eliberate benevol de minister fac dovada legalității condițiilor în care au fost eliberate.

De aceea, se consideră că dezlegarea prezentei probleme de drept trebuie să fie dată și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului [Hotărârea din 6 decembrie 2007, Cauza Beian împotriva României (nr. 1), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 21 august 2008].

În ceea ce privește cauza dedusă judecății, se reține că, în anul 2004, data începerii studiilor de către reclamantă, era în vigoare Legea nr. 88/1993, care, la art. 3 și 14, prevedea că "acreditarea acordă dreptul de [...] a emite diplome recunoscute de Ministerul Educației Naționale" și că "diplomele eliberate de instituțiile de învățământ superior pentru absolvenții facultăților, colegiilor sau specializărilor acreditate sunt recunoscute de drept de către Ministerul Educației Naționale".

Legea nr. 88/1993 a fost abrogată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005, care conține prevederi similare în cuprinsul art. 29.

De asemenea, dispozițiile art. 2 alin. (1) din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2.284/2007, prevăd că "actele de studii din sistemul național de învățământ superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite".

Din aceste dispoziții legale rezultă că eliberarea unei diplome de licență ca document oficial de stat nu poate avea loc decât de către un furnizor de educație acreditat, așadar face dovada legalității formei de învățământ absolvite, deoarece nu a apărut în ordinea juridică ruptă de contextul legislativ, ci este rezultatul unui proces a cărui legalitate se confirmă chiar prin emiterea ei.

Această concluzie considerăm că se impune față de calificarea diplomei de licență ca fiind un act administrativ, emis în exercitarea prerogativelor de putere publică, care se bucură de prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate, emis în baza legii și pentru executarea în concret a legilor.

Chiar și dacă s-ar considera că emiterea diplomei de licență nu dovedește de plano acreditarea formei de învățământ absolvite (ID), examinarea cadrului legislativ existent la data eliberării diplomei (anul 2009) conduce la aceeași concluzie.

În acest sens sunt avute în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 88/1993, ale art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995 și ale art. 29 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005, care nu conțin reglementări exprese cu privire la forma de învățământ pentru specializările acreditate/autorizate, astfel încât se poate concluziona că acest domeniu a fost lăsat în competența de reglementare a fiecărei instituții de învățământ superior, în considerarea autonomiei universitare.

Că autorizarea provizorie/acreditarea nu era necesară pentru forma de studii la distanță, în cazul în care specializarea respectivă era acreditată pentru învățământul la zi, rezultă și din conduita Ministerului Educației Naționale, cu atribuții în domeniul verificării legalității și calității activităților de învățământ universitar (art. 34 și 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005), care nu a sesizat niciun fel de neregulă ulterior încheierii perioadei de "monitorizare" a activității Universității "Spiru Haret" din București și nici ulterior.

Este adevărat că în anul 2007 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 676/2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea⁴, care, în anexa nr. 2 "Structura instituțiilor de învățământ superior de stat, domeniile de studii universitare de licență și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu", conține și reglementări exprese referitoare la forma de învățământ, însă acest act normativ, care nu era în vigoare la momentul înmatriculării reclamantei, anul 2004, nu poate fi opus acesteia atât timp cât unitatea de învățământ s-a recomandat în mod public și oficial (inclusiv pe site-ul facultății) ca fiind "instituție de învățământ superior particular acreditată".

Un alt argument este acela că Ordonanța Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate⁵, prin care s-a dispus încetarea școlarizării de către Universitatea "Spiru Haret" din București pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învățământ la distanță, reglementează numai situația studenților înmatriculați în anul I între anii 2005-2008 la Universitatea "Spiru Haret" din București la formele de învățământ la distanță, prevăzând o procedură de valorificare a studiilor deja parcurse și de obținere a unei diplome recunoscute de Ministerul Educației Naționale, fără să conțină prevederi pentru cei înmatriculați în anul 2004, ceea ce poate conduce la concluzia că, în viziunea legiuitorului, diplomele obținute de aceștia sunt în afara oricăror critici de nelegalitate.

Cu atât mai mult, se consideră că Legea nr. 1/2011 și Metodologia-cadru aprobată prin Ordinul nr. 6.239/2012, emis în executarea legii, nu sunt aplicabile în cazul celor care au obținut diplome între anii 2008-2009, astfel încât, pentru înscrierea la concurs, nu este necesară îndeplinirea condiției referitoare la acreditarea formei de învățământ absolvite.

Jurisprudența instanțelor naționale

Învestită fiind cu soluționarea în recurs a unor litigii având ca obiect refuzul de a permite participarea unor absolvenți cu diplomă de licență ai Universității "Spiru Haret" din București la procedurile de mobilitate a personalului didactic (ocuparea funcțiilor didactice, definitivarea în învățământ, acordarea gradului didactic), cu motivarea că nu au absolvit cursurile unei instituții de studii superioare acreditate sau autorizate potrivit legii, Înalta Curte a reținut în jurisprudența sa⁶, în esență, următoarele:

- Ministerul Educației Naționale nu are atribuții privitoare la emiterea unui act administrativ de recunoaștere a diplomelor de licență eliberate de Universitatea "Spiru Haret" din București;

- diploma de licență este un act administrativ care se bucură de prezumțiile de autenticitate, veridicitate și legalitate, astfel că, atât timp cât nu este desființat prin intermediul căilor prevăzute de lege, produce efecte juridice;

- în litigiile având ca obiect refuzul de a permite participarea la procedurile de mobilitate a personalului didactic a unei persoane care este titulară a unei diplome de licență nu prezintă relevanță verificarea aspectelor legate de acreditarea instituției de învățământ care a eliberat diploma de licență, de vreme ce sesizarea instanței nu vizează legalitatea acestui act administrativ.

În cauză, Înalta Curte a solicitat curților de apel să comunice jurisprudența identificată la nivelul circumscripției lor teritoriale cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Din analiza jurisprudenței transmise de curțile de apel cu referire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării au fost constatate aspectele arătate în continuare.

Într-o orientare jurisprudențială, instanțele au reținut, în esență, că diploma de licență emisă de Universitatea "Spiru Haret" din București atestă faptul că titularul a promovat examenul de licență și este un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate și conferă titularului drepturile corespunzătoare, atât timp cât nu a fost revocată pe cale administrativă ori anulată prin hotărâre judecătorească. Susținerile referitoare la acreditarea formei de învățământ nu se circumscriu obiectului cauzei care constă în recunoașterea diplomei de licență și a dreptului de participare la examenul de definitivat în învățământ. Refuzul pârâtului - Ministerul Educației Naționale - de a recunoaște diploma de licență și de a permite titularului diplomei să participe la un concurs organizat de inspectoratul școlar județean, cu motivarea că diploma de licență a fost emisă pentru o specializare care nu era acreditată sau autorizată provizoriu, constituie un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Într-o altă orientare jurisprudențială, instanțele au reținut că este justificat refuzul Ministerului Educației Naționale de a permite participarea la concursul de ocupare a unui post didactic ori de titularizare a persoanei care deține o diplomă de licență eliberată de Universitatea "Spiru Haret" din București pentru specializări neacreditate sau neautorizate provizoriu, în raport cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, instanțele au avut în vedere prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 și ale art. 114 alin. (1) și art. 161 alin. (3) și (4) ori Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2012-2013, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.560/2011, reținând că participarea la concursul de ocupare a unui post didactic în învățământul preuniversitar este condiționată de obținerea unei diplome eliberate de o instituție de învățământ superior acreditată sau autorizată provizoriu să organizeze activitate didactică la specializarea respectivă. Este lipsit de relevanță faptul că titularul diplomei de licență a absolvit cursurile organizate de Universitatea "Spiru Haret" din București anterior intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate (abrogată prin Legea educației naționale nr. 1/2011).

6. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nu se verifică în prezent practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu referire la chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

7. Jurisprudența Curții Constituționale

În jurisprudența Curții Constituționale nu au fost identificate aspecte relevante cu referire strictă la chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări a Înaltei Curți.

8. Înalta Curte

8.1. Dispozițiile a căror interpretare este dedusă judecății pe calea prezentei sesizări sunt, în ordinea cronologică a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, următoarele:

- art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 14 din Legea nr. 88/1993 (în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 11 noiembrie 1999):

"Art. 3. - (1) Procesul de acreditare a instituțiilor de învățământ superior cuprinde două faze:

...........................................

b) acreditarea, care acordă și dreptul de a organiza examen de licență, de diplomă sau, după caz, de absolvire și de a emite diplome recunoscute de Ministerul Educației Naționale.

...........................................

Art. 14. - Diplomele eliberate de instituțiile de învățământ superior pentru absolvenții facultăților, colegiilor sau specializărilor acreditate sunt recunoscute de drept de către Ministerul Educației Naționale.";

- art. 29 alin. (4) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 (forma în vigoare la data soluționării prezentei sesizări):

"(4) Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:

.........................................

b) acreditarea, care acordă - alături de drepturile prevăzute la lit. a) - și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire.";

- art. 120 alin. (2) din Legea nr. 1/2011:

"(2) Diplomele corespunzătoare programelor de studii universitare sunt înscrisuri oficiale și nu pot fi emise decât de instituțiile acreditate, pentru programele și formele de studii acreditate sau autorizate provizoriu. În acest din urmă caz, în cadrul instituției care emite diploma trebuie să existe o altă specializare acreditată într-un domeniu înrudit cu specializarea autorizată.";

- art. 97 alin. (3) din Metodologia-cadru aprobată prin Ordinul nr. 6.239/2012:

"(3) Specializările absolvenților cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență, care se înscriu la etapele de transferare pentru restrângere de activitate, de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ preuniversitar, de detașare în interesul învățământului, de detașare la cerere sau de titularizare în baza art. 253 din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar de stat sau particular, care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor din învățământul superior și recunoașterea diplomelor, republicată, trebuie să se regăsească atât în Centralizator, cât și în hotărârile Guvernului privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, profilurile, specializările, durata studiilor, precum și titlurile obținute de absolvenții învățământului universitar, nomenclatorul domeniilor și al specializărilor universitare din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior emise după data de 17 decembrie 1993, care cuprind specializările autorizate să funcționeze provizoriu/acreditate, precum și forma de învățământ pentru care au fost autorizate să funcționeze provizoriu/acreditate. Fiecare absolvent cu studii universitare, care a început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993, republicată, trebuie tratat individual raportat la conținutul hotărârii Guvernului valabilă la momentul înscrierii la facultate.

Programele de studii universitare de masterat acreditate și forma de învățământ pentru care au fost acreditate sunt aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului."

8.2. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Reformarea sistemului procesual civil a impus, în mod necesar, în scopul uniformizării jurisprudenței și al asigurării predictibilității acesteia, instituirea unui mecanism procedural nou, cel al pronunțării hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe lângă cel al recursului în interesul legii.

Doctrina în materie⁸ a considerat procedura sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile ca fiind o procedură sui-generis care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului⁹ al cărui obiect îl constituie o chestiune (problemă) de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Mecanism de unificare jurisprudențială de inspirație franceză¹⁰, procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept esențiale, apărută într-o cauză aflată în curs de soluționare în ultimă instanță.

Legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ. În doctrină au fost identificate următoarele condiții:

- existența unei cauze în curs de judecată în ultimă instanță;

- cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

- o chestiune de drept cu caracter de noutate și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare;

- ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată.

Analizând sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte reține că nu sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de art. 519 din codul de procedură civilă pentru admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la dispozițiile invocate de către instanța de trimitere.

Se reține că ultimele două condiții de admisibilitate privind existența caracterului de notorietate a chestiunii de drept care formează obiectul sesizării și cerința ca de această chestiune să depindă soluționarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată pe rolul Curții de Apel Brașov nu sunt îndeplinite.

Condiția necesară pentru declanșarea mecanismului procedural referitoare la existența unei chestiuni de drept noi este apreciată ca fiind distinctă de cea care impune ca asupra respectivei chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și care nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii, desprinzând această concluzie din interpretarea literală a textului art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv din utilizarea în conținutul normei a conjuncției "și", între trăsăturile care definesc chestiunea de drept a cărei analiză este supusă Înaltei Curți.

Astfel că problema de drept ce formează obiectul sesizării nu îndeplinește nici cerința noutății chestiunii de drept, nici cerința care impune ca asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat.

Acesta deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, încă din luna octombrie 2013, și-a unificat jurisprudența în cauzele având ca obiect obligarea pârâtei Universitatea "Spiru Haret" din București să elibereze diploma de licență și suplimentele de diplomă, în sensul admiterii acțiunii și a cererii de chemare în garanție. În a c e s t s e n s , c u titlu d e e x e m p lu , m e n țio n ă m d e c iz iile n r. 5.722/2011, nr. 628/2012, nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1.638/2012, nr. 1.639/2012, nr. 2.514/2012, nr. 2.515/2012, nr. 3.302/2012, nr. 3.349/2012, nr. 4.258/2012, nr. 4.260/2012, nr. 4.261/2012, nr. 4.496/2012, nr. 5.091/2012, nr. 3.427/2013,

nr. 3.431/2013 și nr. 5.062/2013, publicate pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție în secțiunea de jurisprudență a Secției de contencios administrativ și fiscal, precum și deciziile nr. 5.386/2011, nr. 5.656/2011, nr. 708/2012, nr. 929/2012, nr. 1.007/2012,

nr. 1.008/2012, nr. 2.533/2012 și nr. 2.534/2012, nepublicate pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din examinarea jurisprudenței transmise de curțile de apel rezultă că marea majoritate a instanțelor, după comunicarea soluției de principiu din 28 octombrie 2013, s-au raliat practicii majoritare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și au admis acțiunea, reținând că Universitatea "Spiru Haret" din București are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, să elibereze și diploma de licență.

În prezenta cauză, condiția noutății nu este îndeplinită deoarece obiectul prezentei sesizări este legat în mod indirect de cauzele având ca obiect obligarea Universității "Spiru Haret" din București să elibereze diploma de licență și suplimentele de diplomă, iar practica neunitară a fost rezolvată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal prin mecanismul soluției de principiu din 28 octombrie 2013 prin care s-a constatat dreptul persoanelor care au absolvit cursurile Universității "Spiru Haret" din București și au susținut examenul de licență din anul 2009 la eliberarea actelor de studiu, respectiv diploma de licență și suplimentul de diplomă.

Condiția referitoare la acreditarea formei de învățământ care trebuie sau nu îndeplinită în vederea înscrierii la etapele de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar nu este o chestiune de drept nouă față de care Înalta Curte să nu fi statuat.

În hotărârile judecătorești irevocabile prin care au fost

admise acțiunile și a fost analizat refuzul nejustificat al autorităților pârâte de a elibera actele de studii, refuz bazat pe lipsa de acreditare a unor forme de învățământ sau a specializărilor din cadrul Universității "Spiru Haret" din București, s-a arătat că acreditarea formelor de învățământ este un aspect care privește relațiile dintre autoritățile publice cu atribuții în domeniul învățământului și universitățile supuse acreditării, aspect care nu are relevanță în privința absolvenților sau posesorilor de diplome, după caz. Aceștia au dreptul de a li se elibera actele de studii și, după caz, de a se bucura de toate drepturile conferite de actul de licență fără discriminare, în condițiile în care actul de licență nu a fost anulat pe cale judecătorească.

În prezenta cauză, condiția noutății nu este îndeplinită deoarece îngrădirea dreptului reclamantei de a participa la concursul pentru titularizarea pe post ca profesor, pe motivul lipsei studiilor autorizate, s-a făcut prin nesocotirea drepturilor câștigate prin obținerea diplomei de licență. Această diplomă de licență nu a fost anulată pe considerentul că a urmat o instituție de învățământ superior neacreditată. Acest considerent al neacreditării a fost invocat și în cauzele având ca obiect obligarea Universității "Spiru Haret" din București și a Ministerului Educației Naționale la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă și a fost înlăturat, constatându-se refuzul nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Această rezolvare a fost dată prin soluția de principiu din 28 octombrie 2013, fiind comunicată instanțelor, care s-au raliat practicii majoritare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte reține că nu este îndeplinită nici ultima condiție de admisibilitate privind cerința ca de această chestiune să depindă soluționarea pe fond a cauzei aflate în recurs pe rolul Curții de Apel Brașov.

Cauza aflată în recurs pe rolul Curții de Apel Brașov, instanță care a formulat sesizarea în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, are ca obiect contestarea refuzului nelegal al pârâților Inspectoratul Școlar Județean Covasna și Ministerul Educației Naționale de a permite înscrierea și participarea reclamantei la etapele concursului privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru titularizarea pe postul de profesor de psihopedagogie specială.

Refuzul autorităților de a permite reclamantei înscrierea și participarea la concursul de titularizare a fost justificat prin dispozițiile Metodologiei-cadru aprobate prin Ordinul nr. 6.239/2012, care permit participarea la concurs numai a absolvenților unei forme de învățământ autorizate provizoriu sau acreditate. S-a apreciat că reclamanta nu are calitatea de absolvent al unei forme de învățământ acreditate, aceasta absolvind cursurile Facultății de Sociologie-Psihologie din cadrul Universității "Spiru Haret" din București, conform Diplomei de licență nr. 11.998 din 4 august 2009.

În raport cu acest obiect, se reține că problema de drept invocată pe calea mecanismului hotărârii prealabile nu are legătură cu soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată. Aceasta deoarece în cauză condiția referitoare la acreditarea sau neacreditarea formei de învățământ este o problemă străină de obiectul cauzei pe fond, o apărare invocată de pârâți și care nu poate forma obiectul verificării în condițiile în care în cauză nu se discută legalitatea Metodologiei-cadru aprobate prin Ordinul nr. 6.239/2012 sau anularea diplomei de licență deținute de reclamant pe motivul neacreditării facultății absolvite.

Apărările părților legate de acreditarea sau neacreditarea formei de învățământ la distanță nu au legătură cu obiectul acțiunii care constă în recunoașterea dreptului de a participa la examenul de definitivat în învățământ seria 2012, în baza unei diplome de licență valabile, care, nefiind anulată pe cale judecătorească, conferă titularilor, ca act de studiu valabil, toate drepturile și obligațiile prevăzute de reglementările în vigoare.